Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia
de piata, intreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor
din trecut pana la gigantii industriali din vremurile noastre, toti au
fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia concurentiala,
avand ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineinteles
ca nu le-a fost usor! „Regulile jocului” sunt dure si cel ce greseste
sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este de cele mai multe ori eliminat,
lasand insa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au
existat si inca exista unii care triseaza si pe care „arbitrul”
( statul ) nu-i observa si care nu numai ca fac ca scorul sa se intoarca
in favoarea lor ci si scot pe altii din competitie. Viata este prin natura
ei nedreapta! Asemanarea cu o jungla o poate regasi oricine, daca priveste mai
atent, avand totodata o imaginatie ce-i permite sa faca o astfel de asociere.
In batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent,
cel care isi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborat
de actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare urmareste actiunile
adversarului si actioneaza in consecinta. O astfel de dinamica face dupa
parerea mea studiul economiei atat de interesant. p7o1oi
Prin jocul concurential se intelege ansamblul relatiilor competitie, de
rivalitate dintre agentii economici, fie ei producatori sau consumatori, avand
ca rezultat maximizarea eficientei economice precum si a satisfactiilor resimtite
de actantii jocului concurential, mai precis maximizarea utilitatii resimtite
( in cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( in
cazul producatorului ).
Intr-o lume in care totul se invarte in jurul
banilor fiecare greseala costa. Celebra afirmatie „Time is money!”
incepe sa fie inteleasa din ce in ce mai bine, iar libera
concurenta, una din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul
prin care se regleaza si stimuleaza productia, astfel incat comportamentul
producatorilor orientat catre maximizarea profitului devine chiar mijlocul prin
care se realizeaza scopul sistemului economic -; optimizarea consumului
si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale
impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a
preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice.
Iata ca sistemul economiei de piata si concurenta reprezinta motorul evolutiei
noastre ca specie caci, trebuie sa recunoastem, ca de la inceputul manifestarii
primului mare curent al gandirii economice moderne, mercantilismul si
pana acum, dar in special in ultima suta de ani, imbunatatirea
nivelului nostru de trai s-a bazat in primul rand pe criteriile
enuntate mai sus: progres tehnic, imbunatatirea calitatii, eficienta.
Structurile pietelor sunt in primul rand diferentiate de numarul
si forta economica a producatorilor si consumatorilor, implicit de posibilitatea
ca una din aceste categorii sa influenteze pretul. Factori specifici unei anumite
structuri de piata sunt si gradul de diferentiere al produselor dintr-o anumita
categorie, gradul de mobilitate al factorilor de productie ( munca, natura,
capital ), gradul de transparenta a pietelor ( de certitudine a cunoasterii
cererii si ofertei ).
Dupa acesti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piata
cu concurenta perfecta, model teoretic prin excelenta la care economistii se
raporteaza pentru a explica mai bine unele fenomene, piata de monopol, foarte
contestata din punctul de vedere al raportului beneficiu social / cost social
si piata cu concurenta imperfecta ( concurenta monopolistica si oligopolul )
model ce predomina, el caracterizand realitatea economica cotidiana, infatisand
principalele doua mari structuri de piata.
OLIGOPOLUL
De ce am ales oligopolul? Priviti in jur! Priviti la automobilele dumneavoastra,
la echipamentele electrocasnice pe care le folositi, la noul aspirator sau noua
masina de spalat, de ce nu si la noul televizor sau la noul calculator cu procesor
de ultima generatie chiar si la produsele pe care le achizitionati cand
iesiti cu prietenii in oras ( sucuri, fast-food etc.) Ce au toate aceste
lucruri in comun? va voi intreba. La prima vedere chiar nimic. Daca
va mai ganditi putin va dati seama ca sunt bineinteles marcile dumneavoastra
preferate. Sunt sigur ca inainte de a face alegerea ati analizat mai multe
variante astfel incat sa obtineti cel mai bun raport calitate /
pret nu-i asa? Sa va mai intreb ceva:
Alegand fiecare produs, cate variante ati mai analizat? Majoritatea dintre
dumneavoastra sunt sigur ca-mi veti raspunde ca patru sau cinci.
Iata ce inseamna oligopolul. Pe scurt, el este o forma a concurentei imperfecte
ce se caracterizeaza prin existenta unui numar restrans de producatori
care, detinand un segment important de piata o pot influenta in
scopul maximizarii profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numerosi
consumatori. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greaca:
oligos = putini, cativa; polein = vanzare.
Nu se poate afirma cu precizie cat este, sau intervalul in care
ar trebui sa se afle numarul producatorilor dintr-o structura de oligopol, pentru
ca acesta nu exista. Nu se poate spune, de exemplu, ca daca pe piata exista
intre X si Y firme este cazul unui oligopol sau daca sunt peste Y, deja
ne confruntam cu o concurenta monopolistica. Prin oligopol si numar redus de
ofertanti se intelege o situatie in care firmele sunt constiente de interdependenta
reciproca dintre ele in ceea ce priveste vanzarile, productia, investitiile
si planurile de publicitate. In plus, fiecare firma detine o cota de piata
suficient de mare pentru a putea influenta intr-o oarecare masura pretul
produselor sale. Actionarea de catre o singura firma a variabilelor aflate sub
controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste
trasaturi se aplica de obicei pietelor in care numarul de vanzatori
este mic.
Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de
piata si intra in concurenta in cadrul aceluiasi produs omogen (
otel, aluminiu etc. ), fie in cadrul produselor strans substituibile
( automobile, televizoare etc. ) formeaza oligopoluri. In multe ramuri
ele joaca un rol dominant in ceea ce priveste volumul productiei. Un numar
mic de firme detine majoritatea sau intreaga productie ( servicii ) oferita
pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a productiei
si a capitalurilor in firme mari.
Cu toata tendinta generala existenta in lume de concentrare a productiei,
de regula, insa, oligopolurile reprezinta forme stabile de organizare
a pietei, in sensul ca ele nu se transforma in monopol.
Principala explicatie a formarii si pastrarii oligopolurilor in multitudinea
de structuri economice asemanatoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor
totale medii in functie de volumul productiei. Oligopolurile isi
bazeaza existenta pe realizarea unor costuri joase. Cand costurile firmelor
individuale scad in mod substantial si pe termen lung, in asa fel
incat un numar restrans de firme poate produce cantitatea
totala la costurile medii cele mai joase, in asemenea cazuri avem de-a
face cu un oligopol natural. O crestere in continuare a volumului productiei
nu mai asigura o scadere a costurilor si, deci, firma oligopolista nu este stimulata
sa treaca pe pozitia de monopolist, in sensul de a deveni singurul producator
si vanzator al unui produs.
Insa existenta si persistenta oligopolurilor nu poate fi explicata numai
prin conditia costurilor minime. Mai sunt si alti factori care favorizeaza concentrarea
productiei in oligopoluri. Printre acestea se numara, de exemplu, puterea
de piata a oligopolurilor. Cu cat firmele oligopoliste devin mai mari
si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat
oligopolurile capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare,
de a influenta consumatorul prin reclame.
TIPURI DE OLIGOPOL
Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare
a lor devine absolut necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua
criterii importante:
A. Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei
si serviciilor in care actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri.
Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor
produse omogene sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse
chimice de baza. Fiecare dintre cele cateva firme oligopoliste pot influenta
piata ( pretul sau volumul productiei ) prin deciziile pe care le iau.
Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care
stapanesc piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce
si vinde tipuri diferentiate din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii
conceptuale s.a. In domeniul automobilelor, intr-o tara cu o piata
de desfacere foarte mare ( de exemplu Franta sau Italia ) sunt putine firme
producatoare. Insa nici una din firme nu
produce acelasi tip. Fiecare produce automobile care se deosebesc de celelalte
existente pe piata . Acelasi lucru este posibil in toate domeniile unde
actioneaza firme oligopoliste.
B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor
politici si in acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare.
Gradul de coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in
raport invers cu gradul de concurenta. Din punct de vedere al gradului de coordonare
sau de concurenta, oligopolurile se clasifica astfel:
Oligopoluri fara coordonare ( nici formala nici tacita ), la care apar trei
tipuri de relatii concurentiale intre oligopoluri: a) Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor (
razboiul preturilor ), in cel al aprovizionarii etc. ce au loc mai ales
in oligopolurile unor produse omogene; b) Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si
reclama, mai ales in oligopolurile cu produse si servicii usor diferentiate; c) Relatii concurentiale legate ( inlantuite ) in cadrul industriilor
cu multe firme, in care un vanzator A este oligopol in raport
cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E etc.
Oligopoluri cu coordonare partiala ( fara vreun acord formal ) la care apar
doua tipuri de relatii concurentiale: a) Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei
influenta este dominanta, aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze
cum sunt: dimensiunea firmei si ponderea in ramura in raport cu
toate celelalte firme oligopoliste, increderea pe care o inspira etc.; b) Cooperarea voluntara ( fara organizatie, acord sau firma lider ) formata
intre firmele oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe
etica afacerilor si toleranta reciproca.
Oligopoluri complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete intre
firmele oligopoliste la nivel national sau international cu sau fara acordul
guvernelor ( sau chiar sub coordonari interguvernamentale )
Asemenea intelegeri ( oficiale sau secrete ) iau forma unor carteluri
si sindicate, prin care se convine asupra unor cote de productie si de vanzare,
asupra impartirii unor piete de desfacere, asupra nivelului minim al pretului
de desfacere in functie de care se regleaza volumul desfacerilor si cotele
de productie. Firmele participante isi pastreaza individualitatea.
CARTELUL -; Intelegere formala de cooperare intre mai multe
companii, pe o piata oligopolista, prin care se convin procedurile in
privinta unor variabile cum ar fi pretul sau cantitatea produsa. Consecinta
incheierii de carteluri este o micsorare a concurentei si o intensificare
a cooperarii pentru indeplinirea anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea
profitului sau impiedicarea intrarii pe piata a unor noi firme. Analiza
economica a cartelurilor s-a concentrat asupra conditiilor care pot induce instabilitatea
acestor organizatii. O atentie considerabila a fost acordata problemei incalcarii
acordurilor incheiate intre membrii cartelului.
TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri
grupate sub aceeasi conducere. La sfarsitul secolului al XIX-lea, forma
de trust a fost utilizata in SUA ca mijloc de stabilire a monopolului
in anumite industrii, astfel incat termenul de trust a capatat,
atat in SUA cat si in alte parti, o semnificatie de
ceva daunator, fiind asociat cu practicile monopoliste ( ca in legile
„antitrust” din SUA ).
CONCURENTA SI PRETUL DE ECHILIBRU PE PIATA DE OLIGOPOL
Intre diferite tipuri de oligopoluri apar deosebiri sensibile in
ceea ce priveste modul de stabilire si nivelul pretului de echilibru. Acest
lucru, in fond, reprezinta expresia diferentelor dintre diversele tipuri
de oligopoluri, unele avand o doza de monopol mai mare decat altele
sau, altfel spus, dispun de forta necesara de a exercita un control mai puternic decat altele asupra
pretului si cantitatii de productie.
PRETUL SI MAXIMIZAREA PROFITULUI IN CAZUL CARTELURILOR ( coordonare completa
)
In acest caz, mecanismul de functionare se aproprie foarte mult de cel
al monopolului, insa exista anumite deosebiri.
Obiectivul principal al cartelului este e a maximiza profiturile combinate ale
tuturor membrilor aderenti la intelegere. Exista si intelegeri intre
firme oligopoliste pentru a practica acelasi pret si pentru a imparti
piata fie in mod conventional pe anumite zone, fie dupa preferintele cumparatorilor.
In asemenea cazuri, profitul este in functie de cifra de afaceri
si de nivelul costurilor unitare. In general costurile medii si cele marginale
ale firmelor componente sunt diferite.
Calculele se fac la nivelul organizatiei coordonatoare, pe baza datelor derivate
de la firmele membre. Asa cum veti deduce din graficul de mai jos, curba costului
marginal, a venitului marginal si volumul productiei la nivelul organizatiei
deriva din curbele si datele unitatilor componente. De exemplu, curba costurilor
marginale la nivelul cartelului este data de formula S cmg = cmg1 + cmg2 +cmg3
iar productia vanduta de cartel este o suma a productiilor efectuate de
firmele membre: Q=q1+q2+q3.
Firma A Firma B
P
P CTM
CTM Cmg
Cmg Cmg1 Cmg2
CTM
100 100
CTM 90
70
0 q1 Q 0 q2 Q
Firma C Organizatia coordonatoare ( cartel )
P P
CTM CTM
Cmg Cmg
Cmg3 SCmg
100 100 P
CTM CTM
80 80
C
Vm
0 q3 Q 0 Sq=Q Q
Mecanismul este echivalent cu cel al monopolului, dar se deosebeste de acesta
datorita faptului ca intelegerile sunt incalcate in ce priveste
cotele de productie si de vanzare, cu tendinta de depasire a acestora
de catre fiecare firma in vederea sporirii profitului. Acest lucru influenteaza
scaderea pretului subminand astfel interesul colectiv, ceea ce distruge
cartelul si reinvioreaza concurenta. Uneori, chiar in interiorul
cartelului poate aparea concurenta luand forme virulente mai ales cand
aceasta apare ca urmare a unor fenomene economice deosebite, existand
posibilitatea ca unele firme avantajate de economiile de scara sa ajunga sa
coboare pretul sub costurile firmelor concurente pentru a le scoate din competitie,
ceea ce inseamna slabirea sau chiar destramarea cartelului.
PRETUL DIRECTOR SAU LIDER
Aceasta situatie este intalnita atunci cand produse si servicii
omogene sunt produse de un numar mai mare sau mai restrans de firme, din
care una are ponderea cea mai mare in ramura.Ca atare, dintre toate firmele
participante la oferta, aceasta din urma poate influenta semnificativ pretul.
Datorita influentei sale in ramura, firma dominanta are posibilitatea
sa fixeze un pret care sa-i maximizeze profitul la nivelul la care costul sau
marginal devine egal cu venitul sau marginal. Toate celelalte firme preiau acest
pret, considerand cererea perfect elastica in raport cu pretul fixat
de firma dominanta.
P
Cmg
Vm
A
P2 Cmg2
P1
Cmg1
D
Vm
0 q2 q1 Q
PRETUL SI MAXIMIZAREA PROFITULUI INTR-UN OLIGOPOL NECOOPERANT
INTERACTIUNI STRATEGICE
TEORIA JOCURILOR
Gradul de manifestare a concurentei intr-o structura de oligopol necooperant
( fara coordonare ) este determinat, dupa cum am supus si mai devreme, nu numai
de numarul si marimea firmelor, ci si de comportamentul acestora. Cand
pe piata este un numar mic de firme, fiecare vede ce anume fac rivalii sai si
reactioneaza in consecinta. De exemplu, daca o ruta este deservita de
doua companii aeriene si una din ele mareste tarifele de calatorie, cealalta
poate proceda la fel sau poate sa mentina tarifele vechi, facand concurenta
primei companii. Cand strategia pe care o aplica o firma depinde de comportamentul
rivalilor acesteia, se spune ca are loc o interactiune strategica.
Viata economica abunda in interactiuni strategice intre firmele
rivale. Pentru a analiza rezultatul acestor interactiuni, economistii apeleaza
la o componenta fascinanta a teoriei economice, cunoscuta sub numele de teoria
jocurilor. Ea consta, de fapt, in analiza situatiilor cu doi sau mai multi
jucatorii care au obiective contradictorii. Principiile teoriei jocurilor au
fost formulate pentru prima oara in anii `40 de catre J. von Neumann si
O. Morgenstern in lucrarea The Theory of Games and Economic Behavior (
Teoria Jocurilor si Comportamentului Economic ), fiind utilizate in anii
`50 la elaborarea strategiilor de aparare in cazul izbucnirii unui razboi
nuclear. In ultima vreme, teoria jocurilor a fost utilizata de catre economisti
pentru a studia interactiunile care apar la nivelul duopolurilor, conflictele
dintre sindicate si conducerile firmelor, politicile comerciale ale statelor,
acordurile internationale cu privire la mediul inconjurator etc.
Studiile empirice pun in evidenta doua lucruri interesante: in primul
rand, preturile de oligopol sunt putin flexibile intr-o economie
stabila, iar in al doilea rand, modificarea preturilor este o decizie
comuna a firmelor oligopoliste. Stabilitatea preturilor se explica prin forma
specifica a cererii la nivelul firmei oligopoliste, franta, asemanatoare
unui cot. Forma ei reiese din urmatorul model de situatie:
Presupunem ca pe o piata oarecare exista patru mari firme A,B,C si D, ale caror
produse sunt diferentiate, dar substituibile si care nu s-au inteles intre
ele cu privire la pretul pietei. Daca firma A decide modificarea pretului exista
doua posibilitati de reactie ale celorlalte firme:
- fie celelalte firme sa-si modifice pretul, si atunci cererea la nivelul firmei
A sa fie mai putin elastica, adica daca pretul scade, el se reduce pe intreaga
piata, iar clientela firmei A va ramane aproximativ aceeasi;
- fie restul firmelor sa ignore comportamentul firmei A, iar cererea la nivelul
acesteia sa devina foarte elastica, deoarece consumatorii vor opta pentru produsul
ei care este mai ieftin.
Iata si reprezentarea grafica a situatiei de mai sus:
P P
P* M
Cmg2
P* b
C2 c
Cgm1
Vm2
Vm1 C1
Q* Q Q
Teoria curbei frante poate explica stabilitatea preturilor intr-o
economie care nu este afectata de inflatie, insa nu explica mecanismul
prin care se ajunge la P*. Ca atare pentru acest studiu s-a utilizat teoria
jocurilor, care pleaca de la asa-numita „dilema a prizonierului”.
Iata care este aceasta: Presupunand ca doi indivizi X si Y au comis o
crima si ca sunt interogati separat, politistul le ofera amandurora urmatoarele
alternative:
- daca unul minte si celalalt spune adevarul, cel care minte va primi inchisoare
pe viata, iar celalalt este eliberat;
- daca amandoi spun adevarul, primesc zece ani fiecare;
- daca mint amandoi, sunt eliberati din lipsa de probe;
X isi spune, ca si Y ca daca declara ca e nevinovat se poate alege cu
inchisoare pe viata, in schimb, daca isi recunoaste vina,
are sanse sa fie eliberat. In concluzie este cel mai probabil ca amandoi
sa-si recunoasca vina si sa primeasca pedeapsa de zece ani.
Asemanator aceste dileme, firmele din oligopol o au pe urmatoarea: a coopera
sau a nu coopera? Raspunsul dat de firme acestei intrebari conduce in
practica la tipurile de oligopoluri pe care le-am enuntat mai sus.
Pentru a da un exemplu concret ma voi raporta la modelul Cournot, adica o piata
de duopol in care nici una dintre firme nu incearca sa domine piata
ci doar sa-si maximizeze profitul in functie de comportamentul celeilalte,
aflandu-se in situatia de a hotari daca sa se angajeze sau
nu intr-un razboi de preturi.
In tabelul de mai jos sunt reprezentate strategiile aplicate si rezultatele
obtinute de doi jucatori, care se pot angaja intr-un razboi economic de
reduceri succesive de preturi, ce le poate aduce la faliment. Randurile
si coloanele corespund posibilitatilor strategice pe care le are fiecare jucator.
Firma A poate alege una din strategiile de pe coloane iar firma B una din strategiile
de pe linii. In acest exemplu fiecare din cele doua firme alege sa practice
pretul normal fie un pret redus.
Combinand deciziile se obtin patru situatii ce sunt prezentate in
casutele tabelului. In casuta A se obtine rezultatul cand ambii
aleg pretul normal, iar in D rezultatul in urma practicarii de ambii
a unui pret redus.
Firma A
Pret normal* Razboi de preturi
Firma B Pret normal * Ad 10 $10 $ B -100 $-10 $
Razboi de preturi C -10$-100 $ D -50 $-50 $
ECHILIBRUL LUI NASH
In majoritatea situatiilor interesante nu exista un echilibru dominant.
Iata exemplul de mai jos in care cele doua firme au de ales intre
a practica pretul normal si de a practica un pret sporit cu scopul de a obtine
un profit de monopol.
Firma A
Pret majorat Pret normal*
Firma B Pret majorat A 200 $100 $ B 150 $-20$
Pret normal * C -30$150 $ DN 10 $10 $
Aplicand teoria jocurilor la pietele cu concurenta imperfecta s-au obtinut
cateva rezultate interesante:
· Pe masura ce numarul firmelor oligopoliste rivale creste, pretul si
volumul ofertei la nivel de ramura tind sa fie egale cu cele de pe piata cu
concurenta perfecta;
· Daca firmele decid sa colaboreze, pretul si volumul ofertei se aseamana
cu cele de pe piata de monopol. Empiric s-a demonstrat insa ca pe masura
ce numarul firmelor creste colaborarea devine tot mai grea.
· In multe situatii, oligopolurile nu pot ajunge la un echilibru
stabil. Interactiunile strategice pot provoca dezechilibre prin faptul ca firmele
lanseaza amenintari, simuleaza anumite actiuni, declanseaza razboaie de preturi
etc.
Teoria Jocurilor ne ajuta sa intelegem mai bine conflictele armate, fenomenele
economice si, de ce nu , viata noastra de zi cu zi. Este bine ca o concluzie
sa retineti ca, in unele situatii, cel mai bun lucru pe care il
puteti face este sa va comportati intr-un mod imprevizibil. Este esential
ca atunci cand sunteti in postura jucatorului si va alegeti strategia,
sa tineti seama atat de propriile interese cat si de cele ale adversarului,
stiind ca si el face acelasi lucru. Cand participati la un joc, in
economie sau oricare alt domeniu de activitate, porniti de la premisa ca adversarul
va alege varianta care il avantajeaza cel mai mult. Alegeti-va apoi strategia
astfel incat beneficiul pe care il veti obtine sa fie maxim,
tinand seama de faptul ca adversarul analizeaza in acelasi mod optiunile
dumneavoastra.
