ECONOMIE MONDIALA -; CURS 1

Subdezvoltarea si implicatiile sale

Definitia subdezvoltarii se bazeaza pe teoria generala a dezvoltarii. Conceptul de dezvoltare economica este multidimensional -; el fiind privit ca fiind capacitatea unei economii nationale de a genera si sustine o crestere anuala a PIB-ului/locuitor sau in plan mai larg a PNB/locuitor. o1p21pj
Dar experienta multor popoare din lumea a III-a a demonstrat ca, chiar daca acestea au inregistrat o crestere a produsului intern pe locuitor, saracia si somajul s-au extins, iar neechitatea distribuirii veniturilor a atins forme alarmante.
Banca Mondiala arata ca dezvoltarea inseamna imbunatatirea calitatii vietii, iar in special in tarile sarace o calitate mai buna a vietiiinseamna mai mult decat venituri mai mari pe locuitor.
Aceasta imbunatatire a calitatii vietii presupune:
· pe de o partesatisfacerea nevoilor materiale (alimente, locuinta, sanatate, protectie sociala);
· pe de alta parte educatie si afirmarea personalitatii umane, precum si posibilitatea de a alege.
In conditiile in care unul dintre aceste elemente lipseste sau se caracterizeaza printr-o oferta slaba, atunci se poate vorbi de o subdezvoltare absoluta.
Pe 8 iulie 2003 a fost publicat indicele dezvoltarii umane (IDU -; publicat de ONU) pe anul 2003, la calcularea sa tinandu-se seama de urmatorii parametrii:
· longevitatea sau speranta de viata la nastere;
· gradul de alfabetizare a populatiei;
· nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor primare, secundare si superioare de invatamant;
· produsul intern brut pe cap de locuitor;
· mortalitatea infantila;
· dotarea cu echipamente electrocasnice si automobile;
· accesul la informare (mass-media, telecomunicatii);
· gradul de urbanizare;
· egalitatea sexelor.

In categoria tarilor dezvoltate:
I Norvegia (are cel mai ridicat PIB pe locuitor, aproximativ 45000 de dolari)
II Suedia
III Australia
VII SUA
VIII Canada
IX Japonia
X Elvetia

In categoria tarilor cu dezvoltare medie: loc 57 Bulgaria loc 63 Rusia loc 72 Romania (inainte era pe locul 56) loc 73 Arabia Saudita loc 74 Thailanda loc 75 Ucraina, Peru, Liban, Albania, Turcia, China, Republica Moldova

In categoria tarilor subdezvoltate: loc 125 Botswana loc 174 Niger ultima Sierra Leone

Topul puterilor mondiale (ca PIB):
1 SUA
2 Japonia
3 Germania
4 Marea Britanie
5 Franta
6 Italia
7 Canada
8 Rusia

Subdezvoltare -; este reversul dezvoltarii. Ea reprezinta o situatie economica in care persista niveluri reduse ale standardului de viata, persista saracia absoluta, rate de crestere economica scazute, nivel redus al consumului, rate ridicate ale mortalitatii si ale natalitatii.

Trasaturi ale subdezvoltarii: saracie absoluta, dependenta fata de exterior, crestere economica slaba, rate ridicate ale mortalitatii si ale natalitatii.

Natiunile Unite au definti ca limita a saraciei absolute ca fiind nivelul veniturilor de 1 dolar pe zi, ajustat cu paritatea puterii de cumparare. Astazi aproximativ 1,3 miliarde de oamenii traiesc sub aceasta limita a saraciei.
PNUD identifica 9 probleme majore ale tarilor subdezvoltate:
1. speranta de viata - a crescut mult in ultimii 30 de ani ajungand la o medie de 63 de ani, iar in unele tari chiar la 70
2. sanatatea -; doar 2/3 din populatia acestor tari are acces la serviciile de sanatate; 1,3 miliarede de oameni nu au acces la apa potabila, iar in Africa Subsahariana un adult din 40 este seropozitiv
3. hrana -; in ultimii 30 de ani numarul tarilor in care s-a asigurat necesarul de hrana s-a dublat de la 25 la 50. Totusi 15% din populatia lumii nu are hrana suficienta, iar un copil din 3 sufera de malnutritie
4. educatia -; gradul de alfabetizare a crescut la 65%, restul d populatiei adulte fiind analfabeta
5. venituri si saracie -; 1,3 miliarde traiesc in saracie absoluta, definita prin venituri prea mici pentru a asigura mijloacele de subzistenta. In Africa aproape jumatate din populatie se afla sub pragul de saracie
6. copii -; in ultimii 30 de ani, mortalitate infantila a fost redusa cu mai mult de 50%, dar cu toate acestea malnutritia si bolile in general ucid mai mult de 34.000 de copii in fiecare zi
7. femeile -; doua treimi din totalul analfabetilor din tarile cele mai sarace ale lumii sunt femei. Femeile acced intr-un numar de doua ori mai mic decat barbatii in invatamantul superior
8. securitate -; aproximativ 35 de milioane de oameni sunt refugiati
9. mediul -; in ultimii 20 de ani ponderea familiilor rurale cu acces la apa potabila a crescut de la sub 10% la 60% - padurile tropicale sunt distruse in fiecare secunda cu o suprafata egala cu marimea unui teren de fotbal.

La intalnirea G8 (+ Rusia) din iulie 2000, identificand saracia drept una dintre cele mai grave probleme ale omenirii, a fost elaborat raportul privind saracia globala, care vizeaza ca pana in anul 2015 populatia ce traieste in saracie sa scada la cifra de 815 milioane. Dar se pare ca in anul 2008 numarul saracilor poate fi chiar mai mic, de aproximativ 700 de milioane. Aceasta cifra se poate atinge daca regiunile cele mai sarace ale lumii (Asia de Sud si Africa Subsahariana) vor inregistra progrese in plan economic si social.
Ceea ce nelinisteste Comunitatea Internationala este adancirea decalajelor dintre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare si implicit agravarea contradictiilor dintre cele doua categorii de state.
Subdezvoltarea unui numar mare de tari este, inainte de toate, efectul unui factor extern si anume regimul colonial. Fostele colonii au ramas dependente si dupa prabusirea colonialismului, mai ales prin schimbul inegal cu tarile dezvoltate, rpin vanzarea de materii prime la preturi reduse, mici si cumpararea de produse manufacturate la preturi ridicate. In asemenea conditii economia naturala, de subzistenta, ramasa din timpul colonialismului s-a dezvoltat ca o economie dualosta, dezarticulata, incapabila sa realizeze o dezvoltare autentica si autointretinuta.
Subdezvoltarea este o criza de structura a economiei modiale si mentinuta la nivel mondial ea devine principalul obstacol in calea cresterii schimburilor economiei internationale.
Subdezvoltarea nu reprezinta un fenomen omogen, care sa se manifeste identic in toate partile lumii, de gradul de subdezvoltare este diferit de la o regiune la alta. Intr-o economie dualista gradul de subdezvoltare va fi determinat de importanta (?) relativa a sectorului ramas in urma in PIB.
O trasatura a economiei mondiale contemporane continua sa fie starea de dependenta a sudului subdezvoltat fata de nordul dezvoltat. Aceasta dependenta se manifesta mai ales in plan financiar, alimentar si desigur tehnologic. Dar si nordul in unele cazuri este dependent de sud. Aceasta dependenta se manifesta in primul rand din punct de vedere al resurselor naturale (Elvetia, Japonia, Belgia nu au resurse de exemplu) dar si din punct de vedere al potentialului de desfacere, in sensul ca tarile subdezvolatete si cele in dezvolare, cu potentialul lor demografic urias (mai mult de 75% din populatia lumii se afla in tarile subdezvolatete si cele in dezvolare) constituie cea mai importanta rezerva de expansiune a pietei mondiale pe termen lung, cu atat mai mult cu catunele piete occidentale dau semne de saturatie.
Cauzele care influenteaza negativ functionarea pietelor produselor primare, care continua sa aiba ponderea cea mai ridicatatotalul exporturilor acestor tari (subdezvoltate si in dezvoltare) sunt:
· pe de o parte obstacolele tarifare si netarifare ridicate practicate de tarile dezvolate,
· pe de alta parte instabilitatea preturilor care este determinata de evolutia raportului dintre cerere si oferta.
Comertul de produse primare depinde in cea mai mare parte de tarile industrializate, importatoare a acestor produse si ca urmare lor le revine sarcina elaborarii unor programe adecvate care sa influenteze acest segment al pietei.
Cea care promoveaza o politica de accelerare a dezvoltarii economice a tarilor in dezvoltare, dar si a celor subdezvoltate, dar si o rezolvare a problemei produselor primare este UNCTAD (Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare).
UNCTAD a fost creata in 1964 in urma primei sesiuni a conferintei care a avut loc la Geneva si face parte din sistemul Natiunilor Unite, fiind specializata in probleme comertului si dezvoltarii pe plan mondial. Are 188 de tari membre la care se adauga si numeroase organisme interguvernamentale si ONG, care participa la lucrarile sale in calitate de observatori. Statele participante se impart in 4 grupuri in functie de criterii economice si geografice:
· Grupul A: al tarilor in dezvoltare din Africa si Asia
· Grupul B: al tarilor dezvoltate membre OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica)
· Grupul C: al tarilor latino-americane
· Grupul D: al fostelor tari socialiste, astazi cu economii in tranzitie.

CURS -; 2

Principalele obiective ale UNCTAD:
· restructurarea comertului international tinand cont de interesele tarilor in dezvoltare,
· colaborarea cu organele competente ale ONU privind negocierea si adoptarea de instrumente juridice multilaterale in domeniul comertului international;
· armonizarea politicilor economice ale guvernelor regionale in materie comert si dezvoltare;
· favorizarea cooperarii internationale pe linia instaurarii unei relatii comerciale echiatabile intre nord si sud si intensificarea relatiilor sud-sud.

Hotararile luate in cadrul UNCTAD cu o majoritate de 2/3 din voturi se inscriu in rezolutii, dar nu au caracter obligatoriu, ci doar recomandare sau invitatie. Fiecare tara dispune de un vot, ceea ce inseamna ca tarile in dezvoltare, atunci cand se solidarizeaza, isi pot asigura majoritatea, impunand astfel hotararile dorite.
Rezulatele concrete in activitatea UNCTAD: a. in domeniul comertului cu produse de baza:
· incheierea unor acorduri internationale asupra produselor de baza si crearea unor grupuri de studiu privind tarile producatoare si tarile consumatoare. Pentru stabilizarea preturilor la produsele de baza s-a propus aplicarea unui program integrat pentru produsele de baza. Stabilizarea se realizeaza prin mecanismul stocurilor regulatorii, finantate dintr-un fond comun care este conceput sa functioneze astfel incat sa mentina preturile in limitele unor marje de fluctuatie de plus minus 10%. Atunci cand oferta este mai mare decat cererea preturile risca sa scada cu mult mai mult de 10%, de aceea administratia stocurilor intervine pe piata prin cumparari pentru a echilibra cererea cu oferta. In caz contrar administratia stocurilor livreaza pe piata cantitati corespunzatoare pentru restabilirea echilibrului. In 1989 a fost crear de catre SUA fondul comun pentru produse de baza (cam 750 milioane de dolari9 destinat finantarii acordurilor pentru produsele de baza (p.b.) b. referitor la produsele manufacturate (p.m):
· in 1966 a luat fiinta ONUDI (Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala) cu sediul la Viena, institutie a ONU
· recunoasterea tratamentului preferential in favoarea tarilor in dezvoltare. Prima reusita in acest sens este adoptarea SGP (sistemul generalizat de preferinte) constand in concesii tarifare acordate tarilor in dezvoltare de catre tarile dezvoltate si care a inceput sa functioneze de 1971
· stabilirea APD (Ajutor Public pentru Dezvoltare) la 0,7% din PIB-ul tarilor donatoare.

CURS -; 3

Globalizarea

Internationalizarea -; activitatea economica desemneaza o anumita treapta sau un anumit grad mai ridicat de dezvoltare a interdependentelor care cuprind intreaga economie mondiala, toate tarile, ramurile si domeniile de activitate.

Mondializarea:
1. (teacher) reprezinta crearea sau tendinta de creare a unei piete unice, la scara planetara, care a legat prin interese comune cumparatorii de vanzatori, producatorii de consumatori si a paarcurs etapele expansiunii de la sat la oras, de la regiune la natiune si de la o natiune la alta.
2. reprezinta interconectarea tuturor celor 5 continente la o retea de avantaje tehnologice si instrumente de comunicare

Globalizarea:
· (2) reprezinta exportul unui model de existenta sociala, adica dorinta de a uniformiza mentalitatile si de a le determina prin intermediul mass-media sa-si insuseasca aceleasi concepte despre lume si viata ca cel al Occidentului americanizat de astazi.
· (1) daca inainte expansiunea se realiza in principal pe baza relatiilor comerciale, sfarsitul secolului XX si inceputul mileniului III adauga noi parghii procesului de extindere, prin liberalizarea comertului, internationalizarea productiei, mai ales prin extinderea societatilor transnationale (STN), investitii in strainatate, etc, care contribuie la accentuarea fenomenului de ubicuitate (sa fi in mai multe locuri in acelasi timp), la crearea unor sisteme de interdependenta mai puternice si mai sensibile ce contureaza fenomenul globalizarii

Banca Mondiala a elaborat in 2002 studiul „Globalizare, crestere si saracie” in care se apreciaza ca au fost mai multe valuri (etape) ale globalizarii:
· primul (1870-1914 -; the first wave) s-a concretizat in fluxuri de marfuri, de capital, de forta de munca, ca urmare a dezvoltarii transporturilor si reducerii obstacolelor din cale circulatiei factorilor de productie. Toate acestea au avut urmatoarele efecte principale:
- ponderea exporturilor (in primul rand a tarilor dezvoltate) in exportul mondial s-a dublat
- capitalul strain s-a triplat comparativ cu venitul din tarile in dezvoltare din Asia sau America Latina
- 60 de milioane de cetateni au migrat dinspre Europa spre America de Nord si alte zone
- miscarile din tari foarte populate (ex. China, India) catre tari mai putin populate (Thailanda, Filipine) au avut si ele aceeasi intensitate.
Primul razboi mondial, criza economica (1929-1933), apoi al doilea razboi mondial nu au mai sutinut tendintele anterioare si au dus la politici economice incoerente, somaj, nationalism, protectionism accentuat, care au avut ca rezultat incetinirea cresterii economice, extinderea saraciei si adancirea inegalitatilor pe plan mondial
· al doilea val (1950-1980 second wave) -; perioada caracterizata prin:
- liberalizarea comertului international sub auspiciile GAT
- orientarea tarilor dezvoltate spre integrare economica
- tarile in dezvoltare s-au limitat in continuare in principal la exportul produselor de baza, ele fiind izolate in fata fluxurilor de capital, ceea ce a contribuit la adancirea inegalitatilor
- exporturile americane au inregistrat niveluri foarte ridicate
- totodata si societatile transnationale, in special cele americane au cunoscut o extindere in aceasta perioada (FORD avea unitati de asamblare in peste 20 de tari, imediat dupa ea fiind General Motors). Totodata General Electric infiintata in 1914 avea unitati de productie in Europa, America Latina, Asia.

· al treilea val (1980-prezent the third wave) este caracterizat prin:
- accentuarea procesului tehnologic in transporturi
- dezvoltarea tehnologica a telecomunicatiiloe
Aceasta ultima faza mai este numita si „economie fara frontiere”, fiind caracterizata printr-o dezvoltare a operatiilor financiare si comerciale derulate prin mijloace tehnologice moderne 24 de ore din 24. caracteristic acestei etape, referitor la tehnologia telecomunicatiilor, este Internetul. Daca in 1997 erau mai mult de 55 de milioane de persoane conectate la Internet, in 2001 cifra lor depaseste 750 de milioane. Vanzarile prin intermediul comertului electronic -; 15 miliarde dolari in 2002.

Sintetizand, se poate spune ca, in cazul globalizarii, este vorba de o adancire a interdependentelor pe linie verticala, prin internationalizarea productiei, prin cresterea rolului investitiilor straine directe (ISD) si a relatiilor financiar valutare, liberalizarea schimburilor, a invotiilor in stiinta si tehnologia comunicatiilor.

Factorii globalizarii:

1. la nivel economic globalizarea este urmare directa a faptului ca pietele interne nu mai pot acoperi din resurse proprii costurile ridicate ale cercetarii (?) dezvoltarii si nici investitiile in noi capacitati datorita ciclurilor de vaita tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. Firmele rationale devin STN, apar fuziuni, iar un prodis finit este tot mai mult rezultatul unor input-uri de provenienta tot mai diversificata, iar subansamblele (piesele ) ce alcatuiesc un bun sunt furnizate din diferite colturi ale lumii.
2. dezvoltare (internationala/nationala) a afacerilor economice implica surse de finantare tot mai mari pentru investitiile necesare acestui proces. Adica economia nationala nu are surse suficiente de finantare a noilor investitii, fapt pentru care apeleaza la surse externe, adica la tarile dezvoltate, care pretind la randul lor rentabilitati satisfacatoare. Apare astfel concurenta intre firme pentru a atrage fondurile disponibile.
3. economiile moderne din epoca contemporana cladite si in acelasi timp prognozeaza, avand ca suport informatia. Comunicarea este tot mai mult o marfa, iar progresele inregistrate in telecomunicatii si informatii amplifica caracterul de corectitudine si rapiditate al mesajului. De fapt poate ca, chiar informatia si rapiditatea cu care ea se transmite pot explica ritmul accelerat cu care se desfasoara globalizarea si amploarea cu care sunt cuprinse in sfera ei tot mai multe activitati ale societatii.

CURS 4

Implicatiile globalizarii asupra societatii contemporane

Globalizarea presupune:
- piete noi, adica pietele de capital si comert exterior sunt conectate la nivel global si opereaza continuu, datorita noilor tehnologii ale informatiilor si telecomunicatiilor;
- instrumente noi: internet, telefoane celulare, retele multimedia;
- activitati noi: OMC cu autoritate recunoscuta asupra guvernelor nationale, societati transnationale multe avand o putere economica mai mare decat a multor state, ONG-urile;
- reguli noi, adica acorduri multilaterale asupra comertului, asupra dreptului (intelectuala si industriala) care sunt mai puternice chiar decat multe politici nationale.
In prezent globalizarea poate fi cel mai lejer perceputa prin tendintele de dereglementare si liberalizare, care au loc in societate, adica deschiderea catre lume si inlaturarea barierelor sunt rezultatul direct al faptului ca statele nu mai pot ele singure sa realizeze totul, anarhia ramanand de domeniul trecutului.
Largirea sferei de actiune a OMC, de la comertul cu produse tangibile la cel cu servicii si miscari de capital, se datoreaza faptului ca in lumea contemporana este imposibil sa faci schimb liber de marfuri, daca nu exista schimbul liber de servicii sau miscari libere de capitaluri.
Beneficiile evidente ale globalizarii:
· noi oportunitati pentru dezvoltare;
· o mai buna alocare a resurselor;
· rata mai inalta a profitabilitatii si a productivitatii;
· o mai rapida difuzie a inovarii;
· acces mai usor la pietele de capital.
Tarile cu beneficii mari de pe urma globalizarii sunt tarile industrializate, bogate, al caror venit pe locuitor este cel mai mare din lume, iar acestea controleaza 86% din PIB-ul mondial, 60% din ISD pe plan mondial, 80% din pietele de export, 74% din reteaua telefonica mondiala si detin 97% din .............. din intreaga lume.
Cu toate progresele inregistrate inegalitatile dintre tari sporesc. Ultimele decenii au demonstrat aceasta tendinta de dezvoltare a avutiei la nivelul unor tari, corporatii (cei mai bogati 200 de oameni ai globului in ultimii 4 ani si-au dublat averea, ajungand la mai mult de 1000 miliarde de dolari); averile (activele) primilor 3 miliardari sunt mai mari decat PIB-ul celor mai sarace tari si ale celor 600 de milioane de locuitori ai loc; pana in anul 2000 primele 10 corporatii in domeniul comunicatiilor controlau 86% din piata mondiala.
Pericolele globalizarii:
- inegalitati economice si sociale la nivel de tari si continente;
- o crestere accentuata a marginalizarii;
- noi amenintari privind securitatea individuala:
· insecuritatea economica si financiara, manifestata prin crize economice si financiare extinse, datorate legaturilor dintre piete (exemplu: criza din Argentina);
· insecuritatea locului de munca si a veniturilor, datorita restructurarii continue a economiei, a companiilor si a institutiilor de protectie sociala (atat in tarile bogate, cat si in cele sarace, conpetitia globala a condus angajatorii la adoptarea unor politici in domeniul fortei de munca mult mai flexibile si a unor angajamente privind angajarea mult mai rezervate;
· insecuritatea sanatatii datorata in special insecuritatii pe piata muncii, dat si a turismului care a permis raspandirea virusului HIV, dar si a altor boli grave. In 1999 mai mult de 34 de milioane de oameni traiau infestati cu virusul HIV, din care 6 milioane se infectasera chiar in acel an. Pentru 9 tari din Africa se prevede o reducere cu 17 ani a sperantei de viata pana in 2010, ceea ce presupune revenirea la nivelul anilor 60;
· insecuritatea culturala datorata extinderii retelelor globale si a dominarii unor produse de firma pe piata globala. Fluxurile culturale sunt unidirectionate de la tarile bogate catre tarile sarace; este necesara o sustinere a culturii nationale pentru a putea supravietui alaturi de cea straina;
· insecuritatea personala determinata de utilizarea noilor tehnologii in mod fraudulos pentru trafic de droguri, comert cu arme, spalare de bani, crima organizata. Astazi traficul cu carne vie reprezinta o afacere de 11 miliarde de dolari, comertul international de droguri reprezinta 12% din comertul mondial, iar crima organizata realizeaza venituri estimate la 1,5 bilionae pe an, rivalizand cu cele mai mari corporatii din lume;
· insecuritatea mediului datorita degradarilor produse de industrie si exploatarea irationala a resurselor naturii. Globalistii isi transfera capacitatile de productie invechite si poluante catre tarile lumii a treia, unde mana de lucru este ieftina si legislatia mai permisiva. Consecintele pentru mediu si oameni sunt catastrofale, resursele naturii sunt consumate fara discernemant, iar deseutile in exces polueaza tot;
· insecuritatea politica datorata conflictelor armate in diferite zone ale globului, dar si comertului ilicit de arme.

Globalizarea trebuie sa se bazeze pe urmatoarele principii:
· echitate- reducerea disparitatilor internationale si intre natiuni;
· etica -; prevenirea violarii drepturilor omului;
· securitatea umana -; redicerea instabilitatii societatilor si a vulnerabilitatii indivizilor;
· durabilitate -; reducerea distrugerilor mediului inconjurator.

CURS 5

Cadrul institutional al economiei mondiale

Adancirea si diversificarea relatiilor economice internationale au facut necesara aparitia unor institutii care sa observe si sa stimuleze dezvoltarea raporturilor interstatale si intre agentii economici d pe glob. Mai intai s-a constituit cadrul institutional al bilateralismului, adica al raportului dintre doua state independente si suverane.
Bilateralismul a presupus totodata si formarea unor organe si organisme adecvate in cadrul guvernelor (departamente, ministere de afaceri externe), precum si infiintarea de reprezentante diplomatice in strainatate. Dar crelterea continua a numarului statelor independente, a agentilor economici participanti la schimbarile internationale, a interdependentelor din economia mondiala, au condus la extinderea formelor de organizare a cooperarii, la depasirea limitelor bilateralismului si la proliferarea formelor multilateralismului, adica la stabilirea cadrului institutional al multilateralismului manifestat prin tot mai multe organizatii internationale guvernamentale -; o asociere de state constituita pe baza unui tratat, avand un organ constitutiv si organe comune, precum si o personalitate juridica, distincta de cea a statelor membre care o compun.
Multitudinea de organizatii internationale impune o clasificare a acestora dupa mai multe criterii:
1. Dupa gradul de deschidere fata de statele lumii: a. organizatii cu vocatie universala, atunci cand toate statele sunt chemate sa participe, conferindu-i-se dreptul intenational de implicare in rezolvarea problemelor internationale, cu caracter economic, social, cultural. Exemplu: ONU; b. organizatii cu vocatie restransa, la care participarea redusa ca numar de membrii este determinata de criterii geografice sau de natura politica, economica.
Caracteristici comune a organizatiilor cu vocatie universala:
· universalitatea: o organizatie este sau nu cu caracter universal daca ea este sau nu este, conform statutului sau deschisa tuturor statelor. Cu cat membrii efectivi (efectori) se apropie mai mult de universalitatea (univers) statelor membre, cu atat regulile ei se vor impune intregii comunitatii internationale si astfel se pot exclude sau se vor diminua actiunile dizidente, contrare scopului organizatiei si intereselor comunitatii internationale in ansamblul sau;
· imperativele globalizarii: consolidarea dintre stabilitatea, coordonarea si cooperarea dintre organizatiile universale a rezultat din imperativele aplicarii descoperirilor tehnico-stiintifice, interdependentelor economice si existentei unor provocari carora comunitatea internationala nu le poate face fata, decat prin prisma abordarilor globale si a eforturilor coordonate la scara mondiala;
· eterogenitatea: organizatiile universale cuprind state de dimensiuni diferite, avand capacitati economice, tehnologice sau militare diferite, cu alte cuvinte diferente de marime si putere ale statelor participante, par sa prejudicieze intr-o anumita masura cooperarea internationala. Cu toate acestea formele institutionale de luare a deciziilor permit o cooperare stransa si eficienta, intre statele membre ale organizatiei, in interiorul acesteia si prin intermediul ei.
Organizatiile cu vocatie restransa: au fost cazuri in care acestea s-au constituit in fata pericolului extinderii comunismului (Comunitatea Economica Europeana) sau impotriva extinderii noeclasicismului (Organizatia Unitatii Africane). In general organizatiile cu vocatie restransa se caracterizeaza printr-un grad ridicat de omogenitate, deoarece ele cuprind atate avand sisteme politice identice, asemanatoare sau compatibile, dar si o baza economica si culturala asemanatoare.
Exemple: UE; Asociantia Latino-Americana de Comert Liber (Venezuela, Columbia, Ecuador, Bolivia, Peru); NAFTA (SUA, Canada, Mexic); ASEAN -; Asociatia Natiunilor din sud-estul Asiei (a intrat in vigoare din 1967, cuprinde: Filipine, Indonezia, Thailanda, Malaezia, Brunei); Piata Comuna Araba (Egipt, Iordania, Siria, Iraq, Libia, Sudan); CARICOM -; Comunitatea Caraibelor.

2. Dupa sfera de actiune: a. organizatii omnifunctionale: ce au ca obiect de activitate *
Exemplu: ONU b. organizatii specializate ce se limiteaza la o anumita categorie de probleme, adica organizatii unifunctionale.
Exemple: institutiile specializate din sistemul Natiunilor Unite: UNICEF, UNESCO, Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Internationala a Sanatatii, BIRD.

3. Dupa reprezentare: a. organizatii guvernamentale, in care membrii sunt statele nationale, iar reprezentantii acestora vorbesc in numele guvernelor; b. organizatii neguvernamentale, la care participa persoane fizice sau juridice ce nu au capacitatea de a implica guvernele.
Exemple: Organizatia Europeana pentru Controlul Calitatii, Organizatia Internationala a Cafelei, Organizatia Internationala de Standardizare.

4. Dupa natura rapoturilor dintre organizatie si statele membre: a. organizatii de coordonare/coperare, care respecta integral suveranitatea statelor, organele lor nefiind dotate cu putere de decizie, cautandu-se armonizarea punctelor de vedere ale statelor membre si elaborarea de reguli comune (ONU); b. organizatii integrationaliste, care presupun transfer de competente de la stat spre organizatie (UE).

5. Dupa nivelul de dezvoltare economica a tarilor membre: a. organizatii ale tarilor dezvoltate: G7+Rusia si OCDE -; 24 (29) b. organizatii ale tarilor in dezvoltare: Grupul celor 77

6. Geografice:

- organizatii regionale, subregionale, interregionale (OPEC), CEMN: Albania, Azerbadjan, Armenia, Bulgaria, Coreea, Republica Moldova, Romania, Rusia, Ucraina (din subregiune in regiune).

CURS 6

Organizatia Natiulor Unite

Expresia de natiuni unite apartine presedintelui SUA, Roosvelt si a fost pentru prima data folosita in declaratia Natiunilor Unite din 1 ianuarie 1942, prin care reprezentantii a 26 de natiuni se angajau sa continue lupta pentru respectarea egalitatii suverane a statelor doritoare de pace si mentinerea securitatii interne. Conferinta de la San Francisco, a carei denumire oficiala a fost „Conferinta Natiunilor Unite privind organizatia internationala” si-a inceput lucrarile la 25 aprilie 1945, cu reprezentanti a 51 de state, iar lucrarile conferintei, care au durat doua luni au fost consacrate elaborarii Cartei ONU.
Sistemul Natiunilor Unite reprezinta totalitatea structurilor organizatorice si functionale instituite si create pe baza Cartei ONU. Sistemul Natiunilor Unite se compune din:
1. Organizatia Natiunilor Unite
2. Organele si organismele proprii cu caracter permanent
3. Institutiile sau agentiile specializate cu caracter autonom

1. Organizatia Natiunilor Unite -; este o organizatie cu vocatie universala, atat in ceea ce priveste entitatile sale (statele suverane), cat si in ceea ce priveste domeniile in care se implica, scopul sau principal fiind mentinerea pacii si a securitatii internetionale.
Aceasta conferinta diplomatica permanenta, cum a fost ea denumita, a ajuns in prezent la 188 (190-191) de membrii. Acestia pot fi: a. originari: in aceasta categorie se includ statele participante la conferinta de la San Francisco din 1945; prin exceptie natiunile unite includ aici si India si Filipine (chiar daca transferul de la statutul de puteri coloniale a avut loc mult mai tarziu). b. admisi: statele care au aderat ulterior la ONU.
Scopul principal al ONU: mentinerea pacii si securitatii internationale, realizarea cooperarii internationale in domeniile economic, social, culturar sau umanitar, promovand si incurajand respectarea drepturilor omului si a libertatii fundamentale, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.
Sediul principal al ONU se afla la New York si mai are si un oficii deschise la Geneva, Viena si Nairobi.
In documentul „Agenda pentru pace” sunt identificate patru tipuri de operatiuni de mentinere a pacii si anume:
· diplomatia preventiva, care vizeaza evitarea aparitiei de diferende intre state;
· restabilirea pacii, ce intervine dupa declansarea unui conflict si urmareste folosirea procedeelor de reglementare pasnica a diferendelor;
· mentinerea pacii;
· consolidarea pacii.

2. Organele si organismele proprii cu caracter permanent
Pentru a-si indeplini atributii in domeniile economic si social, Adunarea Generala si Consiliul Economic si Social al ONU (ECOSOC) au creat, pe de o parte organisme proprii cu caracter permanent, dintre care: a. Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD): reprezinta cel mai important canal de asistenta tehnica si investitii acordate pe cale multilaterala; sediul principal este la New York b. UNCTAD: urmareste promovarea si dezvoltarea comunitatii internationale, in special a tarilor in dezvoltare; sediul principal este la Geneva c. Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (UNEC?): al carui obiectiv principal este intarirea cooperarii internationale privind diminuarea poluarii mediului; sediul principal este la Nairobi

Pe langa aceste organisme proprii cu caracter permanent au fost infiintate si 5 comisii economice regionale, care sunt subordonate direct ECOSOC si au ca scop principal dezvoltarea economico-sociala a regiunilor respective, promovarea cooperarii dintre statele acelei regiuni, ca si dintre acestea si restul lumii. Acestea sunt:
I. Comisia economica a ONU pentru Africa, cu sediul la Adis-Abeba (Etiopia);
II. Comisia economica a ONU pentru America latina si Caraibe, cu sediul la Santiago de Chile;
III. Comisia economica a ONU pentru Asia de Vest, cu sediul la Aman;
IV. Comisia economica a ONU pentru Asia si Pacific, cu sediul la Bangkok;
V. Comisia economica a ONU pentru Europa, cu sediul la Geneva.

3. Institutiile sau agentiile specializate cu caracter autonom
Institutiile specializate ale ONU: caracterul lor de institutii specializate rezulta din acordurile incheiate de ele cu ONU si caracterul lor de institutii autonome rezulta din faptul ca ele au proprii lor membrii, care nu trebuie obligatoriu sa fie membrii ONU.
Sunt 15 institutii (FMI, Banca Mondiala, OMS, UNICEF, UNESCO, etc.) si inca doua al caror statut difera, intr-o anumita masura de statutul celor 15, dar ele actioneaza totusi ca institutii specializate ONU: Agentia Internationala pentru Energia Atomica si Organizatia Mondiala a Comertului (OMC).

Romania este membra a tuturor institutiilor specializate ONU si membra a ONU din 1955.
Organele principale ale ONU: Adunarea Generala ONU, Consiliul de Securitate, ECOSOC, Curtea Internationala de Justitie, Secretariatul ONU, Consiliul de Tutela (!).

Adunarea Generala ONU: este compusa din reprezentantii tuturor statelor membre. Principalele sale competente sunt:
· dezbaterea si adoptarea de recomandari pentru statele membre ONU si pentru celelalte organisme si institutii specializate ONU;
· desemnarea de membrii pentru alte organe ONU;
· gestionarea resurselor financiare;
· examinarea si aprobarea bugetului ONU.
Se intruneste, de regula, o data pe an in sesiuni ordinare, care se deschid la sediul din New York in a treia zi de marti a lunii septembrie si dureaza cam pana la sfarsitul lui decembrie.
Adunarea Generala se mai poate intruni si in sesiuni extraordinare, atunci cand imprejurarile o cer, iar convocarea se face de catre secretarul general, la cererea Consiliului de Securitate sau a majoritatii statelor membre.

CURS 7

Consiliul de Securitate al ONU: organizatie cu functionare permanenta, a carei raspundere este mentinerea pacii si securitatii internationale, principalele masuri fiind : blocada si embargoul.
Embargoul: o masura cu caracter permanent prin care un stat interzice importul, exportul sau iesirea din porturile sale a navelor straine sau ordona retinerea bunurilor de orice fel ce apartin unui tert.
Exemple: Irak, Iugoslavia 1992-1995- Are influente negative si asupra relatiilor internationale; sanctiunile impuse Iugoslaviei au provocat economiei tarii pagube de aproximativ 150 miliarde de dolari, adica tara a fost data inapoi cu 26 de ani. Consecintele economice se vor resimti pana in 2011. Sanctiunile impuse Iugoslaviei au provocat pagube si tarilor cu care aceasta avea relatii comerciale:
· Rusia a pierdut in trei ani 10 miliarde de dolari
· Romania -; 9 miliarde de dolari
· Ucraina -; 4 miliarde de dolari
· Bulgaria -; 3 miliarde de doalri
· Ungaria -; 2 miliarde de dolari

Membrii Consiliului de Securitate:
- permanenti : 5 si anume SUA, China, Marea Britani, Rusia, Franta
- nepermanenti: 10, alesi pe o perioada de doi ani, in fiecare an fiind alesi cate 5 dintre ei; la baza alegerii lor satu doua criterii:
· contributia statelor membre la mentinerea pacii si securitatii internationale;
· o repartitie geografica echilibrata, astfel incat alegerea membrilor nepermanenti se realizeaza astfel: 5 locuri -; Africa si Asia, 2 locuri -; America Latina, 2 locuri -; Europa Occidentala, 1 loc -; Europa de Est.
In 1998 Romania si-a prezentat candidatura pentru a ocupa un loc in Consiliul de Securitate, pentru alegerile ce au avut loc la cea de-a 58-a sesiune a Adunarii Generale a ONU (2003) -; in martie 2003 Romania a fost admisa ca membru nepermanent in Consiliul de Securitate pentru a 4-a opara (1962, 1976, 1990).
Avantaje pentru Romania ca membru nepermanent in Consiliul de Securitate:
- Romania -; factor de stabilitate in Europa de Est;
- Integrare euroatlantica si europeana;
- Participarea la operatiunile de mentinere a pacii in Somalia, Angola, Bosnia, Irak, Kuweit, Afganistan
Alegerile din 23 octombrie 2003 au admis 5 noi membrii nepermanenti: Alegria (a inlocuit Guineea), Benin ? (a inlocuit Camerun), Brazilia (a inlocuit Mexic), Filipine (a inlocuit Siria), Romania (in loc de Bulgaria).
Din mai 2001 a fost lansata ideea de creare a Casei ONU la Bucuresti, ce vizeaza cresterea gradului de coordonare si integrare a activitatii ONU, dar si cresterea eficientei agentiilor, programelor si fondurilor organizatiei pe plan national prin reuniunea acestora intr-o singura locatie.
Casa ONU a fost inaugurata la 13 octombrie 2003. In prezent asemenea case ONU exista in capitale din 40 de state. In Romania sunt acreditate urmatoarele agentii, programe si fonduri din sistemul Natiunilor Unite: PNUD, UNESCO, UNICEF, Programul Natiunilor unite pentru HIV, Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati, Reprezentante OMS sau OIM.

ECOSOC: este subordonat Adunarii Generale a ONU si se intruneste de 2 ori pe an in aprilie la New Zork si in iulie la Geneva. Cuprinde 54 de membrii alesi de Adunarea Generala. Competentele sale sunt din cele mai largi, prin aceasta organizatie realizandu-se implicarea ONU in domeiile economic, social, de educatie si sanatate. Fata de Adunarea Generala, aceasta are si rolul de organizare, de executie pentru ducerea la indeplinire a rezolutiilor Adunarii Generale.

Consiliul de tutela: infiintat pentru admiterea si supravegherea anumitor teritorii plasate sub tutela ONU, prin acorduri individuale. Principalul obiectiv: promovarea programului politic, economic si social al teritoriilor aflate sub tutela si evolutia lor progresiva spre autoguvernare si independenta. In prezent Sistemul de Tutela instituit de Carta ONU nu se mai aplica nici unui teriotriu, pentru ca toate cele 11 teritorii plasate initial sub tutela ONU si-au obtinut statutul de independente. Consiliul de Tutela era alcatuit din membrii permanenti ai Consiliului de Securitate.

Curtea Internationala de Justitie: este alcatuita din 15 judecatori alesi de Adunarea Generala, de Consiliul de Securitate pe o perioada de 9 ani. Sediul sau se afla la Haga. Misiunea participantilor este solutionarea diferendelor care ii sunt supuse, in conformitate cu dreptul international. Un stat care nu e membru ONU poate deveni parte la statutul Curtii Internationale de Justitie, dar numai la recomandarea Consiliului de Securitate. Singurele tari nemembre ONU care sunt parti la statutul Curtii Internationale de Justitie sunt Elvetia si Maurul.

Secretariatul ONU: este condus de un secretar general ales de Adunarea Generala la propunerea Consiliului de Securitate. Din 1997 este Kofi Annan (Ghana). Mandatul Secretarului General ONU este de 5 ani, cu posibilitatea de reannoire o singura data. Statele care au membrii permanenti in Consiliul de Securitate nu prezinta candidati pentru acest post. Include functionari internationali, ce lucreaza la sediul central al organizatiei, dar si pe cei angajati la organele subordonate ONU, inclusiv comisiile economice regionale. Membrii Secretariatului General ONU se bucura de o protectie corespunzatoare si le acorda un statut apropiat cu cel al personalului diplomatic.

CURS 8

Tranzitia la economia de piata

Directii generale ale transformarilor de piata

Transformarile politice si economice ale fostelor tari comuniste presupune crearea unor sisteme politice, dar si o garantare a drepturilor civile ale persoanelor din fostele tari comuniste, necesitand si o modificare ampla in domeniile legislativ si institutional, astfel in plan economic se cerea:
· reconstructia unor institutii si mecanisme proprii economiilor capitalisme, catre disparusera sau functionau atrofiat in economia de comanda;
· redefinirea rolului statului in economie.

Transformarea sistematica presupune efectuarea a trei categorii principale de modificari:
1. modificari institutionale si structurale: cel mai important era instituirea dreptului de proprietate privata, care la randul ei era urmata de concurenta (aceasta trebuia creata si protejata), iar apoi instituirea relatiilor de tip contractual dintre agentii economici si aceasta deoarece contractul este suportul juridic de manifestare a libertatii agentilor economici, el cuprinde drepturile, obligatiile, dar si raspunderile lor. Proprietatea particulara creeaza premisele unei alocari eficiente a resurselor prin corelarea stimulentelor cu rezultatele activitatii economice.
2. dereglementarea economiei si crearea pietelor concurentiale prin masuri de liberalizare a preturilor, a cursurilor de schimb, dar si a comertului exterior: edificarea unor piete concurentiale presupune:
· o negociere libera a preturilor marfurilor sau serviciilor pe diferite piete;
· crearea si protejarea concurentei
Aceste conditii garanteaza stabilirea de preturi corecte, remuneratorii pentru producatori si echitabile pentru cumparatori. Pietele concurentiale pot fi asociate cu utilizarea eficienta a unor resurse limitate, cu cele mai reduse costuri si capacitatea de adaptare la schimbarile intervenite in raportul dintre cerere si oferta. In ceea ce priveste revizuirea rolului statului, rolul acestuia este sa instituie regulile de joc din economie si sa vegheze ca ele sa fie respectate:

· este necesara restrangerea treptata a rolului statului de principal agent economic si a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice;
· totodata statul trebuie sa asigure oferta de bunuri colective (educatie, sanatate, securitate interna);
· deci economiile in tranzitie sunt reconstruite prin actiunea simultana a fortelor pietei (actiunea libera a agentilor economici), dar si prin interventia statala.
3. realizarea macrostabilitatii economice: construirea institutiilor economiei de piata inseamna si construirea raporturilor sociale, care sa asigure sau nu un echilibru in tarile in tranzitie. S-a cerut astfel dezvoltarea unor institutii care sa asigure protectie sociala persoanelor defavorizate, ca urmare a constructiei unor raporturi sociale de solidaritate intre diferite categorii sociale. Originea succesului economiilor capitaliste se afla in echilibrul dintre eficienta mecanismelor institutionale si structurile economice si mentinerea coeziunii sociale echilibrate, care de regula este rezultatul interventiei statale.
· factorii care determina realizarea acestor deziderate se refera in principal la gradul de deschidere externa a oricarei economii, dar si la adancirea interdependentelor economice cu ceilalti actori din economia mondiala;

Tranzitia presupune si schimbari profunde de mentalitate si comportament pentru toate categoriile sociale: poticieni, manageri. Conceptiile formulate de reprezentantii celor doua mari instirutii financiare FMI si BIRD, avansate sub forma unui pachet de recomandari, au constituit de fapt liniile directoare ale reformei economice din tarile in tranzitie. In perioada au existat 1990-1998 doua mari tipuri de reforme:
1. pentru perioada 1990-1997 Consensul de la Washington continea sintetic urmatoarele recomandari de politici economice:
· dereglementarea economiei;
· liberalizarea masiva si rapida a preturilor;
· disciplina fiscala severa;
· reformarea cheltuielilor publice si a sistemului de impozitare;
· liberalizarea ratei dobanzii si a politicii financiare;
· liberalizarea cursului de schimb;
· liberalizarea ISC;
· liberalizarea comertului exterior;
· privatizarea rapida.
Toate aceste recomandari sunt de inspiratie neoliberala, avand ca suport studii si analize anterioare privind cresterea economic intre anii 50 si 80.

CURS 9
2. pentru perioada 1997-1998 Consensul Post-Washington -; sublinieaza necesitatea abordarii cu „modestie” a procesului de transformare sistemica din fostele tari comuniste. Un principiu de baza al acestui nou consens este acela al recunoasterii de catre institutii a faptului ca nu au raspunsuri pentru toate problemele tranzitiei si ca este nevoie de un larg schimb de idei intre cercurile economice pentru a afla solutii la numeroasele probleme deschise tranzitiei. Cateva din aceste probleme:
· macrostabilizarea economica impusa de consensul de la Washington nu asigura stabilitatea productiei si a fortei de munca; costurile economice si sociale pot fi devastatoare si se pot transforma in turbulente politice si sociale; acest lucru determina o focalizare a atentiei asupra cresterii economice;
· rolul statului in coordonarea procesului de transformare sistemica, dar cu scopul unei optimizari a costurilor acesteia;
· realizarea unui echilibru intre sursele de finantare din aceste tari (cele cu economie de tanzitie), ceea ce presupune simultano consolidare a sistemului bancar si crearea si supravegherea pietelor financiare.
Noul consens post-Washington recunoaste, deci, ca este necesara elaborarea unui set mai amplu de instrumente de interventie a statului pentru a se realiza cresterea economica si ca ar trebui corelata cu o crestere a nivelului de trai.
Concurenta in economiile de tranzitie

Legile economice privind concurenta din tarile est-europene contin de regula prevederi referitoare la competitia neloiala (comert cu produse contrafacute, reclama neloiala, proprietate intelectuala, protectia consumatorului), masuri antidumping, etc. In majoritatea tarilor din regiune exista si legi special elaborate pentru a reglementa concurenta. In conformitate cu acestea s-au creat si anumite agentii, care au competenta de a a examina fuziunile si achizitiile si pot bloca astfel de initiative, daca se considera ca ele vor marca advers concurenta. In acest sens in Bulgaria sunt reglementate numai monopolurile, in Ungaria se examizeaza si propunerile de fuziune, iar in Cehia, Polonia si Slovenia au dreptul sa dezmembreze anumite intreprinderi inainte de privatizare.
Legea falimentului

Toate tarile in tranzitie au in prezent si legi ale falimentului. Primele au fost in Ungaria si Polonia in 1991, iar printre ultimele Romania si Bulgaria din 1995, iar in Romania legea falimentului din 1995 a fost revizuita si imbunatatita in 2002.
In unele tari creantele creditorilor sunt satisfacute dupa cele ale salariatilor, dupa plata impozitelor si a asigurarilor sociale, in general legea falimentului a fost rar aplicata in tarile cu economie de tranzitie, chiar si in acelea in care ea a fost aplicata de timpuriu. Adoptarea legii falimentului pune urmatoarele probleme:
· falimentul unei intreprinderi poate produce ca reactie o serie intreaga de alte falimente, datorita nivelurilor ridicate ale datoriilor inter-intreprinderi;
· numarul intreprinderilor neprofitabile este prea mare, iar scoaterea lor completa din functiune ar antrena o crestere brusca si de mari proportii a somajului;
· exista intreprinderi uriase cu un grad redus de profitabilitate, care asigura locuri de munca pentru o intreaga regiune sau sunt producatoare unice pentru un produs sau grupe de produse; falimentul acestora ar avea drept consecinta caderi ale ofertei sau accentuarea dezechilibrelor regionale;
· problema creditelor neperformante ale unor intreprinderi afecteaza in egala masura si portofoliul unor banci, care, in conditiile aplicarii riguroase a legii falimentului, pot ajunge la faliment, antrenand astfel la randul lor si falimentul unor intreprinderi rentabile.

CURS 10

Relatiile monetare internationale

Reprezinta raporturile banesti ce se formeaza intre economiile nationale, intre agentii economici din diferite tari ca urmare a participarii lor la circuitul economic mondial.
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, avand in vedere starea precara a relatiilor monetar-valutare internationale, se impunea infaptuirea unei largi cooperari a statelor, in vederea reglementarii raporturilor de plati si de lichidare a angalamentelor dintre tari, reglementare insotita de aspecte institutionale adecvate.
Astfel a fost organizata sub egida ONU in perioada 1-22 iulie 1944 Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods, cu participarea a 45 de state care au decis crearea primului sistem monetar international (SMI) in adevaratul sens al cuvantului.

Caracteristici fundamentale ale SMI:
1. Adoptarea etalonului aur-deviza - alaturi de aur, ca instrument de plata si rezerva in raporturile economice externe se utilizeaza si o moneda nationala si anume dolarul SUA, care juca rolul principal. Dolarul a fost definit printr-o greutate invariabila in aur.
1 USD = 0,888671 grame aur, iar 1 uncie de aur = 35 USD (pretul oficial la acea vreme)
2. Fixitatea cursului de schimb: fiecare tara semnatara a acordului de la Bretton Woods trebuia sa-si defineasca paritatea monedei sale nationale in aur si in dolar, in raport cu paritatea, cursul de schimb al unei monede nationale putea sa oscileze cu plus minus, iar daca depaseau aceste limite se impunea interventia pe piata valutara prin vanzare sau cumparare de moneda.
3. Convertibilitatea monetara: este vorba pe de o parte de libera convertibilitate a USD in aur, pe de alta parte libera convertire a monedelor nationale a statelor membre ale SMI intre ele.

Dar functionarea acestui sistem bazat pe principiile mentionate a functionat doar aproximativ un sfert de secol dupa care a intrat intr-o puternica criza.
Astfel la 15 august 1971, presedintele Nixon al Americii a decis ceea ce era de asteptat si anume sa se suspende convetibilitatea dolarului in aur si aceasta a deteriorat balanta de plati externe a SUA, de asemenea au scazut si rezervele de aur ale SUA.
18 decembrie 1971 -; prin Acordul de la Washington se decide devalorizarea oficiala a dolarului cu 7,89 procente si o largire a marjei de fluctuatie a cursurilor de schimb la plus minus 2,25% (inainte era de plus minus 1%). Astfel dolarul nu mai are nici o legatura cu aurul si reprezinta moneda de referinta pentru tarile dezvoltate cu economie de piata.
In februarie 1976 prin Acordul de la Kingston (Jamaica) se legalizeaza flotarea libera a cursurilor de schimb, adica se abandoneaza oficial si cea de doua caracteristica fundamentala (principiul fixitatii cursului de schimb).
Tot in Jamaica se mai decidesi demonetizarea aurului, aurul devenind astfel o marfa ca oricare alta.
Reuniunea de la Luvru din Franta de la 1987 -; a urmarit pe de o parte stabilirea unui prag de scadere a cursului dolarului, dar in principal o extindere a cooperarii pentru promovarea stabilitatii cursului de schimb ale principalelor monede.
In acest sens, bancile centrale ale greilor (SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Canada, Italia) trec la interventia sustinuta pentru mentinerea unui curs al dolarului la limitele unanim acceptate.
Perioada care a urmat abandonarii principiilor adoptate la Bretton Woods a fost o perioada a flotarii controlabile, caracterizata prin:
· interventia bancilor centrale pe piata monetara pentru sustinerea cursurilor de schimb convenite
· corelarea masurilor de politica monetara, mai ales in privinta ratei dobanzii
· a fost o perioada a accentuarii competitiei dintre state doearece cursurile de scimb au devenit un avantaj comparativ, alaturi de costul fortei de munca, al energiei si al productivitatii muncii.
Incepand cu cel de-al 5-lea deceniu postbelic, pe langa lichiditatile oficiale internationale care se manifesta pe piata monetara internationala oficiala ia nastere si o piata monetara privata.
Lichiditatile oficiale internationale inseamna ansamblul resurselor de care dispun autoritatile monetare pentru a finanta deficitele balantele lor de plati. Este vorba in principal de asa-zisul triunghiul valutar: dolar-euro-yen japonez, in cae dolarul are in continuare rolul de moneda directoare, iar prin acest triunghi valutar se efectueaza majoritatea tranzactiilor valutare.
Operatiile pe piata monetara privata, fata de cea oficiala, au un volum mult mai mare din punct de vedere al naturii tranzactiilor, dar si ca viteza de circulatie monetara si ca directii de utilizare.
Lichiditatile internationale private se manifesta pe piata monetara privata (euro-piata) prin euro-devize.
Euro-piata a luat nastere ca urmare a trecerii de la depozitele bancare in strainatate, depozite care se efectuau exclusiv in dolari, la constituirea de depozite si in alte feluri de devize (marci, lire sterline, franci). Astfel, euro-dolarii incep sa fie concurati de euro-marci, euro-lire, etc si apare astfel euro-piata, respectiv euro-devizele.
Euro-devizele reprezinta depozite in monede nationale la bancile situate in exteriorul tarilor care le-au emis. Nu oricare moneda poate aparea pe euro-piete. In acest lucru este necesara conditia de a acceptabilitate, adica pe de o parte trebuie sa fie moneda liber convertibila pentru a oferi garantii solide, iar pe de alta parte moneda in cauza trebuie sa detina o pondere importanta in tranzactiile internationale.
Aceeasi moneda nationala poate sta la baza constituirii a doua tipuri de depozite bancare internationale:
· unul clasic (traditional): specific pietei mondiale oficiale;
· unul in euro-devize: specific pietei private.
Euro-piata nu este omogena. Ea este formata din diferite segmente, cele mai importante fiind:
· piata euro-creditelor: inseamna imprumuturi in devize acordate in special pe termen mediu;
· piata euro-obligatiunilor: care este cel mai important segment (eurobond market);
· piata euroactiunilor: cel mai nou segment.
Pe euro-piete, rata dobanzii de referinta se stabileste zilnic in urma tranzactiilor interbancare de pe piata londoneza LIBOR (London Interbank Offered Rate).
Europa concentreaza cele mai multe mari operatiuni in euro-devize, iar Londra reprezinta principala piata datorita logisticii de care aceasta dispune.
Tranzactiile pe euro-piete se fac numai intre agentii economici de prim ordin (banci, firme mai cunoscute sau guverne) si numai cu sume mari sau foarte mari.
Cel mai mic imprumut e la nivelul a 500.000 de dolari, acordat in cazul unor operatii cu firme nebancare si 1 miliard de dolari imprumutul acordat in tranzactii interbancare.