CAPITOLUL l
CONSIDERATII GENERALE. CONCEPTE PRIVIND PROTECTIA SOCIALA
Intr-un stat democratic, protectia sociala reprezinta un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea in aplicare se realizeaza prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populatiei.
Cu radacini in antichitate, prin includerea elementelor de protectie in Dreptul Roman, remarcam aparitia primelor forme de asistenta sociala in secolele 13 si 14, cand in jurul manastirilor au fost construite asezaminte de asistenta sociala pentru saraci, batrani si bolnavi.
Primele forme de protectie sociala au aparut la inceputul secolului 19 si s-au referit la masuri de asigurare sociala; la acestea s-au adaugat cu timpul si elemente de asistenta sociala, ambele forme capatand denumirea de "securitate sociala". Acest termen a fost utilizat pentru prima oara de institutiile create in SUA, odata cu adoptarea Legii securitatii sociale din 1935, care cuprindea reglementari cu privire la prevenirea riscului pentru batranete, moarte, handicap si somaj.
Conceptul de protectie sociala a fost prima oara introdus de catre John K. Galbraith si defineste politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populatiei, prin masuri ce urmaresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera ca fiind cea mai urgenta masura "prevederea dreptului celor care nu-si pot gasi un loc de munca de a avea un venit garantat sau alternativ".
Ca element de drept international, Organizatia Internationala a Muncii a adoptat in anul 1952 ( Conventia nr. 102 ) termenul de "securitate sociala" cuprinzand ca elemente complementare asigurarile sociale si asistenta sociala.
In prezent actiunile de protectie sociala vizeaza mai multe domenii in care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul social-politic, intr-un cuvant, conditiile sociale de trai.

CAPITOLUL 2
NECESITATEA, CONTINUTUL SI ROLUL PROTECTIEI SI ASIGURARILOR SOCIALE
Protectia sociala este conceputa pentru asigurarea unui standard de viata de baza pentru toti oamenii, indiferent de mijloacele de care acestia dispun.
Exista mai multe categorii de persoane care cer protectia sociala: protectia somerilor, protectia handicapatilor, protectia copilului si a tinerilor, protectia sociala complementara ( protectia sociala in caz de deces, incapacitatea de munca, boala profesionala ).
Conditiile concrete si nevoile diferite care se cer acoperite fac ca si modalitatile de realizare a protectiei sociale sa fie diferite. Astfel, programele se bazeaza pe premise diferentiate in cazul asigurarilor sociale-destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii temporare sau definitive a capacitatii de munca-sau in cazul protectiei lucratorului la locul de munca-mediu, conditii de munca- nevoi care se transfera asupra costurilor de productie si a caror satisfacere este inclusa in pretul produsului.
Obiectivele reformei in domeniul asistentei sociale, adica in domeniul sustinut material de stat, sunt astfel formulate si fundamentate incat sa se poata asigura realizarea restabilirii sau mentinerii unor echilibre intre sectorul public si cel privat, intre protectie si autoprotectie, intre nevoi si resurse, intre dezvoltarea umana a generatiei prezente si cea a generatiilor viitoare.
Asistenta sociala este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a preveni, limita sau inlatura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile, fara voia acestora sau sunt prea putin influentate de acestea.
Obiectivul principal al protectiei sociale il constituie diminuarea sau chiar inlaturarea consecintelor unor riscuri asupra mediului si nivelului de trai ale unor segmente ale populatiei.
In fundamentarea si promovarea politicii sociale sunt considerate urmatoarele principii:
- protectia demnitatii umane;
- eliminarea oricarei forme de discriminare in intreaga politica de protectie sociala;
- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control si eficientizare a tuturor masurilor de politica si de protectie sociala;
- flexibilitatea, respectiv adaptarea masurilor de protectie sociala la necesitatile reale ale grupurilor si persoanelor;
- orientarea obiectivelor si masurilor de politica si protectie sociala in directia capacitarii, mobilizarii si participarii tuturor fortelor sociale la relansarea cresterii economice, munca fiind prima sursa a bunastarii si libertatii individului, sursa cea mai stabila a sanatatii economiei;
- descentralizarea treptata a protectiei sociale si odata cu aceasta, angrenarea in activitatea de protectie sociala a agentilor economici, unitatilor administratiei publice locale, a institutilor guvernamentale si organizatiilor neguvernamentale, societatilor de caritate si persoanelor fizice, prin contributii materiale, financiare si sociale ale acestora intr-un cadru legal adecvat.
Diversitatea si cuantumul prestatilor si serviciilor sociale sunt conditionate insa de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire in ceea ce priveste formarea personalului si informatizarea activitatilor.
Programele de protectie sociala, administrate de stat, sunt finantate pe principiul repartitiei, compensatiei intre generatii, de resurse obtinute din contributii, impozite si taxe, pe baza principiului responsabilitatii colective.
Romania si-a insusit obiectivul politicilor sociale pentru a asigura exercitarea efectiva a drepturilor si principiilor urmatoare;
1) Orice persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a-si castiga existenta printr-o munca liber aleasa;
2) Toti lucratorii au dreptul la conditii de munca echitabile;
3) Toti lucratorii au dreptul la securitate si igiena in munca;
4) Toti lucratorii au dreptul la o remuneratie echitabila care sa le asigure, lor si familiilor lor, un nivel de viata satisfacator;
5) Toti lucratorii si patronii au dreptul de a se asocia liber in cadrul unor asociatii nationale sau internationale pentru apararea intereselor economice si sociale ; Toti lucratorii si patronii au dreptul de a negocia in colectiv
6) Copiii si adolescentii au dreptul la o protectie sociala contra pericolelor fizice si morale la care sunt expusi
7) Lucratoarele, in caz de maternitate, si celelalte lucratoare,
in cazul in care acest lucru este necesar, au dreptul la o protectie speciala in munca;
8) Orice persoana are dreptul la mijloace corespunzatoare de orientare profesionala in scopul de a ajuta sa aleaga o profesiune conform aptitudinilor sale personale si propriilor interese;

9) Orice persoana are dreptul la mijloace corespunzatoare de pregatire profesionala

10) Orice persoana are dreptul de a beneficia de toate masurile care sa-i permita sa se bucure de cea mai buna stare de sanatate pe care ea o poate atinge;

11) Toti lucratorii si membrii familiilor indreptatite au dreptul la securitate sociala;
12) Orice persoana lipsita de resurse suficiente are dreptul la asistenta sociala si medicala;
13) Orice persoana are dreptul de a beneficia de servicii sociale calificate;
14) Orice persoana invalida are dreptul la pregatire profesionala si sociala, indiferent de originea si natura invaliditatii sale;
15) Familia in calitate de celula fundamentala a societatii are dreptul la o protectie sociala, juridica si economica, de natura a-i asigura deplina dezvoltare;
16) Mama si copilul, independent de situatia matrimoniala si de raporturile familiale, au dreptul la protectie sociala si economica corespunzatoare;
17) Cetatenii uneia dintre Partile contractante au dreptul de a exercita pe teritoriul unei alte Parti orice activitate lucrativa, pe picior de egalitate cu cetatenii acesteia din urma, sub rezerva restrictiilor bazate pe temeinici ratiuni cu caracter economic sau social;
Lucrat orii migranti ai uneia dintre Partile contractante si familiile lor au dreptul la protectie si asistenta pe teritoriul oricarei alte Parti contractante.
Structura sistemului de protectie sociala din Romania este complicata de existenta unor scheme diferite raspunzand aceluiasi risc social, a unor modalitati de finantare si organizare amestecate, uneori improprii, a unor atributii si responsabilitati institutionale suprapuse si neclare.
Schemele de protectie sociala din Romania functioneaza pe principiul asigurarilor sociale, scheme non-contributive finantate de la bugetul statului, scheme de asistenta sociala, precum si scheme bazate pe finantarea prin subventii de la bugetul de stat a unor bunuri si servicii gratuite sau cu tarife reduse pentru anumite categorii de populatie.
Protectia sociala vizeaza mai multe domenii in care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul social-politic, intr-un cuvant, conditiile sociale de trai. La acestea se adauga: conditiile materiale de viata (locuinta si mediul de locuit; ocuparea fortei de munca si conditiile de munca; veniturile si consumurile); viata de familie; respectarea ordinii sociale si de drept.
In tara noastra dupa decembrie 1989, datorita trecerii de la economia planificata la economia de piata, s-a impus o reconsiderare a sistemului de protectie sociala.
Constitutia foloseste si consacra, conceptul de protectie sociala. Astfel statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege.

CAPITOLUL 3
PROTECTIA SOCIALA IN ROMANIA ANTE-DECEMBRISTA
Ca si alte sisteme de protectie sociala nationale, cel din Romania s-a constituit treptat incepand cu primele decenii ale acestui secol, cand au fost instituite primele masuri legislative. Sistemul a fost imbogatit, perfectionat si reformat oarecum in pas cu evolutiile in domeniu din tarile dezvoltate, sub influenta germana si franceza, in principal. Cu unele particularitati, o asemenea evolutie a avut loc si in anii regimului comunist. Romania a iesit din acest regim cu un sistem de protectie sociala care prin constructia sa poate fi apreciat ca modern. Cu exceptia unor scheme pentru protectia somerilor si saracilor, sistemul romanesc cuprindea toate celelalte componente de protectie a somerilor, cu unele scheme complementare de protectie a persoanelor handicapate, a veteranilor de razboi si a persoanelor care in vechiul regim au suferit diverse forme de persecutie politica, precum si cu recent instituita schema a ajutorului social, o forma a venitului minim garantat.
Partile slabe ale vechiului sistem

Alaturi de partile forte existau si parti slabe majore (uneori parti opuse ale aceleasi medalii): productivitatea muncii era scazuta; salariile nu erau corelate cu productivitatea, de aici decurgand o serie de consecinte negative; abordarea somajului era deficitara; sistemul de negociere a salariilor contribuia la sporirea presiunilor inflationiste; angajarea in munca se concentra in mod excesiv asupra industriei si a agriculturii; migrarea pe plan international era foarte limitata.
Salarii necorelate cu productivitate
O a doua si - probabil cea mai importanta mostenire negativa care afecteaza piata fortei de munca o constituie faptul ca salariile nu erau corelate cu productivitatea muncii. Acest sistem de stabilire a salariilor acorda o atensie deosebita compensarii diferentierilor salariale in conformitate cu riscurile de accidentare, cu beneficiile suplimentare, cu ierarhia si asigurarea functiei, etc. In acelasi timp, sistemul nu facea diferentierile rezultand din investitia diferita de capital uman.
Guvernele au incercat sa stabileasca structura salariala tinand seama de productivitatea marginala imaginara si de alte criterii precum efortul si factorii sociali. Chiar primul criteriu nu a putut fi implementat, deoarece preturile distorsionate faceau imposibila comensurarea productivitatii. Daca Guvernul (respectiv ministerul de resort) remarca o penurie, sa zicem, de dulgheri si decidea sa le creasca salariile (ceea ce nu era usor, datorita contractelor colective si rigiditatilor institutionale, se putea aprecia gresit cu usurinta cu privire la elasticitatea disponibilului fortei de munca si la receptivitatea lucratorilor la sansele pregatirii profesionale. In plus, guvernul tindea sa subestimeze productivitatea marginala a fortei de munca calificata si scolarizata. Introducerea factorilor sociali alaturi de criteriile de productivitate in stabilirea salariilor a acutizat, in mod evident, problema .

Ca urmare, indiferent de efortul depus in edificarea sa, structura salariala a devenit intamplatoare si nu reflecta diferentele in calificare si in productivitate. Spre deosebire de situatia din occident, veniturile mari nu reveneau persoanelor cu calificare inalta in sensul capitalului uman-medici, juristi sau contabili-ci, de obicei lucratorilor manuali de inalta calificare din sfera materiala, industriala.
Scurt istoric privind protectia sociala a somerilor

In lume, primele forme de protectie sociala au aparut la inceputul secolului al xix-lea, iar pana la cel de-al doilea razboi mondial, in multe tari s-au adoptat masuri importante privind securitatea sociala. In ultimii 50 de ani, sistemele de securitate sociala au cunoscut importante evolutii, ce au fost impuse de nevoia unei "paci sociale", indeosebi in perioadele de criza sau depresiune economica precum si, in unele tari, in perioadele de tranzitie de la sisteme social- economice de un anumit tip la altele, democratice.
Ca in alte tari, si in tara noastra, au functionat birouri de plasare in munca, inca de la inceputul secolului al xix-lea. Initial acestea efectuau plasarea in munca cu plata, apoi sub influenta Organizatiei Internationale a Muncii care la scurt timp dupa infiintare, a interzis functionarea birourilor de plasare in munca si in tara noastra, s-a hotarat orginizarea unui sistem de stat de asigurare gratuita contra lipsei de lucru. Astfel, birourile de plasare in munca existente, au trecut sub controlul autoritatilor publice, odata cu adoptarea Legii pentru organizarea plasarii in munca din 30 septembrie 1921.

Pe baza acestei legi, s-au desfiintat birourile de plasare cu plata si au fost infiintate oficiile de plasare comunale, judetene sau regionale. Ele aveau urmatoarele atrbutii: de a primi, aduna si clasa cererile si ofertele de lucru; de a face plasarea bratelor la nevoile productiunii; de a cunoaste in orice moment piata muncii si de a propune masuri pentru prevenirea si combaterea lipsei de lucru sau de lucratori.
Oficiile de plasare au functionat pana in anul 1950, cand au fost inlocuite cu un organism nou -- Directia generala a rezervelor de munca. Acest organ de stat depindea de guvern si avea printre alte atributii: a) recrutarea de forta de munca disponibila din judete si redistribuirea ei la intreprinderile care se construiau si la santierele de constructii pentru lucrari publice; b) pregatirea de muncitori calificati intr-un sistem de scoli profesionale cu durata de 2-3 ani si prin calificare de scurta durata de 6 luni; c) inlesnirea incadrarii in munca a persoanelor ce cautau de lucru. Marea majoritate a solicitantilor care se adresau acestor birouri de recrutare si repartizare a fortei de munca, o constituiau personalul casnic.
In perioada imediat urmatoare, in tara noastra au fost in vigoare mai multe hotarari de guvern care contineau dispozitii referitoare la recrutarea si repartizarea organizata a muncitorilor.

CAPITOLUL 4
SISTEMUL DE PROTECTIE SOCIALA DIN ROMANIA -COMPARATIE GLOBALIZATA
Problemele protectiei sociale, cu care se confrunta in prezent toate tarile, o preocupare aparte pentru statele aflate in tranzitie, in general, si pentru tara noastra, in special. Aceasta, in contextul in, care ne confruntam cu inexistenta unui model de tranzitie a societatii de la o forma social-economica bazata pe un sistem de organizare si conducere sociala si economica autoritara la un sistem bazat pe autonomizarea relatiilor si a agentilor si functionarea economiei pe principiile cererii si ofertei.
Mobilizarea resurselor-resurse menite sa sprijine politica activa in domeniul fortei de munca pot sa provina atat din sectorul de stat, cat si din cel particular, desi la inceputul tranzitiei acestuia din urma ii revine un rol foarte limitat in domeniul finantarii.
Finantarea privata nu constituie o raritate in tarile cu economie de piata. In Japonia realocarea fortei de munca se face in cea mai mare masura prin eforturile financiare ale firmelor particulare, in industria americana constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din ramura (United Auto Workers) care urmeaza a fi concediati au dreptul-prin contractul de munca sa fie recalificati in prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv negociat si semnat cu toate cele trei mari firme producatoare de autovehicule stabileste programe de sustinere a veniturilor care asigura membrilor de sindicat plata de ajutoare de somaj foarte propiate de nivelul salariului pe toata durata contractului. Se poate argumenta ca firmele private vor asigura pe salariatii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forta lor de munca numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de capital .

In Europa Centrala si de Est asemenea piete de capital nu exista pentru cea mai mare parte a sectorului privat in formare si sindicatele ar fi rau sfatuite, in aceste conditii, sa insiste asupra introducerii unor asemenea prevederi in contractele de angajare a fortei de munca. Oricum, cea mai mare parte a somajului deriva din disponibilizarile din intreprinderile de stat decat din cele private.
Intreprinderile de stat din Europa Centrala si de Est continua adesea sa sprijine pe lucratorii concediati, permitandu-le sa beneficieze in continuare de anumite facilitati sociale (de exemplu, de locuinte), iar in Federatia Rusa chiar prin finantarea lucrarilor publice care au acceptat sa-i angajeze. Dar asemenea activitati nu sunt desfasurate in mod sistematic si, oricum, costurile lor se vor suporta in final de la bugetul de stat.
Finantarea publica poate fi efectuata in primul rand din impozitarea cu caracter general (Australia, Irlanda si Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor si salariatilor (Germania, Ungaria si Romania), in cazul impozitelor pe salarii, statul administreaza ceea ce reprezinta, in fond, resurse private destinate asigurarii de servicii pentru angajarea in munca, dar include (de obicei) plati pentru asigurarea contra somajului. Pe masura ce situatia economica se imbunatateste, finantarea ar trebui sa se imparta in masura sporita intre bugetul de stat si intre contributiile intreprinzatorilor si ale salariatilor. (Ungaria a facut anumiti pasi in aceasta directie, dar cu dificultati intrucat restrictii severe bugetare sunt impuse intreprinderilor), in unele cazuri, si pe masura ce se ajunge la folosirea integrala a fortei de munca, ata finantarea poate fi trecuta catre patroni si salariati, asa cum este cazul in Japonia.
CAPITOLUL 5
POLITICILE MACROECONOMICE - INFLUENTA ASUPRA SISTEMULUI DE PROTECTIE SOCIALA DIN
ROMANIA
Politicile macroeconomice de stabilizare si ajutorare asigura premise pentru promovarea unor obiective sociale concrete si realiste si a unor masuri adecvate atingerii lor, asigurandu-se noi forme de protectie a capitalului uman:
- rezolvarea problemelor privind somajul provocat de intensificarea proceselor de restructurarea in economie, prin promovarea unor programe de actiuni si masuri pentru functionarea mai buna a pietei de munca, cu un efort deosebit pentru crearea de noi locuri de munca,
imbunatatirea sistemului de formare si perfectionare a pregatirii profesionale, orientarea si reorientarea profesionala a fortei de munca tinere sau a celei disponibilizate in diverse sectoare, sprijinirea dezvoltarii
IMM-urilor, inclusiv prin acordarea de credite din fondul de somaj;
- stimularea cererii de forta de munca prin initierea unor masuri fiscale care sa conduca la cresterea gradului de absorbtie a fortei de munca precum si cooperarii externe in vederea largirii pietei fortei de munca;
- sustinerea procesului de imbunatatire a nivelului de trai a populatiei prin sporirea reala a salariilor si a veniturilor in concordanta cu cresterea productivitatii muncii si, in general, a eficientei economice precum si protejarea veniturilor populatiei impotriva inflatiei prin crearea nivelului salariilor, pensiilor si altor categorii de venituri in functie de evolutia preturilor de consum si a indicatorilor activitatii economice;

- echilibrarea nivelului salarial practicat in diferite domenii de activitate: sector bugetar, regii autonome, societati comerciale care sa reflecte gradul de complexitate a muncii desfasurate, importanta muncii si raspunderea asumata potrivit functiei indeplinite;
- imbunatatirea formelor si modului de directionare a sprijinului social, introducerea de noi forme de prestatii de asistenta sociala pentru persoanele si familiile care temporar sau permanent de afla intr-o situatie de risc social, accentuandu-se latura preventiva a masurilor de protectie sociala.

Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu.
Politicile privind resursele umane si politicile sociale vor fi construite in baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite si a Codului Social European, si vor reflecta practicile instituite de Uniunea Europeana si dezvoltate in Modelul Social
European.

Obiectivele prioritare in aceste domenii sunt:
1. Promovarea reformei educationale, atat la nivelul de baza, cat si in invatamantul superior. Modernizarea sistemului de invatamant se va realiza in acord cu tendintele manifestate in tarile cele mai avansate, punandu-se accentul pe:
• Descentralizarea sistemului national de invatamant;
• Promovarea relatiei contractuale dintre unitatile de
invatamant si comunitatile locale;
• Organizarea sistemului de formare a managerilor din
invatamant;
• Dezvoltarea utilizarii tehnologiei informatiei si comunicatiei in procesul educational;
• Extinderea sistemului national al invatamantului la distanta;
• Aplicarea programului national de educatie a adultilor si a programului "sansa a doua prin educatie?";
• Formarea profesionala continua, in acord cu politicile similare din Uniunea Europeana;
• Restructurarea finantarii invatamantului.
2. Principalul obiectiv al strategiei in domeniul sanatatii este imbunatatirea starii de sanatate a populatiei exprimata prin reducereanumarului de decese evitabile, a frecventei si gravitatii imbolnavirilor, asigurandu-se:
• Echitatea accesului la servicii si distribuirea echitabila a poverii economice a finantarii ingrijirilor de sanatate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii medicale;
• Eficienta furnizarii serviciilor;
• Corelarea capacitatii de finantare cu nivelul de dezvoltare a economiei;
• Cresterea capacitatii Ministerului Sanatatii in domeniul dezvoltarii politicilor de sanatate, al reglementarii si controlului acestui sector, reducandu-se interventia sa in administrarea directa a unor activitati si institutii prestatoare de servicii medicale.
3 .Reforma sociala va asigura:
• Reforma asistentei sociale prin trecerea de la programe cu eligibilitate universala la programe orientate, catre categorii specifice ale populatiei
• Reforma sistemului de pensii, avandu-se in vedere:

- restabilirea echitatii inter-generatii;
- restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii;
- complementarea sistemului actual PAYG reformat cu tipuri de fonduri de pensii capitalizate, astfel ca: sistemul integrat sa fie sustinabil din punct de vedere financiar; sistemul sa asigure conservarea valorii reala a contributiilor si a nivelului veniturilor de inlocuire contractate; fondurile de pensii sa contribuie la ameliorarea fluxurilor de capital in sustinerea cresterii economice.

• Politica in domeniul ocuparii si protectiei somerilor prin deplasarea accentului de la masurile pasive catre cele active;
• Armonizarea legislatiei muncii cu normele din Uniunea
Europeana, in domeniul relatiilor de munca si al normelor de protectie a muncii;
• Combaterea saraciei, principalul instrument utilizat fiind cel de ajutor social. Pentru determinarea eligibilitatii familiilor la prestatii de asistenta sociala, guvernul va fundamenta si va stabili nivelul venitului minim garantat, diferentiat in functie de conditiile socio-demografice ale familiilor. Pentru o mai buna aplicare a programului, fondurile destinate acestui scop vor fi asigurate de la buget, iar aplicarea si monotorizarea programului se va face de catre autoritatile locale si institutia tripartita abilitata.
Politica angajarii fortei de munca

Problemele cheie pe termen scurt ale politicii angajarii fortei de munca sunt: a) daca guvernul ar trebui sa lase ca somajul sa creasca brusc, sau daca nu, b) ce masuri ar putea sa intreprinda pentru a tine sub control somajul. Aceasta sectiune a capitolului se adreseaza in principal la prima intrebare, analizand cu precadere problemele sprijinirii in continuare a intreprinderilor de catre guvern.
In fazele timpurii ale tranzitiei, prabusirea productiei era asociata cu o scadere disproportionata a ocuparii fortei de munca pe termen scurt.
Incercarile intreprinderilor de a mentine ocupate locurile de munca au condus, in multe cazuri, la deficite financiare substantiale si in crestere guvernele au tolerat creditarea continua de catre banci a intreprinderilor insolvabile din punct de vedere financiar si au amanat adoptarea legilor falimentului. Impunerea fara discriminare a unor restrictii bugetare severe si falimentarea intreprinderilor insolvabile conduc la pierderea masiva a locurilor de munca. Desi crestea rapid, sectorul privat era prea mic la inceput pentru a putea sa asigure noi locuri de munca in masura solicitarilor.
Spre deosebirea de situatia legata de controlul salariilor, unde masurile adoptate erau explicite, politica angajarii fortei de munca a imbracat forma unui compromis incomod intre a) obiectivul explicit al sistarii sprijinului financiar al intreprinderilor de stat care inregistrau deficite si b) presiunea politica vizand evitarea concedierilor masive si a somajului pe scara larga. Parerile exprimate de experti - privati sau oficiali - au pledat in favoarea impunerii unor restrictii bugetare severe fata de firmele cu niveluri inalte de somaj - daca asemenea cazuri apar - printr-un mix de politici active pe piata fortei munca si in sfera asigurarilor sociale.
Un al doilea obiectiv al politicii veniturilor 1-a constituit mentinerea la un nivel controlat al salariilor pentru imbunatatirea competivitatii, prin aceasta, de mentinere a angajarii in munca. Politicile veniturilor au o serie de efecte alocative si distributive, in masura in care ele afecteaza stabilirea nivelului salariilor, ele exercita o anumita presiune asupra repartitiei salariale aceasta previne, sau cel putin incetineste aparitia diferentierilor salariale ca ghid al deciziilor cu privire la alocarea resurselor pe piata de munca, astfel se atenueaza cresterea somajului si, prin aceasta, poate sa contribuie la stapanirea uneia dintre cele mai importante cauze ale saracirii populatiei.
Abordarea foarte atenta a liberalizarii salariale si adoptarea unor restrictii bugetare dure pentru firmele de stat in primii ani ai reformelor reflecta mostenirea de la economia planificata. Eficienta pe piata fortei de munca cere nu numai liberalizarea deciziilor cu privire la salarii si angajarea in munca, dar si infrastructura institutionala a unei piete libere. Aceasta presupune proprietatea privata si piete competitive pentru produse, capital, forte de munca intre diferiti intreprinzatori, ocupatii si localitati. Piata competitiva a fortei de munca este caracterizata prin absenta interventiei guvernamentale in stabilirea salariilor sau in deciziile cu privire la incadrarea in munca, dar din culise, cum s-ar zice, guvernul are raspunderea sa sustina drepturile de proprietate privata si de exercitare a concurentei.

Asa cum s-a mentionat, mostenirile din economiile Europei Centrale si de Est sunt foarte diferite. Absenta proprietatii private facea ca intreprinderile sa nu fie confruntate cu stimulente vizand minimizarea costurilor sub aspectul salariilor sau al deciziilor privind angajarea fortei de munca. Concentrarea industriei inseamna ca liberalizarea preturilor si a salariilor ofera sanse de a exploata puterea monopolista. Absenta pietelor de capital atesta faptul ca nu exista nici o baza pentru decizii investitionale eficiente pentru firme sau pentru lucratori. Si exista restrictii in calea mobilitatii fortei de munca. O componenta esentiala a politicii fortei de munca consta, prin urmare, in politici structurale menite sa stabileasca institutiile si cadrul legal necesar pentru o viata eficienta a fortei de munca. Partial, aceasta depinde de progresul general al reformelor: extinzand sectorul particular prin privatizarea intreprinderilor existente, capacitand si incurajand noi actiuni antreprenoriale, crearea de piete de capital si deschizand calea concurentei in domeniul pietei produselor, de exemplu, prin liberalizarea comertului. Sub termenii mai specifici ai pietei fortei de munca, aceasta presupune inlaturarea impedimentelor din calea mobilitati fortei de munca precum permisele de rezidenta sau beneficiile sociale legate de angajarea in munca, lichidarea restrictiilor administrative (de exemplu, in ceea ce priveste auto-angajarea) si introducerea legislatiei care defineste drepturile lucratorilor, ale patronilor si ale sindicatelor, precum si rolul guvernului in contextul economiei de piata.
Astfel strategia politica are doua aspecte:
• Pe termen scurt, preocuparea principala o constituie managmentul salariilor si a angajarii fortei de munca in absenta infrastructurii unei economii de piata (in principal o chestiune de stabilizare macroeconomica).
• Pe termen lung, obiectivul principal il constituie reforma institutionala.
Mentinerea echilibrului macroeconomic

Stabilizarea macroeconomica este analizata in mod util sub aspectul salariilor si a politicii veniturilor (pretul fortei de munca) si a politicii de angajare a fortei de munca.
Politica salariilor si a veniturilor
Politicile cu privire la salarii si venituri urmaresc restrangerea salariilor absolute, preferabil fara afectarea inutila a salariilor relative.
Limitarea salariilor absolute
Toate tarile din Europa Centrala si de Est au mentinut controlul asupra salariilor pentru a le mentine la valoarea absoluta, in ciuda performantelor deprimante ale politicilor cu privire la venituri atat in economiile industrializate cat si in tarile Americii Latine.
Exista o serie de motive pentru care politicile de venituri ar putea fi mai eficace in contextul economiilor aflate in perioada de tranzitie decat oriunde altundeva.
In primul rand, mostenirea reglementarii guvernamentale cu privire la salarii inseamna ca aparatul administrativ pentru politica veniturilor se afla la locul sau. Managerii intreprinderilor trebuie sa stabileasca salariile in context cu politica, intrucat ei au procedat intotdeauna in acest mod. In al doilea rand, si derivand tot din mostenire, intreprinderile de stat din economiile aflate in perioada de tranzitie pot sa reziste mai putin la cererile privind salariile decat firmele private motivate prin maximizarea profitului.

Politicile pe termen mediu

Din momentul in care restructurarea fortei de munca a inceput, piata trebuie stramutata catre politicile preocupate de edificarea unor institutii stabile ale pietei fortei de munca. Cele mai importante sunt institutiile care se ocupa de somaj, desi lor trebuie sa li se adauge aranjamente care imbunatatesc utiliizarea resurselor din intreprinderi si scheme de negocieri colective corespunzatoare.
Politicile orientate impotriva somajului deschis trebuie sa devina o prioritate, cu accent deosebit pe politicile contra somajului pe termen lung. Proportia deja inalta a somajului de lunga durata poate sa conduca curand la probleme serioase de descalificare , demotivare si marginalizare.
Pentru imbunatatirea utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor e necesara actiunea. Asemenea actiuni constituie o preocupare a celor care coordoneaza masurile politice. Accentul initial asupra masurilor de redistribuire a fortei de munca in cadrul intreprinderilor si de inchidere a organizatiilor aparent neprofitabile trebuie sa fie sprijinite de masuri vizand cresterea eficientei utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor:
• In ceea ce priveste oferta, politicile trebuie sa se concentreze asupra invatamantului si pregatirii profesionale.

• Structurile stimulatoare din cadrul intreprinderilor trebuie
imbunatatite. Guvernul trebuie sa reziste tentatiei de a aplica scara salariala de baza elaborata de intreprinderile de stat.
• Salariul minim trebuie ajustat prin actiune discretionara.
• Avantajele suplimentare incompatibile cu structura stimulatoare a economiilor de piata trebuie intrerupte. Acest lucru n-ar trebui sa fie dificil din moment ce sistemul fiscal a fost reformat cand lucratorii prefera platile in numerar.
Reformele negocierilor colective nu trebuie amanate dincolo de primul soc al pietei fortei de munca.
• Tarile mai mari vor gasi negocierile descentralizate mai utile decat cele centralizate.
• Tarile mici, deschise si inalt sindicalizate trebuie sa opteze pentru o negociere centralizata, astfel incat beneficiile moderarii salariilor sa poata fi impartasite de toti participantii la procesul de negocieri.

CAPITOLUL 6
SARACIA - MASURARE SI COORDONATE IN ROMANIA
Aspecte conceptuale - saracia. Conceptul de saracie
Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date. Accentul cade pe lipsa resurselor, in mod special pe lipsa resurselor economice. Componenta economica ramane, fara indoiala, cea mai importanta dimensiune a saraciei, dar nu mai mult decat o componenta, printre altele, insa, definirea saraciei trebuie facuta din doua perspective:
• a consumului - in aceasta perspectiva, saracia este definita ca neputinta de a satisface acele nevoi considerate minime;
• a functionarii sociale normale - in acest caz, saracia presupune inexistenta acelor mijloace care asigura subiectului o participare completa la viata sociala, o indeplinire completa a tuturor rolurilor care ii revin, o participare la activitatile formative minime care ii ofera sanse suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu.
Cercetarile de teren propun redefinirea saraciei ca relatie sociala - un tip de relatie sociala exponential semnificativa pentru stadiul de evolutie a societatii in ansamblul sau.

Departe de a fi o "problema speciala a marginalilor si exclusilor", saracia ramane testul de maturitate structurala, prin care societatea contemporana ia act de propriile disfunctionalitati pentru a-si crea parghii de retroactiune pragmatica in timp real.
Daca acceptam aceasta optiune metodica, saracia se releva a fi o stare de asimetrie a capacitatii (individuale si de grup) de accesare a resurselor disponibile la nivel comunitar. Folosind pluralul, apare evident ca ne disociem de acceptiune restrictiva, care limiteaza complexitatea problemei la componenta economica.
Sub acest aspect,literatura de specialitate este unanima in a defini saracia pe trei paliere de profunzime structurala:

1. saracia relativa:
• la limita superioara a subzistentei, putin deasupra "cosului zilnic";
• "inexistenta nivelului minim de resurse care asigura o functionare normala a persoanei / familiei in contextul social - cultural dat".
2. saracie absoluta:
• in exclusivitat "cosul zilnic";
• inexistenta unor condit'i minime de viata (mancare, imbracaminte, locuinta) necesare unei simple supravietuiri in conditiile societatii respective.
3. mizeria: lipsa "cosului zilnic".

In cazul persoanelor somere, saracia este efectul subutilizarii fortei de munca, economia de piata neputand absorbi integral forta de munca existenta.
Diminuarea saraciei si a excluderii sociale cere cu necesitate perfectionarea functionarii societatii, astfel incat toate mecanismele sa asigure sanse de integrare civila, economica, sociala si interpersonala pentru toti membrii societatii.

CAPITOLUL 7
CONTEXTUL SOMAJULUI IN ROMANIA
Particularitati ale pietei fortei de munca in Romania
Continutul esential al notiunii de piata in conditii de concurenta este pus in evidenta de cele doua categorii corelative ale sale: cererea si oferta. Nici piata muncii nu face exceptie. Totusi, piata muncii din Romania este diferita de a celorlalte tari ex-comuniste pentru ca este imbacsita de "miturile" desprinse din indelungata experienta comunista, generatoare de mentalitati paguboase.
• Pentru inceput, mitul muncii: cei mai multi cred ca, daca muncesc, pur si simplu trebuie sa fie platiti pentru aceasta;
intr-o economie de piata, oamenii sunt platiti pentru prestarea unei activitati utile, nu doar pentru ca si-au consumat energia fizica sau intelectuala. Confuzia provine din faptul ca, pentru prestarea unui serviciu este necesara si munca.
• Urmeaza mitul imbogatirii pe seama altora: din pacate, majoritatea romanilor cred ca imbogatirea si prosperitatea sunt posibile doar apeland la mijloace necinstite: frauda, evaziune fiscala, relatii, abuz de putere, conflict de interese, concurenta neloiala. Recunoastem expresiile "a trage o teapa" sau "a da un tun", care sugereaza calea sigura de a face bani multi cat mai repede. Aceste convingeri sunt completate de lipsa de incredere in efortul personal si in spiritul intreprinzator .

Consecinta imediata a acestor credinte este dezarmarea rapida in fata problemelor si apelarea la "mit" ca la o scuza pentru propriile esecuri.
Primelor doua li se alatura mitul guvernului creator si aparator de slujbe: bani stransi de la contribuabili si cei imprumutati de pe piata financiara interationala au fost folositi de guvernele post - decembriste, in primul rand pentru supravietuirea cu orice pret a mastodontilor industriali, energofagi si nerentabili.
Intr-o economie in care legea cererii si a ofertei functioneaza, sectoarele profitabile creeaza locuri de munca; crearea locurilor de munca depinde deci de cresterea economica, nu de "ceea ce da guvernul".
Acestor mituri le adaugam o observatie personala: obiceiul "de a ne multumi cu putin" este o alta consecinta a economiei de comanda! Toate Barometrele sociale care analizeaza raspunsuri reprezentative pentru populatia Romaniei obtin, la intrebarea: "Ce preferati, un salariu mic, dar sigur, sau unul mare dar nesigur?", o proportie de 70% pentru prima varianta.

.
Aceste raspunsuri reflecta si o alta grava consecinta, prin durata si amploare, a sistemului supracentralizat, clarificat si dictatorial din care tocmai am iesit - atrofierea constelatiei de trasaturi care fac dintr-un om aparent obisnuit intreprinzator: atrofierea initiativei, a libertatii de actiune, a riscului si a curajului, lipsa perseverentei si a nevoii de ideal, de concurenta si de afirmare.

Somajul in Romania de astazi

In Romania, eforturile nu se concentreaza spre conceperea si aplicarea unei strategii de modernizare, ci catre simpla limitare a disfunctionalitatilor. Avem la indemana exemple: rezolvarea in extremis a conflictelor sociale sau somajului.
Somajul este un exemplu de penurie - penuria locurilor de munca. Lipsa locurilor de munca este o problema cu consecinte economice si sociale devastatoare pentru indivizi si pentru comunitatile afectate. Acest fenomen este legat de cerere si oferta denumit de unii specialisti "soc al cererii". Structura de putere de pe piata fortei de munca poate explica cel putin intr-o anumita masura acest fenomen.
Multi cercetatori au incercat nu doar sa explice cauzele somajului sau sa prognozeze evolutia lui, ci si sa clasifice formele sale. De exemplu, in Franta se disting trei tipuri de somaj:
• Un somaj de excludere, reprezentativ pentru muncitorii in varsta;
• Un somaj de insertie specific celor sub 25 ani;
• Un somaj de reconversie legat de restructurarea industriala.
Somajul in Romania postrevolutionara are trei caracteristici majore: impulsivitatea, structura si limitarea posibilitatilor de reconversie a somerilor.
Sistemul nostru de invatamant "arunca" anual pe piata muncii un numar foarte mare de absolventi care nu pot fi absorbiti.

Structural se constata existenta a patru categorii socio - profesionale larg reprezentate:
1. femeile, muncitoarele calificate sau cu 10 clase, cu varste peste 40 de ani;
2. barbatii muncitori de 45-50 de ani cu un nivel scazut de calificare, proveniti in special din minerit si din siderurgie;
3. romi, nescolarizati, marginalizati,
4. tinerii absolventi ai liceelor teoretice.
Toti acestia intampina serioase greutati in gasirea unui loc de munca in Romania de azi.
A treia caracteristica este foarte importanta - limitarea posibilitatilor in gasirea unui loc de munca mai ales pentru intelegerea de ansamblu al fenomenului psihologic si social al somajului.
Avand in vedere raportul dintre aria de expansiune, respectiv, de recesiune a unor profesii in perioada de dupa decembrie 1989, o cercetare sociologica de teren, finalizata prin aportul Catedrei de Sociologie a Universitatii de Vest din Timisoara, apreciaza ca exista 3 tipuri de somaj: a. somajul structural - este generat de neconcordanta dintre structurile spatiului social si noile optiuni valorice, care au promovat alte criterii de legitimare; b. somajul tehnologic - in varianta romaneasca se defineste prin 3 aspecte:

• plasarea in afara pietei muncii a specialistilor profilati pe tipuri de activitati uzate moral, ca urmare a disponibilizarilor generate de concurenta specifica economiei de piata; lipsa de competivitate a structurilor in care au activat face ca situatia sa fie aproape ireversibila, singura solutie fiind reconversia profesionala;
• incapacitatea profesionala romaneasca de a valorifica, in beneficiul autohton, specialisti care s-au format pentru tipuri de activitati ce nu mai sunt cerute in Romania; de cele mai multe ori, aceasta categorie beneficiaza de aranjamente partiale sau episodice la reprezentantele unor firme straine din tara noastra; putini dintre acestia au reusit depasirea situatiei prin adjudecarea unor contracte pe perioada indelungata;
• reconversia profesionala pentru sectoare deficitare, in ceea ce priveste plasamentul profesional; sub acest aspect, o mai corecta informare calificata, prin Directia Muncii si a Protectiei Sociale, poate constitui o posibila modalitate de corijare a traseelor de patologie sociala in care se angajeaza, in necunostinta de cauza o parte din cei care au deja un statut de somer pe care vor sa-1 surmonteze; c. somajul de supracalificare - are ca principala cauza asimetria dintre structura ofertei educative si structura cererii reale de pe piata fortei de munca; la acest capitol, mentinerea unei calificari rigide a cifrei de scolarizare, corelata cu nevoile de incadrare ale corpului profesoral, este contraproductiva.

CAPITOLUL 8
SOMAJUL IN ROMANIA
Una din formele cele mai importante ale protectiei sociale o reprezinta protectia ce se acorda somerilor. Prin aceasta intelegem ansamblu de masuri pubilce luate de societate in scopul de a proteja membrii sai impotriva problemelor economice si sociale ce ar putea fi cauzate de pierderea sau reducerea substantiala a veniturilor datorata somajului.
Somajul de lunga durata. Integrarea sociala, deficitul de socializare, excludere sociala si mecanismele ei.
Notiunea de somaj de lunga durata

Caracteristicile populatiilor de someri de lunga durata
Conceptul "mod de viata" se refera la viata oamenilor ca un fapt social care trebuie descris sistematic, explicat si prezis. Acest concept este utilizat in doua perspective metodologice distincte:

• o perspectiva descriptiva: totalitatea caracteristicilor modului de viata al unei persoane, grup social, colectivitati;
• o perspectiva explicativ - predictiva: pornindu-se de la un factor
(conditie) presupus a fi determinant, se incearca a se determina influenta acestuia asupra modului de viata.
Modul de viata se refera la un ansamblu de fenomene care, desi puternic determinate de conditiile sociale, sunt ireductibile la acestea, fiind determinate si de logica vietii individului. El poate face conexiunea intre individ si sistemele sociale.
In analiza modului de viata al somerilor de lunga durata, luam in considerare abordarea explicativ - predictiva, considerand conditia de somer ca determinanta. Modul de viata include modul de petrecere a timpului liber, consumul cultural, relatiile de familie, munca.

Notiunea de somaj de lunga durata
In legislatia romaneasca, prin Legea nr. 1/1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala, somerul este definit ca persoana apta de munca, care nu poate fi incadrata din lipsa de locuri de munca disponibile, corespunzatoare pregatirii sale.
Prin lege, somerii pot beneficia de urmatoarele forme de protectie sociala:
• ajutor de somaj, maxim 9 luni;

• ajutor de integrare profesionala pentru persoanele care provin din
invatamant - pe o perioada de maxim 9 luni;
• alocatie de sprijin -- dupa expirarea perioadei de 9 luni, durata acesteia fiind de 18 luni.
Deci, somerii beneficiari de alocatie de sprijin sunt someri de lunga durata.
Dreptul la alocatia de sprijin reprezinta un ajutor de somaj diminuat, acordat in condisii mai restrictive decat ajutorul de somaj si are drept scop garantarea unui venit minim necesar sustinerii traiului pentru somerii „cronici" sau de lunga durata.
Alocatia de sprijin se acorda, pe o perioada de 18 luni, beneficiarilor acordului de somaj, dupa expirarea perioadei de plata a ajutorului de somaj cu observarea urmatoarelor conditii la persoana solicitanta:
• sa nu detina, impreuna cu membrii familiei, terenuri agricole cu o suprafata minima de 10.000 mp in zonele de ses, 20.000 mp in zonele colinare si 40.000 mp in zonele montane;
• sa nu realizeze impreuna cu membrii familiei, un venit mediu lunar pe membru de familie de cel putin 60% din salariul de baza minim brut pe tara, din care s-a scazut impozitul prevazut de lege.
In perioada in care beneficiaza de alocatia de sprijin, persoanele in cauza se bucura de aceleasi drepturi ca si somerii care beneficiaza de ajutor de somaj, mai putin de dreptul la vechime in munca.
Deci, somerul de lunga durata este persoana apta de munca, care nu poate fi incadrata din lipsa locurilor de munca disponibile, conform cu pregatirea sa si care indeplineste conditiile de acordare a alocatiei de sprijin ca forma de protectie sociala.

Consecintele somajului de lunga durata
Consecintele somajului de lunga durata sunt:
• deprivarea laimentara: lipsa de hrana pentru a satisface nevoile familiei cel putin o data in perioada in cauza;
• deprivarea in ceea ce priveste imbracamintea: imbracaminte sau
incaltaminte neadecvata pentru diferitele anotimpuri;
• deprivare in privinta locuintei: supraaglomeratie, mai putine camere decat numarul de persoane;

• deprivarea de facilitati casnice: lipsa telefonului, a masinii de spalat, a frigiderului, a televizorului, etc;
• lipsa drepturilor de munca;
• lipsa integrarii in comunitate: a fi singur si izolat de oameni, insecuritate relativa in zona locuintei;
• deprivari recreationale: lipsa concediului petrecut in afara casei;
• deprivari educationale: lipsa unei calificari formale oferite de scoala; cursuri de diferite tipuri.
Integrare sociala

Integrarea este una dintre fazele procesului de socializare, fiind etapa care finalizeaza socializarea indivizilor, confirmand faptul ca integrarea profesionala - ca toate celelalte tipuri de integrare -, desi vizeaza individul, nu este un fapt singular, ci un fapt cu rezonante, cauze si amplitudini sociale. Deoarece raportarea individului la universul social se face, in primul rand, pe dimensiunea profesiei, exercitarea acesteia ii confera individului nu numai identitate si legitimitate in sistemul social, dar ii si circumscire, in spatiul relatiilor sociale raza de actiune, delimitata de statuturile aferente fiecarei profesiuni.
In acest sens, exercitarea profesiei este un tip de relatie sociala, iar universul profesional este un subansamblu de relatii sociale, care alcatuiesc sistemul social pe fiecare treapta de dezvoltare a acestuia.
Datorita faptului ca, pe de o parte, integrarea profesionala este o forma a integrarii sociale, iar, pe de alta parte, somerii au statutul unor persoane neintegrate profesional, suntem indreptatiti sa afirmam ca somerii pot fi considerati doar partial integrati in societate. Prezenta cercetare incearca sa stabileasca in ce masura aceasta lipsa de integrare profesionala are efecte negative asupra somerilor, la nivel individual si asupra relatiilor acestora cu societatea.
Integrarea sociala poate fi definita ca procesualitatea interactiunilor dintre individ sau grup si mediul social specific sau integral, prin intermediul careia se realizeaza un echilibru functional al partilor. Integratul poate fi o persoana sau un grup de persoane, o categorie sociala, o comunitate teritoriala sau un subsistem social. In cursul acestui proces, atat in sistemul care se integreaza cat si cel ce se integreaza au loc mutatii, in functia de caracterul activ al primului si de capacitatea de raspuns a mediului care integreaza, se disting mai multe faze ale procesului: acomodarea, adaptarea, participarea si integrarea propriu-zisa, care, de multe ori, poate fi sinteza diferita in comparatie cu componentele initiale.
Deficitul de socializare.
Acordand intreaga importanta pe care o merita componentei economice a saraciei, simultan suntem obligata sa estimam si ponderea componenetelor culturale, spirituala, institutional, etc. adica tot ceea ce, cu un termen generic, definim ca fiind socializant.
Deficitul de socializare este, in fond, un parametru sintetic pentru gradul de utilizare a tuturor resurselor disponibile la nivel comunitar.
Trebuie sa subliniem faptul ca somerii nu sunt singura categorie in Iegatura cu care se poate vorbi despre un deficit de integrare si deci despre un deficit de socializare. Este suficient sa dam doar un singur exemplu in acest sens: categoria pensionarilor.
Excluderea sociala
In stransa legatura cu conceptul de saracie, privit din perspectiva conditiilor minime care sunr necesare unei functionari normale a individului in cadrul propriului grup social, este cel de excludere sociala.

O societate normala este aceea care ofera fiecarei persoane posibilitatea de a functiona ca membru al ei. De exemplu, un nivel scazut al educatiei ingusteaza spatiul de miscare potentiala, devenind un handicap esential. Astfel, saracia are ca efect excluderea sociala a somerilor, ca persoane sarace, de la participarea la activitatile colectivitatii - lipsa banilor de cheltuiala pentru recreere si timp liber determina un fel de „intemnitare culturala a persoanelor in casele lor".
In cazul soferilor de lunga durata, excluderea sociala actioneaza in felul urmator:
• lipsa resurselor materiale conduce la imposibilitatea de a petrece timpul liber si de a participa la activitati comunitare;
• lipsa grupului de apartenenta (cel de la locul de munca).
O asemenea stare este in legatura directa si cu lipsa de integrare sociala, care influenteaza in mod negativ capacitatile de comunicare, capacitatea de exercitare a rolurilor sociale si atitudinile individului in raport cu sistemul normativ
Studiu sociologic privind somajul de lunga durata si fenomenele de excludere sociala
Ipoteze:

1. Daca o persoana face parte din categoria somerilor de lunga durata, atunci aceasta este saraca.
2. Starea de somer de lunga durata este conjugata cu existenta altor dificultati materiale, personale, familiale sau sociale.
3. Somerii de lunga durata vad in recalificare o posibilitate de iesire din somaj.
4. Somerii de lunga durata sunt doar partial dezintegrati social.
5. Somerii de lunga durata prezinta un deficit de scolarizare.
6. Somerii de lunga durata au o activitate culturala scazuta.
7. Starea de somaj de lunga durata nu influenteaza negativ relatiile de familie.
8. Somerii de lunga durata nu sunt exclusi social, desi sunt dezintegrati profesional.
9. Gradul de dezintegrare sociala, de dezintegrare profesionala si deficitul de socializare sunt mai mari la somerii care au varsta peste 40 de ani.
10.Gradul de dezintegrare sociala, de dezintegrare profesionala si deficitul de socializare este mai mare la somerii de sex feminin decat la cei de sex masculin.
Interpretare:
Cei mai multi subiecti (33%) apreciaza ca viata lor din prezent este „ceva mai proasta" iar 22,2% - „mult mai proasta" decat cea dinainte de a intra in somaj. Deci, in total, 57,2% dintre somerii de lunga durata considera ca situatia lor s-a inrautatit datorita intrarii in somaj. Un procent de 10,2% apreciaza ca viata pe care o duc in prezent este „mai buna" si doar 1% o apreciaza ca „mult mai buna" decat cea anterioara intrarii in somaj.
Diferenta de 30,9% subiecti considera ca duc aproximativ o viata la fel. Rezulta deci faptul ca starea lor de somer conduce la diminuarea nivelului de trai, cel putin prin prisma aprecierilor subiective ale somerilor beneficiaza de alocatie de sprijin.
Referitor la modul in care somerii apreciaza ca se descurca cu banii in prezent fata de modul cum se descurcau cu un an in urma, observam ca 59,9% dintre somerii care primesc alocatie de sprijin considera ce se descurca „mai rau". Acest procent este aproximativ egal cu cel al subiectilor care au apreciat modul de viata ca fiind „mai prost" sau „mult mai prost" decat cel dinaintea intrarii in somaj (57,2%), fapt care vine sa sprijine afirmatiile anterioare privind diminuarea conditiilor de trai ca urmare a intrarii in somaj.
Analizand aprecierea subiectiva a somerilor asupra veniturilor familiei lor, se observa ca 40,8% dintre someri au afirmat ca veniturile actuale ale familei le ajung doar pentru strictul necesar si 38,2% au afirmat ca aceste venituri nu le ajung nici pentru strictul necesar, deci un total de 79% de someri traiesc la limita subzistentei sau chiar sub aceasta limita.
Din restul somerilor, 15,1% isi permit doar un trai decent, iar procentul celor care reusesc sa cumpere si unele lucruri mai scumpe si al celor care reusesc sa aiba tot ce le trebuie, fara sa renunte la ceva este foarte scazut, de 3% si, respectiv, 2,5%.
Venitul mediu pe mebru de familie s-a situat intre limitele 133.300 lei si 150.000 lei (date la nivelul anului 1997).
Considerand ca limita minima de venit sub care o persoana este considerata saraca in Romania era, la data studiului, egala cu salariul minim net pe economie, 225.000 lei - se observa ca somerii pot fi considerati persoane sarace, ata timp cat veniturile medii lunare pe membru de familie ale acestora se situeaza cu mult sub pragul de saracie.
Tinand cont de faptul ca, in ceea ce priveste declararea veniturilor reale, oamenii sunt in general mai reticenti, incercand sa nu declare toate veniturile pe care le obtin, se poate aprecia ca limitele minime de venit pe membru de familie sunt usor subevaluate, cu atat mai mult cu cat, in cazul somerilor, este mai accentuata aceasta tendinta de declarare a unor venituri mai mici decat cele reale, temandu-se sa nu piarda alocatia de sprijin care, desi nu este mare, reprezinta un venit sigur pe o anumita perioada.
38,0% dintre somerii care primesc alocatie de sprijin au afirmat ca nu lucreaza nici un membru al familiei, 36,3% avand un membru de familie angajat si 19,4% avand doi mnembri ai familiei in aceasta situatie. Deci, 74,3% dintre someri trebuie sa se descurce cu ajutorul altor surse de venit, de regula, nu sunt foarte consistente, sau de cel mult un salariu pe langa aceste surse de venit auxiliare. Tinand cont de faptul ca un salariu (care de regula, nu este foarte mare), precum si celelalte surse de venit nu pot acoperi necesarul unei familii de cel putin doua persoane, se poate afirma ca majoritatea somerilor se situeaza sub pragul de saracie.
Datorita faptului ca somerii de lunga durata nu se pot descurca cu alocatia de sprijin si/sau doar cu un singur salariu, indiferent ca familia este formata dintr-un singur membru sau daca este mai numeroasa, am incercat sa descoperim care sunt sursele de venit ale acestora. Principalele surse auxiliare de venit sunt:
Alocatiile pentru copii 21,4%
Salariile parintilor 20,0%
Salariul sotului / sotiei 12,9%
Pensiile parintilor 9,5%
Venituri ocazionale 7,5%
Venituri agricole 7,4%
Ajutorul de somaj primit de alti membri ai familei 6,6%
Salariile fratilor 4,6%

In ceea ce priveste alocarea veniturilor pe diverse tipuri de cheltuieli, s-a obtinut urmatoarea repartizare in procente:
Cheltuieli alimentare 52,3%
Cheltuieli legate de locuinta 17,4%
Cheltuieli cu imbracamintea si incaltamintea 11,5%
Cheltuieli cu ingrijirea si educarea copiilor 4,6%
Cheltuieli medicale si ingrijirea sanatatii 4,0%
Cheltuieli de transport 3,1%
Cheltuieli pentru combustibil 2,8%
Cheltuieli de posta si telecomunicatii 2,0%
Cheltuieli de odihna si resurse 1,5%
Cheltuieli cu carti si reviste 0,8%
Principala concluzie care se desprinde din aceste rezultate este aceea ca somerii de lunga durata cheltuiesc mai mult de jumatate din veniturile lor pe alimente (52,3%). In literatura straina de specialitate se propune ca familiile care consuma mai mult de o treime din veniturile lor pe alimente sa fie considerate sarace. Deoarece procentul de 52,3% depaseste cu mult o treime din buget, se poate afirma, pe baza acestei teorii, ca somerii de lunga durata sunt persoane sarace Analizand mai departe lista de cheltuieli, se observa ca somerii aloca 17,4% din veniturile lor pentru cheltuieli de locuinta si 11,5% - pentru cheltuielile cu imbracamintea si incaltamintea. Deci, 81,2% din veniturile somerilor sunt alocate cheltuielilor de subzistenta. Cheltuielile pentru odihna si recreere, impreuna cu cele pentru carti si reviste nu depasesc 2,5%.
Una dintre cele mai mari dificultati cu care se confrunta somerii este nivelul redus al veniturilor; s-a observat ca, in cazul a 40,8% dintre somerii de lunga durata, veniturile le ajung doar pentru strictul necesar, iar in cazul a 38,5% nici macar pentru acest minim.
in privinta aprecierilor somerilor cu alocatie de sprijin in legatura cu dificultatile pe care le au de intampinat (Q12), ierarhizarea acestora in functie de frecventele obtinute se prezinta astfel:
Resurse financiare mici, adesea insuficiente 815 alegeri
Calificarea necautata pe piata muncii 310 alegeri
Lipsa unei pregatiri scolare corespunzatoare 224 alegeri
Pensionari in familie 204 alegeri
Nu mai stiu care este locul in societate 200 alegeri
Alti someri in familie 187 alegeri
Alimentatie insuficienta 164 alegeri
Probleme intime / personale 135 alegeri
Asistenta sanitara insuficienta 131 alegeri
Un numar mare de copii aflati in intretinere 107 alegeri
Conflicte in familie 104 alegeri
Bolnavi cronici sau alte persoane handicapate in familie 92 alegeri
Lipsa increderii in familie 69 alegeri
M-au abandonat prietenii, rudele 41 alegeri

Altele 38 alegeri
In ceea ce priveste motivele pentru care persoanele primesc alocatie de sprijin considera ca sunt somere, ierarhizarea acestora in functie de frecventele obtinute se prezinta astfel:
Situatia grea a economiei romanesti 26,5%
Fabrica / institutia unde a lucrat a dat faliment 19,4%
Calificare profesionala insuficienta 17,0%
Calificare necautata pe piata muncii 12,5%
Altele 10,2%
Coruptia 3,3%
Probleme cu sanatatea 2,4%
Varsta inaintata 1,3%
Locuinta nu prezinta o problema pentru somerii de lunga durata, cum, de altfel, nu prezinta o problema numarul membrilor raportat la spatiul de locuit. Dificultatea care apare in legatura cu membrii familiei somerilor de lunga durata consta in raportul mic dintre veniturile pe familie si numarul membrilor acesteia (mai ales copii sau pensionari aflati in intretinere).

CAPITOLUL 9
COSTURILE PROTECTIEI SOCIALE, REALITATEA
SOCIETATII ROMANESTI IN PERSPECTIVA ADERARII
LA UNIUNEA EUROPEANA
Tinerea in frau a costurilor
Tinerea sub control a preturilor in cadrul politicii active a fortei de munca poate fi pe mai multe cai. Orientarea atenta a programelor imbunatateste eficacitatea costurilor, ca si combin