1.1.CONTINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE SI t4y12yn
FACTORII CARE INFLUENTEAZA NIVELUL ACESTORA

Economia moderna este caracterizata de fenomenul cresterii mai rapide a necesarului de resurse decat a posibilitatilor de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, in timp ce cererea de resurse prezinta o accentuata tendinta de crestere.
Resursele sunt elemente ale bogatiei unei natiuni. Resursele, provenind din produsul intern brut, la care se adauga importul, sunt folosite pentru: consum, formare bruta de capital si export. Alaturi de resursele materiale, umane, valutare si informationale, un rol deosebit il au resursele financiare.
Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-un interval de timp determinat.
Resursele financiare, la nivel national, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autoritatilor si institutiilor publice, resursele intreprinderilor publice si private, resursele organismelor fara scop lucrativ, precum si resursele populatiei. Volumul resurselor financiare ale unei societati depinde de marimea produsului intern brut, precum si posibilitatea apelarii la resurse financiare externe (imprumuturi, ajutoare, donatii etc. ).
Avand in vedere distinctia dintre finantele publice si cele private1, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice. Acesta este un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.
Resursele financiare publice include:
• resursele administratiei de stat centrale, in care se cuprind impozitele si taxele, veniturile nefiscale, imprumuturile, precum si alte resurse cu caracter intamplator;
• resursele administratiei de stat locale si ale altor colectivitati publice cu autonomie financiara, in cadrul carora cheltuielile sunt acoperite prin intermediul unor resurse variate, cum sunt: impozitele, veniturile nefiscale si taxele cu caracter local, transferurile (subventiile) primite de la administratia de stat centrala, imprumuturile si alte resurse;
• resursele intreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de alta natura care obtin venituri din vanzarea produselor, efectuarea de lucrari sau prestarea de servicii. In anumite imprejurari, resursele proprii ale acestor intreprinderi sunt completate cu resursele primite de la buget sau procurate pe piata capitalului de imprumut;
• resursele asigurarilor sociale de stat, provenind in principal din cotizatiile pentru asigurarile sociale.
Nivelul resurselor financiare publice este determinat, in primul rand, de marimea cheltuielilor publice. Aceasta dependenta nu este, insa, riguroasa. Deciziile cu privire la nivelul resurselor financiare publice sunt influentate si de conditiile conjuncturale. Daca cheltuielile publice cresc in limite rezonabile, este posibil sa nu apara necesitatea luarii unor masuri de apelare la noi resurse publice sau de sporire a fiscalitatii . Principala categorie de resurse financiare publice o constituie impozitele si taxele. In perioada de expansiune economica, randamentul impozitelor creste fara a fi necesara sporirea cotelor de impunere sau introducerea unor noi impozite. Pe de alta parte, in perioada in care fenomenele inflationiste se accentueaza, veniturile fiscale cresc, de asemenea, in mod automat de la un an la altul. Exista si situatii cand sporirea resurselor publice nu este determinata de cresterea cheltuielilor, ci de alte scopuri cu caracter economic. Astfel, cand se intentioneaza reducerea consumului se iau masuri de sporire a impozitelor. Este cunoscuta si practica apelarii la imprumuturi publice interne in vederea diminuarii masei banesti existente asupra populatiei. In acest caz efectul il constituie tocmai cresterea resurselor financiare publice.
Factorii care determina cresterea resurselor financiare publice pot fi sintetizati in urmatoarele categorii: a) factorii economici care determina cresterea produsului intern brut si pe aceasta baza sporirea veniturilor impozabile; b) factorii monetari (dobanda, creditul, masa monetara) care isi transmit influenta prin pret; c) factorii sociali a caror influenta este tot mai puternica pe masura accentuarii rolului social al statului, care presupune redistribuirea resurselor in scopul satisfacerii nevoilor de educatie, sanatate si securitate sociala; d) factorii demografici care determina sporirea numarului contribuabililor; e) factorii politici si militari care, prin masurile de politica economica, sociala sau financiara pe care le implica, pot avea efecte multiple: sporirea productiei si a veniturilor, cresterea contributiilor pentru asigurarile sociale, sporirea fiscalitatii, presiunii asupra bugetului public national. Toate acestea influenteaza nivelul resurselor financiare publice. Unele masuri cu caracter militar, starile conflictuale, situatiile de razboi determina nevoia suplimentara de resurse financiare publice. Pe de alta parte, pot aparea chiar noi impozite generate de venituri suplimentare obiinute in timpul ori ca urmare a razboaielor; f) factorii de natura financiara ce sintetizeaza, de fapt, influenta celorlalti factori prin dimensiunea cheltuielilor publice, a caror crestere determina sporirea resurselor financiare publice. In acelasi context, deficitul bugetar pentru a fi acoperit presupune cresterea nivelului resurselor publice .

1.2. STRUCTURA SISTEMULUI RESURSELOR
FINANCIARE PUBLICE

Existenta unei multitudini de factori de influenta a condus la aparitia unor noi tipuri de resurse publice, avand drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.
Din punct de vedere al continutului lor economic, principalele categorii de resurse financiare publice sunt:

• prelevarile cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele si veniturile de la intreprinderile industriale, comerciale sau de alta natura );
• resursele de trezorerie;
• resursele provenind din imprumuturile si finantarea prin emisiune monetara fara acoperire.
Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter fiscal, al caror nivel este, insa, limitat si de cele mai multe ori insuficient. Incasarile din impozite nu pot spori rapid. Masurile de crestere a resurselor fiscale se bazeaza pe modificari ale sistemului fiscal, fie in ceea ce priveste nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizand introducerea unor noi impozite. Aceste masuri trebuie sa primeasca girul puterii legislative si ca atare presupun scurgerea unei perioade de timp, relativ indelungate.
Resursele de trezorerie constau in imprumuturi pe termen scurt (pana la un an), contractate de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur. In numeroase tari cu economie de piata exista un serviciu de trezorerie (tezaurul public) insarcinat cu executia veniturilor si cheltuelilor tuturor persoanelor juridice cu caracter public. Asadar, acestea isi pastreaza disponibilitatile in depozit la tezaurul public. Este vorba de disponibilitatile colectivitatilor locale si ale unor organisme publice cu caracter financiar, cum sunt: servicii de cecuri postale, case nationale de depuneri, case de depuneri si consemnatiuni. Pe baza acestor depozite, tezaurul public poate emite bonuri de tezaur. Resursele procurate in acest mod constituie pentru stat un important mijloc de finantare ce poate fi utilizat fie pentru acoperirea golurilor temporare de casa ale bugetului administratiei centrale de stat, fie pentru acordarea unui sprijin financiar intreprinderilor publice sau colectivitatilor locale confruntate cu situatii de dificit bugetar.resursele de trezorerie au caracter temporar si rambursabil, deoarece retragerea din circulatie a bonurilor de tezaur echivaleaza cu restituirea sumelor imprumutate de stat, de la tezaurul public, pe termen scurt.
Resursele provenind din imprumuturi reprezinta datorie publica pe termen mediu (de 2-5 ani) si lung (peste 5 ani). In present, cand majoritatea tarilor cu economie de piata se confrunta cu deficite bugetare, imprumuturile publice au devenit un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare. Gradul de indatorare a statului si a altor colectivitati publice nu poate, insa, depasi anumite limite, datorita efectelor pe termen lung ale apelarii la imprumuturi.
Finantarea prin emisiune monetara fara acoperire este posibila, dar in acelasi timp are efecte negative . Pe de o parte, un nivel ridicat al inflatiei antreneaza o sporire a resurselor fiscale: cresc incasarile din impozite pe venit, precum si din impozite indirecte, in special cele aferente taxei pe valoare adaugata. Pe de alta parte, inflatia determina diminuarea relativa a obligatiilor de plata ale statului, indeosebi in ceea ce priveste datoria publica, in situatia in care rata dobanzii la impumuturile de stat este mai mica decat nivelul cresterii anuale a preturilor exprimat in procente. Aceste avantaje pot fi insa contracarate de gravele inconveniente pe care le presupune inflatia pe plan economic si social.
Structura organizatorica a statelor reprezinta un alt criteriu de grupare a resurselor publice. Astfel, in statele de tip federal, resursele publice se structureaza pe trei niveluri:

• resurse ale bugetului federal;
• resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiei;
• resurse ale bugetelor locale.
In satele de tip unitar, se deosebesc:
• resurse publice ale bugetului central;
• resurse ale bugetelor locale.
Resursele mobilizate pe linia asigurarilor sociale, reprezentate in principal de contributiile pentru asigurari sociale, figureaza in bugetul general (central), care se intocmeste ca un buget consolidat prin cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura sistemului bugetar, eliminandu-se transferurile dintre diferitele verigi ale bugetului.
In statele de tip federal, resursele asigurarilor sociale se regasesc ca venit atat in bugetul general consolidat, cat si in bugetele statelor, regiunilor sau provinciilor.
Privita prin prisma bugetului general consolidat, structura resurselor financiare publice include:
• resurse financiare ale bugetului de stat, din care fac parte veniturile curente de tipul impozitelor, taxelor, veniturilor nefiscale, precum si veniturile din capital;
• resurse financiare ale asigurarilor sociale de stat, provenind din contributiile pentru asigurarile sociale si din celelalte resurse ce alimnteaza bugetul asigurarilor sociale de stat;
• resurse financiare cu destinatie speciala, constand, in principal, din contributii ce alimenteaza fondurile speciale constituite la nivel central;
• resursele financiare ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale, cum sunt: impozitele, taxele si veniturile nefiscale cu caracter local, cotele si sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat. La acestea se adauga diverse venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
Structura resurselor financiare publice difera, asadar, de la un stat la altul. Ceea ce caracterizeaza, insa, sistemul de resurse al oricarui stat, indiferent de nivelul de dezvoltare al acestuia, este posibilitatea identificarii resurselor publice in raport cu regularitatea si provenienta acestora.
In functie de regularitatea incasariilor la buget, resursele financiare publice formeaza doua categorii, si anume:
• resurse ordinare sau curente;
• resurse extraordinare, incidentale sau intamplatoare.
Resursele ordinare sunt acelea la care statul apeleaza in mod obisnuit, in conditii considerate normale si care se incaseaza la buget cu o anumita regularitate.
In aceasta categorie se include: veniturile fiscale, contributiile pentru asigurarile sociale de stat, contributiile ce alimenteaza fondurile speciale si veniturile nefiscale.
Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge in siutatii exceptionale, cand practic resursele curente nu acopera cheltuielile publice. Resursele extraordinare cuprind: imprumuturile de stat interne si externe, transferurile, ajutoarele si donatiile primite din strainatate, sumele rezultate din lichidarea participatiilor de capital in strainatate si din valorificarea peste granita a bunurilor statului, precum si emisiunea baneasca fara acoperire in economia reala.
In functie de provenienta, resursele financiare publice se grupeaza in resurse interne si resurse externe.
In ansamblul resurselor financiare ale unui stat, resursele externe sunt, in principal, imprumuturile de stat externe contractate la institutiile financiare internationale, la guvernele altor tari, la banci cu sediul in alte state, la orice detinatori straini de capitaluri banesti. La acestea se adauga diferitele transferuri externe primite sub forma ajutoarelor nerambursabile de la organisme internationale sau din partea altor state.
Toate celelalte resurse, de tipul impozitelor, taxelor, contributiilor, veniturilor nefiscale, imprumuturilor contractate la persoane fizice si juridice din propria tara, altor venituri exceptionale, sunt considerate a fi resurse de provenienta interna.
In Romania, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, in conformitate cu structura sistemului bugetar. Potrivit prevederilor Legii privind finantele publice, resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete, si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetele altor institutii cu caracter autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar.
Principalele categorii de resurse publice sunt:

I. resursele bugetului de stat
A. venituri curente
1. venituri fiscale a) impozite directe b) impozite indirecte
2. venituri nefiscale
B. venituri din capital

II. resursele bugetului asigurarilor sociale de stat
A. venituri fiscale
1. contributia pentru asigurarile sociale
2. alte contributii
B. venituri nefiscale

III. resursele bugetelor locale
A. venituri proprii (fiscale si nefiscale)
B. cote si sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
C. cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale
D. transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat

IV. resursele fondurilor speciale .

Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul contributiilor si impozitelor indirecte cu afectatie speciala (contributia pentru pensia suplimentara, contributia la fondul pentru plata ajutorului de somaj, taxa pentru drumuri, incasari din comisionul vamal ), precum si din veniturile nefiscale stabilite in raport de destinatia fiecarui fond (de exemplu, venituri din aplicarea unei cote asupra volumului de prime brute in cazul fondului special pentru protejarea asiguratilor).
Fondurile speciale raspund unor nevoi temporare, specifice fiecarui program de guvernare si, de aceea, ele difera ca numar si destinatie, de la o persoana la alta.
In categoria resurselor financiare publice se include si veniturilor institutiilor publice cu caracter de venituri curente.
Se considera ca institutiile publice produc bunuri publice pe care le distribuie in mod gratuit, sau contra unei plati care nu totdeauna constituie echivalentul serviciului prestat, bunuri al caror consum este, de regula, nonconcurential.
Institutiile de stat desfasoara actiuni in domenii cum sunt: invatamantul, sanatatea, asistenta sociala, apararea nationala, ordinea publica etc. Resursele institutiilor publice se structureaza in venituri proprii, venituri primite ca alocatii de la buget si subventii pentru activitati autofinantate. Finantarea de baza este asigurata prin resursele de la buget. Acestea sunt reprezentate de taxe, incasari din vanzarea unor publicatii, chirii, valorificarea unor produse din activitati proprii sau anexe, venituri din prestatii editoriale, incasari din prestarea unor servicii medicale etc.
Institutiile de stat pot beneficia si de resurse externe rambursabile, de tipul unor imprumuturi acordate de Banca Modiala, sau nerambursabile, de tipul finantarilor prin intermediul unor programe internationale sau ca urmare a unor acorduri s protocoale bilaterale incheiate cu instituitii similare din alte tari.