t6t17tu
7.1 Deontologia comertului international cu bunuri alimentare
Tinand cont de faptul ca numero ase tari nu poseda o infrastructura adecvata pentru a asigura controlul alimentelor astfel incat sa se protejeze sanatatea consumatorilor contra pericolelor pe care acestea ar putea sa le prezinte si contra fraudelor, Comisia Codex Alimentarius a adoptat in cea de-a
13-a sesiune a sa (decembrie 1985), Codul deontologic al comertului international cu bunuri alimentare.
In redactarea Codului, Comisia Codex Alimentarius a pornit de la cateva premise esentiale:
Ø O alimentatie adecvata, inofensiva, de calitate din punct de vedere al salubritatii si loialitatii, este indispensabila pentru a ajunge la un nivel de viata acceptabil. Aceasta cerinta este proclamata in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de ONU la 10-12-1948 si conform careia: „Orice persoana are dreptul la viata, la libertate, la securitatea persoanei sale, in special cu privire la alimentatie, imbracaminte, locuinta, ingrijire medicala, precum si la serviciile sociale necesare.”;
Ø Marfurile alimentare constituie articole de baza ale comertului international, calitatea lor fiind stabilita prin uzante comerciale, legislatii alimentare si practici de control al alimentelor din diferite tari;
Ø Achizitionarea alimentelor absoarbe o parte substantiala din veniturile consumatorilor, in special ale persoanelor cu venituri mici, care constituie grupa cea mai vulnerabila si pentru care garantarea unor produse fara pericol si protectia practicilor comerciale neloiale imbraca o importanta capitala;
Ø In lumea intreaga, exista preocupari cr escande fata de inocuitatea alimentelor si contaminarea acestora prin poluare ecologica, falsificari si alte practici neloiale, fata de pierderile de alimente si, in general, fata de ameliorarea calitatii produselor alimentare si a starii de nutritie a populatiei;

Ø Numeroase tari nu dispun inca de o legislatie alimentara si de o infrastructura de control al alimentelor suficient de bine puse la punct pentru a le permite protejarea in mod convenabil a importatorilor lor si impiedicarea patrunderii de alimente periculoase sau de proasta calitate;
Ø Acordul General pentru Tarife si Comert, GATT, reprezinta un instrument adecvat in reglementarea comertului international.
Pornind de la obiectivele principale ale Comisiei Codex Alimentarius (protejarea sanatatii consumatorilor si folosirea unor practice loiale in comertul alimentar, ca si facilitarea schimburilor internationale de p roduse alimentar e datorita elaborarii si analizarii definitiilor si exigentelor referitoare la produse alimentare), se considera ca un cod deontologic al comertului international cu alimente s-ar putea constitui intr-un cadru general acceptat in vederea realizarii unei cooperari mondiale practice si efective pentru atingerea scopurilor enuntate.
Codul stabileste reguli deontologice p entru toti cei care participa la comertul alimentar international. Principiul de baza al activitatii comerciale mondiale cu bunuri alimentare trebuie sa fie acela al dreptului fiecarui consumator la alimente inofensive, de calitate salubra si loiala, la protectie contra practicilor comerciale neloiale. Accesul la comertul international este interzis tuturor produselor alimentare care contin sau poarta:
• o substanta intr-o cantitate considerata toxica sau in orice alt mod periculoasa pentru sanatate;
• o substanta alterata, descompusa, vatamatoare sau straina sau in orice alt mod improprie consumului uman, care sunt falsificate, etichetate sau prezentate intr-o maniera falsa, inselatoare, care sunt vandute, preparate, ambalate, depozitate sau transportate pentru comercializare in conditii neigienice.
Comisia Codex Alimentarius recomanda elaborarea si aplicarea unor norme alimentare nationale specifice si adaptate, avand in vedere faptul ca cel mai bun mod de a uniformiza protectia consumatorilor si de a asigura comercializarea ordonata a produselor alimentar e consta in acceptarea normelor alimentare elaborate de ea sau in adaptarea celor nationale la aceste recomandari internationale. Conform Codului deontologic, produsele alimentare trebuie sa faca in permanenta obiectul unor practici igienice rationale, asemanatoare cu cele descrise de codurile de utilizare elaborate in cadrul Comisiei.
Alte dispozitii particulare ale Codului se ref era la: etichetarea produselor alimentare preambalate si a celo r vandute in vrac, utilizarea si comercializarea aditivilor alimentari, limitarea continutului de reziduuri de pesticide, de contaminanti microbiologici sau de alta natura, prezenti in alimente, iradierea alimentelor si controlul alimentelor iradiate; recomandarile, standardele si codurile de utilizare la care fac trimitere dispozitiile cu caracter particular sunt analizate pe parcursul expunerii.
In mod special, pentru grupele de populatie vulnerabila si regiunile geografice in care se manifesta diferite forme ale malnutritiei, Codul subliniaza importanta declararii unei reale valori nutritive a produselor alimentare, mai ales a celor prelucrate, astfel incat afirmatiile despre valoarea nutritiva sa nu induca in eroare publicul consumator. De altfel, Comitetul Codex pentru etichetare a elaborat liniile directoare generale despre alegatii care au fost aprobate d e catre Comisie si publicate
in Vol.1 Codex Alimentarius.
In absenta uno r legislatii alimentare, prescriptii, proceduri administrative si juridice in vigoare in tara importatoare sau a unor dispozitii continute in acordurile bilaterale sau multilaterale semnate intre tara importatoare si cea exportatoare, ex igentele Codex pot fi luate in considerare ca referinte tehnice la incheierea contractelor dintre partile participante la comertul international cu bunuri alimentare.
Aplicarea acestui document incumba guvernele tarilor in care este necesar sa se instituie o legislatie alimentara si o infrastructura de control al alimentelor, fiind obligatorie in mod special pentru guvern ele tarilor exportatoare, precum si pentru toti cei care lucreaza in comertul international cu alimente. El trebuie promovat de guverne in jurisdictiile lor teritoriale, in conformitate cu procedurile juridice si administrative nationale, reglementand astfel conduita exportatorilor si importatorilor.
In situatii speciale (de foamete sau alte cazuri de urgenta) in care nu este posibila o aplicare de dorit a anumitor dispozitii, autoritatile competente ale tarilor donatoare si ale celor beneficiare si care sunt insarcinate cu controlul alimentelor, pot decide fixarea unor criterii convenabile ambelor parti, fara sa incalce insa restrictiile fundamentale de inocuitate si securitate a alimentelor.
Raspunzand obiectivelor pentru care a fost creata Comisia Codex Alimentarius si scopurilor pentru care a fost elaborat Codul deontologic al comertului international cu produse alimentare, principiile generale si particulare ale acestui document trebuie sa stea la baza schimburilor comerciale cu alimente dintre state, ca ansamblu de reguli si uzante etice ce le reglementeaza, luandu-se in seama, fara indoiala, evolutia factorilor ce tin de igiena, de inocuitate si de comert, in general. Participantii la comertul international cu produse alimentare se considera legati moral prin codul respectiv, angajandu-se voluntar in sustinerea aplicarii sale in interesul general al societatii.
7.2 Concepte noi in standardizarea marfurilor alimentare brute si prelucrate
Dintotdeauna s-a dorit apararea intereselor si sanatatii consumatorilor, atat fata de produsele autohtone, cat si fata de cele din import. In vederea indeplinirii acestui obiectiv, a fost indispensabila incercarea de a elabora standarde alimentare internationale care sa raspunda si cerintelor ridicate de exportatori si exigentelor impuse de catre importatori.
Progresele realizate in acest domeniu ar putea fi caracterizate ca lente pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Liberalizarea schimburilor dintre state prin inlaturarea barierelor vamale si a celor tehnice din calea comertului cu produse alimentare nu s-a putut realiza far a o armonizare prealabila a normelor alimentare. In plus, un acord general realizat pe probleme tehnice permite, in cursul elaborarii lui, intelegerea unui numar ridicat de probleme referitoare la protectia consumatorului.
7.2.1 Practica utilizarii standardelor in domeniul alimentar
O perioada de timp, standardele au fost privite ca un instrument mai mult sau mai putin de reglementare obligatorie a calitatii produselor, motiv pentru care, treptat, a aparut si s-a accentuat o contradictie intre dinamica progresului tehnico-stiintific si economic si caracterul stagnant al prescriptiilor de calitate marginite uneori la indicatori nesemnificativi sau limitanti. Expansiunea economica pe plan mondial, tendintele integrationiste si de liberalizare a circulatiei produselor in
Piata Unica Europeana au dat un impuls puternic afirmarii unor noi conceptii privind standardizarea.
Definitiile standardelor oferite de catre Ghidul I.S.O.-C.E.I. 2, Directiva europeana 83/189 revizuita si decretul francez din 26 ianuarie 1984 (vezi anexa nr. 2) pot fi sintetizate astfel:
“Standardul este un document scris, accesibil publicului, stabilind o regula evolutiva a jocului referitoare la liniile directoare sau la specificatiile tehnice, a carui respectare nu este obligatorie, elaborat fiind de un organism recunoscut intr-un cadru care permite sa intervina acordul tuturor partilor interesate, destinat unei aplicari repetate si continue si avand in vedere avantajul optim al comunitatii in ansamblul ei”, fiind necesare cateva precizari pe marginea si in sprijinul acestei definitii2:
• un standard este cu atat mai eficient cu cat este utilizat de un numar de factori cat mai mare;
• standardul nu are caracter obligatoriu, fiind menit sa organizeze in mod coerent relatiile dintre agentii economici si factorii interesati; el reda, de fapt, un acord liber consimtit
intre parteneri;
• este indispensabil ca standardul -;ca “regula a jocului” - sa poata evolua in functie de progresul tehnic si de evolutia pietei;
• cu toate ca nu are aplicare obligatorie, nu se exclude faptul ca poate fi luat in considerare ca prezumtie de conformitate cu exigentele esentiale definite prin directivele comunitare
in cadrul “noii apropieri” europene si ca tribunalele pot sa se refere la acesta ca regula a jocului, in general admisa, intr-un context profesional dat;
• standardul este elaborat de un organism recunoscut care poate fi national sau international. Aceasta recunoastere ii este conferita de autoritatile publice prin contract
(D.I.N.), printr-un document legislativ sau o reglementare (A.F.N.O.R.) sau, mai simplu, prin partenerii economici. Organismul de standardizare trebuie sa beneficieze de independenta si de suficienta neutralitate (mai ales in raport cu organizatiile producatorilor). Or ganismele de standardizare care prezinta aceste caracteristici sunt, in primul rand, organismele nationale membre ale I.S.O.;
• standardul, prin caracterul lui partenerial, isi exprima originalitatea sa; acesta este unul din elementele care fundamenteaza forta sa practica;
• aplicarea continua si repetata este caracteristica ce diferentiaza standardul de documentele particulare care stabilesc specificatii acceptate pentru o singura utilizare, de exemplu, o anumita piata;
• standardul este un instrument de reglare si or ganizare a pietei, aducand elemente de transparenta si claritate in tranzactii. Existenta standardelor favorizeaza factorii economici dependenti unii de altii in ceea ce priveste compatibilitatea produselor. In sfarsit, standardul permite o mai buna identificare a calitatii produsului.
De altfel, utilitatea standardelor se poate rezuma la urmatoarele efecte pozitive : un efect de rationalizare a economiei, un efect de p romovare a comertului international, un efect de dezvoltare a participarii factorilor interesati (producatori, consumatori, distribuitori, administratii), un efect de realizare si diferentiere a calitatii bunurilor si serviciilor si, in sfarsit, dar nu in ultimul rand, un efect de protectie a consumatorilor.
Efectele pozitive asteptate de la standardizare pot fi contr azise prin anumite inconveniente, care sunt adesea invocate: franarea inovatiei, banalizarea produselor, slabirea puterii de decizie a
intreprinderilor, bariere in calea schimburilor prin publicarea standardelor nationale.
In cadrul unei politici de standardizare adaptate, este necesar, deci, a se gasi modalitatile prin care aceasta ar putea fi cu adevarat eficienta.
Se apreciaza ca standardele la nivel european (in sensul precizat de definitia de mai sus) ocupa, deocamdata, un loc limitat in sectorul agroalimentar. In acest sector exista o practica redusa a standardelor (comp arativ cu cea a reglementarilor si a codurilor de utilizare). Vocabularul insusi este ambiguu: cuvantul “standard” este deseori inlocuit in acceptiunile particulare si, alaturi de reglementari ale codurilor de utilizare sau alte texte, joaca rolul de “parastandarde” cu caracter obligatoriu, in general.
Tarile europene au facut apel in mica masura la standardizarea propriu-zisa, cu exceptia metodelor de incercare si analiza. Astfel, conform situatiei prezentate in tabelul nr. 7.1., se poate constata cu usurinta ca nu exista practic nici o legatura intre certificare, intalnita pretutindeni si standardizarea care, ca atare, este aproape mereu absenta.
Constatam, de asemenea, ca C.E.N. a activat prea putin in domeniul alimentar, desi
Secretariatul Central al C.E.N. recomanda in acest sens, inca din 1989, o atitudine pozitiva.
Tabelul 7.1. Reglementare, marci de calitate si standardizare in unele tari europene
Spania -Cod Alimentar alcatuit din reglementari tehnice si sanitare de calitate pentru anumite produse. Toate aceste “standarde obligatorii” sunt elaborate de catre C.I.O.A. (Comisia interministeriala alimentara);
-Marci de calitate asigurate de catre I.N.D.O. si C.A.L. I.T.A.X. in Catalania
Olanda -Lege-cad ru referitoare la marfurile alimentare;
-Decrete specifice orizontale (etichetare, aditivi) sau verticale (pentru produs);
-Lege privind calitatea produselor agricole care defineste v erificarile obligatorii si modalitatile de acordar e si de control al marcilor de calitate;
-Standarde de metode de analiza ale N.N.I. preluate de I.S.O. (circa 400);
Italia -Reglementari generale referitoare la denumiri de origine si denumiri tipice
(standarde calitative, dar fara delimitarea zonei de origine) pentru vinuri si branzeturi;
-Pentru celelalte produse, reglementari particulare (de exemplu: legea referitoare la paste);
-Marci de calitate eliberate de un consortiu national, adica de asociatii de producatori agricoli si industriali (de exemplu: paste italiene, conserve de tomate). Aceste consortii sunt extinse mai ales in domeniul branzeturilor si produselor alimentare din carne. Pot fi recunoscute oficial de catre administratie;
-In situatia in care nu exista standarde in afara celor de metode de incercari: crearea, recent, a unei comisii “Aliment si bautura” in cadrul U.N.I.
(Organismul Italian de Standardizare) pentru promovarea elaborarii de standarde in acest sector.
Marea
Britanie
-Reglementari despre compozitia, etichetarea si igiena unor produse;
-Lipsa standardelor de produse, ca atare, dar organizatia “Food from
Britain” se sprijina pe planuri de certificare care combina standardele de calitate ce trateaza conditii de prelucrare, de fabricatie si, eventual, conditii de origin e si regulile de asigurare a calitatii (un rol important in elaborarea acestor planu ri il au producatorii si organizatiile interprofesionale);
-Standarde de metode de incercari (B.S.I.).
Germania -Reglementare germana asupra marfurilor alimentare si coduri de utilizare pentru fabricatie si comercializare (au fost publicate 20 de coduri profesionale de origine). Aceste coduri sunt recunoscute de administratie si au aplicabilitate obligatorie;
-Un anumit numar de produse fac obiectul unei marci de calitate, eliberata de R.A.L. si de organismele care depind de acesta, precum D.L.G. si
C.M.A.D.I.N. Caracteristicile calitative la care raspund marcile de calitate corespund unui nivel standard si nu vizeaza produsele de calitate superioara.
Marcile acestea sunt eliberate in urma unor incercari tehnice efectuate de organisme independente;
-Standarde D. I.N. de metode de an aliza si metode oficiale germane.
Sursa: studiul C.F.C.A. publicat in “Standardizarea” I.R.S., vol 44, 1992, nr.7,pag.10
Pornind de la cele doua tipologii clasice referitoare la standard, una bazata pe natura standardului: a) standarde de metode - definesc foarte detaliat metodele de utilizat pentru ca produsul sa prezinte efectiv caracteristicile ce i se impun; b) standarde de rezultate - descriu cu precizie caracteristicile impuse bunului sau serviciului final, fara a descrie structura interna sau mijloacele necesare ce urmeaza a fi utilizate pentru obtinerea rezultatelor dorite, alta pe continutul acestuia (conform Ghidului I.S.O./C.E.I.): a) standarde generale - continand dispozitii generale aplicabile intr-un domeniu particular, b) standarde de
- care stabilesc termenii insotiti, de obicei, de terminologie definitiile lor; c) standarde de produse - care specifica exigentele pe care trebuie sa le satisfaca un produs pentru a asigura capacitatea sa de utilizare; d) standarde de procedee - care specifica exigentele pe care trebuie sa le
indeplineasca un procedeu pentru a asigura capacitatea sa de utilizare; e) standarde de incercari - care descriu metode de incercari; f) standarde de servicii - care specifica exigentele pe care trebuie sa le satisfaca un serviciu pentru a asigura capacitatea sa de utilizare, conceptia de sorginte franceza privind standardizarea produselor alimentare p ropune o mai buna diferentiere bazata p e domeniul de aplicare: a)standarde de specificatii pentru produse; b)standarde de mediu inconjurator al produselor; c)standarde de metoda de analiza si incercari; d)standarde de linii directoare; (vezi tabelul nr. 7.2.).
Aceasta clasificare pare mai bine adaptata problemelor specifice si posibilitatilor de dezvoltare a standardizarii in aceasta sfera de activitate.
Tabelul 7.2. Tipologia standardelor A.F.N.O.R.
Tipul standardului
Definitie
Standarde de sp ecificatii de produs
Definesc compozitia, structura si terminologia produselor,caracteristicile organoleptice, fizico-chimice, eventual microbiologice, si, in cazuri speciale, anumite reguli de fabricatie.
Standarde de mediu al produselor
Definesc, de exemplu, modalitatile de etichetare, de ambalare, de transport.
Standarde de analiza si
incercare
Stabilesc, in special , metodele de esantionare , metodele de analiza fizica, chimica, microbiologica sau senzoriala .
Standarde de linii directoare
Definesc, de exemplu, bunele practici de igiena a fabricatiei sau chiar recomandari pentru procedeele de fabricatie, tehnici de depozitare sau de distribuire.
Sursa: p ublicatia “Standardizarea” I.R.S., Vol.44 (1992), nr.7, pag.11-12
Posibilitatile de dezvoltare standardizarii tin in primul rand de evaluarea resurselor existente. a) Standarde de specificatii pentru produse
Diversitatea relativa a sistemelor utilizate pentru definirea specificatiilor de produs face necesara o armonizare in acest sens .
Definitia specificatiei tehnice oferita de Directiva 83/189 este foarte cuprinzatoare pentru ca reia, in afara caracteristicilor cerute unui produs, anumite elemente care, in tipologia propusa, pot apartine standardelor d e analiza sau de mediu inconjurator al produselor.
Interesanta este d efinitia data de P. Mainguy in raportul sau despre calitatea produselor agroalimentare: “Prin specificatii, in sensul cel mai larg, se intelege ansamblul de date calitative si cantitative alese astfel incat sa permita definirea unui pr odus”.
Definitia care figureaza in decretul fr ancez sustine certificarea conformitatii : “Specificatiile de tip normativ definesc, pentru fiecare din produsele carora li se aplica caracteristicile compozitiei sau ale utilizarii acestuia, procedeele de obtiner e, de fabricatie, conditionarea, conservarea, pastrarea sau transportul . Acestea precizeaza metodele de control care permit asigurarea respectarii acestor caracteristici”.
Exemple de specificatii ale produselor existente:
Þ specificatii ale produselor in standardele A.F.N.O.R. (textele standardelor de specificatii existente sunt, in general, in conformitate cu definitiile de mai sus);
Þ specificatii de produse care figureaza in “parastandarde”sau texte obligatorii (“standarde de fabricatie” elaborate de Centrul tehnic de conserv are a produselor agricole, Codul de utilizare a produselor de mezelarie sau conservate prin sarare, Codul de bune practici pentru produsele din carne de curca, toate acestea avand caracter obligatoriu sau specificatii tehnice ale
G.P.E.M./D.A. -;grupul permanent de studiu al pietelor publice de marfuri alimentare, standardele Codex Alimentarius, acestea avand caracter de neobligativitate). b) Standarde de mediu inconjurator al produsului care pot fi clasificate in:
Þ standarde de terminologie si nomenclatura care definesc, intr-un sector, terminologia ce caracterizeaza produsele, fie din punct morfologic, fie din punct de vedere al calitatii si prezentarii si care pot fi asimilate standardelor de mediu inconjurator. Au fost elaborate, de exemplu, standarde in domeniul condimentelor si aromelor, al animalelor vii din abato are, al fructelor si legumelor;
Þ standarde de ambalare ce caracterizeaza, de exemplu, specificatiile tehnice de conditionare
(de pilda, dimensiunile specifice ale ambalajelor destinate conditionarii legumelor si fructelor, tipurile de ambalaje utilizate in functie de destinatia produsului, precum ambalaje pentru uleiuri esentiale potrivit destinatiei, avand in vedere ca se utilizeaza la produse alimentare, farmaceutice sau cosmetice);
Þ standarde referitoare la anumite exigente tehnice legate de lansarea pe piata a produselor, cum ar fi depozitarea, transportul, conditiile de conservare (aceste prevederi pot face obiectul, eventual, al fasciculelor de documentare care furnizeaza recomandari generale in vederea imbunatatirii calitatii acestor operatii, cum ar fi cazul legumelor si fructelor);
Þ standarde de igiena si securitate a materialelor destinate domeniului agroalimentar permit stabilirea regulilor aplicabile aparatelor utilizate in domeniile agroalimentare astfel incat sa asigure atat igiena produselor alimentare , cat si securitatea consumatorilor. Comitetul tehnic
C.E.N./T.C. 153 “Material agroalimentar, igiena si securitate” lucreaza la elaborarea standardelor armonizate in acest domeniu;
Þ standarde referitoare la controlul proceselor sau ingredientilor (aceasta notiune de standard de mediu de produs se poate extinde, de pilda, la ingrediente care confera unui produs caracteristici particulare); c) Standarde de metode de analiza
Organismele care intervin in standardizarea metodelor de analiza si esantionar e sunt:
Þ in plan francez : A.F.N.O.R. (metod e standardizate publicate sub forma de standarde);
Comisia generala de unificare a metodelor de analiza (metode “oficiale” utilizabile pentru reprimarea fraudelor); organisme profesionale, cum ar fi centrele tehnice (metode de analiza publicate, adesea, in codurile de utilizare);
Þ in plan european: Comisia Comunitatilor Europene (metode oficiale ale J.O.C.E.3 si, in special , metodele de analiza referitoare la produse car e depind de reglementari comunitare de piata);
C.E.N. care ar putea interveni in acest domeniu, in viitorul apropiat, prin dezvoltarea activitatii Comitetului tehnic “Metode de analiza a produselor alimentare, aspecte orizontale”;
Þ in plan I.S.O.: organizatii profesionale: (F.I.L.4 -;pentru produse lactate, F. I.J.U.5-;pentru sucuri de fructe, I.C.U.M.S.A. -;pentru zahar; Asociatia Europeana a Berii -;pentru bere;
Codex Alimentarius; A.O.A.C.6 -;care se o rganizeaza in prezent pentru recunoastere la nivel european.
In domeniul agroalimentar, cea mai mare parte a colectiilor de standarde este constituita din standardele de metoda, care definesc metodele de utilizat pentru asigurarea calitatii produselor.
Printre acestea se pot mentiona: standardele de analiza fizico-chimica; standardele referitoare la ex amenul microbiologic aplicabile pentru efectuarea examinarilor si verificarii criteriilor microbiologice ale alimentelor din alimentatia umana si animala. Acestea pot fi utilizate de catre producatori pentru implementarea unei politici de calitate si de catre organismele d e control pentru p rotectia consumatorilor; standarde de analiza senzoriala: ghiduri pentru functionarea laboratoarelor si utilizarea metodelor de analiza senzoriala, care permit masurarea criteriilor organoleptice ale produselor. d) Standarde de linii directoare
Contin recomandari privind metodele ce u rmeaza a fi utilizate in scopul optimizarii calitatii, care se refera la calitatea sanitara sau igienica, la calitatea organoleptica; inscriem in aceasta categorie de standarde: standarde care descriu tehnici de utilizare (exemplul cel mai comentat fiind standardul experimental care descrie conditiile optime de prelucrare a carcaselor de bovine: conditii de maturatie, valoarea pH-ului, durata maturatiei, metoda de determinare a pH ului s.a.m.d.); standarde pentru ghiduri de bune practici de securitate alimentara.
In prezent, nu exista astfel de standarde, nici la nivel national, nici la nivel comunitar.
A.F.N.O.R. a intreprins insa un studiu in vederea evaluarii posibilitatii de standardizare a
B.P.S.A. (ghiduri de bune practici de securitate alimentara), mai ales ca exista un numar relativ mare de astfel de ghiduri care se pot clasifica in urmatoarele categorii:
1. ghiduri Codex Alimentarius, ghiduri ale F.I.L., ghidul preparatelor culinare (S.Y.N.A.F.A.P.)7, ghidul seriei a patra etc., fiind alcatuite conform planului tip rezultat din codul de utilizare recomandat international “Principii ale igienei alimentare”;
2. ghiduri elaborate sub egida asociatiilor private (ghiduri Airlait, ghiduri profesionale de sacrificare, dezosare si transare a animalelor pentru macelarie) care nu respecta planuri specifice, imbracand deseori o forma didactica sau op erationala: scheme, desene, fotografii;
3. ghiduri ce regrupeaza standardele A.F.N.O.R. in ghiduri de bune practici de biotehnologie;
4. ghiduri bazate pe aplicarea metodelor H.A.C.C.P. care permit utilizarea, intr-un domeniu specific , a procedurii H.A.C.C.P. (de exmplu, ghidul englez National Advisory Committee on
Microbiological Criteria for Foods, referitor la preparate pe baza de carne de p asare).
In ceea ce priveste stand ardizarea produselor alimentare la nivel international, putem aprecia ca I.S.O. elaboreaza standarde d e metode de analiza, precum si standarde d e specificatii pentru materii prime agricole. Aceste standarde trebuie deosebite de documentele numite “standarde
Codex” (Normes Codex ), care se refera mai ales la sp ecificatiile produselor.
Atat standardele I.S.O. cat si cele Codex, insa , pot fi luate in considerare la elaborarea standardelor sau reglementarilor tehnice obligatorii C.E.E. in vederea armonizarii cadrului comun necesar promovarii schimburilor comerciale si eliminarii obstacolelor din calea acestora. Incepand din iulie 1989, Codex Alimentarius admite ca C.E.E. accepta standardele Comisiei Codex
Alimentarius in masura in care statele sale membre i-au acordat competenta in materie. Comisia
Comunitatilor s-a angajat sa solicite statelor membre delegatie de competenta, care sa permita
C.E.E. sa accepte standardele Codex compatibile cu obiectivele si reglementarile comunitare deja adoptate (de exemplu, sucul de fructe).
7.2.2 Organisme internationale implicate in standardizarea produselor alimentare
Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) este o federatie mondiala de organisme nationale de standardizare (comitete membre ale ISO). Elaborarea standardelor internationale este, in general, incredintata comitetelor tehnice ale ISO.
Organizatiile internationale guvernamentale si neguvernamentale care intretin legaturi cu
ISO participa, de asemenea, la lucrari.
Condusa si organizata de ISO, standardizarea internationala, la fel ca si lucrarile Codex, are drept scop facilitatea schimburilor de marfuri si de servicii la nivel mondial.
Rezultatele lucrarilor ISO se materializeaza prin publicarea de standarde internationale, care sunt sau nu preluate in diferite tari membre ale ISO, fie direct, fie prin retranscrier e.
Procedura de elaborare se efectueaza in 5 etape . Acestea sunt:
• propunerea lucrarilor si aprobarea lor de catre Comitetul tehnic competent;
• pregatirea anteproiectului;
• inregistrarea proiectului ca proiect de standard international (Draft International
Standard-D.I.S. ;
• aprobarea D.I.S. prin vot (un standard este aprobat daca 75 % din comitete voteaza pozitiv);
• publicarea standardului ISO.
In domeniul agroalimentar ISO a elaborat: seria T.-34 pentru produse agricole alimentare ( cereale si leguminoase, fructe si legume proaspete, fructe si legume deshidratate, grasimi animale si vegetale, condimente, ceai, cacao, cafea, lapte si produse lactate, derivate), seria TC-66 pentru articolele de cera mica destinate a veni in contact cu bunurile alimentare, precum si standarde legate direct de activitatea de informare a consumatorilor , si anume seria TC-73- probleme ale consumului (marcile de conformitate cu normele si etichetarea), TC-145- simboluri grafice si pictograme si TC.-122- ambalaje.
In cadrul activitatii de standardizare a ISO, o atentie crescanda a fost consacrata elaborarii metodelor standardizate de incercare a aptitudinii de utilizare a bunurilor de consum (MNEA Méthodes normalisées d’essais d’aptitude a l’emploi des biens de consommation).
ISO acopera prin activitatea sa un vast evantai de probleme, cele mai multe fiind legate direct de inter esele consumatorilor si prin relatii cu Centrul International de Promovare a Calitatii si de Informare a Consumatorilor (C IPQ); Organizatia Internationala a Uniunii Consumatorilor
(IOCU); Organizatia Internationala a Muncii (OIT ); Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie,
Stiinta si Cultura (UNESCO) ; Federatia Internationala de Aprovizionare (IFP); Centrul
International de Etichetare (ILC); Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).
Comisia Codex Alimentarius FAO/OMS a fost creata in 1962 si se afla sub dublul patronaj FAO/OMS. Secretariatul sau este localizat in cadrul Diviziei pentru Politica Alimentara si
Nutritie a FAO. Participarea la activitatea acestui organism este deschisa tuturor membrilor si membrilor asociati ai FAO si OMS, precum si altor natiuni care isi exprima aceasta dorinta.
Comisia Codex Alimentarius are propriul sau statut si reguli de functionare ce sunt incluse
in Manualul de Procedura al Comisiei. Aceasta functioneaza prin diferitele sale comitete si organe subsidiare care au, la fel ca si Comisia, caracter interguvernamental.
Activitatea Codex-ului este impartita intre: a) organisme subsidiare care se considera necesare pentru efectuarea muncii de finalizare a standardelor proiect: Comitetul mixt FAO/OMS de experti guvernamentali pentru codul de principii asupra laptelui si produselor lactate (infiintat inca din 1958); b) organisme subsidiare sub forma:
1. Co mitetelor Codex pentru pregatirea standardelor proiect, fie pentru utilizarea lor pe plan international, fie pentru o anumita regiune ori pentru un grup de tari numite in mod special de catre Comisie:
Ø Comitetul Codex pentru principii generale
Ø Comitetul Codex pentru aditivi alimentari si contaminanti
Ø Comitetul Codex pentru etichetarea bunurilor alimentar e
Ø Comitetul Codex pentru reziduuri de pesticide
Ø Comitetul Codex pentru igiena alimentelor
Ø Comitetul Codex pentru metode de analiza si esantionare
Ø Comitetul Codex pentru reziduuri de medicamente de uz veterinar
Ø Comitetul Codex pentru fructe si legume prelucrate
Ø Comitetul Codex pentru fructe si legume tropicale proaspete
Ø Comitetul Codex pentru supe si bulioane
Ø Comitetul Codex pentru peste si produse din peste
Ø Comitetul Codex pentru grasimi si uleiuri
Ø Comitetul Codex pentru zahar
Ø Comitetul Codex pentru produse pe baza de cacao si ciocolata
Ø Comitetul Codex pentru produse dietetice
Ø Comitetul Codex pentru proteine vegetale
Ø Comitetul Codex pentru produse inghetate comestibile
Ø Comitetul Codex pentru preparate din carne de macelarie si pasare
Ø Comitetul Codex pentru igiena carnii
Ø Comitetul Codex pentru cereale, leguminoase si legume, observandu-se ca unele dintre acestea au ca obiect de reglementare probleme cu caracter general r eferitoare la: principii generale Codex, etichetarea bunurilor alimentare, igiena alimentelor, aditivi alimentari si contaminanti, reziduuri de pesticide, reziduuri de preparate farmaceutice veterinare, metode de analiza si esantionare, pentru ca celelalte sa se o cupe de o grupa speciala d e produse alimentare.
2. Comitetelor de coordonare pentru regiuni sau grupuri de tari, care sa exercite o activitate de coordonare generala in pregatirea standardelor relative la aceste regiuni sau grupari de state si alte asemen ea functiuni cu care pot fi
insarcinate de catre Comisie: Comitetele de coordonare pentru Africa, Asia,
America Latina si Caraibe, Europa, America de Nord si Pacificul de Vest.
Codex Alimentarius reprezinta o colectie de standarde alimentare internationale adoptate si prezentate intr-o maniera uniforma, stabilite in vederea protejarii sanatatii consumatorilor si asigurarii practicilor loiale in comertul cu bunuri alimentare. Contine de asemenea, prevederi cu caracter consultativ sub forma codurilor de utilizare, a directivelor si a altor recomandari pentru realizarea scopurilor Comisiei . Publicarea acestora are drept tel coordonarea si promovarea elaborarii si stabilirii unor definitii si exigente fata de alimente, in vederea armonizarii lor si a facilitarii comertului international.
Structura generala a unui standard Codex pentru produse alimentare prelucrate se compune, de regula, din urmatoarele sectiuni: a. - denumirea standardului; b. - campul de aplicare, ce defineste tipurile de produse, modul lor de prezentare si modul lor de conservare, precum si explicatii terminologice; c. - descrierea, ce include:
- definitia produsului (produselor), structura materiilor prime utilizate, specificul procesului tehnologic ce asigura stabilitatea la pastrare si garantia securitatii alimentare;
- modul de prezentare, atat a produsului cat si a ambalajului utilizat, tipurile de conditionare aplicate, marimea, dimensiunea, calibrul bucatilor de p rodus, daca este cazul. d. - factorii esentiali ai compozitiei si calitatii:
- ingredientele esentiale;
- ingredientele facultative;
- compozitia chimica preponderenta;
- factorii esentiali ai calitatii, caracteristici psiho-senzoriale si caracteristici fizico chimice. e. - aditivii alimentari, nominalizati si exprimati in concentratie maxima admisibila calculata asupra continutului net al produsului finit; f. - igiena -; se fac de obicei referiri la dispozitiile codului de uzante internationale, recomandate in materie de igiena pentru produsul in cauza. De asemenea, sunt recomandate metode specifice de esantionare si tipurile de microorganisme ce se recomanda a fi analizate; g. -; etichetarea -; ce cuprinde, corespunzator dispozitiilor stipulate de Normele generale internationale recomandate pentru etichetarea bunurilor alimentare preambalate, elaborate de Comisia Codex Alimentarius:
- denumirea produsului;
- prezentarea, modul de conditionare, calibrul si modul de preparare;
- lista ingredientelor;
- masa neta;
- numele si adresa fabricantului, distribuitorului, importatorului, exportatorului sau vanzatorului;
- tara de origine a produsului;
- termenul limita pentru consum;
- elemente de identificare a lotului. h. -; metode de analiza si esantionare, ce sunt de obicei conforme cu metodele internationale de arbitraj; sunt clarificate aspectele legate de tipurile de defecte, criteriile de acceptare si metodele de determinare impuse de fiecare tip de produs.
Din punct de vedere juridic, standardele Codex (cu exceptia codurilor de utilizare si a recomandarilor) pot fi acceptate sau nu de catre statele interesate.. Acceptarea se realizeaza prin una din urmatoarele trei modalitati: fara rezerve, cand statul se angajeaza sa includa standardul in reglementarea nationala si sa accepte produsele conforme; cu titlu de obiectiv, caz in care tara respectiva are in intentie acceptarea dupa un numar de ani stabilit; cu derogari minore, obligatorie fiind mentionarea acestor d erogari si motivatia lor.
Standardele Codex pot fi considerate drept specificatii tehnice internationale, prin includerea lor in contracte internationale pentru a defini calitatea minima a marfurilor ce constituie obiectul unui contract sau prin luarea lor in considerare la elaborarea standardelor sau reglementarilor nationale asupra marfurilor alimentare.
Grupul de lucru C.E.E./ONU pentru standardizarea produselor alimentare si imbunatatirea calitatii urmareste, prin activitatea sa, promovarea dezvoltarii industriale si comerciale prin
incurajarea armonizarii internationale a standardelor si a reglementarilor tehnice, prin eliminarea si reducerea progresiva a obstacolelor tehnice din calea comertului si prin promovarea cooperarii stiintifice si tehnologice, gratie elaborarii politicilor de standardizare si activitatilor conexe.
C.E.E./ONU cuprinde tr ei activitati de program distincte: coordonare, armonizare si evaluarea conformitatii, pe plan comercial ultimele doua prezentand un interes aparte.
Activitatea de armonizare urmareste urmatoarele aspecte de b aza:
Ø examinarea actiunilor noi, a perspectivelor si a problemelor la nivel international, regional si national prin descrierea si examinarea la intervale stabilite a politicilor de standardizare si certificare ale guvernelor si tarilor membre ale C.E.E./ONU, in vederea prezentarii de propuneri ad ecvate organizatiilor caro ra le-a fost incredintata punerea lor in practica;
Ø gasirea unor cai ad ecvate care sa faciliteze armonizarea principiilor si practicilor in domeniul standardizarii si activitatilor conexe prin studierea amanuntita a celor mai bune mijloace de armonizare a principiilor si practicilor in vigoare din Europa in materie de standardizare si prin elaborarea de propuneri in vederea adoptarii de masuri concrete
(seminarii, consultanta, asistenta tehnica etc.) pentru ameliorarea transparentei si pentru o buna armonizare a principiilor si practicilor de standardizare;
Ø masuri concrete pentru facilitarea aplicarii standard elor si reglementarilor tehnice prin studierea unor mijloace verificate pentru aplicarea tehnica si juridica a standardelor si reglementarilor tehnice si prin studiul documentelor internationale si regionale pertinente
(de exemplu, Ghidul ISO/C.E. I.) in vederea prezentarii de propuneri adecvate;
Ø aprobarea definitiilor termenilor utilizati pe plan international in domeniile standardizarii si activitatilor conexe prin studierea si promovarea definitiilor acceptate pe plan international, a termenilor referitori la reglementarile tehnice, la standardizare, la certificare, la analize;
Ø prezentarea de standarde de armonizare C.E.E. + ONU si de reglementari tehnice armonizate prin studiul posibilitatilor de aliniere a standardelor recomandate C.E.E. + ONU pe baza directivelor utilizate de ISO;
Ø elaborarea si implementarea recomandarilor privind politicile de standardizare si armonizare, mentinerea in studiu si aducerea la zi a recomandarilor si elaborarea, daca este cazul, de noi recomandari.
Activitatea de evaluare a conformitatii presupune:
Ø identificarea unor probleme prin examinarea celor supuse atentiei Grupului de lucru de catre tarile membre;
Ø promovarea sistemelor si criteriilor internationale de certificare prin examinarea si sustinerea acordurilor internationale si a altor dispozitii adecvate privind acceptarea de certificate de conformitate cu standardele si alte regulamente tehnice.
O deosebita importanta se acorda standardizarii produselor perisabile. Standard ele
C.E.E./ONU pentru produse perisabile reprezinta o armonizare a stand ardelor n ationale in vigoare.
Standardele Comisiei Economice pentru Europa, ce se refera mai ales la fructe si legume proaspete, sunt elaborate in spiritul celorlalte organisme de catre „Grupul de lucru pentru standardizarea produselor perisabile”. Ele au ca elemente structurale urmatoarele: a. - denumirea standardului; b. -; definitia produselor: fiecare produs trebuie definit prin intermediul speciei careia ii apartine si prin starea in care se comercializeaza; c. -; dispozitii privind calitatea:
" caracteristici minimale referitoare la starea sanitara, curatenie, aspect, umiditate, absenta mirosurilor si/sau aromelor straine, starea de dezvoltare si/sau maturitate ce trebuie sa permita produsului sa reziste transportului si depozitarii pana la destinatie;
" dispozitii privind gruparea pe clase de calitate: „extra”, „I”si „II”, definite in functie de caracteristicile calitative si prezenta anumitor defecte; d. -; dispozitii privind calibrul: pentru cele ce pot fi supuse calibrajului se determina, dupa caz, diametrul, circumferinta, lungimea, masa; pentru celelalte, numar de bucati /kg., numarul de bucati intr-un ambalaj determinat etc. e. -; dispozitii privind tolerantele:
" tolerantele de calitate, ce nu trebuie sa depaseasca, in general, 5% pentru categoriile „I” si „II”;
" tolerante de calibru, ce nu trebuie sa depaseasca 10%; f. -; dispozitii privind prezentarea:
" omogenitatea de soi, varietate, tip comercial;
" prezentarea intr-un ambalaj suficient de rezistent si cu o eticheta care sa nu fie imprimata cu substante toxice;
" prezentarea specifica fiecarui tip de produs. a. -; dispozitii privind marcarea: fiecare ambalaj sa poarte informatii lizibile si vizibile pe partea exterioara, grupate alaturi de elementele de identificare a producatorului si/sau expeditorului, cu privire la natura p rodusului si natura sa, anumite caracteristici comerciale si, eventual, marca d e control.
Dispozitiile generale sunt insotite de dispozitii anexe referitoare la: modalitatile de ambalare pentru transport si modalitatile de expediere; organizarea, modalitatile si sanctiunile ce pot fi aplicate in legatura cu controlul oficial al calitatii in tarile exportatoare; utilizarea certificatului de control etc.
Romania, in calitatea sa de membru C.E.E./ONU si-a insusit politica de standardizare a produselor alimentare si imbunatatire a calitatii si participa activ la lucrarile de standardizare ale
Grupurilor de experti C.E.E./ONU, atat in calitate de tara elaboratoare, cat si pentru sustinerea punctelor de ved ere care prezinta interes in facilitatea exportului cu aceste produse.
Comitetul European de Standardizare (CEN) regrupeaza 18 institutii europene nationale de standardizare din cadrul Uniunii Europene,facand fata unei cereri crescande de standarde (care poate fi evaluata la un numar de peste 1500), in vederea aplicarii “noii apropieri de referire la standarde”.
Standardele europene, consider ate uneori standarde armonizate, trebuie sa fie preluate in mod obligatoriu de colectiile de standarde nationale. Aceste standarde se substituie, deci, standardelor nationale cu acelasi subiect , chiar daca acest lucru nu se aplica si pentru alte standarde cu caracter international (d e exemplu, cele ale ISO).
Pana in prezent, CEN a activ at prea putin in domeniul agro-alimentar, unde exista, la ora actuala, do ar urmatoarele comitete tehnice: CEN/TC 174 pentru standarde de analiza in domeniul sucurilor de fructe; CEN/TC 153 pentru securitatea masinilor utilizate in sectorul agroalimentar;
CEN/TC 194 “Ustensile care vin in contact cu marfurile alimentare”, care activeaza in special asupra metodelor de analiza referitoare la materialele ce vin in contact cu alimentele. Este pe cale de a fi pus la punct CEN/T.C. 275 “Metode de analiza a produselor alimentare, aspecte orizontale”.
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a fost instituita in anul
1960 si are ca obiectiv promovarea politicilor privind: dezvoltarea puternica a economiei si cresterea nivelului de viata in cadrul tarilor membre, in contextul unei stabilitati financiare; dezvoltarea relatiilor economice intre tarile membre si tarile nemembre; dezvoltarea comertului mondial pe baze nediscriminatorii, conform obligatiilor internationale.
In cadrul acestei politici, OCDE desfasoara o importanta activitate de standardizare (in domeniul legumelor si fructelor proaspete), standardele elaborate de catre acest organism avand o structura diferita de cea a standardelor Comisiei Codex Alimentarius FAO/OMS si ale ISO cu care
OCDE se afla in relatii de complementaritate.
Standardele OCDE cuprind urmatoarele sectiuni: denumirea produsului (produselor) care fac obiectul standardului; caracteristicile de calitate (generalitati si caracteristici minime); calibrul; tolerante de calitate si de calibru; conditii de ambalare si prezentare (omogenitate, conditionare); marcare (elemente de identificare, natura produsului, originea produsului, caracteristicile comerciale).
Standardele OCDE cuprind atat textul oficial cat si textul interpretativ, detaliind si facand precizari in cadrul fiecarei sectiuni.
Prin rezolutia Consiliului OCDE din 2 martie 1971, Romania a fost admisa “in regimul”
OCDE pentru aplicarea standardelor internationale a fructelor si legumelor proaspete (ca tara membra). In aceasta calitate, tara noastra participa la activitatile de revizuire a standardelor existente si la cele de adoptare a standardelor noi.
7.2.3 Reglementari nationale privind activitatea de standardizare a produselor alimentare
In Romania, conform standardului SR- 10000-1:
• standardizarea este o activitate specifica prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau profesionale, prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea unui grad de ordine intr-un context dat;
• standardul este un document stabilit prin consens si aprobat de un o rganism recunoscut, care stabileste pentru utilizari comune si repetate reguli, prescriptii sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, in scopul obtinerii unui grad optim de ordine intr-un context dat.
Activitatea de standardizare se desfasoara in baza Ordonantei Guvernului nr. 39 / 1998 si urmareste, in principal, urmatoarele:
• imbunatatirea calitatii vietii;
• obtinerea unei economii globale de materiale, energii si efort uman;
• protectia vietii, sanatatii si securitatii perso anelor fizice, mediului inconjurator si apararea intereselor consumatorilor;
• protectia consumatorilor printr-un nivel de calitate al produselor si serviciilor adaptat necesitatilor si verificat corespunzator;
• recunoasterea internationala a produselor si serviciilor romanesti;
• promovarea rezultatelor consolidate ale stiintei si tehnologiei tinand seama de gradul de dezvoltare al economiei;
• obtinerea unui sistem unitar de cerinte pentru certificarea conformitatii;
• inlaturarea barierelor tehnice din calea comertului international;
• reprezentarea intereselor economiei nationale in activitatile de standardizare internationale si europene.
In standardizarea nationala, trebuie aplicate urmato arele principii de baza:
• elaborarea si aprobarea standardelor nationale pe baza consensului partilor interesate;
• transparenta si disponibilitate publica;
• reprezentarea intereselor publice;
• caracterul voluntar al participarii la activitatea de standardizare nationala si al aplicarii standardelor nationale;
• accesul liber la elaborarea standardelor nationale pentru toate partile interesate;
• independenta fata de orice posibil interes specific predominant;
• respectarea regulilor standardizarii europene si internationale;
• caracterul fara scop lucrativ al organismului national de standardizare;
• dezvoltarea standardizarii nationale in corelare cu evolutia legislatiei.
Romania este membra a I.S.O. si membra a Comisiei Codex Alimentarius si urmareste armonizarea standardelor nationale (SR) cu cele intern ationale si europene.
Aplicarea standardelor are caracter voluntar si poate deveni obligatorie in cazul in care considerente de ordin public, de protectie a vietii, a sanatatii si a secu ritatii persoanelor fizice, a mediului inconjurator si de aparare a intereselor consumatorilor fac necesara o astf el de masura.
Conform prevederilor ordonantei mentionate, s-a constituit Asociatia de Standardizare din
Romania, persoana juridica de d rept privat, de interes public, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica, al carei scop principal este acela de a dezvolta standardizarea n ationala, eu ropeana, regionala si internationala.
Prin aceasta refo rma institutionala in standardizarea nationala se realizeaza alinierea la normele europ ene, transferandu-se responsabilitatile in domeniu catre cei care sunt principalii beneficiari ai activitatii.
ASRO este recunoscuta ca organism national de standardizare de catre statul roman si isi desfasoara activitatea la nivel national, putandu-se infiinta filiale, sucursale in tara, precum si reprezentante in strainatate. Asociatia urmareste:
- elaborarea si aprobarea, reconfirmarea, modificarea si anularea standardelor nationale, precum si adoptarea standardelor internationale si a standard elor eu ropene ca standarde nationale;
- stabilirea principiilor si metodologiei standardizarii nationale, in conformitate cu prevederile din legislatia privind standardizarea nationala in Romania si cu regulile standardizarii europene si internationale, precum si dezvoltarea colaborarii cu partile interesate in standardizarea nationala;
- elaborarea si implementarea programului de standardizare nationala pe baza solicitarilor primite din partea autoritatilor si a altor parti interesate in standardizarea nationala;
- reprezentarea Romaniei si participarea in organismele internationale si europene de standardizare, respectiv in Organizatia Internationala de Standardizare (I.S.O.), Comitetul
European de Standardizare (C.E.N.), precum si in alte organisme internationale sau regionale de standardizare;
- colaborarea in domeniul standardizarii cu organisme similare din alte tari;
- editarea, tiparirea, publicarea si difuzarea standardelor nationale si a altor publicatii din domeniul standardizarii;
- colectarea, prelucrarea, stocarea si diseminarea informatiilor in domeniul standardizarii;
- acordarea dreptului de utilizare a marcilor nationale in conformitate cu standardele nationale, la cerere, pentru produsele si serviciile conforme cu standardele nationale;
- efectuarea de operatiuni de import- export si comercializarea de standarde, documentatii si literatura de stand ardizare;
- prestarea de servicii de consultanta, expertiza, instruire, transfer de cunostinte, asistenta tehnica etc. in domeniul standardizarii si al asigurarii calitatii;
- publicarea si implementarea regulilor privind aplicarea marcilor de conformitate cu standardele internationale si eu ropene;
- crearea unui climat favorabil aplicarii standardelor in economie si dezvoltarii standardizarii la toate nivelurile: national, profesional si de firma;
- elaborarea standardelor nationale in cadrul comitetelor tehnice de standardizare constituite in diverse domenii de activitate;
- asigurarea in cadrul comitetelor tehnice de standardizare a reprezentarii echilibrate a partilor interesate (producatori, distribuitori, consumatori, autoritati etc.);
- constituirea si ordonarea sistematica a colectiei de standarde nationale (inclusiv sub forma de proiecte), d e standarde europene si internationale, de standarde nationale din alte tari, cat si alte documente din domeniul standardizarii;
- constituirea punctului de informare si a bazei de date pentru standarde si reglementari tehnice si punerea la dispozitia oricaror persoane interesate a materialelor de specialitate pe care acestea le detin;
- stabilirea regulilor de procedura pentru participarea la standardizarea nationala si desfasu rarea activitatilor de standardizare;
- publicarea de informatii referitoare la standardele nationale si informarea periodica a autoritatilor despre stadiul lucrarilor de standardizare in cadrul programului de standardizare nationala si in domeniile reglementate de acestea;
- participarea la elaborarea actelor normative care au legatura cu standardizarea nationala, in special a celor prin care sunt transpuse in legislatia romana directivele europene.
In Romania se elaboreaza trei categorii d e standarde: standarde romane (SR) care se aplica la nivel national; standarde profesionale (SP) ce se aplica in anumite domenii de activitate, in cadrul organizatiilor profesionale legal constituite, care le-au elaborat; standarde de firma (SF) care se aplica in cadrul regiilor autonome, so cietatilor comerciale si al altor persoane juridice car e le-au elaborat.
Standardul de firma contureaza calitatea prescrisa oferita de un agent economic producator, distribuitor sau comerciant. Standardul de firma pentru produsele alimentare se elaboreaza in spiritul si acceptiunea limitanta a standardelor internationale, a normelor internationale de recomandare, a standardelor nationale obligatorii si profesionale.
Structura standardelor de firma pentru produsele alimentare este particularizata prin urmatoarele segmente specifice:
1. Definirea produsului prin elementele esentiale de identificare a obiectului, domeniul de aplicare, particularitati tehnologice, tipuri sau clase de calitate. In functie de interesul firmei, sunt prezentate si alte asp ecte care intregesc sau completeaza o imagine virtuala a produsului respectiv, utila pentru derularea contr actelor.
2. Conditii pentru materii prime si aditivi utilizati, denumite uneori ingrediente, declarandu-le tipul (identitatea) si proportia lor. Proportia este data in unitati fizice sau conventionale (de regula in procente) numai in masura obligativitatii legale pe plan national sau international. In mod curent, ingredientele sunt enumerate in ordinea descrescatoare a calitatii lor, pe unitatea d e produs.
3. Caracteristicile de calitate prescrise, denumite uneori si conditii tehnice de calitate, sunt consemnate in standard, in mod grupat in doua sau mai multe categorii. Ordonarea se face in cepand cu caracteristicile sau proprietatile organoleptice, continuand cu proprietatile fizice si/sau chimice, proprietatile microbiologice, iar in unele cazuri cu proprietati de utilizare sau de intrebuintare. Pentru fiecare caracteristica de calitate prescrisa, se face trimiterea standardului ce prescrie metoda de masurare sau de determinare standardizata sau, dupa caz, se prezinta metoda de verificare uzuala sau convenita. De asemenea, pentru parametrii care fac obiectul reglementarilor sanitare in vigoare pe plan national sau international se fac trimiteri exprese la standardul sau documentul oficial care descrie metoda de analiza.
4. Regulile pentru verificarea calitatii se refera in principal la verificarile de lot. Dupa caz, se prevad verificari periodice. In relatiile contractuale si mai ales in derularea contractelor, se opereaza numai cu loturi de marfa. Lotul de marfa fiind definit ca o multime finita si omogena de produse de acelasi fel, in standard trebuie precizate marimea lotului si cerintele esentiale pentru asigurar ea omogenitatii, conditiile de esantionare spre a reflecta fidel unitatea si reprezentativitatea probelor.
5. Metodele de analiza prescrise pentru ev aluarea sau determinarea calitatii prescrise (vezi segmentul 3) sunt consemnate in standardul de firma prin diferite elemente de identificare.
6. Ambalarea, marcarea, depozitarea (si respectiv pastrarea), transportul, garantarea si documentele ce insotesc lotul sunt prescrise in standardele de firma, fie impreuna sau grup at, fie separat, continand cele mai importante si semnificative aspecte implicate in negocierea si incheierea contractelor de vanzare-cumparare a loturilor de marfuri alimentare.
Standardizarea are un puternic impact asupra comertului international. Neconcordanta dintre standardele nationale ale diferitelor tari, pe de o parte si neconcordanta dintre standardul national si standardele internationale, p e de alta parte, pot deveni la un moment dat o frana puternica in dezvoltarea economiei unei tari. Acest fapt determina limitarea ariei geografice a schimburilor comerciale internationale prin scaderea capacitatii concurentiale si competitivitatii produselor autohtone nu numai pe pietele internationale, dar si pe piata interna a unui stat.
Noile conceptii privind standardizarea considera ca aceasta nu reprezinta un scop in sine; ea este un instrument aflat in serviciul agentilor economici, a carui eficacitate depinde de definirea precisa a obiectivelor ce urmeaza a fi realizate.
In consecinta, este necesara alinierea si armonizarea standardelor nationale cu cele internationale, reflectata si in standardizarea de firma, care asigura avantaje certe pe plan promotional si managerial.
7.3 Asigurarea inocuitatii in productia si comercializarea marfurilor alimentare
7.3.1 Reglementari internationale in domeniul asigurarii igienei alimentelor
Contraofensiva pentru asigurarea inocuitatii produselor alimentare se desfasoara in primul rand pe plan mondial, prin eforturile sustinute ale Comisiei Codex Alimentarius, aflata sub egida
F.A.O./O.M.S., de a elabora standarde cu caracter de recomandare, ca do cumente de referinta ce pot fi acceptate sau nu, partial sau in totalitate, de catre statele membre. Retinem, in acest context, recomandarile si codurile de utilizare Codex care se refera fie la probleme de tip orizontal (aditivi alimentari, contaminanti, reziduuri de pesticide etc.), fie la probleme speciale de igiena a fabricatiei.
Toxicologii reuniti in cadrul grupurilor de lucru au stabilit si continua sa perfectioneze norme de recomand are in ceea ce priveste aditivii alimentari, contaminantii din mediu, reziduurile de pesticide si preparatele farmaceutice de uz veterinar, ale caror con centr atii maxim admise au fost studiate in parte, pentru diferite alimente, dupa examinarea dozelor potentiale de absorbtie pentru om. Mai dificil de determinat este rezultatul actiunii cumulative sau sinergice a acestora la nivelul organismului uman, in urma ingerarii alimentelor.
Comitetul Codex pentru aditivi alimentari si contaminanti, ca organ subsidiar interguv ernamental care se o cupa la nivelul Comisiei cu toate problemele referitoare la aditivi alimentari si contaminanti, are urmatoarele obiective: a. confirma si stabileste dozele de utilizare pentru fiecare aditiv alimentar, precum si concentratiile maxime autorizate pentru contaminantii din produsele alimentare; b. stabileste lista aditivilor alimentari si a contaminantilor in scopul evaluarii toxicologice de catre Comitetul mixt F.A.O./O.M.S. de experti pentru aditivi alimentari (infiintat inca din 1958); c. examineaza normele de identitate si puritate aplicabile diverselor p roduse alimentare; d. propune metode de analiza pentru dozarea aditivilor si contaminantilor din alimente.
Activitatea sa se desfasoara pe baza datelor furnizate de catr e statele membre, pe baza propunerilor formulate de catre comitetele Codex care se ocupa de produse si pe baza recomandarilor si evaluarilor facute de catre Comitetul mixt F.A.O./O.M.S. de experti pentru aditivi alimentari. Comitetul studiaza de asemenea si bunele practici de fab ricatie si concentratiile deja autorizate prin legislatiile alimentare nationale.
Comitetul mixt F.A.O./O.M.S., alcatuit din experti desemnati de catre Directorii generali ai
F.A.O./O.M.S., evalueaza aditivii alimentari si contaminantii, incepand de la datele pe care le are la dispozitie si stabileste, daca este cazul, dozele maxime de absorbtie pentru organismul uman.
Concluziile sunt publicate de catre O.M.S. in rapoarte si monografii si de catre F.A.O. in seria
“Reuniuni ale F.A.O. despre nutritie”.
Aceste comitete joaca un rol important in formularea unor recomandari judicioase de normalizare si armonizare a legislatiilor nationale in domeniul aditivilor alimentari, tinand cont de faptul ca nu exista un consens in ceea ce priveste definirea, utilizarea si efectele utilizarii acestora.
In conceptia manualului procedural al Comisiei Codex Alimentarius F.A.O./O.M.S. (1973), aditiv alimentar este orice substanta, chiar de natura microbiologica, care nu este consumata in mod normal ca aliment si care nu este folosita in mod normal ca un ingredient tipic al alimentului, chiar daca are sau nu valoare nutritiva, a carei adaugare in produsul alimentar este legata de un scop tehnologic (si organoleptic) in fabricarea, ambalarea si pastrarea produsului alimentar, cu efecte convenabile (directe sau indirecte) asupra proprietatilor acestuia. Termenul nu include contaminantii sau substantele adaugate in alimente pentru imbunatatirea calitatii nutritive.
Din definitia data rezulta caracterul de intentionalitate al folosirii aditivilor alimentari, care este justificata de scopul conservarii valorii nutritive a unui produs alimentar, ameliorarii calitatii de conservare si stabilitate, favorizarii fabricarii, ambalarii, depozitarii si transportului produselor alimentare, imbunatatirii proprietatilor senzoriale ale acestora.
Inocuitatea si absenta pericolului de acumulare a dozelor sau efectelor in timp reprezinta o prima conditie de folosire a aditivilor alimentari. Pentru ca prin inocuitatea acestora se intelege nu numai lipsa toxicitatii si a potentialului carcinogen al aditivului, dar si lipsa unor consecinte tardive, mutagene, teratogene, embriotoxice si a altor consecinte care pot influenta negativ generatiile viitoare. F.A.O./O.M.S. acorda o importanta deosebita puritatii aditivului alimentar si, in special, a celor sintetici, recomandand in aceasta directie utilizarea cu preponderenta a substantelor naturale in locul celor artificiale.
Principiile de evaluare si metodel