Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PROIECT FINANTE: Free-rider
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE e4j17jg
Facultatea de finante,asigurari,banci si burse de valori

PROIECT FINANTE: Free-rider

INTRODUCERE

Prezentul proiect are drept scop prezentarea si mai ales intelegerea unui anumit comportament denumit „comportament de tip <<free-rider>>”. Vom incerca sa-l intelegem prin definirea notiunii de „free-rider” si prin implicatiile problemei acestei notiuni, precum si prin determinarea unor costuri ce implica tipul acesta de comportament. In final propunem o exemplificare numerica si o analiza a masurilor si costurilor care se impun prin interventia statului intr-un anumit domeniu, cu scopul de a stopa efectele negative ale comportamentului de tip „free-rider”.

Statul dispune de un sistem eficace de mijloace (institutii) de colectare a taxelor, astfel incat comportamentul de “pasager clandestin” (free-rider) al firmelor este eliminat. inca de la inceputul fiecarui proces de reforma in Europa Centrala si de Est, institutiile financiare internationale au exercitat o mare presiune pentru reducerea drastica a deficitului public, ca o conditie necesara pentru stabilitatea preturilor si o politica monetara credibila.

O importanta componenta in dezvoltarea capitalismului, in principal a privatizarii, au avut-o alegerile publice economice. Alegerea publica economica ce mai poate fi vazuta si ca economie politica, se ocupa cu modul de administrare a resurselor economice, in urma deciziilor politice luate. Economistii au fost de multe ori pusi in fata unor decizii ineficiente in privinta alocarii bunurilor publice si au ajuns la o teorie si anume Theory of Governmental Failure. In incercarea de a lua apararea guvernului, in privinta administrarii cheltuielilor publice, au fost gasite anumite scuze privind modul cum guvernul respectiv este ales. Binenteles ca primul argument a fost cel al informarii eronate in momentul alegerilor generale( parlamentul, presedinte), ce poate fi cauza a unei lipse de educatii sau pur si simplu inacces la informatie, care in zilele noastre este foarte scumpa. Cel de al doilea se referea la „free riders” si anume : indivizii nu sunt interesati sa se duca la vot, stiind ca in pofida inexprimarii preferintelor, vor beneficia de bunurile si serviciile publice. Cu alte cuvinte, actioneaza ca „free riders”.Una din problemele de tip „free riders” se poate intalni in domeniul juridic si cel al apararii. Odata ce un bun public pur este produs, poate fi consumat in mod egal.Cu alte cuvinte, este greu sa excluzi pe cineva din a beneficia de pe urma unui bun public, acesat fiind o caracteristica a bunurilor pure: nonexcluziunea.
Acestea fiind spuse putem intelege de ce, atunci cand apararea nationala este necesara si oferita de piata, nimeni in afara de guvern nu este interesat in a contribui la cheltuielile pt realizare, atata timp cat in cele din urma toata lumea beneficiaza de pe urma existentei protectiei. Din ac cauza piata esueaza in aproduce bunuri din ac domeniu si totodata guvernul esueaza datorita inexistentei unui interes sau cel putin a unui castig individual.
Deci nu va exista nici un interes in a exprima preferintele cu vedere la alocarea acestor bunuri sau servici. Din moment ce alegatorii nu sunt dispusi sa-si exprime propria opinie, alegerile luate de politica pe piata publica nu vor putea fi optime.





Capitolul I : Definirea de “free-rider”

Istoricul ideilor defineste un “free rider” ca fiind cineva care cauta si accepta anumite bunuri rezultate ale unor activitati sociale dar care evita neplacerile acestor activitati . Peter Rossel considera ca daca cineva in mod voit si in cunostinta de cauza beneficiaza de rezultatele unor activitati sociale , atunci respectiva persoana are obligatia de a sprijini acele activitati sociale ce sunt o preconditie a existentei respectivelor beneficii. In consecinta, pentru a avea dreptul de primi un organ trebuie sa devii tu insuti un donator (evident in cazul mortii tale), altfel devii un “free rider”. Kant enunta imperativul categoric care poate fi vazut si ca un principiu al fair-play-ului: actioneaza numai dupa maxima pe care o doresti in acelasi timp lege universala, maxima fiind un principiu subiectiv de actiune al unei anumite persoane. Un exemplu de maxima ar putea fi: refuz sa donez un organ in cazul mortii mele dar vreau sa primesc unul daca voi avea nevoie de el. Aceasta maxima nu poate fi universalizata fara sa ajungem la o contradictie. Astfel principiul autonomiei devine o frumoasa deghizare pentru egoism.

“Calaretul liber”: cineva care beneficiaza de un bun (public) fara a plati. Deoarece este greu sa preintampini utilizarea unui bun public, cei ce beneficiaza de acesta sunt stimulati in a evita plata pentru bunul respectiv.Acestia pot fi caracterizati ca „free riders”.

„Free riding”-nici un individ nu este dispus sa contribuie la cheltuiala pentru un bun(public), atunci cand spera ca altcineva va suporta costurile.

Un individ care investeste in capital social (fie incredere, fie relatii) nu este singurul care il foloseste, ci el are de cules doar putine din rezultatele investirii. De aici si tentatia pentru subinvestirea in capital social sau, cu alte cuvinte, strategiile de „free-rider”.
Definitia (citata mai sus) prin care Coleman statueaza sensul si continutul capitalului social este una ambigua. Practic, asa cum remarca Portes, ea lasa nelamurite trei chestiuni fundamentale: cine sunt posesorii capitalului social, care sunt sursele acestui capital si in ce constau resursele inglobate in capitalul social. Totusi, precizarile suplimentare ale lui Coleman au rezolvat cel putin partial aceste probleme. Capitalul social este o caracteristica a structurilor sociale, la care au acces indivizii membrii ai unei societati oarecare. Resursele la care capitalul social asigura accesul sunt bunurile publice si resursele (in special informationale) de care dispun alti membrii ai comunitatii implicati in aceleasi retele sociale ca si individul de al carui capital social discutam. In fine, modul concret de formare al capitalului social sugerat de Coleman consta pe de o parte in participare si asociationism, iar pe de alta in investirea de incredere in indivizi si institutii si in respectarea normelor sociale.

Capitolul II :Implicatiile problemei de” free-rider”

Comportamentul de ” free rider” ,ce apare cand un individ poate beneficia de pe urma unui bun, fara a contribui la costul lui, este intalnit in diverse contexte , domenii ca bunurile publice, resursele proprietate comuna si carteluri.

Buchanen, in privinta comportamentului de tip free, considera ca se dovedeste a fi imposibil sa asiguri o intelegere intre un numar mare de persoane si sa impui conditiile acesteia. Motivul decurge din pozitia de „free rider” in care se regaseste fiecare individ la un moment dat. Desi un astfel de comportament similar din partea tuturor poate duce la efecte nedorite, nu este in interesul individului sa se ofere voluntar intr-un acord atata timp cat, pentru el, rezultatele optime pot fi atinse permitinand altora sa ofere respectivul bun. Aceasta inseamna a-ti asigura avantaje fara a contribuiu la costuri. Chiar si atunci cand un individ este constrans sa participe la la finantarea unui acord, va fi stimulat sa-si incalce promisiunile.

Hirshleifer, in urma analizarii comportamentului „calaretului liber” in cazul bunurilor publice, a externalitatilor si a cartelului trage urmatoarea concluzie: in fiecare din aceste situatii agentul economic, motivat de propriul interes, este tentat sa fie un „free rider”, pe cand ceilalti isi subordoneaza propriul interes celui de grup. Paradoxul este ca toti vor pierde cand fiecare da dovada de o asemenea atitudine, si totusi nu exista garantia ca retinerea unuia va fi egala cu a celorlati. Astfel, costurile private trebuie sa fie folosite pentru interesele grupului, aceasta fiind de fapt esenta problemei de tip „free rider”.

Resursele aflate in proprietate comuna: acestea sunt cele la care au acces indivizii, dar asupra carora nimeni nu are drept de proprietate. Urmarirea interesului propriu, in aceste conditii, poate duce foarte usor la un comportament de tip „free rider” si la un exces de utilizare a resursei. Nu este in interesul individului sa economiseasca resursa atata timp cat acest mod de utilizare nu este general. Problema decurge din inexistenta drepturilor de proprietate. Daca resursele ar face obiectul proprietatii private atunci comporatamentul de „free rider” nu ar mai aparea.
Este greu sa definesti niste drepturi de proprietate in cazul resurselor naturale cum ar fi aerul sau apa, spre exemplu. Dar sunt multe alte resurse, ca parcurile, spatiile verzi, locuri publice care sunt in proprietate comuna datorita unor decizii politice si nu datorita unei dificultati in a defini sau stabilii niste drepturi de proprietate.
Chiar si atunci cand „free ridingu”l este stimulat, este putin probabil ca va fi singurul factor care va influenta comportamentul social al individului. Acesta poate actiona si in concordanta cu valorile morale, o persoana nu este interesata de externalitatile pe care le poate produce contributia sa si nu va tine cont de actiunile celorlalti.
Bunurile publice furnizeaza un exemplu foarte elocvent de insucces al pietei in care comportamentul de cautare al castigului individual nu are rezultate eficiente. Datorita faptului ca nici o organizatie privata nu poate castiga toate beneficiile unui bun public pe care l-a produs, vor fi insuficiente motive pentru a-l produce in mod voluntary. Consumatorii pot beneficia de bunurile publice fara a contribui corespunzator la producerea lor. Aceasta problema este denumita “problema pasagerului clandestin”.

Consideram apararea nationala drept un exemplu standard de bun public pur. Un “pasager clandestin” este o persoana egoista care ia in calcul beneficiile si costurile care o afecteaza exclusive.
Presupunem ca aceasta persoana se gandeste sa depuna efort pentru a face parte din apararea nationala. Beneficiile care revin individului pentru efortul depus vor fi foarte mici, deoarece ele vor fi impartite tuturor persoanelor din tara respectiva.
Exista insa si o mare posibilitate ca aceasta persoana sa fie ranita sau chiar ucisa in timpul serviciului militari. Pasagerii clandestini stiu ca nu pot fi exclusi din distribuirea beneficiilor apararii nationale, indiferent daca au contribuit sau nu la aceasta. Beneficiile nu se pot imparti si distribui doar unor anumite persoane, adica celor care au contribuit la obtinerea acestora si tocmai de aceea „pasagerii clandestini” nu se vor oferi sa indeplineasca vreun serviciu decat daca vor fi recompensati( de exemplu o recompense in bani data de guvern).



In cazul bunurilor informatice, de o noua inventie va beneficia toata societatea. Nimeni nu va vrea sa plateasca pentru aceasta inventie daca pot beneficia de ea gratis.

Putem lua ca exemplu aparitia lui Napster p2p, un program ce favorizeaza transferul de date, gratuit, pt utilizatorii de internet, acestia putand downlada ultimile melodii ( in mod ilegal) cu viteza si eficienta ridicate. Odata cu aparitia acestui program consecintele din industria musicala,in mod special, au fost dramatice, oricine putand realiza cd-uri pirat.Astfel, vanzarile au scazut in mod vertiginos, iar napster p2p a fost inchis.

Sa presupunem ca se planifica constructia unui uluc pe albia unui rau. Multe persoane vor beneficia de el in diferite forme: taranii care vor putea utiliza apele pentru irigatii, hidrocentrala ce-i va exploata capacitatea energetica, locuitorii satelor care sunt protejati de inundatii, cei care vor face instalatii pentru sport. Dar daca se incearca ca ulucul sa fie platit de beneficiari si in proportie cu beneficiul pe care il vor obtine, vor apare multi paraziti sau „free-riders” care nu vor recunoaste ca sunt interesati in constructia sa pentru a evita plata, bazandu-se pe faptul ca aporturile celorlalti sunt suficiente si vor putea astfel beneficia de serviciu fara sa-i coste.

Este necesara reflectarea adevaratelor preferinte ale consumatorilor pentru a putea estima cantitatea optima de bunuri publice ce trebuie sa fie gestionata. Dar chiar daca acest lucru se face gratuit, consumatorii vor fi tentati sa-si falsifice preferintele, exagerandu-le, pentru a-si satisface cu mai mare probabilitate necesitatile. Daca se realizeaza un chestionar pentru a cunoaste beneficiile si inconvenientele reportate de constructia gratuita a unei strazi intr-un sat, partizanii sai vor previziona beneficii cu mult mai mari fata de realitate in timp ce posibilii prejudiciati vor exagera si ei dauna. S-au creionat tehnici complexe care permit descoperirea adevaratelor preferinte chiar daca exista multe dificultati pentru aplicarea lor practica. Mai realizabile, desi tot complicate matematic, sunt tehnicile care permit atribuirea echitabila a costurilor.

Problema „calaretului liber” are o influenta semnificativa in eficienta si rezultatele actiunilor guvernului , mai ales in mod negativ.O mai buna intelegere a acestui comportament ar putea duce la imbunatatirea deciziilor cu privire la institutiile publice si la bunurile si serviciile oferite de acestea si de asemenea la deciziile individuale cu privire la programele de voluntariat.

Cateva bunuri cu aspect de bunuri publice sunt oferite de cateva institutii private, cluburi private, agentii guvernamentale. Chiar si in domeniile in care exista provizii din partea statului este nevoie de anumite sacrificii voluntare. Spre exemplu , stabilirea unui sector public
LewRockwell.com este un exemplu pentru problema economica cunoscuta ca „problema calaretului liber”. Utilizatorii beneficiaza, dar altcineva plateste.Totalitatea beneficiilor primite sunt mai mari decat costurile totale.Intr-o piata libera beneficiile tind sa egaleze costurile, dar nu reusesc atunci cand exista „free riders „.

Bunurile colective: acele bunuri care daca sunt alocate unui individ dintr-un grup inseamna ca sunt alocate tuturor indiviziilor din acelasi grup, astfel incat ele nu corespund unei cereri solvabile.
Existenta acestui tip de bunuri este de multa vreme cunoscuta de filozofia politica, cel putin din secolul al XVIII-lea, chiar daca denumirea lor actuala este recenta.

Mancur Olson a scos la iveala un paradox: anumiti indivizi,rationali, pot avea un interes comun, pot fi constienti de asta, stiu ca actiunea grupului ar putea fi eficace si totusi nu actioneaza daca bunul pe care il cauta este un bun colectiv. Intr-adevar fiecare membru al grupului poate calcula ca, intrucat actiunea lui are un anumit cost ( sa faca greva pentru a obtine o crestere salariala), este mai rentabil sa nu ia parte la actiune ( sa nu faca greva si sa nu fie penalizat cu retineri din salariu pentru zilele de greva), intrucat beneficiul actiunii ii va reveni totusi fiecaruia (grevisti si negrevisti primesc sporul de salariu). De aici apare utilitatea pichetelor de greva, care ii obliga pe indivizi sa participe la actiunea colectiva.

Statul:are un rol asemanator: daca nu i-ar obliga pe indivizi sa plateasca impozite, bunul colectiv, ca apararea nationala (sau lupta impotriva poluarii), nu se va realiza. Analiza lui Olson serveste drept legitimare a existentei statului pentru unii teoreticieni liberali precum F. Von Hayek care reclamand un stat minimal (care nu trebuie sa se ocupe de ceea ce piata face mai bine decat el) , scot in evidenta necesitate statului pentru a contracara unele efecte nedorite ale logicii pietei (care se impotriveste ofertei de bunuri colective) . Olson a pus, de asemenea in evidenta utilitatea impartirii de bunuri individuale pentru o institutie care incearca sa obtina bunuri colective: un partid politic isi gaseste aderanti pe baza programului sau, insa acestia sunt gata sa plateaasca costul militanismului deoarece adeziunea le ofera sansa de a fi alesi.

Una dintre primele teoretizari ale problemei cooperarii in vederea procurarii de bunuri colective este facuta, cu terminologie proprie, utilitarista, de David Hume in Tratat despre natura umana (carte III, sectiunea VII), in 1739. Oamenii sunt afectati de o meschinarie sufleteasca ce ii face sa prefere un interes imediat unuia indepartat. Rolul guvernului este sa ocroteasca oamenii in cadrul conventiilor pe care acestia le-au facut in interes mutual, dar sa-i si sileasca sa faca astfel de conventii. El ii sileste sa-si caute propriul avantaj, facandu-i sa contribuie la atingerea unui tel comun sau unei hotarari comune. Daca intre doua persoane este posibil un acord de cooperare, intr-un grup mai mare nu este cu putinta deoarece fiecare cauta un pretext sa scape de incurcaturi si de cheltuieli si ar lasa bucuros povara pe umerii celorlati. Insa magistratii (conducatorii politici adica) gasesc un interes direct in a apara interesul unei fractiuni a supusilor si, fiind putini la numar, nu are nevoie de nimeni altcineva pentru a alcatui un plan care sa slujeasca acest interes.

Urmatoarele exemple ilustreaza efectele conceptului free rider, in cazul in care acesta nu este reprimat de catre stat.

Agricultura.
Sa consideram programul guvernamental privind productia de tabac in SUA.
Preturile produselor se mentin deasupra nivelului de competivitate datorita unui program ce stabileste lotul de produse ce revine fiecarui producator in parte. Programul de sustinere a pretului functioneaza in baza sanctiunile guvernului datorita problemei „free rider”. Sanctiunile guvernului se presupun a fi necesare pentru ca, altfel „free riderul” va preveni formarea efectiva a unei intelegeri voluntare.



Rezultatul poate fi generalizat. Producatori din toate domeniile sunt stimulati sa restranga productia si sa creasca pretul. In absenta legilor guvenului „free ridingul” face imposibila ajungerea la un acord.

Piata muncii. Conceptul de „free rider” este utilizat si ca argument in mentinerea sindicatelor. Muncitorii care nu fac parte din sindicat sunt considerati a fi „calareti liberi” , deoarece beneficiaza fara a contribui.

Henry Simons afirma ca masele dezorganizate pierd cand sunt in postura de consumatori; pierd pentru ca le este interzis accesul la salarii ridicate si pierd datorita existentei pe piata a unei oferte de munca excedantara, fiind obligati astfel sa concureze cu lucratori ce ar fi trebuit sa aibe ocupatii remunerate mult mai bine. Sindicatele sunt vazute ca uniuni al caror scop este de a restrictiona competitia.
Efectul coalitiilor din diverse domenii (agricultura, invatamant, etc) asupra deciziilor guvernamentale este privit ca o problema de ingrijorare.
Intr-o democratie detinatorii puterii discretionare sunt obligati sa-si foloseasca aceasta putere chiar daca doresc sau nu, in favoarea unor grupuri particulare de care depinde votul pro sau contra lor. Atata timp cat este legitim ca guvernul sa utilizeze forta in a redistribui beneficiile materiale, nu poate exista un control al instinctelor rapace a uniunilor care doresc cat mai mult. Odata ce politicile publice devin un camp de lupta, virtual vorbind, in problema impartirii cheltuielilor publice nu va exista niciodata un guvern cinstit. Aceasta inseamna ca utilizarea oricarei forme de coercitie,pentru a asigura un venit sigur fiecarui domeniu este vazut ca imoral si anti-social.
Ceea ce este general recunoscut este ca producatorii din societatea prezenta nu sunt niste intreprinzatori egoisti, ci organizatiile ce isi extrag puterea din suportul moral al actiunii colective. Mai multa nedreptate se realizezea in numele loialitatii fata de un domeniu decat din motive egoiste individuale.

Necesitatea interventiei alocative a statului in economie apare in cazul: a)proprietatile comune asupra resurselor ; b)comportamentul neadecvat si pagubitor al unor indivizi (de tipul „calaretului liber”) c)al bunurilor publice
Comportamentul manifestat de „calaretul liber” („free rider”), este acela care ajuns intr-o pasune proprietate comuna,,lasa calul sa pasca in voie , fara sa-i pese ca bunul respectiv nu-i apartine, ca nu a contribuit cu nimic la crearea lui si fara sa suporte pagubele provocate altora prin fapta sa reprobabila. Pentru a descuraja un astfel de comportament, autoritatile publice sunt chemate sa intervina stabilind norme si reguli obligatorii cu privire la exploatarea resurselor proprietate comuna. In scopul exploatarii eficiente a acestora fie le finanteaza din fonduri publice, fie obliga indivizii sa respecte reglementarile legale in materie si sa suporte consecintele incalcarii acestora .

Mark Samuelson: “Daca citesti atent articolul lui Coase despre faruri, vei observa ca exemplele istorice pe care le descrie nu sunt in stare sa faca fata problemei <<free rider-ului>> . Atunci cind mecanismele de efectuare a platilor sunt disponibile pentru a face fata acestei probleme, ramine totusi ineficienta absoluta, intrinseca, asocierii unui pret pozitiv pentru utilizarea marginala a unui lucru care implica doar un cost marginal egal cu zero sau derizoriu”.

Bunurile publice

Rivalitatea in consum
Exclusivitatea folosirii
Optiunea consumului
Provizia optima
Paraziti (free-riders)
Revelarea preferintelor
Exista anumite bunuri a caror gestionare nu variaza pentru ca una sau mai multe persoane le consuma; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi numarul de receptori care au un emitent, oricare altul ar putea face asta fara sa existe vreo pierdere de calitate. Nu exista astfel rivalitate in consum si cresterea audientei nu va implica niciodata o crestere a costurilor de productie si emisiune de programe. In plus, cand emisiunile de TV sunt necodificate, nu este posibila impiedicarea nimanui sa le primeasca in casa. Ambele caracteristici, lipsa rivalitatii in consum si imposibilitatea excluderii sunt cele care definesc bunurile publice. Este convenabila evitarea confuziilor intre bunurile publice si bunurile cu titlu public. Ultimele cuprind toate proprietatile statului; bunurile publice pot fi puse la dispozitie de stat sau nu.

Bunurile publice pot fi optionale sau nu. Emisiile de TV sunt optionale. Apararea nationala in schimb este un bun public neoptional, pentru ca inevitabil se proportioneaza aceeasi cantitate a ei tuturor cetatenilor tarii, oricare ar fi interesul sau in a fi aparate.


Farurile sunt un bun public: Se pot cere bani pentru privirea luminii sale? Deranjeaza pe cineva ca serveste drept ghid altuia? In imagine Troubridge Island in Australia.
Unele bunuri publice nu prezinta clar caracteristicile pe care le-am dori in definitia lor, sunt cele numite bunuri publice impure. Educatia este exemplul cel mai obisnuit. In principiu, faptul ca asista un student mai mult la cursuri in facultate nu duce la diminuarea educatiei primite de ceilalti, neexistand astfel rivalitate in consum, dar ceea ce este adevarat pentru un individ nu se aplica si la un numar mai mare; o universitate masificata si o clasa plina pana la refuz implica o diminuare evidenta a calitatii predarii. O alta caracteristica a educatiei este ca, desi toata societatea beneficiaza de ceea ce este mai bun in sistemul educativ si cresterea calificarii profesionistilor tarii, unii indivizi beneficiaza mai mult decat altii: proprii beneficiari ai educatiei, familiile lor, angajatii lor.

Daca s-ar lasa exclusiv pe seama initiativei private aprovizionarea cu bunuri publice, acestea ar fi oferite intr-o cantitate foarte mica cu cea social eficienta. Cum producerea acestor bunuri are un cost, dar nu poate exclude pe nimeni de la folosirea sa chiar daca nu au platit pentru asta, initiativa privata nu ar putea percepe veniturile necesare pentru compensarea productiei. Interventia statului, ce se ocupa direct de productie, ce subventioneaza intreprinderile private, este solutia care poate garanta administrarea suficienta a bunurilor publice. Dar aceasta interventie ridica doua probleme: a determina care este rezerva optima, in ce cantitate pot fi administrate si a determina asupra cui se repercuteaza costurile si in ce cantitate.

Goldin scrie, referindu-se la bunurile publice, ca atatea exemple au fost analizate si s-a dorit a fi intelese, incat a venit timpul pentru a ajunge la un argument contrar si anume: teoria pura a bunurilor publice este doar teoretica („eleganta”) fara vreo aplicatie importanta. Acest studiu sugereaza ca nu exista bunuri sau servicii care sa fie inerent, bunuri publice sau externalitati. Dar exista intotdeauna o alegere intre accesul liber si cel selectiv si exista in general un cost suplimentar ce serveste persoane suplimentare.

Seldon, dupa analizarea cheltuielilor guvernamentale, evalueaza ca o treime din cheltuielile curente guvernamentale sunt destinate problemei „calaretului liber” si recunoaste ca mecanismele pretului sunt dezvoltate pentru unele bunuri ce erau considerate, traditional, de consum comun. Oricum, este evident ca metodele curente de furnizare a bunurilor si serviciilor publice, nu-si au radacina in problema de tip free rider. Mai mult, asa cum Seldon subliniaza, este ironic faptul ca externalitatile asociate cu neplata bunurilor, au primit o atentie minora din partea multor economisti. Exista o problema a evaluarii firesti asociate cu un sistem de acces egal de distribuire. Cand un bun economic este furnizat gratis utilizatorului, acesta nu va avea nici o intentie de economisire ba, chiar mai mult, va folosi bunul sau serviciul respectiv ca si cum ar fi unul natural, liber. Astfel va aparea o criza atata timp cat valoarea marginala a bunului sau serviciului respectiv este pozitiva.

Conceptul de „free rider” din teoria bunurilor publice a fost, de asemenea folosit, in mare masura in situatii de caritate. Un comportament de free rider, se presupune a rezulta din urmatorul mod. Odata ce o donatie este trimisa catre o persoana, beneficiaza nu numai donatorul ci si toti filantropii.



Adica: fiecare potential donator se presupune ca-si va pastra contributia si va adopta comportamentul „calaretului liber” pe baza contributiei celorlalti membrii. Logic, fiecare potential donator va fi de acord sa contribuie, cu conditia ca si restul donatorilor sa contribuie de asemenea. Astfe, problema „free rider” a fost utilizata pentru a furniza o explicatie rationala a interventiei statale pentru a obtine redistribuirea optimului pareto.
Daca excluziunea ar fi posibila in cazurile de caritate atunci comportamentul de „free rider” nu s-ar mai ivi. Oricum, chiar si cand excluziunea nu este posibila, nu inseamna ca modelul bunurilor publice se poate aplica caritatii, din moment ce,conceptul de „free rider” asociat actelor de caritate implica un paradox.
Teoria bunurilor publice considera ca oamenii sunt cinstiti atata timp cat sunt stimulati economic.

Echilibrul de non-cooperare Nash este in mod clar ineficient din punct de vedere social intrucat productia si capitalul sunt mai mici decat cele din configuratia ce implica cooperarea. Din nefericire, economiile in tranzitie sufera mai mult sau mai putin din cauza acestui comportament de “pasager clandestin” (free rider). La diverse nivele decizionale, firmele se abat de la comportamentul normal, desi deciziile lor sunt rationale individual. Asa cum a putut fi observat, efectele sociale pot fi dezastruoase (nivel redus al activitaiii, al investitiilor si profiturilor) iar economia poate intra cu usurinta intr-o capcana a subdezvoltarii.

Capitolul III: Un caz de impunere fiscala

Daca guvernul are la dispozitie institutii eficiente de colectare a taxelor. In acest caz, firmele nu pot urma strategia de “pasager clandestin” (free rider) si sa refuze sa plateasca taxele.

In acest context, exista riscul ca guvernul sa puna in aplicare o politica suboptimala de maximizare a veniturilor provenite din taxe, care -; prin iesiri (exits) masive din circuitul economic -; poate determina diminuarea excesiva a numarului de firme din cadrul unei economii, precum si un nivel scazut al productiei.

In mod formal notam cu n numarul firmelor din economie. Intr-o prima etapa, fiecare firma realizeaza o alegere microeconomica optima, care este accea ca a fixat toate variabilele pe care le poate controla in scopul maximizarii profitului pe care il obtine. In acest caz functia productiei va prezenta output-ul depinzand numai de acele variabile care sunt dincolo de posibilitatea de control a firmei.

Productia in cadrul unei firme depinde de relatia cu firmele furnizoare. Intr-o economie dezvoltata, aceste resurse sunt promovate (sau vandute) in general in piata globala, datorita costurilor reduse de tranzactionare. In economiile in tranzitie, pietele sunt mai putin dezvoltate si segmentate, iar productia in cadrul unei firme depinde intr-o masura mult mai mare de supravietuirea furnizorilor sai traditionali. Pentru a exprima aceasta trasatura, consideram ca productia unei firme va depinde de numarul total de firme din economie. Statul livreaza un bun public, proportional cu cantitatea totala de taxe colectate, care va avea un efect favorabil asupra productiei, (acest bun public poate fi interpretat ca fiind drumuri, comunicatii, educatie, etc.). Deci, functia productiei firmelor reprezentative poate fi scrisa ca fiind:

y = f(n, T), cu f1>0, f2>0

unde y reprezinta productia, n numarul total de firme, iar T suma totala a veniturilor fiscale ale statului respectiv. Functia cuprinde alegerea optima a firmei dintre alte intrari.

Concluzii:

Am inteles ca problema „pasagerului clandestin” influenteaza bunurile publice. Persoanele care beneficiaza de un bun public nu au initiativa de a plati pentru producerea acestuia, astfel ca bunul va fi produs in cantitate insuficienta si cu o calitate nesatisfacatoare. Este, insa, neobisnuit pentru agentii rationali sa nu plateasca pentru bunurile publice, in special cand procentul potentialilor consumatori este destul de mic. Astfel, denumirea corecta ar putea fi „pasagerul partial clandestin”.
Comportamentul de tip „free-rider” influenteaza negativ cantitatea si calitatea bunurilor publice furnizate in momentul in care acesta are o pondere semnificanta in totalitatea comportamentelor; o pondere mica a celor care nu platesc pentru un bun public de care beneficiaza, nu va influenta cantitatea si calitatea bunului atata timp cat ponderea celor care platesc va fi mult mai mare.

Bibliografie:

1. Finante Publice - Editura didactica si pedagogica r.a Bucuresti
- Autori: Florian Bercea; Iulian Vacarel; Maria Bodnar; Florin Georgescu;
Tatiana Mosteanu; Gabriela Anghelache; Gh. D. Bistriceanu
2.The journal of Economic Perspectives -“The perseverance of Paul Samuelson’s Economics”
No 2, 1997
3.Ethical Student Conference 1999 - Autor: Decebal Latcu
4.Free rider problem, https: // en.wikipedia.org/wiki/Free_rider_problem
5.Public good, http : // en.wikipedia.org/wiki/Public_good
6.The Journal of Libertarian Studies, Vol V, No 4 , Fall 1981 -Autor E.C. Pasour Jr






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite