4.1.Crearea banilor de catre banci si masurarea lor: k3y20ye
Oferta de bani este formata din numerar si depozite bancare.Atunci cand un client al unei banci depune o suma de bani in numerar, el devine posesorul unui depozit bancar care are aceeasi valoare cu suma depusa.In urma depunerii efectuate de clientul sau ,banca dispune de sume de bani in numerar, care reprezinta un activ. Astfel depozitul bancar creat reprezinta un element de pasiv.
In inregistrarile contabile ale bancii operatiunea apare astfel:
EX:
ACTIVE PASIVE
Bancnote si monede: 1.000.000 Depozite: 1.000.000

Desi trebuie sa pastreze numerar ca rezerva pentru retragerile curente, bancile pot folosi o parte insemnata din echivalentul depozitelor pentru a acorda credite altor clienti.Atunci cand acorda un imprumut ,banca crediteaza contul clientului care beneficiaza de imprumut.
In exemplul dat, daca banca pastreaza 10% din depozit ca rezerva de numerar, poate acorda imprumuturi in valoare de 900.000 lei altor clienti.
Pana cand creditul va fi efectiv folosit, banca inca mai are 1.000.000 lei numerar,iar inregistrarea contabila arata astfel (presupunand ca beneficiarul creditului va depune banii primiti in contul deschis la aceeasi banca ) :
EX:
ACTIVE PASIVE
Numerar(bancnote si monede) : 1.000.000 lei Depozite : 1.900.000 lei
Credite acordate: 900.000 lei

Prin acordarea imprumutului ,banca a creat un depozit bancar nou. Cand clientul foloseste creditul ,o parte din bani ii poate re-depune la aceeasi banca sau la alta. Sunt create noi depozite, care pot fi utilizate pentru acordarea de noi credite.
Exista doua limite principale pentru capacitatea bancilor de a crea permanent noi depozite:
- nivelul rezervelor obligatorii si/sau prudentiale (din active lichide) ,necesare pentru eventualele retrageri de fonduri solicitate de clienti;
- partea din banii imprumutati de banci care nu sunt re-depozitati in sistemul bancar.
Prin acordarea de credite, bancile incaseaza dobanzi.Capacitatea lor de a acorda imprumuturi depinde de atragera clientilor care depun bani la banci (depozite bancare). Raportul dintre fondurile atrase si creditele acordate este esential pentru prosperitatea unei banci.
Datoria publica :
Bancile nu fac afaceri numai cu persoane particulare si cu firme ci si cu guvernul care este, de asemenea, un client important al sectorului bancar, de regula in calitate de debitor.
Guvernele imprumuta din mai multe motive .Imprumuturile pot fi utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar, care apare cand cheltuielile depasesc veniturile fiscale. Deficitul bugetar poate fi rezultatul unei politici deliberate, atunci cand guvernul isi propune sa mobilizeze resurse inca neutilizate din economie, dar poate fi provocat si de cresterea cheltuielilor peste nivelul programat , in timp ce veniturile fiscale se situeaza sub nivelul anticipat.
Guvernele, ca si intreprinderile de stat ,pot imprumuta bani pentru finantarea unor investitii de capital pe termen lung, cum ar fi pentru dezvoltarea infrastructurii

unei economii. Guvernele pot imprumuta ,in conditii comerciale normale, de la sectorul privat : de la populatie (persoane fizice) sau de la firme si organizatii private (persoane juridice). Cand se recurge la aceasta modalitate de imprumut, o parte din economiile populatiei sau ale firmelor sunt preluate si folosite de guvern (organisme de stat). Astfel economiile respective nu mai pot reprezenta o sursa pentru crearea de bani “noi”. Dar sectorul privat nu poate furniza, intotdeauna, fonduri suficiente .In acest caz , deficitul guvernamental nu este finantat in conditii comerciale normale.
Guvernele pot apela la o varianta care nu este la indemana publicului larg : pot determina sectorul bancar sa le acorde imprumuturi prin furnizarea de numerar suplimentar de catre Banca Centrala. Masa monetara este marita prin noi injectii de numerar in sectorul bancar, dand posibilitate bancilor sa creeze noi credite si noi depozite. Insa acest mod de acoperire a deficitului bugetar este inflationist .In consecinta este preferabil ca guvernul sa autorizeze emiterea de obligatiuni de stat (bonuri de tezaur) , care sunt vandute pe piata financiara si urmeaza, in linii generale, circuitul celorlalte titluri de valoare (valori mobiliare). Obligatiunile de stat pot fi achizitionate atat de banci, cat si de companii,institutii financiare nebancare sau chiar persoane fizice. In cazul achizitionarii de catre sectorul bancar, obligatiunile de stat pot deveni obiectul unor tranzactii ,pe piata monetara, intre Banca Nationala si bancile comerciale, contribuind la reglarea proportiilor masei monetare.
Inlocuitorii banilor :
Oricare ar fi definitia data banilor ,exista si unele elemente care sunt “aproape bani” ,adica asemanatoare acestora si fac ca masuratoarea celor clasificate in categoria “banilor” sa fie arbitrara. Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de cartile de credit. Se poate crede ca o linie de pe cartea de credit constituie un substituent al bancilor detinute in depozite.

Liniile de credit, cum sunt cele oferite de cartile de credit, sunt asemanatoare banilor pentru ca pot fi folosite ca mediu de schimb.Totusi ele sunt diferite de bani, in sensul ca banii fac parte din avutia unei persoane, dar liniile de credit nu ; de exemplu ar putea cineva sa primeasca un cec de 1.000 $ cadou, cand plafonul cartii de credit a crescut la 1.000 $.
4.4. Masa monetara, cererea pentru bani si rata dobanzii :
In teoria monetara, interactiunea dintre cererea si oferta de moneda determina rata dobanzii :
Figura 1:

Linia descendenta ( cu panta negativa) , notata “L” ,reprezinta curba cererii pentru bani. Linia verticala ,notata “M” , reprezinta masa monetara. In acest model simplificat , masa monetara este determinata de sectorul bancar (in principal prin emisiunea monetara ) si este considerata independenta fata de rata dobanzii. Rata dobanzii de echilibru este prezentata ca r0 fiind determinata de intersectia curbei cererii pentru bani cu cea a ofertei de bani.

Daca veniturile cresc, cererea de bani pentru tranzactii va creste si ea. Aceasta inseamna ca intreaga curba a cererii de bani se deplaseaza spre dreapta de la L0 spre L1 . In acest caz, rata de echilibru a dobanzii creste de la r0 la r1. Atunci cand cererea monetara se reduce (curba cererii de bani se deplaseaza spre stanga ) , rata dobanzii va inregistra o diminuare. In ambele cazuri s-a presupus ca masa monetara a ramas neschimbata.
Figura 2.

Conform teoriei keynesiene , rata dobanzii este determinata de cererea si oferta de bani : nivelul general al ratei dobanzilor in economie creste sau scade ,in functie de tendintele cererii si ofertei de bani.
4.5.Teoria cantitativa a banilor
O conceptie importanta privind rolul banilor in economie este reprezentata de teoria cantitativa a banilor, conform careia cantitatea de bani dintr-o economie determina valoarea globala a tranzactiilor efectuate, intr-o anumita perioada de timp.
Aceasta teorie se bazeaza pe asa-numita ecuatie a schimbului. Forma traditionala a acestei ecuatii este urmatoarea :
M ? V = P ? T
Ecuatia are 4 componente:

1). M -; masa monetara existenta in economia, la un moment dat;

2). V -; viteza de circulatie a banilor -; reflecta numarul de tranzactii comerciale pe care le intermediaza o unitate monetara in perioada analizata.
Deci M?V arata cat se cheltuieste intr-un anumit an -; cantitatea medie de bani aflata in economie, inmultita cu numarul operatiunilor de vanzare / cumparare pe care le faciliteaza , in medie, o unitate monetara.
3). P este nivelul preturilor ,care se refera la nivelul general al preturilor in economie.
4). T -; numarul mediu al tranzactiilor (vanzare / cumparare) care au loc intr-o anumita perioada . Deci P?T reprezinta valoarea totala a marfurilor vandute ( volumul tranzactiilor inmultit cu preturile de vanzare ).
Teoria cantitativa clasica
In teoria cantitativa clasica , ecuatia schimbului este un truism : in orice perioada data, suma de bani folosita este egala cu cheltuielile facute pentru bunuri si servicii.
In varianta clasica a teoriei cantitative a banilor, s-a presupus ca V este constant, iar T evolueaza independent de fluxurile monetare din economie, dar determinat de factorii de productie.
Reflectand proprietatile unei ecuatii, cand M ( masa monetara / oferta de bani) creste, nivelul preturilor ,de asemenea , va creste.
Teoria cantitativa moderna
Varianta moderna a teoriei cantitative a banilor se afla la baza conceptiei monetariste. Cel mai cunoscut monetarist este Milton Friedman. In aceasta viziune, masa monetara si valoarea nominala a veniturilor din economie tind sa evolueze in acelasi sens ( sunt corelate pozitiv).
Ecuatia schimbului in varianta monetarista poate fi scrisa astfel:

M * V = P * y
M, V si P pastreaza definitiile anterioare ,iar y reprezinta productia reala din economie. Deci, P ? y este valoarea baneasca (nominala) a bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului. In aceasta teorie , modificarile masei monetare pot influenta nivelul activitatii economice.

II. CEREREA DE BANI :
2.1.Natura depozitelor
Banii pot fi definiti ca un activ acceptat in general pentru efectuarea platilor. Concret, banii sunt reprezentati prin numerar (bancnote si monede ) si prin depozitele bancare care pot fi rapid transferate intre conturi.
Depozitul nu este un obiect fizic cum este valuta, ci mai mult un drept de proprietate evidentiat printr-o intrare in registrele contabile ale bancilor. Nu se poate vedea un depozit.
Atunci cand se retrage un depozit se realizeaza de fapt schimbarea dreptului de a primi plata de la banca cu dreptul de a detine bani lichizi in prezent.
2.2.Cererea de bani pentru tranzactii de precautie si speculative de bani:
Cererea de bani pentru tranzactii:
Cererea de bani pentru tranzactii apare deoarece avem nevoie de bani pentru a plati cumparaturile / achizitiile pe care le facem in mod curent.
Marimea cererii de bani pentru tranzactiile uzuale depinde de venitul fiecaruia. Cei cu venituri mai mari , avand la dispozitie sume mai mari de bani, au tendinta sa cheltuiasca mai mult.
In practica, majoritatea persoanelor nu cheltuiesc tot ce castiga ,ci pastreaza o parte din bani, ca rezerva, pentru cheltuielile neprevazute. Astfel alaturi de cererea de

bani pentru tranzactiile comerciale propriu-zise , apare si o cerere de bani datorata spiritului de prevedere. Aceste doua componenete ale cererii de bani sunt ,de obicei, considerate impreuna si sunt corelate direct cu marimea veniturilor .
Aceasta parte a cererii de bani poate fi exprimata prin relatia:
Lt ? Lt(y), unde Lt>0 (corelatie pozitiva)
Simbolul “L” provine de la lichiditate,in sensul mijloacelor banesti aflate in circulatie.
Aceasta formula prezinta cererea pentru tranzactii in functie de nivelul venitului (y). Deci cu cat nivelul veniturilor este mai mare, cu atat nivelul cererii de bani pentru tranzactii va fi mai mare.
Cererea speculativa de bani
Keynes a argumentat ca a doua componenta importanta a cererii de bani este legata de rata dobanzii (r) practicata in economie. Aceasta relatie poate fi exprimata astfel:
LS ? LS(r) unde LS <0 (corelatie negativa)
In acest context, termenul “speculativ” se refera, de fapt, la posibilitatea achizitionarii de titluri de valoare.
In consecinta, cererea speculativa de bani (LS) este invers proportionala cu rata dobanzii (r) . Cererea speculativa pentru bani este scazuta cand rata dobanzii este inalta, iar cand rata dobanzii este scazuta , acest tip de cerere este mare.

Keynes si-a extras concluzia dintr-un model simplificat al economiei, presupunand ca:
• banii sunt un activ nepurtator de dobanda (banii sub forma de numerar);
• principalul activ financiar din economie este obligatiunea pe termen lung, care aduce o anumita dobanda .

Tranzactiile cu obligatiuni:
O obligatiune este o promisiune de a plati posesorului o suma de bani, de obicei numita valoare nominala, la o data prestabilita, denumita scadenta.
La intervale regulate, annual sau semestrial se plateste detinatorului obligatiunii o suma fixa, ca dobanda . Marimea dobanzii este determinata de ceea ce se numeste rata dobanzii cuponului, care se calculeaza aplicand rata dobanzii prevazute la valoarea nominala a obligatiunii.
Obligatiunile sunt o modalitate de a imprumuta bani. In economia de piata, guvernele si marile firme emit si vand obligatiuni pentru a obtine bani cu scopul de a finanta unele cheltuieli.
Aceste obligatiuni sunt cumparate de agenti economici sau persoane fizice care spera sa obtina un venit suplimentar. Detinatorii obligatiunilor pot obtine profituri pe doua cai : prin incasarea regulata a dobanzii platite de emitent sau prin cumpararea obligatiunilor cand pretul de piata este scazut, pentru a le vinde cand pretul este mai mare.
Pentru ca obligatiunile se vand si se cumpara liber pe pietele financiare, pretul efectiv platit de detinatorul obligatiunii ,de obicei, nu coincide cu valoarea sa nominala. Obligatiunile sunt singurele active financiare purtatoare de dobanda deci randamentul produs de ele este dat de rata dobanzii . Rata dobanzii este invers proportionala fata de pretul obligatiunii: cand pretul obligatiunii scade ,rata dobanzii creste,iar cand pretul obligatiunilor creste, rata dobanzii scade.
Potrivit teoriei keynesiste , in cazul scaderii pretului obligatiunilor ,deci al cresterii dobanzilor , mai multe persoane sunt tentate sa le cumpere, in ideea ca vor obtine un castig de capital, cand vor creste preturile. In consecinta , cererea speculativa de bani evolueaza invers proportional cu nivelul dobanzilor.
Pe masura ce pretul obligatiunii creste , rata dobanzii scade.In aceste conditii, majoritatea detinatorilor de obligatiuni vor avea tendinta sa le vanda .Ei vor pastra

banii obtinuti din vanzare ,sub forma monetara, pana cand pretul obligatiunilor va scadea din nou. In consecinta, cererea speculativa de bani creste atunci cand rata dobanzii scade.
In acest model, rata dobanzii reprezinta pretul banilor: pretul optiunii pentru pastrarea banilor sub forma monetara (lichida), in locul investirii lor in obligatiuni.
Functia cererii speculative de bani poate fi reprezentata grafic ( LS -; cererea speculativa de bani, r -; rata dobanzii ) :
Figura 3 :

Cererea totala de bani :
Cererea de bani este formata atat din cererea de bani pentru tranzactii, inclusiv componenta prudentiala, cat si din cererea speculativa pentru bani. Cererea de bani pentru tranzactii (Lt) este direct proportionala cu nivelul veniturilor (y) : cu cat este mai mare nivelul veniturilor, cu atat mai mare va fi cererea de bani pentru tranzactii.
Cererea speculativa pentru bani este invers proportionala cu rata dobanzii (r) : cand rata dobanzii este mare , cererea speculativa pentru bani este mica, si invers, cand rata dobanzii este scazuta, cererea monetara este mai mare. Cererea totala pentru bani (LB) va fi formata din cererea de bani pentru tranzactii plus cererea speculativa pentru bani.

LB = Lt + LS si se prezinta sub forma diagramei de mai jos:

Deoarece cererea de bani pentru tranzactii (Lt) nu depinde de rata dobanzii , apare in acest grafic ca o suma fixa (dependenta de volumul veniturilor).
In concluzie , cererea monetara este determinata de ponderea cheltuielilor in venitul total si de evolutia ratei dobanzilor : LB = f (y,r) .
Rata dobanzii si rata inflatiei :
Cu cat costul de oportunitate al detinerii de lichiditate este mai mare, cu atat moneda este mai putin dorita .
Acest cost, este la o prima aproximatie ,egal cu rata dobanzii la alte active financiare(obligatiuni). Costul detinerii de moneda este, in principiu, o privare de castig.Cu cat rata reala a dobanzii la activele financiare este mai mare cu atat creste costul detinerii de moneda. In perioada de inflatie acest cost al privarii de castig este majorat cu costul deprecierii monetare, costul detinerii de moneda fiind superior ratei dobanzii .Cu cat rata inflatiei este mai ridicata, cererea de moneda este mai mica. Totodata, in aceste conditii, cererea de credite creste, generand o creatie de moneda, beneficiarii dorind sa scape cat mai repede de moneda detinuta. In acest sens, subiectii

economici fie si-ar putea reduce patrimoniul total prin majorarea consumului, ceea ce va impulsiona cresterea preturilor ,fie si-ar schimba compozitia patrimoniului prin achizitionarea de active nonmonetare nesupuse eroziunii inflationiste (terenuri,case, obiecte pretioase,actiuni e.t.c.), putand exista si in acest caz o crestere a ratei dobanzii.

Cresterea masei monetare in expresie nominala nu este incompatibila cu diminuarea valorii reale a acesteia, in conditii de inflatie cele doua procese coexistand la nivelul aceluiasi subiect economic.Deoarece in aceste conditii subiectul economic va incerca sa-si orienteze structura patrimoniului spre active reale, incercarea de a restaura echilibrul printr-o politica de “mentinere” a preturilor activelor reale ar fi inadecvata, putand fi incercat un arbitraj intre activele reale si cele financiare in favoarea celor din urma (garantarea totala a solvabilitatii, indexarea etc. ).De exemplu, un imprumut public, bine structurat si dirijat, ar putea stopa deprecierea activelor monetare ale subiectilor economici, cererea de moneda viitoare fiind “conservata” in active financiare nesupuse deprecierii.

Variatiile venitului si patrimoniului
Volumul de lichiditate cerut de un subiect economic este in functie de importanta pe care acesta o acorda tranzactiilor sau patrimoniului in orice functie a cererii de moneda existand un factor de scara, care adesea este exprimat cu ajutorul unei variabile de venit, introdusa printre variabilele explicative ale functiei cererii de moneda (venitul curent, venitul permanent).
Referitor la legatura intre diferitele forme ale cererii de moneda (de lichiditate) si diferitele formalizari posibile ale venitului , analizele econometrice au ajuns la anumite concluzii relevante:

a). In trecut, in toate tarile occidentale, incasarile monetare (cantitatea de moneda) au crescut mai repede decat venitul mediu al detinatorilor de moneda. Si in conditiile diversificarii produselor financiare nonmonetare aceasta tendinta se constata, in prezent cererea de moneda ,in sens larg, devansand , in evolutia sa, nivelul veniturilor. b). Daca se ia in considerare numai cererea de lichiditate in sens strict (disponibilitatile monetare) , aceasta relatie cu venitul nu mai este valabila, elasticitatea disponibilitatilor monetare in raport cu venitul avand o valoare subunitara, situatie explicabila prin diversitatea produselor financiare oferite subiectilor economici pentru a-si plasa lichiditatile monetare. Detinerea de lichiditate s-a deplasat de la disponibilitati monetare spre plasamente cvasimonetare, mai rentabile si cu un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei . c). Pe termen scurt, fluctuatiile cererii de moneda nu mai urmeaza fluctuatiilor venitului, situatie explicabila prin notiunea de venit permanent.
Moneda produce un flux de serviciu proportional cu stocul detinut ,iar cantitatea de moneda ceruta depinde nu atat de venitul curent care contine un element tranzitoriu ,ci de venitul permanent care se spera ca va fi obtinut o perioada mai lunga de timp.
Relansarea activitatii economice va duce la o crestere mai rapida a venitului curent decat cel permanent, va creste mai incet decat venitul curent ,viteza de circulatie va creste aparent.In fazele de recesiune , venitul curent va creste mai incet decat cel permanent incasarile monetare vor tinde sa creasca mai incet decat venitul curent, ceea ce va incetini viteza de circulatie a monedelor.