Introducere



Īn această prelegere se vor evidenţia problematica realizării dreptului, precum şi aspectele legate de interpretarea normelor juridice.



Obiective:



La sfărşitul prelegerii, studentul:

- va putea să sesizeze aspectele practice ale problematicii dreptului;

- va putea să īşi precizeze īntinderea aplicării dreptului.





Realizarea dreptului



. Conceptul realizării dreptului



Aceasta este o confruntare a modelului general de conduită, construit de legiuitor, cu realitatea concretă.

Definiţie: Realizarea dreptului este procesul transpunerii īn viaţă a conţinutului normelor juridice, īn cadrul căruia oamenii, ca subiecte de drept, respectă şi execută dispoziţii normative, iar organele de stat aplică dreptul, īn temeiul competenţei lor.



. Formele realizării dreptului



Acestea sunt īn număr de două:

A. Realizarea dreptului prin respectarea şi executarea dispoziţiilor legale de către cetăţeni:

- această formă de realizare a dreptului implică īndeplinirea comandamentelor cuprinse īn normele juridice, prin conformarea faţă de dispoziţiile normative;

- conformarea faţă de conduita fixată prin normele de drept este rezultatul direct al acţiunii mai multor factori, precum acceptarea legii de că
tre societate, progresul vieţii materiale şi spirituale a oamenilor etc.;

- ca volum şi intensitate, această formă de realizare a dreptului este mult mai bogată decāt celalaltă formă - aplicarea dreptului;

- din punctul de vedere al tehnicii juridice, activităţile implicate īn realizarea acestei forme sunt relativ mai simple.



B. Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către organele de stat şi alte organisme sociale:



Noţiunea de aplicare a dreptului constă īn elaborarea şi realizarea unui sistem de acţiuni statale, īn vederea transpunerii īn practică a dispoziţiilor şi sancţiunilor normelor de drept.



Trăsăturile aplicării dreptului (īn comparaţie cu activitatea normativă):

- activitatea de aplicare a dreptului poate fi realizată de orice organ al statului sau, īn limite determinate, şi de organizaţii nestatale. Activitatea normativă este strict reglementată, fiind dată īn competenţa unor organe ale statului;

- spre deosebire de actele normative care au un caracter general, impersonal, tipic, actele de aplicare a dreptului sunt individuale, concret determinate;

- actele de aplicare a dreptului sunt elaborate īn mod diferit de la o ramură la alta sau, chiar īn cadrul aceleiaşi ramuri, de la o instituţie la alta, spre deosebire de activitatea de elaborare normativă, care este guvernată de reguli metodologice de tehnică legislativă;

- hotarul ce separă actul normativ de actul de aplicare īl reprezintă conţinutul diferit, scopul şi finalitatea deosebită ale celor două categorii;

- spre deosebire de actul normativ, care funcţionează impersonal şi difuz, acţionānd continuu pānă la scoaterea sa din vigoare, actul de aplicare a dreptului īşi epuizează efectele īn momentul adoptării sale de către organul abilitat;

- orice normă de drept intră īn vigoare la o dată stabilită īn mod legal şi acţionează pānă la scoaterea din vigoare. Actul de aplicare devine obligatoriu, īn principiu, īn momentul comunicării lui părţii interesate;

- īn cazul actului de aplicare, termenul īn care acesta poate fi contestat curge din momentul comunicării. Formele şi modalităţile de contestare īn cazul actului de aplicare se află la dispoziţia părţilor, spre deosebire de controlul legalităţii actului normativ care cunoaşte un sistem de garanţii specifice (control parlamentar sau judecătoresc).



. Fazele procesului de aplicare a dreptului:



a. stabilirea stării de fapt;

b. alegerea normei de drept;

c. interpretarea normelor juridice;

d. elaborarea şi emiterea actului de aplicare.






! Exerciţiu: Imaginaţi o situaţie reală de aplicare a dreptului şi comentaţi-o.





Interpretarea normelor juridice





A. Noţiunea şi raţiunea interpretării



Necesitatea interpretării este justificată de faptul că, īn procesul aplicării dreptului, organul de aplicare trebuie să clarifice cu toată precizia textul normei juridice şi să stabilească compatibilitatea acesteia īn raport de o anumită situaţie de fapt.



Orice normă juridică care urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret trebuie interpretată, pentru ca hotărārea care se va da să se īntemeieze īn aşa fel pe lege īncāt arbitrariul să fie cāt mai redus. Organul de aplicare trebuie să individualizeze norma.



Interpretarea normelor juridice are la bază o metodologie proprie cu ajutorul căreia interpretul identifică părţile componente ale normei de drept, īn scopul stabilirii cāmpului de aplicare şi a finalităţii normei.



B. Felurile interpretării



. Interpretarea oficială - realizată de către organele de stat care au atribuţii fie īn procesul elaborării normelor juridice, fie īn procesul aplicării normelor juridice. Acest tip de interpretare are forţă juridică.



a) interpretare autentică (legală sau generală) - cānd organul emitent īşi interpretează propriul act;

b) interpretare cazuală - realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei īn procesul aplicării dreptului.






! Exerciţiu: Identificaţi situaţii īn care se aplică cele două cazuri de interpretare oficială.








. Interpretarea neoficială - este facultativă şi poate fi realizată de doctrină sau de avocat īn pledoaria sa.





C. Metodele interpretării:



a) Metoda sistematică - priveşte modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin īncadrarea sa īn economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.

b) Metoda istorică - urmăreşte să explice īnţelesul normei juridice prin analizarea īmprejurărilor social-juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării acesteia.

c) Metoda logică - īn realizarea ei, organul de aplicare se foloseşte de o serie de argumente ale logicii formale: ad absurdum, per a contrario, a majori ad minus, a fortiori, etc.




! Exerciţiu: Explicaţi pe larg argumentele logicii formale şi exemplificaţi.




d) Analogia - se realizează atunci cānd organul de aplicare a dreptului nu găseşte o normă corespunzătoare pentru soluţionarea unei cauze şi face apel fie la o normă asemănătoare (analogia legis), fie la principiile generale de drept (analogia juris).












& Teme pentru recapitulare



►conceptul realizării dreptului

►formele de realizare a dreptului

►interpretarea normelor - feluri si metode












A Termeni/expresii-cheie



· realizare a dreptului

· aplicare a dreptului

· stare de fapt - stare de drept

· act de aplicare

· interpretarea dreptului










& Bibliografie recomandată





a) Obligatorii:



Ų N.Popa, Teoria generală a dreptului

Ų M. Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedie juridică), Ed. All, Bucureşti, 1995

Ų Eugeniu Speranţia, Introducere īn filosofia dreptului, Cluj-Napoca, 1940

Ų I.Ceterchi, I.Craiovan, Introducere īn Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1992

Ų Gheorghe Boboş, Teoria generală a dreptului, Cluj-Napoca, 1999

Ų D.Mazilu, Teoria generală a dreptului, Ed.All.Beck, 1999.



b) Facultativă:



Ų Fr. Rigaux, Introduction ą la Science du Droit, Bruxelles, 1974

Ų Jean-Louis Bergel, Théorie générale du droit, Paris, 1985.

Ų Ion Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001

Ų Giorgio del Vecchio, Lecţii de filosofie juridică, Ed.Europa Nova, Bucureşti, 1995.