Temeiul raspunderii
In baza art. 1000 alin. 2 Cod Civ. ,.tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii sai minori ce locuiesc cu dansii". Acestia (pärinii) sunt exonerati de raspundere ,,daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil", in conformitate cu alin. 5 al articolului sus mentionat.
Inegalitatea dintre barbat si femeie (sot si sotie in cazul nostru) a fost inlaturata prin adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948, ceea ce insemna ca ambi parintii deopotriva sunt responsabili pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor minori .
Aceasta raspundere este solidara si in concordanta cu principiul inscris in Codul familiei (art. 97 alin. 1), conform caruia ,,ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati"
Raspunderea pentru fapta copiilor minori este o exceptie de la reguaa raspunderii pentru fapta proprie si se aplica atunci când minorul comite o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.
Fundamentarea raspunderii parintilor
In doctrina, cat si in jurisprudenta exista o unitate de pareri privind necesitatea acoperirii prejudiciului de catre parinti in cazul comiterii unor fapte ilicite de copiii lor minori, intrucat acestia in marea lor majoritate nu au resurse patrimoniale, iar, in caz contrar, victimele ar trebui sa suporte in mod injust acoperirea daunelor provocate.
Fundamentarea raspunderii parintilor se bazeaza pe exercitarea necorespunzätoare a indatoririlor legale ce le revin fata de copii, care din aceasta cauza comit fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.Obligatiile legale fata de copiii minori constituie si obligatiile fata de societate.
Deci, in fundamentarea raspunderii parintilor. se are in vedere existenta u
nui raport de cauzalitate intre modul in care au fost indeplinite indatoririle parintesti si faptele copiilor minori, raport care se are in vedere in cazul acoperirii prejudiciului suferit de victima.
Avand in vedere aceste fundamentari de fond, Codul civil stabileste un sistem de prezumtii referitoare la raspunderea parintilor, cu scopul de a usura situatia victimei sub aspectul probatiunii.
Din continutul art. 1000 alin. 2, rezulta o prezumtie legala de culpa in persoana parintilor.
In practica, victima va trebui sa probeze existenta faptei ilicite a minorului, existenta prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a minorului si prejudiciul cauzat, in final operand o tripla prezumtie in privinta parinilor. Astfel:
a) prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copilul minor au existat abateri care au permis savarirea faptei;
b) prezumtia de cauzabitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
c) prezumtia vinei (culpei ) parintilor sub aspectul neglijentei in indeplinirea indatoririlor parintilor .
In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor minori in doctrina exista mai ai multe orientari si opinii, unele facand exonerarea parintilor de raspundere, iar altele mai putin.
Astfel, o prima opinie intemeiaza raspunderea pe nerespectarea de catre parinti a obligatiei de supraveghere a copiilor lor minori. Conform acestei opinii daca parintii si-au supravegheat corespunzator copiii lor minori si totusi acestia au comis fapte ilicite cauzatoare de prejudicii ei vor fi exonerati de raspunderea delictuala, in temeiul alin. 5 al art. 1000 Cod Civ. Aceasta opinie se regasete atat in doctrina, cat si in jurisprudenta.
O alta opinie isi fundamenteaza conceptiile nu numai pe lipsa de supraveghe a copiilor, dar si pe neasigurarea unei educatii corespunzatoare. In aceasta a doua opinie, exigentele fata de parinti cresc, iar victima este mai ocrotita in sensul largirii ariei de reparare a prejudiciului cauzat.
Aceasta concepie este sustinuta de multi autori, practica judiciara dand unele solutii in acest sens. Astfel, intr-o decizie a Tribunalului Suprem. sectia penala , s-a retinut raspunderea parintilor pentru faptele ilicite comise de copilul lor minor, internat intr-un centru de reeducare, care in aceasta perioada a comis alte fapte ilicite. Fundamentarea raspunderii parinilor s-a bazat pe lipsa de supraveghere si mai ales pe existenta unor carente in educarea minorului4.
Cea de-a doua opinie capata o aplicabilitate din ce in ce mai mare, instantele judecatoresti motivandu-si solutiile si pe prevederile art. 101 din Codul familiei.
A treia opinie argumenteaza prin obligatia parintilor de a asigura supravegherea si cresterea corespunzatoare a minorilor. Obligatia de crestere, conform art. 101 alin. 2 din Codul familiei, are un continut mai larg. Astfel, ,,parintii sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica , educarea , invatamntul si pregatirea profesionala a acestuia "
Conform acestei opinii, obligaiile parintilor fata de minori cresc, raspunderea lor pentru faptele ilicite ale copiilor minori fiind pe masura .
In concluzie la cele trei opinii, putem arata ca vina parintilor se bazeaza pe o prezumtie relativa, care se poate inlatura prin proba contrarie, mai greu sau mai usor, in functie de opinia la care achiesam.
Tendinta actuala este de sporire a raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a cpiilor minori, tocmai pentru a obliga parintii sa-si indeplineasca indatoririle de supraveghere, educare si crestere a minorilor si pentru a feri victimele sa suporte ele insele prejudiciile cauzate de copii altora .
Exista o noua orientare doctrinara in materia fundamentarii raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori, care se intemeiazä pe ideea de garantie si care poate fi urmata de un sistem de asigurari de raspundere pentru acoperirea unor asemenea prejudicii. Autorii acestei orientari se bazeaza pe dispozitiile art. 101 alin. 2 din Codul familiei, care precizeaza ca (dupa cum am mai subliniat): ,,Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii !". In acest fel, in afara faptului ca se asigura o mai mare sansa victimei de a-si acoperi integral si cat mai repede dauna suferita , se transforma si raspunderea parintilor dintr-o raspundere subiectiva (culpabila), intr-una obiectiva, care va fi antrenata, chiar daca lipsesc anumite conditii generale sau speciale ale raspunderii acestora.
Mai mult, se elimina diferenta de tratament juridic fata de comitenti care au o raspundere obiectiva pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor unor terte persoane 3.
Domeniul de aplicare at art. 1000 alin. 2 Cod civil
Prezumtiile rezultate din art. 1000 alin. 2 C. civ. privind raspunderea civila delictuala pentru fapta altuia se aplica parintilor indiferent daca copiii provin din casatorie sau din afara casatoriei.
De asemenea, se aplica si celor care au adoptat copilul minor. Nu are importanta juridica daca minorul inceteaza relatiile cu parintii si rudele firesti, pentru cSaadoptatorul ia locul parintilor firesti.
In aceasta situatie, si drepturile si indatoririle parintilor firesti trec asupra adoptatorilor, deci si raspunderea delictuala pentru fapta minorului va incumba adoptatorilor .
Aceast prezumtie nu se poate extinde, fiind vorba de o exceptie prin interpretarea si asupra tutorilor, institutlilor de ocrotire sau persoanelor fizice carora le-au fost incredintati minorii .
Persoanele sus-mentionate pot raspunde pentru faptele delictuale ale minorilor dar nu in temeiul prevederilor art. 1000 alin. 2 C. civ.. ci eventual in temeiul prevederilor art. 998-999 C. civ.. dar in aceasta situatie victima trebuie sa probze existenta cumulativa a tuturor elementelor raspunderii civile delictuale, prezumtia de culpa a tutorelui, institutei sau persoanei fizice nemaioperand.

Conditiile raspunderii
Conditiile raspunderii parintilor pentru fapta copiilor minori se impart in doua categorii:
- Conditii generale;
- Conditii speciae.
A) Conditii generale
Aceste conditii, dupa cum am mai aratat, sunt: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia si capacitatea delictuala.
Aceste elemente trebuie sa fie indeplinite cumulativ si in cazul raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor minori. Proba existentei acestor elemente revine victimei, pentru altele existand o prezumtie legala relativa .
Astfel, victima va face proba cu privire aa: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite a minorului, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta copilulul minor si prejudiciul cauzat.
In principiu, victima nu trebuie sa faca proba existentei vinovatiei (culpei) minorului, ci numai in situatia cand doreste ca minorul sa raspunda solidar cu parintele.
Daca aceste elemente referitoare la persoana minorului au fost probate de victima, urmatoarele elemente privind persoana parintelui sunt prezumate de lege:
a) existenta faptei ilicite a parintilor, in sensul ca si ei au supravegheat, nu au educat sau crescut minorul intr-un mod corespunzãtor;
b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parinitor si comiterea faptei ilicite a minorului:
c) existenta culpei parintilor in exercitarea indatoririlor parintesti.
B) Conditii speciale
Cumulativ, alaturi de conditiile generale, trebuie sa existe si cele doua conditii speciale:
a) copilul sa fie minor;
b) copilul sa aiba locuinta la parintii sai.
a) Prima conditie cere ca in momen tul savarsirii faptei minorul sa nu fi implinit varsta de 18 ani, neavand importanta dacã nu are capacitate de exercitiu sau daca are capacitate de exercitiu restransa. Deci, copilul trebuie sä aibä intre 0 -18 ani .
In ipoteza in care copilul a devenit major inainte de 18 ani prin efectul casatorei, adica a dobandit capacitate de exercitiu deplina, parintii nu mai raspund pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii ..
In cazul in care fapta ilicita este comisa de o persoana majora pusa sub interdictie judecatoreasca pentru alienatie sau debilitate mintala, pot raspunde parinii care au sarcina ocrotirii, dar numai in temeiul art. 998-999 C. civ., caz in care victima va trebui sa probeze culpa ocrotitorilor legali, nemaioperand prezumia legala de vinovatie;
b) Cea de-a doua conditie specials se refera la faptul ca minorul trebuie sa aiba locuinaa comuna cu parintii (conform art. 1000 alin. 2 C. civ., minorii ,,ce locuiesc cu dansii").
De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul legal, in sensul ca ,,minorul locuieste cu parintii sai", conform art.14 alin.1 din Decretul nr. 3 1/1954, care stabileste ca ,,domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care locuieste in mod statornic".
De la aceasta regula exista si o exceptie, in situatia cand minorul are locuinta in alta parte, desi domiciliul sau legal este la parintii. Este situatia cand minorul a fost incredintat de instanta de judecatä unei terte persoane, dar domiciliul legal ramane la parinitii lui.
In aceasta situatie primeaza locuinta, nu domiciliul legal al minoruiui.
In principiu, in calificarea raspunderii se are in vedere locuinta pe care legea o stabileste pentru minor, chiar daca Iocuieste de fapt in alta parte.
In situatiile in care minorul a parasit locuinta parintilor din vina acestora sau si din vina acestora, raspunderea parintilor, in temeiui art. 1000 alin. 2 C. civ., nu poate fi inlaturata, retinandu-se faptul ca supravegherea, educarea si cresterea necorespunzatoare au determinat parasirea si comiterea faptei ilicite.
Practica judecatoreasca si doctrina au stabilit mai multe situatii cand locuinta minorului nu corespunde cu locuinta parintilor. Astfel:
1) Prima situatie se referã la cazul cand minorul a parasit locuinta parintilor fara voia acestora si, fiind fugit de acasa, a comis o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu.
In marea majoritate a situatiilor de acest fel, instantele judecatoreti nu inlatura raspunderea parintilor intrucat considera ca parasirea locuintei este efectul supravegherii, educarii si cresterii necorespunzatoare.
Parintii pot fi exonerati de rapundere in temeiul art. 1000 alin.5 C. civ daca vor proba ca au intreprins toate masurile de prevenire a comiterii de fapte ilicite , inclusiv de anuntare a organelor abilitate pentru ca minorul disparut sa fie readus la domiciliul lor .
In fiecare caz instantele judecatoresti vor analiza concret daca parasirea locuintei de catre copilul minor nu are ca si cauza relele tratamente, lipsa de supraveghere imputabila parintilor.
2 ) A doua situatie se refera la cazul cand minorul se afla temporar in vizita rude, prieteni, in alte localitati in timpul vacantelor .
In aceasta situatie exista unanimitate de pareri, in sensul ca raspunderea parintilor nu se poate inlatura intrucat ei au consimtit aceasta parasire temporara a locuintei comune si trebuiau sa asigure supravegherea si educarea copiilor si in acele locuri. 3) In cazul in care minorul este internat in spital, parerile nu sunt convergente in privinta raspunderii parintiior daca se cauzeaza un prejudiciu de catre minor in acel timp.
Unele instante sustin inlaturarea raspunderii parintilor pe motivul ca acestia nu aveau posibilitatea materiala sa-l supravegheze pe minorul aflat internat in spital.
Alti autorit argumenteaza existenta raspunderii parintilor pe lipsa unei educari si cresteri corespunzatoare asigurate minorului pana la internarea sa in spital.
4) Exista solutii divergente si in cazul cand minorul internal intr-o scoala de reeducare a fugit din scoala si , in timp ce vagabonda, a comis o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.
In situatia data, unii autori si chiar unele instante s-au pronuntat in sensul exonerarii parinilor de raspundere pentru fapta altuia (a copilului lor minor), pe motivul ca nu au avut locuinta comuna si, ca atare nu se putea exercita o supraveghere normala a minorului.
Alti autorii si chiar instantele judecatoresti, in ultimul timp au retinut raspunderea delictuala a parintilor motivand solutiile prin aceea ca savarsirea primelor fapte s-au datorat lipsei de supraveghere, educatie si crestere a minorului ceea ce a condus la internarea lor in asemenea centre de reeducare. De asemenea, rezultatul nesupravegherii si neinlaturarii carentelor in cresterea minorului au determinat si comiterea altor fapte dupa fuga lor din centrele de reeducare.
5) O situatie speciala exista atunci cand la data savarsirii faptei ilicite de catre minor, parintii sunt arestati preventiv sau executa o pedeapsa privativa de libertate.
De regula, in asemenea situatii marea majoritate a autorilor si instanele judecatoresti nu agreeaza aplicarea prevederilor art. 1000 alin. 2 C. civ., pe motivul ca minorul nu avea locuinta comuna cu parintii sai si acestia nu au posibilitatea de a supraveghea copilul minor. Unii autori se intreaba daca totusi carentele din supravegherea copilului si educarea sau cresterea acestuia, dinainte de retinerea sau arestarea parinilor, nu au determinat comiterea faptei ilicite de catre minor?
6) Pareri contradictorii exista si in cazul cand parintii au locuinte diferite.
In aceasta ipoteza, regula este ca pentru fapta copilului minor va raspunde parintele caruia acesta i-a fost incredintat.
Incredintarea se realizeaza fie prin hotarare judecatoreasca, cand sotii nu se inteleg, fie prin conventia parinilor incuviintata de instanta de judecata.
In realitate, minorul poate savarsi fapte ilicite si atunci cand in fapt locuieste la celalalt parinte, nenominalizat prin hotararea judecatoreasca.
Unii autorii sustin ca va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat copilul in baza art. 1000 aIin. 2 C. civ., iar celalalt parinte la care efectiv locuieste copilul, eventual, va raspunde in baza art. 998-999 C.civ.
Practica judiciara a ales varianta raspunderii parintelui aa care are locuinta in fapt minorul, la care idee s-au raliat si alti autorii, in cazul cand locuirea efectiva este de durata.
Daca locuirea minorului la parintele caruia nu i-a fost incredintat are un caracter relativ scurt (o vizita), in aceasta ipoteza, acest parinte va putea raspunde in temeiul art. 998-999 C. civ., solidar cu celalalt parinte, care va raspunde in temeiul art. 1000 aIin. 2 C. civ.
O preocupare si o problema mai recenta a aparut dupa promulgarea Legii privind declararea judecatoreasca a abandonului de copii.
Problema care se pune este de a sti cine raspunde pentru repararea prejudiciilor cauzate tertilor, in ipoteza in care copilul minor a fost declarat judecatoreste abandonat.
Credem ca, desi conditia comunitatii de locuinta lipseste, pentru identitate de ratiune, obligaiile parintilor nu inceteaza, antrenand in final aplicarea dispozitiilor art. 1000 alin. 2 C. civ.
Doctrina nu este unitara in aceasta materie, argumentul neagrearii solutiei fiind lipsa locuintei comune. Daca acceptam aceasta din urma solutie, atunci trebuie sa agreem si ideea ca raspunderea va fi pentru fapta proprie a institutiilor delegate a exercita drepturile parintesti, avandu-se in vedere si dispozitiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoane juridice, din care rezulta ca faptelejuridice licite si ilicite savarsite de organele de conducere ale persoanei juridice reprezint actele si faptele persoanei juridice insesi.