Notiune
Cuvîntul proba are ca sinonim pe acela de dovada.
Termenul "proba" este folosit cu mai multe sensuri:
1 - este mijloc folosit pentru stabilirea existentei unui fapt juridic, a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile.
2. - este operatiunea de prezentare în fata justitiei a mijloacelor de proba: înscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale exptertixe.
3. - este folosit pentru a desemna rezultatul obtinut al acestui demers.

Obiectul probei si sarcina probei

a) Obiectul probei îl constituie elementul de dovada pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative (Belein p.121).
Obiectul probei este reprezentat de toate împrejurarile - acte ori fapte juridice - care au dat nastere la dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa.
b) Sarcina probei este reglementata în art.1169 Codul civil "Cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa se dovedeasca. Reclamantul este cel caruia îI revine mai întâi sarcina de a dovedi cele pretinse. Dupa ce reclamantul s-a conformat, în aparare revine rândul pârâtului sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale".
In aparare, pârâtul devine reclamant.
A treia regula privind sarcina probei se refera la judecator care trebuie sa aiba rol activ în stabilirea completa a adevarului care poate sa ordone din oficiu administrarea probelor necesare.

Conditiile de adminsibilitate a probei
Proba trebuie sa îndeplineasca cumulativ, urmatoarele conditii:
- sa nu fie oprita de lege;
- sa fie verosimila (adica sa tinda la dovedirea unor fapte credibile);
- sa fie utila;
- sa fie pertinenta - sa aiba legatura cu pricina;
sa fie concludenta - sa conduca la rezolvarea cauzei.

Conventiile asupra
probelor
Se admite în general, în lumina principiilor judiciare, ca sunt admisibile (valabile) conventiile asupra probelor daca nu se aduce atingere unor norme imperative.

MIJLOACE DE PROBA

1. Inscrisurile

Codul civil defineste speciile de înscrisuri: autentic, sub semnatura privata, începutul de proba scrisa, fara sa contina o definitie generala.
In sens juridic, prin înscris se desemneaza consemnarile facute pe: hârtie, sticla, carton, scândura, pelicula sau banda magnetica.
Prin înscris se întelege consemnarea, de date despre acte si fapte juridice, cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material (Belein p.123).

Clasificarea mijloacelor de proba

- Dupa scopul urmarit la întocmirea lor, înscrisurile se împart în:
- preconstituite - întocmite special pentru a servi ca probe;
- nepreconstituite - sunt celelalte înscrisuri.
- Dupa efectul lor:
- originare - întocmite pentru a dovedi încheierea, modificarea ori încetarea unui act juridic civil;
- recognitive - întocmite pentru a recunoaste a existentei înscrisurilor originare pierdute ori distruse;
- confirmative - prin aceste înscrisuri se înlatura anulabilitatea unui act juridic civil (facându-l valabil).

Dupa raportul dintre ele, se împart în:
- originale;
- copii.
Dupa criteriul semnaturii:
- semnate;
- nesemnate.
Cele mai importante înscrisuri sunt: înscrisul autentic sI înscrisul sub semnatura privata.




Inscrisul autentic

Art.1171 Codul civil: "Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona în locul unde actul s-a facut."
Principalele categorii de acte autentice sunt:
- înscrisurile autentice notariale (potrivit L.36/1995);
- hotarârile organelor jurisdictionale (ex. hotarârile judecatoresti).
- actele de stare civila (potrivit L.119/1996).
Intocmirea înscrisului autentic are de cele mai multe ori un caracter facultatic, afara de cazurile expres prevazute de lege când se cere forma autentica (ex. contractul vânzare-cumparare a bunurilor imobile (case) - nerespectarea cerintei legale atrage nulitatea actului.
Inscrisul autentic care prin forma si aparenta îndeplineste cerintele esentiale de regularitate se bucura de prezumtia de autenticitate care opereaza erga orunes. Documentul este socotit ca provine de la cei care l-au semnat.
Puterea doveditoare este opozabila tuturor.
In caz contrar, exista procedura înscrierii în folos a celui care contesta înscrisul.

Inscrisul sub semnatura privata

Definitie. Se numeste "înscris sub semnatura privata" acel înscris care este semnat de cel, ori cei de la care provine.
Singura conditie cu caracter general pentru valabilitatea înscrisului de acest fel este - semnatura autorului ori autorilor actului, înscrisului.
Semnatura - este numai cea executata de mâna autorului înscrisului ( nu îndeplineste aceasta conditie "semnatura" dactilografiata, litografiata sau punere de deget.
Conditii speciale pentru valabilitatea anumitor înscrisuri sub semnatura privata.
1. Conditia pluralitatii de exemplare (sau cerinta multiplului exemplar).
Codul civil în art.1179 reglementeaza aceasta conditie - "Actele sub semnatura privata, care cuprind conventii sinolagmatice trebuie întocmite în atâtea exemplare originale câte parti cu interes contrar sunt. Pentru cele care au acelasi interes este suficient un singur exemplar original".
Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.
2. Conditia scrierii în întregime ori punerii formulei "bun si aprobat" înainte de semnare.
Codul civil reglementeaza aceasta cerinta în art.1180: "Actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o câtime oarecare , trebuie sa fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca"
Practica judiciara a precizat în legatura cu acet art. (1180) "Acest text cuprinde dispozitii de protectie pentru cel ce se obliga, împiedicând practica semnaturilor date în alb, care lasa posibilitatea detinatorilor de rea credinta de a nu completa înscrisul contrar întelegerii între parti.
Sanctiunea nerespectarii formalitatii cerute de art. 1180 Codul civil este aceea ca înscrisul este lipsit de putere pro batoare.

3. Conditia ceruta testamentului olograf: sa fie scris, semnat si datat de mâna testatorului.
O regula speciala, privind puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnatura privata, este continuta în art.1182 Codul civil - data acelui înscris dobândeste valoarea juridica de data certa. Ea poate di data si de notarul public.
Puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnatura privata, comporta urmatoarea distinctie:
a) între parti ea are aceeasi valoare ca si celelalte mentiuni ale înscrisului
b) fata de terti ea face dovada din ziua în care a devenit "data certa".

Marturia (Proba cu martori ori testimoniala)

Definitie. Marturia este relatarea orala, facuta de o persoana, în fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savârsite în trecut, despre care are cunoastere personal.
Martorul trebuie sa fie o persoana straina de proces.
Art.119 Codul civil stabileste doua reguli în primele sale alineate
"Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste 250 lei (chiar pentru depozit voluntar) nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata.
Nu se va primi niciodata o dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.
Exceptiile de la aceste reguli sunt prevazute de art.1197: "Reguli precizate mai sus nu se aplica în cazul când exista un început de dovada scrisa".

Puterea doveditoare

Depozitia martorilor are o putere mai scazuta decât înscrisurile autentice, deoarece declaratiile martorilor sunt subiective (Giosan). Ea este lasata la libera apreciere a instantei.


Marturisirea (recunoasterea)

Definitie - Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana îsi întemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

Clasificare
- marturisirea judiciara - se face înaintea judecatorului de partea prigonitoare
- marturisirea extrajudiciara - nu poate servi de dovada când obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori.
Dupa modul de exprimare:
- expresa;
- tacita (art.174 Codul civil; 225 C pro.civ.)
Dupa structura:
- marturisirea simpla - recunoasterea pretentiei reclamantului, facuta de catre pârât recunosc ca am împrumutat de la reclamant 10.000 lei si nu i-am restituit.
- marturisirea calificata - recunoasterea de catre pârât a pretentiei reclamantului dar si a altor împrejurari, strâns legate de faptul invocat, anterioare ori concomitente cu acesta.
- marturisirea complexa - recunoasterea de catre pârât a pretentiei reclamantului dar si a altei împrejurari ulterioare care o anihileaza pe prima.
Marturisirea este indivizibila potrivit art.1206 alin.2 "Marturisirea nu poate fi luata decât în întregime împotriva celui care a marturisit".
Intr-o opinie dominanta însa: "dupa cum se coroboreaza cu alte probe administrate în cauza, judecatorul poate diviza marturisirea calificata ori complexa, luând numai o parte a ei, care poate fi în favoarea " ori "împotriva "autorului ei.

Interogatoriul
- Este mijlocul procesual de adminstrare a probei marturisirii ce numeste (este reglementat în art.218-225 - Cod proced.civila)
Marturisirea poate fi :
- spontana - fara interogator
- provocata - realizata pe calea interogatorului.

PREZUMTIILE

"Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".
In esenta, prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau judecator.


Clasificare
Dupa autorul lor prezumtiile se împart în :
- prezumtii legale - care sunt opera legiuitorului (art.1200 Codul civil - "Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate prin lege".
- prezumtii simple - sunt stabilite de magistrat (judecator art.1203 Codul civil "Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la luminile si întelepciunea magistratului".
- Prezumtiile legale sunt limitate numeric
- Prezumtiile simple sunt nelimitate sub aspectul numarului lor.
Dupa forta probanda:
- prezumtiile absolute - juris et de jure - adica cele ce nu pot fi rasturnate prin proba contrarie, se mai numesc irefragabile (ex. ce a puterii lucrului judecat)
- prezumtiile relative - juris tantum - adica cele ce pot fi rasturnate prin proba contrara, fie mai usor, fie mai greu (majoritatea prezumtiilor legale e formata din prezumtiile relative.