TRATATUL DE LA ROMA
Prin Tratatul de înfiinţare a CEE încheiat la Roma, s-a pus bazele unei pieţe comune ca re aveau drept scop eliminarea brierelor comerciale între statele membre. Prin acest act se urmărea o cât mai mare liberalizare a schimburilor de bunuri între statele semnatare printr-o uniune vamală. Piata comuna se instituie treptat in decursul unei perioade de tranzitie de doisprezece ani. Perioada de tranzitie se imparte in trei etape, de patru ani fiecare, a caror durata poate fi modificata in conditiile prevazute mai jos
Comunitatea se intemeiaza pe o uniune vamala care cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, in relatiile dintre statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte. Dispozitiile se aplica produselor originare din state membre, precum si produselor provenind din tari terte.
Produsele care provin din tari terte sunt considerate ca fiind in libera circulatie intr-un stat membru in cazul in care au fost indeplinite formalitatile de import si au fost percepute in statul membru in cauza taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile si daca nu au beneficiat de o restituire totala sau partiala a acestor taxe si impuneri. Pana la sfarsitul primului an de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, Comisia stabileste metodele de cooperare luand in considerare necesitatea de a reduce pe cat posibil formalitatile impuse comertului. Pana la sfarsitul primului an de la intrarea in vigoare a tratatului, Comisia stabileste, in comertul dintre statele membre, dispozitiile aplicabile marfurilor originare dintr-un alt stat membru, pentru fabricarea carora s-au folosit produse care au fost scutite in statul membru exportator de taxe vamale si de taxe cu efect echivale
nt sau care au beneficiat de o restituire totala sau partiala a acestor taxe sauimpuneri.

Adoptand aceste dispozitii, Comisia are in vedere normele prevazute pentru eliminarea taxelor vamale in cadrul Comunitatii si pentru punerea in aplicare treptata a Tarifului VamalComun.
Statele membre adopta toate dispozitiile necesare pentru a permite guvernelor sa duca la indeplinire, in termenele stabilite, obligatiile ce le revin in materie de taxe vamale, in temeiul prezentului tratat. Uniunea vamală a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie (iulie 1968). Statele care au aderat ulterior la Comunitate au preluat măsurile de eliminare a taxelor vamale progresiv.

Taxele vamale reprezintă una dintre cele mai vechi forme de protecţie a comerţului naţional, până în momentul în care a avut un efect de descurajare a comerţului. Nu este surprinzător că au fost printre primele obstacole comerciale ridicate de TCE. Tratatul interzice de asemenea, "taxele cu efect echivalent", care, deşi nu poartă eticheta oficială a taxelor vamale, au acelaşi efect de constrângere asupra comerţului.

Prima obligaţie impusă de Tratat pentru a realiza:"dezarmarea vamală" între statele membre fondatoare a fost de a nu introduce noi taxe vamale la importurile sau exporturile şi a tuturor "taxelor cu efect echivalent" din alte state membre începând cu data intrării în vigoare a tratatului. Termenul de "taxe cu efect echivalent" a fost interpretat de Curtea de Justiţie ca incluzând şi orice sarcină pecuniară. Sarcina nu trebuie impusă la frontieră câtă vreme este instituită pe motiv de import.[7] Curtea de Justiţie a statuat că "toate taxele, idiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent". Orice obligaţie pecuniară, indiferent de mărimea, destinaţia şi modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestesa traversează o frontieră, şi care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o "taxă cu efect echivalent".

Nu pot fi considerate "taxe cu efect echivalent" următoarele categorii de taxe :
- taxele care fac parte din sistemul general naţional de taxe ale unui stat membru, în condiţiile în care acestea sunt aplicate fără discriminare tuturor mărfurilor străine sau indigene;
- taxele ce constituie contravaloarea unor servicii efectuate atunci când valoarea taxei este proporţională cu serviciul respective
- taxele stabilite pe baza unei măsuri legislative comunitare pentru anumite servicii efectuate, dar numai în anumite condiţii care trebuie cumulativ îndeplinite :

1. taxele nu depăşesc valoarea serviciilor;
2. măsurile de verificare şi taxele sunt uniforme şi obligatorii pe întreg teritoriul Comunităţii;
3. taxele sunt stabilite în interesul general al Comunităţii;
4. serviciul asigurat este de natură să stimuleze libera circulaţie a mărfurilor.

De asemenea, a fost interzisă mărirea taxelor vamale existente în comerţul cu celelalte state membre, această regulă fiind cunoscută sub numele de regula "suspendării".
Uniunea vamală implică şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe Tariful vamal comun a fost adoptat prin Regulamentul 950/1968 al Consiluilui. Incepând cu 1 ianuarie 1988 a fost stabilit un nou tarif integral, TARIC, care are în vedere "Convenţia internaţională privind descrierea armonizată a mărfurilorşi sistemul de codificare".

Intre Curtea de Justiţie a definit măsurile avănd "efect echivalent" cu cel al restricţiilor cantitative, astfel : "toate regulile comerciale adoptate de statele membre care pot împiedica direct sau indirect, actual sau potenţial, comerţul intracomunitar".
Obstacolele în calea liberei circulaţii a mărfurilor, generate de diferenţele existente între legile naţionale ale statelor membre, referitoare la producţia şi comercializarea unor mărfuri, trebuie acceptate în vederea îndeplinirii unor condiţii obligatorii. Patru asemenea cerinţe obligatorii pot fi introduse de legile naţionale :
1. măsuri de supraveghere fiscală;
2. măsuri care să asigure corectitudinea în relaţiile comerciale;
3. măsuri care să asigure protecţia consumatorilor;
4. măsuri care asigură protecţia valorilor social - culturale locale sau naţionale.
Tranzacţiile încheiate între persoanele fizice şi juridice din Comunitate, care sunt de natură să afecteze libera circulaţie a mărfurilor, sunt sancţionate potrivit articolelor 85 şi 86 din Tratat, articole care se referă la incriminarea practicilor concurenţiale neloiale.
Prin practivi administrative se înţelege orice standard sau procedură folosite în mod obişnuit de o autoritate publică şi care , deşi nu obligă legal pe cei cărora li se adresează, îi determină să aină o conduită. Inre cele mai importante practici se amintesc[8] :
a) restricţii asupra producţiei şi investiţiilor, dacă duc la reducerea exportului;
b) stabilirea temporară a preţurilor minime şi m axime;
c) legislaţia privind originea mărfurilor;
d) măsuri naţionale de cumpărare;
e) verificări şi inspecţii duble;
f) practivi administrative în dezavantajul importului / exportului (grand father clauses);
g) legislaţia privind anumite mărfuri;
h) practicile privind mărcile, investiţiile, etc.
statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent, fara a aduce atingere dispozitiilor care urmeaza.

Prin introducerea reguli raţiunii s-a încercat atenuarea efectului de bază stabilit în practică prin care măsurile susceptibile să împiedice comerţul internaţional sunt considerate ca efect echivalent.

Regula raţiunii poate fi acceptată, dar această regulă nu trebuie să excludă de pe piaţa internă produsele provenind din alte state membre. Principiul trebuie aplicat eficient, neacceptându-se restrângerea comerţului între state mai mult decât este necesar.
Articolul 36 din Tratat prevede o excepţie, şi anume, instituirea unor restricţii asupra importurilor, exporturilor ori a mărfurilor în tranzit, justificate din raţiuni de moralitate publică, plitică, publică sau securitate publică, protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor, plantelor, protecţie a comorilor naţionale, protecţie a proprietăţii industriale.
Aceste restricţii nu trebuie să constituie însă un mijloc de discriminare arbitrară sau de restrângere deghizată a comerţilui între statele membre.

Restricţiile privind libera circulaţie a mărfurilor pot surveni şi ca urmare a activităţiilor monopolurilor de stat cu caracter comercial.

Aceste monopoluri, având drepturi exclusive asupra importurilor şi exporturilor, asupra libertăţii de a fixa condiţiile de aprovizionare şi de desfacere, pot introduce restricţii şi discriminări la import sau export, constând în dreptul exclusiv de vânzare - cumpărare şi posibilitatea controlului. Prin reglementări naţionale, drepturile menţionate pot fi acordate unei întreprinderi de stat care va supraveghea ori determina comerţul dintre statele membre sau unei întreprinderi private. (monopoluriu delegate).
Statele membre nu trebuie să obstrucţioneze libera circulaţia a mărfurilor şi să distorsioneze concurenţa în cadrul Comunităţii.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în art. 92 - 94, interzice ajutoarele de stat, acceptând o serie de derogări. Conform mecanismului prevăzut în aceste articole, Comisia, în cooperare cu statele membre, "va revedea toate sistemele de sprijin existente" în diversele state. Comisia poate cere, în cazul în care consideră că ajutorul acordat de un stat membru nu este compatibil cu Piaţa Comună, ca acesta să abolească sau să schimbe acest sprijin, într-un termen limită specificat. Dacă statul membru nu se supune Deciziei Comisiei, acesta poate înainta cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Statele membre se abtin sa introduca in relatiile dintre ele noi restrictii cantitative si masuri cu efect echivalent. Cu toate acestea, aceasta obligatie nu se aplica decat la nivelul de liberalizare realizat in aplicarea deciziilor Consiliului Organizatiei Europene de Cooperare Economica din 14 ianuarie 1955. Statele membre transmit Comisiei, in termen de maxim sase luni de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, listele cu produsele liberalizate in aplicarea acestor decizii.
Statele membre isi declara disponibilitatea de a elimina, in raporturile cu celelalte state membre, restrictiile cantitative la import si la export intr-un ritm mai rapid decat cel prevazut la articolele precedente, in cazul in care situatia lor economica generalasi situatia din sectorul in cauza le permit.

În anul 1980 încă nu era pe deplin funcţionale prevederi tratatului fiind restricţionate de numeroase practici neconcurenţiale inpuse de legislaţiile naţionale.
Comunitatea a hotărât la mijlocul anilor 80 crearea Pieţei Interne fiind stabilită prin Cartea Albă a Comisiei Eropene din 1985 fiind parte din Actul Unic European (1986). Data fixată pentru instituirea Pieţei Interne a fost anul 1992. Obiectivele principale ale acestui act erau eliminarea frontierelor fizice şi frontierelor tehnice şi cele privitoare la sistemele de taxe. Prin Actul Unic European s-a dispus introducerea votului cu majoritate calificată impulsionând implementarea prevederilor incluse în acest act.
Începând cu 01.01.1993 marfurile ce trec frontierele interne ale Comunităţii nu au mai fost controlate. Un efect al acestei schimbări a fost întărirea frontierelor externe stabilit prin Codul Vamal Comunitarfiind suplimentat prin măsuri speciale privitoare la domeniul veterinar fitosanitar, droguri şi substanţe psihotrope, terorism etc. un produs de calitate este considerat acel produs care răspunde nevoilor consumatorilor fără a fi dăunător omului şi mediului înconjurător.
O importanţă considerabilă a fost domeniul privind produsele alimentare fiind reglementată cu prioritate.