. conditiile de incheiere a contractului sunt de fond si de forma. Conditiile referitoare la fond, cf. Art.948 C.civil roman (ca si in legislatia multor alte state) elementele esentiale pt validitatea contractului sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partilor,un obiect determinat si o cauza licita (in dr.german si elevetian nu este cunoscuta notiunea iar in dr.englez, se numeste consideration)
LEGEA APLICABILA INCHEIERII CONTRACTULUI
Conditiile incheierii sunt reglemenetate de legea contractului (lex contractus). Legea nr. 105/1992 consacra pe planul juridic principiul autonomiei de vointa (art.73)
Urmeaza a se expune regula, depecage, splitting, momentul alegerii, posterior, cele doua conditii, prestatia caracteristica, etc
Dar in domeniul contractelor internationale regimul cerintelor de validitate prezinta unele particularitati in sensul ca, prin exceptie pot fi supuse altei legi decat lex contractus. Lex contractus guverneaza aspectele legate de intreaga operatiune comerciala si se aplica formarii raporturilor comerciale contractuale.
Astfel, capacitatea de a contracta este supusa legii personale (art. 11 din legea nr. 105/1992 "starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sunt carmuite de legea sa nationala") indiferent de locul incheierii contractului; legea personala poate fi lex domicilii sau lex patriae. In ceea ce priveste persoana juridica aceasta are nationalitatea statului pe teritoriul caruia si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social (ar.40 din legea nr. 105/1992).
Totusi in unele state cum ar fi Anglia, Statele Unite capacitatea de a contracta este supusa lui lex contractus, iar in Elvetia Italia capacitatea se apreciaza potrivit legii teritoriale, chiar daca dupa legea sa nationala, contractantul este incapabil.
Consimtamantului i se aplica
lex contractus, ca si obiectul si cauza.
Forma este guvernata de o regula ce are caracter facultativ, legea locului unde s-a format actul (locus regit actum). Conform dreptului roman conditiile de forma ale unui act juridic sunt stabilite de legea care este aplicabila fondului.(art.71).
MOMENTUL INCHEIERII CONTRACTULUI
Dintre contractele incheiate in cadrul relatiilor internationale numai acelea care se incheie prin corespondenta, dau nastere la probleme deosebite. Aceasta pt ca, pe de o parte legislatiile nu reglementeaza contractele intre absenti (codul civil francez si codurile care 1-au avut ca model), lasand in sarcina codurilor comerciale, iar pe de alta parte reglementarea nu priveste contactele cu caracter international ci numai contractele interne.
In cazul contractelor prin corespondenta sau inter absentes sunt contracte in care acceptarea nu intervine imediat dupa manifestarea ofertei, ci dupa o oarecare perioada de timp. In acest interval pot interveni evenimente care pot influenta incheierea contractului.
Momentul incheierii contractului poate avea efecte cu privire la:
. capacitatea partilor (deoarece contractul trebuie sa fie incheiat in mod valabil)
. existenta viciilor de consintamant, care se apreciaza la momentul formarii contractului
. moartea sau incapaciatatea uneia din partile contractante, poate impiedica formarea contractului (cum ar fi in cazul contractelor care se incheie intuitu personae)
. momentul incheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor efectelor pe care acesta urmeaza sa le produca. Astfel in unele sisteme de drept efectele reale ale contractului se realizeaza in momentul acordului dintre parti, in contractele care au ca obiect transmiterea proprietatii, constituirea sau transmiterea unui drept real, proprietatea sau dreptul real respectiv se transmite si se dobandeste ca efect al consimtamantului partilor, desi remiterea bunurilor nu a avut loc. Tot din acest moment riscurile pierderii fortuite a lucrului (obiect al contractului), trce la dobanditor, fiindu-i aplicabila regula res perit domino.
. solutionarea conflictelor de legi in timp, contractul continua sa fie carmuit de legea in vigoare la momentul formarii lui (tempus regit actum)
. momentul formarii contractului constituie punctul de plecare al anumitor termene cum ar fi cele pentru prescriptia extinctiva
. pt determinarea pretului in contractele in care pretul este cel curent, din ziua contractarii,
. exercitiul actiunii pauliene nu apartine decat creditorilor chirografari anteriori datei formarii contractului fraudulos
. in privinta actelor savarsite in perioada suspecta de catre cel declarat in stare de faliment . Contractul reprezinta un acord de vointa iar momentul realizarii acestuia marcheaza incheierea contractului.
In practica internat., este necesar sa facem distinctia dupa cum partile sunt prezente sau absente
. incheirea contractului intre prezenti, cand partenerii se afla la aceeiasi data si in acelasi loc, iar contractul se considera incheiat in momentul semnarii lui.
In cazul contractului incheiat prin telefon se considera ca partile au fost prezente, acordul lor de vointa intervine simultan, aplicandu-se regulile de la incheiere acontractului intre prezenti
Dar sunt situatii cand partile care incheie contractul se afla in tari diferite si astfel suntem in situatia
. incheierii contractului intre absenti
Sisteme privind momentul incheierii contractului
. sistemul emisiunii sau declaratiunii de vointa. In aceasta teorie contractul se considera incheiat in momentul cand destinatarul si-a manifestat vointa de a accepta oferta;
. sistemul expedierii sau transmisiei declaratiei, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei a expediat acceptarea sa.(se regaseste in dreptul englez, american, spaniol, japonez, sirian)
. sistemul receptiei, contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ajunge la ofertant.(sitemul de drept german, elevetian - o varianta a teoriei)
. sistemul informatiei. In acest sistem contractul se considera incheiat in momentul cand ofertantul ia cunostinta despre acceptarea destinatarului.(in legislatiile statelor ca: Venezuela, Honduras, Filipine. In dreptul roman s-a consacrat sitemul informatei in art.814 al.1Cod civil si art.35 al.1 C.com. "contarctul se incheie cand ofertantul a luat efectiv cunostinta de acceptare.
LOCUL INCHEIERII CONTRACTULUI
Este imporatnt pentru localizarea contactului in spatiu, care la randul sau este imortant pt determinarea competentei teritorial, precum si pt determinarea dreptului aplicabil fondului litigiului; influenteaza aplicarea uzurilor locale aplicabile contractului in speta, precum si pt interpretarea cuvintelor si termenilor utilizati care trebuie sa fie intelesi in sensul semnificatiei lor de la locul incheierii contractului.
FORMA INCHEIERII CONTRACTULUI
Prin forma se intelege un numar de elemente care exteriorizeaza contractul. Forma contractului reprezinta o notiune materiala, care se poate materializa cu usurinta. Cel care a observat ca intre forma si cerintele de fond ale contractului exista deosebiri carora li se aplica reguli distincte, a fost Charles Dumoulin (sec. a XVI-lea).
In ceea ce priveste lg aplicabila cu privire la forma contractului exista o norma conflictuala acceptata in genere de toate sistemele juridice: locus regit actum.In legislatia noastra regula locus regit actum si-a gasit consacrarea (in lipsa unei alegeri facute de parti) in lg nr.105/1992, in art.71 al.2 pct.a.
CONTINUTUL CONTRACTULUI
Contractul international trebuie sa satisfaca cerintele comertului international, sa fie un instrument rentabil. Pentru aceasta el trebuie sa contina o serie de clauze care sa rezolve toate aspectele juridice si economice, practice.
In mod firesc, principalele clauze ale unui contract extern sunt determinate natura obiectului. De aceea stipularea precisa si ferma a calitatii produselor si a raspunderii in caz de nerespectare, sunt de o importanta deosebita.
Contractul contine in principal un numar de reguli stabilite in comun, prin care sunt stabilite elemente juridice si economice:
1 .Identificarea partilor 2.Obiectul contractului 3.Durata 4.Pretulul si modalitatile de plata 5.Garantiile pentru calitatea marfii livrate
6.Conditiile pentru ambalaj, marcare, etichetare, expediere si transport 7.Clauze asiguratorii corespunzatoare
De asemenea mai pot fi si clauze referitoare la:
. clauza privind determinarea dreptului aplicabil, electio juris, (pactum de lege utendd)
. clauza compromisorie
. clauze referitoare la plata despagubirilor, clauza penala
. exonerarea de raspundere
. clauza privind rezerva de proprietate
. clauza privind solutionarea litigiilor

CONTRACTELE TIP SI CONDITIILE GENERALE DE LIVRARE
Contractele tip si conditiile generale de livrare constituie un procedeu des utilizat intrunind preferintele multor participanti la schimburile comerciale internationale deoarece formeaza un cadru juridic ce faciliteaza prefigurarea clauzelor contractuale intr-un minim de timp pentru realizarea operatiunilor comerciale.
Se regasesc in legislatiile statelor sub denumirea de condition generale, general conditions ori standard terms, condizioni generali
Se regasesc de asemenea intocmite de organizatii profesionale ale comerciantilor sau federatiei exportatorilor cum ar fi Asociatia comerciantilor de cerealecu sediul in Londra (London Corn Trade Association- L.C.T.A. sau Asociatia exportatorilor de bumbac din Alexandria - Alexandria Cotton Exporters Association). In comertul international sunt utilizate contracte tip si pt comertul cu lana, cherestea, electronice (conditiile generale de vanzare ale producatorilor din industria electrotehnica, produse petroliere, etc.
VANZAREA INTERNATIONALA
Vanzarea internationala cuprinde:
. Contractul de vanzare-cumparare internationala
. Vanzarea prin burse internationala
. Vanzarea prin licitatii internationale
Contractul de vanzare-cumparare internationala
Contractul de vanzare-cumparare internationala constituie principalul instrument juridic prin care se desfasoara comertul international. Pe langa forma clasica el cunoaste si forme noi, moderne. De aceea acest tip de contract poate fi considerat "universal" deoarece schimburile comerciale internationale au cunoscut o dezvoltare fara precedent, prin intermendiul vanzarii asigurandu-se circulatia marfurilor de la producator la consumator in cadrul relatiilor comerciale internationale.
Fara pretentia de a formula o definitie, preocupat de delimitarea obiectul dreptului comertului international, consideram ca doua elemente caracterizeaza in principal contractul: existenta unui element de extraneitate si caracterul comercial (faptul ca in joc sunt interese legate strict de comertul international). In ceea ceea ce privesc elementele de extraneitate, acestea nu pot fi decat cele care prezinta o semnificatie sau sunt de o natura deosebita. Sunt considerate astfel criterii proprii: sediul partilor, miscarea obiectelor vandute, locul incheierii contractului, locul predarii lucrului vandut.
Definitia contractului de vanzare-cumparare internationala:
Contractul de vanzare-cumparare in comertul international este actul juridic prin care partile vanzator si cumparator, avand sediile in state diferite, se obliga primul sa transfere proprietatea unui bun iar cel de al doilea sa achite pretul convenit.
Denumire
. contract de vanzare-cumparare, contract de vanzare, contract de cumparare, contract de import, contract de export, contract de export-import,etc
Cu titlu de exemplu in Conventia de la Haga din 1964 care fara a defini vanzarea internationala, in articolul al doilea precizeaza ca :
"Prezenta este aplicabila contr. de vanzare incheiate intre parti care isi au sediul, sau in lipsa de sediu, isi au resedinta obisnuita pe teritoriul unor state diferite", in fiecare din cazurile exhaustiv aratate de text.
Se diferentiaza de contractul de vanzare intern prin aceea ca pe langa elementul comercial ce caracterizeaza contractele comerciale, apare caracterul international dat de elementul de extraneitate (cetatenia partilor, sediul, locul incheierii contractului, locul executarii). Din aceasta cauza contractul de vanzare-cumparare internationala este susceptibil de a fi guvernat de doua sau mai multe sisteme de drept, ridicandu-se astfel probleme legii aplicabile.
Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri de la Viena din 1980, care precizeaza ca " se aplica contractelor de vanzare de marfuri intre parti care isi au sediul in state diferite", iar "nationalitatea partilor" este luata in considerare pt aplicarea conventiei (art.l). Daca o parte nu are sediu, resedinta sa obisnuita ii tine locul (art. 10 lit.b);
Opinia general acceptata in doctrina cu privire la continutul notiunii de vanzare a fost aceea ca prin vanzare se intelege contractul prin care o parte numita vanzator se obliga sa livreze un bun, iar cealalata parte numita cumparator, sa plateasca pretul. Conventia de la Viena stabileste in art.30 si 53 care sunt obligatiile vanzatorului si respectiv ale cumparatorului.
Deci, textele conventiilor internationale multilaterale intaresc convingerea ca definitia data este corecta si cuprinde aspectele esentiale. Pe baza acestor texte, ajugem la aceeasi concluzie, ca vanzarea este un contract incheiat intre doua parti prin care una din ele numita vanzator se obliga sa predea celeilalte o marfa si sa-i transmita proprietatea, in schimbul unui pret platit de cealalta parte numita cumparator.
In ceea ce priveste legea aplicabila contractului de vanzare internationala, Lex contractus va carmui: interpretarea contactului, drepturile si obligatiile partilor, existenta si validitatea contractului si elementele sale, inclusiv formarea contractului (oferta si acceptarea) conditiile de validitate, legalitatea platii, a mijloacelor si modalitatilor de plata. Lex contractus poate fi stabilita de parti conform lex voluntatis sau va fi determinata pe baza regulilor de DIP, iar in cazul statelor Uniunii Europene semnatare ale conventiei comunitare, va fi aplicat art.4 din Conventia de la Roma din 1980 privitoare la legea aplicabila obligatiilor contractuale, iar in cazul statelor sud americane Conventia cu privire la legea aplicabila obligatiilor contarctuale......
Obiectul contractului
Obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie marfa vanduta Conventia de la Viena din 1980 utilizeaza notiunea de marfa incepand chiar cu titlul ei. Acest fapt a fost critical in literatura de specialite pe motiv ca notiunea de marfa este nejuridica si nu permite realizarea distinctiilor necesare intre bunurile mobile corporale si bunurile imobile, respectiv intre bunurile mobile corporale si bunurile mobile incorporale.
In comentariul asupra textului Conv. de la Viena, Secretariatul ONU a aratat, in termeni neechivoci, ca art.l se aplica vanzarilor de bunuri corporale. In dr. afacerilor, prin marfa se intelege un bun mobil, evaluabil in bani, susceptibil sa formeze ob. unor tranzactii comerciale.
Determinarea obiectului contractului este importanta fiind legata strict de natura marfurilor si in functie de aceasta stabilirea parametrilor calitativi. Astfel la marfurile fungibile obiectul se stabileste prin parametri calitativi si cantitativi, iar la bunurile nefungibile se determina prin elemente precise si amanuntite.
Efectele contractului de vanzare internationala de marfuri
In practica comerciala pentru aceasta notiune se mai foloseste si denumire de executare sau derulare a contractului. Este posibil sa se aplice dreptul roman, dreptul comercial (intern), sau dispozitiile uniforme, cum ar fi cele din Conventia de la Viena din 1980 care reprezinta un cadru legal al vanzarilor internationale, daca ambele parti sunt parte la conventie, si de altfel situatia multora din statele lumii, inclusiv pentru Romania care a ratificat aceasta conventie.
Mai sunt aplicabile normele legii romane de drept international privat si legile altor state sub aspectul dreptului aplicabil potrivit normelor de drept international privat.
Dar multe din contractele de vanzare se incheie pe baza de conditii generale, iar in ceea ce privesc efectele contractului se indica tipul de vanzare pe care-1 incheie, referindu-se la clauzele Incoterms. (Vanzarea GIF, FOB,etc).
Transmiterea proprietatii si a riscului
Cu privire la acest aspect exista mai multe sisteme (reglem diferite de la stat la stat).
Momentul incheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor efectelor pe care acesta urmeaza sa le produca. Astfel in unele sisteme de drept efectele reale ale contractului se realizeaza in momentul acordului dintre parti, in contractele care au ca obiect transmiterea proprietatii, constituirea sau transmiterea unui drept real, proprietatea sau dreptul real respectiv se transmite si se dobandeste ca efect al consimtamantului partilor, desi remiterea bunurilor nu a avut loc. Tot din acest moment riscurile pierderii fortuite a lucrului (obiect al contractului), trce la dobanditor, fiindu-i aplicabila regula res peril domino.
In dreptul roman regula este cea stabilita de codul civil in art. 1295, este facultativa deci partilor pot deroga de la dispozitiile ei.
Desi reglemenetari diferite putem grupa (dupa momnetul in care se transmite proprietatea si implicit riscurile) in doua situatii:
. Proprietatea se transmite in momentul realizarii acordului de vointa (in acest sens codul civil francez, italian, polonez,etc)
. Proprietatea se transmite in momentul predarii marfii vandute (codul civil german B.G.B., austriac, spaniol, grec, olandez,etc.)
Dupa cum am mai aratat, in practica comerciala internationala, prin recurgerea la contractele tip si la clauzele Incoterms, se simplifica foarte mult situatia, in sensul ca momentul transmiterii riscului si al proprietatii va fi stabilit prin acord, de catre parti.
Transmiterea proprietatii si tarnsmiterea riscurilor pot reprezenta momente diferite, nu este obligatoriu ca ele sa fie tratate in bloc, dar pentru aceasta partile trebuie sa stipuleze in mod clar in contr. lor, intentia pe care o au privind considerarea a doua momente distincte, independente. De aceea in absenta unei clauze exprese, transferul riscurilor este supus lui lex contractus. In sprijinirea acestui punct de vedere invocam Legea aplicabila vanzarilor cu caracter international de bunuri mobile corporale (art.5 pct.3) si Lg. aplicabila transmiterii proprietatii in cazul vanzarii cu caracter international de bunuri mobile corporale, semnata la Haga in 1958 (15 aprilie)
In situatia in care partile nu au desemnat legea aplicabila contractului lor, se va determina lex contractus care se va aplica si in ceea ce privste transmiterea proprietatii si a riscurilor. Art.73 legea nr. 105/1992, lex voluntatis, legea care are cele mai stranse legaturi cu contractul, prezumtii.. .prestatia caracteristica; art.4 din Conv.Roma
Art. 89 din lege prevede ca vanzarea va fi supusa legii statului in care vanzatorul are la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul, sau in lipsa resedinta, ori fondul de comert, sau sediul social. Prin exceptie vanzarea comerciala va fi supusa legii statului in care cumparatorul are fondul de comert sau sediul social, daca:
. Negocierile au fost purtate si contractul a fost incheiat de catre parti prezente in acel stat, sau
. Contr. prevede in mod expres ca vanzatorul trebuie sa execute oblig. de livrare a marfii in acel stat
In cazul licitatiilor si vanzarilor la bursa sau targuri contarctul este supus legii statului unde are loc incheierea contractului. Daca legea statului pe teritoriul caruia se organizeaza licitatia, bursa sau targul permite partilor sa-si desemneze o lege aplicabila atunci acestia vor desemna legea pe care o doresc sa le guverneze contactul.
A. Obligatiile vanzatorului
In temeiul contractului de vanzare internationala, vanzatorul are urmatoarele obligatii principale:
. Predarea marfii
. Transmiterea proprietatii asupra acesteia
. Remiterea documentelor referitoare la marfa (documentatia tehnica)
. Conformitatea marfurilor cu stipulatiile clauzelor contractului
Referitor la prima si cea mai importanta obligatie, predarea marfii vandute, important este termenul livrarii care trebuie sa fie determinat sau cert ori determinabil sau indicativ; locul predarii care de obicei este locul convenit prin contract, in raport de conditia de livrare; si desigur raspunderea pentru neexecuatrea obligatiei de predare situatie in care cumparatorul are doua posibilitati legale:
1. sa ceara executarea in continuare a contractului
2. sa declare rezolutia contractului
Exonerarea de raspundere. In situatia cand neexecuatrea obligatiei de predare se datoreste unui caz de forta majora.
Referitor la obligatia vanzatorului privind conformitatea marfurilor cu stipulatiile clauzelor contractului, marfa livrata trebuie sa posede calitatile si particularitatile prevazute expres sau tacit in contract (conformitatea marfii), fara defecte sau vicii. Desigur marfa trebuie livrata in cantitatea stabilita in contract.
B. Obligatiile cumparatorului
Cumparatorul are doua obligatii principale:
1. Plata pretului 2. Luarea in primire a bunurilor
1. Plata pretului
Obligatia cumparatorului de a plati pretul cuprinde pe aceea de a lua toate masurile si a indeplini formalitatile necesare prevazute in contract si lege spre a permite plata pretului.
In ceea ce priveste pretul el este cel contractual, determinat direct sau implicit prin referire sau prin dispozitie care sa permita determinarea lui. In situatia in care contractul de vanzare a fost valabil incheiat, fara insa pretul marfurilor sa fi fost fixat in contarct, in mod expres ori implicit printr-o dispozitie care sa permita determinarea lui, se considera ca partile s-au referit (fara a exista o alta stipulate contrara) la pretul din momentul incheierii contractului; daca pretul a fost stabilit in functie de greutatea marfurilor, atunci pretul va fi detreminat dupa greutatea neta.
Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri de la Viena din 1980, la care si Romania este parte si care constituie dreptul comun in materie, precizeaza in art.53 Obligatiile cumparatorului "cumparatorul trebuie sa platesaca pretul pentru marfuri si sa le preia asa dupa cum a fost stabilit in contract sau prezenta conventie. Art 54 "Obligatia cumparatorului de a plati pretul include indeplinirea tuturor formalitatilor care sunt cerute de contract sau de lege si alte reglementari privind plata ce urmeaza a fi facuta." De asemenea vanzatorul va fi obligat sa suporte orice cheltuiala suplimentara determinata de schimabarea sediului ce a avut loc dupa incheierea contractului.
a) locul platii. Daca cel care cumpara marfa nu a fost obligat sa platesaca pretul intr-un anumit loc stabilit prin contract, atunci el (cumparatorul) trebuie sa-1 platesaca vanzatorului:
. la sediul vazatorului sau
. daca plata urmeaza sa se faca contra livrarii documentelor ce insotesc marfa, ori a marfii, atunci plata se va face la locul unde are loc primirea doc. ori a marfii (locul unde are loc livrarea)
b) data platii. Daca nu este fixata contractual atunci vanzatorul trebuie sa platesca pretul in momentul in care (conform contractului si Conventiei de la Viena din 1980), el pune la dispozitia cumparatorului fie marfurile, fie documnetele reprezenative ale marfurilor; vanzatorul poate sa faca din plata o conditie a remiterii marfurilor si documentelor.
In cazul unui contract in care este implicat si un tarnsport de marfuri, ; vanzatorul poate sa efectueze expeditia ca aceasta si documentele reprezentative nu vor putea fi remise cumparatorului decat contra platii (P/D).Cumparatorul nu va fi obligat la plata pretului mai inainte de a fi avut posibilitatea sa examineze marfurile, cu exceptia situatiei cand in contract se prevede altfel. In toate cazurile plata pretului tb. sa se faca la data prevazuta in contr. (sau in lg.) fara a fi nevoie de vreo alta formalitate din partea vanzatorului (dies interpellat pro hominem).
2. Luarea in primire a marfii (cea de a doua oblig.a cump.) consta in indeplinirea oricarui act care poate fi cerut in mod rezonabil cumparat. si care sa permita vanzatorului sa efectueze livarea.

VANZAREA PRIN BURSE
Bursele sunt institutii unde se negociaza si se vand valori mobiliare sau marfuri, dupa o anumita procedura si numai de anumiti intermendiari, sub supravegherea unei autoritati, de obicei a statului. Bursa este o piata specifica tarilor cu economie de piata
Aparitia primelor burse dateaza din Evul mediu primind aceasta denumire de la familia venetiana Delia Borsa (in flamanda van der Burse) care la finele sec.XIV a infiintat la Bruges (Flandra) un local pentru negocierea periodica a diferitelor valori (marfuri, AUR, argint, platina si hartii de valoare).
Bursa ca piata mobiliara se caracterizeaza prin urmatoarele:
. negocierile se fac fara aportul real si fara o verificare a titlurilor respective, care sunt vandute intocmai ca bunurile fungibile, prin simpla indicare a cantitatii si calitatii lor;
. vanzarea si cumpararea nu se face decat prin intermediari, titularii titlurilor (vanzatori sau cumparatorii) nu se cunosc.
. Detinatorii titlurilor cumpara spre a revinde, si vand spre a rascumpara urmarind sa castige din diferenta de pret; pentru ca nu au intentia de ale pastra ei fac operatiuni de specula. 1.TR POPESCU/Dr.co.int.1983
Exista si valori care nu se negociaza la bursa, nu au deci cote la bursa .
Functiile bursei:
. bursa stabileste pretul sau cursul valorilor negociate in functie de cerere si oferta : cresterea cererii determina o crestere corespunzatoare a pretului sau cursului. Pretul sau cursul se publica in lista de preturi sau cursuri bursiere care se difuzeaza pe piata. Preturile sau cursurile nu sunt unice: exista preturi sau cursuri de vanzare usor superioare celor de cumparare, preturi sau cursuri la vedere si la termen.
. mijloceste schimburile de valori fara ca acestea sa fie prezentate de vanzatori si examinate de cumparatori, la marfurile susceptibile de a fi determinate prin numar, volum sau greutate, precum si faptul ca pot fi schimbate cu altele de acelasi fel si in aceeasi cantitate. Astfel exista bursa de cereale, de bumbac, de cafea, dar nu exista o bursa a operelor de arta sau antichitati. Mirecea N.Costin. Drept comercial international-ghid alfabetic, editura Dacia,1987, pag.83
Organizarea bursei
Bursa are un local propriu in care se reunesc cu regularitate, la intervale de timp scurte, de obicei zilnic, reprezentantii comertului si ai bancilor, precum si alte personae participante la afaceri - agentii de bursa - care potrivit dreptului anglo-american sunt numiti brokeri (cei care lucreaza in contul unei firme, jobberi, numiti astfel cei ce lucreaza pe cont propriu; potrivit dreptului francez asemenea agenti se numesc courtieri, iar la bursele germane borsenmakler.
Bursa functioneaza pe baza unui regulament care stabileste structura organizatorica (ca forma de organizare, bursele sunt constituite sub forma unor SA, capitatalul social este impartit in actiuni sau certificate, dar acestea confera numai dreptul de a participa la afaceri nu la dividende), felul valorilor ce se negociaza, modul de recrutare a membrilor, desfasurarea operatiunilor, stabilirea preturilor de vanzare-cumparare (cotatia).Sunt conduse de un comitet denumit Commission de la Bourse, Board of Directors, Committee in Anglia sau Board of Managers in SUA.
Procedura si mcheierea operatiunilor la bursa
Operatiunile la bursa se incheie in cadrul sedintelor care au loc zilnic. Preturile aici se stabilesc zilnic, se transmit in toata lumea si se numesc cotatii sau cursuri.
Tranzactiile se incheie in cadrul sedintelor (una sau chiar doua sedinte la unele burse) care au loc zilnic. Procedura este stabilita de uzante si reglementari legale.(vezi reglem.romana). Marfurile sau efectele de comert ce se tranzactioneaza trebuiesc inscrise oficial la bursa de catre un comitet special care stabileste si limita valorica minima a operatiunii.
Tranzactiile se incheie prin strigari publice de oferta si cerere a agentilor care stau in jurul unui perimetru circular numit ring sau corbeille. Momentul perfectarii operatiunii este marcat prin cuvintele "am cumparat" si "am vandut".
Activitatea este controlata de sindicul bursei care este seful curtierilor si care fixeaza cursul de deschidere si de inchidere. Comisia cotei si sindicul impreuna alcatuiesc lista tranzactiilor consemnate si intr-un registru de procese verbale; prin intermediul sistemelor electronice acestea sunt inregistarte automat. Tranzactiile incheiete initial in forma orala se definitiveaza in scris de regula sub forma contarctelor tip.
In scopul facilitarii incheierii operatiunilor si al eliminarii neintelegerilor ce pot avea drept consecinta aparitia litigiilor, la bursele de marfuri se folosesc conditii uniforme inspirate de uzantele comerciale.Au fost uniformizate calitatea marfii, marimea tranzactiei, locul de livrare, termenul de livrare si de plata, ambalajul.
Operatiunile la bursa
In cadrul burselor se efectueaza doua tipuri de operatiuini:
l.operatiuni cash, pe bani gata
2.operatiuni la termen la care livrarea marfii are lor la o data ulterioara
Operatiunile la termen pot avea caracter efectiv sau speculativ si prin crearea unor aparente privind cererea sau oferta ele influenteaza preturile mondiale.
Operatiunile speculative
Operatiunile speculative la termen sunt de doua feluri: a la hausse si a la baisse.
In cazul operatiunilor a la hausse cumparatorul achizitioneaza marfa pe care o vinde la termenul de livrare, cu un pret mai mare; el speculeaza prin urcarea sau majorarea pretului. In cazul operatiunilor a la baisse, vanzatorul vinde o marfa pe care si-o procura ulterior la o valoare mai redusa si astfel el speculeaza prin scaderea sau micsorarea pretului.
Operatiunile la termen pot fi:
a) operatiuni ferme atunci cand partile se inteleg ca la termenul stabilit sa-si indeplineasca obligatiile prin incheierea unui contract;
b) operatiuni cu prima sau reziliabile, prin care unul din parteneri isi rezerva dr. de a rezilia contractul, platind o suma de bani numita prima. Astfel pierderile sunt limitate la nivelul primei.
Operatiunile cu prima se intalnesc in urmatoarele variante:
. prima simpla a la hausse (cumparatorul poate opta intre livrarea marfii si rezilierea contractului)
. prima simpla a la baisse (posibiliattea de alegere apartine vanzatorului)
. prima dubla, double option to put and call (eel care speculeaza se poate declara fie vanzator, fie cumparator in ziua lichidarii)
. operatiuni facultative multiple, option for call of more (una din parti are dreptul de a duble, tripla volumul tranzactiei).
In cadrul acestor operatiuni cumparatorul plateste un curs mai mare, iar vanzatorul vinde cu unul mai mic; aceasta diferenta fata de cursul zilei se numeste ecart.
. Filiera, notice of delivery (constituie o forma speciala de speculatie). Astfel pana in ziua lichidarii marfa cumparata poate fi vanduta printr-un numar de operatiuni repetate. Pentru evidenta marfii se emite de catre vanzatorul initial, un document numit filiera. Filiera este un titlu la ordin, reprezentand o anumita cantitate de marfa livrata la o anumita data, care se transmite prin gir sau andosare. Filiera se intocmeste pe loturi sau partizi de marfuri. Toate aceste operatiuni succesive, derularea contractelor se face prin casele de lichidare de pe langa burse care deconteaza diferentele de pret, prin cumparatorii intermediari, stabilind profiturile si pierderile.
. Corner -Ring (operatiune speculativa folosita de cumparatorii a la hausse astfel: la termenele convenite vanzatorii a la baisse pot sa nu-si indeplineasca obligatiile de livrare atunci cand cumparatorii a la hausse se unesc si achizitioneaza prin intermediari anumite marfuri disponibile si astfel preturile vor fi stabilite de cumparatorii a la hausse. Dar o asemenea operatiune presupune fonduri uriase care se realizeaza prin reunirea cumparatorilor a la hausse intr-o asociatie ad-hoc si prin implicarea institutiilor de credit.
. Arbitrajul la termen -se realizeaza printr-o cumparare si o vanzare simultana si reprezinta diferenta de pret dintre doua termene de livrare sau dintre doua piete
. Operatiunile de hedging - sau acoperirea la bursa este o combinatie ce diminueaza riscurile unor tranzactii reale. Acestea pot fi de vanzare sau de cumparare. Ca urmare a fluctuatiei preturilor, pierderile la bursa pot fi acoperite prin tranzactii in sens invers.
La bursa, in situatia cand partile nu-si realizeaza intentiile speculative pana in ziua lichidarii, termenul poate fi prelungit, prin intermediul urmatoarelor operatiuni:
a) Reportul practical de cumparator constand in obtinerea de credite pentru plata marfii ce va fi revanduta, intr-o conjunctura mai favorabila, la un pret mai mare;
b) Deportul practicat de vanzator si reprezinta un procedeu invers reportului, urmarindu-se scaderea pretului
CLASIFICAREA BURSELOR
Bursele pot fi clasificate dupa mai multe criterii astfel:
I.Dupa criteriul varietatii tranzactiilor
. Burse generate (la care se negociaza marfuri si hartii de valoare)
. Burse specializate (la care se tranzaction. grupe de marfuri, anumite produse sau numai valori)
II.Dupa obiectul lor:
1.Burse de marfuri sau comert care sunt piete pentru produsele fungibile inrudite calitativ, substituibile si conservabile Acestea pot fi la randul lor:
a) burse generale(care cuprind un nomenclator un larg de marfuri)
b) burse specializate (se utilizeaza numai pentru anumite marfuri)
2.Bursele de valori se impart in:
. Burse de efecte (de fonduri) si au ca obiect hartiile de valoare
. Burse de devize, care sunt folosite pentru vanzarea si cumpararea de bani straini, ca mijloc de schimb si de plata 3.Burse pentru operatiuni ajutatoare comertului international, care pot fi:
. Burse de asigurari . Burse de navlosiri
III.Dupa forma de organizare sunt:
. Burse private (infiintate si organizate de particulari) . Burse infiintate si organizate de stat
IV.Dupa admiterea participantilor.
. Burse la care participarea nu este limitata sau se face pe baza unui bilet de intrare
. Burse la care sunt admisi numai cei care au calitatea de membri V.Potrivit obiectului tranzactiilor care pot fi marfuri, valori mobiliare, valute, devize, bursele pot fi grupate in trei grupe:
. Burse de marfuri . Burse de actiuni si obligatii . Burse valutare sau de devize
VI. Dupa obiectul negocierilor bursele sunt de doua feluri:
1 .burse de valori 2.burse de marfuri.
Bursele de valori sunt acele institutii in cadrul carora se vand (negociaza) valori mobiliare care, datorita faptului ca se negociaza numai la brusa se mai numesc titluri de bursa. Cele mai mari burse de valori sunt: Stock Exchange din Londra, Stock Exchange din New York sau cum este ades numita Wall Street dupa numele strazii unde este situata, bursa din Bruxelles, Amsterdam, Zurich, Milano, Montreal, Tokyo,etc.
VANZAREA PRIN LICITATII
Licitatia este o vanzare catre cel care ofera pretul cel mai mare sau, invers o cumparare de la cel care isi ofera marfa la pretul cel mai mic.Exista deci licitatii intemeiate pe preturi crescatoare si licitatii intemeiate pe preturi descrescatoare.
Licitatia bazata pe preturi crescatoare consta in comunicarea pe care o face licitatorul despre lotul de marfuri si pretul nominal de incepere a licitatiei. Cumparatorii prezenti ridica acest pret, urmarindu-se in permanenta care este ultimul din cumparatori care a oferit pretul cel mai mare. Marfa se adjudeca aceluia dintre cumparatori care a oferit ultimul, pretul sau. In ipoteza in care acest pret nu satisface pe vanzator, regulile stabilite la unele licitatii, permite acestuia sa-si retraga marfa de la licitatie, urmand ca dupa licitarea celorlalate marfuri sa fie supusa din nou licitarii..
Licitatia bazata pe preturi descrescatoare are loc prin comunicarea unui pret maxim de la care se porneste, licitatorul anuntand apoi preturi din ce in ce mai mici, pana cand unul dintre cumparatori ofera primul, unul din preturile anuntate, adjudecandu-se astfel marfa.
Licitatiile internationale contituie o piata speciala care concentreaza oferta si cererea de marfuri netipizate. De aceea licitatiile in raport cu bursele prezinta o serie de caracteristici:
. Mostrele sau marfurile se gasesc la locul unde se desfasoara licitatia
. Programul de functionare nu este continuu.
Functia licitatiilor in practica comertului international consta in valorificarea marfurilor care nu pot fi incadrate in tipurile uzuale folosite la bursa. Datorita acestui fapt, marfurile supuse licitatiei trebuie sa fie vizionate de catre eventualii cumparatori.
In ceea ce priveste modul de organizare a licitatiilor, acesta este determinat de legea tarii unde se tine licitatia, iar in ceea ce priveste legea aplicabila licitatiei, Legea romana (legea nr.105/1992) in art.90 prevede ca "vanzarea prin licitatie, prin burse sau targuri este supasa legii statului unde are loc incheierea pe aceasta cale a contractului, afara numai daca legea statului respectiv, admite ca partile sa aleaga prin acord legea aplicabila si ele au procedat explicit la o asemenea alegere".
CLASIFICAREA LICITATIILOR
Se clasifica dupa mai multe criterii:
a) dupa posibilitatile de participare licitatiile se impart in doua grupe:
. licitatii deschise sau publice la randul lor pot fi judecatoresti sau benevole, voluntare), la care pot lua parte orice firma, organizatie, comerciant, etc interesati
. licitatii inchise, limitate sau restrictive, la care pot participa numai firmle, organizatiile invitate de catre organizatori b) dupa periodicitatea organizarii sunt de doua feluri:
. Licitatii periodice (se organizeaza, se desfasoara la anumite perioade)
. Licitatii ocazionale (se organizeaza ad-hoc)
c) dupa pozitia sau calitatea organizatorilor licitatiile prezinta mai multe forme
. Licitatii pentru vanzari de marfuri
. Licitatii pentru cumparare de produse, instalatii si atribuire de lucrari de constructii montaj
Dupa cum la ele poate participa oricine (orice firma ) ori sunt chemate sa participe numai anumite firme adica invitate in acest scop, in cadrul comert. internat.licitatiile sunt de doua feluri:
. Deschise (publice)
. Inchise
Licitatiile inchise se organizeaza de regula cand este vorba de cumpararea unor utilaje speciale sau unicate care sunt foarte scumpe si atunci cand prestigiul unor firme din domeniu, al unor firme specializate, face inutila prezenta altora mai putin recunoscute. Uneori in cadrul licitatiilor inchise pot exista cazuri exceptionale, cand organizatorul licitatiei convoaca o singura firma care, de obicei, detine monopolul producerii unor utilaje, iar cumparatorului ii este prohibita prin legea tarii sale, incheierea unui contract obisnuit (adica fara licitatie) pentru achizitionarea de la o asemenea firma a utilajelor care il intereseaza. Aceasta forma de licitatie este denumita licitatia unica.
Licitatiile inchise sunt folosite pe scara foarte larga, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, contr. incheieate in acest mod fiind duble(numeric) fata de cele incheiate la licitatiile deschise.
In comertul international licitatiile sunt organizate fie direct de catre firmele producatoare, ori cele comerciale, fie de catre institutii specializate in acest domeniu. In tarile in curs de dezvoltare, la organizarea licitatiilor participa, in multe cazuri, si bancile comerciale care finanteaza firmele cu activitate de comert exterior.
O forma practicata tot mai des de participantii la licitatiile internationale consta in prezentarea ofertelor lor prin intermediul unor firme din tara unde se organizeaza licitatia, mai ales ca, in unele tari aceasta forma de oferta (brokeraj) este obligatorie prin lege.
Licitatii pentru vanzari de marfuri
Licitatii pentru vanzari de marfuri sunt cunoscute din antichitate. Denumirea provine din latina de la audio. Licitatiile pentru vanzari de marfuri sau licitatiile de export ofera posibilitatea vanzarii marfurilor in conditii avantajoase si permit obtinerea de credite din partea bancilor.
ORGANIZAREA LICITATIEI
Licitatii pentru vanzari de marfuri se instituie de vanzatori, de cumparatori sau de catre institutiile specializate cum sunt Hudson s Bay Company din Londra, Nederlandsche Handels Maatshapy din Amsterdam. De regula licitatiile internationale se organizeaza de agenti specializati, societati comerciale si banci. Agentii specializati se numesc auction brokers.
Pregatirea licitatiei presupune efectuarea unei publicitati prin anunturi in presa, tiparirea de prospecte, cataloage, invitatii. Marfurile ce vor face obiectul licitatiei se expun spre vizionare. Conditiile de livrare redactate de organizatori prevad conditiile de participare, vizionarea loturilor, atribuirea lor, conditiile de plata, modalitati de livrare si transport a marfurilor achizitionate si modalitati de solutionare a litigiilor.
Licitatiile sunt supravegheate de stat (in Franta, belgia, Olanda) si de aceea la desfasurarea sedintelor participa delegati oficiali numiti de autoritati (commissaires priseurs in Franta, deurwaarder in Olanda si huissier in Belgia).
In vederea indeplinirii obligatiilor din oferte, ofertantii trebuie sa depuna, de regula, anumite garantii sub forma unei scrisori de garantie bancara, sau participantii sunt obligati sa depuna, inainte de licitatie, o cautiune, care in mod obisnuit este de pana 10% din valoarea ofertei.
Orice licitatie se termina cu adjudecarea marfii catre acela care a castigat licitatia. In acest caz oragnizatorul, pe baza specificatiei tehnice, transmite comanda ferma catre furnizor, in cond. de livrare si plata mentionate in "conditiile licitatiei". Furnizorul verifica daca respectiva comanda corespunde conditiilor de participare la licitatie, specificatiei tehnice a produselor licitate, conditiilor si modalitatilor de plata si in urma acestei verificari, remite clientului confirmarea de comanda. Pentru a se evita eventualele neintelegeri dintre parti se pot incheia contracte scrise.
Celelalte operatii privind derularea contractului (cum ar fi procurarea autorizatiei de export, remiterea unei copii a contractului la intreprinderea producatoare, transmiterea dispozitiilor de tarnsport si vamuire pentru export) sunt la fel ca pentru derularea unui contr. obisnuit de export.
Licitatiile pentru cumpar. de produse, instalatii si atribuire de lucrari de construct. montaj
Licitatii pentru cumparare de produse, instalatii si atribuire de lucrari de constructii montaj mai sunt denumite si licitatii de import sau tratative de concurenta. Ca forma de comert acestea au avantajul ca asigura obtinerea unui numar mare de oferte, contribuie la cunoasterea pietei externe si faciliteaza luarea unei decizii obiective si rentabile.
Aceasta forma de licitatie a fost practicatii pe scara larga in comertul international in perioada postbelica si a urmarit achizitionarea de utilaje si agregate industriale, de tehnologii de fabricatie a diferitelor produse sau realizarea unor ansambluri industriale si civile.
Licitarea masinilor si a utilajelor comporta o procedura deosebita. In ziua si la ora stabilita are loc in mod public deschiderea plicurilor, care contin oferetele, fiind prezenti si reprezentantii furnizorilor, sau dupa caz ai, firmelor agent, ce vor prezenta documente sa ateste ca pot actiona in numele firmei furnizoare. Pentru examinarea minutioasa a comenzilor, in sensul conformitatii lor cu conditiile licitatiei, iar in cazul utilajelor complexe, pentru verificarea conditiilor de credit pe care le poate acorda fiecare firma furnizoare, a situatiei lor financiare si materiale, a posibilitatilor de productie, etc., este necesara o perioada de timp mai indelungata, care, practic face imposibila luarea unei hotarari imediate, ca in cazul celorlalte marfuri.
Extinderea practicarii este stimulata de faptul ca Banca Mondiala acorda credite cu precadere in temeniul contractelor incheietae pe aceasta cale. De asemenea incheierea contractelor cu furnizori externi in vederea realizarii proiectelor finantate prin imprumuturi acordate de BIRD, se face in toate cazurile, pe baza de licitatie unde sunt admise numai firme din tarile membre ale acestei banci si din Elvetia.
CONTRACTELE DE INTERMEDIERE IN COMERTUL INTERNATIONAL
VANZARE INTERNATIONALA PRIN FOLOSIREA INTERMEDIARILOR
Notiuni - tipuri de contracte - reglementari
In conditiile in care pe planul comertului international formele si tehnicile de realizare a tranzactiilor se diversifica continuu, unele din ele avand un grad ridicat de complexitate datorita naturii operatiunilor si ariei geografice pe care se desfasoara, in tarile cu economie capitalista intermedierea, ca activitate comerciala distincta, capata un rol bine definit. Desigur, sfera ei de activitate este in functie si de natura marfurilor, de legislatia si practica din diferite tari.
Astfel, bunaoara, in Marea Britanie, brokerii constituie asociatii puternice, care poseda capitaluri insemnate, finantand tranzactiile efectuate prin intermediul lor, acordand credite cumparatorilor si avansuri exportatorilor, datorita legaturilor pe care le au cu bancile. De asemenea, unele firme de intermediere create in ultimii ani, tind la specializarea activitatii de intermediere. Asa se prezinta situatia in cazul firmei engleze creata in anul 1970, "Overseas Marketing Corporation Ltd.", care are rolul de agent comercial al intrepr. industriale ce din diferite motive nu-si creeaza compartimente proprii pentru dezvolt. comertului cu parteneri externi.
In Franta, intermedierea a luat, in ultimul timp, o forma organizata la nivel macroeconomic. Tot mai multe firme franceze producatoare pentru export recurg, pentru a patrunde pe noi piete, la serviciile societatilor de comert international (S.C.I.), reunite in Camera societatilor de comert international, cu sediul in Paris. Avand birouri de reprezentare in tarile sau zonele vizate, acestea mentin un contact permanent cu importatorii potentiali, organizeaza actiuni de promovare si tehnico-comerciale (intalniri de afaceri, expozitii si demonstratii de produse, participarea la targuri, conferinte, negocieri si redactarea de contracte pentru care li s-a incredintat mandat, etc.). Exportatorii incheie cu S.C.I, contracte pe termen mai lung (cel putin 3 ani), care pot fi reziliate daca partile nu realizeaza venitul scontat; plata serviciilor se face pe baza de comision, care se varsa pentru contractele de livrare incheiate.
Recugerea la forma de vanzare internationala prin folosirea intermediarilor este impusa fie de necesitatea de a fi introduse marfuri noi pe anumite piete, fie de majorarea substantiala a volumului de exporturi, datorita retelei comerciale de care dispun acestia; in unele tari, potrivit dreptului international, folosirea intermediarilor autohtoni este obligatorie.
Intermediari in vanzarea internationala pot fi atat persoane fizice care au calitatea de comerciant, cat si persoane juridice - societati comerciale (inclusiv societatile mixte de nationalitate straina, cu participare romaneasca).
Tipuri fundamentale de contracte de intermediere
Intermedierea internationala nu dispune intr-o masura suficienta de norme de drept uniforme; este si motivul pentru care in ultima perioada s-au depus eforturi in aceasta directie in cadrul Institutului pentru Unificarea Dreptului Privat - UNIDROIT. Pe aceasta linie, in 1979 a avut loc la Bucuresti Conferinta diplomatica UNIDROIT pentru adoptarea Conventiei internationale asupra Legii uniforme a reprezentarii in materia vanzarii comerciale internationale.
In continuare, vom expune principiile generale ale contractelor de intermediere, asa cum rezulta din dreptul national al tarilor europene, precum si cele consacrate in dreptul anglo-american.
a) Contractul de mandat comercial a cunoscut o judicioasa reglementare in dr. roman, fiind preluat din dr. civil al statelor moderne; pe masura ce relatiile comerciale s-au intensificat, iar reprezentarea in afaceri a devenit o necesitate vitala, institutia mandatului din dr. civil a fost imprumutata de dreptul comercial care se deosebeste de prima nu prin structura, ci prin functia sa.
Mandatul comercial poate fi definit ca fiind contractul prin care o persoana fizica sau juridica numita mandatar se obliga catre o alta persoana numita mandant sa indeplineasca insarcinarea primita in numele si in contul acestuia. Iata deci ca trasatura esentiala este faptul ca mandatarul nu indeplineste operatiunile de comert in numele sau, desi in cele mai frecvente cazuri, este un comerciant, ci in numele si in contul mandantului.
Spre deosebire de mandatul civil, cel comercial se caracterizeaza printr-o serie de elemente proprii:
. daca in dreptul civil mandatul poate fi legal, juridic sau conventional, mandatul comercial, in toate cazurile, se naste numai in urma unei conventii (contract), prin care se stabilesc limitele lui;
. mandatul comerc.este intotdeauna un contr.cu titlu oneros, mandantul avand oblig. sa retribuie, de regula sub forma procentuala asupra volumului afacerilor incheiate, serviciile mandatarului;
. mandatul comercial dat pentru o anumita operatie comerciala implica imputernicirea mandatarului de a face toate actele necesare executarii ei (indiferent daca partile au prevazut sau nu expres aceasta imputernicire in contractul incheiat); cu alte cuvinte, in cadrul activitatii sale, mandatarul se bucura de independenta angajand pe mandant peste prevederile mandatului expres primit, daca asemenea acte sunt necesare indeplinirii in bune conditii a afacerii care i s-a incredintat;
. daca potrivit dreptului civil revocarea mandatului se poate face de catre mandant ad nutum, mandatul comercial fiind fundamental pe un interes comun nu poate, potrivit practicii si doctrinei, sa fie revocat unilateral, decat daca se dovedesc motive intemeiate; in caz contrar, revocarea fiind socotita ca un abuz de drept, cel vinovat poate raspunde pentru daunele provocate partii lezate.
b) Contractul de comision este o forma de intermediere mult utilizata intr-o serie de domenii comerciale, fiind reglementata de codurile comerciale ale tarilor capitaliste care au adoptat sistemul francez si cel vest-german. Trasatura esentiala a contractului de comision, care il deosebeste de contractul de mandat, consta in faptul ca comisionarul efectueaza operatiunile comerciale incheind actele juridice in numele sau, dar in contul comitentului. Ca si la contractul de mandat, contractul de comision prezuma existenta a doua persoane: comitentul - persoana reprezentata; comisionarul - persoana care reprezinta pe comitent si are calitatea de comerciant independent.
Operatiunile de comision fac obiectul activitatii comerciale a unor firme proprii comerciale. Comisionarul poate avea sediul sau fie in tara exportatoare, fie in tara importatoare; el poate primi insarcinari din partea comitentului, fie ca sa vanda, fie ca sa cumpere anumite marfuri.
Operatiunile de vanzare-cumparare nu constituie unicul obiect de activitate al comisionarului; aceasta forma de intermediere cunoaste o raspandire deosebita si in domeniul expeditiilor si transportului international. Complexitatea unor asemenea operatiuni a impus specializarea acestei activitati pe plan international functionand redutabile firme de expeditii si transport care activeaza in baza contractului de comision incheiat, de regula, cu expeditorii marfurilor.
Lucrand in nume propriu operatiunile de intermediere datorita reprezentarii indirecte a comitentului pot ramane secrete; operatiunea poate fi perfect incheiata fara ca vanzatorul initial si cumparatorul final sa se cunoasca. Aceasta trasatura proprie contractului de comision implica o raspundere mai mare a comisionarului, fata de cea a mandatarului; in cazul in care comisionarul se constituie printr-o clauza speciala garant al tertei persoane cu privire la executarea contractului perfectat, raspunderea din conventia de incredere, astfel incheiata, opereaza ca orice raspundere contractuala, comitentul fiind aparat de riscurile care pot decurge din executarea necorespunzatoare a tranzactiei respective.
Din faptul ca comisionarul lucreaza in nume propriu mai rezulta o caracteristica specifica acestui contract: comisionarul este parte in contractul incheiat cu terta persoana, avand o garantie constituita din privilegiul pe care il are asupra marfurilor detinute in contul comitentului.
Asa cum se remarca in literatura de specialitate, prin functiile sale contractul de comision corespunde unor exigente ale comertului international:
. Prin privilegiul pe care il are comisonarul asupra marfurilor apartinand comitentului, se realizeaza o garantie a creantelor pe care le-ar putea avea asupra acestuia din urma;
. prin mentinerea comisionarului in contractul incheiat cu participarea lui ca intermediar, se garanteaza executarea acestuia; ambele functii contribuie deci la intarirea creditului - nerv central al operatiunilor comerciale contemporane.
c) Contractul de consignatie. Adeseori, conditiile pietei necesita ca, indeosebi, comionarul din tara importatoare sa dispuna de un stoc din marfurile cu vanzarea carora este insarcinat. In acest caz, comisionarul devine consignatar, iar comitentul care-i trimite marfurile se numeste consignant. Prin crearea de depozite de consignatie se tinde la accelerarea desfacerii, deoarece comisionarii-consignatari din tara importatoare au o retea proprie de desfacere.
Contractul de consignatie, ca forma particulara a contractului de comision, este reglementat de legislatia comerciala a tarilor capitaliste cu scopul de a apara interesele consignantului, de a-i asigura dreptul de proprietate asupra marfurilor pe care le-a expediat, pana in momentul vanzarii lor, iar dupa aceea asupra contravalorii lor.
In contractul de consignatie se stabileste valoarea si sortimentul marfurilor, modul de comercializare si, in functie de vanzarile efectuate, comisionul. Pentru a se apara de pierderi, consignantul isi rezerva dreptul de proprietate asupra marfurilor, pana in momentul vanzarii lor si chiar pana la incasarea si depunerea sumelor in contul sau.
d) Contractul de agency. Dreptul anglo-american nu cunoaste contractul de mandat comercial si nici pe cel de comision; corespunzator acestor institutii juridice in dreptul la care ne referim exista institutia juridica numita agency, care reglementeaza toate formele de intermediere.
In mod curent, prin agency se intelege raportul juridic care ia nastere si in virtutea caruia o persoana numita the agent actioneaza, incheind anumite acte juridice sau indeplinind prestatii materiale, din imputernicirea unei alte persoane numita the principal. Mentionam ca reprezentarea nu este de esenta contr. de agentie, ci de natura lui. In afara de cateva cazuri de speta, in care purtarea agentului lasa sa se vada ca a lucrat pe contul lui, practica judiciara engleza admite insa intotdeauna dovada - chiar in lipsa oricarei mentiuni in acest sens - ca un contr. a fost incheiat de catre una din parti in calitate de agent al unei terte pers., fie in numele si pentru aceasta, fie numai in contul ei.
Institutia agency se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi proprii: poate lua nastere prin conventia partilor sau ca rezultat al unei prezumtii legale, asa cum se intampla in cazul in care comandantul unei nave vinde unele marfuri perisabile pentru a salva valoarea lor, in contul proprietarului; in functie de starea de dependenta a agentului fata de principal, respectiv al controlului pe care il exercita acesta din urma, primul poate fi agent-servant sau independent contractor agent; agentul se obliga sa actioneze pentru principal, notiune in care se include atat efectuarea de acte juridice, cat si prestarea unor servicii manuale (manual service); ca si in cazul mandatului sau comisionului, agent poate fi atat o persoana fizica, cat si una juridica, avand facultatea ca prin actiunile sale sa creeze in sarcina principalului raspunderi contractuale.
Raporturile juridice de agency au o mare raspandire in domeniul comertului international si iau nastere, de regula, din contracte de agentie, in care se regasesc elemente ale mai multor institutii de drept printre care: reprezentarea, mandatul, contractui de munca, contractul de antrepriza, gestiunea de afaceri, etc. (64; 347). In afara de contract, raportul de agency mai poate lua nastere si dintr-o singura intelegere (agreement), fara consideration (contraprestatie), fapt care inseamna ca actiunea intreprinsa de agent este gratuita.
Ca si in cazul contractului de reprezentare, agentii pot fi: general-agent si special-agent (care este imputernicit sa efectueze numai anumite acte si, de regula, fara continuitate).
In cadrul unui raport de agency imputernicirea pe care principalul o da agentului de a-1 reprezenta poarta nu mele de authority, iar actul prin care se acorda aceasta imputernicire se numeste authorization, act care corespunde in dreptul nostru cu procura.
e) Contractul de trust are ca obiect un raport fiduciar referitor la drepturi patrimoniale, in virtutea caruia o persoana, numita setlor, transmite un bun unei alte persoane numita trustee, care se obliga sa dispuna de bunul respectiv in folosul unei a treia persoane, numita cestui que trust (beneficiar), in conditiile stabilite. In practica noastra de comert exterior, se apeleaza la aceasta institute, in special in domeniul bancar. Astfel, bunaoara, B.R.C.E. transmite o cambie unei banci straine corespondente (devenita banca trustee), cu ordinul de a fi predata unui partener de afaceri al unei intreprinderi de comert exterior, contra documentelor de livrare a unor marfuri determinate.
1. CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL
Mandatul comercial este contractul prin care o persoana -mandatar- se obliga catre o alta persoana numita mandant, sa indeplineasca o insarcinare primita in numele si in contul acestuia.
Elementele proprii care individualizeaza mandatul comercial de madatul obisnuit sunt urmatoarele:
. mandatul comercial poate fi numai conventional;
. reprezentarea este de natura contractului si nu de esenta lui;
. mandatul comercial este intotdeauna un contract cu titlu oneros,
. mandatul este imputernicit de a face toate actele necesare execut.operat. cu care a fost insarcinat;
. mandatul comercial se revoca numai pentru motive intemeiate.
Acest contract este folosit in activitatea de intermediere a agentilor, acestia avand functia de reprezenta accidental sau continuu, interesele mandantului lor.
Agentul este un intermediar imputernicit sa mijloceasca in strainatate tranzactii comerciale. Activitatea sa este independenta, are caracter profesional si de durata, raporturile dintre parti avand la baza un interes comun.
Agentul comercial poate actiona ca mandatar cu sau fara reprezentare. In calitate de mandatar cu reprezentare, agentul negociaza si incheie operatiuni comerciale. Ca simplu mandatar el transmite ofertele si comenzile primite mandantului, care va decide asupra lor.
Reprezentantul este un agent caruia o firma producatoare sau comerciala, din tara sau din strainatate, ii incredinteaza desfacerea curenta a marfurilor sale.
Prin contr. de reprezentanta se stabileste ca reprezentantul sa se ocupe cu plasarea marfurilor, sa ia masuri pentru a crea conditii cat mai favorabile si sa reprezinte interesele reprezentantului.
Agentul reprezentant poate avea si obligatia de a transmite informatii comerciale curente, de a organiza propaganda si reclamma in tara importatoare, de a inchiria mijloace de transport si de a apara drepturile asupra brevetelor, patentelor si marcilor de fabrica.
Curtierul este un intermediar ce se ocupa cu mijlocirea incheierii contractelor prin punerea in legatura a celor doi parteneri. Acesta isi desfasoara activitatea pe baza unor ordine izolate, fara a avea relatii contractuale de durata. El nu incheie personal contractul, ci numai constata perfectarea lui, pe baza consimtamantului exprimat de parti. In practica dovada incheierii se face prin inregistararea efctuata de intermediar (Bursa are un local propriu in care se reunesc cu regularitate, la intervale de timp scurte, de obicei zilnic, reprezentantii comertului si ai bancilor, precum si alte personae participante la afaceri - agentii de bursa - care potrivit dreptului anglo-american sunt numiti brokeri (cei care lucreaza in contul unei firme, jobberi, numiti astfel cei ce lucreaza pe cont propriu; potrivit dreptului francez asemenea agenti se numesc courtieri, iar la bursele germane borsenmakler.)
Ca intermediari pot lucra si doi curtieri din partea ambelor parti. In principiu curtierul nu poate fi cumparator sau vanzator al marfurilor tranzactionate.
2. CONTRACTUL DE COMISION
Comisionul este un contract prin care o persoana numita comisionar, se obliga, din insarcinarea altei persoane numita comitent, sa efectueze operatiuni comerciale incheind acte juridice.
Contr. de comision reprezinta o forma comerc. a reprezentarii si se poate incheia in doua forme:
a) comisionarul sa lucreze in nume propriu, dar in contul comitentului;
b) comisionarul sa actioneze in numele comitentului.
Comisionul comercial are urmatoarele trasaturi:
. existenta relatiilor de madat in raporturile dintre comisionar si comitent;
. comisionarul care a lucrat in numele comitentului apare ca un adevarat mandatar fara a stabili raporturi juridice intre el si tert;
. comisionarul care a actionat in nume propriu, are calitatea de parte in raportul perfectat cu tertul, garantand executarea contractului;
. privilegiul comisionarului asupra bunurilor incredintate ca o garantie a creantelor impotriva comitentului.
In practica comertului international, contractul de comision este folosit in vanzarea-cumpararea de marfuri, in domeniul transporturilor si in operatiunile asupra valorilor imobiliare.
Comisionarul este acea persoana care are sarcina de a vinde sau de a cumpara anumite marfuri. El poate avea sediul in tara exportatoare sau importatoare. Marfurile nu pot fi valorificate de comisionar decat in conditiile stabilite prin contract. Partile prin acordul lor, fixeaza o limita de pret, conform intereselor lor. Ca masura de siguranta impotriva eventualelor riscuri, comitentul poate inscrie in contract clauze privind garantarea stocului de marfuri din depozitul din strainatate si decontarea sumelor incasate din valorificarea marfurilor. Daca valorificarea marfurilor se poate face si pe credit, comisionarul va raspunde si de achitarea ratelor de catre cumparator. In atare caz el are dreptul la o suma suplimentara numita delcredere.
Consignatarul
Uneori cerintele pietii impun ca in tara importatoare, comisionarul sa primeasca in depozit marfuri in consignatie, devenind astfel consignatar, iar comitentul devenind consignanat.
Contractul de consignatie este reglementat ca o forma particulara a contractului de comision.
Prin contr. de consigantie se urmareste accelerarea desfacerii si apararea intereselor consignatarului.
Consignatarul isi rezerva intotdeauna dreptul de proprietate asupra marfurilor trimise, pana in momentul vanzarii sau depunerii in cont a contravalorii marfii.
4. CONTRACTUL DE AGENCY
Prin acest contract o persoana numita agent, se obliga sa actioneze in contul unei alte persoane, numita principal sau patron.
Deoarece in dreptul anglo-amaerican, nu exista o reglementare a contractului de mandat comercial sau a contractului de comision, institutia intermedierii se realizeaza pe baza contractului de agency, atunci cand are loc o intelegere numita agreement.
Contractul de agency (agentie) se incheie prin acordul partilor sau poate fi rezultatul unei prezumtii legale, stabilite in favoarea tertilor.
Agentul indeplineste acte juridice si prestatii materiale sub controlul principalului.
El actioneaza pe seama sau in interesul principalului, in baza unei imputerniciri numite authority. Aceasta imputernicire pate fi reala sau aparenta.
In functie de controlul pe care-1 are principalul, agentul poate fi agent-servant sau independent contractor-agent.
Contractul de agency (de agentie) indeplineste functiile atat ale madatului, cat si ale comisionului, principalele obligatii ale partilor fiind urmatoarele:
. agentul are indatorirea sa actioneze potrivit promisiunii facute;
. ele trebuie sa livreze numai in interesul principalului si sa respecte instructiunile primite;
. in cazul in care este platit, el are obligatia de a depune o anumita competenta si diligenta;
. principalul este tinut sa furnizeze agentului informatii necesare si sa plateasca suma stabilita pentru serviciile prestate;
. pentru serviciile efectuate de agent, in limitele imputernicirii sale, principalul are o raspundere atat contractuala, cat si una delictuala. In ceea ce privesc delictele civile, principalul raspunde numai pentru actele comise de un agent-servant.
Agentii comerciale care lucreaza pe baza contr. de agency sunt brokerii si factorii.
Brokerul este un agent comercial care-si desfasoara activitatea in numele principalului. Ca reprezentant al acestuia,el incheie tranzactii comerc.fara a avea posesia si controlul bunurilor negociate.
Firmele de brokeri asigura desfacerea marfurilor, ofera garantia executarii ordinelor primite, calitatea corespunzatoare a marfurilor si finantarea tranzactiilor efectuate si in schimbul unei taxe suplimentare garanteaza si realizarea tranzactiei.
(Bursa are un local propriu in care se reunesc cu regularitate, la intervale de timp scurte, de obicei zilnic, reprezentantii comertului si ai bancilor, precum si alte personae participate la afaceri - agentii de bursa - care potrivit dreptului anglo-american sunt numiti brokeri (cei care lucreaza in contul unei firme, jobberi, numiti astfel cei ce lucreaza pe cont propriu; potrivit dreptului francez asemenea agenti se numesc courtieri, iar la bursele germane borsenmakler)
In Anglia si Statele Unite brokerii formeaza asociatii comerciale dupa marfurile pe care le intermediaza; aceste firme asigura desfacerea de marfuri s.c.l.aratate mai sus pentru matrii prime cum ar fi lemenul, cauciucul, etc.
Factorul este un intermediar care lucreaza in nume propiu, la fel ca si comisionarul. Activitatea sa consta in vanzarea bunurilor incredintate de principal; asupra acestor bunuri factorul are un drept de posesie si control, iar vanzarea produce efecte asupra tertilor de buna credinta, autorizarea proprietarului fiind prezumata.
CONTRACTELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE IN COMERTUL INTERNATIONAL
Dezvoltarea schimburilor comerciale a dus la aparitia unor contracte de tip nou in care elementul esential nu mai sunt marfurile, de aceasta data, ci inteligenta umana, cunostintele sale, procedeele tehnice, in termeni generici: transferul sau schimbul de tehnologie etc.
In practica putem intalni un contract al carui obiect principal sa fie transferul de tehnologie si atunci avand in vedere natura juridica, ele prezinta mai multe forme, dupa cum urmeaza:
1- Contractul de licenta 2 -Contractul de know-how 3 -Contractul de consulting - engineering
CONTRACTUL DE LICENTA
Prin contractui de licenta, titularul unui brevet numit licentiator, transmite unui beneficiar numit licentiat, dreptul de folosinta al unei inventii.
Acest contract prezinta are un caracter intuitu personae intracat se incheie in vederea calitatilor personale ale licentiatului si in lipsa unei prevederi exprese, este un contract incesibil.
Obiectul contractului este dat de acordarea dreptului si autorizarea folosirii licentei. Acest contract nu implica un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv de brevet. Licentiatorul transmite numai folosinta dreptului de exploatare, care poate fi totala sau partiala.
In functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenta poate fi de doua feluri:
a)licenta exclusiva, prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a mai acorda alte licente, licentiatul avand un drept exclusiv de utiliozare a inventiei.
In functie de caracterul lor licentele exclusive, pot prezenta mai multe forme si anume:
. licente nelimitate (depline), atunci cand licentiatorul beneficiaza de exclusivitate pe toata durata de valabilitate a brevetului;
. licente limiate, cand dreptul de folosire a inventiei, desi este exclusiv, prezinta unele ingradiri
b)licenta neexclusiva sau simpla prin care licentiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licentiatul de a folosi inventia in conditiile convenite. Licentele neexclusive pot fi la randul lor neeclusive depline si neexclusive limitate.
OBLIGATIILE PARTILOR
1. Licentiatorul are obligatia de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei si de a garanta existenta dreptului acordat
2. Licentiatul are obligatia sa foloseasca inventia in conditiile stabilite si sa plateasca pretul.
In contractul de licenta pretul se poate plati prin folosirea mai multor modalitati si anume: o suma forfetara integrala; o suma globala initiala; un procent (royalty) aplicat la valoarea productiei sau a vanzarilor; ori sume suplimentare pentru compensarea diferentelor.
Contractul de licenta poate inceta datorita urmatoarelor situatii:
. la expirarea duratei pentru care a fost incheiat
. la intrarea inventiei in domeniul liberei concurente, dupa perioada stabilita de lege.
Prin incheierea contractului de licenta (licentiatorul) are urmatoarele avantaje:
. evita barierele vamale sau masurile restrictive cu caracter netarifar
. repartizarea zonelor de desfacere si inlaturarea concurentei de piata
. stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime
. valorificarea rezulattelor cercetarii precum si a potentialuilui de proiectare
. obtinerea de participatii directe la beneficiile obiectivelor realizate licentiatul are urmat. avantaje:
. realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de marfuri similare sau identice
. introducerea unei tehnici avansate
. asimilarea unor produse tehnice complexe
. promovarea exporturilor de marfuri de produse sub licenta
(vezi sediul materiel in dreptul roman)
CONTRACTUL DE KNOW - HOW
In doctrina notiunea de know-how este definita printr-o multitudine de formulari care cuprind criterii diferite. Indiferent de acceptiunea folosita elementele unui know-how sunt urmatoarele:
. dexteritatea (abilitatea) tehnica, incluse in abilitatea generala a unui tehnician datorita aptitudinilor si ingeniozitatii sale
. experineta tehnica ca urmare a unei practici indelungate, implicand solutionarea problemelor. Acest element implica un grad mai inalt de activitate intelectuala, ca de exemplu in informatica unde prezinta o mai mare importanta modul de a se servi de masini, programarea ideilor ce se introduc - software - decat masinile insesi -hardware.
. cunostintele tehnice ce pot cuprinde o gama larga, variabila d.p.v. al aportului intelectual. De exemplu in cazul in care diversele elemente componente ale unui procedeu tehnic, au fost deja publicate, dar ansamblul sau combinarea acestora nu a fost adusa inca la cunostinta generala, divulgarea lui catre o alta intreprindere de catre o persoana poate constitui o incalcare a obligatiilor de a pastra secretul de serviciu cu toate consecintele ce decurg din aceasta actiune (breach of confidence). Dar cunostintele tehnice ca element al know how-ului nu se limiteata la domeniul industrial, ci au importanta si in alte domenii cum ar fi in administrarea (magazinele pot fi amenajate intr-o gama infinita de combinatii, iar observatiile de merchandising o vor arata pe cea mai satisfacatoare, publicitatea poate fi in cele mai diferite feluri etc.)
. procedeele de aplicare, metode tehnici ori mijloace in scopul obtinerii unui rezultat; ele pot fi brevetabile sau nebrevetabile, imprejurare in care pot constitui un element de know-how.
Contr.de know-how reprezinta calea specifica de transmitere a tehnologiei, procedeului sau cunostintelor de tehnice de specialitate, completat cu asistenta teh. Asemenea cunostinte teh. nebrevetate, dar transmisibile, prezentand numai o noutate numai relativa si subiectiva, se numesc know-how.
Formula know-how provine de la expresia americana "the know-how to do it" care in limba franceza se exprima prin "le fait de savoir comment s*y prende" (mai scurt savoir-faire) adica "faptul de a sti cum sa procedezi" Sediul materiei: ......
Obiectul contractului este dat de transmiterea de cunostinte tehnice, de informatii si de documentatii de la cele mai simple pana la procedee si tehnologii complexe.
Transmiterea know how-ului de la titular la beneficiar se poate face in mai multe moduri:
1. trimiterea documentatiei (planuri, desene, manuale, formule)
2. furnizarea de material sau unei parti din material incorporand know-how-ul
3. primirea de tehnicieni de la beneficiar, spre formare si specializare in uzina transmitatorului, aceasta fiind solutia cel mai des intalnita.
Efectele contractului
In privinta efectelor contractului de know-how trebuie invederat inconvenientul provocat de faptul ca nu exista brevet si in consecinta daca beneficiarul a primit know how-ul, acesta nu mai poate fi retras, chiar daca beneficiarul nu mai vrea sa plateasca redeventele.
Furnizorul sau transmitatorul are obligatia in principal de:
. a transmite cunostintele tehnice;
. de a da garantii asupra rezulatului
. de a asigura asitenta tehnica
. de a garanta dreptul exclusiv de folosinta
. dreptul de folosire a marcii sale de fabrica
Beneficiarul sau dobanditorul are urmatoarele obligatii: - plata pretului; - pastrarea secretului; - mentinerea calitatii produselor obtinute.
Plata unui know-how poate consta in bani in produse sau in alte cunostinte tehnice. Atunnci cand contravaloarea know-how-ului se achita in bani, plata se face printr-o suma globala, o suma forfetara, sau prin cote parti din valoarea productiei rezulate.
Contractul poate contine diferite clauze privind obligatii reciproce sau unilaterale, cum ar fi:
. raspunderea pentru neexecutarea obligatiilor contractuale
. regimul taxelor fiscale
. comunicarea eventualelor modificari, perfectionari aduse obiectului contractului

CONTRACTUL DE CONSULTING ENGINEERING
Consulting-ul consta in studierea si cercetarea pentru un anumit beneficiar, a posibilitatilor tehnice si comerciale, in baza stadiului actual al stiintei si practicii, intr-un anumit domeniu si acordarea corespunzatoare de asistenta tehnica. Ca activitate de acordare a consultatiilor, cuprinde o sfera larga de operatiuni, activitate ce se suprapune cu interesele beneficiarului, consultantul propunand doar solutii, fara a putea lua decizii.
Engineering-ul este un complex de operatiuni prealabile sau concomitente de conceptie si elaborare, precum si de coordonare si executare a proiectelor si lucrarilor pentru realizarea unui obiectiv.
Operatiunile de engineering se realizeaza in acdrul a doua faze si anume:
. faza de studii, care include cercetarile in baza carora se elaboreaza un proiect, studii preliminare sau prestudii;
. faza de executie si anume lansarea comenzilor, procurarea materialelor, montaj, constructii, receptii, punerea in functiune,etc.
Consulting-engineering-ul este o activitate de natura intelectuala care se concretizeaza, in principal, in furnizarea de solutii sau studii tehnice, acestea reprezeentand rezultatul unor cercetari rationale (operation research), oferind partenerului contractual posibilitatea de a lua decizii obiective si eficiente.
Notiunile de consulting si engineering se folosesc impreuna dar si separat, fiecare activitate in parte reprezentand trasaturi proprii. In principal aceste activitati se desfasoara de ingineri si tehnicieni care sunt grupati in societati sau organizatii de specialitate.
Astfel ei sunt grupati in :
. Societati autonome, care sunt organizatii sau cabinete de ingineri consultanti; gradul lor de autonomie fiind determinat de aportul adus de bancile sau firmele industriale care participa la capitalul social.
. Societati integrate care depind nemijlocit de firmele industriale, fiind filiale sau servicii de studii ce lucreaza pentru terti. Prin activitatea lor, societatile integrate indeplinesc si serviciile care sunt premergatoare incheierii operatiunilor comerciale internationale.
Clasificare
In functie de obiectul lor, societatile se pot grupa in modul urmator:
. societati de proiectare si constructii; -societati specializate in conducerea activitatii intreprinderilor, -societati de cercetare
Cadrul juridic al activitatii de engineering
Desi gama contractelor prin care se realizeaza activitatea de engineering este atat de vasta, s-ar putea desprinde cateva tipuri de contracte incheiate in acest scop:
. contractul "la cheie" este cel in virtutea caruia furnizorul ii livreaza clientului intreaga instalatie contractata in stare de functionare fara ca la randul sau clientul sa fi contribuit cu ceva, deci fara nici o alta obligatie din pareta acestuia decat aceea de a plati pretul.
Un atare "contract" unitar prin obiectul si scopul sau, cuprinde in realitate mai multe contracte sau feluri de contracte precum:
. contract de vanzare cumparare (la export sau import)
. un contract de licenta asupra unor brevete sau pentru transmiterea know how-ului care ar avea ca obiect dreptul de folosinta asupra brevetelor vanzatorului sau dreptul de a folosi khnow how-ul acestuia
. un contract de locatie de servicii avand ca obiect asistenta tehnica acordata de catre vanzator
. un contract de imprumut pentru creditul acordat de catre vanzator.
Desi practica internationala cunoaste asemenea contracte, in fapt, ele sunt rare, din mai multe considerente.
CONTRACTELE DE FINANTARE Sunt:
1 .Contractul de factoring; 2.Contractul de leasing

1. CONTRACTUL DE FACTORING
Definitie. Precizari preliminare:
Contractul de factoring este acel contract prin care o persoana, numita aderent, cedeaza dreptul asupra creantelor sale comerciale unei alte persoane, numite factor, care se obliga sa preia activitatea de incasare in schimbul unei remuneratii.
In dr. roman, contr. de factoring este definit astfel:,,Factoring-ul este un contr. incheiat intre o parte, numita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii si o soc. bancara sau institute financiara specializata,denumita factor, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii catre terti" (art.6, alin.2,lit b din Lg.nr.469 din 9 iulie 2002 cu privire la unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale).
Aderentul cedeaza factorului creantele rezultate din vanzarea unor bunuri, executarea unor lucrari sau prestarea unor servicii, materializate in facturi, iar factorul ii plateste valoarea creantelor acceptate, urmand sa le incaseze la scadenta. In aceste conditii, factorul se subroga in dr. aderentului, asumandu-si si riscul insolvabilitatii clientilor (debitorilor) aderentului. In ceea ce il priveste pe debitor, acesta trebuie sa aiba calitatea de comerciant. De asemenea, se impune ca facturile ce sunt cedate factorului sa nu fi fost refuzate sau acceptate cu rezerve de catre debitori.
Contractul de factoring reprezinta o forma speciala de creditare pe termen scurt ce presupune vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, o clientela stabila, creante pe termen scurt si creditul acordat de catre factor. Transmiterea creantelor catre factor se realizeaza prin intermediul unei subrogari conventionale. Prin simpla transmitere a facturilor, fara vreo alta formalitate, decat notificarea catre debitor, factorul devine proprietarul creantelor acceptate si dobandeste toate drepturile si garantiile fara a beneficia de o actiune de regres impotriva aderentului. Totusi, prin exceptie, in cazul inexistentei totale sau partiale a creantelor, factorul are o actiune in repetitiune a platii nedatorate.
Astfel, in baza unui contr. de factoring, factorul isi ia asupra sa numai riscul insolvabilitatii debitorilor, nu si alte riscuri ce ar tine de domeniul asigurarii marfurilor sau al fidejusiunii ori de incorectitudinea comerciala sau administ. a aderentului. In aceste conditii, pentru a preveni o atare situatie de risc, factorul retine o suma reprezentand o parte din valoarea facturilor (de circa 10%).
Opozabilitatea catre terti a transmiterii creantei este subordonata cunoasterii de catre debitor a cesiunii intervenite. In acest sens, aderentul are obligatia de a-1 notifica pe debitor cu privire la aceasta operatiune.
Partile contractului:
Contr. de factoring implica participarea a trei persoane:
1.Aderentul, care este un vanzator de bunuri sau un furnizor de servicii;
2.Factorul, deci cesionarul creantelor, care este, de obicei, o intreprindere specializata in acest domeniu. In acest sens, Legea nr. 469 din 9 iulie 2002 cu privire la unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale aminteste, in mod implicit, ca factor poate fi doar o societate bancara sau o institutie financiara specializata in domeniu;
3.Clientul, adica persoana ce cumpara bunurile vandute de catre aderent sau beneficiaza de serviciile prestate de catre acesta.
In factoringul international participa, de regula, doi factori, unul din tara exportatorului si unul din tara importatorului. In aceste conditii, factorul la export cedeaza coresondentului sau creantele pe care aderentul le are asupra importatorilor straini, iar factorul la import, in situatia in care le accepta, le preia si continua activitatea de incasare.
In relatiile create de factoringul international, problema opozabilitatii catre terti a cesiunii creantelor se complica prin interventia normelor de drept international privat referitoare la legea aplicabila, fie ca este vorba despre pactum de lege utenda, si deci de normele ce carmuiesc alegerea legii aplicabile, fie ca legea aplicabila trebuie determinata in lipsa unei stipulatii a partilor (electio juris). Situatia se complica si din cauza ca este vorba, in realitate, de doua cesiuni de creante, una efectuata de catre aderent catre factorul la export si cealalta de catre acesta din urma catre factorul la import. In aceste conditii, s-ar putea ca ambele cesiuni sa nu fie carmuite de aceeasi lege, ci de catre legi diferite, care prevad conditii diferite. In acest caz se pune problema de a sti daca nerespectarea prevederilor uneia dintre legi afecteaza si validitatea celeilalte cesiuni aflate sub imperiul altei legi.
Caractere juridice:
Contractul de factoring, la fel cu majoritatea contractelor de comert international, este un contract bilateral, consensual, comutativ, cu titlu oneros si cu executare succesiva. In plus fata de trasaturile mentionate, contractul de factoring mai prezinta si un caracter intuitu-personae, in ceea ce il priveste pe aderent. In literatura de specialitate s-a avansat si ideea potrivit careia contractul de factoring, in majoritatea cazurilor, ar fi si un contract de adeziune la clauzele impuse de catre factor. De asemenea, acest contract cuprinde de obicei si o clauza de exclusivitate in favoarea factorului, caruia aderentul ii cedeaza totalitatea creantelor sale.
Contractul de factoring indeplineste un dublu rol: de instrument de finantare pe termen scurt (aderentul incaseaza imediat valoarea facturilor sale, beneficiind de capitalul necesar pentru desfasurarea activitatii comerciale si, implicit, de o crestere a cifrei de afaceri) si de instrument de gestiune comerciala (aderentului ramanandu-i numai sa tina evidenta contului de factoring).
Origine:
Originea contr.de factoring o intalnim in practica participantilor la activitatea de comert din Anglia secolului al XVIII-lea. Ulterior, aceasta operatiune juridica a dobandit o amploare deosebita in S.U.A., in conditiile expansiunii comertului cu coloniile. Contr. de factoring a fost pentru prima data reglementat in dreptui nord-american, prin The Factoring Act, din 1889 si mai apoi printr-o lege speciala din anul 1923. In sfarsit, in The Uniform Comercial Code au fost incluse dispozitii speciale menite sa faciliteze operatiunile efectuate prin intermediul factoring-ului.
Factoring-ul este tot mai mult utilizat in diferite tari europene, chiar impotriva legislatiilor care nu sunt de natura sa ii inlesneasca in mod efectiv dezvoltarea. In majoritatea legislatiilor, operatiunile de factoring sunt supuse dispozitiilor prevazute de legile civile referitoare la cesiunea de creanta sau la subrogarea conventionala. Pentru a facilita dezv.operatiunilor de factoring, in unele legislatii s-au simplificat procedurile de opozabilitate a cesiunii si de transmitere a creantelor. Astfel, in unele sisteme de drept, incunostintarea debit. se poate face chiar si printr-o simpla scrisoare. De asemenea, in unele legislatii se permite ca insasi facturile sa poata fi transmisibile.
Natura juridica:
Contractul de factoring constituie un contract original si complex, ce prezinta elemente comune cu cesiunea de creanta si cu subrogatia conventionala, dar si asemanari cu imprumutul, mandatul comercial, scontul si operatiunea de asigurare a creditului.
Totusi, contractul de factoring nu poate fi identificat cu nici una dintre aceste operatiuni mentionate. Astfel, in timp ce mandatarul se obliga sa transmita mandantului numai sumele incasate efectiv, in cazul contractului de fatoring, factorul se obliga sa plateasca intreaga valoarea a creantelor aderentului asupra clientilor sai. De asemenea, spre deosebire de mandatar, factorul isi asuma riscul insolvabilitatii debitorilor. In cazul operatiunii de scont, se cedeaza o creanta izolata, iar tertul este intotdeauna solvabil, imprumutatul garantand acest fapt, in timp ce in cazul contractului de fatoring, de regula este stipulata o clauza de exclusivitate pentru toate operatiunile (cel putin pentru cele dintr-o anumita tara), iar factorul suporta riscul insolvabilitatii debitorilor. De asemenea, daca in cazul scontului, imprumutatul garanteaza succesul operatiunii, in cazul contr.de fatoring, acesta nu garanteaza decat existenta creantelor.
In aceste conditii, factoring-ul se dovedeste a fi un contract comercial sui -generis care utilizeaza tehnici moderne, de natura a facilita expansiunea comertului international.
Reglementare:
In dreptul intern nu avem o reglementare explicita a contractului de factoring. Totusi, legiuitorul aminteste de existenta acestei operatiuni juridice in cuprinsul Legii nr. 469 din 9 iulie 2002 cu privire la unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale.
Astfel, art. 6 al acestui act normativ stipuleaza ca:
,,Partile contractante pot realiza platile prin utilizarea urmatoarelor instrumente de plata garantate si/sau mecanisme de mobilizare a creantelor:
a) ordin de plata;
b)cec, certificat conform Legii cecului nr. 59 din 1934, cu modificarile ulterioare;
c) cambie si bilet la ordin, avalizate de o societate bancara si acceptate in prealabil de obligatul principal, conform Legii cambiei si biletului la ordin nr. 58 din 1934, cu modificarile ulterioare;
d) forfetare sau factoring".
De asemenea, legiuitorul schiteaza o definitie a factoring-ului in art. 6, alin. 2, lit. b din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002: ,,Factoring-ul este un contract incheiat intre o parte, numita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii si o societate bancara sau institutie financiara specializata, denumita factor, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii catre terti".
In dreptul international, contractul de factoring este reglementat prin Conventia cu privire la Factoring-ul international, incheiata la Ottawa, in anul 1988, sub egida UNIDROIT.
Potrivit prevederilor acestei Conventii, prin contractul de factoring, o parte (ofertant, producator) repartizeaza celeilalte parti (factorul) titluri de credit rezultand din contractele de vanzare de bunuri incheiate intre producator si clientii sai (debitorii sai), cu exceptia celor ce au ca obiect bunuri personale, de uz familial sau gospodaresc ale debitorilor (art.l, alin. 2, pct.a).
De asemenea, si Comisia Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International a initiat ample negocieri in vederea adoptarii unor Reguli Uniforme in domeniu, sub forma unei Conventii asupra cesiunii de creanta, la initiativa reprezentantilor Frantei, Belgiei si Italiei. Totusi, aceste negocieri nu au cunoscut inca o finalizare concreta.
Forme de factoring:
Dupa criteriul momentului in care sunt achitate creantele de catre factor, operatiunea de factoring cunoaste doua forme: factoring-ul traditional si factoring-ul la scadenta.
In operatiunile de factoring traditional (old line factoring), factorul plateste creantele imediat ce le primeste in posesie, data cesiunii fiind insasi data creantei. Aceasta este forma obisnuita in care s-a consacrat contractul de factoring.
In operatiunile de factoring la scadenta (maturity factoring), factorul plateste creantele in momentul exigibilitatii lor, situatie in care data cesiunii coincide cu data scadentei lor.
In dreptul englez mai exista si un Undisclosed Factoring''' sau ,,money without barrowing", constand in incheierea concomitenta a doua contracte, un contract de vanzare-cumparare si un contract de comision, ambele incheiate intre un factor si furnizor, in temeiul carora factorul cumpara marfa furnizorului pe care il numeste in acelasi timp reprezentant al sau (trustee} si il insarcineaza sa o vanda cumparatorului efectiv si sa incaseze pretul.
Efectele contractului de factoring:
In cadrul contractului de factoring, relatiile dintre parti sunt determinate de subrogarea factorului in drepturile de creanta ale aderentului.
Functiile factorului:
Conform art. 1, alin. 2, pct.b din Conventia UNIDROIT cu privire la Factoring-ul international, functiunile ce pot fi indeplinite de catre factor sunt:
1. efectuarea platii producatorului (inclusiv imprumuturi, plati in avans);
2. supravegherea conturilor bancare - in conexiune cu operatiunile legate de titlurile de credit;
3. preluarea platilor efectuate - in temeiul titlurilor de credit;
4. asigurarea protectiei impotriva railor platnici.
Potrivit aceluiasi text de lege, factorul, in executarea unui contract de factoring, trebuie sa indeplineasca cel putin doua dintre aceste functiuni enumerate mai sus.
Obligatiile factorului:
a) In primul rand, factorul trebuie sa ii platesca aderentului valoarea creantelor cedate. Factorul este tinut sa achite numai creantele acceptate in prealabil, tinand cont de garantiile pe care le prezinta. Prin contractul de factoring factorul isi rezerva dreptul de a decide sa nu accepte facturile unor clienti pe care, pe plan cpmercial nu li agreeaza, fiindca nu prezinta suflcienta garantie.
Factorul poate prelua si creantele neacceptate, dar in calitate de mandatar (factoring fara notificare). In acest caz, factorul nu mai crediteaza contul aderentului decat in masura incasarii efective a facturilor. In aceasta situatie, debitorul cedat poate ridica impotriva factorului (mandatar) toate exceptiile pe care le are impotriva aderentului (mandant).
Dupa forma de factoring utilizata, plata se poate face inainte de scadenta, pe masura cedarii facturilor sau la scadenta.
Facturile sau copiile lor legalizate trebuie prezentate la termenul stabilit in contract, msotite de un borderou ce cuprinde mentiuni referitoare la facturile cedate (cu garantii si cu documente justificative), declaratia aderentului in sensul ca le transmite in proprietatea factorului si cererea de plata a facturilor, in schimbul unei chitante subrogatorii.
Facturile primite de catre factor vor fi contabilizate si grupate in conturile personalizate ale clientilor agreati. De asemenea, factorul poate deschide si aderentului un cont curent. In aceasta situatie, la credit se va trece valoarea nominala a facturilor cadate, iar la debit, comisionul factorului. Existenta acestui cont curent confera aderentului atat garantia incasarii facturilor, cat si posibilitatea compensatiei.
De asemenea, factorul are si dreptul de a revinde creanta unui alt factor.
b) In al doilea rand, factorul va incasa, la scadenta, facturile de la clienti.
c) Factorul suporta riscul eventualei insolvabilitati a debitorilor. Totusi, acest risc poate fi acoperit prin valoarea comisionului perceput de factor si prin selectionarea clientilor bun-platnici, evidentiata prin refuzul acceptarii creantelor asupra clientilor rau-platnici.
d) De asemenea, factorul poate presta pentru aderent si o serie de servicii administrative. Cu titlu de exemplu, pot fi mentionate urmatoarele activitati: prospectarea pietei, selectionarea clientilor, punerea la dispozitia aderentului a unor metode moderne de gestiune si contabilitate, procurarea de informatii si prestarea de asistenta juridica.
Obligatiile aderentului:
In ceea ce il priveste pe aderent, acesta are obligatia de a transmite factorului creantele sale, de a notifica debitorilor aceasta operatiune, de a mentiona in cuprinsul facturilor ca plata se va efectua in mod obligatoriu catre factor, de a garanta existenta creantei la data cesiunii, de a coopera cu factorul in cursul executarii obligatiilor sale contractuale si de a plati acestuia remuneratia convenita.
De asemenea, pentru a nu perturba derularea normala a contractului de fatoring, aderentul este dator sa isi indeplineasca si obligatiile ce ii revin in baza contractelor incheiate cu proprii sai clienti. Aceasta obligatie se impune in mod firesc, intrucat in caz contrar, clientii s-ar putea indrepta impotriva factorului - in anumite conditii - pentru a ii solicita restituirea sumelor platite catre acesta, pe motiv ca producatorul nu si-a respectat obligatiile contractuale.
Aderentul accepta si o clauza de exclusivitate, in temeiul careia el se obliga sa cedeze totalitatea facturilor comerc. prezente, dar si pe care le va avea in viitor, pe o durata expres determinata in cuprinsul contr.
In dreptul american exista si un privilegiu special in privinta creantelor factorului care il feresc de concurenta celorlalti creditori ai aderentului aflat in stare de faliment.
Obligatiile clientului (debitorului):
Potrivit art. 6, alin. 1 din Conventie, cesiunea titlurilor de credit facuta de catre aderent in favoarea factorului va produce efecte chiar daca intre aderent si client (debitor) ,,exista o conventie de inlaturare a posibilitatii cesiunii". Totusi, alin. 2 al aceluiasi articol precizeaza ca ,,o asemenea cesiune nu va produce insa efecte fata de debitorul cedat, daca in momentul incheierii contractului debitorul isi are sediul intr-unul din statele care au facut declaratie" privind rezervele sale fata de Conventie.
In masura in care subrogarea le-a fost notificata, clientii aderentului au obligatia de a plati numai factorului. Totusi, potrivit art. 8, alin. 1 din Conventie, obligatia debitorului de a plati factorului subzista ,,numai si numai in situatia in care debitorul nu are cunostinta despre existenta unui drept prioritar la plata, detinut de catre o alta persoana".
In absenta altor dispozitii contractuale, debitorii ii vor putea opune factorului toate exceptiile inerente creantei. Orice alte exceptii pot fi invocate numai daca sunt preexistente subrogarii.
Astfel, potrivit art. 9 alin. 1 din Conventie, daca factorul promoveaza o actiune impotriva debitorului - pe baza unui titlu de credit rezultat dintr-un contract de vanzare-cumparare de bunuri - ,,debitorul se poate apara invocand orice aparare care izvoraste din contract si care ar fi putut fi invocata impotriva producatoralui (aderentului)". Alin. 2 al aceluiasi articol stipuleaza ca debitorul poate ridica impotriva factorului ,,orice actiune care ar fi putut fi promovata impotriva producatorului (aderentului) la momentul in care notiflcarea cesiunii i-a fost facuta". Astfel, de exemplu, daca mai inainte de efectuarea subrogarii a operat compensatia legala, aceasta poate fi opusa factorului, intrucat el nu poate avea mai multe drepturi decat aderentul (nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet). Dupa subrogare, compensatia nu mai putea opera, deoarece nu era indeplinita conditia reciprocitatii creantelor respective (creanta nu mai apartinea aderentului, ci factorului).
O alta prevedere a Conventiei UNIDROIT cu privire la Factoring-ul international, ce se refera la client (debitor), este cea stipulata in art. 10, alin. 1. Astfel, neindeplinirea, indeplinirea cu intarziere sau indeplinirea defectuoasa a obligatiilor contractuale de catre producator (aderent) ,,nu va conferi debitorului dreptul de a cere restituirea sumelor platite factorului, in situatia in care debitorul are posibilitatea de a-si recupera banii de la producator". Totusi, potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, debitorul se va putea indrepta impotriva factorului daca acesta nu si-a indeplinit obligatia de plata fata de aderent (obligatie ce rezulta in temeiul titlurilor cesionate) sau daca factorul a facut o plata aderentului in momentul in care avea cunostinta de neindeplinirea, indeplinirea cu intarziere sau indeplinirea defectuoasa de catre producator a obligat. rezultate din contr.de v-c.
Incetarea contractului de factoring:
De regula, contractul de factoring isi inceteaza efectele la expirarea perioadei de cedare a creantelor sau prin reziliere. De asemenea, intrucat acest contract prezinta un caracter intuitu-personae in ceea ce il priveste pe aderent, Incetarea lui va interveni si in situatia in care acesta decedeaza sau devine incapabil.
Mijloacele de plata in comertul international
1. Notiuni generale
Mijloacele de plata in comertul international reprezinta totalitatatea posibilitatilor materiale prin care se poate stinge o creanta internationala.
Acestea difera in functie de interesul partilor, de natura tranzactiei, de locul si momentul platii, de pozitia concurentei si de uzantele pietei.
Prin mijloace de plata in comertul international se intelege lichiditatea internationala, rezervele de aur si devizele folosite in relatiile internat., aflate la dispozitia guvernelor sau a altor detinatori.
Mijloacele de plata se clasifica in:
. lichiditati neconditionate, adica acele mijloace de plata de care autoritatile monetare pot dispune oricand (aur, devize, drepturile speciale de tragere, creditele in forma unei prime transe de la F.M.I.);
. lichiditati conditionate, adica acele mijloace de plata de care autoritatile monetare pot dispune numai in anumite situatii (creditele de la F.M.I, in cadrul celorlalte transe, imprumuturi interguvernamentale sau de pe pietele de capital).
Existenta lichiditatilor permite desfasurarea in conditii normale a tranzactiilor comerciale internat.
Absenta unor atare lichiditati se traduce prin practicarea de catre tarile aflate intr-o astfel de situatie a restrictiilor de import si a restrictiilor valutare.
2. Aurul
Aurul reprezinta un mijloc universal de plata, fiind echivalentul general al marfurilor. Totodata, aurul reprezinta si un instrument de acumulare de rezerve.
Pana in secolul al-XIX-lea, tranzactiile comerciale internationale s-au bazat pe bimetalismul aur-argint. Incepand cu anul 1819, bimetalismul aur-argint este inlocuit cu monometalismul aur. Acesta din urma presupune libera circulatie a aurului atat in interiorul, cat si in exteriorul tarii. Sistemul amintit a fost utilizat initial in Anglia, pentru ca ulterior sa fie utilizat in toate relatiile comerciale internationale.
In relatiile comerciale internationale, in mod traditional, aurul a fost utilizat in una din urmatoarele trei forme: etalonul aur-moneda, etalonul aur-lingouri, etalonul aur-devize. In ultimul timp, ca urmare a desfasurarii tranzactiilor comerciale internationale si pe cale electronica, se vorbeste despre e-gold, adica despre etalonul aur-electronic.
Etalonul aur-moneda (gold specie standard) se caracterizeaza prin libera batere si circulatie a monedelor de aur, pe de o parte, si prin convertibilitatea bancnotelor in aur, pe de alta parte. Acesta si-a gasit expresia in stabilitatea paritatilor dintre unitatile banesti nationale prin intermediul miscarilor de aur, a modificarii masei monetare, a cresterii si descresterii preturilor si venitur. interne.
Etalonul aur-lingouri (gold bullion standard) se caracterizeaza prin aceea ca aurul nu mai circula ca moneda, fiind depozitat in forma de lingouri, in rezervele emitentului bancnotelor.
Etalonul aur-devize (gold exchange standard) care se caracterizeaza prin pastrarea - sub forma de rezerva - de catre bancile centrale a unor valute convertibile.
La Conferinta monetara si financiara de la Bretton Woods a fost instituit etalonul aur-dolar. Acesta a functionat pana in 1971, cand s-a renuntat la functiile monetare ale aurului, etalonul aur-dolar fiind inlocuit cu etalonul dolar.
In timp, aurul ca mijloc de plata in comertul international a inregistrat o evolutie cel putin interesanta. Astfel, ca urmare a pretului fluctuant si a distributiei inegale a acestuia, aurul a decazut de la rangul sau de mijloc principal de stingere a unei creante internationale. A fost utilizat pe mai departe ca mijloc de plata in relatiile comerciale internationale in cazurile in care nu putea fi utilizat un alt mijloc de plata.
Actualmente, evolutia aurului ca mijloc de plata in comertul international este evident pozitiva. Nu numai ca acest metal este utilizat cu succes in echilibrarea balantei de plati, dar el "circula" astazi, fiind folosit la stingerea creantelor internationale in forma e-gold (a aurului-electronic).
Astfel, etalonul aur-electronic se caracterizeaza prin aceea ca aurul nu circula fizic, ci doar pe cale electronica. E-gold presupune totusi existenta unei cantitati reale de metal pretios. Etalonul aur-electronic de astazi este succesorul etalonului aur-lingouri; aceasta inseamna ca aurul este depozitat (in forma electronica) in rezervele emitentului. E-gold permite ca toate platile efectuate prin acest mijloc de plata sa fie exprimate in moneda nationala ceruta de importator sau de exportator.
Aurul-electronic a fost creat pentru ca toti aceia care apeleaza la un astfel de mijloc de plata sa fie la adapost de orice rise financiar (aceasta deoarece e-gold nu se raporteaza la nici o moneda nationala si nici nu presupune pastrarea in conturi bancare). Totusi, lipsa riscului financiar nu inseamna absenta riscului de schimb; astfel, raportat la o moneda nationala, valoarea e-gold continua sa fluctueze.
3. Valutele
Valuta este moneda nationala a unei tari, utilizata ca mijloc de plata in decontarile internationale.
Valutele imbraca mai multe forme, clasificindu-se in raport de criterii diferite:
I. In functie de posibilitatile de preschimbare, valutele sunt de doua tipuri:
. Valute convertibile - pot fi preschimbate in alte valute;
. Valute neconvertibile - nu pot fi preschimbate in alte valute.
II. In raport de forma lor, valutele pot fi:
. Valute efective - se prezinta in forma de numerar, bancnote sau monede divizionare;
. Valute in cont - se prezinta in forma de disponibil la o banca.
Valuta efectiva, daca este depusa intr-un depozit bancar, se transforma in valuta in cont, iar valuta in cont, cand este ridicata, devine valuta efectiva.
Raporturile valorice dintre valute imbraca forma paritatilor monetare si a cursurilor de schimb.
Paritatea monetara reprezinta raportul stabilit pe baza valorilor paritare a doua monede. Valoarea paritara este reprezentata de continutul valoric al unitatii monetare nationale. Stabilirea valorii paritare a monedelor poate avea ca etalon: un metal pretios, o valuta sau dreptul special de tragere. In consecinta, se poate vorbi despre paritatea metalica, paritatea valutara si paritatea D.S.T.
Paritatea metalica este aceea in care raport. valorice sunt exprimate in metale pretioase: aur, argint, platina.
Paritatea valutara este aceea in care valorile paritare sunt exprimate in valuta de rezerva cu functii de moneda internationala, asa cum este cazul dolarului S.U.A. si al monedei europene unice.
Paritatea D.S.T. este acea paritate in care valorile paritare sunt exprimate in Drepturi Speciale de Tragere.
Marimea paritatilor este determinate de nivelul cursurilor de schimb de pe pietele valutare.
Cursul de schimb (cursul valutar) reprezinta raportul valoric dintre moneda unui stat si moneda unui alt stat. Dupa modul in care este stabilit, cursul de schimb este oficial sau liber.
. Cursul oficial este un curs fix determinat de autoritatea monetara competenta.
. Cursul liber (cursul pietei)este un curs flotant, fiind determ. de cererea si oferta existenta pe piata valutara.
Cursul de schimb se poate abate de la paritate numai in limita unor marje de fluctuatie.
Cursul liber (cursul pietei) este determinat prin cotatie. Determinarea cotatiei se face prin doua metode:
. Cotatia directa (cotatia incerta) este acea cotatie prin care unitatea monetara straina se exprima in moneda nationala;
. Cotatia indirecta (cotatia certa) este acea cotatie prin care unitatea monetara nationala se exprima in moneda straina). Modalitatea de stabilire a cotatiilor este specifica fiecarei burse.
4. Devizele. Devizele sunt titluri de credit pe termen scurt, exprimate in moneda straina.
I. Dupa forma, devizele se prezinta astfel:
. cambii; . bilete la ordin; . cecuri; . obligatiuni; . actiuni ale societatilor comerciale.
II. Dupa regimul de utilizare sau calitate, devizele sunt:
. convertible; . neconvertibile; . de clearing.
Devizele reprezinta o componenta majora a disponibilitatilor banesti ale unui stat. Acestea provin din exp.de marfuri, prestari de servicii,credite externe sau alte operatiuni efectuate cu strainatatea.
MODALITATILE DE PLATA
In comertul international modalitatile de plata care se practica in mod obisnuit sunt:
. Creditul documentar; . Incaso documentar;
I.Creditul documentar - se utilizeaza in urmatoarele doua forme
1. Acreditivul documentar; 2. Scrisoarea de credit comerciala
Clasificarea acreditivelor comerciale (mai multe criterii):
. natura angajamentului; - locul de plata;- clauzele cuprinse in document I.In raport de natura, caracterul, fermitatea sau garantia lor, se impart in patru categorii:
1. Acreditivele revocabile; 2. Acreditivele irevocabile; 3. Acreditivele revocabile neconfirmate; 4. Acreditivele irevocabile confirmate
II. In raport de locul de plata sau domiciliul uneia din parti:
1. Acreditivele domiciliate in tara importatorului; 2. Acreditivele domiciliate in tara exportatorului; 3. Acreditivele domiciliate intr-o tara terta
III. Avand in vedere clauzele pe care le contin acreditivele documentare:
Acreditivele transferabile; 2. Acreditivele netransferabile
3. Acreditivele utilizate total sau partial care se achita in transe proportionate cu volumul livrarilor
4. Acreditivele pentru livrari esalonate; 5. Acreditivele revolving

ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL
Definitia si felurile arbitrajului
Arbitrajul comercial international este o institutie juridica pentru solutionarea litigiilor ce se ivesc in cadrul relatiilor comerciale internationale, de catre persoane investite cu aceasta sarcina, chiar de catre partile contractante aflate in litigiu.
Prorogarea conventional a competentei jurisdictiilor de dr. comun, spre a fi supuse solutionarii unor alte persoane care nu au calitatea de judecatori, constituie caracterista esentiala a arbitrajului. Partile contractante au posibilitatea legala de a prevedea in contr. lor o clauza potrivit careia orice litigiu cu privire la acel contract, sa nu fie solutionat de instantele de drept comun.
2. Caracterele arbitrajului comercial international
. caracterul arbitral rezulta dn aceea ca arbitrii au puterea de a statua, de a judeca dar spre deosebire de judecatori care primesc aceasta putere de la lege, arbitrii o primesc din partea partilor in litigiu.
. caracterul comercial conferit de caracterul litigiului care face obiectul arbitrarii
. caracterul international
In acest sens, Conventia de la Geneva din 1961 asupra arbitrajului comercial international, arata ca se numeste arbitraj comercial international acela ce are ca obiect "litigii nascute sau care se vor naste din operatii de comert international".
Institutia de arbitraj este nationala dar competenta ei depaseste cadrul national. De exemplu Curtea de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei este o institutie nationala, dar litigiile pe care le solutioneaza au caracter international, dupa criterii oferite in acest scop de Conventia Europeana asupra arbitrajului comercial international, adica izvorand din litigii de com.int. intre parti care au sediul sau resedinta in state diferite (art.l al.l)
O institutie de arbitraj cu adevarat si complet internationala este Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris. Dar in marea majoritate a cauzelor solutionarea litigiilor internat. este incredintata unor organisme de arbitraj nationale (A.A.A.=American Arbitration Association), adica acele organisme legate de o anumita tara sau de un anumit oras. (Londra, Bremen, Bucuresti,etc).
3.Izvoare Principalele surse ale arbitrajului international sunt:
Legile, tratatele internationale, jurisprudenta si doctrina. Pentru arbitrajul roman de dr.internati. privat:
1. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat
2. Cartea a IV-a din codul de procedura civila modificat de legea nr.59/1993
3. Regulamentul si Normele de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial International Buc.C.A.B.)
4. Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comert si industrie
Dintre conventiile internationale citam:
. Conventia europeana asupra arbitrajului comercial international de la Geneva din 1961 (tara noastra este parte din 1963)
. Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine de la New York din 1958 (tara noastra este parte din 1961)
. Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii mtre state si persoane ale altor state;
Aplicarea uzurilor comerciale, regulile Incoterms si alui lex mercatoria cu titlu de norma ....
Organizarea arbitrajului
Felurile arbitrajului, clasificare
In functie de structura organizatorica:
. Arbitraj institutionalizat (caracter permanent, de regula pe langa o CCI sau organizatie internationala)
. Arbitraj ad-hoc (pentru solutionarea numai unui anumit litigiu, stabilit de parti)
Dupa abilitatile conferite arbitrilor:
. arbitraj de drept ( dejure)
. arbitraj in echitate (ex aequo et bond) dupa principii de echitate, nu dupa n. de drept material sau procesual in functie de competenta:
. arbitraj cu competenta generala in materie de cornert international. Cum ar fi Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris, Curtea de Arbitraj de la Londra, Curtea permananta de Arbitraj de pe langa Comisia germana pentru probleme de arbitraj.
Arbitraj de competenta speciala in domeniul comertului international cum sunt: Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen, London Corn Trad
(Articolul 30 din Conventia de la Viena din 1980 este intitulat "Obligatiile vanzatorului" si are urmatoarea redactare:"Vanzatorul trebuie sa livreze bunurile cu toate documentele insotitoare ale marfii si sa transfere proprietatea bunurilor conform contractului siprezentei conventii"
Articolul 53 din Conventia de la Viena din 1980 este intitulat "Obligatiile cumparatorului" are urmatoarea redactare:"Cumpdrdtorul trebuie plateasca pretul marfii si sa primeasca marfa in conditiile stipulate in contract si m prezenta conventie.")