DOMNUL. VOIEVODUL, PRINCIPELE ŞI GUVERNATORUL TRANSILVANIEI 1.1.

Domnia - instituţie centrală a dreptului cutumiar romānesc Domnia este o instituţie originală şi autohtonă, atribute ce derivă din procesul de formare al statelor feudale romāneşti. Nu putem nega, deşi am subliniat originalitatea şi autohtonia sa, influenţele bizantine asupra instituţiei ca atare. Născāndu-se ca popor creştin, avānd mitropolii īncă din 1359 şi respectiv 1401, fundamentarea divină a puterii politice de către bizantini nu putea să nu influenţeze concepţia romānească asupra domniei: puterea era considerată ca fiind de sorginte divină.

1.1.1.

Caracteristicile domniei Īn Ţările Romāne domnia a fost absolutistă. Domnul a fost singur stăpānitor, lipsit de un organ de control, īnsă nu a fost despot (A. D.

XENOPOL), atributele fiindu-i relativizate prin sfatul domnesc, adunarea stărilor şi obiceiul pămāntului. Puterea domnului a fost personală, indivizibilă şi netransmisibilă īn plenitudinea sa. Chiar şi īn situaţia īn care Ţările Romāne au devenit vasale prin omagiile prestate suveranilor puterilor mai mari, ele n-au devenit ţări vasale de drept; pentru că vasalitatea era nominală.

Vasalitatea s-a purtat asupra persoanei domnului şi nu a domniei īn general. 1.1.

2. Succesiunea la tron Īntemeietorii ţărilor au creat dinastii (BASARABII şi MUŞATINII), īnsă cu excluderea descendenţei feminine. Avānd īn vedere necesitatea conducerii ţărilor de către capabili, s-a amendat principiile eredităţii pure şi simple şi cel al primogeniturii prin impunerea principiului mixt electiv-ereditar.


Dar cum orice regulă are şi excepţiile ei, se mai cerea condiţia ca pretendentul la tron "să nu fie īnsemnat", respectiv infirm, īmprejurare care īl făcea nedemn de a ocupa o asemenea funcţie īnaltă. Dar şi excepţia are excepţiile ei. Principiul electiv-ereditar īmpămāntenit a fost īncălcat īncă din secolul al XVI-lea cānd a īnceput să aibă acces la tron orice mare boier (exemplu MOVILEŞTII şi CANTACUZINII).

Potrivit dreptului obişnuielnic domnul era ales pe viaţă. Principiul a fost şi el īncălcat sub presiunea puterii otomane. Principiul a fost abolit īncepānd cu anul 1711 īn Moldova şi cu anul 1716 īn Ţara Romānească, īncepānd epoca fanarioţilor.

1.1.3.

Asocierea la domnie A existat īn Ţările romāne instituţia asocierii la domnie. Aşa de exemplu, MIRCEA CEL BĂTRĀN asociază la domnie īnainte de 1418 pe fiul său MIHAIL, ALEXANDRU CEL BUN asociază la domnie pe fiul său ILIE, iar ŞTEFAN CEL MARE pe fiul său BOGDAN. Asocierea la domnie a fiinţat şi īntre fraţi (ex.

fiii lui ALEXANDRU CEL BUN). Era de fapt o iniţiere īn tainele şi treburile domniei ale viitorului domn. 1.

1.4. Regenţa şi locotenenţa domnească Dacă domnul era minor, bolnav, īn imposibilitate de a conduce ţara, lipsea din scaun, īn caz de fugă a domnului, de mazilire, se utiliza regenţa, (cāt timp domnul a fost ales de ţară şi popor locotenenţa domnească).

Regenţa şi locotenenţa domnească desemnează toate categoriile de locţiitori domneşti. Din a doua jumătate a secolulal XVI-lea, regenţa lasă locul locote-nenţei domneşti, datorată īn principal fugii domnitorului ori mazilirii acestuia de către turci. 1.

1.5. Prerogativele domniei 1.

1.5.1.

PREROGATIVELE LEGIUITOARE Asemenea īmpăraţilor bizantini, domnul era unicul legiuitor, īntruparea terestră a voinţei lui DUMNEZEU. Actele normative pe care le emitea se numeau hrisoave, aşezăminte şi legături; domnul putea hotărī şi singur īn ce priveşte noile norme de drept, putea modifica şi obiceiul pămāntului sau a pravilelor deja existente. 1.

1.5.2.

PREROGATIVELE EXECUTIVE Toate atribuţiile executive erau concentrate īn māna domnului. Puterea absolută a domnului era diminuată īn relaţia cu Biserica. 1.

1.5.3.

PREROGATIVELE JUDECĂTOREŞTI Domnul era judecătorul suprem al Ţării. Judeca īn ultimă instanţă, dar şi putea prelua spre judecare orice cauză, fie de natură civilă, fie de natură penală, ce se afla pe rolul dregătoriilor. Hotărārile sale erau definitive, nefiind supuse căilor de atac.

Singur domnul putea să revină asupra hotărārilor. Funcţia judecătorească era exercitată de multe ori cu ostentaţie, pentru că de ea depindea păstrarea prestigiului domniei şi a tronului. Erau situaţii cānd condamna chiar la moarte fără dovezi şi procedură judiciară, dar erau şi situaţii cānd graţia chiar fapte grave.

1.2. Voievodul, principele, guvernatorul Transilvaniei 1.

2.1. Voievodul Īn Transilvania a existat o autonomie pronunţată.

De altfel īn īntreg regatul maghiar numai Transilvania a rămas organizată ca voievodat. Transilvania nu a putut fi organizată ca un principat īn cadrul regatului maghiar, necontopindu-se niciodată deplin cu regatul Ungariei. Deşi voievozii Transilvaniei erau dependenţi de regele Ungariei, fiind numiţi de acesta, īn mod constant ei au militat pentru īnlăturarea dominaţiei maghiare.

Īntr-adevăr īn a doua jumătate a secolulal XIII-lea şi primul pătrar al secolul al XIV-lea, Transilvania mai făcea parte din regatul Ungariei doar formal, voievozii devenind adevăraţi conducători ai ţării, deosebită de Ungaria. Accentuarea tendinţei autonomiste a Transilvaniei faţă de regatul Ungar se materializează mai īntāi prin consolidarea instituţiei principale, voievodatul. Se vor institui şi īn Transilvania, adevărate dinastii voievodale: LACKFI, CSAKI, KAN.

1.2.2.

Principele Īn īmprejurările deosebite ca urmare a dezastrului de la Mohacs (1526), regatul maghiar īşi īncetează existenţa, astfel că Transilvania se emancipează complet, transformāndu-se īn principat autonom sub suzeranitatea Porţii otomane (1541). Īn acest fel Transilvania īşi dezvoltă şi mai mult propriile instituţii juridico-politice. 1.

2.3. Guvernatorul După alungarea turcilor de sub zidurile Vienei (1683) şi īncheierea păcii de la Karlovitz, Curtea imperială vieneză īşi īndreaptă privirile spre Transilvania, atāt pentru poziţia sa strategică cāt şi pentru bogăţiile ei.

Sunt trimişi iezuiţi pentru a convinge pe ardeleni să accepte protecţia īmpăratului. Reglementarea raporturilor dintre Transilvania şi Curtea de la Viena este cuprinsă īn Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691, care devine o adevărată constituţie a Transilvaniei.