Legea ca vocabulă era uzitată chiar înainte de apariţia codificărilor, în paralel cu cea de obicei (sau drept, dreptate). Unitare ca sens, cele două cuvinte aveau etimologii diferite: cel dintâi provine din latinescul lex, în vreme ce cel de-al doilea este slavon. Abia în secolul al XVII-lea codurile de legi oficiale proprii ţărilor româneşti.

Problema inexistenţei dreptului nu se poate pune (ubi societas, ibi ius !) căci este ştiut că înaintea legilor scrise apare obiceiul juridic. De altminteri documentele timpului atestă existenţa unui ius valahicum după care se cârmuiau raporturile sociale sau litigiile dintre oameni. Nevoia codificării – de tip bizantin – s-a impus dato-rită mai multor factori: social-politici, bisericeşti, geografici şi culturali.

Dacă dreptul bizantin receptat prin pravile venea în conflict cu dreptul vechi nescris, acesta din urmă avea prevalenţă: ,,giudeţul giudecă câteodată şi împotriva pravilei, pentru acest obicei al locului...

. Lucrurile se fac dupre cum iaste obiceiul locului, măcar de are fi împotriva pravilei … “. Pentru Transilvania, situaţia este mai complexă întrucât pe teritoriul voievodatului s-au aplicat în paralel mai multe sisteme de drept.

De subliniat că formele şi fondul juridic ale dreptului obişnuielnic românesc au fost aceleaşi în toate provinciile locuite de români. Până la adoptarea codurilor autohtone au fost folosite manualele de drept bizantin ca şi culegerile de nomocanoane, care au influenţat vechiul drept românesc până în secolul al XIX-lea. Celor mai vechi legiuiri scrise, atât celor bisericeşti propriu-zise cât şi celor nomocanonice ori laice, sub influenţa slavă li s-au spus de către români pravile.


1. SINTAGMA ALFABETICĂ A LUI MATEI VLASTARES, La textul original al Sintagmei, diferiţi copişti, chiar români, au mai adăugat şi alte piese legislative, precum şi comentarii. Manuscrise ale Sintagmei, atât în limba greacă, cât şi în limba slavă, se păstrează şi astăzi în diferite biblioteci din ţara noastră.

2. PRAVILA SFINŢILOR APOSTOLI ŞI SFINTELOR SOBOARE ŞI ALTOR SFINŢI PĂRINŢI Este un nomocanon alcătuit în greacă, tradus în slavă şi în română; a circulat sub formă de manuscrise, care s-au păstrat la noi numai în limba slavă şi sunt cunoscute sub diferite nume dintre care menţionăm: 3. FRAGMENTE DE PRAVILĂ ÎN LIMBA SLAVĂ Sunt cunoscute mai multe manuscrise ale acestei culegeri.

Pravila de la Academie poartă titlul de Nomocanon, adică „îndreptător de lege”, cuprinzând pe scurt Pravilele ale Sfinţilor Apostoli, ale Sfântului VASILE CEL MARE şi ale Sfintelor Sinoade. 4. NOMOCANONUL LUI MANUIL MALAXOS are ca autor pe notarul mitropoliei din Teba Boeţiei şi este alcătuit în anul 1561.

Caracteristica manuscriselor acestui nomocanon constă în marea lor diversitate, chiar şi a celor greceşti. 5. HEXABIBLUL LUI CONSTANTIN HARMENOPULOS ILOR, 1345 a fost alcătuit la 1345, la Tesalonic, de către un judecător.

Acest nomocanon s-a răspândit repede în întreg Imperiul Bizantin, fiind apoi tipărit la 1547, la Paris şi Köln, pentru ca apoi la 1830 să devină lege a statului grec. A fost tradus integral şi în limba română la începutul secolulal XIX-lea. 6.

Pravilele tipărite Prima pravilă tipărită în secolulal XVI-lea este Pravila de la Ieud (Maramureş). Se consideră că a fost tipărită la Braşov de către diaconul CORESI în anul 1563. Secolul al XVII-lea se evidenţiază în mod cu totul aparte prin tipărirea marilor pravile româneşti, în principal laice.

În 1640 este tipărită Pravila de la Govora (a fost tipărită în mânăstirea cu acelaşi nume) sau Pravila cea Mică, o traducere în limba slavonă realizată de MIHAIL MOXA (MOXALIE). Poartă denumirea de Dreptătoriu de lege. Este de fapt o legiuire bisericească; reglementează Spovedania şi Împărtăşanie, Căsătoria etc.

Iată şi care sunt izvoarele juridice scrise ale materiei: 1. STATUTELE ŢĂRII FĂGĂRAŞULUI, 1508 Codificarea cunoscută sub acest nume a fost generată de răscoalele românilor din teritoriul omonim (1503, 1508) şi care între altele au cerut expres dreptul de a codifica legile cutumiare. Redactate în limba latină, limba oficială a cancelariei transilvane, ceea ce dovedeşte faptul că ele nu au fost necesare populaţiei româneşti care îşi cunoştea dreptul cutumiar, ci pentru a fi folosite de dregători.

Cuprind într-o formă nesistematizată diferite ramuri de drept (civil, penal, de procedură). Terminologia asemănătoare cu cea folosită în Ţara Românească denotă caracterul unitar al vechiului drept româ-nesc. 2.

TRIPARTITUL LUI WERBÖCZI, 1517 Operă a unui nobil maghiar. Tipărit la Viena, în anul 1517, este unul din răspunsurile nobilimii la răscoala lui Gheorghe DOJA († 1514), din care cauză s-a spus că a fost scris cu „sânge de iobag”. Este compus din trei părţi, de unde îi vine şi numele.

Din punctul de vedere al dreptului românesc este deosebit de importantă partea a treia, care cuprinde dreptul scris şi obiceiurile din Transilvania. La 1553 acest monument juridic a fost supus unei modificări, realizate de profesorul de la Viena, Martin BODENARIUS, tripartitul devenind quadrupartit. Marii feudali au avut tot interesul să îi întârzie intrarea în vigoare întrucât prin Tripartit li se limitau prerogativele.

De altfel, codul a fost considerat doar o simplă culegere cu caracter privat. La 1619 se realizează prima codificare de drept procesual în Transilvania, operă a lui Gabriel BETHLEN: Iuridici procesus specimen. 3.

CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂŢĂTURĂ, 1646 Titlul complet al legiuirii este Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe. Rod al ambiţiilor imperiale ale domnitorului moldovean VASILE LUPU (1634–1653), reprezintă cea dintâi legiuire laică româ-nească, păstrând însă un caracter religios datorat epocii (competenţa instanţelor eclesiastice de a judeca felurite pricini privitoare la familie, incriminarea penală a ereziilor şi a vrăjitoriei etc.).

După documentele păstrate, aplicarea ei s-a făcut în foarte puţine cazuri. Cu toate acestea este de remarcat răspândirea ei pe întreg teritoriul locuit de români, aspect valabil şi pentru IL. Între scăderile primelor două legiuiri româneşti, IL şi CR, menţionăm că ele sunt doar nişte traduceri de legi străine.

Din acest moment asistăm, până astăzi, la eroarea adoptării de legi nepotrivite. 4. ÎNDREPTAREA LEGII, 1652 Titlul complet al legiuirii este Îndireptarea legiei cu Dumnezeu care are toată judecata arhierésca şi împaratésca de tóte vinele preoţeşti şi mireneşti.

Contemporan şi rival al lui VASILE LUPU, MATEI BASARAB (1632–1654) – una dintre figurile cele mai impunătoare ale voievozilor români, a tipărit înaintea omologului său moldovean o pravilă bisericească, insuficientă însă pentru reglementarea vieţii societăţii feudale româneşti: Pravila de la Govora, amintită supra. IL apare ca o replică la CR, însă trebuie remarcată fidelitatea cu care îi reproduce conţinutul: 1253 din cele 1254 de articole. Spre deosebire de CR, IL are un caracter mult mai profund religios dat de prevederile sale care includ şi reglementări tipice bisericeşti; de aceea se mai numeşte şi Pravila cea Mare.

După documentele ce ne-au parvenit, IL s-a în destul de puţine cazuri. Însă circulaţia ei lasă în umbră aplicarea. Este demn de subliniat faptul că pravila este încă parţial în vigoare în legislaţia bisericească ortodoxă prin anumite prevederi care de fapt reproduc canoane Bisericii Răsăritene.

5. CONSTITUŢIILE APROBATE, 1653 CONSTITUŢIILE COMPILATE, 1669 La 1653 dieta Transilvaniei edictează Approbatć constitu-tiones regni Transilvanić et partium Hungarić (legile adoptate între 1540 şi 1653). Aceeaşi dietă la 1669 edictează Compilatć constitutiones regni Transilvanić et partium Hungarić (legile adoptate între 1653 şi 1669).

6. DIPLOMA LEOPOLDINĂ, 1691 Dată în 1691, consacră faptul că legile ce guvernau principa-tul rămân în vigoare şi sub noua stăpânire, austriacă, a Transilvaniei. Fireşte, s-au introdus modificări în consonanţă cu interesele habsburgice în ceea ce priveşte organizarea politico-administrativă, introducându-se instituţii ca: guvernatorul (în locul principelui), Guberniul, Cancelaria aulică, Tezauriatul.

7. SOBORNICESCUL HRISOV, 1785 Edictat de Alexandru C. MAVROCORDAT, „este cel mai important act normativ intern până la Codul Calimach.

Cele două părţi ale textului tipărit au la bază două anaforale de Sfat de obşte (sobor, de unde denumirea de Sobornicescul hrisov). Organizează un nou regim al schimburilor şi zălogirilor de moşii, cu o măsură foarte importantă: interzicerea daniilor de la săraci la bogaţi şi puternici” cu excepţia cazurilor în care se dovedea o legătură de rudenie. De asemenea, a reglementat „din nou […] statutul căsătoriei robilor între ei şi cu oamenii liberi”.

Se poate spune că acest Hrisov ,,constituia o reformă a Domniei luminate în acord cu boierii reprezentaţi prin Sfatul de obşte lărgit”. 8. PRAVILNICEASCA CONDICĂ, 1780 Operă a interesului reformator al domnitorului fanariot de origine greacă Alexandru IPSILANTI (1774–1782, 1796–1797, Ţara Româ¬neas¬că; 1786–1788, Moldova).

În ea se amestecă obiceiul pământului cu dispoziţii bizantin. Este o legiuire tipic feudală, dar se întrevăd în cuprinsul ei şi germenii noilor principii de drept şi politologie care se vehiculau prin Europa, respectiv ideile lui MONTESQUIEU şi BECCARIA. Legea însă este în principal de inspiraţie cutumiară.

Ea apără proprietatea feudală, reglementează în mod amănunţit dijma şi claca. Monopolurile senioriale se bucură de o atenţie deosebită. Din punct de vedere al instituţiei moştenirii, a consacrat principiul masculinităţii.

Documentar s-a dovedit că ea a fost aplicată doar în trei cazuri. Teoretic a rămas în vigoare până în anul 1818, când a fost abrogată de Codul Caragea. 9.

LEGIUREA CARAGEA, 1818 ,,Reînoieşte mai pe larg procedeul lui IPSILANTI şi amestecă dreptul bizanţului şi obiceiul pământului”. ,,Este tot un cod general […] în care se juxtapun patru coduri specializate: civil, penal, procedură civilă şi procedură penală”. Moment important al culturii juridice româneşti, trădează sfârşitul perioadei feudale.

Alcătuită din elemente de drept bizantin, dar şi din multe elemente de cutumă românească. Luând exemplul Moldovei, domnitorul CARAGEA a dispus ca patru boieri „cu ştiinţă şi praxis la ale pravilelor” să se preocupe de întocmirea unei legiuiri cât mai bune pentru ca să se facă cu desăvârşită întregime şi cu bună desluşire. Dintre aceştia, doi au fost greci şi doi români.

După întocmire a fost citită cu atenţie de domn, iar prin pitacul din 1817 s-a convocat sfatul ţării pentru a o analiza. S-a tipărit atât în greceşte, cât şi în româneşte. A rămas în vigoare până la 1865, când a fost pus în vigoare Codul civil român.

Legiuirea Caragea este o realizare deosebită pentru vocabularul juridic românesc, întrucât s-au depus străduinţe mari pentru o traducere cât mai exactă a textului grec în care a fost concepută. Atât textul românesc, cât şi cel grecesc s-au păstrat în manuscrisele oficiale. Laconismul cu care tratează anumite probleme reflectă întru totul mentalitatea vremii dar şe poate explica şi prin aceea că în esenţa lor acele chestiuni erau cunoscute.

10. CODUL CALIMACH, 1817 A fost pe nedrept calificat drept o ,,operă cu desăvârşire bizantină, fără de amestec de obiceiuri juridice române[şti]”. Această operă legislativă a fost considerată a fi o traducere în limba greacă, cu toate că s-a preluat numai sistematizarea Codului civil austriac din 1811.

Codul lui Calimach intră în vigoare la 1817, în Moldova, sub domnia lui Scarlat CALIMACH. A cunoscut o singură ediţie şi aceea în limba greacă, străină deci în cea mai mare parte, atât împricinaţilor, cât şi judecătorilor. A fost în vigoare până la 1865.

11. REGULAMENTUL ORGANIC, 1831–1832 Regulamentul Organic a fost conceput de către boierimea autoh¬to¬nă sub stricta supraveghere a ocupantului rus de la 1828–1834 (Pa¬vel KISELEFF, comandantul trupelor ruseşti fusese direct implicat). Introdus în la un interval de un an în cele două principate româneşti – Ţa¬ra Românească (1831), Moldova (1832) – a fost până în 1859 o veritabilă constituţie.

Această lege fundamentală ,,a contribuit la mo¬dernizarea şi omogenizarea structurilor sociale, economice, admi¬nis¬tra¬tive şi politice” începute în decadele precedente. BIBLIOGRAFIE IZVOARE 1. Acte judiciare din Ţara Românească (1775 –1781), ed.

G. Cronţ e. a.

, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1973. 2.

CANTEMIR, Dimitrie, Descrierea Moldovei, trad. Petre Pandrea, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981.

3. Carte românească de învăţătură –1646, ed. crit.

, Ed. Academiei R. P.

R., Bucureşti, 1956. 4.

Codul Calimach, ed. crit., Ed.

Academiei R. P. R.

, Bucureşti, 1958. 5. Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei, [ed.

a II-a], trad. Al. Herlea, V.

Şotropa, Ioan N. Floca, Ed. Dacia, Cluj, 1997.

6. Crestomaţie pentru studiul istoriei statului şi dreptului R. P.

R., vol. II, Feudalismul I, Ed.

Academiei R. P. R.

, Bucureşti, 1958. 7. DICULESCU, Vl.

, Viaţa cotidiană a Ţării Româneşti în documente. 1800 –1848, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1970.

8. Documenta Romaniae Historica, A (Moldova), 5 vol.; B (Ţara Româ- nească), 7 vol.

; C (Transilvania), 1 vol.; Bucureşti, 1966 –1977. 9.

Documente privind istoria României, A (Moldova), 11 vol.; B (Ţara Românească), 13 vol.; C (Transilvania), 6 vol.

; Bucureşti, 1951–1960. 10. Îndreptarea legii –1652, ed.

crit., Ed. Academiei R.

P. R., Bucureşti, 1952.

11. Legiuirea lui Caragea, ed. crit.

, Ed. Academiei R. P.

R., 1955. 12.

Manualul juridic al lui Andronache Donici, ed. crit., Ed.

Academiei R.P.R.

, Bucureşti, 1959. 13. Manualul legilor sau aşa numitele Cele şase cărţi adunat de pretutin- deni şi prescurtat de vrednicul de cinstire păstrătorul de legi şi judecător în Salonic Constantin Harmenopulos, trad.

Ion Peretz, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921. 14.

Pravila cea mică (de la Govora), în vol. Collecţiune de legiuirile vechi şi cele noui care s’aŭ promulgat de la 1 ianuarie 1875 şi până la finele anuluĭ 1885, vol. III, ed.

îngrij. Mihai Bujoreanu, Tipografia Academiei Române (Laboratoriĭ Românĭ), Bucurescĭ, 1885. 15.

Pravila ritorului Lucaci, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1971. 16.

Pravilniceasca condică, ed. crit., Ed.

Academiei R. P. R.

, Bucureşti, 1957. 17. Texte româneşti din secolul al XVI-lea.

Pravila lui Coresi, ed. crit., Ed.

Academiei R. S. R.

, Bucureşti, 1982. CURSURI, TRATATE, DICŢIONARE, ARTICOLE, MONOGRAFII 1. AGAPIE, V.

, Problema jurătorilor la români, Iaşi, 1939. 2. ALEXANDRESCO, Dimitrie, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptu- lui civil român, tomul VIII, partea I, Convenţiile matrimoniale, ed.

a II-a, rev., corect. şi mărită, Ed.

Socec & Co., Bucureşti, 1916. 3.

BENEVISTE, Émile, Vocabularul instituţiilor indo-europene, vol. I, Economie, rudenie, societate, trad. Dan Sluşanschi, Ed.

Paideia, Bucureşti, 1999. 4. BERECHET, Gr.

, Dreptul bizantin şi influenţa lui asupra legislaţiei vechi româneşti, Iaşi, 1931 –1932. 5. Idem, Legătura dreptului bizantin şi românesc, vol.

I, partea I, Izvoadele, Vaslui, 1937. 6. BERECHET, Gr.

Şt., Particularităţile conjurătorilor la români după documentele slave, Chişinău, 1925. 7.

BOCA, ierom. Arsenie, Cărarea Împărăţiei, Ed. Episcopiei Aradului, Arad, 1995.

8. BOLOVAN, Sorina Paula, Familia în satul românesc din Transilvania. A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Centrul de Studii Transilvane & Fundaţia Culturală Română, Cluj- Napoca, 1999.

9. BRĂDEANU, Salvator A., Noţiuni introductive la materia succesiunilor.

Regimurile şi convenţiile matrimoniale, f. ed., f.

loc., 1947. 10.

CARREL, Alexis, Omul, fiinţă necunoscută, trad. L. Busuioceanu, Ed.

Tedit F. Z. H.

, Bucureşti, f. a. 11.

CÂNDEA, Virgil (coord.), Un veac de aur în Moldova (1643–1743), Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa & Ed. Fundaţiei Culturale Române, Chişinău – Bucureşti, 1996.

12. CERNEA, Emil, MOLCUŢ, Emil, Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S. R.

L., Bucureşti, 1996. 13.

CIULEI, Gheorghe, CIULEI, Gheorghe G., Dreptul românesc în Banatul medieval, Ed. Banatica, Reşiţa, 1997.

14. COSTĂCHEL, V., PANAITESCU, P.

P., CAZACU, A., Viaţa feudală în Ţara Ro¬ânească şi Moldova (secolele XIV –XVII), Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1957. 15. CRONŢ, Gheorghe, Dreptul bizantin în ţările române.

Pravila Moldovei din 1646, în ,,Studii”, anul IX, nr. 5 / 1958. 16.

CRONŢ, Gheorghe, Instituţii medievale româneşti. Înfrăţirea de moşie. Jurătorii, Editura Academiei, 1969.

17. DANIELOPOLU, George, Explicaţiunea Institutelor lui Iustinian, vol. 1, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1899.

18. DAVIDOGLU, Lascăr, Repertoriu de formulare juridice, ed. a III-a rev.

, ad. şi complet., Ed.

Forum, Bucureşti, f. a. 19.

DENSUŞIANU, Nicolae, Dacia preistorică, [ed. a II-a], Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986.

20. DIMITRESCU, Gh. D.

, Dota în vechile noastre legiuiri, în AFDB, anul IV, nr. 1 –2 / 1942. 21.

DJUVARA, Neagu, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800 –1848), trad. Maria Carpov, Ed.

Humanitas, Bucureşti, 1995. 22. EMERIT, Marcel, La femme en Valachie pouvait-elle hériter ?, RHSEE, IV-čme anée, № 1 –3 / janvier-mars 1927.

23. EVDOKIMOV, Paul, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, ed.

a II-a revăz, trad. G. Moldoveanu, Ed.

,,Christiana”, Bucureşti, 1999. 24. FIROIU, Dumitru V.

, Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Fundaţiei ,,Chemarea”, Iaşi, 1992. 25.

FLOCA, arhid. Ioan N., Din istoria dreptului românesc, vol.

II, Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe, Iaşi, 1646, Sibiu, 1993. 26. Idem, Originile dreptului scris în Biserica Ortodoxă Română (studiu istoric-canonic), Sibiu, 1969.

27. Idem, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993. 28.

FOTINO, George, Influenţa bizantină în vechiul drept românesc, în vol. Omagiu prof. C.

Stoicescu, extras, ,,Bucovina” I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1940.

29. Idem, Justinian în lumina vechii culturi juridice româneşti, în AFDB, anul II, nr. 2 –4 /1940.

30. Idem, Pagini din istoria dreptului românesc, Ed. Academiei R.

S. R., Bucureşti, 1974.

31. GEORGESCU, Valentin Al., Preemţiunea în istoria dreptului românesc.

Dreptul de protimisis în Ţara Românească şi Moldova, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1965. 32.

Idem, Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1980. 33.

GEORGESCU, Valentin Al., STRIHAN, Petre, Judecata domnească în Ţara Românească şi Moldova. 1611 –1831, partea I, Organizarea judecătorească, vol.

I, 1611 –1740, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1979. 34.

GHEORGHIU-BRĂDET, Ion, Istoria dreptului românesc, ed. a II-a reviz. şi adăug.

, Ed. Tipocart, Braşov, 1994. 35.

GIRARD, Paul Frédéric, Manuel élémentaire de droit romain, 7-me éd., rev., augm.

, Paris, Libraire Arthur Rousseau, 1924. 36. GRISELINI, Francesco, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, pref.

, trad., note Costin Feneşan, Ed. Facla, Timişoara, 1984.

37. HANGA, Vladimir (resp. de vol.

) e. a., Istoria dreptului românesc, vol.

I, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1980. 38.

Idem, Dreptul cutumiar, Ed. Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1993. 39.

Idem, Drept privat roman. Tratat, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.

40. Idem, Le Droit Géto-Dace, în Gesselschaft und Recht im griechisch-römischen Alterum, teil 2, Akademie-Verlag, Berlin, 1969. 41.

HAUDRY, Jean, Indoeuropenii, trad. Aurora Peţan, Ed Teora, Bucureşti, 1998. 42.

HERLEA, Alexandru, Studii de istorie a dreptului, vol. II, Dreptul de proprietate, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985.

43. HOPÂRTEAN, Doina, Căsătoria şi obiceiurile ei pe Valea Ampoiului, în ,,Apullum”, nr. 27–30 / 1990–1993.

44. IORGA, N., Sfaturi pe întunerec.

Conferinţe radio (1936–1938), vol. II, Ed. Minerva, Bucureşti, 1996.

45. IORGA, Nicolae, Istoria românilor, vol. I, partea a II-a, Sigiliul Romei, Ed.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988. 46. MACREA, M.

, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969. 47. MARCU, Liviu P.

, Istoria dreptului românesc, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997. 48.

MARIAN, S. Fl., Nunta la români.

Studiu etnografico-comparativ, ed. crit., Ed.

,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995. 49. MAXIM, Iancu, Etnogeneza românilor şi a altor popoare europene privite prin prisma geografiei istorice, Ed.

Moldova, Iaşi, 1995. 50. MOLDOVAN, pr.

Ilie, Teologia iubirii, 2 vol., Ed. Episcopiei Alba Iuliei, 1996.

51. MOTOTOLESCU, Dumitru D., Darurile dinnaintea Nunţii în dreptul Vechiu românesc comparat cu cel Romano-Bizantin şi Slav, Tipografia ,,Convorbiri Literare”, Iaşi, 1921.

52. MUNTEANU, Eugen, MUNTEANU, Lucia-Gabriela, Ćterna latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, Ed.

Polirom, Iaşi, 1996. 53. NOICA, Constantin, Rostirea filosofică românească, Ed.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1970 54. ONIŞOR, Victor, Istoria dreptului român pentru anul I. al facultăţii de drept, (curs de licenţă), ed.

a II-a, Tipografia Fondul Cărţilor Funduare, Cluj, 1925. 55. OROVEANU, Mihai T.

, Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, Ed. Cerma, Bucureşti, 1992. 56.

PASCU, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986 57.

PÂRVAN, Vasile, Getica. O protoistorie a Daciei, ed. îngrij.

, note, com. şi postf. Radu Florescu, Ed.

Meridiane, Bucureşti, 1982. 58. PERETZ, Ion, Curs de drept bizantin, partea I, Izvoarele bizantine, Ed.

Socec & Co., Bucureşti, 1910. 59.

Idem, Curs de istorie a dreptului român, ediţia II-a, vol. II, 1928. 60.

PETRU, D., Conceptul de etnie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.

61. PLOPU, Georgiu, Părţi alese din dreptul privat ungar. I – Dreptul familial material.

II – Dreptul ereditar, Tipografia Fondul Cărţilor Funduare, Bucureşti, 1924. 62. POPESCU, Anicuţa, Instituţia căsătoriei şi condiţia juridică a femeii în Ţara Românească şi Moldova în secolul XVII, în ,,Studii.

Revistă de istorie”, tom 23, nr. 1 / 1970. 63.

POPOVICI, Paul, Regimul matrimonial al bunurilor soţilor din secolul XVIII până la Codul civil, în ,,Studia Universitatis Vasile Goldiş”, nr. 10 / 2000. 64.

Idem, Regimul juridic matrimonial în lumina pravilei lui Vasile Lupu, în ,,Teologia” nr. 3 / 2000. 65.

Idem, Regimul matrimonial al bunurilor soţilor în lumina pravilelor secolului XVII, comunicare ştiinţifică, Arad, 2000. 66. Idem, Dota în dreptul bizantin, în curs de publicare.

67. Idem, Zestrea în ius valahicum, în curs de publicare. 68.

Idem, Familia în vechiul drept românesc, în curs de publicare. 69. Idem, De la cutumă la pravilă, în curs de publicare.

70. PREDA, Constantin (coord.), Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.

II, D–L, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996. 71.

RUSSU, I. I., Limba traco-dacilor, ed.

a II-a revăz. şi adăug., Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1967. 72. RĂDULESCU, Andrei, Pagini inedite din istoria dreptului românesc, Ed.

Academiei R. S. R.

, Bucureşti, 1991. 73. Idem, Norme privitoare la adunarea materialului pentru cunoaşterea vechiului drept nescris, în ,,Buletin Ştiinţific, C, Ştiinţe istorice, filosofice şi economico-juridice, ştiinţa limbii, literatură şi artă”, tom I, nr.

2 /1949. 74. Idem, Asemănări între ideile primitive ale poporului din Bretania şi ale poporului român, în ,,Memoriile secţiunii istorice [ale Academiei Române]”, seria III, tom XI, mem.

II, Regia M. O., Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1931.

75. SACERDOŢEANU, A., Sarcinile ştiinţelor auxiliare ale istoriei, în ,,Revista arhivelor”, nr.

1 / 1966. 76. SACHELARIE, Ovid, Moştenirea monahilor în vechile noastre orânduiri juridice, în rev.

,,Glasul Bisericii” 77. SACHELARIE, Ovid, STOICESCU, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române.

Dicţionar, Ed. Academiei R. S.

R., Bucureşti, 1988. 78.

SCURTU, Ioan, BUZATU, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX (1918–1948), Ed. Paideia, Bucureşti, 1999. 79.

STAHL, Henri H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, ed. a II-a revăz.

, vol. II, Structura internă a satelor devălmaşe libere, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1998.

80. STAHL, Paul H., Triburi şi sate din sud-estul Europei.

Structuri sociale, structuri magice şi religioase, trad. Viorica Nicolau, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000.

81. STANCIU, Laura, Căsătorie, moralitate şi condiţia femeii în viziunea şcolii ardelene, în ,,Apvllvm. Acta Mvsei Apullensis”, nr.

34 / 1997. 82. STĂNILOAE, pr.

Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978.

83. ŞOTROPA, Valeriu, Introducere şi bibliografie la istoria dreptului românesc, Tipografia ,,Cartea Românească”, Cluj, 1927. 84.

ŞTREMPEL, Gabriel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, Bucureşti, 1959. 85. TODERAŞCU, Ion, Unitatea românească medievală, vol.

1, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988. 86.

ŢIGHILIU, Iolanda, Societate şi mentalitate in Ţara Românească şi Moldova. Secolele XV –XVII, Ed. Paideia, Bucureşti, 1997.

87. VÂJA, Gheorghe, Instituţii de drept din Ţara Făgăraşului în secolul XVI, teză dr., Cluj-Napoca, 1979.

88. VULCĂNESCU, Romulus, Etnologie juridică, Ed. Academiei R.

S. R., Bucureşti, 1970.

89. XENOPOL, A. D.

, Istoria românilor din Dacia romană, ed. a IV-a, vol. I, Dacia anteromană , Dacia romană şi năvălirile barbare.

513 înainte de Hr. –1290, vol. IV, ed.

A IV-a, Istoria modernă (de la Matei Basarab şi Vasile Lupu până la fanarioţi, 1633 –1821), ed. a IV-a, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1985, 1993.

90. ZOTTA, Const. Gr.

, VĂITEANU, Emanoil R., Formular-agendă în materia actelor de notariat şi a acţiunilor judiciare cu formularele respective … , Ed. Remus Cioflec, Bucureşti, 1946.