
Astronomie Biologie Chimie Desen Diverse Drept Economie Engleza Filozofie Fizica Franceza Geografie Germana Informatica Istorie Management Marketing Matematica Medicina Psihologie Romana Sport Tehnica

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?


• CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie) • Comertul cu amanuntul (economie) • IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept) • Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse) • O scrisoare pierduta (romana) • O scrisoare pierduta (romana) • Ion DRUTA (romana) • COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie) • COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie) • Starea civila (geografie)


• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur

Crima organizaa transfrontaliera - strategiile de prevenire si de protecţie

Vizite: ? Nota: ?

Toate guvernele din Europa de sud-est au semnat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere („UN Convention against Transnational Organised Crime") şi protocoalele aferente acesteia şi îşi adaptează în prezent legislaţiile naţionale în vederea înăspririi pedepselor pentru traficanţi şi, în unele cazuri, în vederea sporirii protecţei acordate victimelor. Acordarea unei atenţii naţionale sporite la problema traficului este materializat prin numirea unor coordonatori anti-trafic din partea guvernelor naţionale, prin stabilirea unor grupuri naţionale multidisciplinare de lucru anti-trafic şi prin adoptarea Planurilor Naţionale de Acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Toate acestea denotă angajamentul guvernelor de a sprijini şi desfăşura activităţi de combatere a traficului de persoane.[1]

Strategiile de prevenire destinate copilului urmãresc prevenirea traficãrii copiilor prin reducerea riscurilor pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, prin creşterea accesului lor la mecanisme de protecţie eficiente şi abordarea cauzelor profunde ale traficului, inclusiv urmãrirea traficanţilor şi a sectoarelor din care provine cererea. Activitãţile pot cuprinde: creşterea gradului de conştientizare pentru copiii în situaţie de risc; consolidarea mecanismelor de protecţie a copilului la nivel naţional şi la nivelul comunitãţii şi dezvoltarea capacitãţii responsabililor în domeniu de a identifica şi proteja mai bine copiii în situaţie de risc.

Strategiile de protecţie destinate copiilor urmãresc sã satisfacã nevoile directe de protecţie ale copiilor traficaţi prin programe de rãspuns, prin politici sau legislaţie adecvate. Activitãţile pot cuprinde: programe de identificare şi recuperare a victimelor; furnizarea unor servicii care sã satisfacã nevoile imediate ale copiilor în ceea ce priveşte securitatea, nevoia de companie, hranã, cazare, îngrijiri medicale, consiliere şi sprijin legal, de care aceştia au nevoie imediat dupã ce au fost identificaţi/recuperaţi, precum şi în perioada iniţialã de reflecţie asupra alternativelor ; consolidarea şi/sau crearea unor mecanisme operaţionale de referire a cazurilor din momentul în care copiii sunt identificaţi şi consolidarea cadrului legal necesar pentru protecþia copiilor în ţãrile de tranzit şi cele de destinaţie, precum şi la întoarcerea lor în ţara de origine.

Activitãţile de asistenţă urmãresc sã ajute copiii traficaţi sã treacã peste experienţa traficului, sã îşi reconstruiascã sentimentul de încredere şi respect de sine, sã se integreze într-un mediu familial nou sau în cel precedent (fie în ţara de origine, fie în terţe ţãri) şi sã îi înveţe cum sã trãiascã independent. Acest lucru presupune satisfacerea nevoilor lor pe termen mediu şi lung în domeniul consilierii psihologice, mediere familialã, educaţie, formare profesionalã, activitãţi aducãtoare de venit şi gãsirea unor soluţii pentru locuinţã pe termen lung.[2]

În prezent sunt în desfăşurare iniţiative speciale de combatere a traficului de copiii. În decembrie 2003, reprezentanţii guvernelor au semnat Declaraţia de la Sofia, prin care s-au angajat să formuleze planuri şi strategii de combatere a traficului de copii care să acopere multiplele dimensiuni ale fenomenului. Aceasta presupune să dezvolte şi adopte standarde minime pentru tratamentul copiilor victime ale traficului, ghidându-se după liniile directoare elaborate de UNICEF de comun acord cu alte oragnizaţii internaţionale şi non- guvernamentale; să colecteze sistematic date referitoate la traficul de copiii; să ia măsurile necesare pentru stabilirea unor proceduri eficiente de identificare rapidă a copiilor victime ale traficului; să adapteze procedurile speciale de referire a cazurilor în vederea asistării şi protejării copiilor traficaţi, implicând toate instituţiile, agenţiile şi autorităţile relevante.

În decembrie 2003, s-au înfiinţat la nivel naţional sub-grupuri de lucru pe problema traficului de copii, sub- grupuri care funcţionează în cadrul grupurilor naţionale multi-disciplinare anti-trafic.

În ţară se duc o serie de campanii şi strategii ce au ca scop prevenirea traficului de fiinţe umane.

Salvaţi Copiii şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane au lansat în data de 12.02.2008, campania împotriva exploatării sexuale în scopuri comerciale a copiilor. Scopul campaniei îl reprezintă sensibilizarea opiniei publice asupra consecinţelor abuzului şi exploatării sexuale asupra dezvoltării copilului, cunoaşterea şi respectarea prevederilor legale care sancţionează abuzul sexual asupra copilului.
Obiectivele campaniei : - promovarea legislaţiei în domeniu;
informarea şi formarea profesioniştilor în domeniul prevenirii şi intervenţiei în cazurile cu copii victime ale exploatării sexuale.[3]

Sunt câteva « sfaturi utile » de care populaţia trebuie să aibă cunoştinţă, iar aceste informaţii pot fi promovate constant prin intermediul campaniilor, programelor şi strategiilor legate de acest fenomen.

Traficanţii vor profita întotdeauna de lipsa de informaţie, de disperarea pentru găsirea unui loc de muncă sau nemulţumirea privind nivelul veniturilor, de credulitatea, spiritul de aventură sau inconştienţa persoanelor pe care le vor transforma în victime.

Pentru evitarea recrutării persoanele care doresc să plece în afara ţării sau în interiorul ţării trebuie să se intereseze dacă promisiunile făcute de diverse persoane privind capacitatea sa de a oferi un loc de muncă sunt realizabile; să se contacteze ambasada ţării în care urmează să ai bă loc călătoria ; este recomandată consultarea unui jurist privind clauzele unui contract de muncă înainte de a fi semnat ; evitarea semnării unui contract cu specificaţii evazive de genul « şi alte tipuri de activităţi » ori « toate activităţile la cererea angajatorului » ; persoanele trebuie să se asigure că agenţia prin intermediul căreia este oferit locul de muncă funcţionează legal ; promisiunile verbale trebuie să ridice suspiciuni, indiferent de ergumentele aduse ; de asemenea suspiciuni trebuie sa fie ridicate şi în momentul în care orice persoană îşi ia angajamentul privind procurarea documentelor de călătorie ; să se facă copii de pe documentele de călătorie pentru a fi lăsate la o persoană de încredere ; important este de asemenea, comunicarea unei persoane apropiate de taliile privind locul urmează să aibă loc deplasarea.

Paşaportul sau alte documente privind identitatea pot fi reţinute doar de oficialităţile de la vamă sau poliţie. Nici o alta persoană nu are dreptul să le reţină.

În majoritatea cazurilor, victimele realizează pericolul doar în momentul în care sunt sechestrate şi/sau obligate să desfăşoare activităţi împotriva voinţei lor, ori când nu primesc decât o mică parte din ce li s-a promis ca plata, invocându-i-se diferite motive. Ieşirea din aceste situaţii presupune obţinerea informaţiilor privind locaţia unde se află victimele ; informarea tututror persoanelor cu care se intraă în contact că a avut loc o « sechestrare »; încercarea de a se lua contact cu instituţiile sau persoanele care ar putea oferi sprijin şi ajutor. [4]