Potrivit art. 2 C.proc.civ., «tribunalele judeca :
1. in prima instanta :
a) procesele si cererile in materie comerciala a caror obiect are o valoare de pana la 10 miliarde de lei inclusiv, precum si procele si cererile in aceasta materie al caror obiect nu este evaluabil in bani ;
b) procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 2 miliarde de lei ;
b1) conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor organe ;
c) procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel ;
d) procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala ;
e) procesele si cererile in materie de expropriere ;
f) cererile pentru incuviintarea adoptiilor ;
g) cererile privind punerea sub interdictie, declararea disparitiei si declararea mortii ;
h)cererile privitoare la nulitatea casatoriei, nulitatea sau desfacerea adoptiei si cele privind decaderea din drepturile parintesti ;
i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale ;
j) cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor pronuntate in tari straine ;

2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta;
3. ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii nu sunt supuse apelului ;
4. in orice alte materii date prin lege in competenta lor. »
Ca atare, tribunalele au o competenta de fond, o competenta de control judiciar si o competenta diversa.

a.Competenta de fond sau in prima instanta a tribunalelor, privita prin prisma tuturor atributiilor
lor, este o competenta de exceptie. Privita insa in concret, regula enuntata comporta unele precizari mai ales datorita modificarilor aduse prin O.U.G. nr. 138/2000. Astfel, in ce priveste unele litigii, competenta tribunalelor este una de drept comun.
Competenta tribunalelor in materie comerciala este o competenta de drept comun, intrucat textul art. 2 pct.1 lit. a C.proc.civ se refera expressis verbis la competenta tribunalelor de a solutiona procesele si cererile in materie comerciala, cu exceptia acelora al caror obiect are o valoare de pana la 10 miliarde de lei, precum si cererile comerciale care nu au caracter patrimonial.
Dispozitiile articolului in discutie au prilejuit unele solutii diferite, determinand interventia instantei supreme printr-o decizie pronuntata in interesul legii. Chiar in perioada imediat urmatoare aprobarii modificarii Codului de procedura civila prin Legea nr. 59/1993, instanta suprema a statuat ca tribunalele judetene sunt instante cu plenitudine de jurisdictie in materie comerciala, avand competenta sa solutioneze atat cererile ce nu au caracter patrimonial, in cadrul procedurii necontencioase (autorizarea functionarii societatilor comerciale) sau in procedura contencioasa (excluderea asociatilor, declararea falimentului, dizolvarea societatii), cat si in procesele patrimoniale avind ca obiect o valoare de pana la 10 milioane de lei. Totusi in doctrina a fost promovat si punctul de vedere potrivit caruia in materia litigiilor comerciale nepatrimoniale competenta de drept comun ar apartine judecatoriilor, si nu tribunalelor26.
Prin Decizia nr. II a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie s-a decis, in urma recursului in interesul legii, ca judecatoriile sunt competente sa solutioneze cererile privind autorizarea societatilor comerciale, intrucat acestea implica realizarea unei proceduri necontencioase, care intra in competenta de drept comun a judecatoriilor.
Aceste controverse au astazi doar o valoare istorica, deoarece noua redactare a textului art. 2 pct. 1 lit.a C.proc.civ. este lamuritoare in sensul atragerii competentei de drept comun a tribunalelor. Se poate observa o crestere a substantiala a valorii, de la 10 milioane de lei la 10 miliarde de lei, dar criteriul valorii nu mai departajeaza competenta intre tribunal si judecatorie, ci intre tribunal si curte de apel.
In al doilea rand, textul actual stabileste ca tribunalul rezolva in materie comerciala, toate cererile al caror obiect este neevaluabil in bani. S-a exclus astfel, competenta judecatoriei.
In acelasi domeniu comercial, art. 16 C.proc.civ. stabileste ca «cererile in materia reorganizarii judiciare si a


falimentului sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului27.
In determinarea competentei de atributiune a tribunalelor, legea foloseste si criteriul valoric, prin care se realizeaza o delimitare a atributiilor intre judecatorii si tribunale, atat in litigiile comerciale, cat si in litigiile patrimoniale dintre persoane fizice.
Competenta de prima instanta a tribunalului se refera si la litigiile civile al caror obiect are o valoare de peste 2 miliarde de lei. In aceasta materie ramane in continuare, instanta de drept comun judecatoria, dar se poate observa o crestere accentuata a valorii care delimiteaza competenta ei de cea a tribunalului, respectiv de la 150 milioane lei la 2 miliarde de lei.
Reclamantul prin cererea sa initiala poate formula pretentii care sa atraga competenta materiala a unei anumite instante, spre a le modifica apoi, fie in sensul majorarii, fie in sensul diminuarii lor, pastrandu-se insa competenta instantei sesizate.
Probleme deosebite s-au ivit in practica in legatura cu determinarea competentei in cazul promovarii unei actiunii civile de catre mai multi reclamanti impotriva unui singur parat, daca pretentiile deduse in justitie deriva din raporturi juridice distincte. In considerarea existentei unor raporturi juridice distincte s-a considerat in practica judiciara si in doctrina28 ca intr-o asemenea



imprejurare nu se justifica cumularea tuturor pretentiilor si determinarea competentei in functie de valoarea globala a acestora. Solutia se intemeia pe faptul ca, in acest caz sunt prezente mai multe raporturi distincte si care au o individualitate proprie, iar pretentia care are valoarea cea mai mare este cea care determina competenta. Aceeasi solutie era promovata in trecut si in cazul actiunilor conexe.
Alti autori29 au sustinut ca, intr-o atare imprejurare competenta ar trebui determinata in functie de valoarea totala a pretentiilor deduse judecatii, iar solutia care se impune, in prezenta mai multe actiuni, este ca acestea sa fie solutionate impreuna, pentru o mai buna administrare a justitiei.
Tribunalele au o competenta de drept comun si in materia conflictelor de munca30, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1. Solutia legii se intemeiaza pe necesitatea formarii de sectii specializate in cadrul tribunalelor, in scopul solutionarii unor astfel de litigii.31
Competenta materiala a tribunalelor se determina si pe baza naturii pretentiilor deduse in justitie, potrivit art. 2 pct.1 lit.c -j C.proc.civ. Dispozitiile procedurale amintite determina competenta tribunalelor si in considerarea caracterului si consecintelor pe care



le produc hotararile pronuntate in anumite materii. Natura complexa a unor cauze nu constituie insa un criteriu esential pentru determinarea competentei tribunalelor. Unele din aceste cauze nu ridica probleme din punct de vedere al complexitatii lor, putand fi solutionate si de judecatorii, insa natura cauzelor este datatoare de ton in stabilirea competentei lor de solutionare.
De asemenea, tribunalele au plenitudine de jurisdictie in litigiile de contencios administrativ competenta care rezulta din chiar formularea art. 2 pct.1 lit. c C.proc.civ., care excepteaza de la competenta tribunalelor doar cauzele date in competenta curtilor de apel, care au o competenta de exceptie in aceasta materie.
Sunt asemenea litigii : cererile indreptate impotriva deciziilor adoptate, in temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 148/1999, de catre Colegiul de onoare de le langa Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie; plangerile indreptate impotriva sanctiunilor disciplinare aplicate de catre Consiliul National al Audiovizualului sau de Agentia Nationata pentru Comunicatii si Informatica, in temeiul art. 37 alin.2 din Legea nr. 48/1992.
Litigiile date in competenta tribunalelor ca instante de fond, in raport de natura acestora nu pot fi extinse si la alte situatii asemanatoare, intrucat normele de competenta care deroga de la principiile plenitudinii de jurisdictie sunt de stricta interpretare.
Astfel, s-a decis ca intra in competenta tribunalelor numai litigiile privitoare la expropriere si nu si cele nationalizare, aceasta din urma fiind o institutie distincta, care excede atributiile tribunalelor.


Tot astfel, cererile referitoare la incuviintarea adoptiilor au fost date prin art. 2 pct.1 lit. f C.proc.civ. in competenta tribunalelor indiferent de cetatenia solicitantului.32
La o interpretare restrictiva trebuie sa se recurga si in cazul litigiilor privitoare la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savirsite in procesele penale, litigii care sunt de competenta tribunalelor, si nu a instantelor de contencios administrativ33. Astfel, prin actiunea formulata, reclamantul C.P. a solicitat Tribunalului Maramures, in temeiul art. 504 C.proc.pen., obligarea paratului Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor la plata sumei de 10 milioane $, reprezentand prejudiciul, moral si material suferit ca urmare a arestarii si cercetarii pe nedrept pentru infractiunea de luare de mita, ulterior arestarii, instantele dispunand achitarea sa.

b.Ca instante de apel, potrivit art. 2 pct.2 C.proc.civ., tribunalele solutioneaza apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta. Intrucat judecatoria este instanta de drept comun in ce priveste judecata in prima instanta, inseamna ca instanta de apel de drept comun este tribunalul.
Referitor la competenta tribunalului de a judeca apeluri, trebuie retinuta si dispozitia inscrisa in art. 339 alin. 3 C.proc.civ., conform careia, apelul exercitat impotriva incheierii necontencioase
date de presedintele judecatoriei se judeca de tribunal, iar apelul exercitat impotriva incheierii (necontencioase) date de presedintele tribunalului se judeca de completul instantei respective.
c.Ca instante de recurs , potrivit art. 2 pct.3 C.proc.civ., tribunalele judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in ultima instanta34. Numarul acestor categorii de hotarari este relativ restrans. In aceasta categorie intra in primul rand, hotararile care sunt date fara drept de apel, cum ar fi: hotararile care consfintesc invoiala partilor ; incheierile pronuntate asupra renuntarii la judecata.
In al doilea rand, in categoria hotararilor in discutie se inscriu si cele prevazute in art.2821 C.proc.civ., care in actuala reglementare precizeaza ca nu sunt supuse apelului , hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, obligatii de plata a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, in valoare de pana la 200 milioane inclusiv, actiunile posesorii, cele privitoare la inregistrarile in registrul de stare civila, luarea masurilor asiguratorii.
Alteori se precizeaza ca hotararea este definitiva (de exemplu, hotararea de reexaminare), iar in unele cazuri se arata ca hotararea este supusa recursului (de exemplu, ordonanta presedintiala, incheierea de admitere sau de respingere a inscrierii unei asociati sau fundatii).

d. De asemenea, tribunalele mai judeca in orice alte materii date prin lege in competenta lor , potrivit art. 2 pct. 4 C.proc.civ., care este o dispozitie de trimitere la alte prevederi legale.
Ca atare, tribunalul mai solutioneaza : caile extraordinare de atac de retractare (contestatia in anulare si revizuirea) si contestatiile la titlu care vizeaza hotararile tribunalului ; contestatia la executare, cand tribunalul este instanta de executare ; conflictele dintre doua judecatorii din circumscriptia sa teritoriala ; cererea de stramutare de la o judecatorie la alta din raza sa teritoriala pe motiv de rudenie sau afinitate; cererea pentru declararea judecatoreasca a abandonului de copii ; recursul declarat impotriva incheierii pronuntate de judecatorul delegat de la registrul comertului ; cererile privine acordarea personalitatii juridice asociatiilor de sindicate; cererile privitoare la procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, in baza Legii nr. 64/1995; cererile privind admiterea sau respingerea candidaturilor la alegerile locale, potrivit Legii nr.70/1991; contestatiile impotriva deciziilor date de directiile generale a finantelor publice si controlului financiar de stat, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 13/2001; litigiile pornite potrivit art.155 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
Referitor la competenta materiala a tribunalelor, art. 2 C.proc.civ. nu a modificat competenta speciala a Tribunalelor Bucuresti, Constanta si Galati, acestea doua din urma avand o competenta speciala maritima si fluviala.