Competenta desemneaza capacitatea unei autoritati publice sau a unei persoana fizice sau juridice de a rezolva o anumita problema . In dreptul procesual civil prin acest termen se intelege capacitatea unei instante de judecata de a solutiona anumite cereri sau litigii.
Delimitarea activitatii instantelor judecatoresti,intre ele, se realizeaza prin intermediul regulilor competentei jurisdictionale,care prezinta la randul sau doua forme: materiala sau de atributiune si teritoriala. In functie de natura normelor de competenta aceasta mai poate fi impartita in absoluta si relativa, o clasificare bogata in semnificatii procedurale,find o consecinta a diviziunii legilor in imperative si dispozitive.
Competenta materiala sau de atributiune
Competenta materiala (ratione materiae) sau de atributiune este acea forma a competentei prin care se delimiteaza,pe linie verticala, sfera de activitate a diferitelor categorii de instante care fac parte din sistemul nostru judiciar .
Competenta poate fi functionala si procesuala.
Competenta functionala(ratione oficii) determina functiile si rolul fiecareia din categoriile de instante din sistemul judiciar roman. Prin acest tip de competenta se stabileste,in primul rand, ierarhia instantelor judecatoresti,in sensul delimitarii organelor care desfasoara jurisdictia de fond de cele ce exercita controlul judiciar ordinar sau extraordinar (fond,apel si recurs).
Competenta procesuala determina,in functie de obiectul,natura si valoarea litigiului,cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite categorii de instante.

Sistemul de judecata pe acest teritoriu Carpato Danubiano Pontic are un istoric si o evolutie demna de apreciere, preocuparea legiuitorului roman, de-a lungul istoriei sale fiind aceea de a oferi cadrul procesual de desfasurare al solutionarii conflictelor dintre cei ce apeleaz
a la organele de justitie spre rezolvarea neintelegerilor ivite in viata de zi cu zi in raporturile lor economice ori sociale, intre subiectele de drept.
Spectaculoasa resurectie a statului de drept, marcand trecerea de la «dreptul statului» la «statul dreptului» , subordonarea deci a statului fata de drept redimensioneaza una din functiile statului, si anume cea de aplicarea dreptului. Printr-un original circuit se ajunge ca statul, autorul dreptului, sa se subordoneze acestuia, inclusiv prin desfasurarea unor activitati specifice de realizare a dreptului, precum: emiterea unor reguli de drept pentru aplicarea altor reguli, ierarhic superioare; exercitarea unor prerogative sau atributii; rezolvarea conflictelor care apar in procesul particularizarii regulilor emise sau prerogativelor exercitate.
Indiferent insa de natura activitatilor desfasurate pentru realizarea dreptului, in sens mai larg vorbind, pentru infaptuirea uneia dintre functiile statului, autoritatile acestuia trebuie sa actioneze pe baza si in limitele competentei prestabilite prin regulile de drept.
Codul de procedura civila debuteaza prin a se referi, chiar in primele sale articole la regulile de competenta. Aceasta reglementare este fireasca daca se tine seama de importanta regulilor procedurale prin intermediul carora se statornicesc atributiile instantelor judecatoresti. Intr-adevar, in cazul declansarii unui litigiu, prima problema care trebuie rezolvata de reclamant este aceea de a determina instanta competenta.

Totusi, codurile moderne, desi acorda aceeasi importanta majora problemelor de competenta, incep printr-o prezentare generala a principiilor de baza ale procedurii judiciare. Este tendinta tuturor codurilor moderne, tendinta care a inceput odata cu adoptarea Codului civil german de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Codul nostru de procedura civila urmeza aceeasi tendinta a codurilor moderne.
Prin competenta, in general, se desemneaza capacitatea unei autoritati publice sau a unei persoane de a
rezolva o anumita problema. Conceptul de competenta este de ampla utilizare in limbajul juridic, mai cu seama in domeniul procesual. In dreptul procesual civil prin competenta se intelege capacitatea unei instante de judecata de a solutiona anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri.
Trebuie precizat ca nu toate litigiile civile sunt de competenta instantelor judecatoresti. Exista litigii care se solutioneaza de catre alte autoritati statale sau de catre alte organe, jurisdictionale sau cu activitate jurisdictionala, decat instantele judecatoresti. Deci, vorbind de compete nta ne raportam la instanta judecatoreasca sau la alt organ de jurisdictie ori cu activitate jurisdictionala, si nu la judecatori, care sunt incadrati la aceea instanta.
Cazurile si conditiile in care o instanta judecatoreasca are aptitudinea de a solutiona o anumita cauza civila se determina prin intermediul regulilor de competenta. Legislatia noastra foloseste criterii diferite pentru determinarea competentei instantelor judecatoresti.
O prima clasificare a normelor de competenta este aceea in norme de competenta generala si norme de competenta jurisdictionale, dupa cum ne raporta la organe din sisteme diferite sau la organe din acelasi sistem.
Competenta generala reprezinta acea institutie procesuala prin intermediul careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau
nestatale. Dupa ce se stabileste ca o anumita cauza civila intra in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti, este necesar apoi sa se stabileasca care anume dintre diferitele instante judecatoresti are caderea de a solutiona cauza respectiva.
Delimitarea activitatii instantelor judecatoresti, intre ele, se realizeaza prin intermediul regulilor competentei jurisdictionale. Competenta jurisdictionala la randul sau imbraca doua forme: competenta materiala si competenta teritoriala. Competenta materiala, denumire traditionala in literatura noastra de specialitate3 este desemnata de alti autori ca si competenta de atributiune4. In cadrul competentei materiale se distinge competenta materiala functionala, care se stabileste dupa felul atributiilor jurisdictionale ce revin fiecarei categorii de instante si competenta materiala procesuala, care se stabileste in raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecatii.
Vorbind de competenta teritoriala, distingem intre competenta teritoriala de drept comun, competenta teritoriala alternativa si competenta teritoriala exclusiva, dupa cum cererea se introduce la instanta de drept comun din punct de vedere teritorial, reclamantul avand posibilitatea alegerii intre mai multe instante deopotriva competente sau cererea trebuie introdusa numai la o anumita instanta.
O ultima clasificare este aceea in competenta absoluta
.
si competenta relativa, dupa cum normele care le reglementeaza au caracter imperativ sau dispozitiv. Au caracter imperativ normele de competenta generala, normele de competenta materiala si cele de competenta teritoriala exclusiva, iar caracter dispozitiv normele de competenta teritoriala de drept comun si alternativa.