Subiect al raportului de drept civil y2l16lh
Persoana fizica -; Un concept prin care leguitorul intelege sa defineasca omul in calitatea sa de fiinta juridica, de participant la raporturile juridice si de titular de drepturi si obligatii.
Adoptarea acestei denumiri s-a impus atat datorita faptului ca leguitorul a simtit nevoia sa precizeze ca este vorba de un subiect de drept care are existenta fizica, cat si de nevoia de a distinge aceasta categorie de subiecte de drept de cealalta categorie, categoria persoanelor juridice, a persoanelor morale si care reprezinta, de cele mai multe ori, un grup, un colectiv de oameni organizat potrivit legii, care poate sa participe independent sau de sine statator la raportul juridic.
Doctrinar, aptitudinea omului, a persoanei fizice de a dobandi anumite drepturi si obligatii s-a concretizat in conceptul de capacitate juridica, iar in masura in care aceasta vocatie priveste drepturile civile ea a fost denumita capacitate civila.
Astfel, art. 4 din Decretul 31/1954 dispune: “Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor”, iar art. 5 al aceluiasi Decret: “Persoana fizica are capacitatea de folosinta si, in afara de cazurile prevazute de lege, capacitatea de exercitiu”. Din modul in care aceste texte sunt asezate in Decret, doctrinar s-a tras concluzia potrivit careia capacitatea civila ar avea doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.
Aceasta concluzie nu convinge insa, cel putin datorita faptului ca ceea ce legea numeste capacitate de exercitiu, se rezuma la aptitudinea persoanei de a dobandi si exercita drepturi, incheind acte juridice. Or, este lesne de observat ca persoanele fizice pot sa dobandeasca drepturi si obligatii si in temeiul legii, precum si in temeiul unor fapte juridice licite sau ilicite.
Spre pilda, in cazul faptelor juridice ilicite cauzatoare de prejudicii, literatura de specialitate vorbeste despre o asa-numita capacitate intelectuala si dezvolta problema acestei capacitati plecand de la prevederile aln. 3 al art. 25 din Decretul nr. 32/1954: “Minorii, care nu au implinit varsta de 14 ani, nu raspund pentru fapta lor ilicita decat daca se dovedeste ca au lucrat cu discernamant”. Rezulta de aici, ca, practic, asa-numita capacitate delictuala este conditionata de existenta in fapt a discernamantului persoanei si ca varsta persoanei, in acest caz, nu determina lipsa sau existenta capacitatii delictuale, ca in cazul capacitatii de exercitiu, ci determina modul in care trebuie dovedita existenta sau lipsa discernamantului celui care savarseste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.
Astfel, atunci cand autorul faptei ilicite este un minor care nu a implinit 14 ani, textul mentionat instituie o prezumtie relativa de lipsa a discernamantului. In virtutea acesteia, minorul nu este raspunator pentru faptele sale, decat daca prezumtia este inlaturata, deoarece victima faptei ilicite reuseste sa dovedeasca faptul ca minorul a savarsit fapta cu discernamant.
Cea de-a doua prezumtie priveste persoanele fizice care au implinit 14 ani si potrivit acestei prezumtii se considera ca respectivele persoane au discernamant, deci raspund delictual, iar daca vor sa fie absolviti de raspundere trebuie sa dovedeasca faptul ca au fost lipsite de discernamant in momentul savarsirii faptei ilicite.
De precizat ca lipsa discernamantului poate fi retinuta pentru a inlatura raspunderea delictuala, doar atunci cand ea se datoreaza unor cauze obiective cum ar fi alienarea sau debilitatea mintala, nu si atunci cand este rezultatul unor cauze subiective, care tin de persoana ce a savarsit fapta ilicita.
Ceea ce se poate observa in legatura cu aceasta asa-numita capacitate delictuala este faptul ca ea nu se infatiseaza ca o aptitudine generala, asemeni capacitatii de exercitiu, ci mai de graba ca o aptitudine individuala, determinata nemijlocit de discernamant si care poate sa existe ori sa lipseasca de la un caz la altul.
Revenind la dispozitiile Decretului 31/1954, apreciem ca cele trei concepte (capacitate civila, capacitate de folosinta, capacitate de exercitiu) nu pot fi privite ca intreg si respectiv ca parti ale unui intreg. Astfel, capacitatea civila poate fi privita, eventual, ca fiind vocatia sau aptitudinea personala de a accede la acele drepturi, pe care legea le califica ca drepturi civile, in opozitie cu cele politice.
De asemenea, capacitatea de folosinta si cea de exercitiu sunt doua concepte relativ independente si legate intre ele prin faptul ca cea dintai este o premisa a existentei celeilalte capacitati.