p4s1sk
9. Studierea deschiderii succesiunii implica implica analiza cauzei (Sectiunea I), a datei (Sectiunea II) si a locului deschiderii mostenirii (Sectiunea III).

Sectiunea I.

CAUZA DESCHIDERII MOSTENIRII

10. Prin deschiderea mostenirii se intelege faptul care da nastere transmisiunii succesorale . Acest fapt este moartea persoanei fizice, art. 651 C. civ. precizand ca „succesiunile se deschid prin moarte”.
Deschiderea mostenirii nu se confunda cu deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici si activitatea notariala. Deschiderea mostenirii este declansata de faptul juridic al mortii unei persoane fizice, in timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale se face la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu (art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995). Pe de alta parte, deschiderea mostenirii face ca patrimoniul succesoral sa se transmita de la de cujus la succesori, in timp ce deschiderea procedurii succesorale, asa cum o arata chiar denumirea ei, declanseaza procedura necontencioasa care are ca finalitate eliberarea certificatului de mostenitor, act constatator al compunerii masei succesorale, a persoanelor chemate la mostenire si a cotelor-parti sau bunurilor ce revin acestora din mostenire.
Pana la deschiderea mostenirii, succesibilii nu au nici un drept asupra patrimoniului antecesorului lor, ci doar o simpla speranta de a mosteni. Speranta se transforma in drept propriu-zis doar la decesul lui de cujus.
Numai moartea naturala, constatata direct sau, in cazul imposibilitatii constatarii directe, declarata judecatoreste declanseaza deschiderea mostenirii . Declararea judecatoreasca a mortii unei persoane creeaza o prezumtie in acest sens , prezumtie care poate fi rasturnata prin proba contrarie, caz in care hotararea judecatoreasca de declarare a mortii va fi anulata (art. 2o alin.1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice), situatie in care se considera ca succesiunea acelei persoane nu s-a deschis. Simpla disparitie a unei persoane fizice constatata judecatoreste nu poate avea ca efect deschiderea mostenirii intrucat „cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte, ramasa definitiva” (art. 19 din decretul nr. 31/1954).
Logica devolutiunii succesorale este in esenta ca, pentru a mosteni, o persoana trebuie sa existe (art. 654 C. civ.), iar pentru ca succesiunea sa se deschida si un patrimoniu sa se transmita la o alta persoana trebuie ca titularul acelui patrimoniu sa fi incetat din viata, adica sa se fi creat un loc vacant .

Sectiunea II

DATA DESCHIDERII MOSTENIRII

11. Interesul practic. Stabilirea momentului deschiderii mostenirii este important intrucat:
-in raport cu aceasta data se determina persoanele care au vocatie la mostenire (in temeiul legii, al testamentului sau al contractului), capacitatea succesorala a acestora, precum si drepturile ce li se cuvin asupra mostenirii;
-aceasta este data pana la care retroactiveaza acceptarea sau renuntarea la mostenire;
-aceasta este data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie prevazut de art. 700
C. pentru acceptarea mostenirii;
-in raport cu aceasta data se stabileste compunerea masei succesorale;
-in cazul in care exista mai multi mostenitori, aceasta este data de la care se naste starea de indiviziune intre mostenitori si in raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la iesirea din indiviziune;
-in cazul succesiunii in timp a unor legi succesorale diferite, legea aplicabila succesiunii este cea in vigoare la data deschiderii acesteia . Se impune insa precizarea ca actele ulterioare succesiunii, dar referitoare la aceasta, cum este cazul acceptarii sau renuntarii la succesiune, vor fi supuse legii in vigoare la data savarsirii lor in temeiul principiului aplicarii imediate a legii noi .

12. Determinarea datei deschiderii mostenirii. Asa cum am vazut mai sus, data deschiderii mostenirii este cea a mortii persoanei fizice. Datorita importantei si multiplelor sale implicatii, constatarea mortii este oficializata, in sensul ca, obisnuit, atunci cand cadavrul este la indemana, trebuie sa fie stabilita medical prin eliberarea unui certificat medical constatator care consemneaza cauza decesului, intocmit si semnat de catre un medic sau, in lipsa acestuia, de catre un cadru mediu sanitar (art. 37 din Legea nr. 119/1996 privitoare la actele de stare civila).
Din punct de vedere juridic, stabilirea momentului exact al mortii (ora, minut) poate avea o importanta majora intrucat daca doua persoane cu vocatie succesorala reciproca (de exemplu, tata si fiu) decedeaza in acelasi interval de timp, supravietuirea unuia celuilalt, oricat de scurta, face ca succesiunea celui decedat mai intai sa se deschida si sa fie culeasa de cel care a decedat mai tarziu, regasindu-se in masa succesorala de care beneficiaza mostenitorii celui din urma.
Medicina, ca orice stiinta, a evoluat in timp, astfel incat de la constatarea bilologica a mortii, implicand constatarea opririi complete si ireversibile a functiilor vitale (creier, inima, plamani) s-a ajuns mai recent la ideea mortii cerebrale, considerandu-se ca moartea survine la incetarea oricarei activitati electrice a creierului .
Pe baza certificatului medical constatator al decesului, autoritatea administratiei publice locale de la locul producerii decesului va elibera actul de deces, conform dispozitiilor art.34 si urmat. din Legea nr. 119/1996 privitoare la actele de stare civila. Actul de deces face dovada mortii si a datei la care aceasta a survenit. Daca momentul decesului este imposibil de stabilit, data mortii va fi considerata a fi aceea la care autoritatea administratiei publice locale constata decesul .
Intrucat actul de deces este un act de stare civila, mentiunile referitoare la data mortii lui de cujus cuprinse in acesta pot fi combatute pe cale actiunii in rectificare in conditiile prevazute la art. 57 si 58 din Legea nr. 119/1996. Fiind vorba de un element de fapt care nu a fost constatat personal (ex propriis sensibus) de ofiterul de stare civila, dovada contrara se poate face prin orice mijloc de proba, nefiind necesara recurgerea la inscrierea in fals. Aceasta dovada trebuie facuta de cel care contesta data (momentul) mortii lui de cujus .
In cazul declararii judecatoresti a mortii prezumate, data decesului lui de cujus va fi cea stabilita de instanta judecatoreasca . Potrivit dispozitiilor art. 18 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954, aceasta data poate fi rectificata printr-o actiune judecatoreasca, dovada datei reale a mortii putandu-se face prin orice mijloc de proba.

13. Prezumtia legala a momentului mortii in cazul comorientilor. Exista situatii in care doua sau mai multe persoane care au vocatie reciproca (de exemplu, tata si fiu) sau unilaterala (de exemplu, un frate care are descendenti si un frate care nu are, caz in care fratele care are descendenti are vocatie legala la mostenirea fratelui sau in timp ce acesta nu are vocatie la mostenirea lui legala) de a se mosteni decedeaza in aceeasi imprejurare (incendiu, cutremur, atentat, accident rutier etc.) fara a se putea stabili momentul decesului fiecareia dintre acestea. Avand in vedere dificultatile practice de solutionare a unei asemenea situatii, art.21 din Decretul nr. 31/1954 stabileste ca „in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare , fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia ,ele sunt socotite ca au murit deodata”. Aceste persoane poarta denumirea de comorienti, legea prezumand ca au decedat in acelasi moment .

Sectiunea III

LOCUL DESCHIDERII MOSTENIRII

14. Importanta practica. Locul deschiderii mostenirii constituie criteriul unic de determinare a competentei teritoriale a unor organe cu atributii in materie succesorala. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii se determina: a) secretarul consiliului local competent sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale in cazul in care in masa succesorala lasata de defunct se afla bunuri imobile si, daca este cazul, sa ceara luarea unor masuri de conservare (art.68 alin. 1 si art. 70 din Legea nr. 36/1995); b) notarul public competent sa efectueze procedura succesorala notariala (art. 10 lit.a din Legea nr. 36/1995); c) instanta judecatoreasca competenta sa judece actiunile privitoare la mostenire, indiferent daca mostenirea contine sau nu bunuri imobile situate in circumscriptia altei instante . Potrivit dispozitiilor art.14 C. pr. Civ., aceasta instanta judeca:
-cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
-cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia (cum ar fi, de exemplu, actiunea in petitie de ereditate, actiunea pentru reductiunea liberalitatilor excesive, actiunea pentru raportarea donatiilor, actiunea pentru partajul bunurilor succesorale etc.).
Conform dispozitiilor art. 74 alin. 3 si art. 88 din Legea nr. 36/1995, aceasta instanta judeca si cererile privitoare la anularea certificatului de mostenitor sau pentru remedierea incalcarii drepturilor tertilor produse prin masurile de inventariere si conservare a bunurilor succesorale dispuse de notarul public.

15. Determinarea locului deschiderii mostenirii. Locul deschiderii mostenirii este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Aceasta regula a fost stabilita in dreptul nostru de art.95 C. civ. , care, desi textul care o fixa a fost abrogat , este reluata de alte texte de lege astazi in vigoare, si anume: art. 14 C. pr. civ. care atribuie competenta de solutionare a litigiilor privitoare la mostenire instantei ultimului domiciliu al defunctului; art.10 lit.a din Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici si activitatea notariala, care confera competenta de rezolvare a procedurii succesorale necontencioase biroului (rilor) notarului (ilor) public (i) din circumscriptia teritoriala a judecatoriei de la locul ultimului domiciliu al defunctului. Este firesc sa fie asa intrucat aici pot fi solutionate mai usor problemele legate de succesiune, cel decedat fiind cunoscut in acest loc.

Prin urmare, locul deschiderii mostenirii nu se confunda cu locul decesului lui de cujus, acesta putand deceda intr-un loc in care se afla doar intamplator si care nu are nici o legatura cu viata, activitatea si bunurile sale.
Conform dispozitiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala”. Tot astfel, art. 25 alin.1 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate prevede ca „domiciliul persoanelor fizice… este la adresa din localitatea unde acestea isi au locuinta statornica”. Domiciliul presupune asadar un element de stabilitate, spre deosebire de resedinta, care este doar locul unei locuinte temporare a persoanei fizice (art. 26 din Legea nr. 105/1996).
Asa cum rezulta din dispozitiile Legii nr. 105/1996 (art. 27, art. 28 si art. 45), din ratiuni care tin de evidenta populatiei, persoanele fizice au obligatia de a-si declara domiciliul, acesta fiind mentionat in actul de identitate. De aceea, este firesc faptul ca dovada domiciliului sa se faca, de regula, cu actul de identitate. Art.10 din Legea nr. 105/1996 prevede expres acest lucru.
Este insa posibil ca domiciliul real al unei persoane sa nu corespunda cu acela trecut in actul sau de identitate. In acest caz, cel care are interes poate face dovada domiciliului real al celui decedat cu orice mijloace de proba, aceasta fiind o chestiune de fapt . Stabilirea locului domiciliului real al unei persoane presupune cercetarea vointei (intentiei) acelei persoane -; stabilirea domiciliului fiind intotdeauna un act de vointa -, element care poate fi dedus din combinarea unor criterii cum ar fi: acela al locuintei obisnuite, acela al centrului de interes familial, acela al sediului intereselor sale pecuniare, sau acela al locului exercitarii activitatii principale . De aceea, nu se poate conchide ca domiciliul unei persoane condamnate la inchisoare este acela al locul unde se afla in detentie, ci acela al locului unde cel condamnat a locuit statornic inainte de condamnare .
In cazul celor declarati morti judecatoreste, locul deschiderii succesiunii este acela al domiciliului celui disparut la data stabilita prin hotarare ca fiind cea a mortii prezumate.
Pentru persoanele care decedeaza lasand bunuri in Romania si care au domiciliul in strainatate, indiferent daca au sau nu cetatenia romana, succesiunea se deschide la locul unde sunt situate bunurile cele mai importante ca valoare ale defunctului, solutie desprinsa din interpretarea dispozitiilor art. 68 alin.2 din Legea nr. 36/1995, care se refera la competenta de efectuare a procedurii succesorale notariale .
Deschiderea mostenirii persoanelor nomade, care prin definitie nu au un domiciliu stabil, se va face la locul unde se afla bunurile cele mai importante din punct de vedre valoric ale celui decedat, iar in lipsa de bunuri la locul unde s-a inregistrat moartea acelei persoane .

16. Locul deschiderii mostenirii persoanelor ocrotite (minori si interzisi judecatoresti). Persoanele ocrotite pentru lipsa capacitatii de exercitiu, adica minorii si interzisii judecatoresti, nu pot sa isi stabileasca domiciliul dupa vointa lor, asa cum pot face persoanele care au capacitatea de exercitiu deplina, avand domiciliul stabilit prin lege (art.14 din Decretul nr.31/1954) la domiciliul ocrotitorilor legali (parinti sau tutori). Asa fiind, in caz de deces, locul deschiderii mostenirii acestor persane este la domiciliul lor legal, adica acela al ocrotitorilor lor.