o1e18ek
3.1. Notiune
Prin conditiile actului juridic civil intelegem elementele indispensabile pentru incheierea unui asemenea act.
Potrivit Codului civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita.
Desi textul se refera expres numai la conventii, conditiile enumerate sunt obligatorii pentru orice act juridic, indiferent daca este unilateral, bilateral sau multilateral.
Conditiilor de fond prevazute de Codul civil si obligatorii la
incheierea or carui act juridic li se adauga si o conditie de forma, obligatorie numai in cazul actelor juridice solemne; neindeplinirea acesteia duce la nulitatea absoluta a actelor juridice civile respective.
In terminologia juridica, notiunea de “conditie“ este susceptibila de mai multe intelesuri. Asa cum deja am vazut, ea desemneaza:
• o modalitate a actului juridic civil;
• o clauza a actului juridic civil;
• un element obligatoriu al actului juridic.
Conditiile actului juridic civil pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:
1. Din punctul de vedere al aspectului la care se refera, conditiile actului juridic civil pot fi de fond (cand privesc continutul actului juridic civil) si de forma (cand se refera la modalitatea de exteriorizare a vointei).
2. In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, exista conditii esentiale (cerute pentru valabilitatea actului) si conditii neesentiale

(numite si intamplatoare, care pot lipsi fara ca, p rin aceasta, sa fie afectata valabilitatea actului juridic).
3. In functie de sfera actelor juridice civile pe care le au in vedere, ex ista conditii generale (care privesc toate actele juridice) si conditii speciale (care au in vedere numai anumite categorii de acte juridice civile -; de exemplu, actele solemne).
3.2. Capacitatea de a incheia actul juridic civil
Capacitatea de a incheia actul juridic civil este acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.
Asadar, pentru a incheia in mod valabil acte juridice, o persoana trebuie sa dispuna de capacitate de exercitiu, notiune pe care am analizat-o cand ne-am ocupat de partile raportului juridic civil.
Regula este capacitatea de a incheia actul juridic civil, incapacitatea fiind exceptia. Intr-adevar, potrivit Codului civil,” Poate contracta o rice persoana ce nu este declarata necapabila de lege” si, prin ex ceptie: ”Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii ; 2. interzisii;….4. in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte” (textul punctului 3 care prevedea incapacitatea femeii maritate a fost abrogat in
1932).
Ø De obsevat ca incapacitatea unei persoane de a incheia anumite acte juridice (spre exemplu, incapacitatea sotilor de a incheia intre ei contracte de vanzare -; cumparare) nu trebuie confundata cu inalienabilitatea unui bun (spre exemplu, inalienabilitatea bunurilor aflate in domeniul public al statului), deoarece incapacitatea priveste persoana, subiectul de drept, in timp ce inalienabilitatea priveste bunul.
In exemplele date, atat vanzarea intre soti cat si vanzarea de bunuri ale domeniului public sunt acte juridice nule absolut, dar temeiul nulitatii este diferit: inalienabilitatea unui bun vizeaza imposibilitatea de instrainare chiar de catre persoane perfect capabile de a contracta; dimpotriva,

incapacitatea vizeaza imposibilitatea incheierii de acte juridice chiar cu privire la bunuri altminteri alienabile.
In ceea ce priveste persoan a juridica, principiul capacitatii de a
incheia acte juridice civile are un specific: este subordonat prin cipiului specialitatii capacitatii de folosinta a perso anelor juridice.
3.3. Consimta mantul
3.3.1 Consimtamantul si vointa juridica
Consimtamantul este acea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior.
Alaturi de cauza actului juridic, consimtamantul formeaza vointa juridica a persoanei. Codul nostru civil consacra doua principii care carmuiesc vointa juridica, si anume:
I. Principiul libertatii actelor juridice civile (al autonomiei de vointa)
Conform acestui principiu, subiectele de drept civil sunt libere sa
incheie sau nu conv entii si sa faca sau nu acte unilaterale, in conditiile respectarii legii, ordinii publice si a bunelor moravuri. Mai mult, partile sunt libere sa stabileasca continutul actului juridic civil asa cum considera de cuviinta si, de asemenea, sunt libere ca, prin acordul lor, sa modifice sau sa puna capat actului civil pe care l-au incheiat.
Libertatea de vointa a partilor nu este absoluta. Ea este ingradita de normele imperative civile (de la care nu se poate deroga), ordinea publica
(principiile si normele juridice ce reglementeaza ordinea economica, sociala si politica din statul de drept) sau de bunele mor avuri.
Intr-adevar, legea intervine, uneori, pentru a limita libertatea de vointa a partilor, deoarece simplul consimtamant al partilor nu garanteaza
intotdeauna deplina libertate contractuala. Astfel, daca una dintre parti are o nevoie stringenta de a incheia actul respectiv, daca nu are posibilitatea de a procura prestatia din alta parte etc., interzicerea prin lege a unor clauze

(cum sunt, de exemplu, clauzele abuzive, interzise prin legislatia de protectie a consumatorului) are darul de a asigura deplina egalitate juridica a partilor, principiu al intregului dr ept civil.
II. Principiul vointei reale (interne)
Vointa juridica este formata din elementul psihologic (intern) si elementul social (ex teriorizarea vointei interne). Atun ci cand intre cele doua elemente exista concordanta, nu se pune problema determinarii principiului aplicabil, deoarece subiectul de drept a reusit sa-si ex teriorizeze (adica sa faca cunoscuta celorlalti) insasi intentia sa juridica.
Dar daca vointa declarata nu coincide cu vointa reala, careia dintre acestea doua urmeaza a i se da prioritate?
Ø Spre exemplu, daca o persoana intentioneaza sa inchirieze un bun, dar se exprima in sensul incheierii unui contract de leasing, ce contr act se v a considera ca a incheiat?
Rezolvarea acestei probleme se face in functie de conceptia cu privire la rapo rtul dintre vointa reala, interna si vointa exteriorizata, declarata. In acest domeniu, in literatura juridica de specialitate s-au conturat doua conceptii:
- conceptia subiectiva, care da prioritate vointei interne, reale.
Aceasta este conceptia imbratisata de Codul civil francez si, ulterior, de
Codul nostru civil, si materializata prin numeroase texte ale acestuia. Spre exemplu, “interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor” (art. 977). Aceasta inseamna ca, in exemplul luat, chiar daca inscrisul redactat de parti este intitulat “contract de leasing”, daca se poate dovedi existenta unei alte intentii a partilor, aceasta din urma intentie va fi luata in considerare;
- conceptia obiectiva, care da prioritate vointei externe, declarate.
Aceasta este imbratisata de Codul civil german care, in caz de neconformitate intre intentia partii si exteriorizarea acestei intentii, acorda prioritate celei exteriorizate.
Unii autori denumesc conceptia subiectiva “individualista”, deoarece se preocupa de interesul individului si conceptia obiectiva
“sociala” deoarece are in vedere interesele tertilor.

Ø Spre exemplu: daca am intentionat sa comand 10 tone de marfa, dar din eroare am scris in comanda 100 de tone, scoala individualista va acorda prioritate intentiei reale, pe considerentul ca nu pot fi legat
in plan juridic de altceva decat de propria vointa, in timp ce scoala sociala considera ca nu are importanta, in planul efectelor juridice, ce anume am dorit, ci ce anume am exprimat, caci altminteri s-ar prejudicia interesele co-contractantului care, de exemplu, a oprit
100 de tone, ratand posibilitatea de a le vinde altui client etc.)
3.3.2. Conditiile consimtamantului
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa intruneasca conditiile urmatoare:
• sa existe. Absenta consimtamantului atrage nulitatea absoluta a actului juridic;
• sa provina de la o persoana cu discernamant. In timp ce capacitatea de a incheia actul juridic civil este o stare de d rept, prezenta sau lipsa discernamantului este o stare de fapt. O persoana ce are d eplina capacitate de ex ercitiu poate fi, pentru moment, lipsita de discernamant, cu consecinta nulitatii actului pe care il incheie.
Dupa cum stim, persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca ar e discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice civile, prezumtie care poate fi insa rasturnata prin proba absentei discernamantului.
Ø Aceasta poate interveni in cazul asa-numitelor incapacitati naturale
(acele situatii in care o persoana -; capabila, dupa lege -; in fapt este lipsita, temporar, de discernamant; de exemplu: hipnoza, betia, somnambulismul, mania puternica).
In ceea ce priveste persoana juridica, reprezentantul legal al acesteia este, intotdeauna, o persoana fizica cu deplina capacitate de ex ercitiu;
• sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice.

Aceasta conditie decur ge din insasi esenta actului juridic civil, care este definit ca o manifestar e de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
Consimtamantul nu este exprimat cu intentia de a produce efecte juridice atunci cand:
- manifestarea de vointa s-a facut sub o conditie pur protestativa din partea celui ce se obliga (“iti voi vinde daca voi dori”);
- manifestarea de vointa este prea vaga (“iti fac cadou toate proprietatile mele”);
- manifestarea de vointa a fost facuta cu o rezerva mintala, cunoscuta de co-contractant;
- manifestarea de vointa a fost facuta fie in gluma, fie din prietenie, curtoazie sau din pura complezenta (“pentru o firma ca a dvs. as fi gata sa lucrez si gratuit!”).
• sa fie exteriorizat.
Aceasta conditie este impusa chiar de definitia consimtamantului
(hotararea de a incheia actul juridic civil manifestata in exterior).
Ø In zadar intentionez sa inchei un anumit act juridic, daca nu voi comunica aceasta intentie, nu o voi exterioriza intr-un chip inteligibil pentru celelalte subiecte de drept, actul juridic nu se va putea incheia.
Potrivit principiului consensualismului, partile sunt libere sa-si aleaga forma de exteriorizare a vointei; deci simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta pentru ca actul juridic civil sa fie valabil din punct de vedere al formei.
Exista si exceptii de la principiul consensualismului; o astfel de ex ceptie o constituie actele solemne, pentru incheierea carora manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma ceruta de lege (forma scrisa sau autentica, de regula).
Consimtamantul poate fi exteriorizat in scris, verbal, prin gesturi sau fapte concludente sau chiar in mod tacit.
Ø Spre exemplu, expunerea marfii pe o taraba reprezinta exteriorizarea consimtamantului vanzatorului, dupa cum inmanarea banilor de catre cumparator reprezina, in contex t, ex teriorizarea

consimtamantului acestuia. Tot astfel, ridicarea mainii la o licitatie publica reprezinta exteriorizarea consimtamantului licitatorului.
In principiu, tacerea, prin ea insasi, nu valoreaza consimtamant.
Totusi, exista situatii in care legea prevede ca tacerea are valoare juridica.
Astfel sunt:
- tacita relocatiune. Daca contractul de inchiriere a expirat, dar chiriasul continua sa plateasca chirie, iar locatorul continua sa ii permita acestuia folosirea bunului, atun ci se consider a ca intre cei doi a avut loc o reinnoire a contractului, desi partile nu si-au comunicat in mod ex pres intentia de reinnoire. O situatie asemanatoare intalnim in cazul contractului de munca incheiat pe durata determinata, daca dupa expirarea acestuia salariatul continua sa lucreze, iar patronul continua sa il plateasca;
- acceptarea unei mosteniri se poate realiza expres, prin
incheierea unui act in acest sens, sau tacit, prin aceea ca mostenitorul se comporta cu bunurile succesorale ca si cum ar fi proprietarul acestora (spre ex emplu, le vinde);
- uneori, chiar p rin vointa partilor se atribuie o anumita semnificatie juridica tacerii;
- tacer ea poate valora consimtamant potrivit obiceiului
(uzantelor);
• sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
Aceasta este o conditie negativa impusa de caracterul liber, constient al actului juridic civil. Art. 953 din Codul civil prevede, intr-o formulare foarte plastica: “Consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenta”
Asadar, constituie vicii de consimtamant eroarea, dolul si violenta.
Acestora li se adauga, cu particularitatile sale, leziunea.
3.3.3. Viciile de consimtamant a) Eroarea
Uneori, ex primarea consimtamantului la incheierea actului juridic porneste de la o idee gresita cu privire la realitate.

Ø O persoana crede, spre exemplu, ca s-a inteles cu privir e la cumpararea casei si a gradinii acesteia, desi contractul s-a in cheiat numai cu privire la casa;
Ø sau cumparatorul casei crede ca aceasta este din caramida, cand in realitate ea este construita din placi de beton.
Vor fi valabile aceste contracte? Care este limita dincolo de care cel aflat in eroare trebuie ocrotit, chiar si in detrimentul securitatii circuitului civil?
Fireste, noi nu vom lua in considerar e la acest punct problema probei, dar trebuie retinut ca nu se poate desfiinta un act juridic decat in temeiul dovedirii erorii invocate. Intr-adevar, din punct de ved ere structural, eroarea este alcatuita dintr-un singur element, de natura psihologica (falsa reprezentare a realitatii), ceea ce are drept consecinta dificultatea dovedirii acesteia.
Cu privire la eroare, Codul civil prev ede: “Eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei.
Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza prin cipala pentru care s-a facut conventia”.
In consecinta, putem defini eroarea ca fiind falsa reprezentare a realitatii din mintea uneia din parti, la incheierea actului juridic civil.
Cand este vorba despre acte bilaterale, cu titlu oneros, pentru a fi in prezenta erorii, ca viciu de consimtamant, se pune conditia suplimentara ca cealalta parte contractanta sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul fals reprezentat este hotar ator pentru incheierea actului juridic civil -; conditie impusa de nevoia asigurarii stabilitatii circuitului civil. Pe de alta parte, in actele bilaterale, nu e n ecesar ca fiecare parte sa fie in eroare, pentru a fi in prezenta viciului de consimtamant. Daca, printr-o simpla coincidenta, ambele parti au fost in eroare, fiecare din ele poate cere anularea actului pentru eroarea a carei victima este.

Dupa criteriul consecintelor pe care le produc, erorile pot fi de trei feluri:
• eroarea -; obstacol (denumita si distructiva de vointa) este cea mai grava forma de eroare, falsa reprezentare privind fie natura actului care

se incheie, fie identitatea obiectului. Sanctiunea ce intervine in cazul unei astfel de erori este nulitatea absoluta, deoarece consimtamantul nu este numai viciat, ci el este chiar absent.
Ø Spre exemplu, o persoana intentioneaza sa inchirieze un bun dar, din eroare, incheie un contract de vanzar e-cump arare. Practic, ea nu si-a exprimat consimtamantul la incheierea actului de vanzare, deoarece a crezut ca incheie un alt act juridic.
Ø Tot astfel, daca o persoana cred e ca incheie actul juridic cu privire la un bun, iar in realitate actul incheiat priveste un alt bun, consimtamantul lipseste;
• eroarea -; viciu de consimtamant consta in falsa reprezentare ce priveste fie calitatile substantiale ale obiectului actului, fie perso ana cu care se contracteaza.
Calitatile substantiale ale obiectului sunt acele calitati ce au fost determinante pentru exprimarea consimtamantului, calitati in lipsa carora -; daca nu intervenea eroarea -; actul nu ar fi fost incheiat; aprecierea acestor calitati se face dupa criterii subiective.
a Spre exemplu, placa de bronz a unui pian po ate fi socotita de catre cumparatorul unui pian ca fiind o calitate substantiala a acestuia.
Daca, in realitate, pianul nu are placa de bronz, contractul ar putea fi anulat.
Eroarea care priveste persoana co-contractantului este considerata viciu de consimtamant numai in cazul unei anumite categorii de acte juridice: actele juridice incheiate intuitu personae. Acestea se definesc ca fiind acele contracte in care considerarea calitatilor persoanei este cauza principala pentru care ele s-au incheiat.
In mod obisnuit, la incheierea contractului nu este esentiala persoana cu care se contracteaza.
Ø Spre ex emplu, in cazul incheierii unui contract de vanzare cumparare, partile urmaresc, in principal, obtinerea pretului, respectiv obtinerea bunului. Chiar daca vanzatorul a crezut ca contracteaza cu X, cand in realitate a contractat cu Y, acesta eroare nu este esentiala, deoarece este de p resupus ca pretul a constituit pentru el elementul determinant in incheier ea contractului.

Dimpotriva, in cazul actelor incheiate intuitu personae (cum sunt, spre exemplu, contractul de donatie, contractul de mandat etc.), ceea ce primeaza este persoana co-contractantului, deo arece calitatile personale ale acestuia au constituit elementul determinant in incheierea contractului.
Ø Spre exemplu, daca donez o suma de bani unei fundatii umanitare, dar constat ca, din eroare, banii au fost donati unei asociatii sportive, actul de donatie este anulabil.
Eroarea -; viciu de consimtamant conduce la nulitatea relativa a actului juridic;
• eroarea -; indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic; ea nu afecteaza valabilitatea actului, dar poate atrage o diminuare valorica a contra prestatiei.
Ø Spre exemplu, daca debitorul isi executa de buna voie obligatia, fara sa stie ca dreptul creditorului este prescris si nu ar mai fi putut fi invocat in instanta, eroarea cu privire la implinirea termenului de prescriptie extinctiva este socotita indiferenta, astfel incat debitorul nu se va putea prevala de aceasta eroare pentru a cere restituirea prestatiei executate de debitor.
Ø Tot astfel, constituie, dupa cum am vazut, ero are-indiferenta eroarea care priveste identitatea co-contractantului in ipotezele in care actul nu este incheiat intuitu personae.
Asadar, pentru ca ero area sa constituie viciu de consimtamant si sa poata atrage anularea actului juridic, este necesar ca elementul cu privire la care s-a format falsa reprezentare sa fi fost determinant pentru incheierea actului juridic; deci, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu s-ar fi
incheiat; aceasta apreciere a caracterului determinant al elementului fals reprezentat se face de la caz la caz.
In functie de natura realitatii falsificate, eroarea poate fi de doua feluri:
- eroare de fapt, cand este vorba de falsa reprezentare a unei situatii faptice existente la incheierea actului juridic. O asememea eroare poate privi insusi actul incheiat, bunul ce face

obiect al actului, calitatile bunului sau persoana co contractantului, dupa cum am vazut in cele de mai sus;
- eroare de drept, cand falsa reprezentare priveste existenta sau continutul unui anumit act normativ sau al unei norme juridice, dupa caz, la incheierea actului juridic.
Admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimtamant a format obiect de controv ersa in literatura de specialitate, existand atat teza inadmisibilitatii erorii de drept ca viciu de consimtamant, cat si teza admiterii acesteia ca viciu d e consimtamant. Indiferent de solutia
imbratisata, este evident ca nu poate fi invocata necunoasterea normelor imperative sau a celor care privesc o rdinea publica, deoarece cu p rivire la acestea se aplica principiul conform caruia „nimeni nu poate invoca necunoasterea legii”. b) Dolul
Cu privire la dol (numit si viclenie), Codul civil dispune ca acesta
“este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de catre una dintre parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune “.
In consecinta, dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic, pe care altminteri nu l-ar fi
incheiat sau l-ar fi incheiat in alti termeni contractuali. Succint, dolul poate fi definit ca fiind o eroare provocata.
Dolul, pentru a fi considerat viciu de consimtamant, trebuie sa provina de la cealalta parte.
Se admite ca aceasta conditie este indeplinita, in actele bilaterale, si atunci cand dolul provine de la un tert, dar co-contractantul stie despre aceasta.
Ø Spre exemplu, daca un tert, de coniventa (in intelegere) cu vanzatorul, recomanda celeilalte parti sa cumpere un bun, desi stie ca este defect, suntem in prezenta vicierii consimtamantului prin dol.
De asemenea, conditia este indeplinita atunci cand dolul provine de la reprezentantul co-contr actantului.

Ca si in cazul erorii, nu se cere conditia ca dolul sa fie comun, sa existe pentru fiecare din partile actului bilateral.
Dolul nu se presupune; deci cel ce invoca acest viciu de consimtamant trebuie sa-l dovedeasca. Fiind un fapt juridic, ca si eroarea, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple.
In functie de consecintele pe care le are sau nu asupra valabilitatii actului juridic, dolul poate fi:
- principal cand priveste un element important, determinant la
incheierea actului juridic civil; el atrage sanctiunea nulitatii relative a actului juridic astfel incheiat si
- incident, numit si secundar sau incidental, cand priveste unele
imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic civil; acesta nu atrage nevalabilitatea actului juridic, dar poate fi invocat drept temei pentru o reducere a prestatiei.
Din punct de vedere structural, dolul este alcatuit din doua elemente:
• elementul material, obiectiv ce consta in utilizarea de mijloace viclene, masinatiuni etc. facute in scopul inducerii in eroare a persoanei. Acesta poate consta intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau intr-o actiune negativa (fapt omisiv).
Ø Spre exemplu, dolul ar putea consta in modificarea de catre vanzator a kilometrajului la masina, cu scopul de a obtine un pret mai bun prin vanzarea acesteia decat daca s-ar cunoaste adevarata sa stare (fapt comisiv).
Ø De asemenea, dolul poate consta in necomunicarea de catre vanzatorul unui imobil a faptului ca acesta se afla in planul de sistematizare urbana si urmeaza sa fie demolat (fapt omisiv).
Pentru existenta unui fapt omisiv se utilizeaza si sintagma dol prin reticenta ce consta in neinformarea celeilalte parti contractante asupra unor aspecte negative pe care aceasta ar fi trebuit sa le cunoasca.

Fireste insa ca nici una dintr e parti nu poate fi obligata sa comunice celeilalte tot ceea ce stie despre bunul care face obiect al contr actului; in plus, anumite elemente de reclama, unele ex agerari ale calitatii marfii in scop de publicitate sunt admisibile, fara sa fie socotite a constitui vicierea consimtamantului celeilalte parti. Abia atunci cand apare in discutie intentia vicleana a uneia dintre parti de a determina pe cealalta sa incheie un contract care o dezavantajeaza, suntem in prezenta dolului. Ca urmare, cel de al doilea element este:
• elementul intentional, subiectiv, ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana in scopul incheierii unui act juridic civil. c) Violenta
Violenta poate fi definita ca fiind acel viciu de consimtamant ce consta in amenintarea unei persoane cu un rau, amenintare sub efectul careia aceasta incheie un act juridic civil, act pe care altminteri nu l-ar fi
incheiat.
Trebuie observat ca notiunea de “violenta” nu este utilizata cu
intelesul sau uzual, de agresiune prezenta ex ercitata asupra perso anei, ci cu
intelesul de “amenintare cu un rau viitor, dar iminent”. Mai mult decat atat, daca suntem in prezenta unei violente in sens uzual, adica a unei constrangeri fizice actuale a persoanei (care este, spre exemplu, torturata fizic sau psihic pentru a semna actul) aceasta nici nu constituie o “violenta
-; viciu de consimtamant”. Intr-adevar, in exemplul dat, consimtamantul persoanei nu este doar viciat, ci el lipseste cu desavarsire, deci sanctiunea va fi nulitatea absoluta a actului (pentru lipsa uneia dintre conditiile de validitate) si nu nulitatea relativa a acestuia. Pentru a fi in prezenta violentei, ca viciu de consimtamant, trebuie ca perso ana sa aiba totusi o mica marja de libertate: libertatea de a opta intre raul cu care este amenintata si raul pe care l-ar atrage incheierea actului juridic.
Violenta, pentru a fi viciu de consimtamant, trebuie sa intruneasca, cumulativ, doua conditii si anume:
- sa fie determinanta la incheierea actului juridic civil;

- sa fie injusta sau nelegitima; deci, nu orice amenintare constituie violenta -; viciu de consimtamant. Este necesar ca amenintarea sa constituie o incalcare a legii.
Ø Spre ex emplu, amenintarea cu exectarea silita a debitorului care nu
isi executa obligatiile contractuale nu constituie o viciere a consimtamantului acestuia, deoarece are caracter legitim.
Sub aspect structural violenta -; viciu de consimtamant este alcatuita, ca si dolul, din doua elemente:

• un element ex terior, obiectiv, ce consta in amenintarea cu un rau.
Raul cu care se ameninta poate fi fizic, moral sau patrimonial; el poate privi fie persoana in cauza, fie sotul, sotia, ascendentii sau descendentii, fie alte persoane ap ropiate, ce sunt legate de victima printr-o puternica afectiune;
• un element subiectiv, ce consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate; tocmai aceasta temere este cea care altereaza consimtamantul.
Temerea produsa trebuie sa fie apreciata in concret, in functie de victima violentei, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie suficient de puternica pentru a o face sa incheie actul juridic. Ea se apreciaza dupa varsta, grad de cultura, sanatate etc.; deci, criteriul aprecierii este unul subiectiv.
Ø Spre exemplu, se va lua in consideratie faptul ca este mai lesne de viciat prin violenta consimtamantul unui satean in varsta decat al unui avocat din Bu curesti.
Spre deosebire de dol, violenta atrage nulitatea relativa a actului juridic nu numai daca provine de la cealalta parte contractanta, dar si daca provine de la un tert. d) Leziunea
Ø O persoana isi vinde casa cu mai putin de jumatate din valoarea sa, o alta persoana cumpara o supr afata de teren cu o suma ce depaseste d e trei ori pretul de pe piata al terenului din acea zona.
Asemenea contracte sunt prejudiciabile p entru una dintre parti si ex cesiv de avantajoase pentru cealalta. Chiar si in conditiile principiului

libertatii de vointa a partilor, legiuitorul intervine uneori permitand anularea contractelor in care nu exista un minim echilibru al prestatiilor.
Leziunea se defineste ca fiind acel viciu de consimtamant ce consta
in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii.
Codul nostru civil, imbratisand conceptia obiectiva in reglementarea leziunii, scuteste partea care o invoca de orice alta dovada; este suficienta proba disproportiei vadite de valoare dintre contraprestatii.
Dar daca legea nu face referire la elementul subiectiv, psihologic, intern
(care caracterizeaza eroarea, dolul sau violenta), de ce este atunci leziunea un viciu de consimtamant?
In realitate, trebuie observat ca motivul cel mai probabil pentru care o parte incheie un contract vadit prejudiciabil este tocmai faptul ca s-a aflat sub imperiul erorii, dolului sau violentei. Plecand de aici, legea instituie prezumtia ca un asemenea contract s-a incheiat cu vicierea consimtamantului uneia dintre parti. Practic, leziunea nu este atat un viciu de consimtamant, cat este consecinta unui viciu de consimtamant.
Pentru a putea fi invocata leziunea, disproportia dintre prestatiile reciproce trebuie sa fie vadita. Aceasta insemna ca nu orice avantaj al uneia dintre parti fata de cealalta, nu orice deosebire, spre ex emplu, dintre valoarea bunului si pretul obtinut, face ca actul juridic sa fie lezionar. In practica se considera, in general, ca este vadita o disproportie cand una dintre prestatii depaseste dublul valorii celeilalte sau este mai mica decat jumatate din valoarea celeilalte.
In dreptul nostru leziunea are insa un domeniu restrans de aplicare, atat din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca, cat si din punctul de vedere al actelor juridice care pot fi anulate pentru leziune.
Astfel, leziunea poate fi invocata, de regula, doar de minorii cu capacitate de exercitiu restransa, avand varsta intre 14 si 18 ani.
Sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice civile care sunt,
in acelasi timp:
• acte de administrare;
• incheiate de minorul intre 14 -; 18 ani, singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal;
• acte bilaterale (contracte);

• incheiate cu titlu oneros. In actele incheiate cu titlu gratuit prestatiile sunt in mod dorit neechivalente;
• comutative. Contractele aleatorii pot fi prejudiciabile pentru una dintre parti, dar acesta este un risc asumat la incheierea contractului,
intinderea obligatiilor reciproce depinzand de hazard.
Ø Spre exemplu, mi-am asigurat casa contra incendiului, dar nu a avut loc nici un incendiu. Aceasta inseamna ca am platit ratele de asigurare, fara a primi din partea societatii de asigurari nici o contraprestatie;
• prejudiciabile pentru minor. Daca sunt prejudiciabile pentru cealalta parte, actul nu poate fi anulat..
Leziunea se sanctioneaza cu nulitatea relativa a actului astfel
incheiat.
3.4. Obiectul actului juridic civil
Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilita prin acel act juridic civil, respectiv actiunile ori inactiunile la care partile sunt indreptatite sau la care sunt obligate.
Asa cum bunurile sunt socotite obiect derivat al raportului juridic civil, ele pot fi considerate obiect derivat si al actului juridic civil.
Pentru ca obiectul actului juridic civil sa fie valabil, el trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
• Obiectul trebuie sa existe. Daca aceasta conditie nu este
indeplinita, nu se mai pune problema realizarii celorlalte conditii.
Daca obiectul actului juridic civil priveste un bun, aceasta conditie implica respectarea urmatoarei reguli: bunul trebuie sa existe in momentul
incheierii actului juridic civil.
Bunul care nu exista inca, dar va exista in viitor, este considerat ca exista.
Ø Spre exemplu, este valabil actul juridic care are ca obiect cheresteaua care se va obtine prin valorificarea unor suprafete inca nedespadurite.

Prin exceptie, exista o categorie de acte in cazul carora obiectul nu poate fi viitor: succesiunile viitoare nu pot forma obiectul actului juridic civil. Motivul pentru care un asemenea act juridic este nul nu il constituie
insa faptul ca obiectul este viitor, ci caracterul imoral al cauzei. Se considera ca este imorala incheierea unui act juridic cu luarea in considerare a mortii unei persoane. Cat timp succesiunea nu s-a deschis
(deci cel despre a carui mostenire este vorba nu a decedat), viitorii mostenitori nu pot contracta cu privire la acesta (nu pot vinde, inchiria, gaja etc. bunuri succesorale, nu pot face acte de acceptare sau renuntare anticipata la mostenire etc.).
Nu este mai putin adevarat ca aceasta interdictie poate parea prea rigida din moment ce exista numeroase alte acte juridice care se incheie cu luarea in considerare a mortii unei persoane si care nu sunt socotite imorale: renta viagera, contractul de vanzare cu clauza de intretinere etc.
Bunul care a existat in trecut, dar nu mai exista inca, este considerat ca nu exista. Potrivit Codului civil: ”Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit in tot, vinderea este nula. Daca era pierdut numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a se lasa de contract sau a pretinde reducerea pretului”.
• Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil.
Codul civil prevede ca ”numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract.” Deci bunurile inalienabile, cum sunt bunurile aflate
in domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale, nu pot forma obiect al unor acte juridice translative de proprietate. Fireste, ele pot forma obiect al altor acte juridice, spre exemplu al unui contract de concesiune;
• Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil.
Ø Este nul contractul prin care una dintre parti se obliga fata de cealalta sa-i vanda “lemne”.
Pentru a fi in prezenta unei manifestari de vointa producatoare de efecte juridice, obiectul actului juridic trebuie sa fie determinat (daca bunul este cert -; prin aratarea caracteristicilor acestuia) sau determinabil (daca bunul este de gen -; prin aratarea cantitatii, calitatii, valorii sau prin stabilirea anumitor criterii de determinare care sa permita individualizarea bunului prin cantarire, numarare, masurare etc.).

• Obiectul trebuie sa fie posibil
Aceasta conditie este impusa de regula de drept conform careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Dar se are in vedere imposibilitatea absoluta (pentru oricine) si nu imposibilitatea relativa (pentru un anumit debitor).
Ø Spre exemplu, obligarea unei persoane de a plati pana a doua zi o anumita suma de bani nu este un act nul chiar daca persoanei respective, in concret, ii este imposibil sa procure suma de bani pana a dou a zi.
Ø Imposibilitatea absoluta a obiectului duce la nulitatea actului juridic, indiferent daca este de natura materiala (spre exemplu o imposibilitate fizica de a executa prestatia: “ma oblig sa ar intreaga suprafata de teren intr-o ora”) sau de natura juridica (“ma oblig sa vand Parcul Cismigiu”).
In cazul actelor translative de proprietate, posibilitatea juridica a obiectului presupune si ca cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului. Intr-adevar, conform principiului “nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are”, vanzarea lucrului altuia este un act juridic nul pentru obiect, imposibil din punct de vedere juridic.
Daca insa cumparatorul are cunostinta despre faptul ca bunul nu se afla in proprietatea vanzatorului, actul juridic poate fi considerat valabil,
incheiat sub conditia suspensiva a procurarii dreptului de proprietate de catre v anzator.
Ø Daca, spre ex emplu, o parte se obliga celeilalte ca ii va vinde autoturismul aflat in proprietatea unui tert, contractul poate fi considerat valabil daca ambele parti au cunostinta despre fapul ca nu vanzatorul este proprietar al bunului. Se subintelege ca vanzatorul urmeaza sa procure de la tert dreptul de proprietate, pe care apoi sa il transmita cumparatorului ;
• Obiectul trebuie sa fie licit si moral.
Actul va fi nul pentru obiect ilicit sau imoral, atunci cand obiectul acestuia este in contradictie cu legea sau morala.
Ø Spre exemplu, este nul pentru obiect ilicit contractul prin care una dintre parti se obliga in schimbul unei sume de bani la savarsirea unei infractiuni.

3.5. Cauza actului juridic civil
Cauza reprezinta elementul actului juridic civil ce consta in motivatia incheierii unui astfel de act. Impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica. Ea este cea care raspunde la intrebarea “de ce“,
“pentru ce s-a incheiat actul juridic” ?
Potrivit Codului civil, obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate av ea nici un efect. De aici decurge ca, pentru a conduce la in cheierea unui act juridic valabil, cauza trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
• Cauza trebuie sa existe.
Cand cauza lipseste ca urmare a lipsei discernamantului, lipsa cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic, aceasta fiind san ctiunea
incheierii actului juridic de catre o persoana lipsita de discernamant.
Cand lipsa cauzei este urmarea lipsei scopului incheierii actului, sanctiunea aplicabila este aceea a nulitatii absolute.
Ø Spre exemplu, in cazul contractelor sinalagmatice (bilaterale), scopul incheierii actului se gaseste in contraprestatia celeilalte parti.
Daca una dintre parti vinde un bun fara a pretinde nici un pret pentru acesta si fara sa existe intentia de a gratifica cealalta parte, contractul va fi nul ca act de vanzar e pentru lipsa cauzei.

• Cauza trebuie sa fie reala.
Cauza este falsa atunci cand exista eroare asupra motivului determinant al incheierii actului. Ea atrage sanctiunea nulitatii relative a actului juridic civil.
• Cauza trebuie sa fie licita si morala.
Potrivit Codului civil “cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”.
In ceea ce priveste proba cauzei, Codul civil prevede: “Conventia este valabila cu toate ca cauza nu este expresa.
Cauza este prezumata pana la dovada contrarie”.
Textul citat contine urmatoarele doua prezumtii relative (impotriva carora este admisibila proba contrara):

a) prezumtia de existenta a cauzei; b) prezumtia de valabilitate a cauzei.
Deci, cel ce invoca lipsa sau nevalabilitatea cauzei trebuie sa-si dovedeasca sustinerile, si nu cealalta parte, care sustine ca actul s-a
incheiat pentru o cauza existenta si valabila.
Inexistenta si falsitatea cauzei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernamantului, lipsei unui element esential la incheierea actului juridic ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.
Din punct de vedere structural, notiunea de cauza cuprinde doua elemente: cauza imediata si cauza mediata.
- Cauza imediata este un element abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice.
Ø Toti vanzatorii, spre exemplu, au aceeasi cauza mediata: obtinerea pretului bunului pe car e il vand.
- Cauza mediata consta in motivul determinant al incheierii unui anumit act juridic civil. Motivul determinant priveste fie calitatile prestatiei, fie insusirile persoanei. Cauza mediata este un element subiectiv, concret, variabil de la un act juridic la altul.
Ø Spre exemplu, o persoana vinde un autoturism pentru ca doreste sa si cumpere altul nou, alta persoana vinde pentru ca doreste sa-si achite o datorie din banii obtinuti, alta persoana vinde pentru ca este un moment bun pe piata de autoturisme etc.
3.6. Forma actului juridic civil
3.6.1. Notiune
Codul civil nu enumera si forma printre conditiile esentiale ale conventiei si ale actului juridic civil. Ca urmare, regula o constituie
incheierea valabila a actului juridic numai cu respectarea conditiilor de fond. Totusi, pentru anumite acte juridice, acestora li se adauga si conditia de forma.

Forma actului juridic civil reprezinta acea conditie de validitate a actelor juridice care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
• In sens restrans, prin forma actului juridic civil se intelege modalitatea de exteriorizare a vointei reale; in acest sens, forma este inerenta oricarui act juridic civil si este guvernata de principiul consensualismului.
Intr-adevar, pentru ca un act juridic civil sa fie valabil incheiat, simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta, fara a fi nevoie sa fie exprimata intr-o anumita forma -; acesta este continutul principiului consensualismului. Atunci cand legiuitorul a vrut ca principiul consensualismului sa nu se aplice, a prevazut aceasta in mod expres.
• Forma, privita in sens larg, are trei acceptiuni: a) forma ceruta ad validitatem -; necesara pentru insasi valabilitatea actului juridic civil. Nerespectarea acestei forme atrage nulitatea absoluta a actului; b) forma ceruta ad probationem -; necesara pentru probarea actului juridic civil. Nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba a existentei si continutului actului juridic; c) forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic civil fata de terti. Sanctiunea nerespectarii acestei cerinte este inopozabilitatea: terta persoana poate sa faca abstractie de actul juridic astfel incheiat.
In functie de izvorul care cere o anumita forma pentru un act juridic civil, se pot distinge:
- forma legala (impusa de norma juridica civila).
Ø Spre exemplu, legea pretinde incheierea contractului de donatie in forma autentica;
- forma conventionala sau voluntara (stabilita de parti sau de autorul actului juridic civil).
Ø Spre exemplu, partile se inteleg sa incheie contr actul de vanzare cumparare a autoturismului in forma autentica.

3.6.2. Forma ceruta ad validitatem
Forma ceruta ad validitatem este conditia de forma a actului juridic civil care consta in respectarea cerintelor d e forma impuse de lege sub sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic.
Legiuitorul a instituit aceasta forma pentru insasi valabilitatea actului juridic civil tinand seama de anumite ratiuni, cum sunt: prevenir ea partilor asupra importantei uno r acte juridice civile si exercitarea controlului asupra actelor care intereseaza nu numai partile, ci intreaga societate (de exemplu, instrainarea terenurilor).
Acele acte juridice pentru care forma este ceruta ad validitatem se numesc acte solemne sau formale. Aceasta forma are aplicatii mai ales in dreptul civil.
Ø De exemplu, in dreptul civil, forma este ceruta ad validitatem in materie de donatie, testament, ipoteca conventionala, acceptarea succesiunii sub beneficiul de inventar, renuntarea expresa la succesiune etc.
Ø Tot astfel, in dreptul familiei, forma solemna este ceruta, de exemplu, in cazul casatoriei, infierii, recunoasterii filiatiei copilului etc.
Forma ceruta de ad validitatem este un element esential al actului juridic civil; nerespectarea ei atrage nulitatea absoluta. Ea presupune manifestarea expresa de vointa, fiind incompatibila cu manifestarea tacita a vointei.
Pentru asigurarea formei ad validitatem intregul act solemn (toate clauzele sale) trebuie sa imbrace forma ceruta de lege.
Daca exista un alt act, aflat in interdependenta cu actul solemn, si acesta trebuie sa imbrace forma speciala.
Ø De ex emplu, contractul de mandat necesar pentru incheierea unui act solemn trebuie sa fie constatat prin procura autentica.
3.6.3. Forma ceruta ad probationem
Forma ceruta ad probationem consta in cerinta ca actul juridic sa fie incheiat intr-o anumita forma (de regula, in scris), fara ca lipsa acesteia

sa atraga nevalabilitatea operatiei juridice, ci numai imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba.
Forma ceruta ad probationem se justifica, de asemen ea, prin importanta anumitor acte juridice civile, precum si prin aceea ca ofera securitate juridica circuitului civil.
Ca si forma ceruta ad validitatem, forma ceruta ad probationem constituie o exceptie de la principiul consensualismului. Aceasta regula are
insa in prezent o valoare pur teoretica deoarece Codul civil impune obligativitatea incheierii in scris a tuturor actelor juridice avand o valoare mai mare de 250 lei. Cum suma a devenit, in timp, derizorie, practic nici un act juridic nu se poate proba astazi prin martori, ci numai prin inscris.
3.6.4. Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti
Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti se refera la formalitatile necesare, cerute de lege, pentru a face actul juridic civil opozabil si acelor persoane care nu au participat la incheierea lui, tocmai in scopul ocrotirii intereselor acestor persoane.
Nerespectar ea acestei conditii de forma consta in inopozabilitatea actului juridic civil si, in cazul cand este respectata, intervine -; de regula -; dupa nasterea valabila a operatiei juridice. Aceste formalitati se refera, in principal, la publicitatea imobiliara (care face actul juridic opozabil erga omnes - tuturor).
Intrebari si teste
Realizati o comparatie intre dol si eroare, ca vicii de consimtamant.
La incheierea unui contract de vanzare-cumparare a unei cantitati de material de confectii, cumparatorul se afla in eroare, crezand ca este vorba despre stofa, cand in realitate este vorba despre tergal. Ca urmare: a) actul este nul absolut pentru lipsa consimtamantului; b) actul este nul relativ pentru consimtamant viciat prin eroare;

c) actul este nul absolut pentru consimtamant viciat prin eroare; d) contractul urmeaza sa fie reziliat.
Dolul este a) un motiv de rezolutiune a contractelor; b) un viciu de consimtamant; c) o infractiune; d) un motiv de anulare a actului.
Leziunea, ca viciu de consimtamant, poate interveni: a) in cazul contractelor bilaterale (sinalagmatice); b) in cazul actelor incheiate cu titlu oneros; c) in cazul actelor incheiate cu titlu gratuit.
X, unicul fiu al lui Y, vinde lui Z imobilul aflat in proprietatea lui Y, cu mentiunea ca dreptul de proprietate urmeaza sa i se transfere lui Z la data deschiderii succesiunii (data mortii lui Y).
Acest contract este: a) valabil; b) nul relativ pentru vicierea consimtamantului lui Z prin dol; c) nul absolut pentru obiect inexistent; d) nul absolut pentru ca obiectul nu este prezent, ci viitor; e) nul absolut pentru cauza imorala; f) nul absolut pentru cauza inexistenta.
Intre X si Y se perfecteaza vanzarea unui cal. Precizati care este soarta contr actului daca:
- calul murise deja la data incheierii contractului, dar nici una dintre parti nu avea cunostinta despre aceasta;
- calul murise deja la data incheierii contractului, iar vanzatorul cunostea aceasta imprejurare;
- calul moare dupa incheierea contractului;
- calul era bolnav la data incheierii contractului, dar nici una dintre parti nu avea cunostinta despre aceasta;

- calul era bolnav la data incheierii contractului, iar vanzatorul cunostea aceasta imprejurare.
Bibliografie
CANTACUZINO, M. Elemente de drept civil, Editura Cartea
Romaneasca, 1921, p. 412 -; 416;
HAMANGIU, C.
ROSETTI BALANESCU, I.
BAICOIANU, Al.
Tratat de drept civil roman, vol. I, Bucur esti,
Editura ALL, 1996, p. 79 - 96;
BOROI, G. Drept civil. Teoria generala, Bucuresti,
Editura ALL, 1997, p. 102 -; 140;
BELEIU, Gh. Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului civil roman, Bucu resti, Casa de Editura si Presa
“Sansa” S.R.L., 1994, p. 127 -; 154;
UNGUREANU, O. Manual de drept civil. Partea generala,
Bucuresti, Editura ALL -; BECK, 1999, p. 98 -; 134;
URS, I.
ANGHENI, S.
Drept civil. Partea generala. Persoanele,
Bucuresti, Editura. Oscar Print, 1998, p. 122 -; 142;
COSMA, D. Teoria generala a actului juridic civil,
Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969, p. 150 -; 182;
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generala, Bucu resti,
Editura Lumina Lex, 2000, p. 175 -;231;
ALBU, I. Libertatea contractuala, in revista
“Dreptul”, nr. 3/1993, p. 29 -; 36;
PATULEA, V. Principiul libertatii contractuale si limitele sale, in “Dreptul”, nr. 10/1997, p. 24 -; 26;
BABIUC, V.
STOICA, V.
Libertatea contractuala si dreptul constitutional, Dreptul 7/1995, p. 8 -; 12;
ROMOSAN, I. D. Efectele juridice ale erorii in domeniul raspunderii civile, in revista “Dreptul”, nr 12/1999, p. 43 -; 51;
DIACONESCU, H. Elemente structurale ale violentei, viciu al vointei juridice, in revista “Dreptul”, nr 9/1998, p. 38 -; 53.