CODUL CIVIL ROMAN

- Intrat in vigoare la data de 1.12.1865 -

I. Dispozitii generale

TITLUL PRELIMINAR x4v17vn
DESPRE EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR IN GENERAL

Art. 1 (1) Legea dispune numai pentru viitor, neavand putere retroactiva.
Art. 2 (3) Judecatorul care refuza sa judece, pe motiv ca legea nu prevede sau ca este neclara sau insuficienta, va putea fi urmarit sub acuzatia ca a refuzat judecarea cauzei (denegare de dreptate).
? Art. 3 (4) Ii este interzis judecatorului a se pronunta, in hotararile pe care le da, ***???*** prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sint supuse.
Art. 4 (5) Nu se poate deroga, prin conventii sau acte juridice unilaterale, de la legile ce privesc ordinea publica si bunele moravuri.

II. Despre bunuri si despre diferitele modificari ale proprietatii

TITLUL I
CLASIFICAREA BUNURILOR

Art. 5 (461) Bunurile se clasifica in doua clase: mobile sau imobile.

CAPITOLUL I: Bunurile imobile
Art. 6 (462) Bunurile imobile se clasifica in 3 clase: imobile prin natura lor, imobile prin destinatia lor si imobile prin obiectul la care ele se aplica.
Art. 7 (463) Fondurile de pamant si cladirile sunt imobile prin natura lor.
Art. 8 (464) Morile de vant sau de apa, asezate pe stalpi, sunt imobile prin natura lor.
***
Art. 465. Recoltele care inca se tin de radacini, si fructele de pe arbori, neculese inca, sint asemenea imobile.

Indata ce recoltele se vor taia si fructele se vor culege, sint mobile (C.civ. 463, 466, 472 si urm. 972, 1295, 1730).

Art. 466. Arborii ce se taie devin mobile (C.civ. 465, 473 si 529 si urm.). Art. 467. Animalele ce proprietarul fondului da arendasului pentru cultura, sint imobile pe cit timp li se pastreaza destinatia lor. (C.civ. 462, 468).

Art. 468. Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sint imobile prin destinatie.

Astfel sint imobile prin destinatie, cind ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului:
-animalele afectate la cultura;
-instrumente aratoare;
-semintele date arendasilor sau colonilor partiali(dijmasi);
-porumbii din porumbarie;
-lapinii(iepuri de casa) tinuti pe linga casa;
-stupii cu roi;
-pestele din iaz (helesteie);
-teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;
-instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hirtie si altor uzine;
-paiele si gunoaiele.
Mai sint imobile prin destinatie toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat catre fond in perpetuu. (C.civ. 462,
469, 1750, 1824).
Art. 469. Proprietarul se presupune ca a asezat catre fond in perpetuu efecte mobiliare, cind acestea sint intarite cu gips, var sau ciment, sau cind ele nu se pot scoate fara a se strica sau deteriora partea fondului catre care sint asezate.
Oglinzile unui apartament se presupun asezate in perpetuu, cind parchetul pe care ele stau este una cu boaseria(lemnaria care imbraca peretii interiori ai camerei) camerei.
Aceasta se aplica si la tablouri si alte ornamente.
Statuile sint imobile cind ele sint asezate inadins, chiar cind ele s-ar putea scoate fara fractura sau deteriorare
(C.civ. 468, 1325, 1750, 1824).
Art. 470. Urloaiele sau tevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pamint, sau la vreo casa, sint imobile si fac parte din proprietatile la care servesc (C.civ.462). Art. 471. Sint imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil (C.civ. 462, 517, 565, 576,
1750).

CAPITOLUL II: Despre mobile

Art. 472. Bunurile sint mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii (C. civ. 461, 465, alin. II, 466, 473, 474,
482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726,
1751, 1909). Art. 473. Sint mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atit acele care se misca de sine precum sint animale, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decit prin o putere straina, precum sint lucrurile neinsufletite (C.civ.472).

Art. 474. Sint mobile prin determinarea legii, obligatiile si actiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare (lucruri mobile), actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cind capitalul acestor companii consta in imobile. Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai in privinta fiecarui din asociati si pe cit timp tine asociatia. Sint asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra particularilor (C.civ.472,1639 si urm.).

CAPITOLUL III: Despre bunuri in raportul lor cu cei ce le poseda

Art. 475. Oricine poate dispune liber de bunurile ce sint ale lui, cu modificarile stabilite de legi. Bunurile care nu sint ale particularilor sint administrate si nu pot fi instrainate decit dupa regulile si formele prescrise anume pentru ele.
(C.civ. 480 si urm. 1296, 1306, 1706, 1801 si urm., 1845). Art. 476. Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sint in sarcina statului, fluviile si riurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamintul Romaniei, care nu sint propirietate particulara, sint considerate ca dependinte ale domeniului public. (C. civ. 478, 495 si urm., 582, 646, 647, 1844).

Art. 477. Toate averile vacante si fara stapini, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori, sau ale caror mosteniri sint lepadate, sint ale domeniului public. (C. civ. 538, 646, 648, 652, 680, 696;

Art. 478. Portile, zidurile, santurile, intariturile pietelor de razboi si ale fortaretelor fac si ele parte din domeniul public. Aceste lucruri reintra in comert cind nu mai servesc la uzul public. (C. civ. 476, 647, 1844, 1845).

Art. 479. Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute. (C.civ.480 si urm., 516 si urm.,565 si urm.,576 si urm.,1720).

Titlul II: DESPRE PROPRIETATE

Art. 480. Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. (C.civ. 475, 479, 481 si urm., 489 si urm., 585, 586, 620 si urm., 841 si urm., 1001, 1002, 1306, 1310; C. civ.fr. 544). 1. Cu privire la proprietatea privata si limitele acesteia, a se vedea: - nota de sub art. 475; 2. Cu privire la regimul juridic al unor bunuri din domeniul public, a se vedea: - nota de sub art. 475; - Codul silvic (B.Of. nr. 22 din 8 februarie 1969), cu modificiarile ulterioare; - Legea apelor nr.
8/1974, (B. Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974), cu modificarile ulterioare; - Legea nr. 4/1972 privind gospodarirea padurilor aflate in administrare directa a comunelor (B.Of. nr. 42 din 24 aprilie 1972); - Legea drumurilor nr.
13/1974 (B.Of. nr. 107 din 31 iulie 1974), cu modificarile ulterioare; - Legea nr. 12/1974 privind piscicultura si pescuitul (B.Of. nr. 106 din 30 iulie 1974); - Legea nr. 26/1976 privind economia vinatului si vinatoare, (B.Of. nr. 99 din 12 noiembrie 1976); - Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue (m.Of. Nr. 99 din 9 august 1990). 3. Cu privire la bunurile din domeniul privat al statului, a se vedea: - Legea fondului funciar nr. 18/1991 (art. 6) - (m.Of. nr. 37 din 20 februarie 1991). - Nota 3 de sub art.
475. Art. 481. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. (C. civ. 475, 480, 597, 616; C. civ.fr. 545). Cu privire la exproprierea pentru cauza de utilitate publica, a se vedea art. 41 alin. 3-5 din Constitutia Romaniei.

Art. 482. Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeste: drept de accesiune. (C. civ.
480, 483, si urm., 629, 645, 903 si urm., 1324 si urm., 1396, 1750, 1777, 1824; C. civ. fr. 546).

CAPITOLUL I:Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

Art. 483. Fructele naturale sau industriale ale pamintului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului in puterea dreptului de accesiune. (C. civ. 480, 482, 483, 484, 522 si urm., 1730 pct. 1). Art. 484.
Fructele produse din vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decit cu indatorire din partea-i de a plati semanaturile, araturile si munca pusa de altii. (C. civ. 483, 494, 524, 552, 997).

Art. 485. Posesorul nu cistiga proprietatea fructelor decit cind poseda cu buna-credinta; la cazul contrariu, el este dator de a inapoia productele, impreuna cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (C. civ. 485, 487, 494, 995 .1854 si urm.,1898).

Art. 486. Posesorul este de buna credinta cind poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui viciuri nu-i sint cunoscute. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 997 1846 si urm. 1858, 1890, 1894, 1898).

Art. 487. El inceteaza de a fi cu buna-credinta din momentul cind aceste viciuri ii sint cunoascute. (C. civ. 486,
994, C. civ. fr. 550 alin. 2).

CAPITOLUL II: Despre dreptul de accesiune asupra celor unite si incorporate cu lucrul

Art. 488. Tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (C. civ. 482, 489 si urm. 903, 1325).

SECTIUNEA I: Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

Art. 489. Proprietatea pamintului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui. (C. civ. 480, 490 si urm.,
579, 607 si urm., 610, 612, 613, 620). Art. 490. Proprietarul poate face asupra pamintului toate plantatiile si cladirile ce gaseste de cuviinta, afara de exceptiile statornicite la capul (, la titlul IV) despre servituti (C. civ. 480,
489, 492, 576 si urm., 607 si urm. 1777).

Art. 491. Proprietarul poate face sub fata pamintului toate constructiile si sapaturile ce gaseste de cuviinta, si trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afara de modificarile prescrise de legi si regulamente privitoare la mine, precum si de legile si regulamentele politienesti. (C. civ. 480, 489, 490, 492, 538, 607 si urm. 610, 612,
613, 620).

Art. 492. Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamint sau asupra pamintului, sint prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamint cu cheltuiala sa si ca sint ale lui, pina ce se dovedeste din contra. (C. civ. 463,
489, 493, 1202).

Art. 493. Proprietarul pamintului care a facut constructii, plantatii si lucrari cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor. El mai poate fi osindit, dupa imprejurari, pentru o asemenea urmare si plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (C. civ. 492, 494, 499, 512, 998, 999, 1084,
1909).

Art. 494. Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamintului are dreptul de a le tine pentru dinsul, sau de a indatora pe acea persoana sale ridice.

Daca proprietarul pamintului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului.

Daca proprietarul voieste a pastra pentru dinsul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna credinta, proprietarul pamintului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri, si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului. (C. civ. 766, 771, 997, 1076, 1084).

Art. 495. Cresterile de pamint ce se fac succesiv si pe nesimtite la malurile fluviului si ale riurilor se numesc aluviune. Aluviunea este in folosul proprietarului riveran, cind e vorba de un fluviu sau riu navigabil, plutitor sau neplutitor, cu indatorire insa pentru proprietar de a lasa, pe pamintul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (C.civ. 476 si urm., 482, 488, 496, si urm., 587). Art. 496. Tot ale proprietarului riveran sint si paminturile lasate de apele curgatoare, cind ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri si se indreapta catre celalalt tarm; proprietarul tarmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fara ca proprietarul tarmului opus sa poata reclama pamintul cel pierdut. Acest drept nu are loc in privirea paminturilor parasite de apa marii. (C.civ. 476, 495).

Art. 497. Aluviunea nu are loc in privirea lacurilor, helesteielor si a iazului; proprietarul lor conserva totdeauna pamintul acoperit de apa, cind ea este la inaltimea scurgerii helesteiului, iazului, chiar daca catimea apei ar scadea in urma; si viceversa, proprietarul iazului nu cistiga nici un drept asupra pamintului riveran ce se acopera de apa iazului cind urmeaza varsaturi extraordinare. (C. civ.495, 1847).

Art. 498. Daca un fluviu sau riu, navigabil sau nu, rupe deodata o parte mare, si care se poate recunoaste, de pamint, si o lipeste la pamintul unui alt proprietar, acea parte ramine a cui a fost pamintul de la care s-a rupt; insa daca se va reclama in termen de un an. (C.civ. 476, 495, 1894).

Art. 499. Insulele si prundurile, care se formeaza in albia fluviilor si a riurilor navigabile sau plutitoare, sint ale statului, daca nu i se opune titlu sau prescriptie. (C. civ. 476).

Art. 500. Insulele si prundurile, care se formeaza in riurile nenavigabile si neplutitoare, sint ale proprietarului tarmului pe care ele s-au format; daca insula formata trece peste jumatatea riului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra partii de insula ce se intinde spre el, pornind de la jumatatea riului. (C. civ. 476,
496, 499, 501).

Art. 501. Daca un riu sau fluviu, formindu-si un brat nou, taie si inconjoara pamintul unui proprietar riveran, si face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pamintul ce s-a transformat in insula, chiar daca el s-a facut de un fluviu sau de un riu navigabil sau plutitor. (C. civ. 476, 499).

Art. 502. Daca un fluviu sau un riu isi face un nou curs parasind vechea sa albie, aceasta albie se imparte intre prorpietarii marginari.

Art. 503. Orice animale sau zburatoare salbatice trec in cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cit timp ramin la noi, afara numai daca asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (C. civ. 468, 998, 1898).

SECTIUNEA II: Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile miscatoare
(a se vedea nota de sub art. 493).

Art. 504. Daca doua lucruri a doi deosebiti stapini s-au unit impreuna incit amindoua formeaza un singur tot, dar se pot desparti si conversa fiecare in parte dupa despartire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, raminind el dator a plati celuilalt proprietar pretul lucrului ce a fost unit cu principalul.(C. civ. 473, 505 si urm.). Art. 505. Este principal acela din doua lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea carui a servit unirea celuilalt lucru. (C. civ. 504, 506, 508 si urm., 511 si urm.).

Art. 506. Cind insa lucrul unit este mult mai de pret decit lucrul principal, si cind el s-a unit fara stirea proprietarului, acesta poate cere despartirea si restituirea lucrului unit, chiar daca ar rezulta din despartire oarecare vatamare lucrului catre care el a fost unit. (C. civ. 504 si urm., 728).

Art. 507. Daca din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare in valoare. Daca valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeasi, atunci lucrul cel mai mare in volum va fi considerat ca principal. (C. civ. 504 si urm., 511, 512).

Art. 508. Daca un mester sau altcineva a intrebuintat materia care nu era a sa si a facut un lucru nou, atunci proprietarul materiei intrebuintate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, platind pretul muncii, atit cind acel obiect ar putea cit si cind el n-ar putea reveni in starea primitiva. (C. civ. 484, 509 si urm., 514, 515, 997, 1478).

Art. 509. Daca insa manopera ar fi atit de importanta incit ar intrece cu mult valoarea materiei intrebuintate, atunci munca lucratorului va fi considerata ca parte principala, si lucratorul va avea dreptul de a retine lucrul format, platind proprietarului pretul materiei. (C. civ. 508, 514 si urm., 1478).

Art. 510. Cind cineva a intrebuintat in parte materia care era a sa, si in parte materia straina, pentru a forma un lucru nou, fara ca nici o parte din materia sa-si fi pierdut cu totul fiinta, si daca acele materii nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintii in proportie cu materia ce ce era a sa, si celuilalt in proportie cu materia sa si cu pretul muncii sale. (C. civ. 506 si urm., 511 si urm., 728, 1388 si urm.).

Art. 511. Cind un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiti stapini din care nici una nu poate fi considerata ca materie principala, atunci proprietarul, in nestiinta carui a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, daca ea este cu putinta a se desface.

Daca materiile amestecate nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapinilor, fiecarui insa in proportie cu catimea, calitatea si valoarea materiilor lui, intrebuintate la facerea acelui lucru. (C. civ. 512 si urm., 728 si urm., 1388 si urm.).

Art. 512. Daca materia unui din proprietari ar covirsi pe cealalta materie prin valoare si cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu pret va putea cere lucrul format prin amestecare, platind insa celuilalt proprietar pretul materiei sale. (C. civ. 505 si urm., 511, 513 si urm.; C.civ.fr. 574). Art. 513. Cind lucrul format ramine comun intre proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitatie si pretul se va imparti. (C. civ. 506 si urm., 510, 511, 728, 1388 si urm.).

Art. 514. In toate cazurile in care proprietarul materiei intrebuintate fara stirea lui la formarea unui lucru nou este in drept de a reclama lucrul format, el are si voia de a cere in loc de lucrul format o materie de aceeasi natura, catime, greutate, marime si calitate, sau valoarea aceleiasi materii. (C. civ. 504 si urm., 508 si urm., 515).

Art. 515. Vericari vor fi intrebuintat materii straine, fara stirea proprietarului lor, vor putea dupa imprejurari fi osinditi la plata de daune-interese, si aceasta fara prejudiciul urmaririlor prin canal extraordinar. (actiune penala).(C. civ. 506 si urm., 998, 999, 1084).

Art. 516. Principiile regulilor de mai sus vor servi judecatorilor si in deciziunea cazurilor analoage cu cele precedente. (C. civ. 3, 504-515).

Titlul III: DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE

CAPITOLUL I: Despre uzufruct

Art. 517. Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sint proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta. (C. civ. 479, 480, 518 si urm., 540 si urm., 554,

557 si urm., 804, 844, 1750, 1824). Art. 518. Uzufructul se stabileste prin lege sau prin vointa omului. (C. civ. 517,
519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 si urm.)

Art. 519. Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu conditie. (C. civ. 557, 560, 1004 si urm., 1017,
1019, 1022 si urm., 1295).

Art. 520. Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile. (C. civ.462 si urm., 472 si urm., 526 si urm., 1295, 1750 pct. 2).

SECTIUNEA I: Despre drepturile uzufructuarului

Art. 521. Uzufructurul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra caruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (C. civ. 517, 522 si urm., 544). Art. 522. Fructele naturale sint acelea ce pamintul produce de la sine; productia si prasila (sporul animalelor) sint asemenea fructe naturale.
Fructele industriale ale unui fond sint acelea ce se dobindesc prin cultura.(C. civ. 483 si urm., 524 si urm., 555,
556).

Art. 523. Fructele civile sint chiriile caselor, dobinzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra in clasa fructelor civile. (C. civ. 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 si urm., 1730 pct. 1, 1907).

Art. 524. Fructele naturale si industriale, neculese in momentul cind se deschide dreptul de uzufruct, sint ale uzufructuarului. Acelea ce se gasesc in aceeasi stare cind se sfirseste dreptul de uzufruct sint ale proprietarului fara de a putea pretinde unul de la altul despagubire de cheltuielile urmate pentru araturi si semanaturi. Drepturile colonului partiar (dijmas) ce vor fi existat la inceputul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vatamate de dispozitia precedenta. (C. civ. 465, 484, 522, 534).

Art. 525. Fructele civile se socotesc dobindite zi cu zi, si se cuvin uzufructuarului, in proportie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplica la arenzi si la chiriile caselor si la alte fructe civile. (C. civ. 523, 527,
543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 si urm., 1907).

Art. 526. Daca uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fara a le consuma, precum bani, grine, bauturi, uzufructuarul are drept de a dispune de ele, insa cu indatorire de a le inapoia in aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau pretul, la sfirsitul uzufructului. (C. civ. 521, 557 si urm.).

Art. 527. Uzufructul unei rente pe viata da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fara de a fi obligat la nici un fel de restituire. (C. civ. 521, 523, 1639 si urm.).

Art. 528. Daca uzufructul cuprinde lucruri care, fara a se consuma indata, se strica dupa vreme prin intrebuintareda lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dinsele pentru intrebuintarea la care la care ele sint destinate, si nu este obligat de a le inapoia la sfirsitul uzufructului, decit in starea ce se vor afla, insa nestricate din dol sau culpa. (C. civ. 517, 534, 555, 556, 998, 1102, 1156).

Art. 529. Daca uzufructul cuprinde paduri destinate de proprietarul lor la taieri periodice, uzufructuarul este dator a pastra ordinea si citimea taierii, in conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fara a putea pretinde vreo despagubire nici uzufructuarul, nici mostenitorii sai, pentru partile lasate netaiate in timpul uzufructului sau.

Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi, fara degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, decit cu indatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local in privirea inlocuirii lor. (C. civ. 466, 524,
530 si urm.).

Art. 530. Uzufructuarul se mai bucura, conformindu-se cu epocile si uzul vechi al proprietarului, de partile de paduri inalte care au fost puse in taiere regulata, sau ca aceste taieri se fac periodic pe o intindere de pamint determinata, sau ca se fac numai de o catime oarecare de arbori alesi pe toata suprafata domeniului. (C. civ. 529,
531 si urm.) Art. 531. In toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori inalti; va putea insa intrebuinta, spre a face reparatiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfarimati din accidente; poate chiar a taia pentru acest sfirsit arborii trebuinciosi, cu indatorire insa a constata in fiinta proprietarului aceasta trebuinta. (C. civ. 529 si urm., 533, 545, 546).

Art. 532. Uzufructuarul poate lua din paduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, insa toate acestea dupa obiceiul locului si al proprietarului. (C. civ. 524, 529, 531).

Art. 533. Pomii roditori care se usuca si chiar acei ce sint dezradacinati sau darimati din accidente ce se cuvin uzufructuarului, cu indatorire de a-i inlocui prin altii. (C. civ. 529 alin. II, 531).

Art. 534. Uzufructuarul se poate bucura el insusi, sau inchiria altuia, sau ceda exercitiul dreptului sau. De va inchiria, urmeaza a se conforma pentru epocile cind se preinnoiesc contractele si pentru durata lor, regulilor intocmite pentru barbat, in privinta averii femeii sale la titlul Despre contractul de casatorie. (C. civ. 523, 542,
1413, 1824 pct. 2).

Art. 535. Uzufructuarul se foloseste de adaugirile facute prin aluviune la obiectul asupra caruia are uzufruct. (C. civ. 495 si urm.).

Art. 536. El se foloseste de drepturile de servitute si in genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, si se foloseste intocmai ca insusi proprietarul. (C. civ. 517, 554, 576 si urm., 639).

Art. 537. Uzufructuarul se foloseste asemenea intocmai ca proprietarul de minele, pietrariile si nisipurile ce sint in exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct. Daca insa se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fara o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fara a dobindi mai intii invoirea guvernului.

Art. 538. Uzufructuarul nu are nici un drept asupra minelor si pietrarilor nedeschise inca, nici asupra nisipurilor a caror exploatare nu e inca inceputa, nici asupra comorii care s-ar putea gasi in cursul uzufructului sau.

Art. 539. Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vatama drepturile uzufructuarului. Uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru imbunatatirile ce ar pretinde ca a facut, chiar cind printr-insele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau mostenitorii sai pot insa ridica oglinzi, tablouri si alte ornamente, pe care le-ar fi asezat, cu indatorire de a restabili localul in starea ce a fost mai inainte. (C. civ. 469, 494, 998, 999).

SECTIUNEA II: Despre obligatiile uzufructuarului

Art. 540. Uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla, el insa nu poate intra in folosinta lor, decit dupa ce va face in prezenta proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscatoare si constatare starii in care se vor afla cele nemiscatoare, supuse uzufructului. (C. civ. 462 si urm., 472 si urm., 536, 1432). Art. 541.
Este dator a da cautiune ca se va folosi ca un bun parinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vinzatorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sint obligati a da cautiune. (C. civ. 540, 1080, 1652 si urm., 1652 si urm., 1675 si urm.).

Art. 542. Daca uzufructuarul nu gaseste cautiune, nemiscatoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse in uzufruct se pun la dobinda, productele se vind si pretul lor se pune asemenea la dobinda, dobinzile acestor sume si pretul arendelor se cuvin uzufructuorului. (C. civ. 525, 543, 544, 1411 si urm., 1587 si urm.).

Art. 543. In lipsa de cautiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin intrebuintare sa se vinda spre a se pune pretul la dobinda, si uzufructuarul se foloseste de dobinzi in cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere si judecatorii vor putea ordona, dupa imprejurari, ca o parte din lucrurile miscatoare necesare pentru propriile sale trebuinte sa i se lase sub simpla sa depunere de juramint si cu indatorire de a le preda la curmare uzufructului. (C. civ. 528, 542).

Art. 544. Intirzierea de a da cautiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de cind s-a deschis uzufructul. (C. civ. 517, 524, 525, 542, 543).

Art. 545. Uzufructuarul nu este obligat decit la repartitiile de intretinere. Reparatiile cele mai mari ramin in sarcina proprietarului, afara numai daca acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparatiilor de intretinere de la deschiderea uzufructului, in care caz uzufructuarul este obligat a le face si pe acestea. (C. civ. 517, 531, 540, 546 si urm. 558,
998, 999, 1447 si urm.).

Art. 546. Reparatiile cele mari sint acele ale zidurilor celor mari si ale boltelor, restabilirea grinzilor si acoperisului intreg, acelea ale zagazelor si ale zidurilor de sprijinire si de imprejmuire in total; toate celelalte reparatii sint de intretinere. (C. civ. 531, 545, 547).

Art. 547. Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sint obligati a recladi ceea ce a cazut de vechime sau s-a distruit
(distrus) din caz fortuit. (C. civ. 539, 540, 546, 557, 563 si urm., 1083).

Art. 548. Uzufructuarul este obligat, in cursul folosintei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contributiile si altele ce dupa obicei sint considerate ca sarcini ale fructelor. (C. civ. 545).

Art. 549. In privinta sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, in cursul uzufructului, proprietarul si uzufructuarul contribuie dupa modul urmator: proprietarul este obligat a le plati si uzufructuarul a-i raspunde dobinzile, iar daca uzufructuarul le-a platit, el are dreptul a cere capetele, platite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (C. civ.
550, 552, 557 si urm., 1589).

Art. 550. Acel ce cistiga cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita in proportie cu folosinta sa si fara nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare si veniturile rentelor perpetue sau pe viata care privesc asupra patrimoniului. (C civ.fr. 610).

Art. 551. Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plateasca, are actiune in contra proprietarului. (C. civ. 899 si urm., 905, 991, 1746 si urm., 1790 si urm.).

Art. 552. Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie impreuna cu proprietarul la plata datoriilor dupa cum urmeaza: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige (se stabileste) in urma citimea cu care urmeaza a contribui la plata datoriilor in proportie cu valoarea zisului fond. Daca uzufructuarul voieste sa avanseze suma pentru care trebie fondul sa contribuie, capitalul i se inapoiaza la sfirsitul uzufructului fara nici o dobinda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face avans, proprietarul poate, dupa a sa vointa, sau sa plateasca dinsul acea suma, si atunci uzufructuarul ii plateste dobinzile in tot cursul uzufructului, sau sa puna in vinzare o parte din averea supusa uzufructului pina se va dobindi un pret analog sumei datorite. (C. civ. 775, 893,
896).

Art. 553. Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinta si celelalte condamnatiuni la care procesele aratate pot da nastere.

Art. 554. Daca in cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta incercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este tinut a-l denunta proprietarului, caci la in contra uzufructuarul ramine raspunzator pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi raspunzator pentru orice stricaciune s-ar face de el insusi.

Art. 555. Daca uzufructul are obiect un animal si daca acesta va pieri fara culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal in loc, nici de a-i plati pretul.

Art. 556. Daca turma pe care un uzufruct a fost cinstituit, din intimplare sau din boala, va pieri cu totul si fara culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decit a-i da seama de piei sau de valoarea lor. Daca turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a inlocui numarul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

SECTIUNEA III: Despre stingerea uzufructului

Art. 557. Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau intrunirea asupra aceleiasi persoane a ambelor calitati de proprietar si uzufructuar; prin neuzul dreptului de uzufruct in curs de 30 ani; prin totala desfiintare a lucrului asupra carui uzufructul era constituit. (C. civ. 969, 1154, 1156, 1890). Art. 558. Uzufructul poate inceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinta sa, sau aducind stricaciuni fondului, sau lasindu-l sa se degradeze din lipsa de intretinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni in contestatiile pornite in contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradarilor facute si a da garantii pentru viitor. Judecatorii pot, dupa gravitatea imprejurarilor, sau a hotari stingerea uzufructului, sau a lasa pe proprietar sa se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu indatorire de a plati pe fiecare an uzufrutuarului sau celor ce prezinta drepturile sale o suma hotarita pina in ziua cind uzufructul urma sa inceteze. (C. civ. 545, 974).

Art. 559. Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.

Art. 560. Uzufructul constituit pina ce o alta persoana va ajunge la o virsta hotarita, tine pina la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana inaintea virstei hotarite.

Art. 561. Vinzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunta la dinsul in mod formal.).

Art. 562. Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renuntarea facuta in paguba lor. (C. civ. 975, 976).

Art. 563. Daca o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit (distrus), uzufructul se pastreaza asupra partii ramase. (C. civ. 1156).

Art. 564. De va fi uzufructul constituit numai asupra unei cladiri, si aceasta cladire va arde sau se va distrui

(distruge) din alta intimplare, sau se va darima de vechime, uzufructuarul nu va avea dreptul a se folosi de pamintul pe care a fost cladirea nici de materialel ramase. Daca uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care facea parte si cladirea uzufructuarul se va folosi de pamint. (C. civ. 1156).

CAPITOLUL II: Despre uz si abitatiune

Art. 565. Drepturile de uz si de abitatiune se stabilesc si se pierd in acelasi chip ca si uzufructul. Art. 566. Ca si in cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fara a da mai intii cautiune si fara a face inventar.
(C. civ. 540 si urm.).

Art. 567. Uzuarul si cel ce are dreptul de abitatiune trebuie sa se foloseasca de ele ca un bun parinte de familie.

Art. 568. Drepturile de uz si de abitatiune se reguleaza prin titlul care le-a infiintat si primesc dupa cuprinderea lui mai multa sau mai putina intindere.

Art. 569. Daca titlul nu se explica asupra intinderii acestor drepturi, ele se reguleaza precum urmeaza.

Art. 570. Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decit se cuvine pentru trebuintele sale si ale familiei sale. Poate pretinde si pentru trebuintele copiilor ce va avea in urma constituirii dreptului de uz.

Art. 571. Uzuarul nu poate ceda nici inchiria dreptul sau altuia. (C. civ. 534, 573).

Art. 572. Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea intr-insa cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca cind i s-a dat acest drept. Cel ce are dreptul de abitatiune poate inchiria partea casei ce nu locuieste.

Art. 573. Dreptul de abitatiune nu poate fin nici cesionat, nici inchiriat, afara de exceptia adusa la art. 572. (C. civ. 534, 571).

Art. 574. Daca uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau daca ocupa toata casa, e dator sa faca cheltuielile de cultura, reparatiile de intretinere si sa plateasca contributiile ca si uzufructuarul. Daca nu ia decit o parte din fructe sau daca nu ocupa decit o parte din casa, el contribuie in proportie cu lucrul de care se foloseste. (C. civ.
545 si urm.).

Art. 575. Uzul padurilor se va regula prin legi particulare.

Titlul IV: DESPRE SERVITUTI

Art. 576. Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil avind un alt stapin. Art. 577. Servitutile izvorasc sau din situatia naturala a locurilor, sau din obligatia impusa de lege, sau din conventia dintre proprietari. (C. civ. 578, 586 si urm., 620 si urm.).

CAPITOLUL I: Despre servituti ce se nasc din situatia locurilor

Art. 578. Locurile inferioare sint supuse a primi apele ce curg fireste din locurile superioare, fara ca mina omului sa fi contribuit la aceasta. Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa opreasca aceasta scurgere. Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servitutii fondului inferior. Art. 579. Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dinsul, fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobindit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acelui izvor.

Art. 580. In acest caz, prescriptia nu se poate dobindi decit prin o folosinta neintrerupta in timp de 30 de ani, socotiti din ziua cind proprietarul fondului inferior a facut si a savirsit lucrari aparente destinate a inlesni trecerea si scurgerea apei in proprietatea sa.

Art. 581. Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul, cind izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune, unui sat sau unui catun.

Art. 582. Acela, a carui proprietate este pe marginea unei ape curgatoare, afara de apele care sint declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietatilor sale, fara insa a o abate de tot. Acela prin al carui fond trece apa o poate chiar intrebuinta in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorire numai a-i lasa cursul firesc la iesirea din proprietatea sa.

Art. 583. De se ridica vreo contestatie intre proprietarii carora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele
(instantele judecatoresti), la darea hotaririi, sint datoare sa caute a impaca interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietatii, observind intotdeauna regulamentele particulare si locale asupra curgerii si uzului apelor.

Art. 584. Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la grantuirea proprietatii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate.

Art. 585. Tot proprietarul isi poate ingradi proprietatea, afara de exceptia ce se face la art. 616.

CAPITOLUL II: Despre servitutile stabilite de lege

Art. 586. Servitutile stabilite de lege au de obiect utilitatea publica, sau a comunelor, ori aceea a particularilor. Art.
587. Acele stabilite pentru utilitatea publica sau comunala au de obiect cararea sau poteca pe linga marginea riurilor navigabile sau flotabile, constructia sau reparatia drumurilor, sau alte lucrari publice sau comunale.

Tot ce priveste acest fel de servituti se determina de catre legile sau regulamentele particular.

Art. 588. Legea supune pe proprietari la osebite obligatii unul catre altul, fara chiar sa existe vreo conventie intre dinsii. Art. 589. Parte din acest obligatii e regulata de catre legile asupra politiei rurale. Celelalte sint relative la zidul sau la santul comun intre vecini, la cazul cind se poate inalta un contrazid, la privirea asupra proprietatii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.

SECTIUNEA I: Despre zidul si santul comun

Art. 590. In orase si la tara, orice zid care serveste de despartire intre cladiri sau intre curte si gradina, si intre ograde la tara, se socoteste comun, daca nu exista un titlu sau semn care ar proba contrariul. Art. 591. Este semn de necomunitate cind culmea zidului este dreapta si perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealalta parte infatiseaza un plan inclinat; in acest caz, zidul se presupune ca apartine exclusiv proprietarului despre care exista planul inclinat.

Art. 592. Reparatia si recladirea zidului comun sint in sarcina tuturor devalmasilor, si in proportie cu dreptul fiecaruia.

Art. 593. Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparatii si recladiri, renuntind la dreptul sau, insa zidul comun nu ar sprijini vreo cladire a sa.

Art. 594. Fiecare coproprietar poate sa zideasca in contra unui zid comun si sa bage grinzi sau legaturi in toata grosimea zidului, lasind 54 milimetri despre vecin, fara prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi pina in jumatatea zidului, in caz cind si el ar voi a pune grinzi tot in acele locuri, sau a lipi un cos. (C. civ. 599,
510, 610, 611).

Art. 595. Orice coproprietar poate sa inalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala inaltarii, reparatiile de intretinere pentru partea inaltata si totodata pagubirile pentru sarcina cauzata zidului comun in proportie cu inaltimea.

Art. 596. Daca zidul comun nu e in stare a purta greutatea inaltarii, cel ce vrea sa-l inalte e dator a-l face din intreg din temelie, cu cheltuiala sa, si orice adaos in grosime sa-l faca pe locul sau.

Art. 597. Vecinul care n-a contribuit la inaltare poate cistiga dreptul de comunitate, platind cheltuiala pe jumatate, precum si pretul pe jumatate al locului ce s-ar fi intrebuintat pentru ingrosarea zidului.

Art. 598. Orice vecin al unui zid poate sa-l faca comun, in parte sau tot, platind stapinului zidului jumatate din valoarea sa, sau jumatate din valoarea partii ce vrea sa faca comuna, precum si jumatate din valoarea locului pe care este cladit zidul.

Art. 599. Unul din vecini nu poate gauri zidul comun, nici sa alature sau sa sprijine de dinsul vreo lucrare, fara consimtamintul celuilalt. In caz de impotrivire, el nu poate face aceasta fara a regula mai intii prin experti mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt.

Art. 600. Fiecare poate in orase si suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la cladirea si repararea ingradirii ce desparte casele, curtile si gradinile lor; inaltimea ingradirii se va hotari dupa regulamentele particulare sau dupa obiceiul obstesc si in lipsa de regulamente si de obicei, inaltimea zidului va fi de cel putin doi metri, socotindu-se si coama.

Art. 601. Cind se recladeste un zid comun sau o casa, toate servitutile active si pasive se perpetua in privirea noului zid sau a noii case, fara a se putea insa ingreuna, daca recladirea s-a facut mai inainte de implinirea prescriptiei. (C. civ. 636 si urm.).

Art. 602. Toate santurile intre doua proprietati se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.

Art. 603. Este semn de necomunitate cind pamintul e inaltat sau aruncat numai de o parte a santului.

Art. 604. Santul se socoteste a fi exclusiv al acelui in partea caruia pamintul e aruncat.

Art. 605. Santul comun trebuie intretinut cu cheltuiala comuna.

Art. 606. Orice gard ce desparte doua proprietati se socoteste comun, afara daca numai una singura din doua proprietati va fi ingradita, sau de nu va fi un titlu sau posesiune indestulatoare care sa constate din contra.

Art. 607. Nu e iertat a sadi arbori care cresc inalti decit in departarea hotarita de regulamentele particulare sau de obiceiurile constante si recunoscute si in lipsa de regulamente si de obiceiuri, in departare de doi metri, de la linia despartitoare a celor doua proprietati pentru arborii inalti si de o jumatate de metru pentru celelalte plantatii si garduri vii.

Art. 608. Vecinul poate cere ca arborii si gardurile vii pusi la o distanta mai mica sa se scoata.

Acela pe a carui proprietate se intind cracile arborilor vecinului poate sa-l indatoreze a le taia.

Daca radacinile se intind pe pamintul sau are drept a le taia singur.

Art. 609. Arborii ce se afla in gardul comun sint comuni ca si gardul si fiecare din ambii proprietari e in drept a cere sa-i taie.

SECTIUNEA II: Despre distanta si lucrarile intermediare cerute pentru oarecare constructii

Art. 610. Cel ce face un put sau o privata linga un zid fie comun sau nu;

cel ce vrea sa cladeasca un camin sau vatra, o fierarie, un cuptor sau o soba, sa-i alature un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie linga zid un magazin (depozit) de sare, sau gramezi de materii corozive;

e indatorat sa lase departarea prescrisa de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau sa faca lucrarile prescrise de aceleasi legi si regulamente spre a nu aduce vatamare vecinului.

SECTIUNEA III: Despre vederea in proprietatea vecinului

Art. 611. Unul din vecini nu poate face, fara consimtamintul celuilalt, nici intr-un chip, fereastra sau deschidere intr-un zid comun. Art. 612. Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietatii ingradite sau neingradite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.

Art. 613. Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de sase decimetri.

Art. 614. Distanta de care este vorba in cele doua articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara, pina la linia de despartire a celor doua proprietati.

SECTIUNEA IV: Despre picatura stresinilor

Art. 615. Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel incit apele din ploi sa se scurga pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.

SECTIUNEA V: Despre dreptul de trecere

Art. 616. Proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorire de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Art. 617. Trecerea trebuie regulat facuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului inchis, ca sa iasa la drum.

Art. 618. Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al carui loc trecerea urmeaza a fi deschisa.

Art. 619. Actiunea de despagubire in cazul prevazut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie sa urmeze dupa prescriptie, desi actiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

CAPITOLUL III: Despre servitutile stabilite prin faptul omului

SECTIUNEA I : Despre osebite feluri de servituti ce se pot stabili asupra bunurilor

Art. 620. Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietatile lor, sau in folosul proprietatilor lor, orice servitute vor gasi de cuviinta, pe cit timp aceste servituti nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient (supus servitutii) obligatia unui fapt personal, si pe cit timp aceste servituti nu vor fi contrarii ordinii publice.

Uzul si intinderea servitutilor stabilite astfel se reguleaza prin titlul ce le constituie, si in lipsa de titlu, dupa regulile urmatoare. (C. civ. 5, 623 si urm., 969).

Art. 621. Servitutile sint stabilite sau in folosul cladirilor, sau in folosul pamintului. Cele de felul dintii se numesc urbane, chiar cind cladirile pentru care servitutile sint instituite se vor afla nu numai in oras, dar si la tara; cele de al doilea fel se numesc rurale. Art. 622. Servitutile sint sau continue sau necontinue.

Servitutile continue sint acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu, fara sa aiba trebuinta de faptul actual al omului; astfel sint apaducele (apeductele), scursurile apelor, ferestrele si altele asemenea. Servitutile necontinue sint acelea care au trebuinta de faptul actual al omului spre a fi exercitatea, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fintina, de a paste vite si alte asemenea.

Servitutile sint aparente sau neaparente. Servitutile aparente sint acelea care se cunosc prin lucrari exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere (apeduct), servitutile neaparente sint acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decit pina la o inaltime determinata.

SECTIUNEA II: Despre modul cu care se stabilesc servitutile

Art. 623. Servitutile continue si aparente se dobindesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. (C. civ. 622, 1846 si urm.). Art. 624. Servitutile continue neaparente si servitutile necontinue si neaparente nu se pot stabili decit prin titluri. (C. civ. 622, 628, 1845, 1846 si urm.).

Art. 625. Destinatiunea proprietarului tine loc de titlu in privinta servitutilor continue si aparente. (C. civ. 622).

Art. 626. Nu poate fi destinatiune a proprietarului decit numai cind se va dovedi ca cele doua fonduri acum despartite au fost averea aceluiasi proprietar, si ca printr-insul s-au pus lucrurile in starea din care a rezultat servitutea.

Art. 627. Daca proprietarul a doua proprietati, intre care exista un semn vazut de servitute, instraineaza una din proprietati, fara ca contractul sa contina nici o conventie atingatoare de servitute, ea urmeaza de a exista intr-un mod activ sau pasiv in favoarea fondului instrainat, sau asupra fondului instrainat (C. civ. 1349).

Art. 628. Titlul constitutiv al servitutii, in privinta servitutilor ce nu se pot dobindi prin prescriptie, nu poate fi inlocuit decit prin un titlu de recunoastere a servitutii si dat din partea proprietarului locului aservit. (C. civ. 1189).

Art. 629. Cind se stabileste o servitute se intelege ca se acorda totdeodata si toate mijloacele spre intrebuintarea ei.

Astfel servitutea de a lua apa din fintina altuia trage cu sine si dreptul de trecere. (C. civ. 630 si urm.).

SECTIUNEA III: Despre drepturile proprietarului fondului carui se cuvine servitutea

Art. 630. Acela carui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrarile trebuincioase spre a se sluji cu dinsa si spre a o pastra. Art. 631. Aceste lucrari se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afara numai cind se va stabili altfel in titlul de stabilire a servitutii.

Art. 632. In cazul chiar unde proprietarul fondului supus este insarcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrarile trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o pastra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lasind fondul supus in dispozitia proprietarului fondului carui se cuvine servitutea.

Art. 633. Daca proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar imparti, servitutea ramine tot aceeasi pentru fiecare parte, fara ca fondul supus sa se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toti devalmasii vor fi indatorati a-l exercita prin acelasi loc.

Art. 634. Proprietarul fondului supus servitutii nu poate face nimic spre a-i scadea intrebuintarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servitutii dintr-un loc intr-altul, decit acela unde servitutea a fost din inceput stabilita. Cu toate acestea, daca acea stabilire primitiva a devenit mai impovaratoare proprietarului fondului supus, sau daca il opreste a-si face pe dinsul reparatii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeasi inlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, si acesta nu va putea refuza.

Art. 635. Insa si acela ce are un drept de servitute nu-l poate intrebuinta decit dupa cuprinderea titlului sau, fara a putea face nici in fondul supus servitutii, nici in fondul pentru care servitutea este infiintata, vreo schimbare impovaratoare celui dintii fond.

SECTIUNEA IV: Despre modul stingerii servitutilor

Art. 636. Servitutile inceteaza cind lucrurile se gasesc in astfel de stare, incit servitutea nu se mai poate exercita

(C. civ. 637, 638, 639, 1890). Art. 637. Ele renasc daca lucrurile sint restabilite intr-un chip incit servitutile sa se poata exercita, afara numai de nu ar fi trecut un spatiu de timp indestulator spre a se putea presupune ca s-a desfiintat servitutea, dupa cum se zice la art. 640 (C. civ. 1798).

Art. 638. Orice servitute este stinsa, cind fondul catre care este datorita si acela ce o datoreste cad in aceeasi mina (C. civ. 1154, 1798).

Art. 639. Servitutea este stinsa prin neuz in curs de 30 de ani. (C. civ. 1890).

Art. 640. Acesti treizeci de ani se numara dupa osebite feluri de servituti, sau din ziua de cind a incetat de a se folosi de dinsa cind este vorba de servituti necontinue, sau din ziua de cind s-a facut un act contrar servitutii continue (C. civ. 636, 639).

Art. 641. Modul servitutii se poate prescrie ca si servitutea si cu acelasi chip (C. civ. 639, 640).

Art. 642. Daca proprietatea in folosul careia s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, intrebuintarea din partea unuia popreste prescriptia in privinta celorlalti (C. civ. 1036).

Art. 643. Daca dintre coproprietari se gaseste unul in contra caruia prescriptia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela pastreaza dreptul tuturor celorlalti coproprietari (C. civ. 1876).

CARTEA III: DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBINDESTE
PROPRIETATEA

Art. 644. Proprietatea bunurilor se dobindeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune. (C. civ. 480, 645, 650 si urm., 800 si urm., 942 si urm., 1837, 1895). Art. 645. Proprietatea se mai dobindeste prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune. (C. civ. 482 si urm.,
1837., 1909).

Art. 646. Bunurile fara stapin sint ale statului. (C. civ. 477, 647, 680).

Art. 647. Sint bunuri care nu apartin nimanui si al caror uz e comun tuturor. Legi de politie reguleaza felul intrebuintarii lor.

Art. 648. Facultatea de a vina sau de a pescui este regulata prin legi particulare.

Art. 649. Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a gasit in propriul sau fond; daca tezaurul este gasit in fond strain, se imparte pe din doua intre cel ce l-a descoperit si intre proprietarul fondului.

Tezaurul este orice lucru ascuns sau ingropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar si care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (C. civ. 489, 490, 491)

TITLUL I: DESPRE SUCCESIUNI

Art. 650. Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament. (C. civ. 651 si urm., 800 si urm.).

CAPITOLUL I: Despre deschiderea succesiunilor

Art. 651. Succesiunile se deschid prin moarte. Art. 652. Legea reguleaza ordinea succesiunilor intre mostenitorii legitimi.

Copiii naturali, in privinta succesiunii mamei lor si a colateralilor sai, sint asimilati copiilor legitimi si viceversa. In lipsa de mostenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenesc de sotul supravietuitor. In lipsa de sot, statul devine mostenitor. (C. civ. 646, 659 si urm., 679 si urm.).

Art. 653. Descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului.

Ceilalti mostenitori intra in posesia succesiunii cu permisiunea justitiei. (C. civ. 889 si urm., 911, 917, 1860).

CAPITOLUL II: Despre calitatile cerute pentru a succede

Art. 654. Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii.

Copilul conceput este considerat ca exista.

Copilul nascut mort este considerat ca nu exista.

Art. 655. Sint nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune:

1. Condamnatul pentru ca a omorit sau a incercat sa omoare pe defunct.

2. Acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata caloamnioasa.

3. Mostenitorul major care, avind cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei. (C. civ. 656,
657).

Art. 656. Lipsa de denuntare nu poate vatama in drepturile lor pe ascendentii si descendentii omoritorului, pe afinii sai de acelasi grad, pe sotul sau sotia sa, pe fratii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepotii sau nepoatele sale. (C. civ. 655). Art. 657. Mostenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a intoarce toate fructedle si veniturile a caror folosisnta a avut-o de la deschiderea succesiunii.

Art. 658. Copiii nedemnului viind la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sint departati pentru greseala tatalui lor; aceasta insa nu poate nici intr-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea il acorda tatilor si mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (C. civ. 664 si urm., 698, 755).

CAPITOLUL III: Despre deosebite ordine de succesiune

SECTIUNEA I: Dispozitii generale

Art. 659. Succesiunile sint deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudele lor colaterale, in ordinea si dupa regulile mai jos determinate. (C. civ. 652, 669 si urm.). Art. 660. Proximitatea rudeniei se stabileste prin numarul generatiilor; fiecare generatie numara un grad (C. civ. 661).

Art. 661. Sirul gradelor formeaza linia; se numeste linie dreapta sirul gradelor intre persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterala sirul gradelor intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.

Linia dreapta se imparte in linie dreapta descendenta si in linie dreapta ascendenta.

Intiia este aceea ce leaga pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leaga o persoana cu acei din care ea se coboara.

Art. 662. In linie dreapta se numara atitea grade cite sint si generatii intre persoane; astfel fiul este catre tatal sau in cel dintii grad; nepotul de fiu in cel de al doilea, si viceversa, tatal si bunul catre fiii lor si nepotii lor de fiu.
Art. 663. In linie colaterala gradele se numara dupa generatii, incepind de la una din rude pina la autorul comun si de la acesta pina la cealalta ruda.

Fratii dar sint in gradul al doilea; unchiul si nepotul in al treilea, verii primari in al patrulea si c.l.

SECTIUNEA II: Despre reprezentare

Art. 664. Reprezentarea este o fictiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanti in locul, in gradul si in dreptul reprezentantului. (C. civ. 672, 698, 755). Art. 665. Reprezentarea se intinde nemarginit in linie directa descendenta.

Ea este admisa in toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendentii unui copil mort mai dinainte, intimple-se ca toti copiii defunctului fiind morti inaintea lui, descendentii zisilor copii sa se gaseasca intre ei in grade egale sau neegale.

Art. 666. In linie colaterata, reprezentarea este admisa in privinta copiilor si descendentilor fratilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa in concurs cu unchi sau matuse, intimplindu-se ca la toti fratii si surorile defunctului, fiind morti mai dinainte, succesiunea sa se gaseasca trecuta la descendentii lor, in grade egale sau neegale. (C. civ. 672 si urm.). Art. 667. In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina (souche); daca aceeasi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, si membrii aceleiasi ramuri se impart egal intre dinsii.

Art. 668. Nu se reprezinta decit persoanele moarte.

Poate cineva reprezenta pe acela la a carei succesiune a renuntat. (C. civ. 696, 698).

SECTIUNEA III: Succesiunile deferite descendentilor

Art. 669. Copiii sau descendentii lor succed tatalui, mamei, mosilor, moaselor (bunicilor, bunicelor), si oricarui alt ascendent, fara deosebire de sex si chiar de ar fi nascuti din deosebite casatorii. Ei succed in parti egale cind se gasesc toti in gradul dintii si sint chemati dupa propriul lor drept; ei succed pe tulpina cind sint chemati toti sau unul din ei prin reprezentare.

SECTIUNEA IV: Despre succesiunile deferite ascendentilor

Art. 670. Daca defunctul n-a lasat posteritate (descendenti), nici frate, nici surora, nici descendenti dintr-acestia, succesiunea se cuvine ascendentilor din gradul de rudenie cel mai aproape.

Ascendentii de acelasi grad mostenesc parti egale. (C. civ. 659 si urm., 675).

Art. 671. Daca tatal si mama unei persoane moarte fara descendenti i-au supravietuit, lasind acea persoana frati, surori, sau descendenti ai acestora, succesiunea se divide in doua portiuni egale, din care jumatate numai se cuvine tatalui si mamei si se imparte deopotriva intre dinsii. (C. civ. 673).

SECTIUNEA V: Despre succesiunile colaterale

Art. 672. In caz de a muri mai dinainte tatal si mama unei persoane moarte fara posteritate, fratii, surorile sau descendentii lor sint chemati la succesiune, departand pe ascendenti si pe ceilalti colaterali. Ei succed dupa propriul lor drept, sau prin reprezentare, in modul regulat in sectiunea II a acestui cap. (C. civ. 659 si urm., 666,
698). Art. 673. Daca tatal si mama persoanei moarte fara posteritate i-au supravietuit, fratii si surorile sau reprezentantii lor iau jumatate succesiunea. Daca numai tatal sau numai mama i-a supravietuit, fratii, surorile sau reprezentantii lor iau trei patrimi ale succesiunii. (C. civ. 671).

Art. 674. Partajul jumatatii sau celor trei patrimi cuvenite fatilor sau surorilor, dupa continerea articolului precedent, se face intre ei in portiuni egale, daca sint toti dintr-aceeasi casatorie; de sint din casatorii diferite, diviziunea se face pe jumatate intre cele doua linii paterna si materna a defunctului; fratii primari iau parte in amindoua liniile, uterinii sau consingenii ("fratii uterini" sint fratii din aceeasi mama, avind tata diferit; "fratii consingeni" sint fratii din acelasi tata, avind mame diferite) fiecare in linia sa numai. Daca sint frati sau surori numai intr-o linie, ei succed in total, excluzind pe toat