4. Transmisiunea drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc patrimoniul unei persoane fizice decedate la mostenitorii acesteia, adica transmisiunea succesorala, este una specifica, distincta de transmisiunea prin acte juridice intre vii. Ea se caracterizeaza prin faptul ca este o transmisiune mortis cauza (a), prin faptul ca este universala (b) si prin faptul ca este unitara (c). a) Transmisiunea succesorala este o transmisiune mortis causa

5. Art. 651 C. civ. prevede ca „succesiunile se deschid prin moarte”. Faptul mortii unei persoane fizice determina disparitia ca subiect de drept, dar nu si a patrimoniului acesteia. Patrimoniul succesoral se transmite la mostenitorii care accepta mostenirea chiar de la data si ca urmare a decesului lui de cujus (art. 688 C. civ.), iar nu de la data acceptarii. Codul civil roman, ca si Codul civil francez, nu au conservat regula romana conform careia se considera ca defunctul supravietuieste fictiv pana la acceptarea mostenirii de catre succesori . d1f11fs
Fiind declansata de moartea unei persoane fizice, transmisiunea succesorala este una mortis causa (pentru cauza de moarte).
Transmisiunea succesorala poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, iar nu si al persoanelor juridice. In cazul desfiintarii (incetarii) unei persoane juridice (cazurile de desfiintare fiind diferite de la o categorie de persoane juridice la alta) patrimoniul acestora se transmite la alte persoane (fizice sau juridice) prin diverse acte juridice (administrative sau civile), altele decat succesiunea. In plus, spre deosebire de moartea persoanei fizice care determina instantaneu disparitia acesteia, oricare ar fi cauza disparitiei persoanei juridice, personalitatea morala a acesteia nu inceteaza imediat, fiind mentinuta cel putin partial in masura in care este necesara pentru lichidarea patrimoniului sau .

b) Caracterul universal al transmisiunii succesorale

6. Transmisiunea succesorala, asa cum am vazut, este una mortis causa. Decesul unei persoane fizice face ca, urmand anumite reguli (ale succesiunii legale, testamentare sau contractuale) patrimoniul lui de cujus sa se transmita de la acesta la succesorii sai cu vocatie universala (la intregul patrimoniu) sau cu titlu universal (la o cota parte ideala din patrimoniu). Patrimoniul unei persoane fizice constituie insa o universalitate de drept cuprinzand ansamblul drepturilor si obligatiilor cu continut patrimonial ale acelei persoane, prin opozitie cu universalitatile de fapt care nu constituie decat grupe distincte de bunuri in cadrul aceluiasi patrimoniu (cum ar fi cazul unui fond de comert sau cazul unui portofoliu de valori mobiliare) . Fiind o universalitate juridica, patrimoniul este independent de elementele sale componente; cu toate modificarile elementelor care il compun, el ramane acelasi atata timp cat persoana titularului (care ii asigura unitatea) ramane neschimbata .
Orice mostenire confera cuiva (mostenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, ori , in cazul mostenirilor vacante, statului) vocatie la intregul patrimoniu succesoral (cuprinzand deopotriva elementele de activ si de pasiv) sau la cote-parti ideale din acesta, chiar daca intregul activ este consumat prin donatii sau legate particulare, adica prin acte de transmisiune individuale. In acest sens, transmisiunea succesorala are un caracter universal. Ansamblul de drepturi si obligatii care constituie patrimoniul celui decedat „supravietuieste datorita continuarii persoanei defunctului de catre avanzii cauza universali sau cu titlu universal. Acestia din urma, devin creditori sau debitori in locul autorului lor… Ei nu sunt numai avanzi cauza, ei sunt in acelasi timp reprezentantii persoanei autorului lor”.
Dupa cum s-a subliniat, „singura cauza de transmisiune universala este moartea; aici cu siguranta isi gaseste originea cuvantul patrimoniu, care evoca transmisiunea ereditara din tata in fiu” . c) Transmisiunea succesorala are un caracter unitar

7. Regula. In dreptul modern, pe a carui linie se inscrie si Codul civil roman, transmisiunea succesorala are, in principiu, un caracter unitar. Aceasta inseamna ca devolutiunea mostenirii se face nu dupa provenienta sau natura bunurilor care compun masa succesorala, ci dupa regulile mostenirii legale, testamentare sau contractuale. Desi Codul civil roman nu a preluat art.732 din Codul civil francez care precizeaza ca „legea nu ia in considerare nici natura nici originea bunurilor pentru a reglementa succesiunea”, nimeni nu contesta in dreptul nostru caracterul unitar al transmisiunii succesorale.
Aceasta conceptie este opusa dreptului medieval, care, in ideea conservarii bunurilor in aceeasi familie, facea distinctie intre bunurile proprii, pe de o parte, si bunurile achizite, pe de alta parte. Bunurile proprii erau imobilele primite de defunct de la antecesorii sai (considerate elementul de baza al averii familiale), iar bunurile achizite erau cele dobandite de defunct in timpul vietii sale, carora le erau asimilate mobilele, considerate bunuri fara importanta. Reprezentand elementul stabil al patrimoniului si permitand mentinerea prestigiului numelui, bunurile proprii erau rezervate familiei. In lipsa de descendenti, in functie de provenienta lor, bunurile proprii reveneau liniei (familiei) materne sau liniei (familiei) paterne (materna maternis, paterna paternis) .

8. Exceptii de la regula. Succesiunile anomale. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale cunoaste insa si anumite exceptii. Mai exact, exista situatii in care anumite bunuri se transmit pe cale succesorala dupa alte reguli decat cele obisnuite, fiind asadar vorba de succesiuni anomale . Este cazul bunurilor la care se refera art.5 din Legea nr. 3l9/1944 privitoare la dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (1°), al succesiunilor cu elemente de extraneitate (2°), al dreptului de locatiune transmis in caz de deces al titularului in temeiul art.27 din Legea nr. 114/1996 a locuintei (3°) si al bunurilor reprezentand amintiri de familie (4°).
1°) Bunurile la care se refera art. 5 din Legea nr. 319/1944. Din dispozitiile acestui text de lege rezulta ca, in cazul in care sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu alti mostenitori decat descendentii defunctului (clasa I de mostenitori), acesta are dreptul la mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice, precum si la cota revenind sotului decedat din darurile de nunta, afara de partea sa succesorala prevazuta de lege in concurs cu clasele II, III si IV de mostenitori. In acest caz, prin derogare de la regula caracterului unitar al transmisiunii succesorale, art.5 din Legea nr. 319/1944, avand in vedere natura bunurilor (mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice) sau provenienta acestora (darurile de nunta), creeaza un drept special de mostenire in favoarea sotului supravietuitor . Aceste bunuri se transmit sotului supravietuitor in plina proprietate de la data deschiderii mostenirii, nefiind incluse in indiviziunea succesorala si nici in calculul rezervei si al cotitatii disponibile.

In acest caz, exista doua devolutiuni succesorale diferite, dar aceasta diferenta nu este absoluta, astfel incat daca sotul supravietuitor renunta la succesiune, bunurile la care se refera art. 5 din Legea nr. 319/1944 vor reveni conform succesiunii legale obisnuite celorlalti succesori .
2°) Succesiunile cu elemente de extraneitate. Potrivit dispozitiilor art. 66 din Legea nr.105/1992 privitoare la reglementarea raporturilor de drept international privat, in cazul succesiunilor cu elemente de extraneitate (cetatean roman decedat avand bunuri in strainatate sau cetatean strain decedat avand bunuri in Romania), mostenirea va fi guvernata in privinta bunurilor imobile de legea locului situarii acestora (lex rei sitae), iar in privinta bunurilor mobile de legea nationala a defunctului la data decesului (lex patriae) . Prin urmare, in cazul examinat, in functie de natura bunurilor care o alcatuiesc, una si aceeasi mostenire, prin derogare de la regula caracterului unitar al transmisiunii succesorale, poate fi guvernata de legi de devolutiune succesorala diferite.
Avand in vedre dispozitiile art.68 din legea nr.105/1992 care precizeaza ca „testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor sale altei legi decat cea aratata in art.66, fara a avea dreptul sa inlature dispozitiile ei imperative”, trebuie mentionat faptul ca prin vointa defunctului manifestata prin testament acesta poate alege legea succesorala pe care o prefera, restabilind unitatea transmisiunii succesorale, fara a putea insa sa inlature dispozitiile imperative (de ordine publica) ale legii succesorale determinate potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992 .
3°) Transmisiunea succesorala a dreptului de locatiune in conditiile art. 27 din Legea nr. 114/1996. Art. 27 din Legea nr.114/1996 prevede ca in cazul decesului titularului contractului de inchiriere avand ca obiect o locuinta contractul inceteaza, afara de cazul in care exista persoane -; la care textul se refera expres -; care pot invoca beneficiul contractului, si anume: sotul sau sotia, daca au locuit impreuna cu titularul; descendentii sau ascendentii, daca au locuit impreuna cu titularul; alte persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In acest caz, invocarea „beneficiului contractului” nu inseamna altceva decat invocarea unui drept de transmitere mortis causa a contractului de locatiune, adica a folosintei locuintei si a obligatiei corelative de plata a chiriei, pe termenul si in conditiile stipulate initial intre locator si defunctul-locatar. Acest transfer constituie o succesiune anomala , intrucat persoanele la care se refera art. 27 din Legea nr. 114/1996, in considerarea naturii bunului, primesc drepturi succesorale in conditii diferite de cele ale dreptului succesoral comun (de exemplu, un ascendent care a locuit cu defunctul primeste „beneficiul contractului” in conditiile in care defunctul lasa descendenti, mostenitori din clasa I, care, potrivit regulilor devolutiunii legale a mostenirii, inlatura de la succesiune pe mostenitorii din clasele subsecvente, din care fac parte ascendentii). S-a afirmat ca „persoanele care beneficiaza de continuarea inchirierii au acest drept nu in calitate de mostenitori, ci in calitate de chiriasi care au locuit impreuna cu titularul de contract (s.n .- D.C.), deci indiferent daca sunt sau nu mostenitorii persoanei decedate” . In realitate insa, nu se poate afirma cu temei ca persoanele la care se refera art. 27 din Legea nr. 114/1996 sunt in toate cazurile „chiriasi care au locuit impreuna cu titularul de contract”, ele putand dobandi calitatea de chiriasi abia dupa decesul titularului de contract (cazul persoanelor care au avut acelasi domiciliu cu titularul contractului de locatiune cel putin un an si au fost inscrise in contractul de inchiriere), deci ca urmare a unei transmisiuni mortis causa.
4°) Transmisiunea succesorala a bunurilor reprezentand amintiri de familie. Constructie pretoriana a practicii judiciare si a doctrinei, amintirile de familie au un regim juridic aparte. Ocultata si ignorata in tara noastra in timpul regimului comunist intrucat reprezentantii acestuia nu aveau nici o istorie afectiva si nici o traditie de aparat, institutia juridica a amintirilor de familie trebuie sa isi reia locul meritat in cadrul studiilor juridice referitoare la materia succesiunilor.
Notiunea de amintiri de familie desemneaza „bunuri incarcate de o valoare morala care eclipseaza valoarea lor patrimoniala chiar daca aceasta poate fi importanta” . Intra in aceasta categorie hartiile de familie (arhivele familiale, scrisorile schimbate intre membrii familiei si personaje ilustre), decoratiile, armele, portretele, bijuteriile de familie etc., caracteristica lor comuna fiind aceea de a fi apartinut membrilor familiei si de a sta marturie istoriei familiei. Intrucat amintirile de familie au un regim derogatoriu de la dreptul comun, continutul notiunii este strict conceput si aplicat cu strictete . In acest sens, s-a decis ca valoarea istorica a corespondentei adunate de un stramos si transmisa mostenitorilor sai, intrucat nu emana de la acesta si nu era adresata lui, nu este suficienta pentru a caracteriza acea corespondenta ca amintire de familie . Asa cum s-a subliniat, „daca amintirea nu are sens decat in privinta trecutului, ea nu se poate confunda cu istoria” . Prin urmare, nu orice obiect cu valoare istorica intra in categoria amintirilor de familie, ci numai cele care au legatura cu trecutul acelei familii.
Luand in considerare incarcatura afectiva care este atasata unor asemenea bunuri in memoria familiilor, jurisprudenta, incepand din secolul al XIX-lea, a construit in timp un regim juridic propriu in ideea de a impiedica risipirea acestora . La inceput, aceasta jurisprudenta s-a rezumat doar la partaj, hotarandu-se ca in lipsa acordului intre mostenitori aceste bunuri vor fi scoase la licitatie doar intre succesori cu atribuirea acestora unuia dintre ei, non-adjudecatarii avand dreptul la obtinerea unor copii de pe bunurile licitate. Ulterior, conceptia a evoluat in sensul admiterii ideii ca aceste bunuri scapa regulilor obisnuite nu numai ale partajului, ci chiar ale devolutiunii legale, ele putand fi incredintate cu titlu de depozit (pentru pastrare) aceluia dintre membrii familiei considerat de instanta mai potrivit pentru acest lucru . Celui caruia ii sunt incredintate bunurile este doar un depozitar in interesul familiei, avand prerogative limitate; el poate revendica aceste bunuri de la cel care le detine fara drept, dar nu poate dispune de ele in favoarea unui tert; totodata, avand obligatia de a permite celorlalti membri ai familiei contemplarea acelor bunuri .
In aceasta solutie nu trebuie vazuta o simpla atribuire preferentiala, adica o regula de partaj, deoarece amintirile de familie, pe de o parte, pot fi incredintate unei rude care nu mosteneste, iar pe de alta parte ele nu sunt atribuite decat cu titlu de depozit. Aici este vorba de o succesiune anomala, caci „in realitate, in cauza este , mai profund, proprietatea lui de cujus si deci chiar existenta unei succesiuni (s.a.)” . In acest context, se afirma ca „familia tinde sa devina subiect de drept succesoral” sau ca „aceasta calificare sugereaza o veritabila coproprietate indiviza familiala (s.n. - D.C.), care face ca bunurile care ii formeaza obiectul sa scape dreptului comun al devolutiunii, al indiviziunii si partajului” .