I. Conceptul de putere. Puterea de Stat. Putere. Popor. Natiuni. Trasaturi. Deosebirile fata de alte puteri.

Puterea este capacitatea, insusirea, posibilitatea fizica,morala intelectuala, politica militara, economica de a-si impune vointa fata de oameni sau natura. In functie de subiectul detinator al puterii, mijloacele folosite si obiectul exercitarii acesteia, putem distinge: putere politica, putere de stat, putere militara, putere economica etc. Spre exemplu, puterea de stat se realizeaza prin mijloace specifice, inclusiv forta de constrangere, prin autoritati, functii si functionari publici, intr-un sistem de legi.

C.G.Rarincescu arata ca notiunea de putere are trei sensuri:

Intr-un prim sens cuvantul putere desemneaza notiunea de functie, spre exemplu se spune, puterea legislativa se exercita de Parlament. In al doilea sens, cuvantul putere vizeaza notiunea de organ cand se spune spre exemplu ca, puterea executiva prin excesul de ordonante, incalca domeniul puterii legiuitoare. In al treilea sens, prin cuvantul putere se vizeaza elementele constitutive ale vointei nationale intrucat aceasta poate fi fractionata in anumite elemente ce pot fi delegate si incorporate, intr-un anumit organ care exercita functii corespunzatoare.

Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau apropierii sale) a fost si ramane scopul fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale. Din aceasta rezulta (sau acestea sunt rezultatul) legatura stransa cu categoriile popor si natiune. Uneori categoria putere este exprimata prin cea de suveranitate. Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea sau puterea apartine poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei (art. 1 pct. 2), Frantei (art. 3), Romaniei (din anii 1948 art. 3 si 1965 art. 2) si altele. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate care apartine natiunii sau emana de la natiune. Constitutia actuala a Romaniei prin art. 2 stabileste ca "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care se exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum." De aici rezulta doua constatari: Prima priveste legatura intre categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice. Cea de a doua priveste formularile extrem de nuantate cu care se opereaza precum cele de putere, puteri publice, suveranitate, suveranitate nationala (care pe fond exprima acceeasi categorie) sau cele ce "rezida in natiune", "apartin natiunii", "apartine poporului"

Totusi, poporul si statul sunt subiecte distincte de drept. Dupa Giovani Sartori conceptul de popor este folosit in cel putin 6 acceptiuni :

1. Popor inseamna literalmente toata lumea; z5o21oe
2. Popor inseamna o parte majoritara indeterminata; marea parte a multimii;
3. Popor inseamna clasele inferioare;
4. Popor ca entitate indivizibila, ca intreg organic;
5. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii absolute;
6. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii limitate.

Credem ca ceea ce intereseaza in primul rand, respectiv satisfacerea intereselor publice, ar trebui avut in vedere la alegerea acceptiunii de popor. Ideal ar fi ca prin popor sa se inteleaga toata lumea, dar cel putin pentru mult timp va fi foarte greu sa se opereze cu aceasta acceptiune.

Satisfacerea intereselor intregului popor pare o utopie,avand in vedere multitudinea si diversitatea acestora. De aceea,se lucreaza cu conceptul de interese generale, notiune care presupune interesele esentiale, importante pentru toti, dar aceasta nu inseamna ca se satisfac in totalitate interesele tuturor, chiar daca unii le considera esentiale numai pentru ei. Deci, este dificil sa stabilim ceea ce este esential pentru toti; practica a demonstrat ca, aceasta o poate hotari cei mai multi, plecand de la majoritatea simpla pana la limita maxima-intregul popor. In viata pot aparea diferente intre opiniile majoritatii simple si ale majoritatii calificate, atunci cand stabilesc si definesc interesele generale ale societatii. In astfel de situatie socotim ca, opinia majoritatii calificative este mai aproape de vointa poporului daca ia in considerare si drepturile minoritatii. Sunt cazuri cand in anumite situatii majoritatea simpla hotaraste, dar aceasta numai in limitele si domeniile stabilite,conform vointei exprimate prin referendumul popular, cat si prin reprezentantii societatii, din Adunarea Constituanta atunci cand aproba Constitutia. De exemplu, o lege ordinara poate fi aprobata in Parlament de majoritatea simpla a parlamentarilor, dar aceasta se face in baza Constitutiei, votata de majoritatea calificata si prin referendumul popular. Chiar statul si puterea sa, inclusiv dimensiunile acesteia trebuie sa isi aiba sorgintea in Constitutia votata atat de Adunarea Constituanta cat si prin referendumul popular.

Notiunea de "stat" cunoaste doua acceptiuni:

Intr-o acceptiune mai mult politica , sociologica, prin stat se intelege suma a trei elemente distincte si anume: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii statale, de fapt statul in acceptiunea strict juridica). In acceptiunea aceasta, statul este sinonim cu tara el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile etc. Intr-o a doua acceptiune, o acceptiune restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul. Aceasta este acceptiunea strict juridica. Asa vazute lucrurile, urmatorul rationament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, natiunea , detin puterea politica. Pentru a putea exercita aceasta putere poporul creeaza statul, ca ansamblu sistematizat de organe de stat legiuitoare, administrative, judecatoresti, armata, politie etc., deseori denumite autoritati statale (publice). Statul este deci sistemul acestor autoritati publice si aceasta este acceptiunea cu care vom opera in continuare deci, organizarea statala a puterii poporului. Puterea statala nu se confunda cu puterea politica.

Ca trasaturi generale ale puterii de stat retinem:
1. caracterul de putere;
2. putere de constrangere;
3. putere sociala;
4. putere de a exprima si realiza vointa ca vointa de stat;
5. caracterul organizat;
6. suveranitatea;

1. Caracterul de putere:
Acest caracter general al puterii de stat, care exprima "genul proxim" in definirea puterii de stat, consta in aceea ca puterea este o putinta efectiva, o capacitate de a exprima si realiza vointa ca vointa obligatorie pentru intreaga societate. Dar pentru a defini puterea de stat sunt necesare si alte elemente, respectiv cele care o diferentiaza de alte puteri, care reprezinta "diferenta specifica".

2. Puterea de stat este o putere de constrangere .
Fiind o putere sociala, puterea de stat se distinge in cadrul fenomenului putere prin faptul ca este o putere de constrangere. In realizarea vointei lor, guvernantii apeleaza la un intreg arsenal de mijloace, inclusiv forta de constrangere legala, denumita si "constrangerea de stat" impotriva celor care nu se supun. Elementul constrangere este definitoriu pentru putere, ca putere de stat, deoarece, in momentul in care dispare constrangerea dispare chiar statul. Acesta (elementul constrangerii) deosebeste puterea de stat de puterea sociala existenta in comuna primitiva, care era o putere obsteasca si se baza pe convingere, pe intelegerea rostului si necesitatii masurilor luate. De asemenea, el deosebeste puterea de stat de alte puteri sau activitati exercitate de organe si organizatii nestatale (partide politice, diferite organizatii sociale, organizatii religioase). Ca atare, orice putere de stat este o putere de constrangere, contrangerea de stat fiind una din "trasaturile esentiale ale oricarei puteri de stat". Dar constrangerea de stat trebuie folosita doar in ultima instanta , adica atunci cand vointa de stat exprimata prin lege nu este respectata de buna voie. Constrangerea de stat se realizeaza printr-o forta institutionalizata, care trebuie sa functioneaza numai in baza si in limitele legii, adica numai in cazurile si conditiile prevazute de lege dupa proceduri stricte si numai prin organele abilitate de lege. In cazul cand constrangerea de stat este folosita in afara legii, este necesara tragerea la raspundere civila administrativa sau penala dupa caz, atat a functionarului public vinovat cat si a autoritatii publice in cauza.

3. Caracterul social al puterii statale
Puterea de stat are evident un caracter social si se manifesta intr-un mediul social. Acest caracter explica aparitia sa, apartenenta, continutul si functiile sale. Puterea organizata statal a aparut ca puterea unor forte sociale (grupuri, clase) si a fost folosita la consacrarea si protejarea intereselor acestora. Drumul parcurs in organizarea statala a puterii de la despotism pana la statul de drept si democratic se analizeaza si se explica in raport tocmai cu caracterul social al puterii.

4. Puterea de stat este puterea de a exprima si realiza vointa guvernatilor ca vointa general-obligatorie. Aceasta trasatura exprima ratiunea de a fi a puterii organizata statal.Trebuie subliniat ca vointa indivizilor, grupurilor sociale, poporului, natiunii (depinde de sfera ce o dam guvernatilor) exprimata prin lege, nu este suma aritmetica a vointei membrilor, grupurilor sau claselor sociale. In lege trebuie sa se exprime interesele fundamentale, precum si celelalte care au caracter general pentru categoria guvernatilor. Raportul lege-vointa reala a poporului, este in stransa legatura cu caracterul democratic al statului. Ca atare, nu intotdeauna legea exprima vointa poporului, fie din cauza unor alegeri incorecte, fie din cauza indepartarilor guvernantilor de la ceea ce au promis cand au fost alesi.

5. Caracterul organizat al puterii statale. Puterea de stat este si exista numai ca o putereorganizata sub forma unui aparat, mecanism, autoritati investite cu "puteri" exprimate in competente. Puterea de stat nu poate exista decat organizata. Organizarea puterii statale, pe principiul separarii, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora prezinta incontestabile avantaje in exercitiul democratic al functiilor incredintate, structurilor acestuia (autoritatii publice, functionarii publicii, institutii publice etc.).

6 Suveranitatea puterii de stat.
Este o alta trasatura a puterii organizate statal, ca fiind suprematia si independenta puterii in exprimare si realizarea vointei guvernatilor ca vointa de stat. Aceasta trasatura se analizeaza sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebita de suveranitatea poporului si suveranitatea nationala.

II. Despre autolimitarea puterii.

Viata in Stat s-a facut posibila prin sacrificiul libertatii netarmurite a fiecarui individ, pentru ca astfel sa poata fi asigurat exercitiul acestor libertati inerente vietii . Atunci cand este vorba de "multi" si de toti, puterea si libertatea nu se pot exersa si deci, realiza decat daca se autoingradesc. Faptul de a hotari in privinta multora (a tuturor) este mai intai rezultatul delegarii de catre acestia a unei parti a libertatii lor; eu si ceilalti asemenea mie am hotarat liber ca altcineva (puterea) sa hotarasca pentru noi. Dar, daca este o delegare partiala a libertatii noastre, facuta puterii, atunci aceasta trebuie sa se exercite numai in limitele infaptuirii si dezvoltarii libertatii noastre. Depasirea acestor limite impune responsabilitatii acceptate de puterea care se respecta . Puterea reglementeaza relatiile sociale, pentru realizarea drepturilor si libertatilor . Aceasta se face in raport de interesele care se vizeaza a fi realizate. De aceea de multe ori individul coplesit, de exemplu, de variatele imixtiuni si controale din partea puterii, este indreptatit sa se intrebe, daca nu cumva puterea are limite si responsabilitati, si daca da, care sunt acestea? Orice lucru, proces, fenomen structura, sistem scapat de sub control distruge sau se autodistruge.

Istoria a demonstrat ca o putere nelimitata, iese din slujba celor care au creat-o, putand actiona chiar in deserviciul acestora. Simpla limitare a puterii, fara instituirea si infaptuirea responsabilitatii pentru depasirea limitelor acesteia este o utopie, iar administratia acesteia se intoarce contra celor care au infiintat-o.

In conceptia antica, puterea era fundamentalmente totalitara, sub toate cele trei forme: ca functie, organ si vointa. Tomismul, facand distinctie intre "legea eterna" si "legea umana" are meritul de a oferi un "pretext" pentru limitarea puterii, indiferent de formele de exercitare a acesteia. Astfel, formula biblica "Da-i Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" fondeaza ideea limitarii puterii si instituirea responsabilitatii pentru depasirea acestor limite, idei care s-au materializat pentru prima data in obiceiuri si apoi in legi. Daca anterior suveranul putea sa faca si sa desfaca legi dupa bunul sau plac, prin adoptarea principiului "princeps legibus tenetur", acesta este tinut sa respecte dreptul, chiar daca initial era vorba numai de dreptul natural nu si de dreptul cetatii, dreptul civil.

Aparitia Constitutiei ca "lege fundamentala a Statului", a consacrat principiul autolimitarii puterilor statului, in sensul ca puterea acestuia sa se exercite in limitele prevazute de Constitutie deci, fara a-si incalca propriile legi, iar incalcarea acestora sa atraga responsabilitatea juridica a autoritatii publice si functionarilor sai. Ba mai mult, in Franta, Constitutia din 1789 introduce pentru prima data posibilitatea de control a constitutionalitatii legilor, deci posibilitatea de control judecatoresc asupra puterii legislative, in activitatea de elaborare a legii care trebuie sa fie totdeauna conforma cu Constitutia . Controlul constitutionalitatii legilor, vizeaza impiedicarea legiuitorului de a face legi dupa bunul plac, deci limiteaza legiferarea la principiile constitutionale. Astfel, se scoate in afara Constitutiei tendintele de insusire a puterii exprimate plastic prin "L'Etat est moi."

In Anglia, spre deosebire de Franta, parlamentul si regele nu puteau sa creeze dreptul, ci doar sa descopere si sa exprime regulile acestuia. Common Law statea la baza dreptului, iar legiuitorul nu putea actiona contrar spiritului acestuia. Revolutia din 1688 a marcat un triumf al "suprematiei parlamentului", excluzandu-se orice control judecatoresc asupra validitatii legilor .

Cu toate acestea, in coloniile engleze, inclusiv America de Nord, judecatorii si-au asumat "un drept de control" prin ignorarea legilor locale, cand ele nu erau conforme cu dreptul englez, fapt consacrat in anul 1803 in "principiul considerat esential in toate constitutiile scrise, ca o lege incompatibila cu Constitutia este nula si ca instantele, ca si celelalte organe ale puterii, trebuie sa asigure efectele Constitutiei.

Istoria a dovedit ca autolimitarea puterilor statului, fara instituirea responsabilitatii, pentru incalcarea acestor limite, este insuficienta in asigurarea drepturilor omului contra tendintelor despotice sau a abuzurilor autoritatii, fie ea si judecatoreasca. O serie de constitutii si documente internationale au consfintit si garantat drepturile oamenilor ca fiind sacre de-a pururi si nici un ordin impus de tiranie sau de o putere arbitrara nu poate avea destula autoritate pentru a le aboli . Garantarea drepturilor omului este data de consacrarea lor prin lege si instituirea domniei legii fata de orice autoritate, deziderat ce nu se poate realiza fara existenta responsabilitatii,a autoritatii publice si functionaru- lui sau. Deci, orice hotarare judecatoreasca sau act al unei alte autoritati publice prin care se incalca ilegal drepturile unei persoane, trebuie desfiintate, atragand raspunderile juridice corespunzatoare, evident numai pe baza unei proceduri prevazute de lege. Caci, numai o guvernare prin lege este esenta libertatii, arata Montesquieu.

III. Principiul separarii puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora

De-a lungul evolutiei dreptului s-au cristalizat o serie de principii, adica idei de baza general valabile ce se regasesc in normele care reglementeaza institutiile dreptului. Dintre principiile menite sa asigure drepturile omului prin limitarea puterii autoritatii si functionarilor publici, precum si prevenirea exercitarii abuzive a acesteia, voi reaminti doar cateva, astfel: principiul separatiei puterilor, al echilibrului, cooperarii si controlului reciproc al acestora; toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul, fara deosebire , la o protectie egala a legii; dreptul fiecaruia de a se adresa in mod efectiv instantelor judiciare competente impotriva acelora care ii violeaza drepturile fundamentale recunoscute prin Constitutie sau alte legi; nimeni nu poate fi arestat, detinut sau exilat, in mod arbitrar; impartialitatea si independenta justitiei; prezumtia de nevinovatie; garantarea drepturilor la aparare; neretroactivitatea legii si aplicarea legii penale mai blande pentru individ; principiul legalitatii; principiul garantarii dreptului fiecarei persoane vatamate de o autoritate publica; principiul responsabilitatii puterilor statului si functionarilor publici; exercitarea drepturilor si libertatilor poate fi ingradita numai de lege si numai "in scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti" in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii intr-o societate democratica; principiul suprematiei Constitutiei. Aceste principii nu fac altceva decat sa continue limitarea puterilor statului in raport cu individul, care au fost separate si organizate in asa fel incat sa se poata controla si limita reciproc, inlaturandu-se astfel posibilitatea caderii vreuneia din acestea in absolutism, iar a statului in anarhie.

Montesquieu afirma ca orice om care ar detine intreaga putere intr-un stat (legislativa, executiva si judecatoreasca) este tentat sa abuzeze de ea ; de unde si concluzia ca divizarea acestuia in parti ce coopereaza dar se si controleaza reciproc este de natura a asigura echilibrul si stabilitatea puterilor si in mod deosebit folosirea non-abuziva a acestora.

Principiul separatiei puterilor a fost proclamat de Revolutia franceza, pentru a pune capat absolutismului cand o singura persoana concentra toata puterea, adica de a face legi, de a le executa precum si de a judeca atunci cand sunt incalcate. Este cunoscuta expresia "L'Etat est moi" sintagma care exprima cel mai bine conceptia cu privire la putere, dominanta pana in Revolutia franceza. Separarea puterii in putere legislativa, executiva si judecatoreasca, a fost un progres pentru vremea aceea, fiecare din cele trei mari puteri trebuind sa fie detinute si exercitate de structuri diferite. Dar limitarea acestui principiu numai la separarea puterilor, in cele trei puteri, este periculoasa pentru ca poate duce la anarhie. Astfel, din pacate, imediat dupa Revolutia din 1789, in Franta acest principiu a fost initial "folosit mai ales pentru a proteja autoritatile administrative de orice ingerinta a tribunalelor", intarindu-se in loc sa se limiteze puterea executiva, de catre puterea judecatoreasca. Aceasta a fost posibil prin infiintarea unor structuri hibrid administrativ- judecatoresti, care solutionau exclusiv conflictele dintre autoritati si individ si nu autoritatile judecatoresti.

La germani, dezvoltarea conceptiei de Reichsstaat este "rezultatul direct al vechiului ideal al suprematiei dreptului, prin care trebuia limitat nu un monarh sau un for legislativ, ci un complicat aparat administrativ .

Simpla separare a puterilor a ridicat o serie de probleme in practica, astfel:

- disputarea intre acestea a unei suprematii, ori exercitarea fara limite a puterii ce o detine;
- lipsa de cooperare intre puteri, care poate imbraca forme de cauzare reciproca de greutati, piedici etc.;
- necunoasterea reciproca, lipsa de control reciproc limitat intre acestea, izolarea acestora cu efecte negative pentru realizarea scopului lor.

"Puterile nu sunt si nu trebuie sa fie izolate. La aceasta s-ar opune, insasi ideea suveranitatii care este unica si indivizibila, iar in practica s-ar ajunge la nesfarsite conflicte. Guvernate de ideea egalitatii intre ele, puterile trebuie sa colaboreze si sa se controleze reciproc, stabilind o interdependenta complexa intre ele. Cu acest chip se impiedica abuzurile, se inlatura conflictele si se ajunge la unitatea cu care trebuie sa se exercite suveranitatea nationala. Tocmai in realizarea acestei unitati, sta meritul alcatuitorilor noii Constitutii, care va trebui sa cuprinda principiul separatiei puterilor ". Ca urmare, principiul separatiei puterilor a fost perfectionat in scopul unei functionari eficiente a acestora in realizarea menirii lor.Astfel, la principiul separarii puterilor s-a adaugat sintagma "al egalitatii acestora", care inseamna ca, nici una nu trebuie sa domine pe alta si nici una nu se subordoneaza alteia. Regula egalitatii puterilor presupune:
- toate puterile sunt egale, principiu consacrat constitutional;
- toate puterile se subordoneaza numai Constitutiei si legilor date in baza acesteia (principiul domniei legii); spre exemplu, Parlamentul nu poate sa elaboreze o lege contrara Constitutiei;
- faptul ca legile elaborate de Parlament sunt obligatorii pentru celelalte puteri nu inseamna ca acesta este superior celorlalte puteri constituite in stat. Ba mai mult, nu toate legile elaborate de Parlament, executate de celelalte puteri. Astfel, in cazul legilor date de Parlament, prin incalcarea dispozitiilor constitutionale, cei interesati pot obtine dupa anumite proceduri prevazute de lege declararea lor ca neconstitutionale si deci, acestea nu mai pot produce efecte juridice.

A acorda o putere mai mare uneia din cele trei puteri, presupune predispozitia la abuz de putere din partea acesteia si chiar disfunctionalitati in structurile statului. Potrivit Constitutiei din 1965, s-a apreciat ca puterea legislativa era putere suprema in stat si ca atare, celelalte puteri nu o puteau controla, fiind subordonate acesteia.

Ca urmare, in acea perioada, nu se putea vorbi de un contencios administrativ si constitutional in cazul unor abuzuri. Dar simpla separare a puterilor, precum si egalitatea acestora nu sunt suficiente pentru a asigura buna functionare a lor, in special si respectiv a statului in general. Faptul ca puterile sunt ale unei entitati respectiv statul, presupune organizarea lor intr-un sistem, angrenaj care trebuie sa functioneze eficient, in vederea realizarii scopului unic al statului, scop stabilit de popor. Aceasta inseamna ca intre puteri nu trebuie sa fie izolare, dezinteres, necunoastere, ci interconditionare, conjugare a activitatii, cunoasterea reciproca a scopurilor mediate, intr-un cuvant cooperare.

Astfel, regula cooperarii puterilor presupune:
- -subordonarea scopurilor, scopului comun care uneste puterile in stat, statul fiind suveran si indivizibil;
- -cooperarea intre acestea in limitele Constitutiei si legilor date in baza acesteia;
- -desfasurarea activitatilor cu buna credinta si fidelitate fata de tara.

Astfel, s-a ajuns la formularea principiului separatiei puterilor, al egalitatii si cooperarii acestora.

Dar, viata a demonstrat ca acest principiu, trebuie perfectionat in sensul introducerii si a regulei privind "controlul reciproc al acestora."

Aceasta regula presupune ca prin Constitutie trebuie sa se prevada proceduri precise si institutii publice pe baza carora puterile sa se controleze reciproc sub aspectul respectarii Constitutiei si a legilor emise in baza acesteia.

Cu privire la controlul reciproc al puterilor in S.U.A., Alexis de Tocqueville arata: "Pacea, prosperitatea, insasi existenta uniunii, stau neincetat in mana celor sapte judecatori federali (Curtea Suprema a S.U.A.) Fara ei, Constitutia este litera moarta; la ei apeleaza puterea executiva pentru a rezista presiunilor corpului legislativ; legislativul pentru a se apara de initiativele puterii executive; Uniunea pentru a se impune in fata statelor; statele pentru a respinge pretentiile excesive ale Uniunii; interesul public-contra interesului privat; spiritul conservator contra instabilitatii democratice etc.

Controlul reciproc al puterilor presupune:
- cai de atac legale prin care o putere sau autoritate a acesteia, pot actiona in judecata o alta putere atunci cand aceasta abuzeaza, incalcand legea;
- alegerea, ori numirea functionarilor unei puteri de catre o alta putere;
- dizolvarea, suspendarea, demiterea functionarilor unei puteri de o alta putere, in conditiile legii;
- avizeaza reciproc, acord, unele acte din activitatea de reglementare separata, sunt urmate de mediere, conform legii, atunci cand acestea difera etc.

Reglementarea si functionareaa puterilor statului, conform principiului separarii, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora, este o garantie a realizarii interesului general in conditiile legii.

IV. Principiul separarii puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora prevazut in CONSTITUTIA ROMANIEI din anul 1991

Constitutiile moderne, inclusiv a Romaniei (1991), in scopul unei autolimitari eficiente a puterii in general, au depasit faza separatiei puterilor numai in trei componente esentiale (legislativa, executiva si judecatoreasca). In tara noastra sunt organizate si functioneaza o serie de autoritati publice care nu sunt subordonate nici uneia din cele trei puteri clasice si nici incluse in acestea, respectiv: Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Banca Nationala a Romaniei etc. De asemeni, puterea legislativa este "impartita" intre cele doua camere ale Parlamentului respectiv, Senatul si Camera Deputatilor care la randul lor coopereaza si se controleaza reciproc. Astfel, nici o lege nu poate intra in vigoare fara sa fie votata in aceeasi redactare de cele doua camere. In caz de divergenta intre normele votate de Senat si cele votate de Camera Deputatilor se aplica procedura medierii. De asemenea, aceasta rezulta si din relatiile instituite intre celelalte institutii politice. Astfel, Presedintele numeste primul ministru si Guvernul, care se confirma de Parlament, iar Guvernul organizeaza si conduce alegerile pentru Presedinte si Parlament. Decretele Presedintelui nu produc efecte juridice daca nu sunt contrasemnate de Primul-ministru. Presedintele are dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului, sa-i suspende s-au sa-i revoce, insa numai la propunerea primului ministru. Presedintele Romaniei numeste magistratii, care fac parte din puterea judecatoreasca. Instanta judecatoreasca poate sa anuleze hotararile Guvernului si sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru a declara ca neconstitutionale legile date de Parlament cu incalcarea Constitutiei.

In Constitutia Romaniei sunt si alte atributi ale institutiilor puterii prin care se reglementeaza relatiile de cooperare si control reciproc ale acestora.

Potrivit Constitutiei nici una dintre puteri sau institutii ale puterii nu este mai mare decat alta. Spre exemplu, Parlamentul poate fi dizolvat de Presedinte in anumite conditii si dupa o anumita procedura, iar Parlamentul in conditiile legii il poate suspenda pe Presedinte.

O astfel de reglementare moderna, prin incredintarea atributelor puterii la mai mult de trei autoritati independente, din care nici una nu este mai mare, toate fiind subordonate numai dispozitiilor constitutionale, este un pas inainte spre democratie, constituind un factor de prevenire a tendintelor de insusire a puterii de catre o persoana sau un grup ori chiar de o categorie sociala.

De la regula controlului reciproc au fost si inca mai sunt exceptii obiective sau unele chiar subiective, cu implicatii negative asupra exercitarii puterii.

Astfel, au fost cazuri cand modul concret de efectuare a controlului intre diferite institutii nu a fost reglementat prin lege datorita aglomerarii Parlamentului cu proiecte de legi mai mult sau mai putin necesare. De exemplu, legea de organizare judecatoreasca a aparut in anul 1992, ori de la aparitia Constitutiei(1991) si pana 1992, controlul judecatorilor nu a fost reglementat. Institutia Avocatul Poporului a fost reglementata in 1997 si deci, controlul pe care aceasta il exercita asupra autoritatilor administrative in relatie cu individul nu a functionat timp de 6 ani. Pe de alta parte au existat tendinte, unele reusite, de a sustrage controlului anumite structuri ale puterii sau categorii de functionari, prin sistemul privilegilor instituit pur si simplu prin lege, ori ordonante sau hotarari ale Guvernului.

Astfel, prin Ordonanta nr. 88/1997 a Guvernului Romaniei, Fondul Proprietatii de Stat a fost practic scos de sub controlul Curtii de Conturi in ceea ce priveste activitatea de privatizare. Prin H.G. nr. 220/1992 si Legea nr. 74/1995, s-a dispus ca medicii din Serviciul public nu sunt functionari publici. O astfel de dispozitie ii scoate pe acestia de sub incidenta rigorilor responsabilitatii juridice a functionarului public si in mod deosebit de la raspunderea penala pentru infractiunile de coruptie. Pentru a pune capat acestei situatii, Curtea Suprema de Justitie a statuat ca medicii din sistemul public, pot raspunde pentru infractiunile de luare de mita, fiind functionari publici in sensul Codului penal.

De asemenea, in perioada 1991-1999, ministrii nu puteau fi trasi la raspundere pentru faptele savarsite in exercitarea functiei deoarece nu a existat o lege a responsabilitatii ministeriale. Tot in domeniul responsabilitatii ministeriale, consideram ca, privilegiul imunitatii parlamentare pentru parlamentarii care sunt si ministri nu este la adapost de critica, putand fi un scut pentru ministru, in activitatea ministeriala. Aceasta contravine conceptului de ministru, care este si trebuie sa fie un servitor public, deci, in serviciu public, si nu un privilegiat. El trebuie sa se subordoneze numai legii, si orice incalcare a acesteia nu trebuie sa fie pusa la adapost de responsabilitatea si raspunderea celui care este in serviciul public. Activitatile ministeriale sunt activitati de mare importanta ce pot avea implicatii cu pagube insemnate pentru interesul general, or acestora trebuie sa le corespunda o responsabilitate si raspundere pe masura, neafectate de privilegii. Imunitatea parlamentara trebuie sa tina de activitatea parlamentara si sa nu poate fi invocata pentru protectia unui ministru care in serviciul sau a incalcat legea. Aceasta este ca urmare a faptului ca prin Constitutie nu s-a instituit, incompatibilitatea intre calitatea de parlamentar si calitatea de ministru (art. 68 pct. 2 din Constitutie). Desi potrivit art. 68 din Constitutie se dispune ca prin lege organica se vor prevedea alte incompatibilitati pentru parlamentari, inca nu a aparut o astfel de lege. Astfel este anormal ca un presedinte al Fondului Proprietatii de Stat sa fie si parlamentar si deci, sa se bucure de imunitatea parlamentara, in activitatile de natura economica din cadrul Fondului Proprietatii de Stat, care nu au nici o legatura cu activitatea de parlamentar.

Pe de alta parte, se stie ca este dificil ca puterea executiva sa controleze un parlamentar care detine functii de reprezentare profesionala, salarizat in cadrul organizatiilor cu scop comercial (de exemplu membru in Consiliile de Administratie).

De asemenea, un parlamentar care isi conduce afacerile, nu poate afirma ca nu a beneficiat de "influenta" ce o impune functia de parlamentar, atata timp cat personal a incheiat si incheie contracte comerciale etc.

Am prezentat pe scurt cateva dintre imperfectiunile punerii in practica a principiului separatiei puterilor, al egalitatii cooperarii si controlului reciproc al acestora in Romania fara a omite a constata ca actuala Constitutie a Romaniei, prevede reglementari superioare calitativ, multor Constitutii din Statele occidentale.

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami, Bucuresti 1997, p.263-285

2. Ioan Deleanu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Tratat vol. I, Editura Europa -1966, p.59-99
3. Cristian Ionescu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti-1997, p. 207-201 si 263-288;
4. Victor Diculescu - Drept Constitutional Comparat, Vol. II, Editura Lumina Lex Bucuresti, 1999, p.937-955;
5. Giovani Sartori -Teoria Democratiei Reinterpretata, Collegium Polirom, 1999, p. 45-56; 203-229; 289-294;
6. Tudor Draganu -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. II, Cluj Napoca, 1992; p.121-136.