Prescriptia e o consecinta a trecerii timpului, iar efectul e fie dobandirea unui drept real in cazul unei prescriptii achizitive (uzucapiune), fie stingerea unui drept, caz in care avem de-a face cu o prescriptie extinctiva. s5o23ot
Reglementarea generala de drept comun in privinta prescriptiei extinctive e realizata prin dispozitiile Decretului 167/1954, iar in materia vanzarii internationale de marfuri dispozitiile de drept comun se gasesc in Conventia de la New York (1974), Protocolul modificator al acestei conventii, de la Viena, ambele adoptate de Romania prin Legea 24/1992. Dispozitiile din Decretul 167 au un caracter imperativ, care duc la urmatoarele consecinte:
1) Orice clauza contractuala care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei e nula din oficiu, chiar daca n-a fost observata de parte.
2) Cel care beneficiaza de pe urma prescriptiei (debitorul) nu poate sa renunte la acest beneficiu si sa ceara judecarea actiunii daca aceasta este prescrisa.

Pentru a determina efectul prescriptiei extinctive, pentru a stabilii ceea ce se stinge prin prescriptie trebuie facute deosebiri intre urmatoarele drepturi: a) Dreptul subiectiv b) Dreptul la actiune in sens procesual, prin care se desemneaza indreptatirea celui ce afirma ca i-a fost nesocotit un drept subiectiv, de a se adresa instantei de judecata cu o cerere si de a porni astfel procesul civil pe parcursul caruia cel in cauza poate sa faca si alte cereri. c) Dreptul la actiune in sens material, prin care se intelege indreptatirea celui caruia i-a fost incalcat un drept subiectiv, de a obtine o hotarare din partea instantei prin care cel ce a nesocotit dreptul subiectiv sa fie condamnat sa respecte dreptul pe care l-a incalcat. d) Dreptul de a cere executarea silita, prin care se desemneaza indreptatirea celui ce a obtinut o hotarare judecatoreasca sau a celui care are un alt titlu executor (un inscris autentic), de a se adresa organelor de executare si de a solicita punerea in executare a hotararii judecatoresti, atunci cand nu mai e executata de bunavoie.

Tot pentru executarea prescriptiei extinctive trebuie tinut seama de art. 1 din Decretul 167. Acesta prevede ca dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial se stinge daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege si de dispozitia art. 6, potrivit careia prin prescriptie se stinge dreptul de a cere executarea silita in temeiul unei hotarari judecatoresti sau a unui alt titlu executoriu.
Coroborand aceste dispozitii legale si tinand seama de distinctia facuta anterior, putem observa ca se pot ridica doua probleme legate de efectul prescriptiei extinctive:
1) Daca prin prescriptie dreptul la actiune se stinge sub ambele sale aspecte, fiindca art. 1 nu face distinctie intre dreptul la act in sens material si procesual.
2) Daca dreptul subiectiv se stinge si el prin prescriptie, tinand seama ca Decretul 167 nu face nici o mentiune cu privire la el.
In legatura cu prima problema, e de observat ca dreptul la actiune in dreptul procesual nu se poate stinge prin prescriptie, deoarece indreptatirea unei persoane de a introduce o cerere in judecata, de a porni un proces, atunci cand ea apreciaza ca a fost nesocotit un drept subiectiv, nu poate fi limitata in timp.
In ceea ce priveste cea de-a doua problema, exista mai multe argumente care indreptatesc concluzia ca dreptul subiectiv nu se stinge ca urmare a trecerii termenului de prescriptie. Ca argumente ar fi:
- Art. 1 din Decretul 167, care se refera la stingerea dreptului la actiune, fara a mentiona si drepturile subiective.
- Art. 19 reglementeaza posibilitatea repunerii in termen, de prescriptia care ar fi fara obiect daca dreptul subiectiv s-ar fi stins.
- Art. 20 -; Debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei e implinit ori daca dreptul subiectiv s-ar fi stins ca urmare a trecerii termenului de prescriptie, executarea obligatiei de catre debitor ar fi fost o plata nedatorata, o data ce n-ar fi corespuns unui drept al celui ce o priveste, iar plata nu ar fi putut fi ceruta inapoi. Din momentul ce aceasta nu poate fi ceruta inapoi rezulta ca ea este o plata valabila ce corespunde unui drept subiectiv care nu s-a stins prin prescriptie.

In concluzie, ceea ce se stinge prin prescriptie este doar dreptul la actiune in sens material si dreptul de a cere executarea silita, sub precizarea ca procedura celui din urma e de domeniul procedurii civilului, nu a civilului.
O data cu dreptul la actiune in sens material, prin prescriptie se stinge si dreptul la actiune privind pretentiile accesorii, cum ar fi pretentiile legate de garantii, dobanzi etc.

Domeniul de aplicabilitate a prescriptiei extinctive
Determinarea acestui domeniu presupune stabilirea acelor actiuni care sunt supuse prescriptiei extinctive, astfel cum ea este reglementata de Decretul 167/1954.
Pentru aceasta trebuie observat ca asa cum drepturile subiective se clasifica in drepturi nepatrimoniale si drepturi patrimoniale in functie de obiectul lor si actiunile in justitie se clasifica in actiuni patrimoniale si actiuni nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale se impart in drepturi de creanta si drepturi reale. Corespunzator acestei clasificari si actiunile in justitie se clasifica in actiuni personale (prin care se apara sau se valorifica drepturile de creanta) si actiuni reale (prin care se apara, in principal, drepturile reale).
Pe de alta parte, potrivit art. 1, Decretul 167/1954, prin prescriptie se stinge dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, ceea ce inseamna ca actiunile cu caracter nepatrimonial sunt implicit excluse de la aplicarea dispozitiilor Decretului 167.
Potrivit art. 21, Decretul 167/1954, dispozitiile acestui act normativ nu se aplica actiunilor prin care se apara dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, uz, habitatie, servitutie si superficie, ceea ce inseamna ca ca prevederile Decretului 167 nu sunt aplicabile nici actiunilor reale. Excluzand actiunile nepatrimoniale si cele reale ajungem la concluzia ca prescriptia extinctiva, astfel cum ea este reglementata de Decretul 167 isi gaseste aplicare, cu precadere in privinta actiunilor personale, adica a acelor actiuni prin care se apara sau se valorifica drepturile de creanta.
In acelasi timp, dispozitiile Decretului 167 constituie reglementarea generala in materie de prescriptie extinctiva, reglementare care isi gaseste aplicare, atunci cand este necesar, si in privinta actiunilor nepatrimoniale si in privinta actiunilor reale, in masura in care aceste actiuni sunt prescriptibile, cat si in masura in care aceasta reglementare este compatibila cu specificul respectivelor actiuni.

Situatia actiunilor nepatrimoniale

Aceste actiuni sunt, in principal, imprescriptibile, ele putand fi introduse oricand. Prin exceptie, unele actiuni nepatrimoniale sunt prescriptibile. Astfel, actiunile in nulitate relativa a casatoriei, pe motiv de viciere a consimtamantului, prin eroare, dol sau violenta, se prescrie in 6 luni de la incetarea violentei sau de la descoperirea erorii sau a dolului; actiunea in tagada a paternitatii se prescrie in sase luni din momentul in care sotul mamei a cunoscut nasterea copilului; actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei se prescrie intr-un an de la nasterea copilului.

Situatia actiunilor reale
Potrivit art. 21, Decretul 167/1954, actiunile reale nu sunt supuse prevederilor acestuia, insa potrivit art. 1890, Cod civil, orice actiune fie ea reala, fie personala, care nu a fost declarata de lege neprescriptibila si pentru care legea nu a stabilit un termen de prescriptie, se prescrie in 30 de ani.
Cum dispozitiile din art. 1890 nu-si mai gasesc aplicabilitate in privinta actiunilor personale, fiindca acestea cad sub incidenta Decretului 167 inseamna ca actiunile reale, in masura in care nu sunt imprescriptibile, cum este actiunea in revendicare a bunurilor din domeniul public, cat si in masura in care legea nu a stabilit pentru ele un termen special de prescriptie, cum este cazul actiunilor in revenidcare a bunurilor adjudecate la o licitatie publica, sunt supuse prevederilor Codului civil si, in consecinta, se prescriu in 30 de ani.

Termenele de prescriptie
Decretul 167/1954 face distinctie intre doua feluri de termene de prescriptie si anume termenele generale si termenele speciale. a) Termenele generale
Se caracterizeaza prin aceea ca isi gasesc aplicare ori de cate ori se pune problema prescrierii unei actiuni pentru care legea nu a prevazut in mod expres un termen special de prescriptie.
Termenul general in care se prescrie dreptul la actiune in cazul actiunii personale este de 3 ani, la fel ca si termenul general de prescriere a dreptului de a cere executarea silita. Termenul general de prescriere a actiunilor reale este de 30 de ani. b) Termenele speciale
Sunt acelea pe care legea le prevede in mod expres pentru anumite actiuni. De cele mai multe ori aceste termene sunt mai scurte decat termenele generale, insa ele pot fi si mai lungi decat termenele generale, la fel cum pot fi egale ca durata cu acestea.
Ceea ce determina calificarea unui termen de prescriptie ca fiind general sau special nu este durata acestora, ci domeniul de aplicare. In ipoteza in care avem un termen special egal ca durata cu termenul general si intervine o modificare legislativa care stabileste un termen general de prescriptie mai mare sau mai mic decat cel anterior, aceasta modificare nu afecteaza in nici un fel termenul special de prescriptie, inclusiv pe acelea care au fost egale ca durata cu termenul general anterior.

Momentul din care incepe sa curga termenul de prescriptie
Decretul 167/1954 tine seama de faptul ca ceea ce se stinge prin prescriptie este, dupa caz, dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita si stabileste regula potrivit careia termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul in care a luat nastere dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.
Decretul 167/1954 stabileste in aplicarea acestei reguli cateva momente concrete din care incepe sa curga termenele de prescriptie, avand in vedere urmatoarele ipoteze: a) Ipoteza drepturilor subiective care nu sunt afectate de un termen ori de o conditionare (drepturi pure si simple), cat si a drepturilor carora le corespund o obligatie ce se executa la cererea creditorului, cum sunt drepturile afectate de un termen extinctiv, stabilit in favoarea creditorului, cat si cele afectate de o conditie rezolutorie. In cadrul acestora dreptul la actiune se naste si termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul stabilirii raportului juridic, care coincide cu acela al incheierii actului juridic. b) Ipoteza drepturilor afectate de un termen suspensiv (conditie suspensiva)
Dreptul la actiune se naste si termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul implinirii termenului, din momentul realizarii conditiei. c) Ipoteza actelor care se executa prin prestatii succesive

Ex: Plata chiriei
In aceasta ipoteza, pentru fiecare prestatie curge un termen distinct de prescriptie, calculat din momentul in care aceasta prestatie este datorata. d) Ipoteza actiunii in nulitate relativa a unui act juridic
Ipoteza in cadrul careia trebuie facuta distinctia dupa cum actiunea este motivata de vicierea consimtamantului prin violenta, caz in care dreptul la actiune se naste si termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul incetarii violentei. Apoi, daca actiunea in nulitate relativa este motivata de vicierea consimtamantului prin eroare ori dol, cat si in celelalte cazuri de nulitate relativa, cand termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul deschiderii de catre cel indreptatit la actiune, de catre reprezentantul sau legal ori de catre ocrotitorul legal al cauzei de nulitate, dar nu mai tarziu de 18 luni de la incheierea actului juridic.
Aceasta inseamna ca, in cazul in care cauza de nulitate relativa s-a deschis inainte de implinirea a 18 luni de la incheierea actului juridic, termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul deschiderii cauzei, iar daca acea cauza s-a deschis dupa ce au trecut 18 luni de la incheierea actului juridic, termenul de prescriptie incepe sa curga de drept la implinirea celor 18 luni. e) Ipoteza actiunii in repararea unei pagube (prejudiciu) savarsite printr-o fapta ilicita contractuala sau extracontractuala, ipoteza in care termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul in care persoana pagubita a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta pagubei si persoana raspunzatoare de ea. Acest moment isi gaseste aplicare si in cadrul imbogatirii fara justa cauza, a gestiunii de afaceri si a platii nedatorate. f) Ipoteza actiunii in raspundere pentru viciile ascunse ale unui lucru (lucrari) ori ale unei constructii, ipoteza in care termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul descoperirii viciilor, dar nu mai tarziu de un an de la data executarii lucrarii ori a predarii lucrului si nu mai tarziu de 3 ani de la data predarii constructiei.
Termenul de un an, respectiv de 3 ani face ca termenul de prescriptie sa curga de drept de la data implinirii lor, atunci cand viciile ascunse nu au fost descoperite mai inainte de implinirea lor. Ele au fost calificate ca niste termene generale de garantie, ceea ce inseamna ca atunci cand legea prevede termen special de garantie, diferit de cele mentionate, si termenul de prescriptie va incepe sa curga de la implinirea acestora, daca viciile nu au fost descoperite anterior.

Modificarea cursului prescriptiei extinctive si repunerea in termen
Modificarea cursului firesc a prescriptiei extinctive poate sa intervina in doua imprejurari: in cazul suspendarii prescriptiei si in cazul intreruperii prescriptiei. a) Suspendarea prescriptiei
Prescriptia are si functia (rolul) de a-l sanctiona pe acela care a neglijat vreme indelungata valorificarea unui drept al sau prin introducerea actiunii in justitie. Asa fiind, atunci cand creditorul nu se face vinovat de neintroducerea actiunii inauntrul termenului de prescriptie, curgerea termenului de prescriptie si actiunea nu se mai justifica.
Legea a reglementat niste cauze de suspendare a cursului termenului de prescriptie al caror efect consta, in principal, in aceea ca pe parcursul acelor cauze curgerea termenului de prescriptie inceteaza. Cauzele de suspendare sunt expres si limitat prevazute de Decretul 167/1954, cu precizarea ca legea poate sa prevada si alte cauze de suspendare, insa astfel de cauze nu pot fi stabilite de catre parti. Ele se concretizeaza in niste impedimente care se opun introducerii actiunii in justitie, care pot fi, dupa caz, de natura materiala, juridica sau morala.
Astfel, un impediment material (cauza de suspendare) o constituie cauzele de forta majora, adica acele imprejurari externe, imprevizibile si de neinlaturat, care-l pun pe creditor intr-o imposibilitate materiala si obligatia de a introduce actiunea in justitie inauntrul termenului de prescriptie. Apoi, un impediment de natura juridica este acela in care creditorul este lipsit de capacitate de exercitiu ori are o capacitate de exercitiu restransa si nu are cine sa-l reprezinte ori sa-i incuviinteze actele.
Ca impediment moral se poate invoca faptul ca intre soti cursul prescriptiei extinctive este suspendat pe toata durata casatoriei.

Efectele suspendarii prescriptiei extinctive
1) Daca motivul (cauza) de suspendare exista in momentul in care se naste dreptul la actiune, efectul suspendarii consta in amanarea inceputului cursului prescriptiei extinctive, pana la data disparitiei cauzei de suspendare.
2) Daca cauza de suspendare apare pe parcursul termenului de prescriptie, curgerea acestui termen inceteaza pe durata cauzei de suspendare si se reia curgerea termenului de acolo de unde s-a oprit dupa disparitia cauzei.
3) Prelungirea, daca este cazul, a termenului de prescriptie. Astfel, potrivit art. 15, aln. 2, Decretul 167/1954, prescriptia nu se va implini de inainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la data incetarii cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiei mai scurte de 6 luni, care nu se vor implini decat dupa expirarea unui termen de o luna de la incetarea suspendarii.
De exemplu, daca termenul de prescriptie este de 2 ani si pana la ivirea cauzei de suspendare a trecut un an si 10 luni, atunci, dupa disparitia cauzei de suspendare, creditorul ar mai avea la dispozitie 2 luni. Insa, potrivit art. 15, aln. 2, la aceste doua luni se vor mai adauga inca patru, astfel incat creditorul sa aiba la dispozitie 6 luni pentru introducerea actiunii.
Efectele suspendarii prescriptiei se produc de drept. Daca creditorul dovedeste existenta unei cauze de suspendare, instanta este datoare sa ia act de faptul ca au avut loc efectele specifice suspendarii.

b) Intreruperea prescriptiei
Spre deosebire de suspendare care determina o incetare temorara a cursului prescriptiei, intreruperea are ca efect stergerea acelei parti din termenul de prescriptie care s-a scurs pana in momentul savarsirii unui act intreruptiv de prescriptie egal ca intindere cu cel anterior si de aceeasi natura cu acesta.
Decretul 167/1954 reglementeaza trei acte intreruptive de prescriptie:
- Primul este un act incepator de executare silita, care are ca efect intreruperea termenului de prescriptie al dreptului de a cere executarea silita.
- Cel de-al doilea act este cererea de chemare in judecata, care potrivit art. 17 din Decret intrerupe prescriptia daca a fost admisa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In realitate, cererea de chemare in judecata nu este un act intreruptiv de prescriptie, fiindca dupa admiterea ei printr-o hotarare judecatoreasca incepe sa curga cu adevarat un nou termen de prescriptie, dar de alta natura, respectiv incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului de a pune in aplicare hotararea judecatoreasca.
- Cel de-al treilea act intreruptiv de prescriptie este recunoasterea voluntara a dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia (de debitor).
Decretul 167 nu prevede nici o cerinta de forma pentru aceasta recunoastere, ceea ce inseamna ca ea se poate face atat expres, printr-o declaratie de recunoastere, cat si tacit, esential fiind doar intentia neindoielnica a debitorului de a recunoaste dreptul a carei actiune se prescrie. Efectele intreruperii, asemeni celor ale suspendarii, se produc de drept din momentul savarsirii actului intreruptiv de prescriptie.

Repunerea in termen
Reprezinta posibilitatea conferita instantei de a dispune judecarea cererii sau de a incuviinta executarea silita, cu toate ca a trecut termenul de prescriptie.
Decretul 167 nu mentioneaza nici macar exemplificativ motivele de repunere in termen, ci mentioneaza doar ca creditorul trebuie sa invoce si sa dovedeasca anumite cauze temeinic justificate, care l-au impiedicat sa introduca in termen cererea ori sa solicite executarea silita. Aceste cauze, temeinic justificate, nu trebuie sa constituie cazuri de forta majora, deoarece ivirea unei cauze de forta majora duce, de drept, la suspendarea prescriptiei.
Aceste cauze ce se invoca pentru repunerea in termen trebuie sa excluda orice culpa din partea creditorului.
Cererea de repunere in termen si implicit cererea de chemare in judecata sau de incuviintare a executarii silite trebuie sa fie facute de cel interesat in termen de o luna de la incetarea cauzelor care l-au facut pe creditor sa piarda termenul de prescriptie.