E reglementata de art. 97-112: Drepturile si indatoririle parintesti r8j5jf
Drepturile parintesti nu se refera la prerogative ale parintilor asupra copiilor
ci la drepturile in legatura cu copilul in relatiile parintelui
cu terte persoane:
- Dreptul parintelui de a-si tine copilul (domiciliul copilului e la parinti).
Parintele are dreptul de a stabili domiciliul copilului si de a cere inapoierea
copilu-lui de la orice persoana care detine copilul fara drept.
Din acestea rezulta principiul intereselor copilului. In caz de conflict
se va aplica acest drept al parintelui, daca e in conformitate cu interesele
copilului.
Obligatiile si indatoririle parintesti
Cand legea nu e suficient de explicita se recurge la aplicarea principiului
fundamental al indatoririlor parintesti.
1) Promovarea intereselor copiilor
Parintele trebuie sa acorde conditii fizice pentru mentinerea sanatatii fizice,
intelectuale si morale ale copilului.
2) Principiul deplinei asimilari a situatiei juridice a copilului din casatorie,
cu conditia juridica a copilului adoptat si a copilului din afara casato-riei,
cu filiatia stabilita fata de ambii parinti
Drepturile si indatoririle parintilor au acelasi continut indiferent din
ce categorie face parte copilul. Copilul din afara casatoriei fata de unul dintre
parinti poate pretinde ocrotirea parinteasca de la oricare din cei doi parinti.
3) Deplina egalitate in drepturi intre cei doi parinti in
tot ceea ce intereseaza exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti
In caz de neintelegere intre parinti, va interveni autoritatea
tutelara, care va face o ancheta pentru determinarea intereselor copilului.
Autoritatile nu vor lua o alta masura decat cele sugerate de parinti.
4) Principiul independentei patrimoniale dintre parinti si copii
Parintele nu are nici un drept asupra patrimoniului copilului si nici copilul
asupra patrimoniului parintilor, afara de dreptul la mostenire si la intretinere.
5) Ocrotirea parinteasca se infaptuieste sub indrumarea si controlul
efectiv al autoritatii tutelare
Autoritatea tutelara are cateva atributiuni de decizie. Acestea trebuie
sustinute de un text legal. Exista:
- Posibilitatea autoritatii tutelare de a solutiona neintelegerile dintre
parinti cu privire la exercitarea ocrotirii parintesti.
- Dreptul de a incuviinta actele de dispozitie incheiate de parinti
in numele minorului sau de minorul cu capacitate restransa de exercitiu.
- Dreptul autoritatii tutelare de a incuviinta, la cererea minorului,
aceasta sa aiba loc. (?) pe care o cere desavarsirea sa profesionala.
- Atributia de ocrotire a dreptului copilului si de sesizare a instantei, daca
este cazul.
Indatoririle parintilor fata de copilul minor
Se refera atat la persoana, cat si la patrimoniul minorului. a) Cele referitoare la persoana minorului
Sunt expuse intr-o varietate de pareri. Parintele are obligatia principala
de a-si creste copilul, ingrijind de sanatatea, dezvoltarea fizica, educatia,
invatatura si pregatirea profesionala a acestuia.
Exista o serie de obligatii ce rezulta din obligatia principala:
1) Obligatia parinteasca de a se ingriji de sanatatea si dezvoltarea psihica
a copilului
Exista o situatie in care parintii sunt degrevati de responsabilitatile
privind sanatatea fizica. Astfel, exista o masura speciala de ocrotire a copilului
in cazul plasamentului la o anumita persoana sau familie. Copilul beneficiaza
in acest caz de prezumtia acordului tacit al parintilor pentru orice masura
necesara sau urgenta referitoare la copil.
2) Obligatia parintilor de a asigura educatia, invatatura si pregatirea
pro-fesionala a copilului
Se va asigura in casa un anumit climat de calm. De asemenea, copilul va
trebui indemnat spre invatatura. De la 14 ani cand dobandeste
capacitatea restransa de exercitiu, acesta poate sugera autoritatii tutelare
incuviintarea schimbarii formei de invatamant aleasa de parinti.
3) Obligatia parintilor de a indruma si supraveghea copilul
Se pot aplica si corectii parintesti.
4) Obligatia de intretinere
b) Cele referitoare la patrimoniul minorului
1) Se pot incheia acte de administrare fara incuviintarea autoritatii
tutelare (in cazul copilului ce a implinit 14 ani)
Se pot incheia acte de conservare si acte de administrare care, raportate
la bunul individual determinat sunt acte de dispozitie, dar raportate la intreg
patrimoniul sunt acte ce urmaresc mentinerea si valorificarea patrimoniului.
Actele de dispozitie care prin natura lor pot fi potential pagubitoare pentru
minor pot fi incheiate valabil numai cu incuviintarea prealabila
a autoritatii tutelare. Sunt asimilate actelor de dispozitie si anumite acte
care n-au ce cauta in aceasta categorie (acceptarea unei mosteniri). Minorul,
conform legii, poate accepta o mostenire doar sub bneficiu de inventar, deoarece
acceptarea unei mosteniri te obliga la raporturi de donatii. De aceea, acceptarea
unei mosteniri trebuie aprobata de autoritatea tutelara.
Exista acte juridice care nu pot fi incheiate de parinti nici macar cu
incuviintarea autoritatii tutelare: a) Garantarea obligatiei altei persoane cu patrimoniul copilului. b) Donatii in numele minorului. c) Acte juridice intre parinti sau rudele acestora, inclusiv fratii si
surorile parintilor, pe de o parte si minori pe de alta parte.
Minorul cu capacitate restransa de exercitiu poate savarsi acte
marunte de conservare a patrimoniului. Pentru actele de administrare el are
indreptatirea de a actiona personal, dar avand incuviintarea
prealabila a parintilor. Actele de dispozitie pot fi incheiate de minor
doar cu incuviintarea prealabila a parintilor si a autoritatii tutelare.
De cate ori legea prevede incuviintarea, iar aceasta nu exista actul
incheiat cu nerespectarea acestei cerinte e anulabil.
2) Obligatia de a reprezenta copilul, de a-l asista in civile si procesual
civile
Parintii reprezinta copilul daca are sub 14 ani si il asista daca are
intre 14 si 18 ani.
Exercitiul ocrotirii parintesti
Parintii trebuie sa infaptuiasca impreuna ocrotirea parinteasca.
In conditii normale ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri.
Exista sitatii in care ocrotirea parinteasca este preluata de unul dintre
parinti: a) Moartea fizica sau prezumata a unuia dintre parinti b) Punerea sub interdictie a unuia dintre parinti c) Decaderea din drepturile parintesti a unuia dintre parinti d) Neputinta unuia dintre parinti de a-si manifesta vointa
Exista cazuri de scindare a ocrotirii parintesti. Astfel, partea cea mai consistenta
a obligatiei parintesti va fi asigurata de un parinte, o terta persoana, o terta
familie, celalalt parinte ori parintii care pastreaza doar anumite prerogative
parintesti.
Scindarea intervine prin: a) Incredintarea copilului in cazul de desfacere sau desfintare
a casatoriei. b) Incredintarea copilului in cazul stabilirii filiatiei sale din
afara casatoriei.
In ambele cazuri copilul poate fi incredintat unuia dintre parinti
sau unei terte persoane doar cu consimtamantul acestuia. Parintele caruia
i s-a incredintat copilul exercita asupra acestuia toate drepturile si
indatoririle parintesti atat cele privitoare la persoana, cat
si cele referitoare la patrimoniul acestuia.
Parintele caruia nu i s-a incredintat copilul are dreptul de a veghea
la cresterea si educarea acestuia, precum si dreptul de a pastra legaturi personale
cu copilul. Acesta poate, de asemnea, sa ceara schimbarea masurii, deoarece
el nu e un parinte decazut din drepturile parintesti, ci doar nu poate avea
exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti.
Tertele persoane vor prelua drepturile si indatoririle parintesti privitoare
la persoana copilului, nu si la patrimoniul acestuia. Dreptul de a-l reprezenta
si de a-l asista ii este recunoscut Comitetului pentru Protectia Copilului.
Parintii carora nu li s-a incredintat copilul pastreaza dreptul de a veghea
la cresterea si educarea lui si de a mentine legaturi personale cu copilul.
Sanctiuni pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a indatoririlor
parintesti: a) Decaderea din drepturile parintesti b) Declararea judecatoreasca a abandonului de copil a) Decaderea din drepturile parintesti
Decaderea poate fi pronuntata daca sanatatea, integritatea si dezvoltarea fizica
a copilului sunt primejduite prin purtarea abuziva, prin abateri de la indatoririle
parintesti sau prin neglijenta in exercitarea drepturilor si indatoririlor
parintesti. Mai poate fi pronuntata si daca educatia se face intr-un spirit
strain fata de devotamentul fata de tara.
Prin aceasta masura parintele pierde toate drepturile si indatoririle
parintesti, in afara de obligatia de a intretine copilul. Parintele
poate solicita autoritatii tutelare acordarea dreptului de a avea legaturi personale
cu copilul. Cererea va putea fi incuviintata doar daca e in concordanta
cu interesele copilului, daca manifestarile parintelui nu pun in pericol
viata si integritatea fizica a copilului.
Sanctiunea se pronunta in prima instanta de tribunalul de la locul unde
e domiciliul. Instanta poate fi sesizata de autoritatile tutelare si de procuror,
nefiind vorba de o masura cu caracter definitiv. Parintele decazut poate solicita
instantei repunerea sa in drepturi. b) Declararea judecatoreasca a abandonului de copil
Intervine atunci cand parintele se dezintereseaza vadit de copilul sau
sau daca il incredinteaza unei instante, unei institutii medicale
sau unei terte persoane (vezi carte).
Dezinteres vadit -; Sistarea timp de cel putin 6 luni a oricarei legaturi
din care sa rezulte existenta unor raporturi normale si parintesti.
Sanctiunea nu se pronunta daca cel tarziu in cursul solutionarii
cererii, o ruda pana in gradul IV cu copilul solicita incredintarea
acestuia.
Masuri de ocrotire a copilului aflat in dificultate
Copilul aflat in dificultate e minorul a carui securitate, sanatate, dezvoltare
fizica, intelctuala si morala sunt primejduite din motive dependente sau nu
de parintii care asigura ocrotirea lui, interesele copilului fiind periclitate
fie temporar, fie definitiv.
Masuri stabilite de ordonanta
1) Incredintarea copilului la o persoana, familie, serviciu public sau
organism privat autorizat.
2) Incredintarea prealabila a copilului in vederea adoptiei
3) Plasamentul copilului
4) Plasamentul de urgenta al copilului
In primele doua situatii, instanta e incuviintata sa indeplineasca
indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului.
Plasamentul copilului
Cand securitatea, sanatatea, dezvoltare fizica, intelctuala si morala
a copilului sunt periclitate in mod independent de parinti, Comisia pentru
Protectia Copilului poate dispune ca masura provizorie plasamentul copilului
la o anumita persoana sau la o familie atestata.
Durata masurii depinde de momentul in care inceteaza imprejurarile
care au dictat luarea acestei decizii. Pe durata masurii, drepturile si indatoririle
parintesti sunt suspendate. Parintii pot mentine legatura personala cu copilul.
Plasamentul de urgenta al copilului
Aceasta masura se ia cand: a) Securitatea, sanatatea, dezvoltare fizica, intelctuala si morala a copilului
sunt periclitate prin purtarea abuziva, neglijenta grava, abateri de la drepturile
si indatoririle parintesti. b) Cand copilul e gasit abandonat sau lipsit de supraveghere.
Masura de plasare urgenta se dispune de Serviciul Public Special pentru Protectia
Copilului. Plasarea se va face la un centru specializat din subordinea Serviciului
pe o perioada de maxim 15 zile. In acest termen, Comisia pentru Protec-tia
Copilului sesizata de SPSPC trebuie sa identifice masura potrivita de ocrotire
a copilului.