z4g20gj

Obiectul raportului juridic civil se defineste ca fiind actiunea sau inactiunea la care are dreptul subiectul activ si la care este obligat subiectul pasiv.
In raporturile juridice patrimoniale aceasta actiune sau inactiune este referitoare la un bun. Datorita caracterului social al raportului juridic, bunurile nu pot fi considerate a reprezenta un element al raportului juridic civil. Totusi, vom analiza categoria juridica a bunurilor la capitolul destinat obiectului raportului juridic civil, considerandu-le “un obiect derivat al acestuia”.
3.1. Notiunea de bun
Nu orice lucru, nu orice obiect poate fi considerat din punct de vedere ju ridic “bun”.
Pentru a putea fi calificat ca atare, un bun trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- sa aiba o anume v aloar e economica, adica sa fie util pentru om, sa satisfaca o nevoie, o trebuinta umana;
- sa fie susceptibil de apropriere, adica sa poata face obiect al dreptului de proprietate.
Din aceasta perspectiva, unele lucruri, desi utile, nu sunt considerate “bunuri” din punct de vedere juridic.
Ø Spre exemplu, aerul sau razele soarelui nu sunt bunuri, deoarece omul nu poate sa-si exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acestora.

3.2. Clasificari ale bunurilor
Bunurile pot fi clasificate dupa un mare numar de criterii. Fiecare clasificare este importanta, deoarece calificarea unui bun ca apartinand unei categorii sau alteia are consecinte in ceea ce priveste regimul juridic al acestuia.
3.2.1. Bunuri mobile si bunuri imobile
In functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile pot fi mobile sau imobile (miscatoare sau nemiscatoare, in exprimarea Codului civil). Bunurile mobile se subimpart, la randul lor, in: a) bunuri mobile prin natura lor. Acestea sunt cele care se pot transporta prin forta proprie sau prin forta exterioara dintr-un loc intr-altul; b) bunurile mobile prin determinarea legii. Acestea sunt bunurile considerate mobile prin obiectul la care se aplica.
Ø De exemplu, prin determinarea legii sunt considerate mobile obligatiunile si actiunile unei societati comerciale care au ca obiect sume sau bunuri mobile.
Prin determinarea legii sunt, de asemenea, considerate bunuri mobile drepturile reale (cu exceptia dreptului de proprietate) care au ca obiect un bun mobil, drepturile de creanta care au ca obiect obligatia de a preda un bun mobil, actiunile in justitie privind un drept mobiliar etc.
De observat ca acestea sunt bunuri cu caracter abstract (ele au o valoare economica si sunt apte d e apropriere, dar nu pot fi observate prin simturi). Asemenea bunuri se numesc bunuri necorporale. Ele isi datoreaza caracterul mobiliar prevederilor legale: legiuitorul a trebuit sa realizeze o calificare in acest sens, deoarece bunurile necorporale, fiind abstracte, nu puteau fi considerate prin n atura lor ca fiind miscatoare sau nemiscatoare; c) bunurile mobile prin anticipatie. Acestea sunt bunurile care prin natura lor au caracter imobil, in sensul ca nu pot sa se deplaseze prin putere proprie si nici cu ajutor exterior.
Cu toate acestea ele pot fi considerate de catre partile raportului juridic ca fiind bunuri mobile in considerarea a ceea ce vor deveni.

Ø De exemplu, au calitatea de bunuri mobile prin anticipatie recoltele
inca neculese. O asemenea recolta poate sa fie v anduta ca bun mobil in considerarea calitatii mobiliare pe care o v a dobandi dupa recoltare.
Bunurile imobile se clasifica la randul lor in: a) bunuri imobile prin natura lor. Acestea sunt bunurile care nu pot fi deplasate, si anume terenurile si constructiile; b) bunuri imobile prin obiectul la care se aplica. Sunt considerate bunuri imobile dezmembramintele dreptului de proprietate constituite asupra unui bun imobil (spre exemplu, servitutea), actiunile in revendicarea unui bun imobil, s.a.m.d.; c) bunuri imobile prin destinatie. Acestea sunt bunurile care prin natura lor au caracter mobiliar, dar care sunt considerate imobile deoarece sunt destinate exploatarii unui bun imobil.
Pentru a fi calificat ca fiind un bun imobil prin destinatie, acesta trebuie sa aiba caracter accesoriu in raport cu un bun imobil.
Ø Din aceasta categorie de bunuri fac parte, de ex emplu, bunurile destinate exploatarilor agricole ale unui bun imobil (animalele aferente culturii, instrumentele agricole s.a.m.d), bunurile destinate exploatarilor industriale sau comerciale ale unui imobil (cum ar fi aparatura utilizata in fabrica) si altele.
Importanta juridica a clasificarii bunurilor in mobile si imobile se manifesta pe mai multe planuri. Dintre acestea este fundamentala deosebirea in ceea ce priveste regimul posesiei. In cazul bunurilor mobile, posesia exercitata cu buna credinta (adica cu convingerea ca posesorul ex ercita chiar un drept de proprietate) valoreaza proprietate. Aceasta
inseamna ca cel care poseda este considerat proprietar (cu anumite exceptii prevazute de lege).
Intr-adevar, tertul dobanditor al unui bun mobil, daca este de buna credinta (crede ca a dobandit bunul de la adevaratul sau proprietar), are, in principiu, dreptul de a pastra bunul pentru sine.
Ø Ipoteza este urmatoarea: X ii imprumuta lui Y un bun mobil. Y vinde acest bun lui Z, care nu stie ca a cumparat bunul de la un neproprietar, ci crede ca bunul chiar ii apartinea lui Y. In aceasta

situatie buna-credinta a lui Z va fi ocrotita: Z va putea p astra bunul cumparat, iar X se va despagubi de la Y.
In cazul bunurilor imobile posesia poate condu ce la dobandirea dreptului de proprietate, dar numai dup a scurgerea unui anumit termen, denumit termen de prescriptie achizitiva.
Clasificarea bunurilor in bunuri mobile si bunuri imobile este de asemenea importanta:
- in privinta drepturilor reale accesorii, dreptul de ipoteca putand fi exercitat numai cu privire la un bun imobil, in timp ce dreptul de gaj poate fi exercitat numai cu privire la un bun mobil;
- in materia publicitatii imobiliare;
- in materia competentei jurisdictionale teritoriale (in cazul imobilelor instanta competenta se determina in functie de amplasarea imobilului, in timp ce in cazul actiunilor care au ca obiect bunurile mobile instanta competenta este cea de la domiciliul paratului) s.a.m.d.
3.2.2. Bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil
Aceasta clasificare a bunurilor are drept criteriu regimul circulatiei lor juridice; masura in care acestea sunt sau nu alienabile si conditiile in care se poate realiza instrainarea lor.
Bunurile aflate in circuitul civil sunt bunurile care pot fi dobandite sau instrainate liber. Intre acestea, o anumita categorie de bunuri pot fi dobandite si instrainate numai cu r espectarea anumitor conditii expres prevazute de lege.
Ø De exemplu, exista restrictii legale la dobandirea si instrainarea armelor si munitiilor, bunurilor aflate in patrimoniul cultural national, a unor medicamente si substante tox ice etc.
Bunurile scoase din circuitul civil sunt cele care nu pot forma obiect al unui act juridic civil. In aceasta categorie intra bunurile aflate in domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale.

3.2.3. Bunuri determinate individual si bunuri determinate generic
Aceasta clasificare are drept criteriu modul de individualizare al bunurilor.
Bunurile individual determinate sunt cele care se individualizeaza prin insusiri specifice, proprii. Acestea sunt unicatele, acele bunuri care pot fi individualizate prin trasaturi caracteristice care le deosebesc de toate celelalte.
Ø De exemplu, o lucrare de arta, un apartament individualizat prin adresa exacta, un autoturism individualizat prin marca si seria motorului etc. constituie bunuri individual determinate.

Bunurile gen eric determinate (bunuri de gen) sunt cele care se individualizeaza prin insusiri ale speciei sau categoriei din care fac parte.
Aceste bunuri apartin unei categorii mai largi de bunuri de acelasi fel si se individualizeaza prin numarare, masurare, cantarire etc.
Ø De exemplu, un kilogram de mere, o cisterna de benzina, o tona de gr au, 3 metri de stofa, 100 mii lei, s.a.m.d. -; constituie bunuri de gen.
Clasificarea bunurilor in bunuri individual determinate si bunuri de gen este foarte importanta mai ales in ceea ce priveste transferul dreptului de proprietate. Daca obiectul contractului translativ de proprietate (spre exemplu, contractul de vanzare-cumparare) il formeaza un bun individual determinat, dreptul de proprietate se va transfera de la vanzator la cumparator inca din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost efectiv predat.
Dimpotriva, daca bunul care formeaza obiect al contractului de vanzare- cumparare este un bun de gen, transferarea dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator se va produce doar in momentul individualizarii bunului adica al masurarii, numararii, cantaririi acestuia.
Determinarea cu exactitate a momentului transferarii a dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator este importanta cu deosebire in ipoteza pieirii bunului. Daca bunul este individual determinat si piere dupa
incheierea contractului de vanzare-cumparare, dar inainte de p redarea lui efectiva se va considera ca el a pierit pentru cumparator. Aceasta solutie

decurge din aplicarea principiului “bunul piere pentru p roprietar” (cu alte cuvinte, proprietarul este cel care suporta consecintele patrimoniale ale pieirii bunului).
Ø De exemplu, daca se incheie un contract d e vanzare-cumparare care are ca obiect un apartament situat intr-un bloc de locuinte, dreptul de proprietate se va transfera de la vanzator la cumparator la momentul incheierii contractului, chiar daca in acesta s-a prevazut ca predarea efectiva a apartamentului se va realiza dupa inca 6 luni.
Daca in intervalul celor 6 luni imobilul s-a daramat ca urmare a unui cutremur, cel care va trebui sa suporte aceasta pierdere nu este vanzatorul, desi bunul se afla inca in posesia acestuia, ci este cumparatorul care, desi nu avea bunul in posesie, devenise deja proprietar. Consecinta consta in faptul ca, daca pretul a fost deja platit de catre cumparator, vanzatorul nu va mai avea obligatia de a l restitui, iar daca pretul apartamentului nu fusese inca platit de catre cumparator la data pieirii bunului, acesta din urma va avea in continuare obligatia de a-l plati.
Daca bunul este de gen si piere dupa incheierea contractului, dar mai inainte de individualizare prin masurare, cantarire, numarare etc., atunci cel care va trebui sa suporte riscul pieirii este v anzatorul, ramas proprietar pana la data individualizarii.
Ø De exemplu, daca s-a incheiat un contract de vanzare a unei tone de gr au si aceasta piere pe drumul dintre vanzator si cumparator, cel care v a suporta pieirea v a fi vanzatorul in sensul ca va trebui sa
inlocuiasca tona de grau care a pierit cu grau in aceeasi cantitate si calitate. Spunem ca “bunurile de gen nu pier” in sensul ca ele pot fi
intotdeauna inlocuite cu alte bunuri apartinand aceleiasi specii.
3.2.4. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile
Fungibilitatea reprezinta posibilitatea inlocuirii unui bun cu un alt bun de aceeasi natura. Bunurile fungibile sunt in general bunurile de gen, iar bunurile nefungibile sunt bunurile individual determinate, care nu pot fi
inlocuite deoarece sunt unicat.

Importanta impartirii bunurilor in fungibile si nefungibile se manifesta in ceea ce priveste aprecierea valabilitatii platii.
Ø Astfel, una dintre modalitatile de stingere a obligatiilor este compensatia. Daca intre cele doua parti s-au in cheiat doua raporturi juridice obligationale astfel incat fiecare dintre ele are catre cealalta cate o obligatie, cele doua obligatii reciproce se vor stinge pana la concurenta celei mai mici dintre acestea. Spre exemplu, daca X ii datoreaza lui Y 100.000 lei, iar Y ii datoreaza lui X 50.000 lei, cele doua obligatii reciproce (in masura in care sunt exigibile, adica au ajuns la scadenta) se vor considera stinse prin compensatie. In consecinta, X nu ii va mai datora lui Y decat 50.000 lei.

Aceasta modalitate de stingere a obligatiilor civile nu este aplicabila decat daca cele doua obligatii au ca obiect bunuri fungibile.
Ø Daca X ii datoreaza lui Y un apartament, iar Y ii datoreaza lui X un automobil, cele doua obligatii nu se pot compensa deoarece au ca obiect bunuri nefungibile.
3.2.5. Bunuri consumabile si bunuri neconsumabile
Aceasta clasificare are drept criteriu masura in care un bun poate sau nu sa fie folosit in mod repetat.
Bunurile consumabile (consumptibile) sunt cele care nu rezista primei intrebuintari.
Ø Astfel sunt alimentele, tigarile, combustibilii, banii (deoarece cheltuirea este asimilata consumarii) etc.
Dimpotriva bunurile neconsumabile (neconsumptibile) sunt cele care rezista primei intrebuintari. Fireste, si acestea se uzeaza, dar pot fi, de principiu, utilizate de mai multe ori.
Ø Astfel sunt imbracamintea, bunurile imobile, s.a.m.d.
Importanta acestei clasificari se manifesta in mai multe planuri intre care in materia contractului de imprumut. Contractul de imprumut care are ca obiect un bun neconsumabil poarta numele de imprumut de folosinta. La expirarea termenului pentru care s-a incheiat, cel imprumutat are obligatia de a restitui insusi bunul pe care l-a imprumutat si nu altul. El va putea restitui un alt bun, in locul celui datorat, numai cu acordul cr editorului, ipoteza in care obligatia se va considera stinsa prin “dare in plata”.

Daca contractul de imprumut are ca obiect un bun consumabil, atunci el poarta denumirea de imprumut de consumatie. La scadenta,
imprumutatul nu va fi obligat sa restituie insusi bunul imprumutat, ci alte bunuri in aceeasi cantitate sau calitate.
Ø De exemplu, persoana care a imprumutat o suma de bani nu va trebui sa restituie la scadenta chiar bancnotele pe care le-a
imprumutat, ci alte bancnote de aceeasi valoare.
3.2.6. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere
Aceasta clasificare are d rept criteriu masura in care bunurile produc sau nu fructe. Bunurile frugifere sunt cele care, in mod periodic si fara consumarea substantei lor, dau nastere la alte bunuri denumite fructe.
Fructele sunt de trei feluri: a) fructe naturale. Acestea sunt bunuri care se produc fara interventia omului (cum sunt ciupercile de padure, urzicile, sporul animalelor etc.); b) fructe industriale. Acestea se produc ca urmare a activitatii omului (spre exemplu, recolta). De observ at ca notiunea de
“industrial” este utilizata in terminologia juridica in sens etimologic, si anume prin interventia, prin munca, prin truda omului. In acelasi sens vom intalni in dreptul comercial notiunea de “aport in industrie” la constituirea unei societati comerciale; c) fructe civile. Acestea sunt f ructele care au o exprimare baneasca, spre exemplu chiriile sau dobanzile.
Categoria juridica a fructelor este deosebita de cea a productelor. Si productele sunt rezultate ale bunurilor, dar care se realizeaza prin consumarea substantei acestora.
Ø Astfel, minereul dintr-o mina este productul minei in sensul ca prin culegere se consuma substanta bunului care l-a produs.
Importanta clasificarii bunurilor in bunuri frugifere si bunuri nefru gifere se manifesta in mai multe domenii.
Ø De exemplu, cel care a primit o plata nedatorata cunoscand caracterul nedatorat al platii, va trebui sa restituie nu numai obiectul platii primite, ci si fructele pe care acesta le-a produs. Problema restituirii fructelor nu se pune in ipoteza in care obiectul platii l-a format un bun nefrugifer.

3.2.7. Bunuri corporale si bunuri necorporale
Aceasta clasificare foloseste drept criteriu modul de percep ere a bunurilor. Bunurile corporale pot fi percepute prin simturile omului in timp ce cele necorporale au un caracter abstract, ele neputand fi per cepute prin simturi. Dupa cum am vazut, in categoria drepturilor necorporale intra drepturile patrimoniale, ca si actiunile in instanta, care sunt considerate bunuri, desi nu au o consistenta concreta.
Si aceasta clasificare prezinta importanta, intre altele deoarece proprietatea asupra bunurilor mobile se poate dobandi prin posesie de buna-credinta numai in masura in care este vorba de bunuri corporale.

3.2.8. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile
Aceasta clasificare are drept criteriu masura in care bunurile pot fi
impartite in fragmente fara ca prin aceasta sa-si schimbe destinatia economica.
Ø Spre exemplu, o parcela de teren este, in principiu, un bun divizibil, ca si o tona de grau sau o bucata de stofa. Banii sunt asimilati bunurilor divizibile.
Importanta impartirii bunurilor in bunuri divizibile si indivizibile se manifesta cu deosebire in materia partajului (intre soti sau succesoral).
Prima operatie care se realizeaza cu prilejul partajului este impartirea bunurilor in divizibile si indivizibile. Cele divizibile se vor imparti in natura intre copartajanti (adica intre persoanele intre care se efectueaza partajul), in timp ce cele indivizibile vor putea fi instrainate urmand ca pretul astfel obtinut sa fie impartit intre copartajanti.
3.2.9. Bunuri principale si bunuri accesorii
Aceasta clasificare a bunurilor are drept criteriu corelatia care ex ista intre ele.
Bunurile principale sunt cele care pot fi folosite in mod independent, in timp ce bunurile accesorii folosesc la intrebuintarea unui alt bun.

Ø De exemplu, betele de la schiuri, arcusul viorii, cureaua de ceas sunt bunuri accesorii care sunt utilizate pentru folosirea unor bunuri ce au caracter principal.
Importanta acestei clasificari consta in aplicarea prin cipiului “bunul accesoriu urmeaza soarta bunului principal”. Corespunzator acestui principiu, daca partile nu au precizat in contractul incheiat care va fi soarta bunurilor accesorii, solutia va consta in aplicarea aceluiasi regim juridic aplicabil bunurilor principale.
Ø Astfel, daca se vinde un ceas fara sa se precizeze ca se vinde si cureau a acestuia, se intelege prin aplicarea principiului de mai sus ca se tr ansfera si dreptul de proprietate asupra curelei.
Intrebari si teste.
Un metru patrat de stofa reprezinta un bun: a) fungibil; b) frugifer; c) cert; d) mobil prin destinatie.
Clasificati urmatoarele bunuri folosind toate criteriile cunoscute: un ha de teren, un automobil, o pereche de patine, un apartament, 6 k g d e mer e.
Explicati semnificatia urmatoarelor notiuni: inalienabilitate, fungibilitate, fructe industriale, compensatie, producte.
Un tablou este un bun: a) fungibil; b) cert; c) neconsumtibil; d) frugifer; e) de gen.
Intre X si Y a intervenit un contract de vanzare-cumparare a unui autoturism. Autoturismul este individualizat in contract

prin aratarea marcii si numarului motorului. Contractul este
incheiat in forma autentica la notariat pe data de 25 septembrie.
Partile se inteleg ca la data de 26 septembrie sa se realizeze predarea efectiva a bunului de catre vanzator cumparatorului.
Pe drumul spre locul de intalnire cu cumparatorul, autoturismul piere ca urmare a unui accident produs fara culpa vanzatorului.
Aratati daca vanzatorul mai are vreo obligatie fata de cumparator si daca cumparatorul mai are obligatia fata de vanzator de a plati pretul bunului cumparat.
Bibliografie
HAMANGIU, C.
ROSETTI BALANESCU, I.
BAICOIANU, Al.
Tratat de drept civil roman, vol. I, Bucur esti,
Editura All, 1996, p. 532- 565;
BELEIU, Gh. Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului civil roman,
Bucuresti, Casa de Editura si Presa “Sansa”
S.R.L., 1994, p. 89 -; 100;
BOROI, G. Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura
ALL, 1997, p. 72 -; 74;
HAMANGIU, C.
ROSETTI -;
BALANESCU, I.
BAICOIANU, Al.
Tratat de Drept civil roman, vol. I, Bucuresti,
Editura ALL, 1997, p 532. -; 577;
EREMIA, M.I. “Bunurile” in Tratat de drept civil. Partea generala, Bu curesti, Editura Academiei, 1967, p. 210 -; 229.
URS, I.
ANGHENI, S.
Drept civil. Partea generala. Persoanele, vol. I, Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998, p. 83 -; 96;
MURESAN, Drept civil. Partea generala, Cluj- Napo ca,

Mircea Editura Cordial Lex, 1996, p. 86 -; 98;
STEFANESC U, D. Drept civil, Bucuresti, Editura. Oscar Print,
1999, p. 54 -; 60
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura
Lumina Lex, 2000, p. 97 -; 117;