Pe toata durata procesului penal, orcand se pot ivi situatii care fac necesara luarea de catre organul judiciar penal de anumite masuri procesuale, menite sa asi-gure normala desfasurare a procesului penal si sa garanteze scopul procesului penal. In acest sens, masurile procesuale sunt acele masuri cu caracter coercitiv, care pot fi luate de catre organele judiciare penale in cursul procesului penal pentru a a asigu-ra normala desfasurare a procesului, pentru a garanta repararea pagubei rezultate din infractiune si executarea pedepsei, precum si pentru a impiedica sustragerea inculpa-tului de la urmarire, judecare sau executarea pedepsei. f6y12yb
Ele se pot indrepta fie impotriva persoanei, indeosebi impotriva persoanei invi-nuite sau inculpate, cum e cazul masurilor procesuale preventive sau a masurilor de ocrotire, precum si impotriva bunurilor, cum e cazul masurilor asiguratorii. In ace-lasi context, sub aspectul naturii juridice, procesul penal face distinctie intre urma-toarele categorii de masuri procesuale:
1) Masuri procesuale preventive -; Au ca scop atat asigurarea normalei desfa-surari a procesului penal, cat si garantarea participarii invinuitului sau inculpatului la procesul penal. Aceste masuri pot fi: a) Cu continut coercitiv b) Cu continut restrictiv de libertate (libertatea de circulatie, art. 25, Constitutie)
- Retinerea
- Arestarea preventiva
- Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune
- Interdictia de a parasi localitatea
2) Masuri procesuale de ocrotire -; Se pot lua fata de anumite persoane ce se afla in ingrijirea sau intretinerea inculpatului fata de care s-a luat masura arestari preventive sau a retinerii.
3) Masuri procesuale de siguranta -; Se pot lua fata de orice persoana care pre-zinta pericol pentru societate din cauza unei boli sau a stupefiantelor. Exista doua masuri si anume obligarea la tratament medical si interventia medicala.
4) Masuri procesuale asiguratorii -; Asupra bunului invinuitului sau inculpatu-lui sau asupra bunurilor persoanei responsabile civilmente, in limita prejudiciului cauzat, pentru a garanta repararea pagubei sau plata amenzii.
- Sechestrul asiguratoriu
- Proprirea asiguratorie
- Restituirea lucrurilor
- Restabilirea situatiei anterioare
- Inscriptia ipotecara

1) Masuri procesuale preventive
Masurile procesuale de constrangere cu continut privativ de libertate sau restric-tiv de libertate indreptate impotriva invinuirtului sau inculpatului pentru a garanta desfasurarea normala a procesului penal si participarea permanenta a invinuitului la proces. Exista mai multe categorii de masuri preventive: a) Retinerea b) Obligatia invinuitului de a nu parasi localitatea c) Arestarea preventiva d) Liberarea provizorie sub control judiciar sau sub cautiune
Aceste masuri sunt supuse unor conditii generale si unor conditii speciale, ulti-mele facand posibila delimitarea unora fata de altele.
Conditii generale:
1. Luarea masurii preventive
2. Inlocuirea
3. Revocarea
4. Incetarea

1. Luarea masurii preventive -; Trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoare-le conditii: a) Sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Prin probe, conform art. 63, c.pr.pen. se intelege elemente de fapt care privesc existenta infractiunii, persoana faptuitorului si stabilirea tuturor impre-jurarilor necesare solutionarii cauzei.
Prin indicii temeinice, conform art. 143 (3), c.pr.pen. se intelege orice fel de date din care rezulta cu certitudine presupunerea ca o anumita persoana a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Pentru a se lua o masura procesuala preventiva e necesar sa existe probe sau indicii temeinice din care sa rezulte ca invinuitul sau in-culpatul a comis o fapta prevazuta de legea penala. b) Legea sa prevada pentru fapta savarsita pedeapsa inchisorii, fie singura, fie al-ternativ cu amenda. Aceasta conditie e prevazuta in art. 136 (1), c.pr.pen. Pentru luarea unei masuri preventive nu se prevede un anumit cuantum al pedepsei inchiso-rii. Pentru luarea anumitor masuri, cum este cea a arestarii, atat fata de invinuit, cat si fata de inculpat legea prevede, pentru anumite cazuri, ca pedeapsa inchisorii sa fie intr-un anumit cuantum:
- mai mare de trei luni (art. 148, lit. b), c.pr.pen.)
- mai mare de un an (art. 148, lit. c)-g), c.pr.pen.)
- mai mare de doi ani (art. 148, lit. h), c.pr.pen.)
In mod exceptional, in cazul retinerii si in acela al arestarii, atat al arestarii invinuitului, cat si al arestarii inculpatului, se mai cere si conditia sa existe unul din temeiurile prevazute de art. 148, lit. a)-h), c.pr.pen.: a. Identitatea sau domiciliul invinuitului sau inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare. Stabilirea identitatii si a domiciliului se face prin certificatul de nastere (in cazul minorului de pana la 14 ani) sau prin buletinul de identitate (la persoanele de peste 14 ani), conform Legii 105/1996. Legea nu prevede ca pedeapsa inchisorii sa aiba un anumit cuantum.
Dupa parerea noastra, acest temei nu se mai justifica, deoarece prin Legea 218/2002, art. 31, a fost instituita masura administrativa a retinerii unei persoane pe o durata de cel mult 24 de ore de catre orice politist, care poate fi dispusa prin pro-ces-verbal, atunci cand se apreciaza ca e necesar verificarea identitatii unei persoane asupra careia exista banuieli ca a comis o infractiune. b. Infractiunea e flagranta iar pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de trei luni. Acest temei trebuie corelat cu procedura speciala a infractiunii fla-grante, fiind necesar sa se indeplineasca conditia procedurii speciale in care atat re-tinerea, cat si arestarea sunt obligatorii.
Prin infractiune flagranta se intelege infractiunea descoperita in chiar momen-tul comiterii ei sau chiar imediat dupa savarsire. De asemenea, se considera infrac-tiune flagranta si aceea in care faptuitorul ei este urmarit, imediat dupa savarsire, de catre persoana vatamata, de catre martorul ocular sau de catre strigatul public, pre-cum si atunci cand, imediat dupa savarsire, faptuitorul este prins. c. Invinuitul sau inculpatul a fugit sau s-a ascuns pentru a se sustrage de la urma-rirea penala sau de la judecata sau a facut pregatiri in acest sens sau exista date din care rezulta ca, in cursul judecatii, inculpatul urmarea sa se sustraga de la judecata sau de la executarea pedepsei.
In legatura cu acest temei, suntem de parere ca trebuie sa existe cel putin date din care sa rezulte cu certitudine intentia invinuitului sau inculpatului de savarsire a unor asemenea fapte. Pentru a exista acest temei nu e suficient ca instanta sa constate doar absenta invinuitului sau inculpatului de la efectuarea unui act de procedura, ci e necesar sa se faca dovada unor acte concrete de sustragere sau pregatire in vederea sustragerii. Acest caz se regaseste si in prevederile CEDO (art. 5 (1), lit. c). Cu toate ca doctrina condamna acest temei, sustinand ca o persoana nu poate fi privata de libertate pentru faptul ca se sustrage. d. Invinuitul sau inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin in-fluentarea unui martor sau expert sau prin distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte. Pentru aceasta nu e suficient sa se stabileasca imprejurarea ca invinuitul sau inculpatul a luat legatura cu martorul in timpul procesului, insistand ca acesta sa se prezinte la termenul la care au fost citati, ci trebuie sa se faca dovada existentei unor presiuni pentru a fi facuta o anumita declaratie. Ca atare, e necesar pentru existenta acestui temei ca organul juridic penal sa stabileasca fapte determi-nate, care sa rezulte din ansamblul actelor aflate la dosar. e. Invinuitul sau inculpatul a comis o noua fapta sau exista date care sa justifice temerea ca va savarsi o noua fapta prevazuta de legea penala. Temeiul este prea vag, fiind necesar sa se instituie obligatia existentei unor date din care sa rezulte fie sa-varsirea unei noi fapte in cursul judecatii sau a urmaririi penale, la o data ulterioara, fie sa se faca dovada unor acte de pregatire pentru comiterea unor fapte. Temeiul e compatibil cu CEDO. f. Cand invinuitul sau inculpatul este recidivist. Recidiva trebuie sa indeplineasca conditiile din Codul penal. Nu poate constitui, dupa parerea noastra, temei al aresta-rii preventive, fiind incompatibil cu cerintele CEDO. Curtea Europeana a decis ca nu poate fundamenta aceasta masura. g. Cand exista o circumstanta agravanta. Practica penala a decis ca pentru a sta la baza arestarii preventive, acest temei trebuie sa figureze printre elementele de fapt mentionate in actele de arestare, nefiind suficient doar sa rezulte din cuprinsul pro-belor dosarului.
Dupa parerea noastra, masura nu e compatibila cu art. 5 (1), lit. c), CEDO, pentru ca stabilirea circumstantelor agravante sunt imprejurari care vizeaza fondul cauzei ce reprezinta atributul exclusiv al judecatorului de fond. Din aceasta rezulta ca nici procurorul si nici judecatorul nu pot retine circumstante agravante inainte de solutionarea definitiva a unei cauze penale in fond, fiind altfel nesocotit principiul prezumtiei de nevinovatie din actuala reglementare. h. Pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita e mai mare de doi ani, iar lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica (art. 148, lit. h), c.pr.pen.). Acest punct contine doua temeiuri:
- Limita maxima de pedeapsa prevazuta de textul incriminant (mai mare de doi ani), care tine seama, in caz de tentativa de limitele de pedeapsa reduse.
- Cand lasarea in libertate a invinuitului sau inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica.
In practica judiciara, se confunda pericolul pentru ordinea publica cu pericolul social. Pericolul social e element al infractiunii, cerut de art. 17, c.pen. Din doctrina si jurisprudenta a rezultat ca pericolul pentru ordinea publica se refera la pericolul pentru o colectivitate de oameni, constand in rezonanta sociala a faptei, precum si in indignarea opiniei publice si in necesitatea inlaturarii imediate a repercusiunilor so-ciale grave ale faptei. In acest inteles, ordinea publica nu reprezinta decat o compo-nenta a ordinii de drept, la care se refera art. 1, c.pen. si care are menirea de a ga-ranta linistea publica si securitatea.
In practica, s-a decis ca pericolul pentru ordinea publica trebuie sa rezulte din an-samblul datelor aflate la dosar. Pericolul pentru ordinea publica nu se prezuma. El trebuie demonstrat, putand rezulta din anumite elemente de fapt:
- Riscul comiterii unei noi infractiuni;
- Lezarea unui nou domeniu a ordinii de drept;
- Complexitatea activitatii ce alcatuieste ansamblul infractiunii;
- Gravitatea consecintelor produse sau care ar putea sa se produca;
- Functia invinuitului sau inculpatului;
Dupa parerea noastra, temeiul constand in pericolul pentru ordinea publica e prea vag. El nu satisface cerintele CEDO din doua motive:
- Incalca prezumtia de nevinovatie (art. 148, lit. h), c.pr.pen. -; Inculpatul sau in-vinuitul sa fi savarsit o infractiune. Nu se poate vorbi de o infractiune decat din mo-mentul in care exista o hotararea definitiva de condamnare.

- Se instituie o prezumtie de pericol, ceea ce echivaleaza cu prezumtia de culpa-bilitate, or, pericolul pentru ordinea publica nu trebuie prezumat, ci dovedit. c) Organul judiciar competent sa aprecieze ca luarea unei masuri procesuale pre-ventive e necesara pentru buna desfasurare a procesului penal.
Luarea unei masuri procesuale e facultativa. La alegerea acesteia se va tine cont de pericolul social, scopul masurii, starea de sanatate, varsta, antecedentele penale, precum si orice alte imprejurari privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului.

2. Inlocuirea -; Schimbarea unei masuri cu o alta, daca au intervenit modificari in temeiurile de fapt sau de drept ce stau la baza masurii. Inlocuirea este obligatorie, nu facultativa (art. 139 (1), c.pr.pen.), daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Daca s-au modificat temeiurile initiale, organul de cercetare penala e obligat sa impuna inlocuirea masurii cu o alta, iar procurorul, fie din oficiu, fie la propunerea organului de cercetare penala e obligat sa dispuna inlocuirea, daca s-au schimbat temeiurile.
Trebuie sa aiba loc o schimbare a elementelor de fapt cu privire la persoana, dar si a temeiurilor de drept (cele aratate in art. 148, lit. a)-h), c.pr.pen.). In practica, s-a considerat ca e motiv de inlocuire a arestarii cu interdictia de parasire a localitatii, atunci cand acesta recunoaste savarsirea faptei, atunci cand acesta ajuta organele de cercetare penala la descoperirea altei infractiuni sau la prinderea altor infractori sau cand s-a terminat faza de urmarire penala. Se poate inlocui arestarea cu liberarea provizorie (sub control judiciar sau pe cautiune).

3. Revocarea -; Este dispusa in temeiul art. 139 (2), c.pr.pen. Este obligatorie si are loc atunci cand au disparut temeiurile care au stat la baza luarii masurii, atat cele din art. 143, c.pr.pen., cat si cele din art. 145, 146, 148, c.pr.pen. Revocarea pri-veste atat legalitatea, cat si oportunitatea masurii, de aceea si revocarea e de compe-tenta organului judiciar penal, ce are cauza spre instrumentare. Revocarea se va dis-pune chiar de catre organul judiciar penal ce a luat masura ce se vrea revocata.
Exceptie: Art. 1401, c.pr.pen. -; Se permite invinuitului sau inculpatului sa se planga direct instantei competente sa judece cauza in fond impotriva ordonantei de arestare preventiva sau de obligare de a nu parasi localitatea. Aceasta nu se confunda cu revocarea. Daca revocarea are loc atat pentru motive de legalitate, cat si de temei-nicie, plangerea contra unei ordonante de arestare cu consecinta revocarii masurii, are loc numai pentru legalitatea acesteia.
Arestarea este compatibila cu art. 5 (4), CEDO. Competenta apartine instantei competente sa judece cauza pe fond, care examineaza plangerea in prezenta inculpa-tului asistat de aparator si cu participarea obligatorie a procurorului, in camera de consiliu.
In mod exceptional, plangerea se analizeaza in absenta inculpatului sau invinu-itului arestat, daca acesta se afla internat in spital si din aceasta cauza nu poate fi adus in fata instantei ori atunci cand deplasarea sa nu e posibila din alte motive. Ho-tararea se numeste incheiere si ea poate fi atacata cu recurs. Termenul este de trei zile si curge de la pronuntarea sau comunicarea ei. Prezenta in recurs a inculpatului nu este obligatorie, ci e asigurata doar daca instanta considera necesar.
Prin derogare, recursul declarat impotriva incheierii de admitere a plangerii are efect suspensiv, pe cand recursul declarat impotriva incheierii de respingere a plan-gerii nu are efect suspensiv.

4. Incetarea -; Opereaza de drept atat in faza de urmarire penala, cat si in cea de judecata. In faza de urmarire penala opereaza: a) La expirarea termenului prevazut de lege sau de organul de urmarire penala; b) In caz de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale; c) In cazul arestarii preventive, masura inceteaza la atingerea a jumatate din maximum special prevazut de lege in textul incriminat;
In faza de judecata opereaza: a) La atingerea a jumatate din maximum special prevazut de lege in textul incri-minat; b) Atunci cand se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei si supraveghere sau la executarea pedepsei la locul de munca, precum si cand se dispune condamnarea la o pedeapsa egala cu durata re-tinerii sau arestarii. c) Cand se dispune achitarea sau incetarea procesului penal.
Dupa parerea noastra, conform art. 5 (1), lit. c), CEDO masura inceteaza si dupa pronuntarea unei hotarari de condamnare nedefinitiva.

I. Retinerea
Acea masura procesual preventiva care poate fi dispusa de organele de cercetare penala pe o durata de cel mult 24 de ore si consta in privarea de libertate a unei persoane, prin depunerea acesteia intr-un loc special destinat detentiei care este arestul Politiei (Legea 212/2002).
- Poate fi dispusa numai fata de un invinuit;
- Pentru a se dispune e necesar indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a) Sa fie inceputa urmarirea penala. Urmarirea penala trebuie sa fie inceputa atat in rem, cat si in personam. b) Sa existe probe sau indicii temeinice din care sa rezulte banuiala ca invinuitul a comis o fapta prevazuta de legea penala. c) Pedeapsa prevazuta de lege pentru pretinsa fapta sa fie inchisoarea, indiferent de limitele acesteia. e) Sa fie prezente vreunul din cazurile de la art. 148, lit. a)-h), c.pr.pen.
Desi legea nu prevede, fata de dispozitiile art. 23 (5), Constitutie, ascultarea invinuitului in prezenta aparatorului este o conditie prealabila obligatorie de luare a masurii retinerii. Masura retinerii poate fi dispusa printr-o ordonanta care are o natu-ra juridica mixta: este atat act de dispozitie (procesual), cat si act de procedura (de executare), avand consecinta imediata a incarcerarii celui detinut, fara a fi necesara emiterea unui mandat.
Durata retinerii curge chiar din momentul emiterii ordonantei. In mod obligato-riu, in cuprinsul ordonantei trebuie sa se faca si mentiunea privitoare la ziua si ora la care s-a luat masura retinerii, precum si ziua si ora la care inceteaza masura retinerii. Lipsa acestei mentiuni atrage nulitatea prevazuta de art. 197 (4), c.pr.pen. bazata pe o prezumtie absoluta de vatamare procesuala care atrage desfintarea actului cu consecinta punerii in libertate.
Procurorul nu poate dispune retinerea pentru ca normele de procedura penala sunt norme imperative nefiind aplicabil regimul “cine poate mai mult poate si mai putin”. Retinerea ca masura procesual preventiva se deosebeste atat de retinerea ca masura administrativa in vederea identificarii persoanelor suspecte, cat si de retine-rea efectuata de organele de Politie in vederea executarii mandatului de aducere.

II. Obligatia de a nu parasi localitatea
Este spre deosebire de retinere o masura preventiva restictiva de libertate pentru ca, daca retinerea aduce atingere libertatii fizice a persoanei, obligatia de a nu parasi localitatea aduce atingere dreptului la libera circulatie a persoanei. Astfel, ea consta in interdictia impusa de autoritatea juridica invinuitului sau inculpatului de a parasi localitatea in care isi are domiciliul sau resedinta sau in care locuieste efectiv.
Desi legea nu prevede, in continutul acestei masuri este inclusa si interdictia parasirii Tarii atat pentru cetatenii straini sau fara cetatenie, cat si pentru cetatenii romani. In privinta strainilor Legea 123/2001 si in privinta romanilor Legea 216/1998 prevad ca functionarii din cadrul serviciilor de pasapoarte pot retine pasa-poartele invinuitilor sau inculpatilor fata de care s-a luat masura interdictiei parasirii localitatilor, la solicitarea expresa a organelor judiciare penale.
Pentru luarea acestei masuri trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii: a) Sa existe probe sau conditii temeinice de banuiala cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. b) Sa existe invinuit in cauza. c) Pedeapsa prevazuta de lege sa fie inchisoarea, fie singura, fie alternativ cu amenda, indiferent de limitele ei.
Pentru luarea acestei masuri nu se cere sa fie prevazut vreunul din cazurile art. 148, c.pr.pen.
Masura poate fi dispusa in cursul urmaririi penale de procuror prin ordonanta, pe o durata de cel mult 30 de zile, iar in cursul judecatii, masura poate fi dispusa de judecator prin incheiere pe o durata nedeterminata, pana in momentul solutionarii definitive a clauzei penale.
Masura nu poate fi luata decat in mod exceptional, ea poate fi atacata cu plange-re, direct la instanta competenta sa judece cauza in fond. Pe toata durata acestei masuri, oricand, fie procurorul, fie judecatorul, pe motive temeinice, poate dispune incuviintarea parasirii localitatii. Aceasta dispunere este explicabila, fiind susceptibi-la de intrerupere sau suspendare.

III. Arestarea

Este cea mai grava masura procesuala preventiva. Poate fi luata in diverse stadii ale procesului fata de un invinuit sau a unui inculpat. Consta in privarea in mod pro-vizoriu de libertate a unei persoane inainte de obtinerea unei hotarari definitive de condamnare, ceea ce este de natura sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie. Desi masura arestarii preventive se poate lua fata de invinuit sau inculpat, in realitate nu exista decat o masura unica a arestarii, neavand importanta calitatea procesuala a persoanei fata de care se ia masura. Aceasta reprezinta o cerinta a procesului echitabil.
Codul de procedura penala fata diferenta intre arestarea invinuitului si arestarea inculpatului.
A) Arestarea invinuitului
Detinerea unei persoane fata de care s-a inceput urmarirea penala pe o durata de cel mult 5 zile care echivaleaza cu incarcerea invinuitului.
Arestarea invinuitului se dispune de procuror in cursul urmaririi penale. Ea poate fi dispusa fie din oficiu, fie la propunerea organelor de cercetare penala, care se ma-terializeaza intr-un referat ce se inainteaza impreuna cu intregul dosar procurorului care supravegheaza urmarirea penala. Procurorul trebuie sa-l audieze pe invinuit. Ascultarea invinuitul asistat de aparator este o conditie prealabila de arestare fata de art. 23 (5), Constitutie. Procurorul se pronunta asupra propunerii atunci cand o admite printr-o ordonanta prin care dispune arestarea preventiva a invinuitului.
Daca arestarea este precedata de retinere, ea nu constituie o masura noua, ci o masura de inlocuire a retinerii. Procurorul emite, obligatoriu, mandatul de arestare preventiva in patru exemplare pentru ca: a) Unul ramane la procurorul care a dispus arestarea b) Unul se depune la dosarul cauzei c) Unul se comunica administratiei locului de detinere d) Unul se inmaneaza personal invinuitului
Arestarea nu poate fi dispusa niciodata in lipsa invinuitului, ci numai in prezenta acestuia. De asemenea, poate fi dispusa si de judecator in doua situatii:
1) In cazul infractiunilor de audienta - Acele infractiuni comise sub ochii jude-catorului, chiar in sala de judecata sau in alt loc unde el isi desfasoara activitatea. Jude-catorul constata infractiunea de audienta printr-un proces-verbal si dispune prin incheiere inceperea urmaririi penale si arestarea preventiva a invinuitului pe o durata de cel mult 5 zile dupa care trimite toate actele procurorului in vederea efectuarii urmaririi penale.
2) Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane -; Atunci cand procuro-rul de sedinta cere extinderea procesului penal impotriva altor persoane, daca decla-ra ca nu pune in miscare urmarirea penala, instanta de judecata, daca nu revine asu-pra extinderii, poate dispune arestarea preventiva a invinuitului fata de care a operat extinderea si apoi trimiterea intregului dosar procurorului competent, in vederea efectuarii urmaririi penale.
B) Arestarea preventiva a inculpatului
Cea mai grava masura privativa de libertate care este luata in cursul unui proces penal. Consta in incarcerarea unui inculpat pe o durata de cel mult 30 de zile, cu po-sibilitatea prelungirii din 30 in 30 de zile pana la limita a ½ din maximum pedepsei inchisorii prevazut in textul incriminator. Spre deosebire de arestarea invinuitului, aceasta modalitate poate fi folosita numai daca este pusa in miscare actiunea penala si pe o durata de cel mult 30 de zile cu posibilitatea prelungirii. Pentru luarea acestei masuri, in general, conditiile sunt identice cu o singura exceptie, aceea a necesitatii existentei unor probe temeinice. Astfel, daca in cazul arestarii preventive a invinui-tului sunt suficiente indiciile temeinice, care sunt simple presupuneri, in cazul ares-tarii inculpatului, pentru care preexista acte de acuzatie, trebuie sa existe probe serioase pentru ca, daca in cazul punerii in miscare a actiunii penale trebuie sa existe probe temeinice, la fel trebuie si in cazul arestarii preventive a inculpatului.
Procedura de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa de un magistrat (procuror sau judecator). In cursul urmaririi penale procurorul poate dispune luarea masurii fie din oficiu, fie la propunerea organelor de cercetare penala. De regula, organul de cercetare penala intocmeste un singur referat prin care propu-ne punerea in miscare a actiunii penale si arestarea preventiva. Daca este de acord cu propunerea, procurorul: a) Pune in miscare actiunea penala prin ordonanta b) Procedeaza la ascultarea inculpatului asistat de aparator. Audierea inculpatu-lui este o conditie prealabila de luare a masurii arestarii preventive (art. 150 (1), c.pr.pen.). Nesocotirea ei atrage nulitatea absoluta. c) Procedeaza la emiterea ordonantei de arestare preventiva si a mandatului de arestare. In mod exceptional, arestarea preventiva poate fi dispusa fata de un incul-pat si fara ascultarea acesteia in trei situatii:
- Daca inculpatul este disparut;
- Daca se sustrage de la urmarirea penala sau judecata;
- Daca se afla in strainatate -; Ar trebui sa se renunte la discriminarea care se face intre persoanele din tara si cele din strainatate, fiind in contradictie cu principiul legalitatii partilor, cat si cu principiul din art. 24, Constitutie. Totusi, ascultarea va avea loc, obligatoriu, intr-un moment ulterior, la data prezentarii sau aducerii celui disparut sau care se sustrage in fata organului de cercetare penala care a dispus arestarea.
In privinta procedurii de executare a arestrarii preventive a inculpatului se face distinctie intre doua situatii diferite: a) Arestarea in prezenta inculpatului sau dupa ascultarea acestuia -; Executarea madatului de arestare se face concomitent cu dispozitiile procesuale ale arestarii, astfel incat durata arestarii incepe sa curga de la data emiterii ordonantei si mandatu-lui de arestare. b) Arestarea in lipsa inculpatului (contumancie) -; Dupa emiterea ordonantei de arestare procurorul transmite doua copii de pe mandat organului de politie in vederea executarii. Legea 218/2002, art. 31 - Organul de Politie competent va pro-ceda la cautarea, prinderea, identificarea si arestarea celui mentionat in mandatul de arestare.
Daca dosarul se afla inca in cursul urmaririi penale procurorul se pronunta in vederea mentinerii printr-o rezolutie, pe care o mentioneaza pe mandat, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca inainte ca procurorul sa se pronunte prin rezolutie cel arestat nu poate fi incarcerat, iar, pe de alta parte, practic, abia din acest moment arestarea in lipsa inculpatului isi produce efectele. In ipoteza in care cel gasit for-muleaza o obiectiune privind identitatea, in mod obligatoriu trebuie sa se prezinte in fata procurorului care va trebui sa faca verificarea identitatii, solicitand relatii de la procurorul sau judecatoul care a dispus arestarea, dupa care, daca aprecieaza ca o-biectiunile sunt intemeiate va dispune punerea in libertate. Daca nu sunt intemeiate, acesta va dispune prezentarea de indata a celui gasit, in fata procurorului sau judeca-torului. Despre toate acestea se va incheiea un proces-verbal.
Dupa punerea in libertate, mai este posibila incarcerarea?
In principiu, rearestarea pentru aceeasi fapta este inadmisibila in mod nelimitat.

Pentru aceasta trebuie respectate anumite limite:
1) Acea a competentei materiale -; In cursul urmaririi penale procurorul nu poate dispune arestarea unei persoane pentru aceeasi fapta decat o singura data, pe o dura-ta de cel mult 30 de zile, iar in continuare nu mai poate dispune decat judecarea.
2) In privinta faptelor si temeiurilor noi -; Un nou mandat de arestare trebuie sa aiba la baza fapte noi, daca ele sunt succeptibile de detentie preventiva ori circum-stante noi, daca ele fac parte dintre cele prevazute in art. 148, lit. a)-h), c.pr.pen.
3) Aceea a controlului judiciar -; Daca punerea in libertate s-a facut sub control judiciar, emiterea unui nou mandat este posibila doar daca s-a dispus revocarea con-trolului judiciar pentru neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei impuse, pentru sa-varsirea de fapte noi sau pentru efectuarea de acte de sustragere de la urmarirea pe-nala sau de la judecata, dupa caz.
In legatura cu arestarea, dificultati deosebite se ridica mai ales in privinta duratei arestarii. In cazul arestarii fata de inculpat, conform art. 23 (4), Constitutie si art. 149 (1), c.pr.pen. arestarea nu poate dura mai mult de 30 de zile. Spre deosebire de arestarea fata de invinuit, arestarea inculpatului poate fi prelungita.
Procedura prelungirii este prevazuta doar pentru faza de urmarire penala nu si pentru faza de judecata a procesului. Cu toate acestea, parerea noastra este ca art. 149, aln. final, c.pr.pen., potrivit caruia arestarea in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei penale, este neconstitutional pentru ca violeaza atat art. 23 (4), Constitutie, cat si art. 5 (3), CEDO, conform caruia arestarea nu poate dura sine die (o durata nedeterminata), ci ea trebuie sa fie supusa unui termen care trebuie sa fie rezonabil. In acest context, dupa parerea noastra, jurisprudenta Curtii Constitutionale, incepand cu Decizia 60/1994, definitiva prin Decizia 1/1995, juris-prudenta insusita si de practica juridica, este contrara legii, pentru ca prelungirea arestarii nu poate opera in cursul judecatii.

Pentru faza de judecata a procesului este reglementata o alta procedura. Anume, aceea a mentinerii masurii arestarii preventive. Ea este reglementata expres in art. 300 (3), c.pr.pen., special pentru faza de judecata. Fata de cerintele art. 5 (3), CEDO, desi legea nu prevede in mod explicit, mentinerea nu mai poate fi facuta decat pe o durata determinata si anume pe o durata de cel mult 30 de zile.
Procedura prealabila arestarii preventive presupune respectarea unor reguli stric-te prevazute de art. 155-160, c.pr.pen. Din cuprinsul acestor reglementari, rezulta ca, in mod similar cu arestarea, si prelungirea arestarii poate fi dispusa doar in mod exceptional, adica asa cum prevede legea, numai in caz de necesitate si motivat.
Din continutul reglementarilor mai rezulta ca starea de detentie efectiva reprezin-ta o conditie prealabila sine qua non pentru declansarea prelungirii arestarii. Astfel, pentru a opera prelungirea, cel arestat trebuie sa fie incarcerat. Prelungirea nu poate opera asupra unui inculpat aflat in stare de libertate, indiferent de modalitatea pune-rii in libertate.
Procedura prelungirii presupune respectarea stricta a unor termene procedurale: a) Un termen de 8 zile, in care organul de cercetare penala e obligat sa faca propunerea motivelor de prelungire. b) Un termen de cel mult 5 zile, inainte de expirarea duratei prevazute de lege, in vederea sesizarii instantei. Acest termen trebuie respectat de procurorul competent sa sesizeze instanta, care este prim-procurorul sau, in ipoteza in care competenta apartine Parchetului de pe langa CSJ, procurorului-sef de sectie. c) Un termen de cel putin 2 zile, inainte de expirarea arestarii, fixat pentru a se crea posibilitatea depunerii dosarului la instanta competenta sa judece cauza in fond, in vederea studierii lui de catre membrii completului de judecata si de catre ceilalti participanti la proces.
Competenta este alternativa. Ea poate sa apartina instantei competente sa judece cauza in fond sau instantei de la locul de detinere. Prezenta personala a inculpatului este obligatorie. Desi legea nu prevede, dupa parerea noastra, este obligatorie ascul-tarea inculpatului asistat de aparator, aceasta reprezentand o cerinta inpusa de Curtea Europeana.
In mod exceptional, prelungirea poate avea loc in absenta inculpatului, daca acesta se afla internat in spital, fiind bolnav si daca din aceasta cauza nu poate fi adus, precum si daca deplasarea sa nu e posibila din alte motive.
Procedura este similara cu procedura de fond, fiind aplicabile regulile judecatii in prima instanta. Aceasta se finalizeaza cu o incheiere in intelesul avut in vedere de art. 311, c.pr.pen., ceea ce presupune intocmirea unei minute, fiind suceptibila de a fi atacata cu recurs in termen de 3 zile, care curge de la pronuntare sau comunicare, dupa cum inculpatul e sau nu e prezent la pronutare.
Judecata are loc in sedinta publica in mod obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii absolute. Recursul declarat de procuror impotriva incheierii de neprelungire este suspensiv de executare. Asa cum a dispus si Curtea Constitutionala efectul suspensiv al recursului declarat de procuror nu se poate intinde dincolo de durata arestarii.
Este inadmisibil ca cel arestat sa fie tinut in arest doar pe baza simplei declaratii de recurs a procurorului. De aceea, dupa parerea noastra, atat judecata din prima instanta, cat si cea a recursului in materia prelungirii arestarii preventive trebuie sa aiba loc inlauntrul duratei arestarii.

IV. Liberarea provizorie (Legea 32/1990)
Imbraca doua forme:
1) Sub control judiciar
2) Pe cautiune
Sub aspectul naturii juridice, liberarea provizorie este conceputa de legiuitor ca o masura preventiva de inlocuire a arestarii preventive, ceea ce inseamna ca este nece-sar, ca o conditie prealabila sine qua non, ca temeiurile arestarii sa subziste, pentru ca daca temeiurile arestarii nu mai subzista atunci acesta nu e motiv de liberare provizorie, ci motiv de revocare a masurii.
In cazul liberarii sub control judiciar e necesar sa fie indeplinite urmatoarele con-ditii: a) Sa se fi comis o infractiune neintentionata sau una intentionata la care pedeap-sa este de cel mult sapte ani. b) E necesar ca inculpatul sa fie arestat in cauza. c) Inculpatul arestat sa nu fie recidivist. d) Sa nu existe date din care sa rezulte temerea ca, lasat in libertate, inculpatul va savarsi o alta infractiune sau ca va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unui martor sau al unui expert ori prin distrugerea sau alterarea mijloa-celor de proba.
La liberarea pe cautiune conditiile sunt identice, existand doar doua diferente: a) Depunerea cautiunii (cel putin 10 milioane). b) Pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea intentionata sa fie de cel mult 12 ani (Legea 169/2002).
Procedura este, in general, aceeasi. O particularitate prezinta controlul judiciar. Acesta este conceput ca o conditie prealabila de liberare provizorie. Este alcatuit din ansamblul obligatiilor prevazute de lege, care atrag, in caz de neindeplinire reincar-cerarea.
Conditii: a) Obligatia de a nu parasi limitele teritoriale b) Obligatia de a nu se deplasa in locuri anume stabilite c) Obligatia de a nu lua legatura cu anumite persoane d) Obligatia de a comunica organelor judiciare penale orice modificare de adresa e) Obligatia de a se prezenta la toate termenele stabilite f) Obligatia de a nu conduce orice fel de vehicule pe timpul liberarii g) Obligatia de a nu exercita o profesie de natura celeia de care s-a servit la sa-varsirea infractiunii
In urma modificarilor (Legea 169/2002), dreptul de a cere liberarea provizorie este nelimitat. Liberarea provizorie poate fi ceruta in tot cursul procesului. Procedu-ra nu mai este limitata la inculpat, ci ea trebuie extinsa si cu privire la invinuitul arestat. Ascultarea e obligatorie, intotdeauna, in vederea liberarii. Acordarea liberarii provizorii este insa facultativa, ceea ce inseamna ca, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege atunci acordarea liberarii provizorii ramane la aprecierea instantei.

2) Masurile procesuale de ocrotire
Se iau fata de persoana care se afla in ingrijirea unui invinuit sau inculpat retinut sau arestat preventiv.
Legea 3/1970 privind regimul ocrotirii copiilor minori este, in prezent, abrogata prin OUG 26/1997, aprobata prin Legea 103/1998.
Masurile de ocrotire pot fi: tutela sau curatela, asa cum sunt reglementate de Codul familiei, precum si una din masurile prevazute de Legea 103/1998 si anume plasamentul familial sau incredintarea catre o famile ori plasamentul sau incredinta-rea catre un serviciu public ori catre un organism privat autorizat.

3) Masuri procesuale de siguranta
Sunt in numar de doua: a) Obligarea la tratament medical b) Internarea medicala provizorie
(a se vedea cartea de procedura!)

4) Masuri procesuale asiguratorii
Sunt acele masuri procesuale ce pot fi luate in privinta bunurilor invinuitului sau inculpatului ori a bunurilor persoanei responsabile civilmente. Pot avea ca scop fie garantarea repararii pagubei, fie garantarea platii amenzii, fie garantarea aducerii la indeplinire a masurii confiscarii speciale.
Exista trei masuri: a) Sechestrul asigurator a bunurilor mobile b) Poprirea asiguratorie a sumelor de bani c) Inscriptia ipotecara a bunurilor imobile
In cazul inscriptiei ipotecare sunt aplicabile prevederile Legii 7/1996. Dispozitia se da de catre organul judiciar, adica de procuror, in cursul urmaririi penale sau de judecator, in cursul judecatii. Executarea dispozitiei se realizeaza la solicitarea aces-tuia de catre judecatorul delegat, din cadrul serviciului de carte funciara. Impotriva solutiei judecatoresti se poate formula o cale de atac speciala de competenta judeca-toreasca.
In cursul procesului penal pot fi dispuse si alte masuri: a) Restituirea lucrurilor b) Restabilirea situatiei anterioare