Potrivit art. 19, Cod penal, vinovatia prezinta doua forme: g2b6bf
1. Intentia
2. Culpa
3. Praeterintentia (recunoscuta doar de doctrina)

1) Intentia
Fapta este savarsita cu intentie atunci cand infractorul prevede rezultatul actiunii sale, rezultat pe care il doreste sau il accepta.
Felurile intentiei:
Intentia directa
Intentia indirecta (eventuala)

Intentia directa
Suntem in prezenta acesteia atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea acestui rezultat.
Ex: Lovitura cu un topor in cap
Elementele laturii subiective se deduc, intotdeauna, pe baza elementelor care caracterizeaza latura obiectiva.
Existenta intentiei de a ucide se stabileste, avand in vedere instrumentul folosit pentru aplicarea loviturilor, tinand cont de zona vizata de lovitura, de numarul si intensitatea loviturilor, de starea fizica si raportul de forte dintre infractor si victima. Astfel, se are in vedere nu zona lezata, ci zona vizata de lovitura.
Intentia directa prezinta si doua forme speciale:
Intentia premeditata
Se caracterizeaza prin doua elemente:
- Luarea hotararii infractionale intr-o stare de relativ calm.
- Trecerea unui interval de timp din momentul adoptarii hotararii si pana la punerea ei in executare.
Unii considera ca exista si un al treilea element:
- Efectuarea unor acte de pregatire.
In realitate, actul de pregatire nu este de esenta premeditarii, ci doar probeaza existenta ei. Premeditarea apare ca circumstanta agravanta. E posibil retinerea ca o agravanta judiciara la alte actiuni potrivit art. 75 (2), cod penal.
Intentia repentina (spontana)
Se caracterizeaza prin luarea hotararii sub imperiul unei stari de tulburare sau emotie si punerea ei imediata in executare.
In codul penal este reglementata in trei situatii:
- Circumstanta atenuanta a starii de provocare (art. 73, lit. b)
- Infractiunea de pruncucidere (art. 177)
- Infractiunea de incaierare (art. 322)
Intentia repentina este o cauza de atenuare a raspunderii penale (fata de cea premeditata care e o cauza agravanta). Totusi, intentia repentina nu exclude existenta unor acte de pregatire.

B. Intentia indirecta (eventuala)
Ne aflam in prezenta acesteia atunci cand infractorul nu urmareste producerea rezultatului, dar il accepta.
In cazul intentiei eventuale avem doua urmari:
- Prima pe care infractorul o doreste si in considerarea careia el efectueaza actiunea.
- Cea de-a doua, pe care o prevede, dar nu o doreste, ci doar o accepta, fiindu-i indiferent daca ea se produce sau nu.
- Prima urmare poate sau nu poate fi prevazuta de legea penala. Cea de-a doua trebuie sa fie prevazuta de legea penala.
Exista intentie indirecta atunci cand, dupa ce infractorul ii aplica victimei mai multe lovituri nesusceptibile sa-i produca moartea, lasa victima cazuta in zapada in timp ce temperatura de afara este scazuta.
S-a retinut tot intentie eventuala situatia in care o persoana isi imprejmuieste un teren cultivat cu un gard de sarma care il alimenteaza cu curent electric. Fapta nu este prevazuta de legea penala. Insa exista eventualitatea ca o persoana sa se electrocuteze, fapta care nu e dorita, dar acceptata de catre proprietarul terenului.

2) Culpa a) Culpa cu prevedere
In cazul culpei cu prevedere, infractorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu il accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce. In aceasta situatie, fata de intentie, faptuitorul nu accepta producerea rezultatului. Autorul isi fundamenteaza convingerea ca rezultatul nu se va produce pe anumite imprejurari obiective pe care insa, el le apreciaza in mod eronat.
Ex: Persoana care, aflata la vanat, incearca sa ucida animalul vanat, dar vede o alta persoana care se afla tot la vanat. Convingerea ca nu va trage in acesta se bazeaza pe calitatea sa de bun tragator.
Si in cazul culpei cu prevedere infractorul prevede doua urmari:
- o urmare pe care o doreste si care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala.
- o urmare pe care o prevede, dar nu o accepta si care este intotdeauna prevazuta de legea penala. b) Culpa fara prevedere
In cazul acesteia, infractorul nu prevede rezultatul, desi putea si trebuia sa-l prevada.
In acest caz, spre deosebire de toate celelalte feluri ale vinovatiei, infractorul nu prevede urmarea faptei.
Ex: O persoana care are un copil mic uita un recipient ce contine o substanta toxica intr-un loc aflat la indemana copilului. In acest caz, persoana nu prevede rezultatul, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Posibilitatea si obligatia de prevedere
Obligatia si posibilitatea obiectiva, care se apreciaza in raport de situatia omului (persoanei) sau subiectiva, care tine de o situatie concreta.
Cazul fortuit -; Imposibilitatea fortuita de prevedere (art. 47, cod penal).

3) Praeterintentia
Forma mixta de vinovatie ce consta in suprapunerea unei culpe peste o intentie directa.
In cazul praeterintentiei, infractorul urmareste producerea unui rezultat prevazut de legea penala, dar se produce un rezultat mai grav, pe care faptuitorul nu-l prevede, dar putea si trebuia sa-l prevada, sau il prevede, dar nu-l accepta.
Cel mai adesea, la praeterintentie se intalneste culpa fara prevedere.
Avem doua urmari:
- Urmarea pe care infractorul o dorea.
- Urmarea pe care infractorul nu a prevazut-o, desi putea si trebuia.
Ex: O persoana, care urmareste ranirea alteia cu un cutit, arunca spre aceasta, in directia picioarelor, un cutit. Cutitul raneste, insa, victima in abdomen si aceasta decedeaza.
Praeterintentia se deosebeste de culpa cu prevedere prin aceea ca, desi avem doua urmari, in cazul culpei cu prevedere urmarea dorita poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala. In cazul praeterintentiei, urmarea dorita este intotdeauna prevazuta de legea penala.
Situatia in care actiunea de baza este savarsita cu titlu de gluma este tot o praeterintentie.

Sanctiunea actiunii si inactiunii:
Potrivit art. 19, aln. Final, cod penal, actiunea se sanctioneaza doar atunci cand este savarsita cu intentie, afara de cazul in care legea prevede in mod expres si sanctiunea actiunii comise din culpa.
Ex: Fapta de a ucide o persoana se sanctioneaza ca omor, atunci cand este savarsita cu intentie, insa este sanctionata si uciderea din culpa.
Distrugerea in forma simpla se sanctioneaza doar atunci cand este savarsita cu intentie; distrugerea din culpa nu este sanctionata.
Inactiunea se sanctioneaza fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa, afara de cazul in care legea prevede doar sanctiunea ei in ipoteza in care fapta este comisa cu intentie.
Inactiunea se sanctioneaza in acelasi fel, fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa.

Mobilul si scopul infractiunii
Mobilul infractiunii -; Motivul care il determina pe autor sa comita infractiunea. Orice actiune umana este determinata de un anumit mobil.
In norma de incriminare mobilul poate sa apara fie ca un element constitutiv al infractiunii in forma ei de baza, fie ca o cauza de agravare.
Mobilul apare ca element constitutiv in cazul infractiunii prevazuta de art. 247, cod penal, abuzul in serviciu.
Alteori, mobilul apare ca o cauza de agravare. Daca omorul este savarsit in interes material, acesta devine omor calificat (art. 175, lit. b, cod penal).
Scopul infractiunii -; Ceea ce infractorul urmareste sa realizeze prin comiterea faptei.
Scopul prezinta relevanta din punct de vedere penal atunci cand e cerut de norma de incriminare.
Scopul poate sa apara ca un element constitutiv al infractiunii sau ca o cauza de agravare.
Ca element constitutiv -; In cazul art. 208, cod penal -; furt
Ca element agravant -; In cazul art. 176, lit. d, cod penal -; omorul deosebit de grav.
Ori de cate ori in norma de incriminare se cere un mobil sau un scop special, fapta nu se poate comite decat cu intentie directa.