Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, care prevede dreptul partilor de a dispune de procesul civil in conditiile prevazute de lege. In aceasta situatie pot aparea incidente in procesul civil derivate din vointa partilor, care ar face imposibila finalizarea procesului civil printr-o hotarare judecatoreasca.

Staruinta partilor -; conditie a finalizarii procesului civil i4l8lo
Art. 129, C.pr.civ. prevede ca partile au datoria sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului civil.
Potrivit art. 45, C.pr.civ. (referitor la participarea procurorului in procesul civil), atunci cand procurorul a pornit actiunea civila, titularul dreptului in numele caruia s-a exercitat aceasta actiune va fi introdus in proces si el poate sa faca acte de dispo-zitie, precum renuntarea la judecata, renuntarea la dreptul dedus judecatii sau incheierea unei tranzactii. Prof. I. Deleanu considera ca exista trei situatii care pot sa impiedice instanta sa finalizeze judecata printr-o hotarare judecatoreasca.

I. Desistarea
Reprezinta renuntarea la o situatie juridica de catre chiar acela care a creat acea si-tuatie. Codul de procedura civila reglementeaza doua forme de desistare: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul dedus judecatii. a) Renuntarea la judecata
In principiu, se face potrivit art. 246, C.pr.civ., iar daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, se poate face oricand.
Renuntarea se poate face verbal, in fata instantei, printr-o declaratie in acest sens, sau in scris. De asemenea ea se poate face expres, sau poate sa rezulte implicit din atitudinea partii in procesul civil (Ex: Partea nu face acte de procedura, nu se pre-zinta la judecata).
In principiu, ea se realizeaza printr-un act unilateral de vointa si poate fi facuta oricand in cursul procesului. Totusi, legea prevede cateva conditii in plus in raport cu momentul renutarii la judecata, distingand trei posibile situatii:
1. Daca renuntarea la judecata se face dupa ce paratului i s-a comunicat cererea de chemare in judecata, el poate pretinde cheltuieli de judecata (Ex: Pentru ca a facut o intampinare, si-a angajat un aparator).
2. Daca renuntarea se face dupa ce s-a intrat in dezbaterea fondului litigiului, e necesara si invoirea paratului care poate cere nu doar cheltuieli de judecata, ci si despagubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin continuarea judecatii pana in acel moment (Ex: S-a desfasurat procesul timp de doi ani, apoi reclamantul, dandu-si seama ca nu are sorti de izbanda, renunta la judecata. In aceasta situatie este ne-voie de acordul paratului pentru a renunta la judecata, iar acesta are dreptul la despagubiri si la cheltuieli de judecata.
3. Pentru aceleasi motive aratate trebuie, de asemenea, acordul paratului in cazul in care renuntarea la judecata s-ar face direct in apel sau in recurs.
Renuntarea trebuie sa se faca personal de catre reclamant, iar daca ea se face printr-un mandatar, acesta trebuie sa aiba procura (imputernicire speciala, pentru ca se savarseste un act de dispozitie in procesul civil, iar mandatarul trebuie sa aiba o imputernicire).
Manifestarea de vointa a reclamantului in sensul renuntarii la judecata trebuie sa fie neindoielnica, neechivoca si lipsita de vicii.
Reclamantul trebuie sa aiba capacitatea de a renunta si totodata puterea de a dispune de acel drept (dreptul la judecata). De exemplu, tutorele nu are capacitate de a face acte de dispozitie in numele copilului minor sau mama nu poate renunta la dreptul actiunii in stabilirea paternitatii.
Instanta va proceda la verificarea cauzei renuntarii, adica temeiul acesteia si nu va lua act de renuntare daca acea cauza este ilicita sau imorala.
Efectele renuntarii la judecata:
- Instanta judecatoreasca, daca sunt indeplinite conditiile si exigentele, ia act de renuntare si, printr-o incheiere, inchide procesul.
- Prin renuntarea la judecata se inlatura efectul intreruptiv de prescriptie, pentru ca, intr-o asemenea situatie, cererea nu mai poate fi considerata ca efectiva.
- Actele si masurile procesuale, inclusiv cele asiguratorii (Ex: Sechestrul), raman fara obiect.
Partile sunt repuse in situatia anterioara procesului deoarece din acel proces nu mai pot sa rezulte, in principiu, nici un fel de efecte. Totusi, unele efecte pot sa existe chiar si in situatia renuntarii la judecata:
- In anumite situatii, paratul poate sa ceara cheltuieli de judecata si despagubiri.
- Daca exista o stare de litisconsortiu (de coparticipare procesuala, tovarasie acti-va, pasiva sau mixta) renuntarea de catre unul nu produce nici un efect asupra situatiei procesuale a celorlalti.
- Renuntarea la judecarea cererii principale nu produce nici un efect in legatura cu solutionarea cererilor incidentale, intre care si eventuala cerere reconventionala a paratului.
Prof. I. Deleanu considera ca se pastreaza efectul punerii in intarzaiere a debitoru-lui prin introducerea cererii de chemare in judecata, intrucat aceasta cerere are cel putin semnificatia unei somatii.
Prin renuntarea la judecata, reclamantul nu renunta si la dreptul dedus judecatii. Daca el se mai afla in cursul termenului de prescriptie, va putea sa introduca o noua cerere de chemare in judecata, careia nu i s-ar putea opune autoritatea de lucru judecat, fiindca prima cerere nu a fost abordata in fond.
Se pune problema de cand isi produce efectele renuntarea la judecata. Aceasta isi produce efectele din momentul cand s-a facut renuntarea sau din momentul cand s-a dat incheierea prin care se ia act de renuntare. Prof. I. Deleanu spune ca legea dispune: “instanta ia act de renuntare”. Astfel, efectele se produc de la momentul renuntarii, instanta doar constata prin incheierea ei ca a intervenit deja o renuntare. Totusi, in cazul in care pentru a-si produce efectele e necesara invoirea sau acordul paratului, daca se da acest acord, practic suntem in prezenta unui contract judiciar, iar contractele, in general, isi produc efectele de la momentul realizarii acordului de vointa. b) Renuntarea la dreptul dedus judecatii
Aceasta ipoteza este reglementata de art. 247, C.pr.civ., ea semnificand abandonarea de catre reclamant doar a dreptului pe care l-a dedus in judecata.
In principiu, conditiile renuntarii la dreptul dedus judecatii sunt aceleasi cu cele de la renuntarea la judecata. Totusi, ele prezinta urmatoarele particularitati:
1. Pentru renuntarea la dreptul dedus judecatii nu e necesar acordul paratului, dar acesta va putea sa solicite despagubiri si cheltuieli de judecata.
2. Renuntarea la dreptul dedus judecatii se poate face in orice stadiu al procesului, dar exista totusi trei ipoteze posibile:
- Cand renuntarea se face in fata instantei de judecata, aceasta va adopta o hota-rare prin care se respinge in fond cererea de chemare in judecata, hotarare care nu poate fi atacata decat in recurs.
- Daca renuntarea se face in fata instantei de apel, aceasta, luand act de renuntare, va anula hotararea de condamnare pronuntata in prima instanta.
- Daca renuntarea se face in fata instantei de recurs, aceasta, luand act de renun-tare, va anula nu numai hotararea primei instante, ci si hotararea instantei de apel.
Trebuie precizat ca aceasta hotarare a instantei de recurs nu va mai putea fi ataca-ta cu recurs, pentru ca nu exista recurs la recurs (dar va putea fi exercitata contestatia in anulare daca exista cele doua conditii, sau recursul in anulare, daca exista cele opt cazuri).
Renuntarea la dreptul dedus judecatii se poate face expres, in fata instantei de judecata sau, tinand seama de gravitatea renuntarii, printr-un inscris autentic. Prof. I. Deleanu considera ca renuntarea s-ar putea face in conditiile art. 1176, C.civ. si printr-un act sub semnatura privata, daca la primul termen este recunoscut inscrisul (este ridicata valoarea inscrisului sub semnatura privata la rangul de inscris autentic).
Uneori, renuntarea la dreptul dedus judecatii trebuie sa se faca cu acordul paratului:
- Atunci cand paratul a facut o cerere reconventionala si aceasta nu se poate diso-cia, pentru a fi rezolvata, de cererea principala (in caz de stare de indivizibilitate, cand nu pot fi judecate decat impreuna).
- Atunci cand renuntarea la dreptul dedus judecatii s-ar face in mod fraudulos, urmarind un alt scop decat acela de a inchide procesul (prof. I. Deleanu considera ca, in general, actele frauduloase nu pot sa produca efecte).
Pentru a renunta, reclamantul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune, iar dreptul dedus judecatii trebuie sa poata face obiectul unei abandonari, el nefiind un drept care intereseaza si ordinea publica (Ex: Mama nu poate renunta la stabilirea filiatiei copilului pentru ca acest drept nu ii apartine si pentru ca este un interes care priveste ordinea publica).
Efectele renuntarii la dreptul dedus judecatii:
- Instanta, luand act de renuntare, nu mai poate sa statueze asupra fondului litigiului.
- Prin renuntarea la drept, reclamantul renunta irevocabil la exercitarea unor acti-uni viitoare cu privire la acel drept.
Ex: Atunci cand reclamantul deschide procesul printr-o actiune petitorie, solici-tand recunoasterea dreptului sau de proprietate, daca el renunta, in viitor va putea exercita o actiune posesorie.
- Renuntarea la dreptul dedus judecatii nu impiedica rezolvarea cererilor inciden-tale, care, avand o autonomie proprie, urmeaza sa fie rezolvate ca cereri distincte (Ex: Cererea reconventionala a paratului, cererea de interventie principala a unui tert, cererea de interventie fortata a tertului pe calea chemarii in judecata a unei alte persoane). Exista doua forme de interventie voluntara la initiativa tertului: a) Interventia principala -; Cand tertul invoca in proces un drept propriu, pe care il opune reclamantului si paratului (Ex: Cei doi se judeca pentru un imobil, dar intervine voluntar tertul, aratand ca el este proprietarul imobilului). b) Interventia accesorie -; Cand tertul solicita intrarea in proces pentru a sprijini apararea uneia dintre parti, atunci cand are un interes.
Sunt trei forme de interventie fortata a tertului in procesul civil, adica aducerea lui in proces la initiativa uneia dintre parti:
1) Chemarea in judecata a unei alte persoane - Acea chemare in judecata a unui tert care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul (Ex: A si B au un drept de proprietate asupra unui imobil si il cheama pe C in proces, care se preva-leaza ca el e proprietar. Astfel, instanta va evita un nou proces).
2) Chemarea in garantie -; Aducerea in proces a unui tert care are fata de una dintre parti o obligatie de garantie legala sau contractuala, ori o obligatie de despa-gubire (Ex: Cand paratul care a cumparat imobilul il cheama in proces pe C, acesta garantand evictiunea).
3) Aratarea titularului dreptului -; Aratarea tertului in numele caruia paratul detine bunul sau exercita un drept asupra bunului.
Este important de precizat ca astfel de cereri incidentale pot fi judecate chiar daca s-a renuntat la dreptul dedus judecatii, fiind cereri autonome.
II. Tranzactia
Este reglementata prin dispozitiile Codului civil si Codului de procedura civila. Din economia reglementarilor in legatura cu tranzactia rezulta ca partile pot incheia o tranzactie fie pentru prevenirea unui litigiu, fie pentru stingerea unui litigiu deja declansat.
Ca modalitate de finalizare a litigiului fara ca instanta sa dea o hotarare in acest sens ne intereseaza tranzactia facuta pentru a stinge un litigiu survenita in cursul unui proces civil. Aceasta reprezinta de fapt o varietate de contract judiciar, adica o conventie in fata instantei si sub controlul acesteia prin care partile, facandu-si con-cesii reciproce inteleg sa puna capat litigiului dintre ele (de esenta tranzactiei este faptul ca partile isi fac concesii reciproce). De exemplu, daca in cadrul unui proces civil, paratul achieseaza in totalitate pretentiilor reclamantului, aceasta nu reprezinta o tranzactie, pentru ca nu exista elementul reciproc al concesiilor.
Daca instanta judecatoreasca, controland cauza tranzactiei, verificand-o daca este licita si morala, ia act de tranzactie, o va face printr-o asa numita “hotarare de expedient”. In dispozitivul acestei hotarari pentru ca instanta preia intocmai conti-nutul intelegerilor care au intervenit intre parti, s-a discutat daca o astfel de hotarare de expedient e o hotarare a instantei prin care se transeaza litigiul. Prof. I. Deleanu considera ca nu este o astfel de hotarare prin care instanta ar solutiona procesul, pen-tru ca instanta doar constata tranzactia care a intervenit intre parti, fara sa mai ada-uge nimic la continutul acestei tranzactii. Instanta ia act de intelegerea partilor fara sa adauge ceva in hotararea pe care o va da (instanta introduce in dispozitiv intelege-rea partilor).
Impotriva tranzactiei (contractului judiciar) partile au la dispozitie actiunea in nulitatea conventiei, iar cat priveste hotararea de expedient partile au la dispozitie recursul si apelul, dar numai pentru neregularitati de judecata, nu si in ceea ce priveste continutul tranzactiei. In acest caz, creditorul (care este un tert la judecata) nu va putea ataca hotararea.
Daca instanta ia act de tranzactia intervenita, aceasta produce doua categorii de efecte:
1. Efecte care se ataseaza conventiei partilor: a) Incheierea tranzactiei are un efect extinctiv in ceea ce priveste drepturile si obligatiile care au fost deduse judecatii. b) Tranzactia creeaza intre parti noi drepturi si noi obligatii. c) Prin tranzactie, partile renunta la orice actiuni viitoare cat priveste drepturile si obligatiile ce s-au stins prin tranzactie.
2. Efectele care se ataseaza hotararea de expedient: a) Aceasta hotarare prin care se ia act de tranzactia intervenita intre parti dezin-vesteste instanta de acel litigiu. b) Prin faptul ca instanta ia act de tranzactia intervenita, conventia partilor doban-deste astfel valoarea unui act autentic. c) Hotararea de expedient a instantei are valoare de titlu executoriu, dand astfel eficacitate deplina contractului judiciar intervenit intre parti.

III. Perimarea
Este prevazuta in dispozitiile art. 248, C.pr.civ., fiind definita ca o institutie hibrida, in sensul ca, pe de o parte, prin intermediul ei instanta are posibilitatea sa scoata de pe rol unele cauze care raman in nelucrare o perioada determinata de lege, iar, pe de alta parte, e o sanctiune fata de partile care si-au lasat litigiul in nelucrare (inactiv), nefacand actele de procedura necesare, in vederea finalizarii judecatii.
Conditiile perimarii:
1) Pentru a se perima judecata, trebuie ca instanta sa fi fost investita cu o cerere pentru o judecata in fond sau o cerere pentru exercitarea controlului judiciar (contro-lul judiciar este inteles in sens larg: apel, recurs, contestatie in anulare, revizuire).
2) Perimarea functioneaza in orice jurisdictie si in fata oricarei instante daca partile trebuie ele insele sa faca acte de procedura in vederea finalizarii litigiului. Per a contrario, perimarea nu opereaza in fata unui tribunal arbitral care e obligat sa pronunte o hotarare in cel mult 5 luni, daca partile nu s-au inteles altfel. Ea nu ope-reaza nici in cadrul unei actiuni care a fost exercitata de procuror in conditiile art. 45, C.pr.civ. De asemenea, ea nu opereaza nici in cazul unui recurs in anulare, intru-cat acesta este exercitat numai de catre procurorul general al Parchetului de pe langa CSJ, din oficiu sau la cererea ministrului Justitiei.
3) Perimarea opereaza daca, din vina partii, cauza a ramas in nelucrare timpul prevazut de lege. Asa fiind nu s-ar putea retine vina partii cand: a) Cererea sa nu a ajuns inca la instanta. b) Cererea sa nu a ajuns inca la instanta competenta, adica a ajuns la o instanta care si-a declinat competenta si nu a ajuns la instanta competenta, sau si a doua instanta s-a declarat incompetenta. In acest caz litigiul de competenta se rezolva de catre instanta superioara printr-un regulator de competenta. c) Nu se poate retine culpa partii in cazul in care instanta la care a ajuns cererea nu a fixat inca un termen de judecata.
4) Cauza se perima daca de la ultimul act de procedura facut de parte a trecut mai mult de un an, in materie civila si mai mult de 6 luni, in materie comerciala si in materia executarii silite.
Termenul de perimare se poate intrerupe, dar numai printr-un act de procedura facut de catre partea interesata si in scopul continuarii judecatii (acest lucru trebuie mentionat expres).
Acest termen se suspenda pe timpul suspendarii voluntare sau obligatorii a jude-catii sau daca partea a fost in imposibilitate sa faca actul de procedura la care era indatorata.
Perimarea (prev. de art. 248, C.pr.civ.) opereaza si fata de incapabili, avand deci un efect mult mai puternic decat prescriptia extinctiva, care nu opereaza impotriva incapabililor).
Perimarea opereaza de drept, dar, pentru ca ea sa-si produca efectele, trebuie constatata de instanta si, fiind o chestiune de fapt, ea trebuie sa fie probata. Instanta poate constata perimarea:
- Din oficiu, la implinirea termenului aratat, dar cu citarea partilor si in urma dezbaterilor contradictorii.
- La cererea uneia dintre parti (chiar si paratul ar avea un asemenea interes) fa-cuta, pe cale de exceptie, in proces sau printr-o cerere separata. Instanta se pronunta printr-o incheiere (daca respinge perimarea), iar aceasta incheiere nu poate fi atacata decat o data cu fondul sau instanta pronunta o hotarare de admitere a perimarii, dezinvestandu-se de acel litigiu.
Hotararea instantei poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Daca partile nu au fost legal citate, se ia in considerare hotararea din sau de pe rol, iar termenul de 5 zile curge de la aflarea de catre parti.
Efectele perimarii:
1) Prin constatarea perimarii partile sunt repuse in situatia anterioara judecatii, ceea ce insemna ca se considera ca instanta nu a fost investita cu solutionarea acelui litigiu, ca prescriptia nu s-a intrerupt, ca paratul e considerat de buna-credinta, ca el nu datoreaza daune moratorii si compensatorii si ca el este indreptatit, daca perima-rea s-a depus din vina reclamantului, sa obtina cheltuieli de judecata si eventuale despagubiri.
2) Perimarea isi produce efectele fata de toate partile din proces, ea fiind indivi-zibila.
3) Perimarea nu are nici un efect cat priveste dreptul la actiune al reclamantului care, daca se mai afla in intermediul termenului de prescriptie, va putea face o noua cerere de chemare in judecata.

IV. Decesul uneia dintre parti
Decesul uneia dintre parti in cursul procesului nu impiedica finalizarea actiunii civile, instanta procedand la suspendarea judecatii pentru introducerea in cauza a mostenitorilor. Totusi, in unele cazuri se poate ca decesul uneia din parti sa finali-zeze procesul si anume in cazul actiunilor strict personale, netransmisibile mostenitorilor, cand decesul partii determina inchiderea procesului (Ex: In cazul unei actiuni facuta de catre unul dintre soti pentru a se constata nulitatea casatoriei sau in cazul unei actiuni de divort).