I. Istoricul institutiei g9z1zx
Societatea romana. Nasterea ideii de societate se situeaza in dreptul roman. Totusi, societatea romana nu se deosebea de indiviziune. Intre mostenitorii unui pater familias exista un consortium, fiecare dintre ei folosind individual bunurile mostenite, care insa se aflau in coproprietate indiviza. Atunci cand fratii luau decizia de a exploata in comun patrimoniul mostenit de la parinte, stabilindu-si pe cale contractuala atributiile fiecarui in gestionarea patrimoniului comun, consortiul se transforma in societas. Faptul ca, inca de la geneza sa, societatea avea legatura stransa cu dreptul succesoral si relatiile de familie, este important din perspectiva dezvoltarii relatiilor dintre asociatii societatilor moderne si contemporane: din acest jus fraternitatis se deduce necesitatea unui grad caracterizat de solidaritate intre asociati, a unei intelegeri care sa evite fraudarea coasociatilor sau adoptarea, de catre asociatii majoritari, a unor decizii care sa contravina in mod vadit intereselor legitime ale asociatilor minoritari. Totusi, societatea se deosebeste de indiviziune din cel putin doua motive principale: (a) indiviziunea este esentialmente temporara, in timp ce societatea este creata pentru a dura; (b) actele juridice asupra patrimoniului presupun consimtamantul unanim al coindivizariulor, in timp ce, de regula, deciziile asupra patrimoniului societatii se adopta cu majoritate.
De la indiviziune la patrimoniul social. Secolul XVII marcheaza un progres juridic sensibil, indeosebi prin crearea societatii in comandita, reglementata pentru intaia oara in 1673. Pe de o parte, cel care punea fondurile banesti la dispozitia comerciantului, dorea sa isi limiteze raspunderea la cuantumul fondurilor respective si, de obicei, sa ramana incognito. Aceste fonduri ieseau din patrimoniul comanditarului, dar nu intrau in patrimoniul comerciantului comanditat, care, in schimb, risca intreaga sa avere in expeditiile de marfuri ce faceau obiectul comanditei. Practic, comandita avea, in forma incipienta, propriul sau patrimoniu : tocmai de aceea, sub sanctiunea nulitatii, contractele de comandita si numele comerciantilor implicati erau supuse unor formalitati de publicitate, pentru ca tertii care intrau in legatura cu comerciantul sa-i cunoasca averea, precum si fondurile puse la dispozitia sa de catre comanditar, pentru ca, in baza decretului regal, creditorii comerciantului trebuiau sa urmareasca intai patrimoniul comanditei (fonduri si marfuri) si numai in subsidiar averea comanditatului comerciant. In aceeasi perioada apar societatile pe actiuni, nascandu-se conceptele de aport social si capital social.

De la patrimoniu la personalitatea juridica. Totusi, proprietatea colectiva nu era conciliabila cu tehnica juridica de origine romana, care presupunea ca, daca aporturile sunt separate de patrimoniul asociatilor, aceste aporturi trebuie sa apartina unei persoane. In contextul aparitiei si dezvoltarii societatilor de capitaluri, in care personalitatea si patrimoniul actionarilor erau indiferente, a aparut necesitatea personificarii societatatii-insesi. Corpus societas agit…tanquam singularis personam (jur. italian Baldo, in IL Georgescu, nr.5). Astfel s-a impus ideea „personalitatii corpului”, a unei personalitati juridice distincte, care era corpul social, entitatea sociala. De la teoria corpului provine notiunea britanica de incorporation, fondata pe teoria contractualismului legal, potrivit careia asociatii, folosind un instrument contractual, creeaza o entitate separata, relativ independenta din punct de vedere juridic, careia i se recunoaste personalitatea pe baza unei simple inregistrari inaintea unei autoritati publice. In schimb, dreptul francez nu recunostea existenta companiilor decat pe baza unui decret regal, iar personalitatea juridica a aparut ca o concesiune din partea autoritatii, a statului. Acesta din urma va juca un rol important, nu numai in crearea societatilor, ci si in functionarea lor: a se vedea legislatia imperativa, coercitiva, destinata a garanta ca societatea respecta valorile sociale, fiind condusa in mod corect si democratic.

II. Natura juridica a societatilor comerciale

1. Urmand traditia romana, societatea este (doar) un contract. Codul civil roman a ramas nemodificat si printr-o formulare desueta, dar frumoasa, defineste (art.1491) societatea drept un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scopul de a imparti foloasele ce ar putea deriva. Francezii au reformat fundamental Codul civil, in materia societatilor, indeosebi in anul 1978 (si 1985), urmand ca, in mod straniu, prevederile codului lor civil sa fie preluate aproape integral de legea noastra comerciala nr.31/1990. Totusi, personalitatea morala a condus la consecinte juridice ireconciliabile cu teoria contractuala. Pe de o parte, societatea se naste printr-o formalitate administrativ-judiciara urmata de un act de autoritate (incheierea judecatorului delegat). Pe de alta parte, autonomia de vointa a persoanei morale este construita pe reguli democratice, majoritare, ceea ce contravine teoriei generale a contractelor, care nu pot fi modificate decat prin mutuus dissensus. In fine, interventia statului in reglementarea detaliata si restrictiva a mediului de afaceri rupe atat de mult din libertatea contractuala in materie societara, incat o degradeaza de la principiu…la exceptie.

2. Teoria institutiei este bazata pe faptul ca societatea are o organizare preponderent legala. Contractul de societate este lipsit de viata si inapt sa intre in legatura cu tertii, fara activitatea organelor sociale, ale caror atributii si competente sunt reglementate de lege, in principiu prin dispozitii de ordine publica. Organele sociale sunt structurate piramidal si isi desfasoara activitatea prin vot majoritar. In plus, persoana morala scapa controlului unilateral al asociatilor, activitatea ei fiind o chestiune de interes public, care indeamna statul la reglementare in exces.

3. In a doua parte a sec. XX, Scoala de la Rennes (prof. Jean Pailluseau) propune o abordare moderna, interesanta, promovand teoria intreprinderii. Societatea este o forma juridica de organizare a intreprinderii, cea care confera intreprinderii posibilitatea de a avea acces la raporturi juridice, prin fictiunea personalitatii morale. Intreprinderea reprezinta organizarea unor factori si mijloace de naturi diferite (social-uman, financiar, economici) de catre unul sau mai multi intreprinzatori, pe riscul lor, in vedrea obtinerii de profit.
Societatea-intreprindere este un concept fericit, care ar putea conduce la revizia manierei in care se face discinctia intre societatea (activitatea) comerciala si societatea (activitatea) civila. Intreprinderi organizate ar avea si avocatii, medicii, agricultorii, speculantii de imobile etc. S-ar elimina greseala si anacrobismul care deriva din interpretarea art.3-4 Cod comercial, care stabileste criterii care nu mai corespund nevoilor sec. XXI si care nu mai sunt reale. In dreptul modern se pune accentul pe caracterul economic, organizational, lucrativ al unei activitati si nu pe caracterul comercial al acesteia, raportat la niste criterii absolut depasite.

4. Teoriile contractuale neo-liberale. Societatea este, in primul rand, bunul asociatilor, care au creat-o, nu pentru a satisface nevoi si interese sociale, ci pentru a prospera in urma functionarii societatii. In functionare, societatea (ca forma de organizare a intreprinderii) este un nod de contracte: furnizori/clienti, salariati, adminsitratori, asociati, toti sunt legati pe baze contractuale de societate. Adeptii acestei teorii privesc interesul social ca pe interesul comun al asociatilor de a crea bogatii prin perenizarea activitatii societatii si incearca sa creeze parghii pentru o exprimare mai evidenta a libertatii contractuale in materia societatilor…

Finalmente, trebuie sa avem in vedere SRL cu asociat unic: nu exista contract, ci un act unilateral. De aici putem merge mai departe, considerand ca, de fapt, societatea se creeaza prin act juridic colectiv, si nu prin contract stricto-sensu, intrucat interesele semnatarilor converg.
Definitia propusa: societatea comerciala este persoana juridica, constituita prin act juridic unilateral sau colectiv, care ofera asociatilor mijloacele juridice pentru a organiza o activitate pe riscul lor, in vederea obtinerii de profit. Natura activitatii conteaza prea putin. Ceea ce conteaza este riscul, organizarea si intentia de a obtine profit !

III. Comparatii cu alte forme de asociere

1. Asocieri cu personalitate juridica

Din natura juridica (complexa) ar rezulta cateva elemente pe baza carora se pot distinge societatile de alte forme de asociere, mai cunoscute: a) In raport cu Asociatia:
- ambele au personalitate juridica, exigente legale privind limita minima a capitalului/patrimoniului propriu si organe reprezentative cu atributii si responsabilitati juridice similare, prevazute in lege
- societatea are scop lucrativ (este constituita in vederea obtinerii de profit, care sa fie impartit intre asociati), in timp ce asociatia are un scop nepatrimonial, de interes general sau local, dezinteresat din perspectiva membrilor asociati. Totusi, acest criteriu de distinctie este estompat prin faptul ca OG 26/2000 (art.46-48) permite asociatiilor si fundatiilor sa constituie societati comerciale, sa incaseze dividende si, mai ales, sa desfasoare activitati comerciale, cu conditia ca acestea sa fie ocazionale, sa fie in stransa legatura cu scopul principal nelucrativ, iar beneficiile sa fie utilizate pentru finantarea activitatii asociatiei sau sa fie reinvestite in societatile comerciale respective.
- Obiectul de activitate are natura diferita (in principiu civil, la asociatii, dar ocazional comercial)
Exemplul cluburilor de fotbal (amatori ? profesionisti ? sume mari din drepturile de televizare si publicitate ? insuficienta controaleleor fiscale la asociatii ? transformarea in SA ? plata jucatorilor pe baza drepturilor de autor (spectacole publice) sau ca societati de publicitate)

b) In raport cu cooperativele de consum si de credit:
- scopul cooperativelor nu este acela de a imparti profiturile obtinute, ci de a ameliora soarta membrilor cooperatori, pe criterii de solidaritate si ajutor reciproc.
- Interesant este ca Legea nr.109/1996 apeleaza la concepte de drept societar. In virtutea legii, cooperativele (persoane juridice inmatriculate la ORC) au capital social format din parti sociale, iar cota-parte din profitul cooperativei este dividend si se imparte tuturor membrilor cooperatori in functie de numarul partilor sociale detinute. Organele cooperativei sunt Adunarea generala si Consiliul de Administratie si Birou executiv care asigura deciziile operative.
- Principalele distinctii juridice dintre societate si cooperativa sunt (a) principul variabilitatii capitalului social (la cea de-a doua) si (b) principiul absolut democratic conform caruia, la cooperative, fiecare membru are un vot, indiferent de numarul de parti sociale detinute. Finalmente, intr-o cooperativa, nu ponderea in capital sau apoprtul iti confera puterea…
- La societatile cooperative mestesugaresti (DL 66/1990) functioneaza principiul dublei calitati (patron si salariat) in sensul ca fiecare membru cooperator desfasoara activitate in cadrul cooperativei, fiind si remunerat.

2. Asocieri fara personalitate juridica a) Societatea civila
Distinctiile (bazate pe criteriul obiectiv al comercialitatii) sunt binecunoscute: societatea dispune de un patrimoniu caruia i se spune “de afectatiune speciala”, in realitate o indiviziune. Asociatii care contracteaza cu tertii se angajeaza personal fata de acestia (in lipsa personalitatii juridice). Insa dreptul roman este ramas in urma (SCI, SCP, SEL au personalitate juridica si permit desfasurarea de activitati, sa le spunem, esentialmente civile, sub scutul personalitatii morale).
Exemplul de utilitate a societatii civile: investitiile imobiliare (SC nu, inconveniente fiscale, juridice-de aport anual)

b) Asocierea in participatiune (Société en participation; Joint-venture ; stille Gesellschaft)

Societatea in participatiune este reglementata de art.251-256 C.com. si dispune de toate elementele carcateristice ale unei veritabile societati comerciale (affectio societatis, aporturi in vederea efectuarii de fapte de comert si participare la beneficii sau pierderi) cu exceptia personalitatii juridice. In practica, asocierea in participatiune se intalneste cel mai adesea in doua categorii de situatii, care substituie, din diferite ratiuni, contracte de locatiune sau de imprumut:
- (a) asociatul pasiv pune la dispozitia asociatului activ un imobil in vederea desfasurarii in acel spatiu a activitatii comerciale a acestuia; (b) asociatul pasiv detine echipamente sau mijloace de transport pe care le pune la dispozitia asociatului activ in vederea exploatarii comerciale.
- asociatul pasiv detine economii pe care si le fructifica prin finantarea activitatii comerciale ale asociatului activ, in schimbul unei parti din beneficii.
Nefiind supusa vreunei formalitati de inregistrare, inmatriculare sau publicitate, asocierea in participatiune presupune doar incheierea unui contract scris ad probationem . Este o forma de asociere des utilizata pentru a executa, intr-o maniera supla si necunoscuta publicului, operatiuni economice punctuale. Foarte adesea, asocierea in participatiune este folosita pentru a disimula un alt act juridic sau pentru a eluda dispozitiile imperative ale legii. Spre exemplu, este binecunoscuta tehnica autoritatilor publice locale de a se asocia cu agenti economici, de cele mai multe ori prin punerea la dispozitie a unui imobil proprietate publica, cu scopul de a se evita formalitatile de licitatie publica necesare concesionarii, inchirierii sau locatiei de gestiune a activelor imobiliare din domeniul public. O alta situatie este disimularea unui contract de munca printr-un contract de asociere in participatiune, cu scopul evitarii platii contributiilor aferente sistemului public de asigurari sociale.
De natura societatii in participatie este caracterul sau ocult, in sensul ca participarea cel putin a unuia dintre parteneri este necunoscuta tertilor. Cel care contracteaza cu tertii, angajandu-se in nume propriu, este asociatul care administreaza si asigura reprezentarea societatii potrivit contractului si care isi asuma in exclusivitate activitatea comerciala. Desigur, pierderile ce ar putea deriva din operatiunile cu tertii se impart intre asociati potrivit contractului (discutabil : dificultatea calificarii raportului juridic daca asociatul pasiv pretinde o suma fixa, un fel de «chirie»).
Cu toate acestea, caracterul ocult nu este de esenta asocierii si nimic nu se opune ca asociatul reprezentant sa decline in fata tertilor existenta contractului de asociere. Uneori, aceasta obligatie (duty of disclosure) poate fi chiar prevazuta in contract. Acest lucru demonstreaza ca asocierea in participatiune este un instrument util, nu numai pentru a ascunde identitatea asociatilor sau a disimula o alta operatiune juridica, ci mai ales pentru a organiza intr-o maniera supla, pur contractuala, activitati aferente unei operatiuni determinate si temporare.
Contractul de asociere in participatiune cuprinde, de regula, clauze referitoare la aporturi, contributia la beneficii sau pierderi, indicarea exacta a activitatilor asociatului activ pentru care este valabila asocierea, durata asocierii, gestiunea asocierii si luarea deciziilor privitoare la activitati (in practica, se constuie adevarate consilii de administratie), conditiile de incetare a asocierii si modul de lichidare a patrimoniului de afectatiune speciala constituit, precum si clauze de confidentialitate si neconcurenta.
Codul comercial instituie principiul potrivit caruia fiecare asociat ramane proprietarul bunurilor aduse ca aport in asociere, insa caracterul supletiv al normei permite asociatilor sa stabileasca un regim juridic de coproprietate indiviza sau chiar sa atribuie bunurile in proprietate coasociatului care gestioneaza societatea si intra in contact juridic cu tertii, urmand sa se stabileasca modalitatea de lichidare a societatii la incetarea contractului. Avand in vedere neparticiparea unuia dintre asociati la operatiunile asocierii, contractele prevad de obicei clauze prin care se asigura un control al asociatului pasiv asupra activitatii asociatului activ si a rezultatelor asocierii, clauze numite de management sau de performanta in baza carora ii sunt inopozabile asociatului pasiv pierderile rezultate din greseli decizionale sau de gestiune ale asociatului activ, precum si clauze penale referitoare la plata cu intarziere a cotei-parti din beneficii de catre asociatul activ.
Fiind vorba despre fapte de comert, persoana fizica ce se asociaza in participatiune trebuie sa detina calitatea de comerciant autorizat si inregistrat fiscal, altminteri intra sub incidenta legislatiei referitoare la exercitarea ilicita a comertului si la evaziune a fiscala. Daca asociatii sunt numai persoane fizice, societatea isi pierde caracterul ocult, intrucat trebuie inregistrata la Administratia financiara in termen de 15 zile de la incheierea contractului. Din punct de vedere fiscal, Legea nr.414/2002 impune asociatului insarcinat cu administrarea societatii sa organizeze si contabilitatea, in asa fel incat sa permita stabilirea profitului obtinut de fiecare asociat, in vederea impozitarii.

c) Contractul de cooperare economica (de consortiu)

Art. 33 al Legii nr.15/1990 privind reorganizarea fostelor unitati economice de stat in regii autonome si societati comerciale, prevede ca acestea din urma “se pot asocia in vederea realizarii de activitati comune”, art.34 enumerand principalele clauze ale unei astfel de conventii. Operatiunea se aseamana cu asocierea in participatiune, in primul rand prin aceea ca nu da nastere unei persoane juridice distincte si partenerii raman absolut independenti din punct de vedere juridic. Ea se distinge, insa, prin cel putin prin trei aspecte:
- caracterul ocult al participarii unui dintre asociati nu este de natura cooperarii economice, in principiu fiecare dintre parteneri tratand cu tertii prin declararea sau invocarea cooperarii cu partenerul sau, care, cel mai adesea, constituie o garantie in plus a pozitiei sale in tratarea cu tertii;
- fiecare partener contribuie la realizarea activitatii, legea, prin indicarea expresiei “activitate comuna”, instituind in sarcina partenerilor o veritabila obligatie de a coopera activ;
- de esenta acestei modalitati de asociere este coordonarea activitatilor in vederea realizarii obiectivelor propuse, care constau de obicei in producerea in comun a unor bunuri ce necesita investitii in cercetare, competente tehnice si financiare speciale si implica metode inovative in productie, precum si asigurarea unui serviciu a carui grad de complexitate sau risc impune participarea ai multor persoane specializate .
Contractele de cooperare nu pot avea ca obiect sau ca efect impiedicarea, restringerea sau denaturarea jocului concurentei, ori exploatarea de maniera abuziva a unei pozitii dominante detinuta pe piata, prin practici concertate care constau, spre exemplu, in fixarea sau impunerea de maniera directa sau indirecta a preturilor de monopol si de dumping, limitarea sau controlul productiei, desfacerii, dezvoltarii tehnice sau investitiilor, impartirea pietelor sau surselor de aprovizionare. Sunt de asemenea interzise orice asocieri in masura in care aceste activitati pot afecta functionarea normala a pietei in conditii de libera concurenta.

PRINCIPALELE FORME JURIDICE DE ORGANIZARE
A FAPTELOR DE COMERT

Drept comparat

I. Forme neasociative

1. Comerciantul persoana fizica (autorizata)

FR (commercant); SUA (sole proprietorship); UK (sole trader); G (Kaufmann)

Reglementat prin recenta Lege nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoanele fizice, care abroga Decretul-Lege nr.54/1990 privind activitatile economice desfasurate pe baza liberei initiative.
Constituire: autorizatiile de desfasurare a activitatilor economice se elibereaza de catre Primarul localitatii de domiciliu a persoanei fizice pe baza unui dosar, din care cea mai importanta piesa este dovada aptitudinilor in domeniul pentru care se solicita autorizarea (diploma de absolvire, certificat de competenta profesionala sau carte de mestesug). Dupa obtinerea autorizatiei, titularul este obligat sa se inregistreze la Registrul comertului.
Fiscalitate: Venitul net (cel incasat minus cheltuielile deductibile) se impoziteaza potrivit OG nr.7 din 19 iulie 2001 cu cote intre 18% si 40%. Titularul activitatii este obligat sa depuna declaratie pe venitul anual global, daca mai detine vreo alta sursa de venit in afara activitatii independente (este salariat, a avut venituri din chirie, din drepturi de proprietate intelectuala etc.) Venitul net se impoziteaza, chiar daca este reinvestit si nu este distribuit catre / consumat de titularul activitatii.
Social: Se datoreaza contributia de asigurari sociale de 35% si contributia pentru asigurarile de sanatate de 7%, ambele aplicate venitului net impozabil. Titularul autorizatiei are calitatea de “angajat propriu” si are interdictia de a folosi orice alta munca salariata in afara membrilor de familie care locuiesc in aceeasi localitate.
Dezavantaje: finantarea se poate face exclusiv prin reinvestirea profitului net sau prin contractarea de credite; nu se poate angaja un manager profesionist, deci administrarea afacerii si controlul apartin aceleiasi persoane, care in principiu are competente restranse la un anumit domeniu de activitate si nu in management;

2. SRL cu asociat unic

FR (entreprise unipersonnelle a responsabilité limitée -; EURL; din 1999 société par actions simplifiée unipersonnelle SASU); SUA (nereglementat); G (Gesellschaft mit beschrankter Haftung - GmbH)

Constituire: act constitutiv care cuprinde un Statut (lipsa Contract de societate); avize speciale de constituire si functionare necesare in functie de obiectul de activitate (banci, asigurari, intermedieri valori mobiliare etc.); asociatul trebuie sa detina certificat sau sa fie atestat profesional pentru anumite obiecte de activitate (consultanta fiscala, contabilitate, agentie imobiliara).
Inregistrare: Registrul Comertului; publicarea incheierii de admitere in M.Of.
Capital social minim: 2.000.000 lei
Fiscalitate: (se caracterizeaza prin dubla taxare) imp.pe profit 25% din profitul net; imp. pe dividende 5% din dividendele distribuite persoanelor fizice si 10% pt. pers. juridice; pe langa acestea, daca obiectul de activitate este reglementat (ca profesie) exista obligatia achitarii unei contributii (profesionale) raportate la cifra de afaceri (0,5%-10%) organismului/institutiei (profesionale) care autorizeaza/supravegheaza piata respectiva (BNR, CSA, CECCAR; UNAI etc.). Ca principiu, in Romania, societatile datoreaza impozit si pe profitul reinvestit in mijloace fixe, cu corectivul ca noua Lege 414/2002 privind impozitul pe profit, permite agentului economic sa opteze, fie pentru regimul de amortizare accelerata (ceea ce conduce la deducerea in primul an a 50% din valoarea investitiei) fie pentru deducerea pe loc a unor cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentand 20% din valoarea de intrare a investitiei.
Social: Asociatul unic nu poate fi salariat al propriei sale societati. Daca nu este salariat al unui alt angajator, asociatul datoreaza contributia de asigurari sociale de 34% si contributia pentru asigurarile de sanatate de 6,5% din dividendele incasate sau cel putin din salariul minim pe economie.

II. Forme asociative

1. Dotate cu personalitate morala

a) Societatile comerciale
SNC -; Société en nom Collectif (SNC); Partnership; Offene Handelsgesellschaft (OHG)
Caracterul nelimitat al raspunderii asociatilor, care isi pun in joc intreaga avere pentru acoperirea pierderilor societatii, este elementul caracteristic tuturor sistemelor de drept, fapt pentru care nu se prevede vreun capital social minim.
Diferenta fundamentala consta in faptul ca, in dreptul roman, numai societatea este comerciant, cu urmarea principala ca societatea datoreaza impozit pe profit, iar asociatii impozit pe dividendele distribuite, in timp ce in toate celelalte sisteme de drept mentionate, asociatii cu raspundere nelimitata sunt considerati ei insisi comercianti, cu consecinta ca societatea nu este subiect al impozitului pe profit, ci asociatii datoreaza direct impozit pe venitul net ca persoane fizice, in raport cu cota-parte detinuta in capitalul social, indiferent daca societatea a reinvestit profitul net sau l-a distribuit cu titlu de dividend catre asociati.
In drepturile anglo-saxone, aceasta forma sociala nu are personalitate juridica (unincorporated business, no legal entity), fiecare dintre asociati fiind considerat co-proprietarul tuturor aporturilor aduse in societate, dupa sistemul codului civil. In dreptul american, singura formalitate de constituire este incheierea unui contract de asociere, partnership-ul nefiind inmatriculat.
In SUA este reglementata o varietate a societatii in nume colectiv (Joint stock Company) care pastreaza regulile raspunderii nelimitate si ale gestiunii contractuale caracteristice societatii de persoane, insa capitalul social este impartit in actiuni transferabile.

Soc. in comandita (simpa sau pe actiuni) -; Société en Commandite (Simple / par Actions); Limited Partnership (Limited sau Ltd.) ; Kommanditgesellschaft (KG)
Caracteristica principala este posibilitatea obtinerii, de catre persoane cu aptitudini in domeniul de activitate al societatii, a unei finantari din partea asociatilor comanditari (commanditaires; limited partners; kommanditist ). Acestia din urma raspund pentru datoriile societatii in limita valorica a aportului (finantarii) lor. In schimb, sunt obligati, in toate sistemele de drept, sa se abtina de la a participa la gestiunea si reprezentarea societatii.

Avantajele societatilor de persoane:
- fata de organizarea activitatii ca persoana fizica autorizata, se divizeaza raspunderea si riscul pentru pierderile derivate din activitatea comerciala, antrenandu-se noi idei si competente din partea co-asociatilor;
- se constituie mai usor, datorita numarului redus de asociati si a inexistentei unui capital minim;
- raspunderea nelimitata ii determina pe asociati sa dedice activitatii in societate, in domeniul lor de expertiza;
- inexistenta unui control de catre cenzori si a auditului financiar
- legea permite exercitarea unei libertati contractuale pronuntate in redactarea actului constitutiv, majoritatea normelor incidente fiind supetive;
- se permite un secret mai pronuntat al afacerilor, intrucat hotararile asociatilor care nu modifica actul constitutiv nu sunt supuse formalitatilor de publicitate in vederea eficacitatii/opozabilitatii lor juridice;

Dezavantajele societatilor de persoane:
- raspunderea nelimitata a asociatilor cu intregul lor patrimoniu; falimentul societatii poate antrena falimentul asociatilor;
- necesitatea adoptarii unor hotarari prin unanimitate sporeste riscul blocarii activitatii societatii, cu atat mai mult cu cat, in practica, majoritatea acestor societati sunt alcatuite din doua persoane cu participari egalitare;
- situatiile personale ale asociatilor (decesul, retragerea, excluderea, neparticiparea la adunarile asociatilor etc.) influenteaza activitatea si insasi existenta societatii;
- existenta obligatiei de neconcurenta in sarcina asociatilor cu raspundere nelimitata (art.82 si 90 LSC);

SRL -; Société a Responsabilité limitée (SaRL); USA - Limited Liability Company (L.L.C.); UK -Private Limited Company sau Private Company Limited by shares (Ltd.); Gesellschaft mit beschrankter Haftung (GmbH)
Reglementata pentru prima data in 1892 in Germania, preluata in 1925 in Franta, acceptata doar din 1977 in SUA.
In dreptul francez, german si american, administratorul trebuie sa fie asociat. In dreptul roman, nu exista aceasta restrictie.
In Franta, asociatii pot opta intre regimul fiscal al societatilor de capitaluri (impozit pe profit plus impozit pe dividende) si cel al impozitului pe venit aferent societatilor de persoane.

SA -; Société Anonyme (SA); Corporation (Inc. sau Co.); Public Limited Company (Plc.) sau Public Corporation, daca majoritatea actiunilor sunt detinute de stat (UK); Aktiengesellschaft (AG)

Capital social minim 25.000.000 lei. Numar minim de actionari 5.
Este singura forma sociala care poate emite titluri negociabile si care poate face apel public la economiile banesti. Este considerata forma cea mai democratica, societatea guvernandu-se pe principiul majoritar. Titularii actiunilor pot fi clasificati, in functie de strategia lor, dupa cum urmeaza:
- intreprinzatori propriu-zisi care participa la capitalul social in vederea dobandirii controlului asupra activitatii societatii si se implica in managementul acesteia (capitalism managerial);
- investitori, care urmaresc doar sa-si plaseze disponibilitatile banesti in actiuni, in vederea rentabilizarii lor, fie prin cresterea cursului actiunilor, fie prin incasarea dividendelor (capitalism investitional). Acestia nu sunt interesati de dobandirea puterii in societate, nici de activitatea societatii, urmarind numai valoarea actionariala a societatii (shareholder value). In societatile puternic capitalizate, acesta categorie creeaza o presiune considerabila asupra managementului companiei, prin exercitarea drepturilor specifice actionarilor minoritari si prin riscul destabilizarii societatii datorita schimbarii perpetue a actionariatului.

Avantaje pentru societatile de capitaluri :
- raspunderea limitata a tuturor asociatilor sau actionarilor, cu obligatia corelativa de varsare a unui capital minim stabilit de lege;
- afacerile nu sunt influentate de circumstantele personale ale actionarilor
- falimentul companiei nu influenteaza patrimoniul asociatilor, ci eventual pe acela al membrilor organelor de gestiune;
- este inlesnit accesul la finantare, in special prin intermediul majorarii de capital prin oferte publice de actiuni, dar si prin creditare, bancherii acordand mai usor credite societatilor puternic capitalizate;
- este facilitata guvernarea afacerii prin jocul principiului majoritar; Consiliului de administratie ii pot fi transmise atributii specifice adunarii generale, ceea ce usureaza realizarea operatiunilor juridice;
- negociabilitatea in conditii de lichiditate a actiunilor permite compensarea in orice moment a riscului investitiei, prin transformarea in bani lichizi a aportului in urma vanzarii titlurilor;
- negocierea titlurilor la cota bursei de valori sau a altei piete reglementate confera prestigiu societatii emitente, cu obligatia corelativa de asigurare a tranparentei activitatii emitentului fata de toti investitorii;

Dezavantajele societatilor de capitaluri:
- structura organica a societatii creeaza o discrepanta vadita de informare intre administratori si asociati/actionari, care sta la baza unui veritabil conflict de interese intre cei care detin puterea (managementul) si cei care detin capitalul;
- principiul majoritar rapeste (aproape) orice influenta si putere de dezicie actionarilor minoritari, creinduse astfel premisele abuzurilor, atat din partea majoritatii, cat si din partea minoritatii de blocaj;
- sunt reglementate in principal prin norme de ordine publica, libertatea statutara de reglementare a raporturilor dintre actionari, precum si dintre actionari si administratie, fiind extrem de restransa;
- obligativitatea cenzorilor sau a auditorilor independenti sporeste sarcinile societatii, diluind si secretul afacerilor;
- societatile de capitaluri sunt in general intreprinderi mari si foarte mari, ceea ce sporeste riscul ineficientei activitatii datorata costurilor administrative si informationale, daca societatea nu se reorganizeaza dupa modelul grupurilor de societati;

- negociabilitatea actiunilor permite preluarea controlului societatilor deschise fara ca acest fapt sa poata fi controlat de co-actionarii fondatori;

III. Forme de societati cu personalitate juridica nereglementate in dreptul roman

Societatea in comandita cu raspundere limitata (GmbH &Co KG) este societatea in comandita in care unicul asociat comanditat (cu raspundere nelimitata) este…o societate cu raspundere limitata. Societatea a fost creata din ratiuni fiscale, pentru GmbH care opteaza pentru a nu fi supuse regimului de taxare al societatilor de capitaluri. Angajand societatea ca asociat cu raspundere nelimitata, proprietarii GmbH evita impozitul pe profit datorat de societate si sunt supusi direct impozitului pe venit ca persoane fizice. In plus, o atractie deosebita este faptul ca nu se pune in joc averea nici unei persoane fizice, din moment ce unicul comanditat este SRL. Exista in prezent cel putin 90.000 de astfel de societati in Germania.

Limited Liabilty Partnership (SUA si UK); Partnergesellschaft (“societatea in parteneriat”). Aceasta forma societara, caracteristica sistemelor de drept anglo-saxone, a fost creata special pentru asocieri profesionale, constituind forma juridica de exercitare a profesiilor reglementate precum cele de avocat, consultant, contabil, arhitect sau medic. Spre deosebire de dreptul roman, in care asocierile membrilor profesiilor liberale sunt organizate, in principiu, pe baza de societati civile fara persoalitate juridica, aceste societati au natura comerciala si sunt inregistrate in Registrul Comertului. O forma asemanatoare este reglementata in dreptul francez, intitulata Société d’exercice libéral, care, desi are natura comerciala, nu constituie totusi o forma distincta de societate comerciala, asociatii avand facultatea de a opta fie pentru forma SRL, fie pentru cea de S.A.
Avantajul principal al acestor tipuri de societati este limitarea raspunderii profesionale a partenerilor, cu obligatia ca fiecare sa fie titularul unei polite de asigurare de raspundere pentru o suma minima (100.000 USD in SUA) Firma acestor societati trebuie sa contina numele principalului partener si indicativul LLP sau & Partners, respectiv und Partner in germana..

Société par actions simplifiée (S.A.S.) a fost creata de legiuitorul francez in 1994 si amplu reformata in 1999, pentru a oferi intreprinzatorilor o forma de asociere fondata pe o deplina libertate contractuala si de inovatie juridica in ce priveste gestiunea, organizarea puterii politice, a auditului intern, a relatiilor dintre actionari, care sa aiba, totusi, trasaturile specifice unei societati de capitaluri. Forma juridica este destinata in special crearii grupurilor de societati sau asocierii a doua sau mai multe companii pentru realizarea unei singure mari operatiuni sau a unui grup unitar de operatiuni comerciale. Desi titulara a unui capital social minim de 50.000 EUR structurat pe actiuni, societatea nu se poate finanta prin apel public la economiiile banesti ale populatiei, iar titlurile pe care le emite nu sunt negociabile, ci numai cesibile. O forma asemanatoare este S Corporation in SUA.

DREPT COMUNITAR
Din 1985, Consiliul Comunitatilor Europene a reglementat Gruparea Europeana de Interes Economic (GEIE), in prezent singura forma juridica de drept comunitar pusa la dispozitia companiilor europene. Scopul gruparii este crearea cadrului de cooperare a membrilor, in vederea facilitarii si dezvoltarii activitatii economice prin politici manageriale si comerciale comune. Desi este dotata cu personalitate juridica, GEIE ramane un instrument juridic de cooperare economica intre membri, nefiind un intrument de intergrare juridica, in sensul ca gruparea nu poate exercita direct sau indirect, vreo putere de directie sau de control asupra membrilor, cu alte cuvinte GEIE nu da nastere unui veritabil grup de societati. Pentru aceste considerente, GEIE se caracterizeaza prin deplina libertate contractuala, membrii avand posibilitatea de a-si reglementa cooperarea, cu singura limita ca aceasta sa nu dea nastere unui veritabil joint-venture sau holding.

Tratatul de la Nisa din decembrie 2000 a pus punct esecurilor de peste 50 de ani ale proiectelor de “companie europeana”. Incepand cu 8 octombrie 2004 va aparea o noua forma juridica societara, “Societatea Europeana (SE)” ce se va constitui si functiona in conformitate cu normele dreptului comunitar. Cu toate acestea, de la proiectul unei societati de drept comunitar, s-a ajuns la o societate nationala de tip comunitar, intrucat societatea se va constitui dupa regulile valabile pentru societatile pe actiuni in statul in care va avea sediul, legislatie nationala care ii va ramane aplicabila in subsidiar, pentru toate aspectele nereglementate in dreptul comunitar. Statutul SE este reglementat prin Regulamentul CE N2157/2001 al Consiliului European din 8 octombrie 2001. In subsidiar, va fi aplicabila legea nationala cu privire la S.A. de la sediul SE. Societatea poate fi constituita cu actionar unic. Organizarea SE se pliaza pe cea a S.A. : actionarii pot opta intre structura clasica monista (Consiliu de Admnistratie) sau cea dualista (directorat cu consiliu de supraveghere).In organele de conducere este obligatoriu sa participe reprezentantii salariatilor, care, in functie de numarul angajatilor, pot sa ocupe pana la jumatate din locurile consiliului de administratie sau consiliului de supraveghere. Capitalul social minim este de 120.000 EUR. SE va fi instrumentul specific de concentrare economica si integrare juridica a grupurilor de societati europene. Actionarii vor putea fi numai persoane juridice, care doresc sa constituie societati de tip holding, filiale comune, ori care fuzioneaza intr-o noua structura juridica, nu multinationala, ci europeana.

PROCEDURA CONSTITUIRII UNEI SOCIETATI COMERCIALE

I. Pasii de parcurs pentru constituirea unei societati comerciale:

- disponibilitatea denumirii societatii
- reactarea actului constitutiv
- depunerea la banca a aporturilor in numerar / depunerea facturilor pentru aporturile in natura
- plata taxei judiciare de timbru (342.000 lei) si a taxei de inmatriculare la ORC (in functie de capital si numarul obiectelor de activitate: intre 1.000.000 lei si 5.000.000 lei)
- dare/semnare declaratii pe proprie raspundere, din partea asociatilor si administratorilor, in sensul indeplinirii tuturor conditiilor legale pentru detinerea calitatilor respective
- obtinere cazier fiscal (dificultate pentru asociatii persoane fizice/juridice straine) pentru fiecare asociat si administrator
- depunerea cererii de inmatriculare si a dosarului la ORC, pentru obtinerea incheierii judecatorului delegat, dupa care Biroul unic din cadrul ORC obtine Certificatul de inregistrare care cuprinde si CUI)
- eventual, obtinere autorizatii de functionare, daca se declara activitate la sediul societatii (PSI, Sanitar, Protectia Muncii, Mediu)
- eventual, este necesara parcurgerea unei proceduri intermediare de autorizare a constituirii, pentru societati din domeniul financiar, bancar si de asigurari

II. ACTUL CONSTITUTIV

Notiunea de act constitutiv a fost promovata pentru prima data in 1997, cand legiuitorul a permis redactarea contractului de societate si a statutului societatii sub forma unui inscris unic. Ratiunea era faptul ca, in practica formarii societatilor dupa aparitia Legii nr.31/1990, cele doua inscrisuri intitulate contract si respectiv statut, aveau practic acelasi continut, care se repeta fara nici un sens. In realitate, contractul de societate trebuia sa vizeze scrict aspecte ce tin de reglementarea raporturilor dintre asociati (aport, impartirea beneficiilor si pierderilor, durata, cesiune, retrage, excludere, dizolvare etc.), in timp ce statutul era destinat raporturilor dintre societatea si organele sale, modul de lucru al administratorilor, adoptarea deciziilor adunarii asociatilor, atacarea acestor hotarari, raporturile societatii cu tertii etc. Modificarea prevazuta in 1997 nu a avut insa efectul scontat, intrucat Registrul Comertului, prin normele de aplicare a Legii nr.26/1990, a solicitat ca inscrisul unic intitulat act constitutiv sa fie format, la modul explicit, din doua inscrisuri redactate unul in urma celuilalt, respectiv contractul si statutul societatii. Prin urmare, chiar si in ziua de azi, majoritatea juristilor redacteaza actul constitutiv ca un fluviu de repetitii, alcatuit din doua documente cu acelasi continut.

Continutul contractului de societate

Contractul de societate trebuie sa cuprinda cel putin clauze referioare la:
1. Numele sau denumirea asociatilor persoane fizice sau juridice care convin la constituirea societatii, cetatenia sau nationalitatea, data si locul nasterii, respectiv al inmatricularii si domiciliul sau sediul , c.n.p. sau numarul de inmatriculare.
2. Elementele de identificare ale societatii care se formeaza: denumire, forma juridica, sediu (eventual puncte de lucru daca se constituie in acelasi timp) si durata.

3. Obiectul de activitate, precizandu-se intai domeniul si obiectul principal, dupa care se enumera obiectele secundare de activitate, de fiecare data prin indicarea codurilor C.A.E.N. Precizarea obiectului principal este impusa exclusiv in scop statistic, drept pentru care este lipsit de importanta juridica faptul ca societatea desfasoara, in concret, cu titlu principal, un obect de activitate initial precizat ca secundar.
In legatura cu obiectul de activitate, trebuie formulate cateva importante observatii.
(a) Din art.1 al LSC rezulta ca societatile comerciale se constituie in vederea efectuarii de acte de comert. In virtutea art. 4 C.com., din momentul in care dobandeste personalitate juridica, toate actele si faptele savarsite de societate sunt prezumate a avea natura comerciala, chiar daca genereaza raporturi juridice cu necomercianti (art.56 C.com.). Este evidenta conceptia unilaterala a legiuitorului, care trateaza caracterul comercial al societatii prin prisma criteriului unic al faptelor de comert. In opinia noastra, conceptia este anacronica si nefericita.
In primul rand, in virtutea acestei conceptii, dreptul roman este singurul, dintre cele moderne cunoscute, in care sunt scoase din sfera societatilor comerciale, acele asocieri care desfasoara activitati considerate civile sau in principal civile. Este vorba, in special, de asocierile cu obiect de activitate agricol si asocierile membrilor profesiunilor liberale. Ignorandu-se ca toate aceste persoane desfasoara o activitate lucrativa organizata, in vederea obtinerii de venit si prin asumarea riscului aferent, legea, pe criteriul desuet ca ar fi activitati esentialmente civile, priveaza aceste entitati de multe dintre avantajele organizarii sub forma societatii comerciale, cum ar fi impozit pe cifra de afaceri in cota de 1,5, impozit pe profit in cota de 25% dupa deducerea cheltuielilor aferente veniturilor, posibilitatea de a-si constitui rezerve deductibile, avantaje fiscale pentru reinvestirea profiturilor etc.
Un al doilea inconvenient este ca legiuitorul plaseaza comercialitatea societatilor in sfera incerta a faptelor obiective de comert. Exemplul cel mai potrivit il ofera evolutia conceptiilor referitoare la activitatea agentiilor imobiliare. Considerate in mod clasic ca fiind activitati esentialmente civile, activitatea de intermediere a tranzactiilor imobiliare face actualmente obiectul societatilor comerciale, in ciuda faptului evident ca activitatea este una accesorie unor acte despre care (inca) se enunta ca ar fi civile: vanzarea-cumpararea si locatiunea de imobile.
Orientarile moderne ale dreptului comercial pun amprenta, nu pe caracterul obiectiv comercial al obiectului de activitate, ci pe caracterul economic, lucrativ al activitatilor ce se desfasoara sub forma societatilor comerciale. Ceea ce conteaza este asadar organizarea unor factori de productie pe riscul intreprinzatorului si in vederea obtinerii de venit. Societatile comerciale sunt forme juridice de organizare a unei intreprinderi. Or, este evident ca orice cabinet individual sau societate de avocati, medici sau experti, au caracteristicile unei intreprinderi. In prezenta unui risc asumat si a intentiei de o obtine venituri printr-o activitate organizata, insasi disctinctia dintre societatea cicila si societatea comerciala nu mai prezinta relevanta.
(b) Persoana juridica are o capacitate juridica limitata, neputand avea decat acele drepturi si obligatii care corespund scopului sau statutar. Art. 34 din DL 31/1954 prevede ca orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul.
Principiul este aplicabil societatilor comerciale, insa cu cateva corective esentiale.
In primul rand, scopul statutar al societatii nu se identifica cu obiectul de activitate prevazut in actul constitutiv. Societatile sunt structuri juridice puse la dispozitie in vederea desfasurarii de fapte de comert (sau organizarii unei intreprinderi). Pentru realizarea acestui scop general ce tine de statutul lor juridic, societatile efectueaza si acte sau fapte juridice care exced obiectele de activitate prevazute in actul constitutiv, insa care sunt accesorii acestui obiect de activitate, la a carui realizare contribuie. Spre exemplu, societatea poate efectua acte cu titlu gratuit, cum ar fi acordarea unui comodat pentru un autoturism, in beneficiul unei societati filiala sau permisiunea unei societati din acelasi grup de a folosi cu titlu gratuit un imobil proprietatea societatii. La fel, societatea poate constitui garantii personale sau reale in folosul unei alte societati care contracteaza un credit bancar. Mai mult, societatea poate acorda gratuitati sau face liberalitati chiar in beneficiul unei societati din afara grupului (cazul discounturilor pentru clienti importanti).
Toate aceste acte exced enumerarea obiectelor de activitate din actul constitutiv, fara insa a putea fi declarate nule, cu respectarea urmatoarelor conditii:
- operatiunile sa fie realizate in mod ocazional, in caz contrar societatea comerciala fiind considerata fictiva sau dizolvabila, din moment ce activitatea sa obisnuita nu este apta de a aduce profit;
- operatiunile sa fie considerate accesorii obiectului de activitate lucrativ, in sensul ca ele contribuie indirect la obtinerea de profit, imbunatatind raporturile cu clientii, furnizorii sau celelalte societati din grup;
(c) Obiectul de activitate constituie si o limita intrinseca a puterilor de administrare si mai ales de reprezentare acordate administratorilor, care, in temeiul art. 70 din LSC, pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii. Conform dreptului comun, mandatarul (organul) care actioneaza prin depasirea mandatului se angajeaza personal in raporturile cu tertii, actul nefind valabil incheiat in numele si pe contul mandantului (persoana morala).

In schimb, unul dintre principiile dreptului societatilor comerciale este protectia tertilor de buna-credinta. In conformitate cu art.55 si 78 din LSC, tertilor nu li se poate opune inopozabilitatea sau nulitatea fata de societate a actelor incheiate de administratori prin depasirea puterilor lor organice. Cu conditia ca tertii sa nu fi cunoscut depasirea obiectului de activitate, societatea ramane valabil angajata fata de ei, nulitatea actului convertindu-se intr-o problema de raspundere civila a administratorilor care si-au incalcat mandatul. Exista insa o discutie cu privire la intinderea aplicarii acestei protectii, art. 55 facand referire expresa exclusiv la S.A. si S.R.L.

4. Capitalul social si aporturile.
In primul rand, in contractul de societate trebuie precizate valoarea totala subscrisa si cea efectiv varsata la data inregistrarii societatii, cu mentiunea ca in cazul SRL si al societatilor ce functioneaza in domeniul financiar, bancar si de asigurari, intregul aport subscris trebuie sa fie varsat pentru a se obtine incheierea de inmatriculare a societatii.
Trebuie de asemenea prevazut modul de divizare a capitalului social in parti de interes, parti sociale sau actiuni, aratandu-se numarul acestora si valoarea nominala, cu respectarea limitelor minime legale (100.000 lei in cazul partilor sociale si 1.000 lei pentru actiuni).
In continuare se arata structura capitalului social, cu alte cuvinte se indica aportul subscris si varsat de fiecare dintre asociati si numarul de parti sau actiuni atribuite, respectiv cota-parte din capital ce i se cuvine fiecaruia in urma aportului.
In ce priveste natura aportului, se impun cateva observatii: a) aporturile in industrie sau in munca sunt in principiu valabile pentru a fi luate in considerare la impartirea beneficiilor, insa in nici un caz nu pot conduce la formarea sau majorarea capitalului social; aportul in know-how este considerat de doctrina aport in munca , dar practica unor Oficii Judetene ale Registrului Comertului il considera aport in natura. b) aporturile in creante sunt in principiu admisibile, mai putin in cazul SRL, SCA, precum si al SA constituita prin subscriptie publica. Acestea se considera varsate in momentul in care societatea a obtinut plata sumei, iar asociatul datoreaza dobanzi comerciale legale in cazul intarzierii fata de data varsarii prevazuta in actul constitutiv, precum si orice alte daune cauzate societatii prin intarziere. Spre deosebire de dreptul comun al cesiunii de creanta, asociatul cedent isi asuma fata de societatea cesionara si riscul insolvabilitatii debitorului cedat. Aportul in parti sociale sau actiuni (desi nu este expres prevazut in legea societatilor comerciale si este privit cu reticenta in practica Registrului Comertului) este admisibil, insa ca si aport in creante , intrucat constituie in realitate o categorie aparte a titlurilor de credit, a caror structura juridica contine, alatuir de drepturile de proprietate (asupra patrimoniului social) si drepturile politice (de vot), si (obligatoriu) drepturi de creanta. c) aporturile in natura sunt admisibile la toate formele sociale. Ele sunt in principiu evaluate pe baza simplei intelegeri a asociatilor. In schimb, un raport de expertiza de evaluare este obligatoriu in cazul SRL cu asociat unic si al SA constituite prin subscriptie publica, pentru evitarea abuzurilor, in primul caz in contra tertilor pusi in fata unei societati cu capital fictiv, in al doilea caz in contra asociatilor care nu aduc aport in natura.
Aportul natura se realizeaza, conform art.15 al.2 din LSC, prin transferarea drepturilor corespunzatoare si predarea efectiva catre societate a bunurilor respective. Formularea conjunctiva conduce la concluzia ca aportul nu este considerat varsat decat in momentul in care bunul a intrat in posesia efectiva a societatii . d) aportul in numerar este obligatoriu la toate formele sociale, fara insa a fi prevazut un cuantum minim al acestuia. S-a justificat aceasta dispozitie prin necesitatea asigurarii unui minim grad de lichiditate, fara de care nici o societate nu ar putea functiona. Explicatia nu se sustine, intrucat fluxul de trezorerie (cash-flow) nu va fi asigurat prin prevederea unor aporturi in numerar derizorii. In schimb, daca toti asociatii ar aduce exclusiv aporturi in natura valoroase, acestea ar putea fi constituite in garantii pentru obtinerea unor credite bancare apte sa asigure necesarul de lichiditati.
In cazul in care printre fondatori sunt si persoane fizice sau juridice nerezidente, acestea trebuie sa asigure varsarea aportului in numerar exclusiv in valuta, constrangere care este prevazuta de Regulamentul valutar nr.3/1997 emis de BNR. In acesta situatie, valorile aporturilor nerezidentilor si implicit capitalul social vor fi precizate atat in lei, cat si in USD, aratandu-se cursul de referinta USD/Lei care a fost avut in vedere.

5. Participarea la beneficii si suportarea pierderilor
Profitul sau pierderile se stabilesc prin bilantul contabil aprobat de A.G.O.A. Conform Legii nr.414/2002 privind impozitul pe profit, pierderea anuala se poate recupera din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani consecutivi.
In principiu, vointa asociatilor este de a participa la beneficii si a suporta pierderile proportional cu cota-parte a fiecaruia in capitalul social, in functie de numarul de parti sau actiuni detinute.
Cand proportia nu este respectata, asociatii intentioneaza, de obicei, fie sa acorde eficacitate aporturilor in munca ale unora dintre ei (care, prin ipoteza se ocupa cu activitatea de gestiune sau care detin cunostintele si aptitudinile necesare pentru exploatarea unor echipamente industriale specifice), fie sa valorizeze participarea financiara importanta a altora. Ultimul caz se poate reflecta in doua exemple. Daca o societate are nevoie de o capitalizare puternica pe care numai unul dintre asociati o poate aduce, acestuia ii va fi acordata a participare la beneficii mai mare decat cota-parte din capital pe care o detine. Acelasi avantaj ii poate fi acordat asociatului ale carui relatii sociale si comerciale vor aduce majoritatea contractelor pe care le va incheia societatea.
Abuzul este singura limita juridica a impartirii neproportionale a rezultatelor financiare, oglindit in teoria clauzelor leonine, conform careia este considerata nescrisa dispozitia statutara care atribuie unui asociat totalitatea castigurilor sau ii asigura scutirea de a participa la pierderi. Aceste clauze sunt in practica disimulate prin semnarea de catre asociati a unor promisiuni (pacte) extra-statutare validate de jurisprudenta, prin care se angajeaza ca, in cadrul adunarii generale ordinare, sa renunte la dreptul de a incasa dividendele in favoarea unui alt asociat .
Privita in mod eronat ca un veritabil principiu, contributia la pierderi este in practica o situatie exceptionala. Pe de o parte, ea nu trebuie confundata cu obligatia de a plati datoriile sociale ce incumba asociatilor cu raspundere nelimitata si in baza careia acestia pot fi umariti personal de creditorii sociali. Pe de alta parte, pierderea rezultata dintr-un exercitiu financiar este a societatii insesi, ea compensandu-se cu profiturile exercitiilor urmatoare. Numai in cazul special in care se constata pierderi care diminueaza cu cel putin jumatate capitalul social, administratorii sunt obligati sa convoace adunarea generala in vedrea recapitalizarii societatii, a intregirii capitalului social, sub sanctiunea dizolvarii societatii daca situatia dureaza timp de 9 luni. Chiar si in aceasta situatie, un principiu societar derivat din dreptul obligatiilor se opune constrangerii asociatilor la cresterea angajamentelor asumate fata de societate prin aportul initial, in contra vointei acestora. Numai cei care vor dori urmeaza sa contribuie la recapitalizarea societatii. In fine, la lichidarea societatii, daca activul este inferior pasivului, asociatii cu raspundere limitata nu pot fi obligati la noi aporturi, plata creditorilor urmand a se face, eventual, prin angajarea raspunderii administratorilor. Asadar, asociatii cu raspundere limitata (actionarii) isi limiteaza de drept riscul pierderilor la valoarea aporturilor.
In realitate, contributia propriu-zisa la pierderi se reglementeaza printr-o clauza statutara sau prin hotarari ale adunarii generale prin care se stabileste o contributie, fie anuala, fie exceptionala, pe care fiecare asociat se obliga sa o verse in vederea refinantarii societatii, in majoritatea cazurilor pe baza unor contracte de imprumut incheiate cu societatea.

6. In partea din contractul de societate referitoare la raporturile dintre asociati, semnatarii prevad uneori clauze de neconcurenta. Art.82 LSC prevede in sarcina asociatilor cu raspundere nelimitata, obligatia de a nu lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, intr-o societate concurenta si de a nu face, pe contul lor sau al unor alte persoane, fapte de comert concurente sau similare, fara acordul prealabil al coasociatilor, sub sanctiunea raspunderii pentru daune. In temeiul art.192 LSC, administratorii societatilor de persoane si SRL nu pot primi, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi fel de comert e cont propriu sau prin persoane interpuse, sub sanctiunea revocarii si a raspunderii pentru daune.
Desi neconcurenta deriva in mod firesc din obligatia generala de loialitate si solidaritate intre asociati , constangerile legale referitoare la obligatia de neconcurenta se limiteaza la asociatii cu raspundere nelimitata si la administratori, la care s-ar putea adauga normele care limiteaza la 3, cumulul de mandate ale administratorilor societatilor pe actiuni. Rezulta ca exista, in principiu, tot interesul pentru prevederea contractuala a unei atari obligatii in sarcina asociatilor cu rspundere limitata si a actionarilor din societatile pe actiuni de tip inchis, care au un numar redus de actionari. O astfel de clauza poate fi formulata dupa cum urmeaza: “Fiecare dintre asociatii/actionarii societatii, se angajeaza ca, incepand cu data incheierii prezentului act constitutiv si pe durata existentei prezentei societati, sa nu participe, singur sau actionand impreuna cu alti actionari si sa nu detina, direct sau prin persoane interpuse, mai mult de 10% din capitalul social al unei societati comerciale care desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati concurente cu XYZ S.A., decat sub conditia obtinerii prealabile a acordului scris al co-actionarilor detinand 75% din capitalul social, actionarul in cauza avand drept de a participa la vot”.
Avand in vedere ca efectul clauzei de neconcurenta este restrangerea libertatii constitutionale a comertului, valabilitatea si eficacitatea clauzei sunt interpretate restrictiv, fiind conditionate de intrunirea a cel putin doua conditii: (a) obligatia trebuie sa fie justificata prin interesul social si (b) domeniul sau sa fie delimitat cu strictete. Cu alte cuvinte, clauza nu are eficacitate, intrucat nu exista concurenta veritabila, in situatia in care asociatii efectueaza independent fapte de comert care, desi cuprinse intre obiectele de activitate statutare, nu sunt in concret realizate de societate. Concurenta trebuie asadar sa fie reala si actuala. Pe de alta parte, trebuie precizata intinderea temporala si teritoriala a ariei obligatiei de neconcurenta, cu limite bine determinate (o perioada exprimata in ani, o zona geografica anume etc.). In dreptul britanic, s-a generalizat asumarea obligatiei de neconcurenta, nu prin clauze statutare, ci prin conventii extra-statutare intre asociati (non-competition agreement).

7. Administrarea si controlul societatii este un capitol important al actului constitutiv. In opinia noastra, contractul de societate trebuie sa se limiteze la a indica organele sociale insarcinate cu aceste atributii si structura acestora, urmand ca modul lor de lucru sa faca obiectul unor clauze distincte in Statut. De asemenea, contractul ar trebui sa prevada modul de desemnare a persoanelor care formeaza organele sociale, durata mandatului si maniera de stabilire a indemnizatiei cuvenite. Un aspect important este determinarea puterilor conferite persoanelor care alcatuiesc organele colegiale, fiind esential sa se indice, spre exemplu, daca fiecare dintre administratori are puteri depline de reprezentare si administrare, sau, din contra, acestea sunt limitate la o anumita valoare ori la anumite activitati.
Daca administratorii si eventual, cenzorii, sunt desemnati prin chiar actul constitutiv, acesta trebuie sa le indice numele, locul si data nasterii, cetatenia si domiciliul. Avand in vedere ca acestia vor trebui sa dea la Registrul Comertului o declaratie de necondamnare si sa depuna specimenul de semnatura, este de asmenea obligatorie indicarea in contract a actului de identitate al mandatarilor sociali si a codului numeric personal.
In societatile de persoane, in lipsa cenzorilor, asociatii care nu exercita si functia de administrator detin atributiile de supraveghere si control al gestiunii aferente calitatii de cenzor.
Desemnarea prin actul constitutiv a mandatarilor sociali creeaza o constangere importanta pentru societate. In timp ce mandatul acestora este revocabil prin votul adunarii generale ordinare a asociatilor, operatiunea juridica nu poate fi totusi inregistrata decat pe baza deciziei adunarii extraordinare cu unanimitatea sau majoritatea calificata aferenta, intrucat este vorba despre o modificare a actului constitutiv !

8. Contractul de societate mai trebuie sa faca referire la cazurile si modalitatile de dizolvare si lichidare a societatii. Acestea nu presupun implicatii pur contractuale, avand in vedere caracterul de ordine publica al normelor legale incidente, sens in care, in aceste ultime capitole din contract, redactorii obisnuiesc sa se limiteze la a face referire la dispozitiile legale (a se vedea Titlurile VI si VII din LSC).

B. Continutul Statutului societatii :

Principalele dispozitii din Statut trebuie sa se refere la urmatoarele aspecte:

1. Regimul juridic al partilor sociale sau actiunilor
In principal, statutul reglementeaza modul de transmitere a dreptului de propriet