h6c3cq
Sectiunea 1 Probleme generale
Sectiunea 2 Definitia dreptului administrativ
Sectiunea 3 Evolutia dreptului administrativ roman
Sectiunea 4 Caracteristicile tehnice ale dreptului administrativ roman
Sectiunea 5 Izvoarele dreptului administrativ roman
Sectiunea 6 Raporturile de drept administrativ
Sectiunea 1.
Probleme generale
Potrivit principiilor Statului de drept, toate organele statului si toti particularii trebuie sa se supuna legii, existand o egalitate de tratament pentru orice subiect de drept in fata legii. Si autoritatile administratiei publice in realizarea sarcinilor ce le revin din actele normative cu putere juridica sup erioar a trebuie sa actioneze legal, nimanui nefiindu-i permis sa incalce legea.
Administratia trebuie sa actioneze numai conform legii, fiindca incalcarea legii, a normelor legale in general, atrage neeficienta actelor sale care, nu au in acest caz baza legala, dar si pentru administratie poate sa atraga angajarea raspunderii juridice sub diferitele ei forme.
Administratia publica, avand pr erogativa actiunii sale in regim de putere publica, rezulta ca dreptul aplicabil administratiei este un drept special, derogator de la dreptul comun aplicabil particularilor, ca administratia trebuie sa beneficieze de un cadru legal clar, stabil, care sa dea coerenta actiunilor sale, sa nu lase loc ambiguitatilor sau arbitrariului.
Acest drept d erogator de la dreptul comun care stabileste egalitatea de pozitie juridica a partilor intr-un raport juridic, se numeste drept administrativ sau drept aplicabil administratiei.
Sectiunea 2.
Definitia dreptului administrativ
Dreptul romanesc este un drept unitar. Aceasta unitate rezultand din unicitatea sursei sale de creatie se prezinta intr-o diversitate a domeniilor de reglementare a relatiilor sociale. Normele juridice, in principiu, se grupeaza in functie de specificul relatiilor pe care le reglementeaza.

Daca avem in vedere cele doua mari diviziuni ale dreptului, in drept public si drept privat, vom
intelege mai repede de ce dreptul administrativ se plaseaza, ca ramura de drept, in cadrul dreptului public. Institutiile juridice nu sunt toate de acelasi fel, ele se diferentiaza prin natura lor, prin scopul urmarit, prin mijloacele care li se pun la dispozitie. Natura interesului reglementat de fiecare institutie juridica (privita ca ansamblu de norme juridice cu obiect de reglementare aproape omogen, in cadrul unei ramuri de d rept - n.a.) au o mare valoare in stabilirea limitelor unei ramuri de drept sau a d reptului public ori a dreptului privat.
Caracteristica generala a dreptului este aceea ca se ocupa de reglementarea intereselor publice generale.
Dreptul administrativ reglementeaza activitatea unei puteri a statului, puterea executiva sau administrativa. Constitutia, legea fundamentala, este cea care reglementeaza modul de organizare a puterilor statului. Comparativ, administratia se prezinta ca puterea cea mai dinamica a statului, normele juridice aplicabile administratiei fiind supuse unui proces necontenit de adaptare.
Dreptul administrativ, ca ramura a dreptului public cuprinde ansamblul de norme juridice privind crearea, organizarea si functionarea autoritatilor administratiei publice.
Dreptul administrativ constituie cadrul legal de desfasurare a activitatii administratiei, normele sale conferind administratiei publice puteri, prerogative care nu exista la normele de drept ce reglementeaza relatiile dintre particulari. Aceasta caracteristica face din raporturile juridice administrative raporturi de subo rdonare, de inegalitate a partilor, fiindca dreptul administrativ actioneaza in regim de putere publica, normele sale av and caracter imperativ.
Dreptul administrativ, ca dreptul aplicabil administratiei, poate fi definit ca ramura a dreptului public formata din normele juridice ce reglementeaza relatiile sociale privind constituirea, organizarea si functionarea autoritatilor administratiei publice, in regim de putere publica, statutul functionarilor publici si responsabilitatea administratiei. Ramura dreptului administrativ reprezinta obiectul de cercetare al stiintei dreptului administrativ care, cerceteaza normele juridice aplicabile administratiei, evolutia istorica a ramurii de drept si aspectele legate de armonizarea dreptului administrativ cu dreptul comunitar european.
Din definitia de mai sus, rezulta catev a trasaturi caracteristice ale dreptului administrativ: a) dreptul administrativ este o ramura a dreptului public roman; b) normele juridice ce constituie ramura dreptului administrativ reglementeaza modul de constituire, de organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice, competenta acestora; c) normele dreptului administrativ au caracter aproape exclusiv imperativ, constituind un regim derogator al actiunilor administratiei publice, un regim de putere publica, de supraordonare a subiectelor raporturilor juridice, deasupra aflandu-se intotdeauna autoritatile administratiei; d) dreptul administrativ cuprinde si normele juridice care reglementeaza statutul juridic al functionarilor publici si pe acela privind responsabilitatea administratiei. Caracterul imperativ al normelor juridice nu exclude tragerea la raspundere a administratiei pentru nesocotirea interesului general si al inter esului juridic, particular recunoscut ca atare de drept.
Administratia publica nu actioneaza numai in regim de putere publica, ea are nevoie sa
incheie si alte acte decat cele specifice scopului sau. Astfel, administratia incheie acte juridice civile - contracte, pentru cumpararea de rechizite de birou, aparatura, combustibil etc., contracte cu acei salariati care nu au statut de functionari publici sau contracte de prestari servicii (cu Corpul gardienilor publici) etc.
Rezulta ca normele juridice aplicabile administratiei publice nu sunt exclusiv de drept administrativ, ci pot apartine si altor ramuri de drept (civil, al muncii, etc.).
Sectiunea 3.
Evolutia dreptului administrativ roman
Fata de alte ramuri ale dreptului, dreptul administrativ este de data relativ recenta, este un drept tanar. El a aparut si s-a dezvoltat incepand cu secolul al XIX-lea, dupa Revolutia franceza de la 1789 cand a fost abolit regimul absolutist sau politienesc, fiind inlocuit cu regimul legalitatii, care admite conceptia moderna ca statul este condus de lege, ca totul se face conform legii, nimeni nu este deasupra legilor1. Scoala dreptului administrativ romanesc s-a constituit tot in secolul trecut in special dupa Unirea Principatelor Romane, cand se formeaza atat cadrul legislativ, cat si cel institutional modern romanesc. Importanta acordata de la inceput cunoasterii normelor juridice aplicabile administratiei este evidentiata de faptul ca printr-o lege din 25 noiembrie 1864 s-au introdus cursuri de drept administrativ roman, nu numai in invatamantul superior juridic dar si ca materie de cultura generala in invatamantul secundar si in cel elementar2.
S-au tinut cursuri de drept administrativ, integrate in materia "dreptului public", care cuprindea si dreptul constitutional.
Primele lucrari de drept administrativ, au fost "Dreptul administrativ roman" ce apartine lui
Giorgie C. Alexandrescu - Urechia, Iasi, 1895, "Elemente de drept administrativ" - Bucuresti, 1896, are ca autor pe Cristodul I. Suliatis. Insa cea mai valoroasa lucrare de la finele secolului al XIX-lea apartine profesorului Constantin Disescu din 1891.
Dupa anul 1900 au aparut lucrari in materie deosebit de valoroase a caror contributie stiintifica a influentat, alaturi de jurisprud enta, reglementarile juridice ulterioare, putand cita in acest sens autori de prestigiu ca: Paul Negulescu, Anibal Teodorescu, Constantin Rarincescu, V.
Onisor, Erast Diti Tarangul, etc. care au dus faima scolii romanesti de drept public peste granitele
Romaniei. Dintre reglementarile aparute dupa 1900 semnificative ni se par, legea din 1 iulie 1905 si cea din 17 februarie 1912 de modificare a legii de organizare a Curtii de Casatie, potrivit careia instantele judecatoresti sesizate in cauze in care exista acte administrative ilegale pot sa desfiinteze aceste acte, prin aceasta dreptul administrativ dobandind o precizie mai mare.3
Potrivit reglementarilor anterioare anului 1905, particularii ale caror drepturi au fost incalcate printr-un act administrativ, nu puteau solicita anularea actului administrativ ci numai daune, actul ramanand in vigoare. Ulterior, particularul avea posibilitatea sa reformuleze o cerere in justitie pentru eventuale daune, fapt ce genera destule neajunsuri, cheltuieli impovaratoare
In anul 1925 este adoptata legea contenciosului administrativ, dupa legea privind statul functionarilor publici din 1923, care crease deja un cadru legal pentru activitatea functionarilor publici, ca agenti ai puterii administrative.
Dupa anul 1948, in conditiile schimbarii formei de guvernamant si a regimului politic, toate aceste norme juridice valoroase au fost abrogate, Statutul functionarilor publici cunoscand un proces de transformare fundamentala, acestia devenind angajati ai institutiilor administratiei de stat, desfasurand activitate pe baza contractuala, nu de functie; a disparut responsabilitatea statului si a organelor sale.
Sectiunea 4.
Caracteristicile tehnice ale dreptului administrativ roman
Urmarind evolutia dreptului administrativ roman in contextul celorlalte ramuri ale dreptului unitar roman pot fi constatate unele caracteristici: a) dreptul administrativ roman este un drept tanar, el a aparut ca ramura a dreptului si ca stiinta la sfarsitul secolului XIX, in comparatie cu dreptul civil; b) dreptul administrativ are o mobilitate pronuntata fata de celelalte ramuri ale dreptului.
Aceasta mobilitate tine de specificul relatiilor sociale pe care le reglementeaza, de dimensiunea transformarilor sociale care, in secolul XX au cunoscut o ad evarata revolutie; c) dreptul administrativ nu este codificat si nu poate fi codificat datorita caracterului de mobilitate enuntat. Realizarea unei codificari nu s-ar putea decat asupra principiilor generale si a celor speciale, lucru ce ar fi insuficient pentru pretentia un ei codificari; d) dreptul administrativ este un drept complex si foarte divers datorita varietatii domeniilor
in care este chemata administratia sa actioneze; e) dreptul administrativ se afla sub influenta jurisprud entei si a doctrinei. Practica jurisdictionala are o influenta pronuntata asupra activitatii autoritatilor administratiei publice.
Judecatorii au trebuit sa construiasca reguli de d rept pentru a putea solutiona o serie de cauze deduse instantelor judecatoresti de contencios administrativ si nu numai4.
Sectiunea 5.
Izvoarele dreptului administrativ roman
1. Regula de drept - Administratia trebuie sa-si desfasoare activitatea numai pe baza si
in executarea legilor, a regulilor de drept in vigoare. Regula de drept opereaza sinteza si echilibrul dintre exigentele libertatii oamenilor si eficienta activitatii administratiei. In regula de drept, actiunea administratiei isi gaseste atat sursa activitatilor cat si limita acesteia5. Ce inseamna de fapt regula de drept? Ea reprezinta fara indoiala cadrul permis de normele juridice in care administratia poate sa actioneze, este limita actiunii administratiei pana la care sa nu-si angajeze raspunderea.
Tinand seama de aceasta cerinta careia administratia trebuie sa i se conformeze, apare evident problema sursei regulilor de drept, a izvoarelor dreptului administrativ. Doctrina juridica occidentala, dar si cea romana6, in mod constant imparte izvoarele dreptului administrativ in izvoare scrise si izvoare nescrise.
In categoria izvoarelor scrise sunt cuprinse: Constitutia, legile, ordonantele si hotararile
Guvernului, ordinele, regulamentele, tratatele internationale etc., iar in categoria izvoarelor nescrise: cutuma, jurisprudenta, principiile generale, doctrina.
Daca administratia trebuie sa-si desfasoare activitatea potrivit regulilor de drept, putem spune ca izvorul de drept reprezinta tocmai procedura prin care se elaboreaza aceste reguli de drept.
Regulile de drept iau nastere prin adoptarea lor de catre autoritatile publice competente, sunt create
in practica jurisdictionala sau in mod spontan, administratia, elaboreaza o regula de drept pentru solutionarea unei situatii, regula pe care o va multiplica (repeta) in alte situatii asemanatoare.
2. Izvoarele scrise ale dreptului administrativ. Sunt create de autoritatile publice,
Parlament, Presedintele Romaniei, Guvern, ministere, autoritati administrative autonome centrale sau locale etc., potrivit competentei legale atribuite fiecareia dintre acestea luand forma Constitutiei, a legilor, a ordonantelor si hotararilor de Guvern, a ordinelor ministrilor sau conducatorilor altor organe centrale sau locale administrative, a tratatelor internationale.
Constitutia reglementeaza principalele autoritati publice, Presedinte, Guvern, autoritatile locale, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi etc. Pentru unele dintre acestea normele constitutionale merg la detaliu -; Presedinte, Guvern etc. sau le enunta numai ministere si altele.
Legile -; se elaboreaza de Parlament pe baza Constitutiei, reglementeaza marea majoritate a raporturilor de drept administrativ, organizarea si functionarea principalelor autoritati administrative, competentele acestora, functionarea contenciosului administrativ, a administratiei locale, a Guvernului etc.
Ordonantele si hotararile guvernului.
Ordonantele sunt emise pe baza unei legi de abilitare a Guvernului de catre Parlament si numai in materia rezervata reglementarii prin lege ordinara. Ordonanta de u rgenta este un act al guvernului ce poate fi emis numai in situatii deosebite, Hotararile (Regulamentele) Guvernului, reprezinta cea mai mare parte a actelor Guvernului.
Sunt izvoare scrise ale dreptului administrativ si hotararile Consiliilor judetene si a Consiliilor locale, dispozitiile primarilor ca autoritati autonome alese sau Ordinele Prefectului si alte asemenea acte cu caracter normativ emise de autoritatile administratiei locale. Tratatele internationale, acordurile, conventiile reprezinta izvoare ale dreptului administrativ dupa ce au fost ratificate de
Parlament si in masura in care contin dispozitii aplicabile administratiei.
Astfel, potrivit Acordului european, instituind o asociere intre Romania, pe de o parte,
Comunitatile europene si statele membre ale acestora pe de alta parte7 semnat la Bruxelles, la 1 februarie 1993, s-a convenit formarea unui Consiliu de asociere, la nivel ministerial, structurile administratiei publice fiind profund implicate in procesul de asociere si de pregatire pentru aderare la Uniunea Europeana.
3. Izvoarele nescrise ale dreptului administrativ.
Dintre izvoarele nescrise amintim cutuma daca reprezinta o practica indelungata intr-un anume domeniu si exista convingerea de caracter obligatoriu. Practica indelun gata presupune un mod de actiune al administratiei care vine sa acopere o lacuna a legii, care altfel ar prejudicia interesele cetatenilor, iar sub cel de-al doilea element, convinger ea de caracter obligatoriu, s-a impus printr-o jurisprudenta indelungata, acceptata d e autoritatile administrative si de cetateni.8
In conditiile descentralizarii administratiei, a diversificarii modurilor de actiune a autoritatilor administratiei publice, in zone diverse cu un specific aparte, se pot constitui cutume.
Jurisprudenta are un rol important, influent in activitatea autoritatilor administrative, alaturi de doctrina.
Sectiunea 6.
Raporturile de drept administrativ
1. Notiunea de raport de drept administrativ.
Actionand in mediul social, normele de drept administrativ dau nastere la raporturi juridice de drept administrativ, atat in interiorul administratiei, a mediului administrativ in general, dar si
intre acest mediu si societate, prin perso anele fizice si juridice. Iau nastere relatii de natura sa realizeze drepturi si interese recunoscute de lege particularilor sau autoritatilor administrative.
Practic, aceste relatii a caror nastere si desfasurare se realizeaza sub incidenta normelor de drept administrativ sunt raporturi de drept administrativ.
Definitia raporturilor de drept administrativ data de diferiti autori, desi exprimata diferit, in esenta nu poate sa se inscrie decat in definitia clasica a unui r aport juridic.
Astfel, “raporturile de drept administrativ sunt relatiile sociale ce se formeaza in legatura cu organizarea si exercitarea competentei organelor administratiei publice, relatii sociale ce sunt supuse reglementarii normelor dreptului administrativ”9.
Profesorul Paul Negulescu, referindu-se la raporturile juridice de drept public, in general din care fac parte si raporturile de drept administrativ, le definea ca fiind “raporturi bazate pe ideea de dominatiune si comandament a statului si pe obligatiunea de supunere a individului”10.
Intr-o alta definitie “raporturile de drept administrativ sunt tocmai relatiile sociale care au fost reglementate, direct sau indirect, adica prin interventia unor fapte juridice de catre normele dreptului administrativ”11.
2.Clasificarea raporturilor de drept administrativ.
In cadrul raporturilor de drept administrativ vom observa, in functie de pozitia subiectelor, a partilor, o clasificare ce difera de alte raporturi juridice apartinand altor ramuri ale dreptului. Acest specific al raporturilor de drept administrativ, are la baza urmatoarele: autoritatile, organele, institutiile, ce realizeaza functia administrativa a statului sunt deosebit de numero ase fiind situate pe diferite trepte ierarhice, ceea ce face din ansamblul organelor administratiei publice un adevarat sistem al organelor administratiei. Intre nivelurile sistemului exista raporturi de drept administrativ care, potrivit competentei atribuite fiecarui organ al administratiei publice poate da nastere unor raporturi de subordonare, de colaborare sau de alta natura dupa cum vom avea prilejul sa aratam.
Baza acestor raporturi se afla in Constitutie, in diverse legi organice sau ordinare sau chiar in acte normative ale Guvernului. Din analiza acestor dispozitii legale vom desprinde o categorie de raporturi de subordonare, o alta categorie de rapo rturi de colaborare si in sfarsit o categorie de raporturi de autoritate ierarhica. a. Raporturi de drept administrativ de subordonare.
Aceasta categorie de raporturi p resupune un subiect subordonat celuilalt, intotdeauna subiectul fata de care exista subordonarea fiind o autoritate a administratiei publice: subiectul subordonat fiind o persoana fizica, o persoana juridica de drept privat sau o persoana juridica de drept public careia potrivit competentelor atribuite i s-a rezervat o astfel de pozitie de subordonare. b. Raporturi de drept administrativ de colaborare.
In acest tip de raport juridic amb ele subiecte, din care unul obligatoriu fiind o autoritate administrativa, colaboreaza de pe o pozitie juridica egala in conformitate cu dispozitiile legale pentru realizarea sarcinilor administratiei. In aceasta categorie de raporturi juridice subiectele realizeaza acte de drept public sau de drept privat. c. Raporturi de autoritate.
Acest tip de raport juridic administrativ nu este in general luat in discutie in doctrina desi il regasim in foarte multe acte normative direct enuntat sau dedus. Astfel, potrivit Ordonantei
Guvernului Romaniei nr.69/1994, republicata in Monitorul Oficial nr. 10/31 ianuarie 1995, regiile autonome de interes local (servicii publice - n.a.) pot fi organizate si functioneaza sub autoritatea consiliilor locale … (art.2, alin.1) sau in legea privind organizarea si functionarea Societatii
Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune (legea nr. 41/17 iunie 1994, publicata in Monitorul Oficial partea I, nr.155 din 18 iunie 1994), unde articolul 1, defineste cele doua societati “ca servicii publice autonome de interes national”, iar in articolul 2 se precizeaza ca societatile de radiodifuziune si de televiziune sunt persoane juridice si “isi desfasoara activitatea sub controlul Parlamentului”. Daca ne op rim numai la cele doua exemple putem justifica sustinerea ca exista si raporturi juridice de drept administrativ de autoritate care se caracterizeaza, in opinia noastra printr-o larga autonomie decizionala, dar nu ies in afara sistemului organelor administratiei, depind intr-o oarecare masura de autoritatea care l-a creat, realizeaza activitatile de executare a legii, in regim de putere publica.