1. Moartea persoanei fizice si consecintele ei juridice. Fiinta trecatoare, omul (persoana fizica) piere, inevitabil, prin moarte. Pieirea fizica a omului, juridic, duce si la disparitia sa ca subiect de drept, dar patrimoniul lui (drepturile si obligatiile cu continut patrimonial) ramane. Asa cum inspirat s-a spus, „sub pedeapsa de anarhie si imobilism , nu s-ar putea spune despre un mort, ca despre un act nul, ca este considerat a nu fi existat niciodata: achizitiile sale, obligatiile sale nu pot fi facute tabula rasa” . r5o20oo
Fara indoiala, persoana decedata se bucura prin traditie de un anumit respect, fiind protejata , sens in care se vorbeste chiar de un drept al cadavrului la protectia intimitatii imaginii sale, de un drept la integritatea acestuia, de un drept la pacea ultimului lacas si de un drept la respectul memoriei celui decedat . Dar asa cum remarca un autor, „Codul civil nu cunoaste dreptul mortului, el nu se intereseaza decat de cei vii” . Drept urmare, Codul civil nu face decat sa reglementeze regulile dupa care patrimoniul defunctului se transmite la mostenitorii acestuia, sens in care art. 644, primul din Cartea a III-a „Despre diferitele moduri in care se dobandeste proprietatea”, prevede ca „proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune”.

2. Precizari terminologice cu privire la cuvantul „succesiune”. Din cele de mai sus rezulta ca termenul de succesiune desemneaza intr-o prima acceptiune un mod specific de dobandire sau de transmitere a proprietatii pentru cauza de moarte (mortis causa), si anume succesiunea legala (ab intestat) , alaturi de acesta art. 644 C. civ. enumerand si legatul, care este tot un mod de dobandire (transmitere) a proprietatii pentru cauza de moarte (mortis causa), dar care are la baza vointa celui decedat, iar nu legea cum se intampla in cazul mostenirii ab intestat.
Ca orice transmisiune, succesiunea stabileste o legatura intre doua persoane, si anume intre cel care transmite mostenirea, autorul, uzual denumit de cujus , si cel care primeste mostenirea, denumit mostenitor, succesor, erede, instituit contractual (in cazul donatiei de bunuri viitoare) sau legatar (in cadrul mostenirii testamentare) .
Succesiunea are insa si intelesul derivat de obiect al transmisiunii succesorale, sens in care, de pilda, art. 653 alin.1 C. civ. vorbeste de descendentii si ascendentii defunctului care „au de drept posesia succesiunii din momentul mortii defunctului”, iar art. 659 C. civ. prevede ca „succesiunile sunt deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale, in ordinea si dupa regulile mai jos determinate”. Sinonime alte termenului de succesiune in sens de obiect al transmisiunii succesorale sunt si notiunile de mostenire sau ereditate.
Obiect al transmisiunii succesorale poate sa il constituie fie intregul patrimoniu al defunctului (transmisiune universala), fie o cota parte din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu universal), fie un bun sau altul -; individual determinat sau de gen - din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu particular). Asadar, spre deosebire de actele juridice intre vii care nu pot fi decat cu titlu particular, patrimoniul unei persoane in viata fiind incesibil ca atare , obiectul transmisiunii succesorale poate fi si un patrimoniu in intregul sau sau o cota parte din acesta, adica un ansamblu de drepturi si obligatii cu continut patrimonial care a apartinut unei persoane fizice decedate.

3. Felurile succesiunii (in intelesul de dobandire sau transmitere a proprietatii). Potrivit art. 650 C. civ., „succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament”. De aici rezulta ca succesiunea poate fi legala sau testamentara. Alaturi de acestea, Codul civil a reglementat (art. 821, 933, si 934) si succesiunea contractuala.
1°) Succesiunea legala. In cazul in care o persoana decedeaza fara a lasa un testament prin care sa dispuna de bunurile sale dupa moarte, patrimoniul succesoral se va transmite rudelor defunctului, sotului supravietuitor sau statului, conform regulilor stabilite de lege. Regulile succesiunii legale se aplica si atunci cand cel decedat dispune valabil prin testament doar de o parte din bunurile sale, iar pentru restul nu, aceste din urma bunuri deferindu-se conform legii. Succesiunea legala se mai numeste si succesiune ab intestat (fara testament).
Alaturi de succesiunea legala de drept comun exista si o succesiune legala extraordinara sau anomala (anormala), adica in afara regulilor (a-nomos). Succesiunea anomala, denumire care provine din vechiul drept francez, constituie o derogare de la principiul caracterului unitar al devolutiunii succesorale si desemneaza o devolutiune intemeiata pe natura sau provenienta bunurilor succesorale , fara a tine seama de regulile mostenirii legale ordinare . Astfel, art. 3l6 si 317 C. Civ., abrogate prin intrarea in vigoare a Codului familiei din 1954, prevedeau ca bunurile dobandite de adoptat de la adoptator cu titlu gratuit revin acestuia din urma daca adoptatul moare fara posteritate (urmasi) . In acest caz, era vorba de un caz de reintoarcere legala a bunului donat la donator (intemeiat pe ideea de conservare a bunurilor in familie), distinct de cazul reintoarcerii conventionale stabilit prin vointa partilor unui contract de donatie pentru situatia predecesului donatarului (art. 825 C. civ.).
Succesiuni anomale exista si la ora actuala in dreptul nostru, acestea urmand a fi analizate ca exceptii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale .
2°) Succesiunea testamentara este cea care se defera in virtutea vointei lui de cujus, manifestata pe timpul cat acesta a fost in viata prin una din formele de testamente prevazute de lege.
3°) Succesiunea contractuala. Numita si instituire contractuala, este „actul prin care instituantul dispune, pentru timpul cand nu va mai fi (s. a..), de tot sau o parte din bunurile sale in favoarea instituitului care accepta (s. a.)” . Cu alte cuvinte, este vorba de instituirea (desemnarea) unei persoane ca succesor al dispunatorului printr-un contract de donatie, adica printr-un act juridic bilateral intre vii, iar nu prin testament (act juridic unilateral). Instituirea contractuala este un act hibrid, in sensul ca se face printr-un contract (act juridic intre vii), care, in principiu, nu poate fi revocat unilateral, ci numai prin acordul ambelor parti, dar care, asemenea testamentului, contine liberalitati pentru cauza de moarte, neconferind instituitului nici un drept actual asupra bunurilor dispunatorului, ci numai un drept eventual asupra bunurilor pe care instituantul le va lasa la data decesului sau .
In dreptul nostru, pornind de la faptul ca instituirea contractuala era reglementata de art. 933 si 934 C. civ., incluse in Cartea a III-a, Titlul II, Capitolul IV „Despre donatiunile facute sotilor prin contractul de maritagiu”, iar contractul de casatorie a fost abrogat prin Decretul nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (art. 49), valabilitatea actuala a acestei succesiuni a fost pusa sub semnul intrebarii . Aceasta idee pleaca de la o concluzie mai veche a doctrinei noastre, conform careia, in dreptul nostru, instituirea contractuala nu s-ar fi putut face decat exclusiv prin contractul de casatorie . Aceasta concluzie ni se pare insa discutabila, situatie in care, lasand de o parte faptul ca in dreptul nostru instituirea contractuala -; poate ca si datorita insuficientei cunoasteri -; a fost marginalizata, nu ni se pare lipsita de interes o analiza a institutiei mentionate, cu atat mai mult cu cat ea isi are locul sau bine delimitat in dreptul altor tari europene.