17. Capitolul II al Titlului I din Cartea III din Codul civil se intituleaza „Despre calitatile cerute pentru a putea succede”, iar la art. 654 si 655 continute de acesta se precizeaza ca pentru a putea mosteni se cere, pe de o parte, „ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii” (art. 654), iar pe de alta parte ca succesibilul sa nu fie nedemn, situatie care l-ar exclude de la mostenire (art. 655). Cu alte cuvinte, conform Codului civil, pentru a putea mosteni o persoana trebuie sa intruneasca doua conditii: una pozitiva, aceea de a „exista” la data deschiderii mostenirii, adica de a avea capacitate succesorala (Sectiunea I), si una negativa, aceea de a nu fi nedemna (Sectiunea II). La aceste conditii expres cerute de lege, doctrina a mai adaugat una, si anume aceea a existentei vocatiei (chemarii) la mostenire (Sectiunea III). u1p19pv
Capacitatea succesorala si vocatia la mostenire sunt conditii care trebuie sa fie intrunite atat in cazul mostenirii legale, cat si a celor testamentara si contractuala, in timp ce conditia inexistentei nedemnitatii este specifica doar mostenirii legale. Nedemnitatea succesorala are insa un corespondent specific celorlalte doua forme de mostenire, si anume revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine (art. 831 si 930 C. civ.).

Sectiunea I

CAPACITATEA SUCCESORALA

18. Notiune. Art. 654 C. civ. prevede ca „pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. Daca este sa ne exprimam in termeni de aptitudine sau inaptitudine de a dobandi o mostenire, se poate vorbi in acest caz de capacitate sau incapacitate de a de a dobandi o succesiune. Prin urmare, orice persoana care exista la momentul deschiderii mostenirii are capacitatea de a mosteni, deci de a dobandi succesiunea, iar orice persoana care nu exista la data deschiderii mostenirii nu are capacitatea de a mosteni.
Aceasta cerinta este o ilustrare a conceptiei potrivit careia nu poate exista nici un moment un patrimoniu fara titular, specifica si dreptului roman .
In acest context urmeaza sa analizam problematica persoanelor care au capacitate succesorala (§ 1) si a persoanelor care nu au capacitate succesorala (§ 2).

§ 1. Persoanele care au capacitate succesorala

19. Au capacitate succesorala urmatoarele categorii de persoane: persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii (a); persoanele disparute (b); copilul conceput dar nenascut la data deschiderii succesiunii (c); persoanele juridice in fiinta la data deschiderii succesiunii (d).

a) Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii

20. Art. 654 C. civ. prevede ca pentru a putea mosteni trebuie ca persoana care succede „sa existe la momentul deschiderii mostenirii” Asadar, orice persoana fizica in viata la data deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica aptitudinea de a-l mosteni pe cel decedat. Aceasta nu inseamna, desigur, ca toate persoanele in viata il vor mosteni pe defunct, lucru care ar fi absurd. Inseamna doar ca dintre persoanele cu vocatie la mostenire, care nu sunt nedemne fata de defunct, au capacitatea (aptitudinea) de a mosteni numai acelea care sunt in viata la deschiderea succesiunii, persoanele predecedate sau nenascute fiind excluse din cercul persoanelor care pot mosteni. Oricat de putin supravietuieste o persoana celui decedat, are capacitate succesorala fata de acesta.

b) Persoanele disparute

21. Exista o categorie de persoane a caror existenta in viata este indoielnica; este vorba de persoanele declarate disparute. Declararea disparitiei unei persoane fizice se face prin hotarare judecatoreasca in cazul in care aceasta dispare de la domiciliul sau, iar de la data ultimelor stiri despre ea a trecut cel putin un an .
Conform dispozitiilor art. 19 din Decretul nr. 31/1954, „cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva”. Rezulta asadar ca persoanele disparute au capacitate succesorala. Aceasta capacitate subzista in persoana celui disparut pana la data stabilita ca fiind cea a mortii prin hotararea judecatoreasca de declarare a mortii prezumate (art. 18 din Decretul nr. 31/1954). Data mortii, deci implicit data incetarii capacitatii succesorale a persoanei disparute, poate fi rectificata conform dispozitiilor art. 18 alin.4 din decretul nr. 31/1954. In cazul reaparitiei celui declarat mort, hotararea judecatoreasca de declarare a mortii prezumate va fi anulata (art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954), cu consecinta ca acea persoana se considera a-si fi pastrat capacitatea succesorala tot timpul, inclusiv in intervalul de timp in care a fost considerata moarta.

c) Copilul conceput dar nenascut la data deschiderii succesiunii

22. Inca din dreptul roman se admite ca drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptia acestuia: infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur (copilul conceput trebuie sa fie socotit ca fiind nascut ori de cate ori aceasta este in interesul sau).
Aceasta regula se regaseste in dispozitiile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca „drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu”. Pe aceasta linie de gandire, conform dispozitiilor art. 654 alin. 2 C. civ., copilul conceput este considerat ca exista, avand asadar capacitate succesorala chiar inainte de nasterea sa. La randul sau, art. 808 alin. 2 C. civ. precizeaza ca ”este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului”.
Copilul conceput dar nenascut are asadar o capacitate de folosinta reala (nu doar fictiva), limitata, in principiu, la dobandirea de drepturi . In cazul in care copilul conceput are vocatie universala sau cu titlu universal la o mostenire, el dobandeste insa nu numai elementele de activ (drepturile) care se afla in acel patrimoniu sau cota-parte de patrimoniu, ci si elementele de pasiv, adica obligatiile aferente acelor drepturi, nefiind de conceput doar dobandirea elementelor de activ, fara cele de pasiv . Oricum, copilul conceput este protejat prin faptul ca el nu poate raspunde de datoriile succesiunii decat in limita activului primit (intra vires hereditatis), art. 19 din Decretul nr. 32/1954 precizand ca „acceptarea mostenirii cuvenita unui minor… va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar”.
Atat drepturile cat si obligatiile copilului conceput sunt dobandite sub conditia suspensiva de a se naste viu , ceea ce implica cerinta sa fi respirat cel putin o data (art. 7 alin. 2 din Decretul nr.31/1954 si art. 654 alin. 3 C. civ.).
Conceptia copilului este o chestiune de fapt care poate fi dovedita de cel interesat prin orice mijloc de dovada. Actualul stadiu de dezvoltare a stiintei nu permite insa stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei. De aceea, plecand de la date stiintifice certe legate de perioada cea mai lunga si cea mai scurta de gestatie posibile, legiuitorul a intervenit prin stabilirea unei prezumtii irefragabile prin art. 61 C. fam. in sensul ca timpul legal de conceptie se situeaza intre a treisuta si osutaoptzecea zi dinaintea nasterii copilului. Desi reglementata de lege in materia stabilirii filiatiei, este unanim admis ca prezumtia timpului legal de conceptie este utilizabila si in materie succesorala. Aceasta nu numai atunci cand stabilirea filiatiei se confunda cu stabilirea capacitatii succesorale (cum se intampla, de pilda, atunci cand un barbat decedeaza, iar o femeie care naste inafara casatoriei un copil la mai putin de treisute de zile de la data decesului acestuia pretinde ca este al defunctului actionand in justitie, situatie in care stabilindu-se paternitatea se stabileste implicit si capacitatea succesorala), ci si atunci cand cele doua elemente nu se confunda (cum se intampla, de pilda, in cazul cand se pune problema mostenirii intre doi frati nascuti din aceiasi parinti, dintre care unul decedat, iar celalalt nascut la mai putin de treisute de zile de la data decesului fratelui sau, sotia supravietuitoare a fratelui decedat contestand doar faptul ca fratele supravietuitor era conceput la data deschiderii mostenirii, iar nu si filiatia acestuia).

d) Persoanele juridice in fiinta la data deschiderii succesiunii

23. Persoanele juridice nu pot avea calitatea de mostenitori legali intrucat legea confera vocatie la mostenire doar rudelor defunctului si sotului supravietuitor. Doar statul poate culege in temeiul dispozitiilor art. 680 C. civ. mostenirile vacante in cazul in care nu exista mostenitori legali, testamentari sau contractuali.
Mostenirea poate fi insa deferita persoanelor juridice instituite prin testament. Ele au capacitate succesorala numai daca au existenta legala la data deschiderii mostenirii, adica daca au dobandit personalitate juridica in conditiile legii .
Legiuitorul recunoaste si persoanelor juridice o capacitate de folosinta anticipata, anterioara dobandirii personalitatii juridice in conditiile legii. Astfel, art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 recunoaste viitoarei persoane juridice inca de la data actului de infiintare -; care, de regula, nu se suprapune cu cea a dobandirii personalitatii juridice, aceasta implicand indeplinirea unor formalitati -; capacitatea de a dobandi drepturi din categoria celor necesare pentru a lua fiinta in mod valabil, cum ar fi dobandirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri necesare constituirii viitoarei persoane juridice.

§ 2. Persoanele care nu au capacitate succesorala

24. Nu au capacitate succesorala persoanele fizice care nu sunt in viata si persoanele juridice care nu sunt in fiinta la deschiderii data succesiunii (a), precum si comorientii (b).

a) Persoanele fizice care nu sunt in viata si persoanele juridice care nu sunt in fiinta la data deschiderii succesiunii.

25. Persoanele fizice care nu sunt in viata la data deschiderii succesiunii nu au capacitate succesorala, indiferent ca este vorba de persoane care sunt concepute si se nasc ulterior acestei date sau de persoane care au decedat inaintea deschiderii succesiunii. Nu pot mosteni decat persoanele care exista la data deschiderii succesiunii. Tot astfel, nu pot mosteni decat persoanele juridice care au existenta legala la data mortii lui de cujus, iar nu si acelea care si-au incetat existenta inainte sau care au luat fiinta dupa deschiderea succesiunii.

b) Comorientii

26. Intre persoanele care au vocatie succesorala una fata de alta este important care dintre acestea a supravietuit celeilalte intrucat, asa cum am vazut, capacitate succesorala au doar persoanele in viata la data deschiderii mostenirii, iar nu si cele predecedate. De exemplu, in cazul a doi frati, A si B care sunt casatoriti, daca A decedeaza mai intai, mostenirea sa este culeasa de sotia sa si de fratele sau B, iar daca B decedeaza si el ulterior, patrimoniul succesoral, incluzand si cota-parte ce i-a revenit din mostenirea lui A, va reveni sotiei sale, iar daca ordinea deceselor este inversa (B decedeaza mai intai si A ulterior), patrimoniul lui A, incluzand si cota-parte din mostenirea lui B, va reveni sotiei sale.

Cronologia deceselor este asadar decisiva pentru stabilirea capacitatii succesorale si, implicit, in ultima instanta, a beneficiarilor patrimoniului succesoral.
Exista insa situatii in care persoane fizice care au vocatie succesorala una fata de alta decedeaza intr-o imprejurare in care nu se poate proba in nici un fel care dintre ele a supravietuit celeilalte, cum ar fi: un accident aviatic, auto sau feroviar, un cutremur, inundatii, prabusirea unei cladiri, naufragiu etc. Pentru a transa intr-un fel problema, art. 21 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca „in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata”. Persoanele decedate in asemenea imprejurari poarta denumirea de comorienti.
In dreptul nostru comorientii pot avea vocatie succesorala reciproca, cum este cazul celor care sunt mostenitori legali, dar, spre deosebire de dreptul francez , si unilaterala, cum este cazul mostenitorilor instituiti prin testament, care este un act juridic unilateral. .
Consecinta practica imediata a aplicarii prezumtiei mortii concomitente in cazul comorientilor este aceea ca acestia nu se pot mosteni, caci nesupravietuind unul altuia, sunt lipsiti de capacitate succesorala. Pe cale de consecinta, fiecare va fi mostenit de ceilalti succesibili ai sai. De exemplu, daca doi frati casatoriti, A si B, sunt comorienti, fiecare va fi mostenit de sotia sa, niciunul dintre ei neavand capacitatea succesorala de a-l mosteni pe celalalt.
Doctrina a avansat ideea aplicarii prezumtiei de moarte concomitenta, cu consecinta lipsei capacitatii succesorale, si in cazul persoanelor care avand vocatie succesorala reciproca sau unilaterala decedeaza in acelasi interval de timp (zi, ora), dar nu si in aceeasi imprejurare -; cum se intampla in cazul comorientilor -, fara a se putea dovedi daca una a supravietuit celeilalte . In argumentarea acestei solutii s-a pornit de la dispozitiile art. 654 C. civ. care confera capacitate succesorala doar persoanelor care exista la data deschiderii mostenirii si de la regula de probatiune conform careia acela care reclama mostenirea trebuie sa faca dovada intrunirii acestei conditii (actori incumbit probatio). Daca persoana care reclama mostenirea unuia dintre decedati nu poate face proba supravietuirii celui pe care il mosteneste celuilalt decedat, se afla in situatia de a nu putea face proba capacitatii succesorale a acestuia in raport cu cel fata de care avea vocatie succesorala si care a decedat in acelasi interval de timp, astfel incat fiecare din cele doua persoane va fi mostenita de ceilalti mostenitori ai sai care intrunesc conditiile legii, fiind astfel exclusa posibilitatea de a se mosteni una pe cealalta. Solutia nu rezulta insa din prezumtia de deces concomitent -; care, fiind de exceptie, este de stricta interpretare, ci din neadministrarea probei uneia din conditiile necesare pentru a putea mosteni, si anume, a capacitatii succesorale.

Sectiunea II

MOSTENITORUL SA NU FIE NEDEMN

27. Notiune. Nedemnitatea (nevrednicia) succesorala consta in decaderea unui succesibil din dreptul de a mosteni o persoana decedata datorita savarsirii unor fapte grave - anume prevazute de lege - fata de defunct sau memoria acestuia, cu toate ca are capacitate succesorala si vocatie efectiva la mostenirea defunctului. Ea opereaza doar in cazul succesiunii legale si inlatura pe cel vinovat de la mostenire in totalitate, chiar daca este mostenitor rezervatar. Nedemnitatea nu functioneaza nici in cazul mostenirii testamentare, nici in cazul instituirii contractuale .
Nedemnitatea este o pedeapsa civila, datorita faptului ca il afecteaza doar pe cel vinovat, nu si pe succesorii acestuia care pot veni la mostenire in nume propriu . De aici decurge consecinta caracterului de stricta interpretare a regulilor aplicabile in materie, ea nu poate surveni decat in cazurile si conditiile expres si limitativ prevazute de lege
Desi produce efecte identice cu exheredarea, adica indepartarea de la succesiune, nedemnitatea nu se confunda cu aceasta intrucat in timp ce prima este opera vointei lui de cujus, putand fi revocata pana la data decesului de cel care a dispus-o, cea de a doua este opera vointei legii si nu poate fi inlaturata, chiar daca inainte de a deceda defunctul l-a „iertat” pe nedemn.
De asemenea, revocarea legatelor pentru ingratitudine duce si ea la indepartarea de la succesiune a ingratului, dar aceasta este o sanctiune care functioneaza doar in cadrul mostenirii testamentare si doar la cererea celor interesati , iar nu de drept cum se intampla in cazul nedmnitatii.
In cele ce urmeaza vom analiza cauzele de nedemnitate (§ 1), modul in care opereaza nedemnitatea (§ 2) si efectele nedemnitatii (§ 3).

§ 1. Cauzele de nedemnitate

28. Enumerare. Art. 655 C. civ. prevede in mod expres si limitativ urmatoarele cauze de nedemnitate: atentatul la viata celui care lasa mostenirea (a); acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea (b); nedenuntarea omorului caruia i-a cazut victima cel despre a carui mostenire este vorba (c).

a) Atentatul la viata celui care lasa mostenirea

29. Art. 655 pct.1 C. civ. precizeaza ca este nedemn de a mosteni „condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct”.
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca acest caz de nedemnitate necesita indeplinirea a doua conditii cumulative:
-sa existe din partea succesibilului o actiune intentionata de ucidere sau o tentativa de ucidere a celui despre a carui mostenire este vorba. Legea pedepseste nu numai actiunea de ucidere care are ca urmare moartea victimei, ci si aceea care ramane doar in faza tentativei. Activitatea ucigatoare poate consta intr-o actiune (injunghiere, impuscare, inec, strangulare), dar si intr-o inactiune (lasarea fara ajutor, nesemnalarea unui pericol mortal). Important este ca actiunea sau inactiunea sa fie savarsite cu intentia directa sau indirecta de a curma viata lui de cujus. Daca moartea se datoreaza culpei succesibilului (cum este de exemplu cazul conducerii imprudente a unui autovehicul si producerii unui accident din aceasta cauza) sau unei preterintentii (cum este cazul unor lovituri cauzatoare de moarte), nedemnitatea nu poate surveni.
-sa existe o hotarare judecatoreasca de condamnare a succesibilului vinovat. Textul art.655 pct.1 C. civ. este neechivoc in sensul ca nedemnitatea se refera la „condamnatul” care a savarsi faptele mentionate mai sus, adica la persoana care a fost deferita justitiei si condamnate penal printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila . Asadar nu este suficienta doar savarsirea faptelor prevazute de lege, ci si condamnarea efectiva a celui vinovat. Decesul celui culpabil inaintea condamnarii sale exclude, in principiu, nedemnitatea .
Nedemnitatea nu opereaza daca succesibilul nu poate fi condamnat intrucat: a survenit prescriptia raspunderii penale, a survenit o amnistie antecondamnatorie ori a fost achitat intrucat este inlaturata raspunderea penala (lipsa discernamantului, legitima aparare, starea de necesitate) .
In schimb, odata condamnarea pronuntata, este indiferent daca celui vinovat i s-a retinut o cauza de atenuare a raspunderii penale, ori daca a survenit prescriptia executarii pedepsei, amnistia postcondamnatorie, gratierea pedepsei sau iertarea victimei .
Hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de condamnare a succesibilului atrage nedemnitatea acestuia indiferent daca a fost condamnat in calitate de autor, coautor, instigator sau complice .

c) Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea

30. Art. 655 pct. 2 C. civ. declara nedemn de a succede pe „acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa”. Textul corespunzator din Codul civil francez (art. 727-2) a fost adoptat la o epoca in care Revolutia cu tot cortegiul ei de denunturi calomnioase pentru crime care atrageau condamnarea la moarte a acuzatului era inca aproape si era menit sa sanctioneze pe succesibilul care printr-un calcul machiavelic nu omora el pe cel pe care dorea sa-l mosteneasca rapid prin orice mijloace, ci urzea prin acuzatii mincinoase ca statul sa faca acest lucru .
Sintagma „acuzatie capitala” utilizata de lege este destul de ambigua astfel incat a dat nastere la interpretari diferite. Daca prin „acuzatie” este unanim admis ca se intelege denuntul, plangerea penala sau marturia facuta intr-un proces penal, in schimb, cu privire la cerinta ca aceasta sa fie „capitala” parerile sunt impartite. Dupa unii autori si conform jurisprudentei, ea se refera exclusiv la acuzatia savarsirii unei infractiuni pedepsite cu moartea, caz in care, odata cu abolirea pedepsei cu moartea (prin Decretul-lege nr. 6/1990), acest caz de nedemnitate a devenit caduc . Alti autori insa plecand de la constatarea ca expresia „acuzatie capitala” descinde direct din dreptul roman, unde avea un inteles mai larg decat acela al pedepsei cu moartea, incluzand si pierderea dreptului de cetate, considera ca ea se refera la acuzatia savarsirii unei infractiuni sanctionata cu o pedeapsa infamanta, astfel incat acest caz de nedemnitate este in vigoare si astazi .

Pentru ca nedemnitatea sa poata opera este necesar ca succesibilul vinovat de savarsirea faptelor mentionate mai sus sa fie condamnat pentru calomnie, adica sa se pronunte contra lui o hotarare judecatoreasca penala definitiva si irevocabila pentru savarsirea acestei infractiuni impotriva defunctului .

c) Nedenuntarea omorului caruia i-a cazut victima cel despre a carui mostenire este vorba

31. Art. 655 pct. 3 C. civ. declara nedemn de a mosteni pe de cujus „mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei”.
Legea sanctioneaza neindeplinirea unei obligatii morale fata de memoria defunctului de a actiona in sensul declansarii cercetarilor pentru gasirea si pedepsirea celui vinovat de omorarea intentionata a acestuia. Aceasta pasivitate demonstreaza cel putin o indiferenta, o lipsa de respect fata de cel decedat si memoria acestuia.
Fiind vorba de sanctionarea neindeplinirii unei obligatii, este necesar ca ea sa fie imputabila celui tinut la aceasta . Este motivul pentru care legea vizeaza expres pe mostenitorii majori ai defunctului, iar nu si pe cei minori. Aceasta intrucat minorii nu sunt pe deplin formati, neputand avea constiinta clara a indatoririlor ce le revin si a ceea ce trebuie indeplinit concret, de unde lipsa lor de vinovatie . Chiar daca legea nu o spune expres, intrucat majorii pusi sub interdictie sunt prezumati a fi lipsiti de discernamant, vor avea un tratament identic aceluia aplicat minorilor, nedenuntarea omorului nefiindu-le imputabila . In aceeasi situatie se afla si majorii lipsiti de discernamant atinsi de o boala mentala, chiar nepusi sub interdictie .
Nedenuntarea omorului nu este imputabila rudelor apropiate si afinilor celui care a comis omorul. In acest sens, art.656 C. civ. prevede ca „lipsa de denuntare nu poate vatama in drepturile lor pe ascendentii si descendentii omoratorului, pe afinii sai de acelasi grad, pe sotul sau sotia sa, pe fratii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale”. Omisiunea in acest caz este scuzabila.
Obligatia de denuntare se refera la omorul savarsit cu intentie, iar nu si la acela savarsit fara intentie . Ea nu subzista in cazul in care cel care a savarsit omorul se afla intr-o situatie care inlatura raspunderea lui penala .
Nedenuntarea atrage nedemnitatea doar in cazul in care se refera la infractiunea consumata de omor, iar nu si la tentativa de omor.
Mostenitorul are obligatia de a denunta omorul (faptul ca atare) caruia i-a cazut victima antecesorul sau, sarcina descoperirii autorului si vinovatiei acestuia revenind organelor de cercetare penala abilitate.
Spre deosebire de celelalte doua cazuri de nedemnitate, nedenuntarea omorului nu necesita condamnarea penala a mostenitorului pentru aceasta, fiind suficienta simpla omisiune a denuntarii. Omisiunea implica insa cunoasterea prealabila a faptului ca de cujus a fost victima unui omor. Aceasta cunoastere poate interveni la un moment ulterior deschiderii mostenirii, ceea ce ridica probleme in legatura cu durata in timp a obligatiei de denuntare.

§ 2. Modul in care opereaza nedemnitatea

32. Decaderea de plin drept a nedemnului din dreptul de a-l mosteni pe defunct. Daca la ora actuala este unanim admis ca nedemnitatea opereaza de plin drept, fara a fi necesara aplicarea (pronuntarea) ei de instanta de judecata, lucrurile nu au stat asa intotdeauna. Datorita faptului ca in Vechiul Drept francez (anterior adoptarii Codului civil Napoleon) cazurile de nedemnitate nu erau prevazute expres de lege, aceasta nu putea opera decat in urma pronuntarii unei hotarari judecatoresti in acest sens. Dupa adoptarea Codului civil Napoleon, primii comentatori ai acestuia au continuat traditia Vechiului drept, considerand ca nedemnitatea nu opereaza de drept. Aceasta interpretare s-a mentinut mult timp, fiind preluata si de autorii nostri clasici . Astazi insa, pornind de la formularea imperativa a art.655 C. civ. (art.727 C. civ. francez), care prevede ca „sunt nedemni de a mosteni”, este unanim admis, atat in doctrina, cat si in practica judiciara, ca nedemnitatea opereaza de plin drept.
Evident ca in cazul in care intre nedemn si persoanele interesate sa invoce nedemnitatea se iveste un litigiu in legatura cu indeplinirea sau neindeplinirea conditiilor care atrag aceasta pedeapsa civila, solutionarea acestuia va fi de competenta instantelor judecatoresti, dar daca se constata indeplinirea conditiilor cerute de lege instanta nu pronunta sau aplica nedemnitatea, ci doar constata survenirea acesteia, neavand nici o putere de apreciere. Cu alte cuvinte, o asemenea hotarare judecatoreasca nu poate avea decat un caracter declarativ, iar nu constitutiv . Fiind declarativa, hotararea de declarare a nedemnitatii, pe de o parte, poate fi pronuntata dupa moartea nedemnului, iar pe de alta parte produce efecte retroactive, de la data mortii lui de cujus .
Nedemnitatea nu poate fi „iertata” sau „confirmata”, astfel incat daca cei indreptatiti nu o invoca, trebuie invocata din oficiu de instanta sau de notarul public in fata caruia se dezbate succesiunea.
Momentul la care poate surveni constatarea nedemnitatii nu poate fi decat ulterior deschiderii succesiunii, anterior actiunea fiind inadmisibila pentru lipsa de interesului. Ea nu poate fi ceruta decat daca nedemnul are vocatie efectiva la mostenire, neexistand mostenitori acceptanti cu vocatie prioritara celei a nedemnului .

33. Persoanele indreptatite sa invoce nedemnitatea. Nedemnitatea succesorala poate fi invocata de orice persoana interesata, categorie care include:
- comostenitorii chemati la mostenire impreuna cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul de acrescamant (de exemplu, daca la mostenirea unei persoane decedate sunt chemati cei trei fii ai acesteia, iar unul dintre acestia va fi indepartat de la mostenire ca nedemn, mostenirea se va imparti in doua parti egale intre cei doi frati care mostenesc si nu in trei parti cum s-ar fi intamplat daca nu ar fi survenit nedemnitatea);
- mostenitorii subsecventi, care culeg mostenirea in locul nedemnului decazut din dreptul de a mosteni (de exemplu, daca o persoana decedeaza lasand un fiu nedemn si un frate, decaderea fiului din dreptul de a mosteni face ca succesiunea sa revina in intregime fratelui defunctului, mostenitor facand parte din clasa a doua, chiar daca fiul este mostenitor din clasa intai);
- donatarii sau legatarii care vor pastra in intregime liberalitatile primite, fiind pusi la adapost de actiunea in reductiune a rezervatarului nedemn;
- creditorii celor de mai sus actionand pe cale oblica (art. 974 C. civ.) care isi pot asigura prin indepartarea nedemnului solvabilitatea debitorului lor ;
- instanta de judecata sau notarul public din oficiu;
- chiar si nedemnul .
Cat timp nedemnul este in viata, nedemnitatea va fi invocata impotriva acestuia, iar dupa decesul lui impotriva succesorilor sai, fara a se contrazice caracterul personal al pedepsei civile in discutie, in chestiune fiind patrimoniul lasat de nedemn, care nu poate include succesiunea celui fata de care s-a facut vinovat de faptele prevazute de lege intrucat este decazut din dreptul de a-l mosteni pe acesta, succesorii sai neputand culege mai multe drepturi decat cele care au apartinut autorului lor. .

§ 3. Efectele nedemnitatii

34. Nedemnitatea produce efecte specifice in raport cu nedemnul (a), in raport cu descendentii nedemnului (b) si in raport cu tertii (c).

a) In raport cu nedemnul

35. Excluderea de la mostenirea defunctului. Efectul principal al nedemnitatii este excluderea nedemnului de la dreptul de a mosteni pe defunct, adica, in alte cuvinte, indepartarea de la mostenirea acestuia. Este vorba de decaderea din dreptul de mostenire legala (ab intestat), nu si din dreptul de mostenire testamentara sau contractuala, care, fiind liberalitati, nu pot fi desfiintate decat pentru ingratitudine in temeiul dispozitiilor art. 831 si 930 C. civ, sanctiune care nu opereaza de drept, ci numai la cerere (art. 832 C. civ.). Inlaturarea nedemnului de la mostenire este completa, el neputand culege nici rezerva succesorala la care, prin ipoteza, ar fi fost indreptatit in calitate de mostenitor rezervatar .

Nedemnitatea produce intotdeauna efecte de la data deschiderii mostenirii, indiferent daca conditiile cerute de lege sunt intrunite deja la aceasta data sau daca vor fi intrunite abia in viitor . Astfel, excluderea nedemnului de la mostenirea defunctului produce efecte de la data decesului acestuia atat in cazul in care, de pilda, mostenitorul a fost deja condamnat penal pentru atentat la viata lui de cujus, dar si atunci cand condamnarea, fara de care nedemnitatea nu poate exista, intervine ulterior acestei date, situatie in care se poate spune ca nedemnitatea retroactiveaza.

36. Efectele sunt relative. Pedeapsa civila a nedemnitatii produce efecte relative, in sensul ca nedemnul este exclus numai de la mostenirea celui fata de care s-a facut vinovat de faptele prevazute de lege, nu si de la mostenirea altor rude care l-au mostenit pe de cujus, in patrimoniul carora poate regasi, eventual, elemente ale patrimoniului celui fata de care a fost nedemn. Cu alte cuvinte, nedemnul poate mosteni indirect prin intermediul unui tert patrimoniu ceea ce nu a putut mosteni direct . Asa, de exemplu, fiul nedemn fata de tatal sau poate mosteni bunurile care au apartinut acestuia si pe care le-a mostenit fratele sau ulterior decedat, al carui unic mostenitor este nedemnul. Rezultatul se explica prin caracterul personal si nu real al nedemnitatii; aceasta impiedicand pe cel vinovat doar sa mosteneasca pe cel fata de care a savarsit faptele reprobabile prevazute de lege, nu si de a dobandi bunuri apartinand acestuia prin alte moduri prevazute de lege .
De asemenea, nedemnul exclus de la mostenirea unei persoane poate reprezenta pe de cujus, venind in locul si gradul acestuia la mostenirea unui ascendent sau colateral privilegiat in grad de rudenie mai indepartat . De exemplu, fiul poate urca in locul si gradul tatalui sau fata de care este nedemn pentru a-l mosteni pe bunicul sau. Explicatia rezida in faptul ca, in acest caz, nedemnul nu exercita drepturi succesorale proprii fata de cel in raport cu care este nedemn, ci drepturi ale acestuia fata de succesiunea unui tert .

37. Restituirea bunurilor succesorale. Daca intre momentul deschiderii succesiunii si momentul indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru survenirea nedemnitatii ori momentul constatarii acesteia nedemnul intra in posesia bunurilor succesorale, acesta are obligatia de a restitui bunurilor respective celor indreptatiti . Pierzand titlul de mostenitor, nedemnul este un detinator fara titlu al bunurilor succesorale, situatie din care decurge obligatia de restituire a acestora.
Restituirea se va face in natura, afara de cazul in care bunurile succesorale au fost instrainate unor terti care nu pot fi obligati la restituire catre mostenitorii de drept (este vorba de dobanditorii de buna-credinta ai bunurilor mobile sau de dobanditorii de bunuri imobile care se pot prevala de principiul error communis facit jus) sau de cazul pieirii acelor bunuri, cand restituirea se va face prin echivalent.
Considera a fi un posesor de rea-credinta, nedemnul este obligat la restituirea fructelor si veniturilor bunurilor succesorale pe care le-a perceput sau ar fi trebuit sa le perceapa(art. 657 C. civ.) . Pentru sumele de bani primite in contul succesiunii, nedemnul datoreaza dobanzi din ziua primirii platii (art. 994 C. civ.), iar nu din ziua punerii in intarziere conform dreptului comun (art. 1088 C. civ.).
Pe de alta parte, nevrednicul care a facut cheltuieli in temeiul calitatii sale de mostenitor are dreptul atat la restituirea platilor pe care le-a facut in contul datoriilor succesiunii, cat si a cheltuielilor necesare si utile facute cu bunurile succesorale.
Drepturile nevrednicului fata de succesiune stinse prin consolidare sau confuziune in considerarea calitatii sale de mostenitor (cum este cazul unui drept de uzufruct, al unui drept de ipoteca sau al unui drept de creanta) renasc cu efecte din momentul deschiderii mostenirii.

b) In raport cu descendentii nedemnului

38. Nedemnitatea fiind o pedeapsa civila, are, in principiu, un caracter strict personal, afectandu-l doar pe cel vinovat de savarsirea faptelor de nedemnitate. Art.658 C. civ. prevede: „copiii nedemnului viind la succesiune , in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sunt departati pentru greseala tatalui lor…”.
Din textul citat rezulta ca regula mentionata mai sus nu se aplica decat in cazul in care copiii nedemnului vin la mostenire in nume propriu, cum se intampla, de exemplu, atunci cand fiul defunctului este nedemn, iar mostenirea este culeasa de fiul acestuia (nepotul defunctului) in calitate de unic mostenitor.
Daca insa descendentii nedemnului nu pot veni la mostenire in nume propriu, ei nu pot mosteni prin reprezentarea celui nedemn, solutie care se desprinde din interpretarea per a contrario a art. 658 C. civ. De exemplu, daca o persoana care lasa la moartea sa doi fii, dintre care unul nedemn avand la randul sau un fiu, intreaga mostenirea va reveni, in temeiul principiului prioritatii gradului de rudenie cu defunctul, fiului care nu s-a facut vinovat de nedemnitate, fiul nedemnului neputand urca prin reprezentare in locul si gradul tatalui sau pentru a mosteni alaturi de unchiul sau pe defunct. Solutia este identica si daca nedemnul, in exemplul dat, ar fi predecedat defunctului. Iata asadar ca, uneori, nedemnitatea unei persoane se rasfrange asupra descendentilor acesteia, solutia legislativa fiind criticata pentru acest motiv de doctrina ca ilogica si nedreapta .

c) In raport cu tertii

39. Consecinta care ar trebui sa decurga din desfiintarea titlului de mostenire al nedemnului referitor la actele de dispozitie (de instrainare, de constituire a unor dezmembraminte sau garantii reale) privitoare la bunurile succesorale, incheiate de acesta cu tertii in intervalul de timp de la data deschiderii mostenirii si pana la constatarea nedemnitatii, ar fi aceea a desfiintarii lor retroactive intrucat au fost incheiate de un neproprietar, fiind de principiu ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are (nemo dat quod non habet).
Cu toate acestea, din ratiuni care tin de necesitatea protejarii sigurantei dinamice a circuitului juridic civil, unele dintre aceste acte vor fi mentinute si dupa constatarea nedemnitatii. Astfel, actele privitoare la bunurile mobile se mentin in masura in care tertul dobanditor a fost de buna-credinta, facandu-se aplicarea dispozitiilor art.1909 C. civ., conform caruia posesia de buna-credinta valoreaza titlu. Actele de dispozitie cu privire la bunurile imobile vor fi si ele mentinute in masura in care sunt intrunite conditiile aparentei creatoare de drept (error communis facit jus) . Daca actele de dispozitie facute de nedemn sunt mentinute, acesta are obligatia de a indemniza pe beneficiarii nedemntatii cu echivalentul in bani al bunurilor care nu le mai pot fi restituite .
In schimb, toate actele de dispozitie incheiate de nedemn cu tertii de rea-credinta (care au cunoscut sau trebuia sa cunoasca faptul ca trateaza cu un neproprietar) vor fi desfiintate cu efecte retroactive, la cererea mostenitorilor care culeg succesiunea.

Sectiunea III

VOCATIA (CHEMAREA) LA MOSTENIRE

40. Notiune. Pe langa capacitatea succesorala si conditia ca mostenitorul (in cadrul mostenirii legale) sa nu fie nedemn, pentru a putea mosteni este necesara si existenta vocatiei sau chemarii la mostenire. O persoana poate avea capacitate succesorala si sa nu fi savarsit fapte susceptibile sa atraga nedemnitatea, dar nu va putea mosteni o persoana decedata decat daca are vocatie la succesiunea acesteia.
Vocatia succesorala sau chemarea la mostenire este conferita fie prin vointa legii, fie prin vointa lui de cujus exprimata prin testament sau donatie de bunuri viitoare (instituire contractuala). Determinarea persoanelor cu vocatie la mostenirea unei persoane decedate poarta denumirea de devolutiune succesorala. Dupa cum devolutiunea se face prin lege, prin testament sau prin contract, aceasta poate fi legala, testamentara sau conventionala.