Daca actele premergatoare au caracter extraprocesual, urmarirea penala are caracter procesual (este prima faza a procesului penal). Aceasta are menirea de a pregati inaintarea dosarului in faza de judecata pentru atingerea scopurilor procesului penal. j7p4pe
Presupune un complex de activitati procesuale si procedurale, incepand cu primul moment al declansarii procesului: inceperea urmaririi penale (ad quo) si terminand cu ultimul moment (ad quem) al urmaririi penale, care coincide cu trecerea cauzei in faza procesuala de judecata: trimiterea in judecata.
Urmarirea penala corespunde unei proceduri penale comune, derogarea fiind permisa doar in cazul exceptional prevazut de art. 279 (2), lit. a), c.pr.pen., in care plangerea prealabila a persoanei vatamate se adreseaza direct instantei. Ea nu este condusa de judecatori (in general), ci titularul unic al UP este Ministerul Public, reprezentat de procuror. UP se realizeaza nu numai de catre Ministerul Public, ci si de OCP. In mod exceptional, in cazul faptelor de coruptie prevazute de Legea 78/2000, urmarirea penala se efectueaza si de ofiterii de politie judiciara.

I. Momentul inceperii urmaririi penale
Este o conditie a strictei legalitati a procesului penal. Marcheaza declansarea procesului penal, care reprezinta nasterea cadrului legal de exercitare a drepturilor si obligatiilor procesuale. Presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii:
1. Conditia pozitiva
Sa existe informatii sau date cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Ea poate rezulta fie din examinarea actelor de sesizare prevazute de lege, daca acesta contine date suficiente, fie din cuprinsul procesului-verbal de consemnare a actelor premergatoare incheiate in conditiile alineatului ultim al art. 224, c.pr.pen., daca sesizarea, nefiind suficienta, s-au efectuat acte premergatoare.
2. Conditia negativa
Sa nu existe vreunul dintre cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale. Cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale sunt, in general, aceleasi cu cele de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale, cu doua exceptii: a) Cea prevazuta de art. 10, lit. b1), c.pr.pen. -; atunci cand fapta prevazuta de legea penala nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii. b) Cea prevazuta de art. 10, lit. i), c.pr.pen. -; atunci cand s-a dispus inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea administrativa.
Daca in primul caz inceperea urmaririi penale este obligatorie, in cel de-al doilea caz, competenta exclusiva apartine instantei de judecata.
In ceea ce priveste procedura de incepere a urmaririi penale se tine seama de modul de sesizare a OUP. Astfel, in cazul in care sesizarea se face prin plangere sau denunt, inceperea urmaririi penale se dispune prin rezolutie. In cazul in care sesi-zarea este din oficiu, inceperea urmaririi penale se dispune prin proces-verbal. Procesul-verbal de incepere a urmaririi penale nu se confunda cu cel de sesizare din oficiu prevazut de art. 228 (3), c.pr.pen.
Inceperea urmaririi penale nu poate fi implicita, trebuind sa fie expresa. Din momentul in care se incepe urmarirea penala se poate vorbi de invinuit si de urmari-rea penala declansata. Din acest moment se poate vorbi, deci, de urmarirea penala fata de invinuit.
Legiuitorul face diferenta intre doua mari categorii:
1. Urmarirea penala fara actiune penala pusa in miscare (fata de un invinuit si urmareste procesul penal declansat).
2. Urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare (fata de un inculpat si priveste un proces penal inceput).

Particularitatile urmaririi penale
1. Nepublicitatea (publicitatea limitata)
Urmarirea penala nu este secreta, pentru ca majoritatea actelor se efectueaza in prezenta partilor. Aparatorii partilor au dreptul de a participa la majoritatea actelor de urmarire penala. Exista proceduri de urmarire penala de tip acuzatorial care se deruleaza in fata instantei penale (cazul prelungirii arestarii preventive sau cererile care vizeaza liberarea provizorie in cursul urmaririi penale). In general, la baza publicitatii limitate ar putea sta doua argumente:
- Necesitatea de a se asigura accesul presei implica posibilitatea pentru OUP de a face comunicate de presa, in scris sau oral, in fata posturilor de TV. Aceasta este ceruta de principiul libertatii de exprimare (art. 10, CEDO), cu conditia ca procurorii sa nu faca referiri la temeinicia urmaririi penale.
- Necesitatea de a se inlatura rumorile ce se creeaza in jurul unui caz, rumori generate de caracterul secret al urmaririi penale, pentru ca, uneori, publicitatea urmaririi penale, chiar limitata, nu este doar in defavoarea suspectului, generand o incalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci ar putea reprezenta o garantie extrem de importanta a respectarii drepturilor procesuale, indeosebi a dreptului la aparare.
2. Necontradictorialitatea
Rezulta chiar din nepublicitatea urmaririi penale. Exista si in cursul urmaririi penale proceduri contradictorii (Ex: procedura confruntarii, efectuarea expertizelor)
3. Preponderent scrisa
Nu au loc dezbateri orale. Se poate interveni numai prin:
- cerere
- memoriu

Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare (fata de invinuit)
Exista doua forme fundamentale de urmarire penala fata de invinuit:
1. Cercetarile penale
2. Urmarirea penala efectuata de catre procuror
Cercetarile penale sunt acte de urmarire penala care cad in competenta OCP potrivit legii si care constau, in esenta, in strangerea probelor necesare aflarii adeva-rului cu privire la:
- Existenta infractiunilor
- Identificarea persoanelor banuite de comiterea lor
- Stabilirea raspunderii penale
In continutul cercetarilor penale intra, pe langa audierile de persoane, perche-zitii, cercetarea la fata locului, inregistrari si masurile procesuale pe care le pot lua OCP (retinerea, masurile asiguratorii). Tot aici se includ si propunerile pe care le inainteaza procurorul ce supravegheaza cercetarea penala si care vizeaza actele si masurile procesuale cu privire la care nu poate dispune decat procurorul si care trebuie sa se materializeze intr-un referat. O simpla adresa nu este suficienta. Refera-tul trebuie intocmit cu respectarea conditiilor generale prevazute de art. 258, c.pr.pen. OCP poate propune si arestarea preventiva a inculpatului.
Ultimul act de cercetare penala il constituie referatul de terminare a urmaririi penale. OCP propune trimiterea in judecata a invinuitului.
Procurorul efectueaza doua mari categorii de acte procesuale care corespund celor doua forme de urmarire penala:
1) Supravegherea urmaririi penale -; priveste supravegherea cercetarii penale. Are mai multe forme: a) Verificarea sistematica a actelor de cercetare penala de catre procuror, care poate avea loc fie la sediul OCP, fie la sediul Parchetului, cand OCP se prezinta cu dosarele la procuror in vederea verificarii lor. b) Participarea procurorului la efectuatea unor acte de cercetare penala -; prezinta doua aspecte diferite:
- Asistarea -; Procurorul se limiteaza doar la consilierea OCP cu privire la efectuarea actelor juridice.
- Substituirea procurorului in actele si atributiile OCP -; Procurorul poate oricand sa efectueze acte de cercetare penala. c) Autorizarea, incuviintarea, confirmarea sau avizarea unor acte de cerecetare penala potrivit legii. Unele trebuie efectuate anterior, iar altele, ulterior. d) Dispozitiile obligatorii pe care le poate da procurorul organului de cerce-tare penala. In orice moment al urmaririi penale, procurorul poate da nu numai sfaturi, ci si dispozitii. e) Plangerea impotriva actelor de cercetare penala -; Se solutioneaza de procu-rorul ce supravegheaza cercetarile penale.
2) Urmarirea penala proprie a procurorului -; Are doua forme: a) Facultativa (art. 209 (2), c.pr.pen.) -; Procurorul poate lua orice dosar aflat in curs de cercetare penala. b) Cazurile de urmarire penala obligatorie (art. 209 (3), c.pr.pen.) -; Sub sanctiunea nulitatii absolute, procurorul este obligat sa efectueze personal acte de urmarire penala.
In ipoteza in care se dispune fie din oficiu, fie la propunere punerea in miscare a actiunii penale in mod obligatoriu, procurorul trebuie sa se pronunte asupra continuarii cercetarilor penale. Cercetarea penala continua fata de inculpat. Din acest moment exista urmarire penala cu actiune penala pusa in miscare (fata de inculpat). Avem deci un proces penal legal inceput.
Daca se dispune continuarea cercetarilor penale, atunci OCP are urmatoarele obligatii: a) Sa-l cheme in fata sa pe inculpat si sa-l asculte. OCP are obligatia sa-i explice drepturile procesuale, inclusiv dreptul de a face o declaratie suplimentara si de a aduce probe. b) Sa-i atraga atentia inculpatului asupra respectarii a doua obligatii procesu-ale corelative:
- de a se prezenta la toate chemarile OUP;
- de a comunica OUP orice schimbare de domiciliu sau resedinta;

Incidente ivite in cursul urmaririi penale
Sunt situatii care duc la o intrerupere cu caracter temporar sau definitiv a procedurilor. Ele sunt cunoscute sub denumirea de incidente procesuale. Pot fi:
1. Schimbarea incadrarii juridice -; Atunci cand intervin situatii sau impre-jurari care determina modificarea incadrarii juridice stabilite initial de catre OUP, fie cu ocazia inceperii urmaririi penale, fie cu ocazia punerii in miscare a actiunii penale.
Incadrarea juridica determina insasi limitele procesului penal si competenta organului de urmarire penala.
Schimbarea incadrarii juridice nu poate avea loc decat dupa o procedura spe-ciala. Ea poate avea loc doar dupa punerea in miscare a actiunii penale, pentru ca numai din acest moment procesul penal se considera inceput. Aceasta poate fi dispusa numai de catre procuror, ea apartinand functiei procesuale a acuzarii.
Legea nu prevede care este procedura de schimbare a incadrarii juridice. In pofida acestei lacune, consideram ca ea poate opera fie la propunerea OUP, fie din oficiu (de catre procuror). Schimbarea incadrarii juridice ar putea fi dispusa de pro-curor doar prin ordonanta, fiind aplicata procedura de punere in miscare a actiunii penale, in virtutea principiului simetriei.
Din momentul in care se dispune schimbarea incadrarii, procurorului sau OCP-ului ii revine obligatia de a comunica noua incadrare inculpatului, in prezenta aparatorului sau. Se incheie un proces-verbal.

2. Extinderea cercetarilor penale
Desi legiuitorul vorbeste de extinderea cercetarilor penale, in realitate este vorba de extinderea procesului penal. Ea are ca obiect insasi actiunea penala. De aceea, credem ca extinderea nu poate fi dispusa decat de procuror si numai prin ordonanta, atunci cand din cuprinsul actului de urmarire penala rezulta date privind savarsirea a noi fapte de catre acelasi inculpat ori participarea la fapta savarsita de inculpat a altor persoane sau a noi acte materiale care intra in continutul aceleiasi fapte ori savarsirea de catre oricare alte persoane a unor fapte in legatura cu fapta pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala.
Obiectul nu poate depasi faptele si persoanele pentru care s-a inceput urmari-rea penala si s-a pus in miscare actiunea penala. Urmarirea penala nu poate avea ca obiect alte fapte si alte persoane decat cele pentru care s-a inceput urmarirea penala si s-a pus in miscare actiunea penala.
Extinderea este obligatorie pentru ca, in esenta, ea este ceruta de aceleasi ratiuni care stau la baza institutiei indivizibilitatii si a situatiei de conexitate a cauzelor penale.

3. Restituirea dosarului la OCP
Priveste ipoteza in care OCP face propuneri procurorului care supravegheaza cercetarile penale fie in vederea stingerii urmaririi penale, fie in vederea trimiterii in judecata.
Prima situatie o reprezinta aceea in care se fac propuneri, dupa caz, de clasare, de scoatere de sub urmarire penala si de incetare a urmaririi penale. Daca procurorul apreciaza ca urmarirea penala nu a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor procedurale sau ca urmarirea penala este incompleta, va da rezolutie motivata prin care va dispune restituirea dosarului OCP in vederea refacerii sau completarii cercetarii penale. In mod obligatoriu, procurorul va indica in cuprinsul rezolutiei care sunt actele de cercetare penala ce trebuie refacute, acte de cercetare penala care trebuie completate, respectiv, daca mai trebuie audiate persoane ori daca trebuie efectuate un procedeu probatoriu ori daca trebuie administrata orice alta proba prin orice alt mijloc de proba in vederea stabilirii adevarului, avand ca efect reluarea cercetarii penale.
A doua situatie este aceea in care OCP, finalizand cercetarile penale si intocmind un referat de terminare a urmaririi penale, propune procurorului trimiterea in judecata. Daca procurorul, primind dosarul si propunerea cuprinsa in referat, constata ca unele acte de cercetare penala au fost intocmite cu incalcarea legii sau ca actele efectuate sunt incomplete, va dispune prin ordonanta restituirea intregului dosar OCP fie in vederea refacerii cercetarii penale, fie in vederea completarii ei.
Ca regula de baza, intotdeauna cand OCP propune procurorului trimiterea in judecata, iar acesta nu este de acord cu propunerea se va pronunta prin ordonanta, nu prin rezolutie.
In afara acestor cazuri de intrerupere legea mai prevede si un al patrulea caz: suspendarea urmaririi penale. Aceasta poate interveni daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii:
1) Daca inculpatul sufera de o boala grava constatata printr-o expertiza medico-legala.
2) Daca boala il pune in imposibilitatea de a participa la actele de urmarire penala.
Suspendarea este justificata de existenta unei obligatii procesuale principale a inculpatului: de a participa la urmarirea penala, adica de a se prezenta la toate che-marile OUP si de a lua parte la actele de urmarire penala la care participarea sa este obligatorie in baza legii.
La baza suspendarii sta si dreptul pe care il are un inculpat si anume, acela de a participa la toate actele de urmarire penala (si la cele la care participarea sa este facultativa in baza legii).
Suspendarea nu poate avea o durata sine die, ea durand, in principiu, pana la insanatosirea inculpatului. Pentru a nu se ajunge la o prelungire nejustificata este absolut necesar ca in continutul raportului medico-legal sa fie cupinsa durata aproxi-mativa pana la care ar putea fi justificata neparticiparea la proces a inculpatului din cauza bolii de care sufera. Daca este vorba de o boala psihica care il face irespon-sabil, nu se va mai dispune suspendarea, ci direct scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. 10, lit. e), c.pr.pen. In acest caz suspendarea nu se poate dispune decat pe durata stabilirii in cuprinsul raportului de expertiza medico-legala, urmand ca, daca boala subzista, sa se dispuna din nou suspendarea, limita maxima fiind insa-natosirea inculpatului. Suspendarea se dispune de procuror, fie la propunerea OCP, fie la cererea inculpatului (personal sau prin aparator), fie din oficiu. Ea se dispune numai prin ordonanta.
Toate aceste incidente procesuale au ca efect o intrerupere temporara a urmaririi penale. Exista insa si incidente procesuale care intrerup cursul normal al procesului cu caracter definitiv, fara ca, in acelasi timp, sa conduca la acte ce intra in puterea de lucru judecat, in baza legii. Este vorba de asa-numitele solutii de neurmarire sau netrimitere in judecata.
Desi in practica sunt numite solutii procesuale, in realitate ele nu sunt solutii procesuale. Procurorul nu are competenta de a solutiona o cauza penala, competenta exclusiva apartinand jurisdictiei de judecata. Pe parcursul urmaririi penale pot surveni anumite situatii sau imprejurari care justifica stingerea urmaririi penale, impiedicand inaintarea dosarului instantei de judecata. Ele au la baza principiul dupa care unicul titular al urmaririi este Ministerul Public. In materie penala, un dosar poate ajunge in fata unui judecator, numai daca procurorul dispune acest lucru. Aceste cazuri de stingere a urmaririi penale sunt prevazute expres in art. 10, c.pr.pen. Ele conduc in cursul urmaririi penale la urmatoarele rezolvari:
1. Incetarea urmaririi penale
Se poate dispune numai de catre procuror, fie la propunerea OCP, fie din oficiu, in cazurile prevazute in art. 10, lit. f) - j), c.pr.pen., cu exceptia celui prevazut la lit. i), prin rezolutie sau prin ordonanta.
Regula generala este ca ori de cate ori legea prevede expres se da ordonanta, iar atunci cand legea nu prevede se da rezolutie.
Cu toate acestea, in toate cazurile in care exista inculpat procurorul trebuie sa se pronunte prin ordonanta. In privinta invinuitului, de regula, incetarea urmaririi penale se dispune prin rezolutie, in timp ce in privinta inculpatului se da intotdeauna ordonanta de incetare a urmaririi penale.
Ordonanta de incetare a urmaririi penale este un act complex si cu forta superioara. Legea prevede ca ordonanta trebuie sa curpinda obligatoriu mentiuni referitoare la revocarea masurilor preventive si asiguratorii instituite pentru garantarea exectutarii pedepsei amenzii.
Daca invinuitul sau inculpatul este arestat prin insasi efectul incetarii urmaririi penale, trebuie sa se constate incetarea de drept a masurilor preventive. Daca masurile asiguratorii se iau pentru repararea pagubei produsa prin infractiune, ele raman valabile 30 de zile de la data comunicarii ordonantei pentru ca partea civila sa formuleze actiunea civila in fata instantei civile.
Procurorul nu va putea dispune prin ordonanta asupra desfiintarii totale sau partiale a unui inscris, ca modalitate de reparare a prejudiciului. Ordonanta va curpinde mentiunea referitoare la restituirea cautiunii, la confiscarea speciala in folosul statului, la celelalte masuri de siguranta si mentiunea referitoare la cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea urmaririi penale.
Intotdeauna ordonanta de incetarea a urmaririi penale se comunica partilor procesului penal. Diferenta dintre o ordonanta si o rezolutie este ca rezolutia se comunica numai persoanei ce a facut plangerea, in timp ce ordonanta se comunica tuturor persoanelor interesate.
2. Scoaterea de sub urmarire penala
Este supusa acelorasi reguli ca si incetarea urmaririi penale. Se dispune doar de procuror fie prin rezolutie, fie prin ordonanta, cu diferenta de mai sus in cazul intervenirii vreunei situatii prevazute in art. 10, lit. a) -; e), c.pr.pen.
Scoaterea de sub urmarire penala prezinta particularitati doar intr-un anumit caz, si anume atunci cand este incident art. 181, c.pen.: scoaterea de sub urmarire penala este insotita si de aplicarea de catre procuror a unei sanctiuni administrative.
De aceea, scoaterea de sub urmarire penala se dispune mai aproape de momentul finalizarii urmaririi penale, dupa ce au fost administrate aproape toate probele. Scoaterea de sub urmarire penala corespunde solutiei de achitare pe care o dispune judecatorul.
3. Clasarea
Este o rezolvare pe care procurorul o poate da numai in cazul unei urmariri penale in rem, fiind exclusa punerea in miscare a actiunii penale, precum si insasi existenta unui invinuit.
Clasarea poate fi dispusa in doua situatii: a) Se constata ca urmarirea nu se datoreaza unei actiuni omenesti sau eveni-mentelor materiale. b) Persoana invinuitului sau inculpatului nu este cunoscuta, din lipsa datelor necesare.
Clasarea s-ar putea dispune, de exemplu, in temeiul inplinirii termenului de prescriptie al raspunderii penale (art. 10, lit. g), c.pr.pen.).
Clasarea este supusa acelorasi reguli, putandu-se dispune prin rezolutie sau ordonanta, dupa caz. In mod exceptional, intr-un singur caz, procurorul poate da or-donanta de clasare, si anume atunci cand se face propunere de trimitere in judecata, cand procurorul va da ordonanta de clasare, nu rezolutie. Este vorba de ipoteza in care rechizitoriul, ca act complex, vizeaza fapte si persoane diferite, susceptibile de rezolvari diferite, caruia ii corespunde un referat de terminare a urmaririi penale cu acelasi continut.
Daca prin referat se propune trimiterea in judecata a unei persoane cu privire la unele fapte pentru care sunt indeplinite conditiile clasarii (Ex: se constata ca este prezenta una din situatiile prevazute de art. 10, c.pr.pen.) si nu exista invinuit in cauza in sensul legii, adica fie urmarea nu este datorata vreunei fapte, fie persoana nu este cunoscuta, procurorul va da ordonanta de clasare. Daca cu privire la alte fapte si persoane sunt indeplinite conditiile, va da ordonanta de incetare a urmaririi penale sau de scoatere de sub urmarire penala.
In celelalte situatii, cercetarea penala se finalizeaza cu un referat de terminare a urmaririi penale prin care se face propunerea de trimitere in judecata. El este precedat de prezentarea materialului de urmarire penala, care insemna punerea la dispozitia invinuitului sau inculpatului a intregului material al dosarului cauzei. Presupune efectuarea a trei operatii succesive: a) Explicarea dreptului de a studia intregul dosar si de a lua cunostinta de incadrarea juridica si de continutul probelor care stau la baza propunerii de trimitere in judecata. b) Obligatia de a pune la dispozitia inculpatului sau aparatorului sau intregul dosar. Legiuitorul nu stabileste nici o limita in timp. Trebuie oferite si explicatiile necesare pe care OUP este obligat sa le dea. c) Obligatia de a explica invinuitului sau inculpatului dreptul de a face declaratii suplimentare si de a propune probe in aparare. In cazul in care invinuitul sau inculpatul solicita probe noi sau formuleaza alte cereri (de exemplu, schimbarea incadrarii juridice), procurorul este obligat sa se pronunte prin ordonanta. Daca i se ia inculpatului o declaratie sau daca se admite o proba noua ulterior, se va proceda la o noua prezentare a materialului de urmarire penala. Intreaga procedura se consemneaza intr-un proces-verbal ce trebuie redactat dupa regulile prevazute in art. 89-91, c.pr.pen, acesta putand fi folosit ca mijloc de proba in procesul penal.
Unicul criteriu de delimitare a celor doua feluri de urmarire penala il constituie calitatea procesuala a persoanei fata de care se efectueaza. Aceasta conceptie denota insasi periculozitatea abstracta a faptelor ce formeaza obiectul judecatii, precum si natura si complexitatea cauzei penale, pentru ca aprecierea asupra probelor in sistemul normelor juridice nu incepe odata cu judecata, ci incepe inca din acest stadiu al procesului penal, adica din momentul inceperii urmaririi penale. De aceea, urmarire penala fara actiunea penala pusa in miscare trebuie sa constituie regula. Ea rebuie sa priveasca marea majoritate a cauzelor, iar urmarirea penala cu actiunea penala cusa in miscare trebuie sa constituie exceptia, din doua considerente:
1) Pentru ca, in cazul urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare, trebuie sa existe temeiuri, ceea ce presupune inca din cursul urmaririi penale probe serioase, ori este neobisnuit ca in cursul urmaririi penale sa se produca probe serioase ce presupun o judecata de fond a cauzei.
2) In mod obisnuit, punerea in miscare a actiunii penale in cursul urmaririi penale este ceruta imperativ de luarea celei mai grave masuri procesuale: masura arestarii preventive a inculpatului, pentru ca, atunci cand se impune arestarea unei persoane pe o durata mai mare de 5 zile pana la 30 de zile, este necesar sa fie pusa in miscare actiunea penala. Ea se dispune prin ordonanta in cursul urmaririi penale.
O alta regula este accea potrivit careia nici o persoana nu poate sta in fata unei instantei penale decat daca are calitatea de parte in proces, ceea ce presupune ca persoana fata de care s-au efectuat acte de urmarire penala sa aiba calitatatea de inculpat. Aceasta inseamna ca daca in cursul urmaririi penale nu a fost pusa in miscare actiunea penala fata de un invinuit prin ordonanta, atunci, in mod obligatoriu, la sfarsitul urmaririi penale, prin rechizitoriu, procurorul trebuie sa dispuna in prealabil punerea in miscare a actiunii penale. De aceea, la sfarsitul urmaririi penale, prin rechizitoriu se va dispune, daca sunt indeplinite conditiile legale, punerea in miscare a actiunii penale si apoi trimiterea in judecata a inculpatului, lucru care presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a) Sa existe fapta; b) Fapta sa fie prevazuta de legea penala; c) Fapta sa fie savarsita de catre inculpat; d) Sa fie indeplinite conditiile raspunderii penale; e) Sa nu fie prezent nici unul din cazurile de impiedicare a trimiterii in judecata (trimiterea in judecata este o modalitate de sustinere a invinuirii sau acuzarii in procesul penal); f) Sa se refere la fapta si persoana cu privire la care s-a inceput urmarirea penala. Aceasta conditie este ceruta de existenta unor limite ale obiectului judecatii (art. 313, C.pr.pen.) care se rasfrang si asupra trimiterii in judecata. Daca se constata ca rechizitoriul priveste alte fapte sau persoane este motiv de refacere a urmaririi penale.
Rechizitoriul isi produce efectele din momentul in care este inregistrat la secretariatul parchetului. Momentul inceperii judecatii nu coincide cu cel al primirii si inregistrarii dosarului penal, ci cu momentul inregistrarii rechizitoriului la secretariatul parchetului.