A. Statul si interesele sociale generale n7s20sc
Rolul statului consta, in principiu, in asigurarea, apararea si promovarea prin mijloacele prevazute in Constitutie si in celelalte legi a "interesului general" a "interesului public" a binelui comun inclusiv a "interesului individual". Dar, statul este un instrument special si specializat al poporului in primul rand pentru satisfacerea interesului general. Din nefericire intelesul interesului general difera de la un stat la altul, in raport de caracterul statului si de cat de fidel reprezinta acesta interesul poporului ca detinator al puterii politice. In principiu, interesul general reprezinta sinteza calitativa a intereselor politice, economice, religioase, etnice sau nationale ale poporului privite in integralitatea lor. Dupa M. Vararu, interesele generale sunt acele trebuinte, care ridicandu-se mai presus de orice consideratii locale sau regionale, sunt absolut comune pentru toti locuitorii unei tari si pentru toata intinderea teritoriului sau . A lovi intr-un stat democrat inseamna a lovi in interesul general, insa a lovi intr-un stat abuziv, stat alienat de menirea sa, inseamna a apara interesul general.

1. Criterii de delimitare a functiilor statului
In infaptuirea interesului general, statul trebuie sa asigure ca acelasi gen de activitate sa se desfasoare in mod repetat si eficient de organisme specializate, potrivit unor norme si metode clare si bine stabilite. Aceste activitati se regrupeaza si se deruleaza in cadrul diferitelor functii alestatului, a caror analiza nu poate fi facuta decat pornindu-se de la doua criterii specifice: criteriul material si criteriul formal.
Criteriul material vizeaza continutul si natura activitatii care constituie substanta functiei statului. Desi este criticat acest criteriu socotim ca prezinta interes.
In vederea satisfacerii necesitatilor de ordin general se stabilesc anumite scopuri si activitatile necesare pentru atingerea acestora. Criteriile de eficienta impun gruparea anumitor activitati, sub forma unor functii. Aceste activitati sunt formate din drepturi si obligatii juridice, care au o anumita specificitate presupun o anumita calificare, caracteristici etc., care necesita o anumita organizare, eficientizare, procedura speciala de reglementare, organe speciale de executare etc.
Astfel, activitatea legislativa presupune un continut si o natura specifica respectiv, activitatea de elaborarea legii dupa anumite reguli de catre legiuitor. Un alt continut si o alta natura o constituie activitatea de organizare a executarii si executarea in concret a legii de catre organele administratiei publice. La fel putem spune si despre activitatea judecatoreasca, al carui specific este solutionarea dupa principii specifice a litigiilor civile, comerciale, administrative de munca, fiscale etc. si aplicarea dispozitiilor penale. Tot din punct de vedere al criteriului material, se pot deosebi activitatile externe ale statului, precum si activitatile economice etc. care au un alt continut si o alta natura.
Criteriul material vizand continutul nu se confunda cu caracterul juridic , care priveste forma, deoarece toata activitatea statala nu poate fi decat juridica.
Criteriul formal, presupune a tine seama de specificul autoritatii care efectueaza activitatea statala, cat si forma actelor emise de acestea. Acest criteriu tine deci de forma data atat organului care trebuie sa desfasoare activitate, precum si forma pe care trebuie sa o imbrace activitatea statala. Spre exemplu, autoritatea care elaboreaza legea, trebuie sa fie cea mai reprezentativa pentru popor, membrii acesteia sa fie alesii poporului, autoritate care trebuie sa functioneze dupa anumite reguli, incat sa exprime vointa poporului in actele pe care le emite respectiv, legile. De asemenea, pentru ca vointa poporului sa devina general obligatorie, trebuie sa se exprime in anumite forme si dupa anumite proceduri, specifice numai legii, care este o regula de maxima generalitate, obligatorie pentru toti, garantata si asigurata prin forta de constrangere a Statului. Ca atare, intr-un stat pentru cunoasterea vointei poporului, asigurarea manifestarii si institutionalizarea acesteia, se foloseste un anumit gen de activitati specifice ce tin de institutionalizarea Parlamentului-organul legiuitor-si activitatea legislativa a acestuia. In acest sens, putem spune ca activitatea legislativa este o functie a statului. Dar simpla existenta a legilor, fara organizarea executarii acestora, nu duce la realizarea interesului general si individual conform menirii statului. Ca urmare, sunt necesare organe specializate, precum si activitati specifice bine reglementate si delimitate pentru organizarea executarii si excutarea in concret a legii. Acestea sunt autoritatile administrative, iar activitatea acestora se cheama activitate administrativa, ceea ce constituie functia administrativa.
Astfel si din punct de vedere al criteriului formal activitatea statului poate fi impartita pe functii ale statului. Pentru aceste functii ale statului se concep si se organizeaza anumite autoritati dupa principii si regului specifice: autoritatea legislativa, autoritati ale administratiei publice, autoritati judecatoresti, autoritati centrale autonome etc. De asemenea, forma pe care trebuie sa o imbrace activitatea statului difera, dupa importanta, puterea activitatii respective, precum si regulile care o guverneaza. Exemplu: legea este un act al activitatii statale, cu anumite caracteristice: se elaboreaza numai de Parlament, trebuie sa exprime vointa poporului, este general obligatorie, iar respectarea acesteia se asigura prin forta de constrangere, de asemenea, poate fi abrogata sau modificata, numai de autoritatea legiuitoare si poate fi declarata ca neconstitutionala numai de Curtea Constitutionala. Pe de alta parte, un act administrativ normativ, se emite numai de autoritatile administrative prevazute de lege (Presedinte, Guvern, ministru, Consiliu Judetean, primar etc.); acesta poate fi revocat, modificat sau abrogat de autoritatea emitenta, autoritatea ierarhic superioara a acesteia, precum si prin lege. Un act al autoritatii administrative, daca este ilegal poate fi anulat si de instanta de judecata.
In general prin functie a statului se intelege un complex de drepturi si obligatii (atributii) avand o natura comuna stabilita de lege si realizate de o autoritate statala specializata potrivit unei anumite competente.
2. Clasificarea functiilor statului
Dupa unii autori, statul ar avea trei functii, respectiv: a) functia legislativa; b) functia executiva sau administrativa si c) functia jurisdictionala . Dupa alti autori, statul ar avea patru functii: legislativa; executiva sau guvernamentala; administrativa si judecatoreasca .
Separarea functiei executive in doua functii este in principal motivata de modernizarea si tehnicizarea functiei pur administrative, ceea ce justifica pe deplin calificarea acesteia ca o functie propriu-zisa. Importanta deciziilor cu caracter administrativ in viata cotidiana, diversificarea tehnicilor administrative si constatarile "stiintei administratiei" intaresc acest punct de vedere. Intr-o asemenea conceptie, administratia (functia administrativa) ar reveni guvernului, iar functia executiva ar reveni sefului statului, iar in unele situatii primului-ministru. De observat ca o lege votata de Parlament nu poate intra in vigoare potrivit Constitutiei Romaniei, daca nu este promulgata de Presedinte - seful statului prin decret prezidential. Prin decretul de promulgare al unei legi se:
- investeste legea respectiva cu putere executorie:
- se dispune tuturor autoritatilor cu atributii in cauza sa treaca imediat la executara legii.
Prin publicarea legii si a decretului de promulgare:
- -legea intra in vigoare, adica devine obligatorie de respectat pentru toti;
- -autoritatile competente sunt obligate sa organizeze executarea legii in cauza si sa o execute in mod concret . a) Functia legislativa, consta in adoptarea de c atre Parlament a unor reguli conform vointei poporului - obligatorii pe teritoriul statului si pentru orice persoana fizica, juridica inclusiv autoritatile publice si Statul.
Asa cum am aratat, la un curs anterior, exista o ierarhie a legilor, in raport de puterea reprezentativa a autoritatii care o adopta. Constitutia se adopta de Adunarea Constituanta si se aproba prin referendum popular; legea organica se aproba de majoritatea calificata a Parlamentului, iar legea ordinara de catre majoritatea simpla a Parlamentului.
Legea reglementeaza situatii generale, impersonale si rareori doar un singur caz, cum ar fi Legea privind expropierea unui teren pentru cauza de utilitate publica sau Legea privind ratificarea unei conventii ori tratat.
Functia legislativa exercitata de un organism specializat in mod exclusiv, a ridicat inca de la bun inceput (avem in vedere indeosebi Secolul al XVIII-lea cand s-a conturat necesitatea codificarii cutumei constitutionale) problema evitarii hegemoniei corpului legiuitor asupra celorlalte organisme de guvernare si chiar a natiunii. Un Parlament omnipotent, neconstrans, de o alta putere ar fi putut devenii discretionar, inlocuind tirania monarhului absolut cu propria tiranie. In conditiile in care Parlamentul isi revendica puterea de la popor, acesta fiind suveran ar fi fost foarte usor ca forul legislativ sa fi pretins o pozitie dominanta in raport cu celelalte institutii de guvernare. O asemenea posibilitate ar fi rasturnat insasi scopul fundamental al Parlamentului ca institutie reprezentativa a intereselor poporului: inlaturarea absolutismului monarhic.
In acest sens, principiul separatiei puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc, reglementeaza in mod corespunzator aceasta problema, asa cum am aratat in capitolul anterior, cand am tratat acest principiu.
In principiu functia legislativa este exercitata numai de Parlament. In mod exceptional este admis ca in anumite limite in timp, spatiu si domeniu, Guvernul sa fie abilitat de Parlament sa desfasoare o activitate legislativa prin institutiile juridice ale Ordonantei de urgenta sau al Ordonantei ordinare. Aceasta posibilitate este reglementata expres in Constitutia Romaniei in art. 114. Activitatea legislativa a Guvernului este de exceptie, provizorie, pe problema sau cazul in care a fost abilitat de Parlament astfel:
- pe timpul vacantei parlamentare Guvernul este abilitat sa emita Ordonante in domenii si probleme limitativ prevazute in legea de abilitare data de Parlament;
- in caz de urgenta , Guvernul emite Ordonante de urgenta oricand si in orice domeniu cu exceptia celui rezervat Constituantei;
- aceste ordonante ale Guvernului produc efecte juridice numai pana in momentul aprobarii sau respingerii de Parlament. b) Functia executiva
Asa cum s-a subliniat in doctrina Guvernul detine o "putere de reglementare" care consta in puterea acestuia de a:
- emite acte normative date in executarea legilor;
- emite acte normative care reglementeaza relatiile sociale din domeniile care nu sunt rezervate legiuitorului si intr-un mod care sa nu contravina legii.
Functia executiva, consta in activitatea speciala de asigurare si organizare a executarii legilor si de asemenea, in adoptarea actelor necesare pentru activitatea de guvernare si administrare pe plan central si local. De exemplu problema restituirii locuintelor este reglementata prin Legea nr. 112/1996, prin care se prevad cazurile de restituire si principiile care guverneaza concret aceasta activitate, insa modul concret de restituire, respectiv procedura, de organizare si functionare a comisiilor judetene, precum si activitatea acestora este stabilita prin norme metodologice aprobate prin hotarare de Guvern. Normele de aplicare a legilor sunt date de regula de Guvern, iar in alte cazuri si de alte autoritati ale administratiei publice, cand sunt abilitate prin lege. Este cazul Bancii Nationale a Romaniei, care emite norme in aplicarea unor legi, asa cum sunt Normele nr. 7/1994 date in aplicarea Legii nr. 59/1934. Actele emise in realizarea functiei executive sunt extrem de diverese (administratia generala a tarii; diplomatie, gestiune financiara, adica acte de organizare a executarii si executarea in concret a legii).
Toate aceste acte administrative sunt subordonate legii si Constitutiei, incepand cu hotararea de Guvern si ordinele, instructiunile, normele metodologice ale ministerelor si terminand cu decizia primarului comunal sau procesul verbal de contraventie intocmite de agentul de politie. Actele executive sunt fie individuale fie normative. In sistemul Constitutional francez, exista o ierarhie a actelor administrative numite si regulamente, astfel: decrete; hotarari ministeriale; diferite alte hotarari, decizii si rezolutii. c) Functia jurisdictionala
Un stat de drept este de neconceput fara functia jurisdictionala. Lipsa justitiei veritabile insemnand arbitrariu si nedreptate . Daca o viata sociala normala trebuie sa se desfasoare potrivit Constitutiei si legilor in vigoare, in mod firesc trebuie sa existe o functie si respectiv un sistem de autoritati care atunci cand legile sunt incalcate sa restabileasca situatia de fapt si de drept si sa aplice dupa caz corectiile necesare. Aceasta functie jurisdictionala a statului este incredintata unor autoritati independente si impartiale, respectiv instantele Constitutionale si instantele judecatoresti. Actul de justitie poate fi infaptuit in bune conditiuni numai de al treilea care este neutru, impartial, neimplicat in vreun fel in cauza. Caci nimeni nu trebuie sa-si faca dreptate singur pentru ca atunci ar avea dreptate numai cei mai puternici. De aceea, dreptatea trebuie impartita de autoritati neutre, specializate, in mod egal pentru cei slabi cat si pentru cei puternici.
Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, justitia s-a impus ca o idee si realitate in care oamenii cred si trebuie sa creada ca ii poate apara atunci cand drepturile si interesele legitime sunt incalcate, ca similarul dreptatii triumfatoare . Fiat justitia pereat mundus (justitia sa-si urmeze cursul ei chiar daca lumea ar fi sa piara) este dictonul preferat in legatura cu justitia. Semnificatia acestui dicton este aceea ca precum vesnica dreptate a Dumnezeirii e neclintita in fermitatea ei, dezvaluindu-se in orice conditii, chiar ale prabusirii intregii lumi, tot asa judecatorul care se ocupa de un anume caz trebuie sa-l duca la bun sfarsit si sa-l rezolve dupa cum il indeamna stiinta si constiinta chiar daca intre timp ar venii sfarsitul lumii cu toate grozaviile sale.
Fac obiectul jurisdictiilor litigiile dintre persoane fizice, dintre acestea si persoanele juridice civile sau de drept public, ori dintre acestea si autoritatile publice. Solutionarea litigiilor se face in cadrul unui proces, dupa anumite reguli prin acte numite hotarari judecatoresti. Judecatorul care infaptuieste justitia ceruta, trebuie sa afle adevarul in procesul respectiv, pentru a identifica exact incalcarea legii, victimele, cauzalitatea, raspunderea si responsabilii. Pentru ca justitia sa-si poata infaptuit misiunea, ea cunoaste o anumita organizare si anumite principii. Organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie care presupune controlul pentru a evita eroarea. Aceste grade de jurisdictie permit o evaluare a judecatii in fond dar si in apel si recurs, ca posibilitate de indreptare a erorilor, de reevaluare a sentintelor in raport cu probele in cauza.
In doctrina constitutionala s-a exprimat si opinia ca cele trei functii ale statului ar fi: a) functia de exercitare a suveranitatii atat pe plan intern (de exemplu: stabilirea ordinii juridice si apararea ei prin folosirea fortei publice), cat si pe plan extern (stabilirea liniilor generale ale politicii externe, colaborarea internationala cu alte State; participarea la organisme internationale, apararea teritoriului national). b) functia de orientare generala a dezvoltarii societatii; c) functia de promovare a progresului.
O alta analiza tipologica a functiilor statului in doctrina constitutionala contemporana distinge trei categorii de functii: a) functii politice: mentinerea ordinii sociale interne si apararea teritoriului national, alte interventii ale statululi fiind excluse; asigurarea programului economico-social: b) functii juridice: legislativa, executiva si jurisdictionala; c) functii sociologice: constrangerea sociala; activitatea de convingere a cetatenilor in legatura cu compatibilitatea intre interesele generale si cele personale s.a.
Se mai poate vorbi de atributiile esentiale ale statului care sunt de fapt monopoluri: monopolul apararii si al constrangerii sociale (armata si politia); mentinerea cadrului juridic; conducerea relatiilor internationale si emiterea monedei nationale.

B. Formele organizarii politice a poporului: partidele politice; asociatiile si organizatiile sindicale; grupurile de presiune
1. Partidele politice:
"Statul exprima colectivitatea in timp ce partidele politice exprima ideologiile si interesele grupurilor sociale care coexista in cadrul natiunii".
Procesul aparitiei partidelor politice trebuie privit in stransa corelatie cu aparitia si dezvoltarea parlamen-tarismului, deci cu ideea de reprezentare in viata publica.
Partidele politice isi au sorgintea inca din antichitate, insa, acestea se impun in viata politica, odata cu aparitia parlamentarismului, cand burghezia, vazand in acestea instrumente de lupta impotriva feudalismului si a absolutismului monarhic, ca si impotriva pretentiilor nobilimii le-a promovat pentru a-si intari dominatia.
"Constientizand functia sociala a partidelor, burghezia si-a imbracat interesele si aspiratiile de clasa intr-o haina ideologica si a faurit programe revolutionare pentru a le impune prin formele luptei parlamentare
Partidele moderne s-au nascut in paralel cu dezvoltarea parlamentelor moderne, de fapt, au rezultat dinlauntrul acestora, ca fractiuni sau aripi, constituind noi forme de control asupra guvernantilor si o legatura activa dintre guvernati si guvernanti. Partidele politice in lupta pentru putere, contribuie la realizarea puterii politice a poporului si in mod deosebit a controlului acestuia asupra puterii statale. Aceasta depinde de gradul de cultura si maturitate politica a poporului, care are un rol deosebit in prevenirea si reducerea manipularii maselor. Castigarea electoratului precede castigarea puterii statale de catre un partid, putere care normal ar trebui sa se exercite conform vointei si intereselor puterii politice a poporului.
Partidele politice active se manifesta ca forte politice, iar atunci cand sunt si parlamentare, participa si influenteaza actele Parlamentului. In acest sens actioneaza in primul rand partidele politice care reprezentand majoritatea parlamentara, urmaresc elaborarea legilor in conformitate cu programele lor politice, putandu-se astfel realiza ca forte politice. Pe de alta parte, partidele politice din opozitia parlamentara participa la actele Parlamentului in dublu sens, ceea ce implica o responsabilitate politica, astfel:
- partidele din opozitia parlamentara daca sunt active, urmaresc interesele generale, vor avea o puternica sustinere de masa si astfel in Parlament vor impiedica partidele de la putere sa se indeparteze de "promisiunile electorale" cu care au castigat alegerile, precum si sa "greseasca" mai putin;
- inactivitatea partidelor din opozitia parlamentara, poate favoriza, abuzul de putere al majoritatii parlamentare, in sensul devierii acesteia de la programul electoral cu care a castigat puterea statala, si deci, de la interesele generale si conducerea statului pentru realizarea intereselor de grup ale membrilor partidelor respective.
Unii autori includ in conceptul de forte politice si alte organizatii nonguvernamentale, cum sunt: sindicatele, organizatii ale minoritatilor etnice, asociatiile religioase, comitetele cetatenesti, ligile culturale etc. .
Credem ca ar fi mai corect sa socotim ca forte politice sunt numai partidele parlamentare, partide care indiferent daca sunt la putere sau in opozitie, au o serie de drepturi recunoscute in Constitutie si legile date in baza acesteia, prin care participa mai mult sau mai putin la exercitarea puterii legislative. (art. 8, 37, 61 si altele din Constitutie). Ca atare, partidele politice neparlamentare desi fac politica, socotim ca nu pot fi considerate ca adevarate forte politice.
De asemenea, credem ca sindicatele nu pot fi considerate forte politice, ele fiind constituite nu pentru a face politica, ci pentru a apara drepturile si promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor (art. 9 din Constitutie). Folosirea mijloacelor legale sindicale pentru scopuri politice, apare ca un abuz de putere, care creaza disfunctionalitati in viata politica, statala, economica si sociala.
Aceasta nu inseamna ca celelalte organizatii nonguvernamentale (partidele politice neparlamentare, sindicatele, asociatiile religioase, culturale etc.) nu au libertate de exprimare si respectiv de a critica politica si puterea de stat. Insa, de la a critica si pana la a pretinde pe alte cai decat cele legale, masuri in structura organelor statului (schimbarea guvernului, a presedintelui, a unui ministru etc.) este distanta mare. Este adevarat ca a cere schimbarea unor functionari publici, nu poate fi interzisa, dar o astfel de cerere nu poate fi obligatorie, deci, producatoare de efecte juridice.
Potrivit lui Edmund Burke, ganditor englez, un partid politic este "un corp de oameni animati de un principiu particular, asupra caruia sunt de acord pentru a promova prin efortul lor, interesul national" . Aceata definitie este discutabila, avand in vedere raportul dintre interesele membrilor de partid si interesul national, care difera de la un partid la altul. Dupa Dimitrie Gusti "partidul politic este o asociatie libera de cetateni uniti in mod permanent prin interese si idei comune, de caracter general, asociatie ce urmareste, in plina lumina publica, a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social".

Dupa prof. I. Muraru partidele politice sunt formatiuni mai mult sau mai putin durabile care sunt constituite si functioneaza in scopul de a cuceri sau conserva puterea, pe baza unui program ideologic si urmand o strategie elaborata.
Prin urmare, trasaturile partidelor politice sunt: a) formatiuni constituite ca o organizatie a unor adepti (membri) structurata pe criterii teritoriale si ierarhice, care functioneaza pe baza unor norme proprii si urmareste obiective programatice; b) formatiuni constituite ca structuri politice durabile; prin caracterul de "organizatie stabila sau durabila" partidul se distinge de simpla clientela, fractiune, clica, camarila, care dispar impreuna cu fondatorii sau animatorii lor. Dorinta de a prelua si de a exercita puterea delimiteaza partidul de grupul de presiune si de alte organisme sociale, precum sindicatele, organizatiile de tineret. c) Organizatia are un program ideologic rezultat din totalizarea aspiratiilor latente, a opiniilor individuale difuze si deseori contradictorii, reflectand deci sinteza calitativa a tuturor acestora. d) Partidul - in majoritatea covarsitoare a cazurilor - isi propune cucerirea sau conservarea puterii sau cel putin influentarea intr-un anumit sens a puterii. e) Partidul isi organizeaza si mobilizeaza mijloacele intr-o ofensiva al carei obiectiv primordial ramane, de regula, victoria in alegeri si numai rareori schimbarea regimului politic
Intr-o acceptiune larga, un partid politic reprezinta o grupare sau o asociatie permanenta de indivizi uniti in mod liber intre ei prin afinitati ideologice si convingeri politice comune, creata la nivel teritorial pe baza unor principii stricte de organizare si disciplina, al carui scop, inscris intr-un program sau statut, consta in promovarea si infaptuirea in competitie electorala si parlamentara cu alte partide, a unei anumite doctrine sau conceptii politice privind dezvoltarea si conducerea unei societati date.
Vorbind despre partidele politice, Lucretiu Patrascanu arata " Un partid fiind o grupare de oameni care apara anumite interese de clasa si lupta pentru puterea politica, elementul determinant pentru structura lui este natura intereselor pe care le reprezinta si pentru satisfacerea carora isi desfasoara intreaga-i activitate. Interesele de clasa, prin continutul lor, determina totodata, aderenta sau lipsa de aderenta a unui organism politic fata de regimul social sau politic inlauntru caruia lucreaza, dupa cum, tot asemenea, interesele ii fixeaza obiectivele pe care le urmareste si hotarasc mijloacele de care intelege sa se foloseasca in atingerea lor in raport cu normele de drept existente."
In doctrina se arata ca limitarea partidelor la interesele de clasa este discutabila. In prezent, partidele politice sunt tot mai mult interesate sa atraga membrii si simpatizanti (alegatori) din toate straturile sociale, uniti prin acelasi ideal: satisfacerea unor interese individuale ale fiecaruia prin progresul general al societatii; Partidele care promit si realizeaza acest ideal cuceresc, prin suport electoral puterea politica .
Cat priveste rolul social al partidelor politice se considera ca acestea au trei functii: a) functia electorala, prin care partidele politice isi propun candidatii la functiile eligibile, in organisme reprezentative la nivelul central si local si recruteaza prin programele lor electorale aderenti; b) functia de formare a constiintei civice prin sensibilizarea cetateanului cu problemele societatii; cresterea raspunderii civice, atat a celui care alege cat si a celui care este ales sau numit pe functia publica; c) de a asigura un raport activ intre guvernanti si guvernati, prin intermediul parlamentarilor si ministrilor care fac parte dintr-un partid; astfel, acestia isi exercita atributiile conform legii dar si in spiritul programelor politice ale partidului din care fac parte; aceasta nu inseamna sa se incalce legea in favoarea politicii partidului, ci in mod legal sa promoveze initiative legislative (guvernul) si sa voteze legi (parlamentul) in concordanta cu strategia partidului lor; d) functia de conducere; partidele tind sa exercite chiar si pe cale mediata puterea politica, sa-si asume prerogative de conducere; normal aceasta functie trebuie exercitata, asa cum am aratat, prin intermediul legii elaborate potrivit Constitutiei.
In sistemele parlamentare, multe functii publice sunt ocupate de membrii partidelor ajunse la putere, in timp ce in sistemele prezidentiale pot fi numiti ministri, personalitati care nu apartin partidului victorios.
La unele partide s-a constatat practica clientelismului politic, in baza careia cei care au "ajutat" in alegeri sunt numiti pe functii publice, desi nu au competenta necesara , cum sunt:
- infiintarea functiilor publice ca recompensa pentru anumite persoane si nu ca urmare a necesitatilor impuse de interesele generale;
- desfiintarea unor functii publice pentru a scoate din sistem persoanele "incomode" si infiintarea altor functii in raport de pretentiile clientelei politice:
- incalcarea sub diferite forme a principiului stabilitatii functionarului public, prin rotire, mutare, transfer, "promovare" pentru a face loc clientelei politice.
"Clientii" nu fac decat sa prolifereze coruptia politica, incompetenta in exercitarea functiilor primite, dezorganizarea serviciilor publice, prin infiintarea unor functii dupa interesele clientilor si nu dupa cele generale, nationale sau locale. Acest sistem al clientelismului politic este favorizat de o defectuoasa reglementare a stabilitatii functionarului public si in mod deosebit a responsabilitatii acestuia. P. Alexandrescu Roman, arata ca, un functionar bine pregatit inlocuieste cinci functionari nepregatiti.
Avand in vedere raportul dintre partide si societate, putem vorbi de: monopartidismul, bipartidismul si multipartidismul.
1. Monopartidismul se caracterizeaza prin existenta unui singur partid, care favorizeaza toate celelalte forte politice si sociale sau chiar le incorporeaza, specific regimurilor monolitice, totalitare si care de regula, personifica puterea, o individualizeaza. Ca premise justificative sunt invocate: cerinta integrarii nationale, transformarea unicului partid intr-un "creuzet al natiunii", in "centrul vital al intregii societati"; cerinta mobilizarii energiilor pentru modernizarea economica si sociala; realizarea omogenizarii sociale a "poporului unic" etc. Acest sistem prezinta avantajul de a asigura stabilitatea guvernamentala, avand insa multe dezavantaje, in afara monotoniei politice si a platitudinii sufragiului: sistem politic predispus la imobilism; echipa executiva guvernand fara concurenta, nu va fi stimulata initiativa, preocuparea pentru progres etc.; partidele de opozitie ajung sa fie simple grupuri de interese; opozitia extraparlamentara se indreapta impotriva partidului, cu care ea insasi se confunda, exprimandu-se cel mai adesea ca fractiune.
2. Bipartidismul poate fi "numeric - in sensul ca exista numai doua partide - sau "calitativ"- adica predomina numai doua partide. Efectul acestui sistem este alternanta la putere. Bipartidismul poate fi "rigid" (sistemul britanic), cand seful guvernului - adica liderul partidului majoritar - este sigur de fidelitatea membrilor sai sau "suplu" (sistemul american), cand cele doua partide nu impun celor alesi nici o disciplina de vot.
De asemena, el poate fi "perfect" cand exista numai doua partide (ceea ce este o simpla ipoteza de scoala), si "imperfect" cand, pe langa cele "doua mari", exista si alte partide mai mici".
In fine, poate fi un bipartidism "echilibrat", cand alternanta la putere se produce cu o oarecare regularitate, sau "dominant" cand, treptat dar ireversibil se aluneca spre un partid unic.
3. Multipartidismul, adica situatia in care exista mai mult de doua partide, repezinta indiscutabil regula, dar cu o amploare variabila; de exemplu, un numar mare de partide era in Austria, inainte de 1914, doar numai 4 in Scandinavia si 3 in Belgia etc.
In Romania dupa 1989 s-au inregistrat peste 200 de partide sau alte formatiuni politice.
De regula, un numar mare de partide politice poate duce la: dezorientarea electoratului, pulverizarea lui, minimalizarea temelor majore, diletantism, risipa financiara si altele.
4. Grupurile de interese (pressure groups) sau grupurile de presiune sunt considerate ca fiind "cea de a treia camera" sau "guvernul invizibil", incat desi ele nu-si propun sa cucereasca puterea, totusi, o pot influenta in fapt prin pressing-ul desfasurat asupra ei, in interesul membrilor lor. Aceste grupuri de presiune, cuprind sfera celorlalte interese, ce nu sunt vizate de partidele politice, ceea ce evident nu indreptatesc afirmatiile ca acestea reprezinta "poporul real". Aceste grupuri de presiune nu reprezinta interesele generale, sintagma legata indisolubil de popor.
Nota definitorie a tuturor acestor organisme este sa exercite prin mijloacele care le stau la dispozitie (presa, literatura, radio, televiziune, manifestari publice etc.), presiuni asupra factorilor politici, inclusiv influentarea opiniei publice in sensul dorit de acestia.
Exista o paleta foarte larga de organisme avand caracterul unui grup de presiune, cum sunt organismele confesionale, artistice, asociatii feministe, de tineret, grupuri economice, financiare, profesionale, umanitare, religioase, militare, etnice etc., care in activitatea lor ar trebui sa foloseasca numai mijloace legale.
Expresia "lobby-hol" in limba engleza are semnificatia politica de "culoar al parlamentului" si "influentarea parlamentarilor".
Uneori, fenomenul lobby indica pe oricine care intentioneaza sa influenteze deciziile puterilor (legislative, executive si ale tribunalelor).
De multe ori lobby-ul este favorizat de lipsa de demnitate a parlamentarului sau functionarului public, incompetenta sau de slabiciune la electoratul mediatic, care sunt usor influentabili, dand incoerenta in activitatea lor politica. Din nefericire, sunt cazuri cand lobby-ul se face plecand de la manipularile mas-media si pana la santaj, blocari de drumuri publice sau finantari ilegale a unor partide ori demnitari etc.
In Romania, in prezent legislatia este deficitara in decelarea a ceea ce este ilegal si periculos, in folosirea unor mijloacele ale lobby-ului.
In viata politica a unui Stat grupurile de presiune pot juca un rol pozitiv sau negativ . Acesta este si motivul pentru care in unele state s-au adoptat legi referitoare la activitatea grupurilor de presiune. Statele Unite au adoptat o lege privind lobby-ismul in anul 1946 (Federal Regulation of Lobbying Act), prin care s-a stabilit obligatia de a se inregistra numele si raportul financiar de cheltuieli ale oricui care "solicita, incaseaza sau primeste bani ori alte bunuri de valoare pentru a fi folositi in principal ca un sprijin in adoptarea sau abrogarea oricarei legi de catre Congresul Statelor Unite". O astfel de reglementare este o piedica in calea coruptiei politice.
Dupa prof. I. Deleanu raporturile dintre grupurile de presiune si partidele politice se pot exprima intr-una din urmatoarele forme: a. Pe fata sau ocult, partidele sunt dependente de grupurile de interese. b. Dimpotriva, grupurile de interese sunt dependente de partide. c. Grupurile de interese si partidele interpenetreaza. d. Grupurile de interese si partidele sunt, in principiu independente. e. Ele isi partajeaza rolurile.
5. Sindicatele, in sens larg, vorbind, pot fi considerate grupuri de interese, dar a caror activitate, scop si mijloace sunt reglementate in mod expres de lege. Sindicatele nu trebuie sa vizeze scopuri politice. Activitatea sindicatelor are un caracter pronuntat profesional.
Potrivit art. 9 din Constitutia Romaniei, sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. In art. 7 al Constitutiei Spaniei, sindicatele si asociatiile patronale "contribuie la apararea si promovarea intereselor economice si sociale ce se sunt proprii".
Fenomenul sindicalismului a fost generat de aspiratia clasei muncitoare de a i se recunoaste si respecta de catre guvernanti, asociatii patronale, drepturi legate de raporturile de munca: salarizare, concedii de odihna, medicale, pregatire profesionala, protectia muncii, ajutoare de somaj si alte instrumente de protectie sociala, dreptul la greva, la un program de munca rezonabil, regimul de munca in general, al femeilor, tinerilor si copiilor etc. Sindicatele se deosebesc de partidele politice prin aceea ca ele nu vizeaza accesul la putere. Din nefericire, de multe ori sindicatele, nu cunosc si nu utilizeaza mijloacele legale de actiune in solutionarea problemelor lor profesionale, uzand tot mai des de greva, iar uneori de mijloace ilegale, ca blocarea drumurilor etc.

Alte TEME pentru referate:
- Deosebirea dintre partide politice si grupurile de presiune.
- Drepturile Statului si interesele generale nationale.
- Ce confera legitimitate unui partid politic?
- Deosebirea dintre interesele generale nationale si interesele unei clase sociale.
- Ce este lobby-ul si care sunt mijloacele acestuia?
- Ce este clientelismul politic?

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Muraru -Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami, Bucuresti 1997, p.29-30, 287-304
2. Ioan Deleanu -Drept Constitutional si Institutii Politice, Tratat vol. I, Editura Europa 1966, p.207-219
3. Cristian Ionescu -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti-1997, p. 90-104 si 309-331;
4. Constantin G.Dissescu-Drept Constitutional, Ed. Socec, Bucuresti, 1915, p. 771-783
5. Anibal Teodorescu-Notiuni de Drept Administrativ, Bucuresti 1915, p. 64-81
Paul Negulescu -Tratat de drept public, Editura Casa Scolilor, Bucuresti, 1042, p. 85-98