Lipsa unor reglementari legale. Act de ultima vointa a defunctului, testamentul,
mai ales cel olograf, este adesea redactat de persoane fara pregatire juridica
si fara indrumare de specialitate sau, chiar si cel autentic, in
conditii dramatice pentru testator (din cauza varstei, a bolii, a iminentei
mortii si angoasei acesteia etc.). De aceea, nu de putine ori, testamentele
sunt insuficient de clare, punand probleme de interpretare in prezenta
unor interese si sustineri contrare din partea succesibililor . f9k14ke
Codul civil nu contine reguli generale de interpretare a testamentelor, ci doar
o dispozitie speciala care se refera la legatul unui bun nedeterminat de gen
si care precizeaza ca „insarcinatul cu legatul nu este obligat a
da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi insa nici lucrul
cel mai rau” (art. 908).
Practica judiciara si doctrina au fost cele care, in aceste conditii,
au conturat cateva reguli de interpretare a testamentelor.
Principiile formulate de doctrina si jurisprudenta. Tinta interpretarii testamentelor
este cercetarea vointei reale a testatorului . Aceasta sarcina revine instantelor
de fond, fara insa ca, sub cuvant ca se interpreteaza testamentul,
sa se ajunga la denaturarea vointei defunctului. Asemenea conventiilor (art.
977 C. civ.), testamentul se interpreteaza nu dupa sensul literal al termenilor
utilizati, ci dupa vointa testatorului .
Testamentul fiind un act solemn, care impune ad validitatem ca vointa dispunatorului
sa imbrace formele anume prevazute de lege, intrepretarea trebuie sa porneasca
intotdeauna de la elementele intrinseci ale actului, de la continutul
sau, admitandu-se insa posibilitatea ca, in din completare,
in caz de nevoie, sa se poata recurge si la elementele extrinseci testamentului
(cum ar fi: alte inscrisuri, personalitatea testatorului, starea patrimoniului
dispunatorului, relatiile dispunatorului cu familia lui sau cu legatarul, uzurile
locale etc.) . Dar, „acestea (elementele extrinseci -; n. n..-D.
C.) nu sunt totusi decat adjuvante pentru a interpreta o vointa exprimata
prin testament” .
Daca un testament este susceptibil de o interpretare in sensul ca nu este
valabil si o alta in sensul ca este valabil, se va interpreta in
acest din urma sens (potius ut valeat quam ut pereat), art. 978 C. civ. referitor
la contracte aplicandu-se prin analogie . Astfel, daca exista o incertitudine
(dubiu) in privinta instituirii unui legatar, testamentul se va interpreta
in favoarea legatarului (adica a existentei legatului) si deci contra
celor tinuti la plata legatului (de regula, mostenitorii legali) . Daca insa
incertitudinea nu se refera decat la intinderea legatului, iar nu
la insasi existenta acestuia, interpretarea se va face in favoarea
celor tinuti la plata legatului, deci contra legatarului, aplicandu-se
prin analogie dispozitiile art. 983 C. civ., conform carora, in caz de
indoiala, conventia se interpreteazi in favoarea debitorului,
adica a celui tinut la plata .
Testamentul fiind un act mortis causa, care produce efecte doar la data deschiderii
mostenirii, la interpretarea acestuia se vor avea in vedere dispozitiile
legale si situatia (patrimoniala, familiala) de la aceasta data, iar nu cele
de la data intocmirii sale .
