1. Conditiile obiective ale raspunderii juridice

a - 1) FAPTA ILICITA sau conduita ilicita este una din conditiile prime pe care trebuie sa o analizam. Din principiile raspunderii juridice am retinut ca pentru angajarea acestei raspunderi trebuie sa existe o fapta ilicita savarsita de o persoana. Aceasta fapta ilicita da nastere consecintelor negative ce antreneaza raspunderea. Cel pus in postura de a raspunde juridic trebuie sa se fi manifestat in neconcordanta cu cerinta normei juridice, deci, cel in cauza a nesocotit legea, conduita prescrisa de lege, nu s-a supus ori conformat ei.

Trasatura normei juridice este de obligativitate. fapta ilicita reprezinta manifestarea omului contrar normei juridice, care ii impunea sa se comporte altfel decat s-a comportat. De asemenea, constituie fapta ilicita si incalcarea unui drept subiectiv, pentru ca acesta este o consecinta a existentei normei juridice, deci a dreptului obiectiv, precum si incalcarea unui interes juridic legitim. Spre exemplu, consiliul local sau primarul unei localitati poate fi dizolvat sau destituit, dupa caz, daca prin faptele lor incalca "interesele comunei sau orasului…" - art. 34 din Legea 69/1991 privind administratia publica locala.

Deci, fapta ilicita constituie o conditie obiectiva pentru nasterea raspunderii juridice atunci cand s-a incalcat o norma juridica, un drept subiectiv, un interes legitim (interes juridic), fiindca legiuitorul ii acorda aceasta protectie juridica.

De asemenea, in dreptul privat, fapte ilicite avem si atunci cand s-au incalcat regulile de convietuire sociala si bunele moravuri. Mai mult, dupa cum am mai precizat, fapta ilicita este considerata si tratata ca atare si fapta omisa, anume inactivitatea, inactiunea persoanei.

In functie de categoria normelor juridice incalcate, fapta ilicita poate fi numita infractiune, contraventie, abatere disciplinara, abatere contractuala sau delictuala, evaziune fiscala etc.

In cadrul anumitor forme de raspundere, calificarea unor fapte ilicite se face de catre judecator sau alte autoritati, tinandu-se seama de "pericolul social al faptei", in primul rand. Astfel, o fapta prevazuta de legea penala poate fi calificata ca infractiune, ca abatere disciplinara sau contraventie.

Legea stabileste comportamentul oamenilor cu valoare de caracter obligatoriu. Cand dispune acest comportament, are in vedere, pe de o parte, sa raspunda unor nevoi generale ale societatii, iar pe de alta parte, sa protejeze pe ceilalti membrii ai colectivitatii.

De principiu, prin nesocotirea unei norme de convietuire unanim acceptate, cu grad de repetabilitate pronuntata, se considera ca s-a produs o paguba, nu neaparat in sens material, pecuniar. Aceasta paguba reprezinta insusi rezultatul ilicit, consecinta a faptei ilicite. Daca fapta ilicita nu s-ar fi produs, nici rezultatul, respectiv prejudiciul, nu ar exista.

Spre exemplu, legea penala stabileste ca "omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea de catre cel care a gasit o persoana a carui viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva, se pedepseste cu …" (art. 315, Cod penal). Fapta ilicita consta intr-o omisiune, iar rezultatul acestei omisiuni il reprezinta moartea, afectarea starii de sanatate sau primejduirea integritatii corporale a celui aflat in primejdie.

In literatura juridica, au fost emise mai multe terorii in legatura cu aceasta conditie a raspunderii juridice, teorii asupra carora nu ne vom opri. Concluzia care se poate trage este ca raspunderea juridica se angajeaza numai daca exista o legatura indisolubila intre fapta ilicita si rezultatul daunator, prejudiciul.

CONDITII SUBIECTIVE

Cand avem in vedere aceste conditii, pornim, in primul rand, de la vinovatie, denumita si culpa sau greseala, pe care o persoana a savarsit-o. Ea reprezinta latura subiectiva a incalcarii dreptului, deci manifestarea de vointa, participarea constienta sau nu a persoanei, faptul ca aceasta persoana a avut o reprezentare corecta a tot ceea ce a intreprins. Vinovatia este atitudinea psihica a unei persoane fata de fapta periculoasa, daunatoare pentru societate, fata de consecintele acesteia. Nu exista raspundere fara vinovatie. Vinovatia este atunci cand fapta comisa de o persoana s-a realizat in conditiile in care persoana a avut reprezentare in plan psihic, in interiorul constiintei sale, a avut discernamant, adica a avut capacitatea de a-si stabili masura, alege comportamentul propriu, raportat la o anume actiune. Deci, vinovatia implica posibilitatea nestingherita, nealterata a omului de a-si alege propriile actiuni, inseamna libertatea deplina de manifestare. NU poti sa-l faci raspunzator pentru o fapta a sa pe cel care nu a avut posibilitatea de a se mai manifesta liber, chiar daca fapta respectiva este ilicita, incalcand, evident, legea.

In drept exista mai multe situatii cand legiuitorul, din capul locului, considera ca o persoana a actionar chiar in contra legii si nu o sanctioneaza, deci nu este trasa la raspundere, datorita faptului ca nu a avut discernamantul necesar spre a putea aprecia rezultatele propriei manifestari de comportament, fie din considerente biologice (minoritate), fie din lipsa de experienta de viata ori alti factori exteriori celui in cauza³. Astfel, minoritatea, ca factor biologic, exclude raspunderea penala, pe considerentul insuficientului discernamant al minorului, datorat, pe de o parte, lipsei de experienta de viata, iar pe de alta parte, insuficientei dezvoltari a capacitatii intelectuale. De asemenea, alienatia mintala, prostia, legitima aparare, starea de necesitate, betia involuntara etc., constrangerea morala, sunt factori care alterneaza discernamantul persoanei si, in consecinta, in conditiile legii si pe situatia de fapt, exclud raspunderea juridica a faptuitorului.

Astfel, cazul fortuit este fapta prevazuta de legea penala, al carui rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta (art. 47 Cod penal) sau betia, care nu constituie infractiune, deoarece fapta s-a savarsit fara ca persoana in cauza sa aiba reprezentarea propriilor actiuni, acest lucru datorandu-se unei imprejurari independente de vointa sa - este cazul celor care lucreaza in mediul toxic, alcoolic. Vinovatia, ca element intrisec pentru antrenarea raspunderi, se prezinta sub doua aspecte:

Intentia si culpa. Ambele forme de concretizare a raspunderii au, la randul lor, diferite modalitati specifice cu care se regasesc in concret, aceasta si in functie de domeniul relatiilor sociale ale caror norme juridice au fost incalcate, precum dreptul penal, civil, administrativ, fiscal etc.

Intentia. In dreptul penal, potrivit art. 19, 25, 26 Cod penal, intentia se reprezinta sub doua forme:

a/. Intentie directa - atunci cand cel in cauza, faptuitorul, actioneaza cu dorinta manifestata de a produce un anumit efect al actiunii sale, stiind ca prin manifestarea sa este aproape imposibil sa nu se produca respectivul efect si, cu toate acestea, faptuitorul isi asuma consecintele actiunii sale (astfel, o persoana ii administreaza alteia o doza de substante puternic otravitoare, substanta care se cunoaste de catre toata lumea drept letala, ori, intr-o alta situatie, o persoana indreapta arma impotriva alteia si apasa constient pe tragaci. Este vorba, intr-un anume fel, de o premeditare, de lunga sau de mai scurta durata, pe care cel in cauza a gandit-o, a organizat-o si a dus-o la indeplinire.

b/. Intentia indirecta - este atunci cand persoana care savarseste fapta cunoaste urmarile faptei sale, insa manifesta o indiferenta in a actiona sau nu, functie daca este comisiva sau omisiva ( ca in exemplul cu lasarea fara ajutor a unei persoane aflate in pericol), art. 315, Cod penal.

Culpa. Ca valoare juridica sanctionatorie, culpa este mai putin grava decat intentia. In cazul culpei, persoana, faptuitorul, prevede rezultatul actiunii sale, insa nu-l accepta, sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi ar fi trebuit sa-l prevada, deci sa-l anticipeze. Culpa mai este definita si greseala, indiferenta.

In ramura dreptului penal, atat intentia cat si culpa reprezinta moduri de manifestare ce aduc atingerea unor valori sociale reglementate de legea penala, iar sanctiunea este mult mai aspra fata de alte ramuri de drept.

In dreptul privat, se recunoaste o singura forma a vinovatiei - culpa - sub formele ei (imprudenta, neglijenta). Aici actioneaza alte institutii juridice, precum riscul, paza juridica, garantia juridica⁴.

Culpa in dreptul civil poate sa se prezinte atat ca o manifestare cu intentie, dar si fara intentie. Intentia sau dolul, in dreptul civil, presupun o reprezentare, o dorinta de a produce efecte juridice intr-un raport juridic.

Imprudenta, neglijenta, nepasarea sunt doar cateva moduri de manifestare a culpei in dreptul civil, care pot angaja raspunderea juridica. Se poate trage concluzia ca vinovatia are mai multe forme de manifestare, in functie de natura normelor juridice, apartinand unei ramuri sau alteia a dreptului, dar intotdeauna vinovatia apartine numai unei persoane care s-a manifestat liber, prin decizia sa, intr-un anumit context, aceasta libertate dandu-i posibilitatea de fapt de a avea reprezentarea propriilor acte, dar si de suficienta dezvoltare psihico - intelectuala, de experienta de viata a persoanei.

FORMELE RASPUNDERII JURIDICE

Dreptul, ca sistem unitar, este structurat pe ramuri de drept, in conformitate cu natura relatiilor sociale pe care le reglementeaza normele juridice. Actiunea ilicita a unei persoane, in contra uneia sau altora dintre normele juridice afecteaza mai mult sau mai putin anumite categorii de valori, pentru ca dreptul insusi are rol de protejare a valorilor sociale. De aici, moduri specifice de raportare si clasificare a formelor raspunderii juridice. In general, avem aceleasi moduri de raspundere juridica cate ramuri de drept sunt, cu anumite nuantari.

Raspunderea penala - este cea mai grava forma a raspunderii juridice, fiindca ea afecteaza libertatea persoanei in general. Autorii de drept penal considera raspunderea penala ca un raport de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii, intre stat, pe de o parte, ca reprezentant al societatii, si infractor, pe de alta parte, raport complex, al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a aplica sanctiunea prevazuta de lege pentru fapta savarsita, astfel de a-l constrange sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept si reinstaurarii autoritatii legii.

Raspunderea penala duce la aplicarea unei sanctiuni cu pedeapsa inchisorii, cuprinsa intre 15 zile la 30 de ani, sau si pana la detentia pe viata, amenda, interzicerea unor drepturi, interzicerea exercitarii unei profesii, confiscarea averii, confiscarea bunurilor de care s-a folosit infractorul in savarsirea faptei, la care se adauga raspunderea civila catre partea vatamata.

Raspunderea contraventionala - intervine in cadrul savarsirii unei contraventii. Contraventia este definita ca acea fapta savarsita cu vinovatie prevazuta de lege, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea. Deci, contraventia se afla la limita ilicitului penal. Sunt anumite fapte prevazute de legea penala care se sanctioneaza cu inchisoare sau amenda penala. Atunci cand instanta dispune inlocuirea raspunderii penale, aplica una din urmatoarele sanctiuni cu caracter administrativ: amenda de la 10.000 la 50.000.000 lei; mustrare; avertisment. Alteori, legea spune ca o fapta constituie contraventie, daca, din imprejurarile concrete in care s-a savarsit, se deduce ca nu constituie infractiune, datorita gradului de pericol social mai redus al faptei.

In cazul acelor pedepse contraventionale prevazute de legea 61/1991, daca contravenientul nu executa pedeapsa amenzii, la cererea organului de politie, judecatoria poate sa transforme amenda contraventionala in inchisoare contraventionala, o zi de inchisoare fiind echivalentul a 10.000 lei de amenda: astfel 100.000 lei amenda egal cu 10 zile inchisoare.

Ca si in cazul raspunderii penale, si la raspunderea contraventionala, fapta pentru care se angajeaza aceasta raspundere trebuie sa fie prevazuta expres de lege, ca de altfel si limitele pedepsei pentru fiecare fapta in parte, agentul constatator si sanctionator avand competenta de apreciere a gravitatii faptei si de aplicare a contraventiei in limitele stabilite de lege.

Raspunderea civila - este cea mai ampla forma a raspunderii juridice, intrucat raporturile juridice civile sunt omniprezente in fiecare moment al vietii. Doua sunt formele esentiale de manifestare a raspunderii civile.

a/. Raspunderea civila contractuala - este acea forma a raspunderii ce-si are izvorul intr-un contract civil sau comercial, deci, fie a fost impusa de lege, fie este conventia partilor care au stipulat-o in contract ca manifestare a libertatii de a contracta.

Raspunderea civila contractuala presupune existenta prealabila a contractului si, urmare a neindeplinirii obligatiilor asumate, se naste aceasta raspundere. Dovada angajarii rapunderii contractuale, deci a veridicitatii pretentiilor revine celui ce o invoca, proba facandu-se prin orice mijloace prevazute de lege.

b/. Raspunderea civila delictuala este acea forma a raspunderii juridice care se naste dintr-o fapta ilicita a omului si il obliga pe acela care este vinovat de a repara prejudiciul cauzat, deci are un caracter reparatoriu. Legea civila nu enumera situatiile in care se angajeaza raspunderea civila in concret, ci foloseste numai expresia "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu…"

O fapta ilicita poate imbraca si caracter de infractiune. Spre exemplu, intr-un accident de circulatie soldat cu victime si distrugerea vehiculelor, fapta va angrena atat raspunderea penala, cat si raspunderea civila delictuala. Codul civil consacra intr-o serie de teste raspunderii juridice delictuale, precum:

Deci, aceasta forma a raspunderii juridice intervine cand s-a incalcat o norma juridica, un raport juridic operational stabilit de lege. Spre exemplu: parintii au obligatia legala sa formeze copilului o educatie sanatoasa, sa-l supravegheze, iar neindeplinirea acestei obligatii impusa de lege poate angaja raspunderea parintelui, daca fiul sau se face vinovat de distrugerea unor bunuri, deci de crearea unui prejudiciu unui tert. Legea il sanctioneaza pe parinte, considerand ca nu si-a indeplinit obligatia pe care i-o impusese legiuitorul. Astfel, s-a ajuns la producerea de pagube unui tert.

In general , aceasta forma a raspunderii juridice isi gaseste aplicatie in raportul de dreptul muncii, unde salariatii, functionarii publici, cei care se afla intr-un raport de munca sau de functie in general, raspund pentru incalcarea normelor, a regulilor specifice locului de desfasurare a activitatii.

Legislatia muncii consacra mai multe forme de sanctiune in cadrul raspunderii disciplinare, precum: mustrarea (dojenirea) faptuitorului, avertismentul, reducerea salariului cu anumite procente, retrogradare in functie sau in profesie, desfacerea contractului de munca, ori destituirea prin incetarea raporturilor se de serviciu.

Tot aceasta forma a raspunderii juridice se regaseste si in cazul anumitor forme de instructie, spre exemplu, in invatamant, unde elevii si studentii pot fi sanctionati disciplinar pentru savarsirea diferitelor abateri de la regulamentul scolar sau universitar, prin exmatriculare⁵.

Raspunderea materiala - este o forma a raspunderii juridice specifice in exclusivitate ramurii de drept al muncii. Aceasta presupune, ca prima conditie, obligatorie, pentru angajarea raspunderii juridice materiale, calitatea de salariat sau existenta unui raport de functie (la functionarii publici). Deci, numai cei care se gasesc intr-o astfel de situatie, care savarsesc anumite fapte, urmare carora se produce un prejudiciu material (pecuniar), pot sa raspunda material.

De asemenea, in cadrul acestei forme de raspundere, daca fapta ilicita nu imbraca si caracter penal, situatie in care raspunderea materiala se transforma in raspundere civila delictuala, cel in sarcina caruia revine angajarea raspunderii materiale nu va raspunde decat pentru prejudiciul cauzat, nu si pentru beneficiul (profitul) nerealizat.

Din expunerea succinta a formelor de manifestare a raspunderii juridice, se deduce ca nu exista o omogenitate a raspunderii juridice raportat la anumite ramuri de drept, altfel spus, in cadrul dreptului penal putem intalni aproape toate formele raspunderii, respectiv raspundere penala, civila, contraventionala si disciplinara.

Cauze care inlatura raspunderea juridica.

Reprezinta anumite imprejurari, situatii care, fiind prevazute de lege ca exoneratoare de raspundere, nu angajeaza primele nivele de raspundere juridica. Aceste imprejurari, cauze, sunt diferite de la o ramura de drept la alta.

Astfel, in dreptul penal, sunt cauze ce inlatura raspunderea penala:

In dreptul civil, dreptul muncii, o prima cauza o reprezinta:

Tot in dreptul muncii - lipsa calitatii de angajat nu duce la raspunderea materiala ci, la raspunderea civila.