Probele sunt mijloace legale prin care se urmareste, de regula, formarea convingerii
instantei de judecata cu privire la existenta si continutul drepturilor si obligatiilor
care formeaza obiectul unui litigiu. m2l13lg
Problema dovedirii unor drepturi si obligatii nu se ridica doar in fata
instantelor de judecata, ci in fata altor autoritati, insa mijloacele
de dovada si forta lor probanta sunt aceleasi.
Cu toate ca prin dovezi (probe) se incearca convingerea instantei cu privire
la exercitarea unor drepturi ale partilor, obiectul probelor nu il constituie
drepturile si obligatiile partilor, ci actele si faptele juridice din care aceste
drepturi si obligatii rezulta. Aceasta deoarece drepturile, respectiv obilgatiile
nu au o existenta materiala care sa permita o dovedire directa a lor, insa
o data dovedite actele si faptele din care ele au rezultat, instanta poate sa
traga concluziile necesare cu privire la drepturile si obligatiile partilor.
Sarcina probei
In procesele civile, asa cum spune si art. 1169, Cod civil: “Cel
ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”,
iar cum prima propunere o face reclamantul inseamna ca, pentru inceput,
lui ii revine sarcina de a-si dovedi pretentiile.
Pe parcursul procesului, in masura in care paratul incearca
sa inlature pretentiile reclamantului sau chiar sa formuleze pretentii
proprii impotriva acestuia, sarcina probei ii revine lui. De aceea,
se poate spune ca pe parcursul unui proces sarcina probei se distribuie intre
reclamant si parat. Este de observat ca, prin exceptie de la regula
inscrisa in art. 1169, Cod civil, potrivit caruia sarcina probei
revine pentru inceput reclamantului, legea prevede o seama de cazuri in
care de la bun inceput sarcina probei revine paratului.
O astfel de exceptie ar fi art. 58, Codul familiei, care, in situatia
contestarii unei recunoasteri de paternitate de catre mama, de catre cel recunoscut
sau de catre descendentii acestuia, prevede ca dovada paternitatii este in
sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai, cu toate ca autorul
recunoasterii sau, dupa caz, mostenitorii sai sunt parati in
acest proces.
Probele din procesele civile apar ca fiind o problema care priveste cu prioritate
partile procesului, deoarece ele sunt acelea care propun instantei de judecata
probele prin care inteleg sa-si sustina pretentiile. Potrivit art. 130,
Codul de procedura civila, “Judecatorul poate sa intervina activ in
materia probatiunii”, el fiind dator sa staruie, prin toate mijloacele
pentru aflarea adevarului, corecta incadrare a faptelor, ceea ce ii
permite sa ordone admiterea oricaror probe pe care le considera necesare, chiar
daca acestea nu au fost propuse de catre parti si chiar daca partile s-ar opune
le admiterea acestora. Se mai poate ridica problema daca partile pot sa convina
in privinta probelor ce urmeaza a fi admise in cadrul unui proces.
S-a observat ca reglementarea din Codul civil, in materia probelor, au
un caracter dispozitiv. Ca urmare, partile se pot abate de la ele prin intermediul
unor conventii, intelegeri incheiate fie anterior, fie in
timpul procesului. Aceeasi solutie se desprinde si din art. 1191, aln. 3, Cod
civil, care dispune ca partile pot conveni ca, si in situatiile prevazute
la aln. 1 si 2 din acelasi articol, sa se poata face dovada cu martori, daca
acesta priveste dreptul de care ele pot sa dispuna.
Cat priveste reglementarea probelor este de observat ca dispozitiile cu
privire la probe se gasesc atat in Codul civil, cat si in
Codul de procedura civila si Codul comercial.
Codul civil, in art. 1169 -; 1206, reglementeaza principalele mijloace
de proba, cat si aspectele legate de admisibilitatea acestora.
Codul de procedura civila, in art. 167 -; 241, reglementeaza aspectele
legate de administrarea probelor in fata instantelor de judecata precum
si doua mijloace de proba: probele materiale si cercetarea la fata locului.
Mijloacele de proba prevazute de Codul civil sunt:
1) Inscrisurile
2) Marturia
3) Marturisirea
4) Prezumtiile
