d8t22tk

1.1. Notiune
Partile raportului juridic civil sunt subiectele de drept civil, adica titularii drepturilor si obligatiilor civile. Ele pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Persoana fizica este individul, ca parte a raporturilor sociale reglementate juridic. Persoana juridica este colectivitatea de indivizi care participa la asemenea raporturi.
Partile raportului juridic civil pot avea:
- calitatea de subiect activ, daca sunt titulare de drepturi sau
- calitatea de subiect pasiv, daca le revin obligatii.
In cazul raporturilor juridice in continutul carora se gasesc drepturi de creanta, subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor.
Ø Spre ex emplu, daca X a imprumutat 100.000 lei de la Y, atunci cei doi au devenit parti ale unui raport juridic civil. X va fi debitor
(subiect pasiv), avand obligatia ca, la scadenta, sa inapoieze banii
imprumutati, iar Y va fi creditor (subiect activ), avand dreptul ca, la scadenta, sa pretinda debitorului restituirea banilor imprumutati.
Uneori, fiecare dintre partile raportului juridic civil poarta o denumire specifica: vanzator-;cumparator, locator-;locatar, depozitar-; deponent, donator-;donatar, s.a.m.d.
Vom incepe analiza noastra prin a ne referi la persoana fizica, in calitatea ei de subiect de drept civil, adica la oricare dintre noi, ca participant, titular de drepturi si obligatii, la viata juridica a societatii.

Persoana fizica reprezinta omul privit individual, ca titular de drepturi si obligatii. Participarea sa la raporturile juridice civile este pusa
in lumina de institutia capacitatii civile.
Capacitatea civila cuprinde doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.
1.2. Capacitatea de f olosinta a persoanei fizice
1.2.1. Notiune
Capacitatea de folosinta se defineste ca fiind aptitudinea generala si abstracta a persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii civile.
Ea constituie asadar vocatia oricarui individ de a lua parte la raporturi juridice civile. Aceasta vocatie nu va fi niciod ata pe deplin concretizata, ea rep rezinta doar facultatea oricarui om de a avea calitatea de drept civil.
Din punct de vedere juridic capacitatea de folosinta a persoanei fizice se caracterizeaza prin urmatoarele:
- legalitate. Legalitatea capacitatii de folosinta presupune faptul ca aceasta institutie nu poate fi reglementata decat prin lege. Ca urmare, partile nu vor putea reglementa prin acte unilaterale sau prin contracte nici propria capacitate de folosinta si nici capacitatea de folosinta a altora;
- generalitate. Acest caracter presupune ca fiecare persoana are aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile.
Fireste, caracter general are numai vocatia, potentialitatea, nici o persoana neav and in concret toate drepturile si obligatiile civile;
- inalienabilitate. Inalienabilitatea presupune imposibilitatea de instrainare (de la cuvantul latin alienus care inseamna strain). Ca urmare a acestui caracter juridic, persoana fizica nu poate renunta la cap acitatea de folosinta, nu o poate vinde, dona, nu poate incheia nici un contr act cu privire la aceasta care ar presupune instrainarea ei;

- intangibilitate. Aceasta presupune ca nu se pot aduce limitari sau ingradiri capacitatii de folosinta a unei persoane fizice decat prin texte exprese de lege;
- egalitate. Ca urmare a acestui caracter juridic, toate persoanele au in mod egal capacitate de folosinta, fara discriminari si fara ca o anumita categorie de persoane sa fie privilegiata in raport cu celelalte;
- universalitate. Acest caracter consta in insusirea capacitatii de folosinta de a fi recunoscuta tuturor indivizilor.
Nu intotdeauna capacitatea de folosinta a fost recunoscuta in mod universal. In perioada sclavagista, de exemplu, sclavii erau considerati bunuri, nerecunoscandu-li-se, ca urmare, calitatea de persoan a, cea de subiect de drept civil si, pe cale de consecinta, capacitatea de folosinta.
Chiar si in epoca moderna s-a mentinut o sanctiune denumita “moarte civila” prin care unei p ersoane fizice care se facea vinovata de savarsirea unor anumite infractiuni, i se interzicea participarea la raporturile juridice civile.
Ca urmare a caracterului sau universal, capacitatea de folosinta
insoteste orice persoana fizica de la nastere si pana la moarte.
Asadar, existenta capacitatii de folosinta insoteste insasi existenta individului. Inceputul si sfarsitul capacitatii de folosinta coincid cu nasterea respectiv cu moartea persoanei fizice.
1.2.2. Inceputul capacitatii de folosinta
Regula este ca perso ana fizica dobandeste capacitate de folosinta la nastere. Din acel moment ea va putea lua parte la raporturile juridice civile.
Ø Spre exemplu, el va putea fi proprietar, exercitand (chiar fara a avea
inca discernamantul necesar pentru a o intelege!) prerogativele dreptului de proprietate.
Prin exceptie, in materie succesorala, Codul civil recunoaste posibilitatea dobandirii anticipate a capacitatii de folosinta pentru copilul conceput dar inca nenascut.
Intr-adevar, daca o persoana lasa prin testament o serie de bunuri unui anumit beneficiar, pentru ca acest testament sa fie valabil se pune

conditia ca beneficiarul sa existe. Dar nu sunt considerate ca ex ista numai persoanele nascute, ci si cele concepute: copilul conceput, dar inca nenascut va putea fi desemnat beneficiar al mostenirii respective.
Valabilitatea unui asemenea testament va depinde insa de conditia ca pruncul sa se nasca viu. Copilul nascut mort se considera ca nu exista si ca nu a ex istat niciodata, astfel incat, in mod retroactiv, capacitatea lui de folosinta anticipat dobandita va fi anulata.
Spre deosebire de Codul civil francez (si aceasta este una dintre putinele reglementari diferite) Codul civil roman nu prevede si conditia ca pruncul sa fie si viabil. Cu alte cuvinte, este suficient ca pruncul sa fi respirat o singura data, pentru ca, in mod retroactiv cu data conceptiei, el sa poata fi socotit subiect de drept, apt sa fie desemnat ca beneficiar al unei anumite averi succesorale.
1.2.3. Sfarsitul capacitatii de folosinta
Capacitatea de folosinta se sfarseste, fireste, la moartea persoanei fizice. Daca moartea este fizic constatata, adica daca exista corpul neinsufletit al persoanei, capacitatea de folosinta ia sfarsit la data trecuta in certificatul de deces.
Daca insa nu ex ista corpul neinsufletit al persoanei, ci persoana a disparut, astfel incat moartea sa nu poate fi constatata direct, legea prev ede o procedura speciala. Este procedura declararii judecatoresti a mortii.
In vederea declararii judecatoresti a mortii, cei interesati (spre exemplu, mostenitorii) trebuie sa declanseze o procedura desf asurata pe mai multe etape: a) declararea judecatoreasca a disparitiei. Aceasta se realizeaza prin hotarare judecatoreasca. Actiunea in declararea judecatoreasca a disparitiei poate fi declansata numai la implinirea unui termen de 1 an de la data ultimelor stiri provenind de la cel disparut.
O asemenea actiune se numeste n econtencioasa deoarece ea nu presupune ex istenta unor interese contradictorii care sa se manifeste la proces. b) declararea judecatoreasca a mortii. La implinirea unui termen de cel putin 4 ani de la data ultimelor stiri provenind de la disparut, cei

interesati pot introduce actiunea in declararea mortii. Analizand probele dosarului, instan ta va stabili:
- incetarea capacitatii de folosinta a persoanei in discutie;
- momentul cel mai probabil al incetarii capacitatii de folosinta.
Aceasta data va fi considerata ca fiind data mortii.
Atat declar area judecatoreasca a disparitiei, cat si declararea judecatoreasca a mortii presupun o procedura de publicitate a hotararii judecatoresti prin afisar e la usa instantei. Intre cele doua hotarari exista
insa o deosebire fundamentala:
In urma hotararii judecatoresti de declarare a disparitiei persoana este, in continuare, considerata a fi in viata; pe cale de consecinta, nu se va putea incheia nici un act juridic care sa presupuna incetarea capacitatii de folosinta a persoanei.
Ø Spre exemplu, nu se va putea deschide succesiunea, casatoria disparutului nu se va considera a fi incetat, contractul de renta viagera de care beneficia disparutul va continua s.a.m.d.
Dimpotriva, in urma ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a mortii, toate aceste acte juridice vor putea fi incheiate sau vor putea fi considerate a-si fi incetat valabilitatea, dupa caz. Data incetarii capacitatii de folosinta nu este data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti declarative de moarte, ci este data stabilita ca fiind data mortii
in aceasta hotarare.
Asadar, procedura declararii judecatoresti a mortii poate fi considerata a se desfasura in urmatorii timpi:
T1…………….T2…….……………….….T3…..T4
T1 = data ultimelor stiri de la persoana disparuta;
T2 = data introducerii actiunii in declararea judecatorasca a disparitiei. Intre T1 si T2 trebuie sa fi trecut cel putin un an;
T3 = data introducerii actiunii in declarar ea judecatorasca a mortii. Intre
T1 si T3 trebuie sa fi trecut cel putin patru ani;
T4 = data ramanerii definitive a hotararii jdecatoresti declarative

de moarte. In aceasta hotarare se va preciza data stabilita de instanta, pe baza probelor administrate, ca fiind data mortii. Cel mai probabil aceasta va fi T1.
In intervalul T1 - T4 persoana trebuie considerata a fi in viata.
Mostenitorii nu se pot socoti proprietari ai bunurilor celui disparut. La data
T4 persoana va fi r etroactiv socotita a nu mai fi fost in viata inca de la data
T1. Mostenitorii vor fi considerati proprietari ai bunurilor succesorale, retroactiv, inca de la data T1.
Exista o imprejurare in care legea prevede o procedura mult simplificata de declarare judecatoreasca a disparitiei. Este vorba despre ipoteza in care persoana a disparut in imprejurari exceptionale care lasa sa se presupuna ca a si murit in acele imprejurari: fapte de razboi, accident de cale ferata, naufragiu, cutremur, incendiu, inundatie sau orice alte situatii de acest fel.
In asemenea cazuri exceptionale, declararea judecatoreasca a mortii persoanei nu este necesar sa fie precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei acesteia. Singura conditie care se pune este ca actiunea in declararea judecatoreasca a mortii sa fie declansata la expirarea unui termen de cel putin un an de la disparitia persoanei.
Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii declarative de moarte
(fie prin procedura normala, fie prin procedura simplificata) persoana reapare, aceasta hotarare va fi anulata. In consecinta, persoana va fi repusa
in drepturile sale anterioare, ca si cum hotararea declarativa de moarte nu ar fi intervenit. Legea prevede ca cel care a fost declarat mort poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale.
Cu toate acestea, dobanditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le
inapoieze decat daca se face dovada ca la data inapoierii acesta stia ca persoana declarata moarta este in viata.
Ø Cu alte cuvinte, daca, spre exemplu, mostenitorul aparent al celui disparut vinde o parte din bunurile succeso rale, cumparatorii acestor bunuri vor ramane proprietari chiar daca hotararea declarativa de moarte se anuleaza. Disparutul reintors va putea pretinde doar pretul pe car e “mostenitorii” l-au obtinut prin

vanzarea acelo r bunuri. Daca insa bunurile sunt instrainate cu titlu gr atuit (donate) disparutul le va putea pretinde de la donatari.
Ca principiu, disparutul reintors dupa ramanerea definitiva a hotararii declarative de moarte, este repus in toate drepturile sale, repus in situatia anterioara. Prin exceptie, daca sotul sau sotia disparutului s-a recasatorit, aceasta a doua casatorie nu este anulata, ci este considerata valabila, iar prima casatorie (cu cel disparut) va fi considerata a fi incetat la data incheierii celei de-a doua casatorii.
In sfarsit, legea reglementeaza situatia particulara in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare far a sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia. In aceasta situatie (care poate interveni, spre exemplu,
in ipoteza unui accident de avion) se considera ca nici una dintre persoane nu a predecedat celorlalte, cu alte cuvinte ca au murit deodata. Aceasta reglementare este semnificativa in materie succesorala, daca persoanele care au murit impreuna (denumite in doctrina comorienti) au vocatie succesorala reciproca, adica fiecare are calitatea de mostenitor al celorlalte.
Intr-adevar, dupa cum am vazut cand am analizat inceputul capacitatii de folosinta, pentru a putea mosteni, Codul civil pune conditia ca perso ana “sa ex iste”, deci sa fie deja, sau sa mai fie inca, subiect de drept (sa aiba capacitate de folosinta). Daca se poate p roba ca unul dintre cei doi comorienti a predecedat, atun ci se va considera ca cel care i-a supravietuit fie si o clipa il va putea mosteni pe celalalt, cu consecinte asupra traiectoriei bunurilor succesorale ale ambilor. Daca o asemenea proba nu se poate face, se prezuma ca ei au murit deodata, deci nici unul dintre ei “nu exista” la data deschiderii succesiunii celuilalt.
Ø Spre exemplu, daca intr-un accident mor doi soti (X si Y), ei vor avea calitatea de comorienti. Daca se poate proba care dintre ei a murit mai intai, atunci cel care a mai supravietuit (X) il mosteneste pe cel care a predecedat (Y). Averea lui Y intra in patrimoniul supravietuitorului (X) si apoi, la moartea acestuia din urma, se transmite integral spre mostenitorii lui X. Cu unele exceptii, mostenitorii lui Y nu vor mosteni nimic.

Dar daca nu se po ate prob a care dintre ei a murit mai intai, atunci se va considera ca au murit deodata, cu consecinta ca averea fiecaruia va fi

mostenita de catre proprii mostenitori; nici unul dintre soti nu va putea fi considerat mostenitor al celuilalt.
1.2.4. Ingradiri ale capacitatii de folosinta
Dupa cum am vazut, capacitatea de folosinta se caracterizeaza prin generalitate. Cu toate acestea, legea poate sa prevada o serie de ingradiri ale capacitatii de folosinta, adica de limitari ale continutului acesteia.
Ingradirile capacitatii de folosinta (care au in mod obligatoriu un caracter legal, deci nu pot fi niciodata prevazute prin contracte sau acte unilaterale) pot fi impartite in doua categorii: a) ingradiri cu caracter de sanctiune. Exista sanctiuni cu caracter penal sau civil care afecteaza si capacitatea de folosinta a persoanei sanctionate.
Ø Spre exemplu, Codul penal prevede posibilitatea ca instanta sa aplice unele pedepse complementare (adica suplimentare pedepsei principale care poate consta in inchisoare si/sau amenda penala).
Intre pedepsele complementare se numara si interzicerea drepturilor parintesti sau a dreptului de a fi tutore sau curator. O asemenea interdictie conduce la ingradirea capacitatii de folosinta a persoanei.
Tot astfel, exista ingradiri ale capacitatii de folosinta prevazute in
Codul civil.
Ø Astfel este, spre exemplu, pedeapsa numita “nedemnitate succesorala”. Va fi declarata nedemna de a mosteni, fiind
indepartata de la succesiune, persoana care se face vinovata de fapte cum ar fi:
- fapta de a omori sau de a incerca sa omoare pe cel despre a carui mostenire este vorba;
- fapta mostenitorului major care, avand cunostinta despre omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei;
- fapta mostenitorilor care ascund bunuri succesorale sau care nu trec in inventar cu rea-credinta asemenea bunuri; b) ingradiri cu caracter de protectie. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice poate fi ingradita nu numai pentru a o sanctiona, dar si pentru a o ocroti pe ea insasi sau terte persoane.
Asemenea incapacitati sunt prevazute in mai multe acte normative,
intre care Codul civil, care p revede ca:

- minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune in nici un fel prin donatie sau testament de bunurile sale. El nu poate deci redacta un testament valabil si nici nu poate avea calitatea de donator.
Interdictia urmareste protejarea intereselor minorului care nu a
implinit 16 ani data fiind posibilitatea acestuia de a fi influentat in luarea unor asemenea decizii;
- minorul care a implinit 16 ani poate dispune prin testament numai pentru jumatate din bunurile de care ar fi putut dispune daca ar fi major;
- medicii si farmacistii care au tratat o persoana de boala de care aceasta a murit, nu pot beneficia de donatii sau de bunuri lasate prin testament de catre aceasta. O asemenea ingradire are in vedere protectia persoanei de posibilele influente exercitate de catre medicul sau farmacistul care o trateaza. Interdictii asemanatoare intalnim si in ceea ce priveste redactarea testamentului pe mare in favoarea ofiterilor navei;
- legea interzice vanzarea intre soti. Aceasta ingradire urmareste protectia partilor de posibilitatea nerespectarii normelor juridice privind comunitatea bunurilor;
- tutorii nu pot cumpara bunuri ale celor aflati sub tutela, mandatarii nu pot cumpara bunuri pe care s-au angajat sa le vanda, administratorii unor bunuri publice nu le pot cumpara s.a.m.d. In toate cazurile se cauta protectia intereselor vanzatorului;
- unele ingradiri sunt prevazute in Legea fondului funciar nr.
18/1991. Este vorba despre interdictia persoan elor fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania de a dobandi in proprietate terenuri de orice fel prin acte intre vii;
- ingradiri ale capacitatii de folosinta sunt prevazute si in Codul familiei, cu deosebire menite sa ocroteasca interesele minorului.
1.3. Capacitatea de exercitiu a persoanei f izice
Capacitatea de exercitiu se defineste ca fiind aptitudinea omului de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.

Asadar, nu toate persoanele fizice au capacitate de exercitiu. Pentru a avea capacitate de exercitiu nu este suficienta simpla calitate de subiect de drept; o persoana fizica trebuie sa aiba in plus fata de simpla calitate de
“persoana” si discernamant:
Capacitatea d e exercitiu = capacitate de folosinta + discernamant
Din punct de vedere juridic, discernamantul se defineste ca fiind posibilitatea persoanei de a intelege si de a-si reprezenta efectele actelor pe care le incheie.
Asadar, in functie de existenta sau absenta discernamantului vom avea persoane care au sau nu au capacitate de exercitiu. Dat fiind insa faptul ca dobandirea discernamantului nu se produce brusc la implinirea unei anumite varste, ci este rezultatul unui proces treptat de maturizare, legiuitorul a socotit necesara reglementarea unei institutii intermediare denumita capacitate de exercitiu restransa.
Capacitatea de exercitiu restransa este corespunzatoare unei varste
in care discernamantul este dobandit, dar numai partial: varsta cuprinsa
intre 14 si 18 ani.
In viata perso anei pot exista, ca urmare, urmatoarele etape:
I. Perioada de varsta cuprinsa intre 0 si 14 ani - absenta capacitatii de exercitiu
In acest interval de varsta, minorul nu poate incheia sin gur acte juridice civile. Pentru incheierea lor, el este reprezentat de catre tutore sau parinte. Prin exceptie, el va putea incheia singur actele juridice zilnice, marunte (spre exemplu cumpararea de alimente) precum si asa-numitele acte de conservare.

Actele de conservare sunt cele prin care se preintampina o pierdere; ele nu pot fi niciodata prejudiciabile pentru cel care le incheie. Lipsir ea minorului de capacitatea de exercitiu are rolul de a-l ocroti, prin urmare daca acesta a incheiat un act juridic in mod evident folositor si care nu ii poate fi prejudiciabil ar fi lipsit de sens ca respectivul act juridic sa fie anulat din pricina lipsei de capacitate de exercitiu a minorului;
II. Perioada de varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani - capacitatea de exercitiu restransa
In acest interval de varsta deosebim mai multe categorii de acte juridice: a) acte juridice civile pe care minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si
18 ani le poate incheia in mod valabil personal si singur.
In aceasta categorie intra:
- acele acte juridice pe care le putea incheia singur si inainte de a fi implinit varsta de 14 ani. Cu atat mai mult va fi cu putinta incheierea lor dupa implinirea acestei varste;
- depozitul special la C.E.C.;
- acte juridice d e administrare. Este vorb a despre acele acte juridice prin care se pune in valoare un patrimoniu.
Ø Spre exemplu, minorul care este proprietar al unei case va putea
incheia personal si singur, daca a implinit varsta de 14 ani, contractul de prestari - servicii cu o echipa de zugravi in veder ea zugravirii casei;
- dupa implinirea varstei de 16 ani minorul poate incheia singur testament, in limita a jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major. Observam ca testamentul face parte din categoria actelor juridice cu privire la care legiuitorul manifesta o prudenta accentuata, ocrotind in mod deosebit libertatea celui care il incheie. Testatorul este ferit, pe cat posibil, de orice influente, astfel incat, chiar minor fiind, el va putea incheia singur acest act juridic, fara nici o
incuviintare din partea parintilor sau tutorelui;

b) acte juridice pe care minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani le poate incheia valabil numai cu incuviintarea pr ealabila a ocrotitorului sau legal.
Deosebirea intre institutia “reprezentarii” si institutia “incuviintarii” consta in aceea ca in cazul primeia vointa minorului este inlocuita prin vointa reprezentantului sau legal, in timp ce in cazul celei de-a doua vointa minorului este doar completata prin vointa ocrotitorului sau legal.
In categoria actelor juridice pentru care minorul are nevoie de
incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal intra unele acte de administrare (inchirierea unui bun, contractul de antrepriza in veder ea repararii unui bun), precum si actele de dispozitie. Din categoria actelor de dispozitie fac parte vanzarea, ipotecarea, renuntarea la un drept etc. Pentru
incheierea acestora minorul care are varsta cuprinsa intre 14 -; 18 ani va avea in plus nevoie si de incuviintarea autoritatii tutelare. c) acte juridice pe care minorul avand varsta cuprinsa intre 14 -; 18 ani nu le poate incheia deloc.
In aceasta categorie intra donatiile si garantarea obligatiilor altuia.
Interdictia se explica prin necesitatea ocrotirii minorului de posibilitatea unei grave prejudicieri a acestuia prin incheierea unor asemenea acte juridice chiar si cu incuviintarea ocrotitorului sau legal.
III. Perioada de varsta ce incepe cu 18 ani - capacitatea de exercitiu deplina
Ca principiu, majorii au deplina capacitate de exercitiu, ceea ce
inseamna ca au posibilitatea de a incheia in concret toate actele juridice pentru care, inca de la nastere, aveau in abstract vocatia sa le incheie ca urmare a capacitatii lor de folosinta. Putem spune ca in cazul acestora capacitatea de exercitiu se suprapune peste capacitatea de folosinta.
Legea instituie o dubla prezumtie in aceasta materie:
- pe de o parte prezumtia relativa ca o persoana care a implinit 18 ani are deplin discernamant, si, ca urmare, capacitate de exercitiu deplina. Aceasta prezumtie poate fi rasturnata prin proba

contrara: se poate dovedi ca o persoana, desi a implinit varsta de
18 ani, nu are totusi capacitatea de a intelege si a-si reprezenta efectele actelor pe care le incheie. Ca urmare, o asemenea persoana va fi lipsita de capacitate de exercitiu, cu consecinta ca nu va putea incheia acte juridice decat prin r eprezentant legal;
- pe de alta parte prezumtia absoluta ca o persoana care nu a
implinit varsta de 18 ani nu are inca discernamant deplin. Ca urmare, chiar daca se poate face dovada ca un minor are posibilitatea psihica si intelectuala de a intelege si de a-si reprezenta efectele actelor pe care le incheie, o asemenea dovada nu va fi admisibila. Pentru simplificare, legiuitorul a uniformizat varsta majoratului, adica varsta dobandirii deplinei capacitati de exercitiu, cu toate ca, in fapt, varsta dobandirii discernamantului deplin difera de la persoana la persoana.

Un caz exceptional de dobandir e anticipata a deplinei capacitatii de ex ercitiu intalnim in cazul minorei care se casatoreste. Potrivit Codului familiei, femeia se poate casatori incepand cu varsta de 16 ani sau, cu aprobarea autoritatii tutelare, incepand cu varsta de 15 ani. La data casatoriei ea dobandeste capacitate deplina de exercitiu. Isi va mentine aceasta capacitate de ex ercitiu chiar si in ipoteza in care divorteaza inaintea varstei de 18 ani. Daca insa casatoria ei se anuleaza, minora va fi considerata a av ea capacitate de exercitiu restransa.
In mod normal, capacitatea de exercitiu deplina incepe la varsta de
18 ani si dureaza intreaga viata. Daca insa la un moment dat o persoana isi pierdere discernamantul ea va putea fi pusa sub “interdictie judecatoreasca”. Interzisii judecatoresti sunt complet lipsiti de capacitate de exercitiu, ei incheind acte juridice prin reprezentant, ca si minorii de 14 ani.

1.4. Persoana juridica
1.4.1. Notiune
Dupa cum am vazut, persoana juridica reprezinta un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile.
Prin exceptie, exista si persoane juridice care nu reprezinta colectivitati de indivizi. Un exemplu in acest sens il constituie societatea cu raspundere limitata cu asociat unic, in spatele careia nu sta o colectivitate de persoane fizice, ci o sin gura persoana fizica.
Personalitatea juridica este o abstr actiune creata de legiuitor pentru a desemna calitatea de subiect de drept civil pe care o poate avea o colectivitate de indivizi care intruneste trei conditii esentiale:
- are un patrimoniu propriu;
- are o organizare de sine statatoare;
- are un scop propriu (un obiect de activitate). a) Patrimoniul persoanei juridice.
Patrimoniul este un element constitutiv al persoanei juridice ce consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale ce au ca titular pe insasi persoana juridica. Participarea acesteia la viata juridica, ca subiect de sine statator, apt sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatii, depinde de existenta unui patrimoniu.
Patrimoniul persoanei juridice este distinct de patrimoniile membrilor care o compun. In cazul anumitor categorii de persoane juridice legea pretinde, inca de la infiintare, existenta unui patrimoniu care sa depaseasca o valoare minima legala.
Ø De exemplu, constituirea unei fundatii depinde de proba existentei la infiintare a unui patrimoniu minim egal cu de 70 de ori salariul minim pe economie.
Patrimoniul unei persoane juridice este format din doua laturi:
- o latura activa, formata din totalitatea drepturilor patrimoniale ale persoanei juridice respective si

- o latura pasiva, formata din totalitatea obligatiilor cu caracter patrimonial.
Prezenta patrimoniului constituie pentru tertii care contracteaza cu persoana juridica respectiva garantia (mai puternica sau mai slaba) a posibilitatii indeplinirii de catre persoana juridica a obligatiilor contractuale.
Ø Ca exemplu, din latura activa a unei persoane juridice pot face parte:
- dreptul de proprietate asupra imobilului in care persoana juridica isi are sediul;
- dreptul de creanta impotriva membrilor sai pentru plata cotizatiilor datorate de acestia;
- dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile pe care persoana juridica le foloseste in activitatea sa;
- dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport achizitionate de persoana juridica;
- dreptul de folosinta asupra imobilelor, sediilor secundare ale persoanei juridice, in temeiul contractelor de inchiriere
incheiate etc.
Ø Latu ra pasiva a unei persoane juridice ar putea, de ex emplu, sa includa:
- obligatia de plata a impozitelor datorate statului;
- obligatia de plata a chiriei contractata pentru imobilele
inchiriate;
- obligatia de plata a salariilor persoanelor incadrate cu contract de mun ca;
- obligatia de plata a datoriilor contractate in raporturi juridice cu alte p ersoane juridice etc.
Existenta patrimoniului permite persoanei juridice sa aiba o raspundere patrimoniala proprie in raporturile cu tertii si sa participe in nume propriu la circuitul civil. b) Organizarea de sine statatoare. O colectivitate amorfa de indivizi nu poate dobandi calitatea de persoana juridica. Personalitatea juridica depinde de o rganizarea acelei colectivitati, adica de

compartimentarea colectivului de indivizi care compun persoana juridica in elemente structurale de tipul: sectii, departamente, catedre, laboratoare, ateliere, sectiuni, sectoare etc. Acordarea personalitatii juridice nu depinde
insa de o organizare anume a colectivitatii ori de o compartimentare foarte complexa. In esenta, este suficient de organizat un colectiv de indivizi care si-a desemnat organismele de conducere.
Importanta unei organizari proprii consta in aceea ca persoana juridica ce nu are desemnate organismele de conducere, nu poate, concret, sa participe la raporturile juridice civile. c) Scopul propriu. O persoana juridica se constituie intotdeauna pentru indeplinirea unui anumit obiectiv; ea are un anume obiect de activitate. Pentru a fi valabil, scopul persoanei juridice trebuie sa fie determinat, sa fie real (adica sa nu fie fictiv), sa fie licit si conform cu bunele moravuri.
Determinarea scopului in care persoana juridica se constituie este esentiala pentru viitoarea existenta juridica a acesteia. Aceasta d eoarece legea romana admite aplicabilitatea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Prin analogie cu persoana fizica, persoana juridica are, la randul ei, capacitate de folosinta si capacitate d e exercitiu. Capacitatea de folosinta
insa, spre deosebire de cazul persoanei fizice, nu are caracter general. Ea este limitata la acele acte juridice cir cumscrise perimetrului obiectului de activitate pentru care persoana juridica s-a constituit.
Cu alte cuvinte, o persoana juridica nu va putea incheia in mod valabil alte acte juridice decat cele care sunt menite sa slujeasca scopului propus initial. Toate actele juridice incheiate in afara acestui perimetru sunt nule; lipsa lor de valabilitate este atrasa de incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta.
Ø De exemplu, o asociatie sportiva, care are precizat, in actul constitutiv, ca obiect de activitate, doar organizarea de cursuri si competitii sportive, nu va putea desfasura o activitate de comercializare de marfuri, deoarece aceasta ar fi in dezacord cu scopul propus initial si ar infrange principiul specialitatii capacitatii de folosinta.

Capacitatea de folosinta a persoan ei juridice se dobandeste la data
infiintarii acesteia. In cazuri exceptionale se poate recunoaste in mod anticipat latura activa a capacitatii de folosinta chiar si inainte de dobandirea personalitatii juridice; unele persoane juridice (cum sunt, spre exemplu, organizatiile non-profit) pot dobandi donatii chiar si daca procesul de infiintare se afla in curs.
1.4.2. Clasificari ale persoanelor juridice
• In functie de domeniul dreptului de care apartin, persoanele juridice pot fi de drept public sau de drept privat.
I. Persoanele juridice de drept public sunt urmatoarele:
- statul. Ca subiect de drept, statul participa la raporturile juridice de drept public. Numai prin exceptie el poate fi parte si in raporturi juridice de drept privat.
Ø De exemplu, el poate fi titular al dreptului de proprietate publica exercitat asupra bunurilor domeniul public si al dreptului de proprietate privata exercitat asupra bunurilor domeniul privat. Tot astfel, succesiunile “vacante” (adica bunurile ramase in urma decesului unor persoane fara mostenitori) sunt dobandite de catre stat.
Tot ca parte a raporturilor juridice de drept civil apare statul si in ipoteza reglementata de Codul de procedura civila: “orice persoan a care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.
Are dreptul la recuperarea pagubei si persoana care a fost arestata, iar ulterior pentru motivele aratate in alineatul precedent a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata”;
- unitatile administrativ-teritoriale. Teritoriul tarii este organizat sub aspect administrativ in comune, orase si judete. Aceste unitati administrativ-teritoriale au calitatea de subiect de drept, ele pot fi titulare ale dreptului de proprietate publica si ale dreptului de proprietate privata;

- organele puterii legislative, executive si judecatoresti sunt, de asemenea, subiecte de drept civil, avand calitatea de persoane juridice:
Parlamentul Romaniei, Presedintele Romaniei, Guvernul Romaniei, ministerele, misiunile diplomatice, autoritatile administratiei publice locale, organele puterii judecator esti, Ministerul Public, Curtea
Constitutionala, Curtea de Conturi, institutiile de stat;
- partidele politice sunt, de asemenea, organizatii de tip asociativ considerate de lege persoane juridice de drept public.
II. Persoane juridice de drept privat.
In aceasta categorie intra:
- agentii economici de stat (regiile autonome si societatile economice cu capital de stat);
- societatile comerciale;
- sindicatele;
- cultele religioase;
- organizatiile cooperatiste;
- organizatiile non-profit (asociatii, fundatii, case de ajutor reciproc etc.)
• O alta clasificare importanta a persoanelor juridice are drept criteriu natura scopului urmarit. Astfel, ex ista doua categorii de persoane juridice: a) persoane juridice care u rmaresc obtinerea unui profit (persoane juridice cu scop lucrativ, de la lucrum care inseamna profit in latina). Astfel sunt regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste etc.; b) persoanele juridice cu scop nepatrimonial (or ganizatii non profit). Din aceasta categorie fac parte institutiile de stat, partidele politice, asociatiile, fundatiile, cultele religioase etc.
1.4.3. Infiintarea persoanelor juridice
Dobandirea calitatii de persoana juridica si deci a calitatii de subiect de drept civil se realizeaza in mai multe modalitati, in functie de tipul de persoana juridica in discutie.

a) Infiintarea p ersoanelor juridice prin act de dispozitie.
Actul de dispozitie prin care se infiinteaza unele persoane juridice este legea, hotararea Guvernului, ordonanta guvernului, hotarar ea consiliilor judetene sau locale. Prin aceasta modalitate se infiinteaza organele puterii legislative, executive si judecatoresti, unitatile administrativ-teritoriale, autoritatile administratiei publice locale, regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat de interes national; b) Infiintarea persoanelor juridice prin act recunoscut sau prin act autorizat. Prin act recunoscut emis de organul competent prin care se constata legalitatea actului de infiintare se constituie organizatiile cooperatiste si institutiile si intreprinderile anexe create de catre acestea.

Prin act autorizat se constituie societatile comerciale, asociatiile si fundatiile, partidele politice, societatile agricole, societatile bancare si de asigurare, casele de ajutor reciproc ale salariatilor; c) infiintarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege.
In aceasta categorie intra statul, ca persoana juridica, precum si alte organizatii ce se infiinteaza prin simpla intrunire a membrilor (cum este cazul asociatiilor de locatari, a asociatiilor de proprietari sau a asociatiilor de cooperar e pentru construirea de locuinte).
La data infiintarii, persoana juridica dobandeste atat capacitate de folosinta, cat si capacitate de ex ercitiu. In mod exceptional, in doctrina se admite ca momentul dobandirii celor doua ar putea sa nu fie coincident in cazul in care or ganismele de conducere nu au fost inca desemnate la constituire. Intr-o asemenea situatie, persoana juridica ar avea capacitate de folosinta, dar nu ar avea capacitate de exercitiu inca deoarece capacitatea de exercitiu presupune posibilitatea exercitarii in concret a drepturilor si asumarii deasemenea concrete a obligatiilor. Or, un asemenea exercitiu presupune in mod obligatoriu desemnarea unui reprezentant (persoana fizica) al colectivitatii de oameni ce a dobandit personalitate juridica.

1.4.4. Reorganizarea persoanei juridice
Pe parcursul existentei unei persoane juridice po ate sa apara necesitatea reorganizarii acesteia cu efectul infiintarii de noi persoane juridice, al modificarii organizarii unor persoan e juridice existente sau al
incetarii unor persoane juridice.
Reorganizarea unei persoanei juridice se poate realiza in doua modalitati esentiale: comasarea si divizarea.
• Comasarea se realizeaza prin absorbtie sau fuziune.
Absorbtia consta in incorporarea unei persoan e juridice ce isi
inceteaza astfel existenta intr-o alta persoana juridica ce isi pastreaza fiinta.
Absorbtia produce asadar un efect extinctiv (deoarece presupune incetarea existentei persoanei juridice absorbite).
Fuziunea, ca modalitate de reorganizare a persoanelor juridice consta in unirea a doua sau mai multe persoane juridice care isi inceteaza astfel existenta constituind o noua persoana juridica. Fuziunea p roduce astfel atat un efect extinctiv, constand in incetarea persoanelor juridice care fuzioneaza, cat si un efect constitutiv, conducand la infiintarea unei noi persoane juridice.
• Modalitatea inversa de reorganizare a persoanelor juridice este divizarea, la randul ei de doua feluri: divizarea totala si divizarea partiala.
Divizarea totala reprezinta operatiunea simetrica fuziunii. Ea consta in impartirea patrimoniului unei persoane juridice intre doua sau mai multe persoane juridice preexistente sau care iau astfel fiinta.
Divizarea totala are un efect constitutiv in masura in care conduce la
infiintarea unor noi persoane juridice si un efect extinctiv, deoarece are drept consecinta incetarea existentei persoanei juridice care s-a divizat.
Divizarea partiala consta in desprinderea unei parti din patrimoniul unei persoane juridice si transmiterea acesteia catre una sau mai multe persoane juridice pr eexistente sau care iau astfel fiinta. In urma divizarii partiale, persoana juridica initiala isi continua existenta. Ca urmare, divizarea partiala nu poate avea efect extinctiv, ci doar un efect constitutiv
in masura in care conduce la infiintarea unor noi persoane juridice.

1.4.5. Incetarea persoanei juridice
Capacitatea de folosinta a un ei persoan e juridice si, ca urmare, calitatea de subiect de drept a acesteia poate lua sfarsit prin efectul extinctiv al uneia din modalitatile de reorganizare a persoanei juridice.
In plus, o persoana juridica poate sa-si inceteze existenta si prin dizolvare. Motivele cele mai frecvente de dizolvare ale un ei persoane juridice sunt urmatoarele: a) termenul pentru care s-a constituit a expirat; b) scopul pentru care s-a infiintat a fost realizat sau nu mai poate fi
indeplinit; c) scopul pe care persoana juridica il urmareste ori mijloacele pe care le foloseste pentru realizarea acestuia au devenit contr are legii ori bunelor moravuri; d) persoana juridica urmareste un alt scop decat cel declarat; e) numarul membrilor persoanei juridice a scazut sub limita stabilita de lege, actul de infiintare sau statut; f) persoana juridica a fost declarata nula (ca efect al declararii nulitatii actelor constitutive); g) adunarea generala (cand acesta este organul de conducere al persoanei juridice) a hotarat dizolvarea; h) insolvabilitatea persoanei juridice in cazul unor categorii de persoane (cum sunt organizatiile non-profit) sau falimentul in cazul altora (cum sunt societatile comerciale); i) moartea, incapacitatea, excluderea, retragerea sau falimentul unor asociati in cazul anumitor societati comerciale (cum sunt societatile in nume colectiv, societatile cu raspundere limitata si societatile in comandita).
Dupa cum se poate observa, unele cazuri de dizolvare au aplicabilitate generala, in timp ce altele pot fi intalnite numai in cazul anumitor tipuri de persoane juridice.
Dizolvarea poate fi voluntara atunci cand este rezultatul vointei membrilor persoanei juridice sau silita atunci cand are caracter de sanctiune civila si intervine pentru motive ca: urmarirea altui scop decat cel declar at sau a unui scop ilicit, utilizarea unor mijloace ilicite etc.

Efectul esential al dizolvarii consta in intrarea persoanei fizice in lichidare in vederea realizarii activului si platii pasivului. Prin lichidarea persoanei juridice se intelege efectuarea tuturor operatiunilor juridice de realizare a activului si de plata a pasivului subiectului de drept civil.
Efectul imediat al acesteia este incetarea definitiva a persoanei juridice.
Trebuie retinut ca personalitatea juridica este mentinuta si dupa dizolvare pe tot parcursul procesului de lichidare. Abia definitivarea lichidarii marcheaza incetarea capacitatii de folosinta a persoanei juridice, a calitatii acesteia de subiect de drept civil si, finalmente, a personalitatii juridice.
Persoana fizica = omul privit individual
PARTILE
RAPORTULUI
JURIDIC CIVIL
- statul
- unitati administrativ teritoriale
- organe ale puterii executive, legislative si judecatoresti
- partide politice de drept public
Persoana juridica
- regii autonomie
- societati comerciale
- organizatii cooperatiste
- etc. cu scop lucrativ de drept privat
- asociatii
- fundatii
- sindicate
- culte religioase
- etc. cu scop nelucrativ

Intrebari si teste
Au capacitate de ex ercitiu restransa: a) persoanele lipsite de capacitate de folosinta; b) persoanele lipsite de discernamant, indiferent de varsta; c) minorii pana la 14 ani; d) minorii intre 14 si 18 ani.
O persoana juridica se caracterizeaza prin: a) continut; b) patrimoniu; c) firma; d) scop; e) organizare.
Capacitatea de exercitiu restransa se dobandeste: a) la implinirea varstei de 16 ani; b) la nastere; c) la implinirea varstei de 14 ani; d) la implinirea varstei de 18 ani.
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se aplica: a) in domeniul persoanelor fizice; b) in domeniul scopului persoanelor juridice; c) in domeniul organizarii persoanelor juridice.
Capacitatea de folosinta ia sfarsit: a) la data disparitiei persoanei; b) la data la care persoana implineste 18 ani; c) la data la care p ersoana si-a pierdut discernamantul; d) la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti declarative de moarte.
Are deplina capacitate de exercitiu: a) o femeie de 16 ani casatorita; b) un minor de 13 ani; c) un minor de 14 ani;

d) o persoana de 19 ani pusa sub interdictie.
Declarar ea judecatoreasca a mortii este intotdeauna precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei? Explicati.
Minorul de 16 ani poate incheia singur: a) acte de conservare; b) acte de administrare; c) acte de dispozitie; d) contract de mun ca; e) contract de donatie; f) testament pentru intreaga sa avere; g) testament pentru jumatate din averea sa.
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta presupune: a) restrangerea capacitatii de folosinta a persoanei fizice; b) interzicerea desfasurarii de catre persoana juridica a unor activitati cu caracter lucrativ; c) interzicerea incheierii de catre persoana juridica a altor acte juridice decat cele destinate sa serveasca obiectivelor propuse; d) obligarea persoanei juridice de a avea un patrimoniu.
Produc efecte extinctive: a) divizarea totala a persoanei juridice; b) divizarea partiala a persoanei juridice; c) fuziunea a doua persoane juridice; d) absorbtia unei persoane juridice de catre alta.
Bibliografie
CANTACUZINO, M. Elemente de drept civil, Editura Cartea
Romaneasca, 1921, p. 48 -; 61;
BELEIU, Gh. Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului civil roman, Bucuresti, Casa de Editura si Presa
“Sansa” S.R.L., 1994, p. 63 -; 73; 253 -; 445
URS, I. Drept civil. Partea generala. Persoanele,

ANGHENI, S. vol. I, Bucu resti, Editura Oscar Print, 1998, p. 70 -; 82; 191 -; 317;
LUPAN, E. Drept civil. Persoana juridica, Bucuresti,
Editura Lumina Lex;
LUPAN, E.
POPESCU, D. A.
Drept civil -; persoana fizica, Bucu resti,
Editura Lumina Lex, 1993;
MURESAN, M. Drept civil. Partea generala,
Cluj -; Napoca, Editura Cordial Lex, 1994, p. 58 -; 67;
STEFANESC U, D. Drept civil, Bucuresti, Editura. Oscar Print,
1999, p. 24 - 48;
POP, T. Dreptul roman civil -; persoanele fizice si juridice, Bucur esti, Editura Lumina Lex,
1994;
BOROI, G. Drept civil. Teoria generala, Bucuresti,
Editura ALL, 1997, p. 39 -; 55;
UNGUREANU, O. Manual de drept civil. Partea generala,
Bucuresti, Editura ALL -; BECK, 1999, p. 40 -; 46;
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generala, Bucuresti,
Editura Lumina Lex, 2000, p. 59 -; 75.