Pentru a fi valabil si pentru a-si putea produce efectele, orice act juridic trebuie sa intruneasca atat cerintele generale de valabilitate prevazute de Codul civil, cat si, eventual, alte cerinte prevazute prin norme sau prin legi speciale. n4r2rf
Actul juridic trebuie incheiat cu respectarea legii. In masura in care cerintele legale generale sau speciale nu sunt respectate actul juridic este, practic, o actiune ilicita care trebuie sanctionata, iar sanctiunea generala aplicabila oricarui act juridic incheiat fara respectarea legii este nulitatea.
Prin urmare, nulitatea poate fi definita ca fiind acea sanctiune civila care lipseste in tot sau in parte actul juridic civil de efectele sale firesti, atunci cand acesta a fost incheiat cu incalcarea unei dispozitii legale.
Consecinta nulitatii este lipsirea actului juridic de efectele sale firesti, iar aceasta consecinta se manifesta diferit dupa cum actul juridic nu a fost pus in executare ori a fost pus in executare.
Cand nu a fost pus in executare consecinta nulitatii consta in aceea ca nu se mai poate cere executarea lui, deoarece cealalta parte va putea sa invoce nulitatea pe cale de exceptie.
Consecinta nulitatii va consta in aceea ca partile vor trebui sa-si restituie reciproc prestatiile deja executate.
Consecinta nulitatii consta in lipsirea actului juridic de efectele sale firesti. Nulitatea nu este privita doar ca o sanctiune, ci ca o cauza de ineficienta a actului juridic, alaturi de rezolutiune, reziliere, revocare, inopozabilitate si caducitate.
Spre deosebire de toate celelalte cauze de ineficienta, nulitatea se distinge prin urmatoarele trasaturi particulare: a) Cauza generala de ineficacitate, aplicabila tuturor actelor juridice civile, in vreme ce alte cauze de ineficacitate sunt aplicabile doar anumitor categorii de acte juridice civile. De pilda, rezolutiunea este aplicabila doar contractelor sinalagmatice si cu executare dintr-o data, rezilierea este aplicabila doar contractelor sinalagmatice si cu executare succesiva. b) Cauzele nulitatii sunt intotdeauna concomitente cu incheierea actului juridic sau chiar anterioare incheierii lui si de aceea se spune ca in cazul nulitatii avem de-a face intodeauna cu un act juridic nevalabil. In schimb, motivele celorlalte cauze de ineficacitate sunt intodeauna ulterioare incheierii lor, prin urmare ele sunt aplicabile unor acte juridice valabil incheiate. c) Regula care carmuieste efectele nulitatii este aceea a retroactivitatii, respectiv a desfintarii retroactive a efectelor actului juridic. De aici rezulta ca in cadrul celorlalte cauze ineficienta, efectele se produc retroactiv, cum este cazul rezolutiilor alteori numai pentru viitor, cum este cazul rezilierii.
Codul civil roman, asemeni celui francez, nu cuprinde o reglementare de principiu a nulitatii actului juridic, ci cuprinde doar unele reglementari risipite, care nici macar nu sunt concordante si nicidecum nu vadesc o conceptie unitara a legiuitorului in materie de nulitate. In lipsa unei astfel de reglementari, doctrina si practica au fost acelea care au realizat o structurare sistematica a nulitatii si au conturat un regim juridic al acestora.
In ceea ce priveste fundamentarea teoretica a nulitatii, este de remarcat doua teze doctrinare:
Prima dintre ele este aceea a nulitatii - stare organica a actului juridic, teza care a plecat de la distinctia dintre conditia de existenta si conditiile de valabilitate ale actului juridic, a asemanarii actului juridic cu un organism si, in consecinta, a apreciat ca un act juridic nul poate fi asemanator cu un organ bolnav, iremediabil. De aceea, nuliatea actului juridic a fost, in aceasta conceptie, totala.
S-a semnalat existenta, pe langa categoria actelor juridice nule si a unei alte categorii de ineficacitati, aceea a inexistentei, careia ii corespund actele juridice inexistente.
Cea de-a doua teza, teza nulitatii -; sanctiune, teza din care s-au desprins urmatoarele consecinte:
Nulitatea actului juridic nu a mai fost privita ca fiind de regula totala si nici ca fiind o stare iremediabila.
Categoria inexistentei si a actelor inexistente a fost abandonata ca fiind inutila.
Doctrina contemporana face distinctie, in principal, intre urmatoarele categorii de nulitati.
1) Nulitati exprese si virtuale
Nulitati exprese -; Acelea pe care legea le prevede in mod expres pentru incalcarea anumitor dispozitii ale sale.
Ex: Art. 30, Codul familiei, prin aln. 1 instituie regula comunitatii de bunuri a sotilor, iar prin aln. 2 dispune ca orice conventie contrara este nula.
Nulitati virtuale -; Acelea pe care legea nu le instituie in mod expres, insa ele se impun datorita caracterului imperativ al normei juridice ce se incalca cu ocazia incheierii unui act juridic.
Art. 6, aln. 2, Decretul nr. 31/1954: “Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu” . Textul nu prevede care este sanctiunea unui act unilateral sau a unui contract prin care o persoana ar renunta la capacitatea sa. Insa, datorita caracterului imperativ al reglementarii, s-a apreciat ca un astfel de act este sanctionat cu nulitate absoluta.
Categoria nulitatii virtuale este astazi unanim admisa in categoria actelor juridice, cat si in general, in privinta actelor de drept privat. Insa, aceasta categorie de nulitati ridica urmatoarele probleme:
Mai intai, trebuie sa se stabileasca daca norma juridica incalcata cu ocazia incheierii unui act juridic este imperativa sau dispozitiva si aceasta deoarece sunt sanctionate cu nulitate doar acele acte prin care se contravine unei norme imperative.
In al doilea rand, trebuie sa se stabileasca daca, in speta se impune sanctiunea nulitatii, ceea ce se intampla, de regula, sau o alta sanctiune, cum ar fi inopozabilitatea.
In al treilea rand, trebuie sa se stabileasca daca nulitatea va fi reala sau absoluta.

2) Nulitati totale si partiale
Nulitati totale -; Acelea care desfinteaza in intregime actul juridic si efectele sale.
Nulitati partiale -; Acelea care desfinteaza doar o anumita clauza a actului juridic si efectele acesteia.
Nulitatile totale nu se confunda cu nulitatile absolute si nici cele partiale cu cele relative, ceea ce inseamna ca exista nulitati absolute partiale, la fel cum pot exista nulitati relative totale.
In al doilea rand, nulitatile partiale se impun in doctrina contemporana ca fiind o regula, in sensul ca atunci cand doar o anumita clauza a actului juridic este ilegala urmeaza sa fie anulata doar acea clauza nu si restul actului juridic.
Aceasta solutie este consacrata uneori legislativ.
Ex: In art. 1, aln. 3, Decretul 167/1958 este declarata nula orice clauza prin care s-ar contraveni reglementarilor legale ale prescriptiei extinctive, restul actului ramanand valabil
In al treilea rand, nulitatea partiala poate avea drept consecinta anularea unei cauze contractuale, pe de alta parte inlocuirea ei cu dispozitiile legale incalcate cu ocazia incheierii actului.
Ex: Clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei va fi inlocuita cu dispozitiile legale in materie de prescriptie.
In al patrulea rand, nulitatea unei clauze a actului juridic poate atrage nulitatea actului in itregul sau, atunci cand acea clauza este esentiala pentru incheierea actului juridic, in ea regasindu-se insasi cauza actului juridic.

3) Nulitati relative si nulitati absolute
Pentru a desemna nulitatea relativa se mai foloseste si expresia de genul “Actul este anulabil” sau “Este deschis actiunii in anulare sau in resciziune”, iar pentru a desemna nulitatea absoluta, “Actul este nul”, “Actul este nul de drept”.
Criteriul dupa care se face distinctia e interesul ocrotit prin norma juridica, incepand cu ocazia incheierii actului juridic. Astfel, atunci cand interesul ocrotit prin norma incalcata e unul precumpanitor privat, adica avem de-a face cu o nulitate imperativa de ordine privata, nulitatea este relativa, iar atunci cand interesul ocrotit este unul precumpanitor public, deci este incalcata o norma imperativa de ordine publica, nulitatea este absoluta.
Intre cele doua categorii de nulitati nu exista nici o deosebire de efecte. Deosebirea exista doar pe planul cauzelor concrete de nulitate si pe planul regimului juridic.

Principalele cauze de nulitate relativa a) Lipsa discernamantului a uneia dintre parti, in momentul incheierii actului actului juridic. b) Incalcarea dispozitiilor legale privitoare la incheierea de acte juridice de catre cei lipsiti de capacitate de exercitiu sau de catre cei cu capacitate de exercitiu restransa. c) Vicierea consimtamantului. d) Incalcarea unei incapacitati speciale de a contracta, prevazuta pentru ocrotirea unor interese personale. e) Nerespectarea dreptului la preemtiune (de prioritate la cumpararea unui bun), drept prevazut in mod expres de lege.
Ex: In cadrul terenurilor agricole si in folosirea coproprietatii, prioritate au vecinii si arendasii.

Principalele cauze de nulitate absoluta a) Nesocotirea incapacitatii de a contracta instituita pentru ocrotirea unui drept public. b) Nesocotirea capacitatii speciale de folosinta a persoanei juridice. c) Caracterul ilicit sau imoral al cauzei sau al obiectului actului juridic. d) Nerespectarea formei cerute de lege pentru valabilitatea actului juridic. e) Frauda de lege.

Regimul juridic al nulitatii relative
Atunci cand vorbim de regimul juridic al nulitatii, trebuie sa avem in vedere trei aspecte:
1) Cine este indreptatit sa invoce, pe cale de actiune sau de exceptie, nulitatea.
2) In cat timp se poate invoca nulitatea.
3) Daca actul juridic nul poate fi confirmat sau validat intr-un alt mod.
In cazul nulitatii relative, indreptatirea de a invoca nulitatea o are, in primul rand, partea sau persoana al carei interese erau ocrotite prin norma juridica incalcata.
Ex: In cazul incapacitatii, indreptatirea de a invoca nulitatea revine incapabilului.
In cazul vicierii consimtamantului indreptatirea revine partii al carei consimtamant a fost viciat.
In cazul nerespectarii dreptului de preemtiune, indreptatirea revine titularilor dreptului de preemtiune.
In al doilea rand, reprezentantul legal, ocrotitorul legal al celui lipsit de capacitate sau cu capacitate restransa, precum si autoritatea tutelara.
In al treilea rand, succesorii celor indreptatiti sa invoce nulitatea relativa, cu exceptia actelor cu caracter strict personal.
In al patrulea rand, creditorii chirografari, pe calea actiunii oblice, cu exceptia actelor cu caracter personal.
In al cincelea rand, procurorul, cu exceptia actelor cu caracter strict personal.
Actiunile in nulitate relativa, cat si exceptiile se prescriu in termenul general de trei ani.
Actele sanctionate cu nulitate relativa pot fi confirmate de catre cel indreptatit sa invoce nulitatea. Confirmarea este, practic, un act unilateral, prin care cel indreptatit sa invoce nulitatea relativa renunta la acest drept.
Confirmarea este un act abdicativ, deoarece se renunta la un drept, este un act accesoriu, deoarece nu poate fi facut decat in masura in care exista un alt act anterior si sanctionat cu nulitate relativa, este un act declarativ, deoarece produce efecte retroactive de la data incheierii actului anulabil care este confirmat.
Confirmarea se poate face expres, printr-o declaratie scrisa sau verbala, dar se poate face si tacit, de regula, prin executarea voluntara a actului juridic de catre cel indreptatit sa invoce nulitatea, dupa ce a cunoscut existenta cauzei de nulitate.

Regimul juridic al nulitatii absolute
Indreptatirea de a invoca nulitatea, revine oricarei persoane interesate, care justifica un interes legitim in legatura cu actul respectiv si cu nulitatea acestuia. Asemenea persoane sunt partile, avanzii cauza, creditorii etc.
Nulitatea absoluta poate fi invocata de instanta din oficiu, in situatia in care una dintre parti introduce o actiune in executare a actului, iar instanta observa ca exista cauze de nulitate absoluta.
Actiunea in nulitate absoluta nu se prescrie; la fel nici exceptia de nulitate absoluta. Totusi, legea consacra unele cazuri in care aceasta actiune este prescriptibila:
Legea 10/2001, dupa ce in art. 46 prevede la aln. 2, 3 si 4 cateva cazuri de nulitate absoluta, la art. 5 dispune ca prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza ne nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii.
Actele sanctionate cu nulitate absoluta nu pot fi, de regula, confirmate sau validate intr-un alt mod. Totusi, uneori legea da posibilitatea confirmarii unor astfel de acte cum este cazul art. 1167, aln. 3, Cod civil care permite mostenitorului donatorului sa confirme donatia facuta de catre autorul ei, fara respectarea formei anterior prevazute de lege.
De asemenea, se pot semnala cazuri in care un act juridic poate fi validat prin indeplinrea ulterioara a unei cerinte sau conditii care lipsea la incheierea actului.
Ex: Cazul casatoriei incheiate de o persoana nevarstnica, care nu poate fi anulata daca acea persoana a implinit varsta ceruta de lege ori daca sotia a ramas insarcinata ori a dat nastere unui copil.