NOTIUNI

Norma juridica este element component al continutului dreptului, element definitoriu al dreptului obiectiv. In acest sens norma de drept este regula de conduita edictata sau sanctionata de Stat, care exprima vointa de stat si se aduce la indeplinire, se executa in ultima instanta, prin forta coecitiva a Statului

In sens analitic norma juridica este regula de conduita general obligatorie cu caracter impersonal a carei aplicare se face ca urmare a constiintei juridice a cetatenilor iar la nevoie prin interventia fortei de constrangere a Statului. Norma juridica este, indiferent de continutul ei imperativ sau dispozitiv, un ordin, un etalon pentru comportamentul oamenilor, este expresia exigentelor societatii pentru conduita membrilor sai in acele relatii sociale care intra sub incidenta dreptului.

Norma juridica poate fi opera Statului a uneia dintre multiplele organe, autoritati, investitii ale statului care pot edicta norme juridice fie opera unei institutii, organizatii sociale interne sau unei organizatii internationale, care, potrivit legii romane daca Statul roman o accepta ea devine norma juridica cu aplicabilitate interna face parte din dreptul intern. Putem exemplifica in acest sens Contractele colective de munca ce se incheie intre patronat si sindicate sau reprezentantii salariatilor si prin acceptarea si inregistrarea la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale or la serviciile publice descentralizate la nivelul judetelor ale acestui ministru dobandesc prerogative de norme juridice intre partenerii in cauza dar si in raport cu autoritatile statului








 

 

TRASATURILE (CARACTERELE) NORMEI JURIDICE

Prin trasaturi ale normei juridice intelegem acele elemente caracteristice care individualizeaza o norma juridica in raport cu alte norme sociale existente in societate. Din definitia data rezulta urmatoarele trasaturi ale normei juridice.

a/. Caracterul social – care se desprinde din faptul ca norma juridica se adreseaza exclusiv comportamentului uman, al relatiilor dintre oameni, uneori comportamentul lor poate fi influentat de norma juridica, indiferent ca oamenii sunt priviti individual ca persoane fizice sau in grupuri, colectivitati umane ca persoane juridice. Caracterul social evidentiaza faptul ca norma juridica, norma de drept prescrie drepturi si obligatii univoce sau reciproce intre participantii la viata sociala.

b/. Caracterul general. Norma juridica stabileste o conduita tipica ceruta sau permisa oamenilor in imprejurarile stabilite indiferent de alte elemente conjuncturale (particulare) ce caracterizeaza fiecare dintre relatiile sociale de aceeasi natura sau cu acelasi obiect.

c/. Caracterul impersonal al normei juridice ce se evidentiaza prin faptul ca regula de conduita permisa se adreseaza unor subiecte nedeterminate. subiectul sau subiectele de drept carora li se aplica norma juridica se determina numai in momentul stabilirii in mod concret o relatiei sociale reglementate. Caracterul impersonal se regaseste si la normele juridice care se adreseaza autoritatilor publice cu caracter unipersonal, asa cum este cazul normelor de drept ce constituie institutia juridica a Primului ministru, a unui ministru, a Procurorului general etc., fiindca aceste norme juridice se vor aplica oricarei persoane care ocupa aceasta functie de demnitate publica iar normele ca atare au caracter impersonal, ele reglementeaza competentele functiei, care intotdeauna trebuie detasate de ocupantul temporar. De aceea, spre exemplu cand ne adresam unei autoritati cu o cerere, un memoriu, nu nominalizam pe titularul functiei, ci functia ca atare. Cu toate ca o norma juridica este generala si impersonala aceasta nu presupune ca se va aplica pe intreg teritoriul tarii sau asupra intregii populatii. Unele norme juridice au din acest antedeterminate, punct de vedere trasaturi specifice, nuantate fie se aplica numai asupra unor parti ale teritoriului (cum este cazul zonei de frontiera, ori sectorului silvic, ori Municipiului Bucuresti/ sau au in vedere anumite categorii de subiecte elevii/ studentii, functionarii publice, militarii, etc.) Aceste imprejurari nu reduc sau nu modifica cu nimic caracterul general si impersonal al normelor juridice¹

d/. Caracterul de repetabilitate si continuitate.

Prin natura sa norma juridica nu isi epuizeaza substanta, obiectul pentru care a fost editate, ea se aplica unui numar indefinit de situatii ori de cate ori este necesar, cat in viata societatii se nasc relatii sociale de natura celor vizate de legiuitor la momentul adoptarii normei juridice. Practic norma juridica se aplica din momentul intrarii in vigoare pana cand ea este scoasa din vigoare, cat exista altfel spus.

Aspectul de continuitate este manifestarea repetabilitatii normelor juridice care stabilesc competenta, organizarea si functionarea autoritatilor publice ale statului sau altor mecanisme institutionale din viata sociala in sensul ca acestea continua sa se aplice indiferent cine sunt persoanele fizice care formeaza acea autoritate.

e/. Caracterul obligatoriu. Caracterul obligatoriu reprezinta o trasatura esentiala si definitorie a normelor juridice fata de oricare alte norme. Si normele morale, politice, religioase etc. sunt obligatorii dar incalcarea acestora nu atrage aceleasi consecinte, nu poate interveni constrangere statala.

In cazul normei juridice obligativitatea este insasi conditia edictarii normei. Daca nu ar fi obligatorie nu s-ar justifica adoptarea normelor juridice fiindca, scopul legi nu ar mai fi astfel atins. ori, scopul legii, al normei juridice este acela de a face din conduita preconizata prin norma juridica ordonarea relatiilor sociale pentru atingerea unui grad de organizare si armonizare a acestora de asa natura ca sa fie realizat progresul social, bunastarea membrilor societatii.

Pentru a deveni efectiv obligatorie norma juridica beneficiaza in raport cu celelalte norme sociale, de exigibilitate, adica de constrangere din partea organelor statului, la nevoie ². Nu este suficienta declararea caracterului obligatoriu al unei norme juridice ci se cere ca aceasta norma sa fie legitima si eficace, Statul reprezinta interesele colectivitatii umane nationale iar norma juridica, opera a Statului trebuie sa creeze cadrul necesar desfasurarii vietii in cadrul colectivitatii. Exigentele acestei vieti implica si o subordonare neconditionata a indivizilor fata de continutul perceptiv al normelor de drept.³ Norma este o porunca a statului asupra membrilor societatii ceea ce presupune ca din momentul intrarii in vigoare in mod nemijlocit, continuu si neconditionat. orice abatere de la aceste comandamente presupune o nesocotire a dreptului si implica interventia fortei de constrangere a Statului. Norma asigura astfel o presiune impotriva celor care au tendinta insubordonarii fata de lege si asigura protectia majoritatii colectivitatii sociale.

O norma care nu ar fi obligatorie inseamna ca nu este norma juridica, pentru ca i-ar lipsi acel element constrangator care sa ne faca sa o respectam. tendinta fiecarui om este de a nesocoti interesele celorlalti insa cunoscand consecintele nerespectarii normelor juridice se ajunge la constientizarea aproape a fiecaruia dintre noi. Interesul respectarii intocmai a normelor juridice apartine majoritatii membrilor colectivitatii. Realizarea acestei caracteristici de obligativitate, a normei este inevitabil; atata vreme cat interesul general nu poate fi abandonat.

 

 

STRUCTURA NORMEI JURIDICE

Conceptul de structura a normelor juridice priveste un dublu sens: structura externa (tehnico-legislativa) si structura interna (logico-juridica) a normei de drept.

1. Structura externa

Principala forma de exprimare (de regasire) a normelor juridice sunt actele normative. Acestea sunt grupate in parti, titluri, capitole, articole, paragrafe, puncte, alineate.

Pentru asigurarea unui caracter unitar al legislatiei, asezarea normelor juridice trebuie sa respecte – pentru fiecare categorie de acte normative – reguli de redactare, formulare, o anumita succesiune logica a acestora, aspecte reunite sub denumirea de tehnica legislativa, stabilita la randul ei prin lege de catre parlament si a carei aplicare si control al respectarii sale sunt in competenta Consiliului Legislativ.

Elementul de baza al structurii externe este articolul, care contine, de regula, o norma juridica. Este, insa, posibil ca un articol sa nu cuprinda o norma juridica completa, sau sa cuprinda doua sau mai multe reguli de conduita, astfel ca o norma juridica, pentru a fi completa din punct de vedere al elementelor sale intriseci (care face posibila aplicarea ei in mod independent) sa fie nevoie sa cunoastem doua sau mai multe articole (texte) ale unui act normativ. De altfel structura normei juridice impune ca de fiecare data sa citim actul normativ in intregul sau pentru a intelege corect si deplin sensul si finalitatea acestuia.

2. Structura interna

Releva elementele intriseci (de logica) care compun norma juridica si este sinonima notiunii de structura logico-juridica formata din: ipoteza, dispozitie si sanctiune.

a/. Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste imprejurarile in care se va aplica regula de conduita.

In functie de gradul de determinare a acestor situatii, ipoteza poate fi determinata – imprejurarile sunt explicit si precis prevazute – si relativ determinata – imprejurarile urmeaza a fi apreciate si stabilite la situatiile concrete, de catre autoritatea publica competenta sa aplice norma juridica.

Dupa modul de formulare, ipoteza poate fi enuntiativa - imprejurarile au caracter de exemplificare – sau limitativa – imprejurarile sunt enumerate precis si nu pot fi extinse la alte situatii asemanatoare.

Dupa cum ipoteza normei prescrie una sau mai multe imprejurari in care regula de conduita va trebui sau va putea fi urmata, ipotezele se disting in simple si complexe.

b/. Dispozitia este acea parte a structurii logico-juridice care stabileste insasi regula de conduita, cu alte cuvinte, actiunea sau inactiunea pe care subiectele carora norma li se adreseaza trebuie (sau pot) sa o realizeze, astfel dobandind drepturi si (sau) obligatii. Este elementul esential al normei juridice, fara de care un text de lege nu constituie – de sine statator – o norma juridica.

In functie de gradul de determinare al conduitei prescrise (actiune sau inactiune), norma juridica este determinata; cand dispozitia normei de drept impune o anumita conduita (de exemplu, normele de drept impune o anumita conduita (de exemplu, normele de drept public). Aceasta este imperativa, cu caracter onerativ (trebuie savarsita o actiune) sau este o norma imperativa cu caracter prohibitiv (interzice savarsirea unei actiuni, deci impune o inactiune). In cazul in care conduita prescrisa poate fi sau nu urmata – in functie de interesul individual al fiecaruia pentru a stabili o categorie sau alta de relatii sociale – dispozitia are un caracter relativ determinat (norma juridica dispune). Normele juridice dispozitive (marea majoritate din diviziunea dreptului privat) isi mentin acelasi caracter obligatoriu ca oricare alte norme juridice, in situatia cand subiectul de drept – prin vointa sa – opteaza pentru acea conduita care, odata aleasa norma juridica, este necesar sa fie respectata.

c/. Sanctiunea este acea parte a normei juridice care stabileste consecinta nerespectarii conduitei prescrise de dispozitia normei.

Sanctiunile pot fi grupate in functie de natura lor, de scopul urmarit si de gradul lor de determinare.

Dupa natura sanctiunii diferentiem: sanctiunile civile (nulitatea, daunele interese), sanctiunile administrative (mustrare, avertisment, amenda), sanctiunile penale (amenda penala, inchisoare). In raport de scopul urmarit – in afara celui general de restabilire a ordinii de drept incalcate – dintre sanctiuni deosebim: sanctiuni cu scop reparator (daunele interese = despagubiri pentru repararea unui prejudiciu; sanctiune de anulare (pentru inlaturarea producerii unor efecte juridice contrare legii); sanctiuni cu caracter de pedeapsa (amenda, inchisoare penala sau conventionala).

In functie de gradul de determinare, normele juridice contin: sanctiuni determinate (pentru savarsirea unei fapte – actiune sau inactiune – norma juridica prescrie o anumita consecinta expres enuntata); sanctiuni relativ-determinate (consecinta nerespectarii normei are o limita minima si una maxima, urmand ca individualizarea acesteia la fiecare caz in parte sa o faca autoritatea publica competenta, in raport de gravitatea faptei); sanctiuni alternative (incalcarea dispozitiei normei juridice are doua sau mai multe consecinte dintre care autoritatea publica va alege care trebuie aplicata); sanctiuni cumulative (urmarea savarsirii unei fapte – actiune sau inactiune – sunt infranate norme juridice de naturi diferite, si ca urmare consecintele nerespectarii acelor norme de drept vor fi de natura diferita), cumuland doua sanctiuni (pentru aceiasi fapta) de naturi distincte. Astfel se respecta principiul general de drept conform caruia pentru o fapta se aplica o singura pedeapsa (exemplu: in dreptul penal se aplica o pedeapsa privativa de libertate si interdictia exercitarii drepturilor parintesti, ca pedeapsa privata de libertate si interdictia exercitarii drepturilor parintesti, ca pedeapsa complementara care se cumuleaza cu pedeapsa principala).

CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE

Varietatea domeniilor vietii sociale reglementate prin norme juridice conduc la necesitatea unei clasificari a normelor juridice, clasificare ce prezinta importanta nu numai teoretico-didactica dar si semnificatii practice.

Prin clasificare o norma juridica poate fi asezata, pozitionata in sistemul dreptului i se poate stabili caracterul imperativ sau dispozitiv, natura sanctiunilor, etc. Ca in orice clasificare si in cazul normelor juridice trebuie utilizate cele mai semnificative criterii pentru ca aceasta sa ramana functionala o clasificare mergand pana la cele mai mici detalii este nefunctionala si poate duce la confuzii si neclaritati.

A. Criteriul ramurii de drept, denumit si cel al obiectului reglementarii juridice si al metodelor de reglementare. Din acest punct de reflexie avem norme de drept constitutional, drept administrativ, drept penal, drept financiar-fiscal, drept civil, drept comercial, dreptul familiei dreptul muncii si securitatii sociale, etc.

B. Dupa domeniul de relatii sociale reglementate, distingem norme de drept public si norme de drept privat iar in cadrul fiecaruia din aceste domenii distingem norme ce apartin normelor de drept, aratate la pct. A.

C. Criteriul fortei juridice a actului normativ in care este situata norma juridica. Avem astfel norme juridice cuprinse in Constitutie, in legile adoptate de Parlament, care dupa cele cuprinse in Constitutie au cea mai mare forta juridica, in Decrete ale Presedintelui Romaniei, in Ordonante si Hotarari ale Guvernului, in Ordine ale ministrilor, ale Prefectilor, hotarari ale Consiliilor judetean ale consiliilor locale, dispozitii ale Primarilor etc. De principiu, normele juridice elaborate de organele administratiei publice teritoriale se aplica numai pe teritoriul administrativ al circumspectiei teritoriale in care functioneaza organul respectiv.

Acest criteriu tine seama si de faptul ca autoritatile publice ale statului sunt constituite intr-un sistem structurat dupa criteriul ierarhiei ce rezulta din competenta fiecarei structuri a sistemului. prin structura sistemului intelegem o anumita autoritate publica, organ, institutie etc. ale carei comenzi sunt obligatorii sau nu in raport cu alte structuri. Ierarhia in organizarea statala este foarte necesara pentru ca uneori in acest mod se asigura unitatea, coerenta si functionalitatea sistemului.

D. Criteriul structurii logice. Normele juridice pot fi in functie de structura interna, logico-juridica, norme juridice complete si norme juridice incomplete.

1. Sunt norme complete acelea care cuprind in cadrul articolului unde se pozitioneaza toate cele trei elemente de structura, respectiv ipoteza, dispozitia si sanctiunea. Majoritatea normelor juridice sunt norme complete, raspund acestei cerinte¹. Trebuie tinut seama de faptul ca elaborarea actelor normative presupune o anumita tehnica ce implica luarea in considerare, in calcul a tuturor reglementarilor in domeniul de referinta al noii reglementari, corelarea normelor deja in vigoare, cu ceea ce se doreste a fi nou reglementat, armonizarea normei noi cu cele vechi pentru ca, si in domeniile dreptului ca si cei cu cel al organizarii statului se pune problema reala a existentei unui sistem al dreptului, un sistem legal, care, cu fiecare norma reglementare trebuie sa-si mentina coerenta, mobilitatea, functionalitate. De asemenea nu trebuie omis faptul ca aplicarea normelor juridice se face de fiecare cetatean intr-un domeniu sau altul al necesitatilor sale de viata, cetatean care nu are o pregatire juridica minima, iar incoerentele de legiferare fiecare il pot canaliza spre un comportament neadecvat dintr-o incoerenta legii si prin aceasta sa-si angajeze raspunderea pentru o fapta de care nu este culpabil.

2. Normele incomplete. Unele reglementari ulterioare vin sa completeze reglementari deja existente, iesind prin acestea din tipicul consacrat al structurii interne al normei juridice. Spre exemplu printr-o norma ulterioara, de modificare sau de completare a unei norme anterioare se modifica uneori latura interna a dispozitiei sau cea a sanctiunii. La randul lor normele incomplete sunt clasificate in: norme de trimitere si nou in alb.

a) norme de trimitere sunt acele norme juridice ulterioare care se completeaza cu norme din acelasi act normativ sau din alte acte normative deja in vigoare. Ele au darul de a mentine in actualitatea vietii sociale si aplicabilitatii o lege uneori veche. Spre exemplu, Legea 69/1991, punand administratia publica locala a fost completata si modificata prin Legea 24/1996, sau Legea 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale a suferit nenumarate modificari pana in decembrie 1997 cand a fost abrogata printr-o Ordonanta de urgenta.

b) normele in alb sunt acele norme incomplete al caror continut urmeaza a fi completat printr-un act normativ ulterior. Spre exemplu prin Legea 169/27 XI 1997 de modificare a Legii 18/1991 – legea fondului financiar se va reglementa atribuirea in folosinta sau dupa caz, in proprietate de terenuri agricole din domeniul privat al statului.

E. Criteriul sferei de aplicare

In functie de sfera de aplicare, normele juridice pot fi:

F. Dupa natura juridica a organului care a creat normele juridice, putem avea:

1. norme juridice create exclusiv de o autoritate a statului, publica;
2. norme juridice create de organizare prestatala (sociala) sau natura criteriilor

G. Dupa natura actului normativ in care sunt incluse avem:

1. norme generale - cuprinse in coduri in partea generala;
2. norme speciale cuprinse in partea speciala a codului sau in legi speciale.

H. Dupa natura juridica a regulilor pe care le constituie, avem:

1. norme juridice - reguli;
2. norme juridice - exceptii.

(Aplicarea dreptului)

Notiune

In sens larg – lato-sensu – aplicarea dreptului releva respectarea intocmai a normelor juridice de catre toate subiectele de drept: institutiile publice ale statului, institutiile social-culturale, functionarii publici, persoanele fizice, persoanele juridice. Pe plan social, rezultatul acestei notiuni este realizarea ordinii de drept, obiectiv urmarit de stat la nivelul conducerii macrosociale.

In sens restrans – stricto sensu – aplicarea dreptului este activitatea specializata desfasurata de autoritati publice competente pentru solutionarea unor situatii concrete, a unor cazuri, pentru punere in aplicare a normelor juridice in relatiile sociale (raporturi juridice) determinate. In principal, aplicarea dreptului se infaptuieste cand ordinea de drept este atinsa (destabilizata) prin faptul ca subiectele de drept chemate sa respecte normele juridice nu fac acest lucru, sau, mai grav, le incalca. In desfasurarea acestei activitati specifice, autoritatile publice competente urmeaza sa parcurga fazele necesare care sa conduca la emiterea actului de aplicare a dreptului (act juridic individual). Fazele procesului de aplicare a dreptului sunt: stabilirea situatiei de fapt, incadrarea juridica a faptei produse si emiterea actului de aplicare a normelor juridice care sa conduca la restabilirea ordinii de drept incalcate. Actul de aplicare contine drepturi si obligatii ce revin subiectelor raporturilor juridice si are caracter obligatoriu.

Reguli privind aplicarea normelor juridice in timp. Acestea evidentiaza intervalul de timp – de cand si pana cand – se aplica o norma juridica, Conform regulii ca norma dispune numai pentru viitor, aceasta se va aplica atata timp cat exista, deci de la intrarea in vigoare pana la iesirea ei din vigoare. Aplicarea in timp a normelor juridice este dominata de principiul neretroactivitatii legii. Legea intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, sau la o data ulterioara, prevazuta de insusi actul normativ. In baza prevederilor Constitutiei Romaniei din 8 decembrie 1991, prin exceptie – in interesul general al unei corecte aplicari a normelor juridice si al unor ratiuni de ordin umanitar – retroactiveaza legea penala mai blanda, pentru faptele savarsite anterior intrarii legii in vigoare, dar care nu au fost inca definitiv solutionate si actele normative interpretative, care produc efecte de la data intrarii in vigoare a normelor juridice interpretate, cu care ele fac corp comun.

Normele juridice ies din vigoare pe calea abrogarii sau caderii lor in desuetudine. Abrogarea este expresa – directa sau indirecta – si tacita sau implicita.

Abrogarea expresa directa enunta expresis verbis textele de lege sau actele normative care ies din vigoare. In timp ce prin abrogarea expresa indirecta se face o mentiune generica in sensul ca orice dispozitie contrara noului act normativ este abrogata.

Abrogarea implicita se deduce din imprejurarea ca actul normativ recent reglementeaza diferit relatii sociale anterior prevazute de un alt act normativ. Prin insasi existenta noului act normativ, in mod tacit, rezulta intentia legiuitorului de a scoate din vigoare reglementarile normative, in materie, anterioare.

Caderea in desuetudine este o constatare de fapt ca norma juridica a iesit din vigoare ca urmare a inexistentei in viata sociala a unora dintre relatiile sociale reglementate, ceea ce face ca norma sa nu se mai aplice; deci, desi formal norma juridica exista, in fapt nu se mai foloseste, ne avand la ce sa fie aplicata.

Reguli privind aplicarea normelor juridice in spatiu. Acestea sunt supuse principiului teritorialitatii, in sensul ca legea – expresie a suveranitatii statului – se aplica pe intreg teritoriul acelui stat si, in acest cadru, in limita competentei teritoriale a autoritatii publice emitente a acelui act normativ.

In aplicarea dreptului intern sunt exceptii de restrangere si de extindere a aplicarii in spatiu a normelor juridice. Astfel, legea romana nu se aplica pe teritoriile ambasadelor altor state in Romania, precum si nici la bordul navelor si aeronavelor sub pavilion strain care navigheaza sau survoleaza teritoriul Romaniei si, pe baza de reciprocitate, prin extindere, se aplica legea romana pe teritoriile ambasadelor in alte state, la bordul navelor si aeronavelor sub pavilion romanesc, cand navigheaza sau survoleaza teritoriul altui stat.

Reguli privind aplicarea normelor juridice asupra persoanelor. Ele evidentiaza ca legea se aplica tuturor resortisantilor statului, deci, legea romana se va aplica tuturor cetatenilor romani, indiferent unde se afla acestia.

Avand in vedere elementele constitutive ale oricarui stat, legea statului se aplica intregii populatii a statului, in limita teritoriului sau. In dreptul roman, studentilor si apatrizilor domiciliati sau rezidentiati in Romania li se aplica regimul juridic national. In alte sisteme de drept, statul acorda celorlalti indivizi, altii – decat cetatenii sai – un regim juridic special, sau regimul clauzei natiunii celei mai favorizate.

 

 

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

In activitatea de aplicare a dreptului – stricto sensu – autoritatile publice competente se confrunta cu cerintele de incadrare juridica a situatiilor de fapt concrete si cu aplicarea acelor norme juridice in vederea elaborarii actului juridic individual. Astfel, in procesul de aplicare a normelor juridice, acestea trebuie sa fie interpretate pentru a stabili exact sensul urmarit de legiuitor la elaborarea lor.

Interpretarea normelor juridice este procesul de gandire logica pentru desprinderea sensului exact al normelor juridice.

Felurile interpretarii dreptului. In raport de subiectul competent sa faca interpretarea, precum si de efectele rezultate din aceasta, distingem o interpretare oficiala si o de interpretarea neoficiala (doctrinara).

Interpretarea oficiala poate imbraca forma interpretarii autentice (legale) si forma interpretarii cazuistice (judiciare).

Interpretarea autentica este realizata de autoritatea publica emitenta a normelor juridice interpretate (exemplu: Parlament, Guvern) si se concretizeaza intr-un act normativ care face corp comun cu actul normativ interpretat. Aceasta determina efectele juridice ale actului interpretativ care are caracter general obligatoriu si, pe cale de consecinta, se aplica retroactiv de la data intrarii in vigoare a actului interpretat.

Interpretarea cazuistica se realizeaza in activitatea de solutionare a cauzelor civile, penale sau de orice alta natura, de catre autoritatile judecatoresti (sau alte autoritati publice cu activitate jurisdictionala) si se materializeaza in actul juridic de aplicare a dreptului, care are caracter individual obligatoriu.

Interpretarea oficiala este, deci, realizata de autoritatile publice ale statului, in limita competentei lor materiale si are caracter obligatoriu pentru cei carora li se adreseaza.

Interpretarea neoficiala este rodul muncii specialistilor in domeniul dreptului, in scopul fundamentarii teoretice si practice a continutului dreptului pentru o mai buna cunoastere si aplicare – lato sensu – a acestuia.

Doctrina – rezultatul acestei interpretari – este rodul activitatii de cercetare stiintifica desfasurata de specialistii teoreticieni in sustinerea practicienilor in activitatea de legiferare, precum si in cea de jurisdictie. Aceasta interpretare doctrinara se materializeaza in concepte, idei si propuneri de lege ferenda sau, dupa caz, de lege lata.

Metodele de interpretare a normelor juridice sunt acele tehnici, procedee, reguli care, in ansamblul lor, constituie mijloacele utilizate pentru aflarea intelesului corect al normelor juridice.

Aceste procedee sunt: metoda gramaticala (cunoasterea intelesului etimologic si juridic al cuvintelor folosite; respectarea regulilor de sinteza, morfologie si punctuatie); metoda logica (utilizarea unor argumente si axiome din logica formala); metoda sistematica (incadrarea normei juridice interpretate intr-un act normativ din care face parte, pentru a cunoaste nu numai litera, dar si spiritul legii) s.a.