I. Norma penala -; are aceeasi structura ca norma juridica: h1z18zj
- Ipoteza
- Dispozitie
- Sanctiune
Se pot clasifica in:
1) Norme penale complete -; Normele in cadrul carora exista toate cele trei parti (ipoteza, dispozitie, sanctiune)
2) Norme penale incomplete -; Cele carora le lipseste una dintre parti. Se pot clasifica astfel: a) Norme cadru (in alb) b) Norme de trimitere c) Norme de referire a) Norme penale cadru
Sunt acele norme ce contin o incriminare generica, ele urmand a fi completate de prevederile altor acte normative, uneori, chiar de forta juridica inferioara legii.
Ex: Infractiunea prevazuta de art. 281 cod penal, care se refera la exercitarea fara drept a unei profesii. Aplicarea ei depinde de existenta unei alte norme care sa prevada ca exercitarea fara drept a unei anumite profesii se sanctioneaza potrivit legii penale.
De exemplu, Legea 51/1995 cu privire la exercitarea profesiei de avocat, prevede ca exercitarea fara drept a profesiei de avocat se sanctioneaza potrivit legii penale. Aceasta dispozitie nu contine sanctiunea, are doar ipoteza si dispozitie.
Uneori, norma penala cadru face trimitere la un act de forta juridica inferioara legii. De exemplu, art. 1, lit. m, Legea 12/1990, incrimineaza fapta de comercializare a unor produse cu depasirea adaosului comercial maxim, stabilit prin hotarare de guvern. In masura in care guvernul limiteaza adaosul comercial practicabil, norma penala devine incidenta. In masura in care guvernul nu mai stabileste o limta maxima a adaosului, legea ramane fara aplicabilitate.
Acest procedeu al normei penale cadru este criticabil, pentru ca, pe aceasta cale, se ajunge in cele din urma, la a transfera competenta de a interveni in domeniul penal altor organe decat cele prevazute de Constitutie. Are loc o delegare de a interveni in domeniul dreptului penal.
Acest procedeu pune problema sub aspectul cunoasterii legii penale, deoarece, daca exista o prezumtie absoluta de cunoastere a legii penale, aceasta prezumtie nu functioneaza in domeniul penal atunci cand este vorba de norme de alta natura. b) Norme penale de trimitere
Acele norme incomplete care imprumuta un element din structura altei norme, devenind apoi independenta de aceasta.
Ex: Decretul 210/1960 si Decretul 244/1968.
Decretul 210/1960 privitor la regimul mijloacelor de plata straine incrimina, in art. 37, mai multe infractiuni si stabilea pedeapsa pentru acestea. Decretul 244/1968 privitor la regimul metalelor si pietrelor pretioase incrimina, in art. 50, mai multe infractiuni, fara sa prevada o sanctiune pentru acestea. Un alt text din acelasi decret arata ca infractiunile prevazute de art. 50 se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960.
Prin decretul-lege 9/1990, decretul 210/1960 a fost in intregime abrogat, ramanand insa in vigoare decretul 244/1968. Infractiunile prevazute de art. 50 si-au luat sanctiunile din art. 37, devenind, ulterior, independente de acestea,a stfel incat art. 50 continua sa se aplice indiferent ce se intampla cu normele din art. 37. Cu alte cuvine, pedeapsa prevazuta pentru art. 50 va ramane, intotdeauna, cea prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960, asa cum era ea la data adoptarii decretului 244/1968. c) Norme de referire
Spre deosebire de normele de trimitere, normele de referire imprumuta un element din structura unei alte norme, ramanand legate de aceasta.
Asadar, orice modificare efectuata la norma la care s-a facut referinta se rasfrange, in mod nemijlocit, asupra normei de referire.
Ex: Art. 239 (1) -; Ultraj
Este o norma de referire, pentru ca ea se completeaza cu normele care incrimineaza faptele de calomnie, insulta si amenintare (art. 205, 206 si 193). Daca se modifica continutul acestor articole, acestea produc consecinte si fata de continutul normei de referire.
Norma de trimitere imprumuta, de regula, sanctiunea din structura unei norme, in vreme ce norma de referire imprumuta elementele specifice ipotezei sau dispozitiei.

II. Aplicarea legii penale romane in spatiu
Aceasta este guvernata de un principiu de baza care se completeaza cu alte trei principii de aplicare subsidiara. Principiul fundamental in materia aplicarii legii penale romane in spatiu este principiul teritorialitatii, prevazut de art. 3 cod penal, articol in conformitate cu care legea penala romana se aplica infractiunilor comise pe teritoriul tarii noastre.
Elementul care determina incidenta legii penale romane este locul comiterii infractiunii. Nu are importanta nici cetatenia infractorului, nici cea a victimei, nici valoarea sociala impotriva careia se indreapta actiunea. Tot ceea ce intereseaza este ca infractiunea sa fi fost savarsita pe teritoriul Romanei.
Teritoriul tarii este definit de art. 142 cod penal. Potrivit aln. 1 al acestui articol, se considera infractiune savarsita pe teritoriul tarii si infractiunea savarsita pe o nava sau aeronava romana. O infractiune savarsita la bordul unor nave sau aeronave ramane o infractiune savarsita pe teritoriul tarii, chiar daca ele sunt in afara teritoriului tarii. Aceste nave si aeronave nu fac parte din teritoriul tarii, nu sunt o extindere a teritoriului, ci o extindere a legii penale in cazul infractiunilor savarsite pe acestea.
In schimb, fac parte din teritoriul Romaniei localurile misiunilor diplomatice si consulare straine existente in tara noastra.
Regula ubicuitatii (art. 143, Cod penal) -; O infractiune se socoteste a fi comisa pe teritoriul tarii atunci cand pe acel teritoriu ori pe o nava sau aeronava a avut loc actiunea ori s-a produs rezultatul. Aceasta regula are drept scop evitarea situatiei de nepedepsire, care ar decurge din deplasarea victimelor dintr-un stat in altul.
Cele trei principii de aplicare susidiara sunt: a) Principiul personalitatii legii penale romane b) Principiul realitatii legii penale romane c) Principiul universalitatii legii penale romane

a) Principiul personalitatii legii penale romane
Acest principiu este formulat de art. 4 cod penal si, potrivit acestuia, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de cetatenii romani sau de persoanele apatride care isi au domiciliul in Romania.
In ceea ce priveste calitatea (sfera) persoanelor, dispozitia din art. 4 este clara: cetatenii romani si cei apatrizi, domiciliati in Romania. Potrivit dispozitiilor Constitutiei, apatrizii pot fi extradati fara nici o distinctie, dupa cum isi au sau nu domiciliul in Romania. Acestia nu mai beneficiaza, in strainatate, de protectia statului roman. Astfel, sfera persoanelor care intra sub incidenta legii penale romane, in baza principiului personalitatii, se restrange la cetatenii romani.
Potrivit OUG 112/30.08.2001 sunt incriminate faptele savarsite in strainatate de cetatenii romani sau de persoanele fara cetatenie, domiciliate in Romania. Potrivit art. 1 din OUG mentionata, intrarea sau iesirea dintr-un stat strain, prin trecerea ilegala a frontierei acestuia, savarsita de un cetatean roman sau de o persoana apatrida domiciliata in Romania, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani.
Doctrina considera ca cetatenia trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii, dar ca este posibila aplicarea legii penale romane in baza principiului personalitatii si atunci cand cetatenia a fost dobandita dupa savarsirea infractiunii.

Sanctionarea unei persoane care nu ar avea cetatenie romana la data infractiunii ar insemna stabilirea, in mod retroactiv, a obligatiei de a respecta legea penala romana in sarcina unei persoane care la data comiterii infractunii nu avea nici o legatura cu statul nostru. Legea penala se poate, deci, aplica, doar daca la data comiterii infractiunii persoana care a comis fapta avea cetatenie romana.
Sanctionarea persoanei in cauza se face potrivit dispozitiilor inscrise in tratatele si conventiile de asistenta juridica in materie penala, incheiate de Romania cu alte state. In textele acestor tratate exista o clauza in conformitate cu care, atunci cand se refuza extradarea, statul solicitat (Ex. Romania) are obligatia de a judeca in conformitate cu legea nationala, infractiunea savarsita pe teritoriul celuilalt stat de catre persoana a carei extradare s-a refuzat.
De lege lata, el este incident indiferent de legile penale ale statului pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea. Doctrina sustine ca ar trebui conditionata aplicarea legii penale romane in baza acestui principiu de dubla incriminare (legea penala ar trebui sa se aplice doar daca infractiunea este prevazuta si de legea penala a statului unde a fost comisa). b) Principiul realitatii legii penale romane
Elementul de legatura este valoarea impotriva careia se indreapta infractiunea.
Potrivit art. 5 cod penal, legea penala romana se aplica infractiunii savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain, in cazul in care infractiunea este indreptata impotriva sigurantei statului roman ori impotriva vietii sau integritatii corporale a unui cetatean roman. Legea penala romana se aplica in acest caz, indiferent daca legea statului in care a fost comisa infractiunea o prevede sau nu.
Deoarece este necesara o cooperare cu organele statului in care a fost comisa infractiunea, punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. In acest caz, nu este suficienta sesizarea din oficiu. c) Principiul universalitatii legii penale romane
Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica sanctiunii savarsite in strainatate de cetateni straini, sub rezerva a doua conditii:
- Fapta sa fie incriminata atat de legea penala romana, cat si de legea penala a statului unde a fost savarsita.
- Infractorul sa se afle benevol pe teritoriul Romaniei.
Acest principiu este consacrat in foarte putine legislatii, intrucat statele refuza sa incarce autoritatea nationala cu cauze care nu au nici o legatura cu statul.
E greu de aplicat acest text, fiindca:
- Limiteaza competenta organelor de cercetare romane la acele ipoteze in care infractorul se afla benevol pe teritoriul statului nostru.
- Caracterul subsidiar fata de conventiile internationale privind extradarea.
In ipoteza in care exista o cerere de extradare care vizeaza persoana in cauza, autoritatile romane vor da prioritate cererii de extradare, fara a refuza extradarea pe motiv ca ar avea competenta in judecarea infractorului.
Art. 6 (2) cod penal prevede ca legea penala romana poate fi aplicata infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain, atunci cand aceste infractiuni au fost comise impotriva intereselor statului roman ori impotriva intereselor unui cetatean roman. In cazul acestor fapte, legea penala romana se aplica doar daca s-a obtinut extradarea persoanei in cauza.
O persoana poate fi judecata doar pentru infractiunea pentru care a fost extradata. Aceasta dispozitie nu instituie o exceptie de la principiul extradarii, ci instituie o exceptie de la regimul aflarii benevole a infractorului pe teritoriul tarii noastre.
In materia aplicarii legii penale in spatiu sunt incidente imunitatile de jurisdictie penala.

Imunitatea de jurisdictie penala
Constituie o exceptie de la aplicarea in spatiu a legii penale romane, indiferent de principiul care ar face incidenta aceasta lege. Se considera ca acestea sunt o exceptie de la principiul teritorialitatii, insa sfera e mult mai larga.
Aceste imunitati au caracter general, dar nu absolut. Ele au caracter general, pentru ca exclud in toate situatiile aplicarea legii penale romane, dar nu au caracter absolut, pentru ca nu exonereaza de raspundere persoana care a comis fapta. In baza conventiilor internationale, statul al carui cetatean este cel ce a comis infractiunea are obligatia de a-l trage la raspundere pentru fapta savarsita.
Categorii de functionari care beneficieaza de imunitate de jurisdictie penala: a) agentii diplomatici si consulari acreditati in Romania b) reprezentantii organizatiilor internationale aflate pe teritoriul tarii noastre c) sefii statelor straine, membrii guvernelor straine, precum si alte categorii de functionari stabiliti prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate, atunci cand se afla pe teritoriul Romaniei d) personalul fortelor armate straine stationate sau aflate in tranzit pe teritoriul statului roman cu acordul autoritatilor romane e) personalul navelor si aeronavelor militare straine precum si personalul navelor si aeronavelor utilizate in scopuri guvernamentale
Aceste imunitati, legate de personalul navelor si aeronavelor, vizeaza atat infractiunile savarsite la bordul lor, cat si infractiunile savarsite de personalul acestora pe teritoriul Romaniei.
Spre deosebire de navele si aeronavele mai sus amintite, cele folosite in scopuri comerciale nu beneficiaza de imunitate de jurisdictie, atunci cand sunt stationate in porturi sau aeroporturi sau in marea teritoriala. In schimb, navele comerciale aflate in tranzit prin marea teritoriala beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala.
Legea penala romana se va aplica infractiunilor savarsite la bordul acestor nave, in urmatoarele situatii: a) Cand infractiunea a fost comisa de un cetatean roman sau fara cetatenie domiciliat in Romania. b) Cand infractiunea a fost indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui cetatean roman sau a unei persoane rezidente pe teritoriul Romaniei. c) Cand infractiunea este de natura sa tulbure linistea si ordinea publica din tara sau marea teritoriala. d) Cand exercitarea jurisdictiei autoritatilor romane este necesara pentru a pune capat unei activitati de trafic de stupefiante. e) Cand interventia autoritatilor romane a fost ceruta in scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic sau consular al statului al carui pavilion il abordeaza.

Categoria imunitatilor interne
- Imunitatea parlamentara
- Imunitatea sefului statului