Sectiunea 1 Notiuni generale

Specific intregii activitati de cercetare stiintifica si deosebit de important pentru Criminalistica, procesul de identificare se bazeaza pe "posibilitatea recunoasterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea in procesul nostru de gandire a caracteristicilor acestora si datorita neschimbarii relative a lor, cel putin pentru un anumit timp" f1m21mn
Stabilirea adevarului in cauzele supuse justitiei se realizeaza prin intermediul administraarii de probe. Una din modalitatile de probatiune o constituie si identificarea criminalistica, fara insa a se confunda cu aceasta si fara sa se reduca la ea. " Continutul principal al probatiunii cu ajutorul identificarii criminalistice consta in gasirea, desprinderea obiectului sau persoanei implicate dintr un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile. "
Identificarea, ca proces psihic realizat prin compararea caracteristicilor, urmata de judecata privind identitatea / neidentitatea se bazeaza in toate domeniile pe aceleasi principii, dar aplicarea si modul de realizare a procesului de identificare poarta o amprenta specifica pentru fiecare activitate in parte. Identificarea criminalistica are si ea specificul sau, constand din aceea ca se urmareste a se stabili prin acest complex proces, atat identitatea cat si neidentitatea, iar concluziile au in consecinta formularii lor aceeasi forta probanta.
Criminalistul merge cu identificarea in principiu, pana la nivelul unui obiect sau individ, nu ramane la nivelul generic al grupului de obiecte, categorie de indivizi, s. a. m. d. , in functie de masura in care mijloacele de examinare si metodologia de care se dipune la un moment dat permit o identificare individuala. Stabilirea apartenentei la o anumita grupa nu este suficienta, procesul mergand in continuare prin intermediul compararii cu un singur obiect cel care a creat urma de la care se pleaca.
Consideram, asemeni opiniei formulate de profesorul Emilian Stancu, ca identificarea nu trebuie privita rigid, ea fiind un proces dinamic, asemeni insesi obiectelor si fiintelor pe care le examineaza, in continua schimbare si ramanand totusi ele insele.
Identificarea criminalistica apare astfel ca un proces de stabilire cu ajutorul mijloacelor si metodelor proprii stiintei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, intr un sistem unitar si individualizat .
Identificarea se poate face si fara contact direct tactil, instrumental, vizual cu obiectul identificare, folosindu se in acest scop :
Identificarea dupa descrierea trasaturilor esentiale cand sunt folosite perceptiile anterioare ale altor persoane privind aspectul, locul, modul de actiune al unui fenomen, obiect, instrument sau persoana. in acest mod sunt identificati infractori, obiecte ori persoane disparute, sustrase, rapite, printr o comparare a descrierilor cu elementele de care se dispune.
Identificarea dupa memorie este o alta modalitate de identificare, bazata pe valorificarea perceptiilor anterioare ale unor persoane in functie de calitatea perceptiei si memorarii (probleme pe care le vom trata la momentul necesar) realizate in anumite conditii de timp, loc, stare psihica, etc. La reantalnirea cu obiectul, persoana sau fenomenul perceput , se recurge la memoria perceptiei respective pentru a putea efectua o comparare. Memorarea perceptiilor permite identificarea atat a unor elemente de ordin vizual (aspect, culoare, viteza de deplasare, etc. ) cat si a unor elemente de ordin senzorial divers ( olfactiv, auditiv, intensitate, miros specific, etc. ). In functie de modul in care un anumit fenomen, obiect, fiinta s a reflectat in lumea materiala producand anumite urme se contureaza si ceea ce indeobste constituie domeniul identificarii in criminalistica.
Identificarea dupa urmele lasate va utiliza alaturi de impresiunile de la fata locului si altele create in mod artificial, prin intermediul obiectului, fiintei banuite a le fi creat (de exemplu urme de taiere cu un topor, cu un ferastrau, create cu o cheie falsa, amprente). Dat fiind posibilitatea repetarii cvasi identice a modului in care s a creat urma in litigiu, aceasta modalitate de identificare este cea cu cele mai mari sanse de reusita si oferind un grad ridicat de certitudine.

Sectiunea 2. Principiile identificarii criminalistice

Dat fiind caracterul stiintific al metodelor utilizate de criminalisti, activitatea de identificare trebuie sa se fundamenteze in mod necesar pe anumite principii generale :
1. Obiectele supuse examinarii apar ca obiecte scop (de identificat) si obiecte mijloc(care servesc la identificare).
Aceasta dihotomie este practic o consecinta a modului in care se realizeaza compararea. Are o deosebita importanta intelegerea corecta a notiunilor de "identitate" si "asemanare" pe care, destul de des, unii practicieni le confunda. Aceasta utilizare confuza a celor doua notiuni este, la randul sau, o consecinta a confundarii obiectului scop (creator de urma) cu obiectul mijloc (purtator de urma si utilizat in aprecierea comparativa). De exemplu, o semnatura contestata se va compara cu semnaturile executate la cererea instantei, sau cu probele necontestate; urma de pantof de la locul faptei cu urmele create experimental cu pantofii banuitului, s. a. m. d. ).
Obiectul creator de urma nu este insa identic cu caracteristicile lui oglindite in urma, intrucat " a sustine ca urma lasata de incaltamintea infractorului este identica cu incaltamintea care a creat o " este la fel de absurd ca si a sustine ca " fotografia unei peroane este identica cu persoana insasi" cum preciza Camil Suciu .
2. Obiectele supuse identificarii cuprind elemente relativ stabile si elemente variabile.
Dinamica existentei, continua miscare a realitatii este un fapt de necontestat. Schimbarea se manifesta la nivelul obiectelor, fenomenelor, persoanelor, prin uzuri, alterari, imbatranire fizica, etc. , dar aceste schimbari nu sunt fundamentale, altfel procesul identificarii nu ar fi posibil.
Stabilitatea trasaturilor nu este de interpretare simpla, fixista, in sensul imobilitatii totale. Ea trebuie inteleasa prin raportare la intervalul de timp dintre descoperire si examinare, in sensul intelegerii faptului ca trasaturile caracteristice ale obiectului identificarii) fenomen, persoana, lucru) la momentul savarsirii unei anumite fapte se regasesc in mod necesar in caracteristicile relevate in cursul cercetarii lor din punctul de vedere al criminalisticii.
Revine criminalistului sarcina de a distinge intre caracteristicile variabile si cele stabile ale obiectului de identificat.

3. Examinarea analitica si sintetica a elementelor caracteristice.
Acesta este un principiu al stabilirii identitatii generat de catre caracterul dinamic, unitar dar si contradictoriu, al realitatii.
Examinarea analitica presupune o abordare atenta, amanuntita (in detaliu si de profunzime) de natura a duce la o clara surprindere a elementelor caracteristice ale obiectului spus examinarii ( de exemplu toate elementele de relief papilar ale unei urme papilare ridicate de la fata locului, toate caracteristicile micro-reliefului de pe un tub cartus, s. a. m. d . ).
Examinarea sinntetica se realizeaza pentru suprinderea in dinamica a specificitatii elementelor (de exemplu intelegerea si observarea variabilitatii unor scrisuri, semnaturi, variatia modelelor de pe suprafata de rulare a unei anvelope prin uzura).

4. Interdependenta cauzala si dinamicitatea
In activitatea concreta de cercetare a cauzelor, organele judiciare sunt chemate sa observe atributul fundametal al existentei- miscarea si sa priveasca realitatea prin prisma existentei cauzalitatii ca un factor necesar al miscarii. De exemplu trecerea timpului produce distrugerea unei urme, estomparea unor memorizari si perceptii, uzuri diferite ale unui instrument, alterarea grafismelor la persoane in varsta, etc.

Sectiunea 3. Fazele procesului de identificare

Prin stabilirea acestora se marcheaza momentele cheie ale desprinderii caracteristicilor esentiale ale obiectului scop si obiectului mijloc. Procesul merge in mod firesc de la general la particular, dar el impune in acelasi timp minutiozitate si rapiditate, precizie si capacitate de diferentiere. Aplicarea cerintei celeritatii nu inseamna superficialitate, iar prezenta cat mai multor detalii individualizante este semnul acuratetii cu care a fost indeplinit procesul de identificare. Identificarea criminalistica se realizeaza in mod treptat, prin trecerea de la general la particular, trasaturile specifice ale obiectelor, fiintelor, fenomenelor sunt selectate prin stabilirea genului, speciei, grupei, subgrupei, modelului, etc. incat sa se ajunga de la gen la individ, la obiectul scop.
Proces unic, identificarea criminalistica parcurge doua faze succesive in care prima se constituie ca premisa logica a celeilalte. Aceste doua faze succesive sunt identificarea generica si identificarea individuala.
Identificarea generica consta in" stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezinta in sine obiectul sau urma sa, adica natura sa, ce loc ocupa in sistemul lucrurilor, carui gen sau specie, subspecie ii apartine".
Clasificarea se face pe baza criteriilor care reflecta constructia, forma, (tipul si marca armei, tipul si marca autovehicolului), structura intirna, insusirile anatomice, psihice, etc. Atunci cand sunt retinute anumite caracteristici generale, ele constituie baza de definire in masura in care sunt specifice pentru clasa respectiva, avand si insusirea constantei. Deosebirile esentiale conduc la stabilirea incompatibilitatii, deci la excluderea fenomenului, obiectului, fiintei din genul respectiv.
Identificarea individuala. " A individualiza un obiect concret cel care a produs urma incriminata inseamna a determina si a gasi caracteristicile proprii prin care el difera de toate celelate obiecte de acelasi gen, caracteristici care se reflecta in urma. "
Pornind de la categoriile de necesitate si intamplare, identificarea individuala valorifica legatura complexa dintre acestea. Rezultata din esenta lucrurilor, necesitatea desemneaza temeiul intern. Intamplarea este semnul unor insusiri si raporturi de natura externa. In mod necesar un anumit corp va produce o anumita urma, in mod intamplator, interventia unui fenomen va putea genera modificarea manifestarilor unui alt fenomen. De exemplu, uzura unui pneu va putea duce la explozia lui in conditii de rulare cu viteza si sub sarcina mare.

Sectiunea 4. Metode folosite in identificare

1. Observarea este utilizata in scopul surpinderii caracteristicilor generale si specifice si a reflectarii lor in obiectul de identificat. Metoda observarii serveste la diferentierea pe genuri, subgrupe, categorii, etc, precum si la patrunderea in domeniul specificului, al intelegerii trasaturilor ce individualizeaza un anumit obiect, fenomen, fiinta.
2. Analizele diverse pot fi realizate cu diferite instrumente optice (lupa, microscop), pe cale chimica (cromatografie, si nteza, precipitare, etc), prin tehnici biologice (analiza urmelor de sange ) prin examinari traseologice, de balistica, s. a.
Se va avea in vedere la aprecierea rezultatelor variabilitatea claritatii urmelor in functie de natura obiectului mijloc. Realitatea exista si evolueaza ca o contopire complexa a variabilitatii si stabilitatii. Foarte adesea- asa cum se va vedea la examinarea scrisurilor si in special a semnaturilor asemanarea pana la perfecta suprapunere trebuie privita cu circumspectie. In sens contrar, prezenta unor elemente de relativa variabilitate incadrate in firescul scrierii si in limitele de variabilitate normala vor fi indicii ale identitatii de autor.
3. Compararea (confruntarea) este aplicata in numeroase cazuri, fiind si extrem de accesibila. Ea este un mijloc de lucru atat tehnic cat si un procedeu tactic frecvent. Sunt utilizate mijloace optice (microscoape comparatoare, fotografiii de examinare, etc) care permit marirea imaginilor si examinarea minutioasa a detaliilor. Apoi are loc un proces de evaluare a importantei unor elemente, frecventa prezentei ( repetitiei) lor a concordantei sau neconcordantei detaliilor, insutirilor, s.a.m.d.
4. Juxtapunerea- procedeu de stabilire a continuitatii liniare, utilizata de exemplu la identificarea armelor de foc dupa striatiile lasate de ghinturile tevii pe proiectile, sau la identificarea obiectului crestor al unei urme ( identficarea unui topor dupa striatiile din lemnul arborilor taiati cu acesta). Procedeul este extrem de eficace, dar presupune corecta folosire aaparaturii si acuratete in aprecierea detaliilor. In caz contrar putand interveni excluderi eronate sau chiar identificari de continuitate liniara inexistenta.
5. Suprapunerea serveste la relevarea asemanarilor si deosebirilor dintre diferite obiecte, prin suprapunerea imaginilor lor. Aprecierea deosebirilor va tine seama de uzura in timp a obiectelor, modul si locul de realizare al urmei in litigiu, modul de realizare al urmei de comparatie. Finalul examinarii criminalistice, fundametata pe examinarea comparativa, pe surprinderea si aprecierea asemanarilor si deosebirilor il constituie formularea concluziilor.

Sectiunea 5. Formularea concluziilor de identificare

Modul in care criminalistul isi formuleaza concluziile trebuie sa fie clar, decurgand in succesiune logica din rezultatele examinarilor facute. Concluziile formulate pot fi: certe (categorice) si probabile. Practica expertizei criminalistice si literatura de specialitate cunosc si situatia in care nu poate fi formulata nici una dintre aceste concluzii.
Concluziile certe pot fi: pozitive si negative. Concluziile certe pozitive sunt concluzii de identificare (de exemplu : semnatura in litigiu a fost executata de catre titularul. . . )in timp ce concluziile certe negative au sensul de excludere (semnatura in litigiu nu a fost executata de catre . . . ).
Ambele tipuri de concluzii certe au o deosebita relevanta pentru organul judiciar, ele indicand atat autorul unei anumite actiuni, cat si disculpand un anumit autor (obiect, fenomen), excluzand ul din lista (cercul de suspecti) de cercetat.
Concluziile de probabilitate. Aceasta categorie de concluzii a fost si inca este subiectul unor discutii indelungate intre specialisti. Daca in tara noastra concluzia probabila este in general in forma"probabil da", in alte state, probabilitatea este atat pozitiva cat si negativa. In Romania, concluzii probabile negative sunt mai rar formulate. unul dintre promotorii acestor concluzii a fost dr. Ladislau Mocsy . Din pacate, multi dintre cei chemati sa uzeze in procesul infaptuirii actului de justitie de concluzii de probabilitate, accepta varianta "probabil ‘‘ ca pe un da, desi uneori expertul, formuland concluzia probabila inclina catre "probabil nu".
Formularea unei concluzii de probabilitate este in general rezultatul insuficientei materialului de examinare, dar mai ales al insuficientei cantitative si calitative a materialului de comparatie. Obiectul, fenomenul cautat nu ofera suficiente elemente cu potential identificator pentru formularea unei concluzii categorice, iar"pe de alta parte, caracteristicile descoperite mai pot fi intalnite si la alte obiecte" . Concluziile de probilitate au darul de a permite orientarea muncii de elaborare a versiunilor. Fara a confirma sau infirma o anumita imprejurare, concluziile de probabilitate ofera o opinie stiintifica cu caracter de presupunere.
Concluziile de imposibilitate a identificarii constituie o situatie parte in identificare criminalistica , dar ele nu trebuie respinse sau desconsiderate in planul probator. Pot rezulta din doua motive:insuficienta caracteristicilor la obiectul scop, si lipsa mijloacelor tehnice, metodice sau stiintifice de realizare a examinarilor necesare cauzei in speta. De exemplu atunci cand se cere a se stabili data unui act, situat intr o perioada de timp foarte apropiata sau daca anumite adaugiri au fost facute in aceeasi zi sau la intervale diferite. De asemenea, cand se cere identificarea armei care a tras un anumit proiectil , iar camasa acestuia este foarte deformata, exfoliata de pe miez, inapta examinarii microscopice. Uneori, in practica concluzia de imposibilitate este apreciata ca o concluzie de excludere, conducand la aprecieri gresite. Ea este insa expresia unei imposibilitati generale, nu numai fata de obiectul prezentat, dar si fata de orice alt obiect, fenomen, fiinta.
Concluzia "nu se poate stabili" pastreaza in continutul sau insa o concluzie de probabilitate, faptul ramanand posibil, producerea lui intr un anumit mod nefiind exclusa (de exemplu datorita deformarii si ruperii camasii metalice nu se poate stabili daca glontul a fost tras de arma in litigiu, dar nu este exclus sa fi fost asa). Aceste concluzii pot avea o valoare probanta mai redusa, atestand faptul ca o anumita ipoteza este posibila.

Sectiunea 8. IDENTIFICREA PRIN CONSTATARE TEHNICO STIINTIFICA SI
EXPERTIZA CRIMINALISTICA

Complexitatea crescanda a infaptuirii actului de justitie determina tot mai frecvent concursul unor specialisti, chiar si atunci cand organul judiciar are unele cunostiinte din domeniul respectiv, fiind insa necesara o parere fundamentata pe temeinice constatari cu caracter stiintific.

"Numarul specialistilor la care se apeleaza pentru lamurirea unor probleme cu semnficatie juridica intr o cauza este foarte larg, practic neexistand domeniu al cunoasterii umane care sa nu fie implicat, mai mult sau mai putin in aceasta activitate." Cea mai mare parte a constatarilor si expertizelor dispuse de organele judiciare sunt din domeniul criminalisticii si al medicinei legale, data fiind cuprinderea deosebit de larga a acestor doua stiinte. Rezultatele cercetarilor intreprinse de catre specialist, expert, medic legist, iau forma unui raport de constatare sau de expertiza, avand formulate la final anumite concluzii. Acest material este inclus in dosarul cauzei ca mijloc de proba, realizand o explicare a elementelor asupra carora s a cerut parerea specialistilor, facand o accesibila si nespecialistilor.
Deoarece practica impune examinarea unor situatii tot mai complexe, de interpretare si examinare multi disciplinara, aderam la opinia ca expertizele pot fi si expertize complexe medico legale si criminalistice, ideea expertizei complexe fiind sustinuta inca din anul 1978 de catre Lucian Ionescu . Administarea unor expertize complexe poate fi de exemplu ordonata intr o cauzs in care trebuie sa se stabilesca, fata de aspectul improscarilor de sange de pe pereti, directia loviturilor si pozitia victimei intr un spatiu limitat.

Constatarea tehnico stiintifica
Constatarea tehnico-stiintifica este un mijloc stiintific de proba specific legislatiei procesuale penale romanesti, nefiind cunoscut sub aceasta denumire in alte legislatii. Ea se efectueaza atunci cand exista pericolul de disparitie, modificare sau alterare a unor probe, situatii de fapt, etc. fiind necesara in acelasi timp lamurirea de urgenta a anumitor imprejurari ale cauzei, iar pentru clarificarea acestora este necesara opinia unui specialist.
Ea constituie deci o activitate de interpretare si valorificare stiintifica imediata a urmelor , a mijloacelor materiale de proba si imprejurarilor de fapt, in vederea identificarii autorului faptei si obiectelor folosite la savarsrea i faptei. Constatarea tehnico-stiintifica criminalistica este mult mai restransa decat expertiza criminalistica , fiind dispusa doar atunci cand urgenta anchetei nu permite ordonarea unei expertize.
Constatarea tehnico stiintifica se poate dispune din oficiu, sau la cererea partilor, fiind efectuata de catre specialisti criminalisti sau tehnicieni ce functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala. Efectuarea constatarii tehnico stiintifice de catre anumiti specialistii criminalistii, nu inseamna si insusirea de catre acestia a atributiilor de organ de ancheta, asigurandu se pe acesta cale obiectivitatea si corectitudinea cercetarilor.
Conform prevederilor art. 116C. proc. pen. constatarea tehnico-stiintifica se poate dispune numai in cursul urmaririi penale, putand fi dispusa de instanta de judecata in cazul refacerii sau completarii urmaririi penale.

Expertiza criminalistica
Cunoscuta in literatura de specialitate si sub denumirea de "expertiza de identificare judiciara” si constituind un mijloc de proba valoros, expertiza criminalistica este oactivitate de cercetare stiintifica a urmelor si altor mijloace materiale de proba in scopul identificarii persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substantelor sau fenomenelor, al determinarii anumitor insusiri ori schimbari intervenite in continutul , structura, forma, ori aspectul lor.
Expertiza poate fi dispusa din oficiu, sau la cerere, atunci cand, pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, sunt necesare cunostintele, opiniile unor experti. Conform art. 117C. Proc. pen. , in ipoteza savarsirii unor fapte de omor doesebit de grav, sau cand exista indoieli cu privire la starea psihica a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica este obligatorie.
Expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale si la efectuarea ei pot participa (spre deosebire de situatiile de constatare tehnico stiintifica ) si experti numiti (recomandati ) la cererea partilor.
Cu privire la efectuarea unei expertize criminalistice numai dupa punerea in miscare a actiunii penale, consideram cel putin discutabila aceasta problema de oarece, chiar in faza anterioara punerii in miscare a actiunii penale, intr o cauza de fals , cand se pune problema de a stabili dintre mai multi banuiti autorul scrisului(falsului)in litigiu, este oare posibil sa se recurga doar la o constatare criminalistica tehnico stiintifica, dat fiind gradul superior de profunzime stiintifica al expertizelor.
Opinam deci ca, date fiind Situatiile practice ivite in cercetarea cauzelor penale concrete ar trebui revizuita aceasta reglementare.
Faptul ca intre cele doua mijloace de proba exista asemanari (situate insa numai in plan tehnic criminalistic), nu conduce (sau mai exact, nu ar trebui sa conduca) la concluzia ca una ar putea inlocui pe celalta. Asa cum eronat, dar foarte des procedeaza unii specialisti de la serviciile criminalistice ale politiei, constatarile tehnico stiintifice sunt denumite si expertize criminalistice, iar specialistul semneaza ca "Expert". Asa cum aprecia si prof. Emilian Stancu "Daca , pentru sublinierea calitatii stiintifice a examinarii se da o alta denumire, atunci se impune sa fie avute in vedere toate elementele care decurg din aceasta modificare (subl. ns. S, A. ) (desi legal este imposibil), cum ar fi , de pilda, acceptarea prezentei unui expert solicitat de parti. Deaceea, constatarile tehnico stiintifice efectuate de catre experti ai organelor de cercetare penala nu pot fi incluse in categoria expertizelor criminalistice, in acceptiunea lor procesual penala"
Introducerea prevederilor O.G. 75 din 2000 care ofera partilor posibilitatea de a avea un expert consultant alaturi de expertul oficial, care sa le reprezinte in faza de efectuare a expertizei, este un pas inainte, depinzand doar de calitatea pregatirii si de probitatea profesionala a acestora modul in care se manifesta activ . Desi modul in care este reglementata particiaprea expertilor consultanti la realizarea expertizei este oarecum restrans, instarand mai degraba un sistem de expertiza supravegheata decat de expertiza contradictire.

Pregatirea si dispunerea expertizei criminalistice si a constatarii tehnico stiintifice
O prima problema ce se cere a fi avuta in vedere este cea a aprecierii oportunitatii dispunerii examinarii de specialitate. In sarcina organului care va solicita lucrarea cade si stabilirea obiectului expertizei ( constatarii ), aprecierea importantei, formularea corecta si clara a intrebarilor ( problemelor ) la care vor trebui sa raspunda specialistii sau expertii.
Aprecierea oportunitatii dispunerii presupune studierea si insusirea materialului asupra caruia urmeaza a se dispune lucrarea, incat sa nu se intarzie efetuarea unei expertize necesare solutiei in cauza. In mod gresit, unele organe judiciare admit si cereri de noi expertize, sau de expertize largite in situatii in care printr o lucrare anterioara s au adus toate lamuririle de specialitate ce erau necesare. Cererile respective sunt uneori doar mijloace de tergiversare a solutiei. De exemplu, desi autorul unei semnaturi a fost identificat cu certitudine inca din faza constatarii tehnico-stiintifice efectuata de organul de politie, iar aceasta constatare este confirmata de expertiza criminalistica efectuata la Laboratorul interjudetean de expertize criminalistice competent teritorial, se cere o noua expertiza ( denumita in mod impropriu contra-expertiza)la Institutul National de Expertize Criminalistice.
Atat dispunerea tardiva, cat si dispunerea prematura a unei expertize pot avea consecinte negative asupra anchetei, ele putand determina fie degradarea materialului in litigiu, fie insuficienta materialului de examinare.
Stabilirea obiectului expertizei si formularea clara a intrebarilor sunt de asemenea extrem de importante. Adeseori se cere, in cadrul unor expertize balistico judiciare, sa se pronunte expertul daca arma prezentata este arma de foc. Ori, chemarea expertului nu este de a se pronunta cu privire la probleme de dprept, ci doar la fapte ori imprejurari ale cauzei. Astfel, expertul va putea preciza daca arma in litigiu este o arma de foc atipica, militara, de vanatoare, etc. , si daca ea functioneaza pe principiul armelor de foc , dar incadrarea legala, este sarcina organului judiciar.
Intrebarile pe care trebuie sa le lamureasca expertiza sunt in general supuse necesitatii de claritate, indi cand cu precizie obiectul scop, caracteristicile vizate. Din pacate, in practica, multe instante formuleaza neclar, superficial intrebarile. De exemplu:sa se stabilleasca daca actul in litigiu a fost semnat de catre titular. Ori actul in litigiu nu a fost identificat , sau pe actul respectiv sunt mai multe semnaturi, unele indescifrabile. ceea ce face ca expertul sa trebuiasca sa si asume si rolul de a clarifica ce a dorit sa afle instanta, faptul venind in contradictie cu rolul sau limitat, chiar daca ar putea fi interpretata aceasta atitudine ca "rol activ al expertului".
Este la fel de adevarat ca uneori se intalnesc, in ciuda unor intrebari clare, precise si raspunsuri ambiguii ale specialistilor . De exemplu intr o cauza unde s a cerut a se stabili daca o anumita arma este arma de vanatoare sau militara, in urma constatarii stiintifice tehnice a organului de politie se preciza ca"arma in litigiu este arma de vanatoare, insa datorita calitatilor de tragere si preciziei deosebite pe care le poseda poate fi incadrata in categoria armelor militare. " Asa cum vom vedea in alt capitol, clasificarea armelor se face in functie de destinatie, astfel ca aceasta concluzie continea cel putin o eroare, daca nu chiar o informatie denaturata.

Efectuarea expertizei criminalistice
Procedand la efectuarea unei expertize criminalistice, expertul parcurge de regula urmatoarele etape :
1. Studierea si insusirea obiectului lucrarii este faza in care luand contact cu materialele trimise spre examinare expertul isi stabileste genul de expertiza ce urmeaza a fi realizata, apreciaza daca sub aspect cantitativ si calitativ materialul primit este corespunzator, si eventual cere completarea lui, De exemplu, actul in litigiu a fost trimis in copie electrostatica(xerox)dar practica si teoria expertizei criminalistice impun realizarea expertizei actelor numai cu examinarea actului original. Uneori, materialul trimis pentru comparatie este insuficient , sau nu prezinta suficiente garantii de autenticitate. Pot fi cerute si lamuriri suplimentare de la organul judiciar, sau pot fi obtinute explicatii suplimentare, efectuate deplasari la fata locului.
2. Examinarea separata a matarialului in litigiu si a celui de comparatie, permite sesizarea particularitatilor si elementelor caracteristice. Se creaza in aceasta faza o baza de informatii de natura a permite stabilirea identitatii sau neidentitatii. Se vor fixa prin intermediul fotografiilor de examinare si a inregistrarilor video constatarile facute, acestea urmand a fi utilizate in ilustrarea constatarilor si concluziilor expertizei.
Pot fi utilizate modele de comparatie, ca urme create in mod experimental, in scopul reproducerii unor urme asemanatore sau deosebite de cea aflata in litigiu. Se pot efectua trageri experimentale pentru colectarea proiectilelor de la armele suspecte, urme experimentale cu instrumente de spargere, etc.
Conditiile de realizare a unor urme pe cale experimentala trebuie sa fie aceleasi cu cele in care s a produs urma (fenomenul)in litigiu.
3. Examinarea comparativa am tratat o la partea dedicata identificarii criminalistice. Amintim insa din nou faptul ca ea cuprinde ca procedee de examinare confruntarea, examinarea continuitatii liniare si suprapunerea imaginilor.
4. Demonstratia este faza in care expertul, in baza constatarilor facute va invoca argumente din planul logicii, al criteriilor de demonstratie matematica, si al ilustrarii vizuale pentru sustinerea afirmatiilor sale. Demonstratia se va referiatatla elementele de identitate,catsi la cele de neidentitate, iar in funcite de ponderea si natura acestora va fi formulata.
4. Concluzia. Chestiunea concluziilor si a fundamentarii acestora a fost, de asemenea, tratata in cadrul identificarii criminalistice.
Vom reaminti insa ca prin intermediul expertizei criminalistice sau al constatarilor tehnico stiintifice pot fi formulate urmatoarele concluzii:
1. Concluzii certe care la randul lor pot fi de identificare (semnatura a fost executata de catre: glontul extras din cadavrul . . . a fost tras cu arma seria... ,taieturile de pe tulpinile de pom prezentate au fost executate cu toporul ridicat ... )de excludere(semnatura in litigiu nu afost executata de catre titularul ... ;impresiunile digitale ridicate de la fata loclui furtului comis din . . . la data de. . . nu au fost create de catre inculpatul. . . etc. ).
2, Concluzii de probabilitate formulate atunci cand elementele de asemanare si cele de deosebire sunt aproximativ egale. (actul a fost probabil semnat de catre. . . ).

3. Concluzii de imposibilitate a stabilirii sunt formulate atunci cand nu se poate aprecia nici macar cu grad de probabilitate(“nu se poate stabili daca actul in litigiu a fost redactat in anul 1931 sau in anul 1932” ).
Vom trata mai pe larg aceste aspecte la locul cuvenit.

Sectiunea 9. Sistemul serviciilor si expertizelor criminalistice in Romania

Inainte de a trece la examinarea urmelor, a caracteristicilor si rezultatelor pe care le pot oferi, credem necesar sa facem o scurta oprire asupra sistemului de servicii si laboratoare specializate in activitatea de Criminalistica din tara noastra .
Iata care ar fi acestea, pentru Ministerul de interne si cel al Justitiei.

1. In sistemul Ministerul de Interne,
La unitatile de politie orase > exista ofiteri criminalisti care realizeaza cercetarea la fata locului si unele examinari si constatari tehnico stiintifice.
La municipii si judete > servicii de criminalistica cu dotare mai complexa > si specialisti criminalisti (ofiteri, subofiteri), de asemenea, pentru constatari tehnico stiintifice. realizeaza lucrari de dactiloscopie, traseologie, examinare grafica, tehnica actelor, balistica, portrete robot (identificare, computer), s. a.
La nivel national > Institutul de Criminalistica a I. G. P. >indrituit sa realizeze expertize criminalistice >are incadrati experti criminalisti > lucrari din domeniul dactiloscopiei, traseologiei (mai rar grafica), th. actelor, balistica, portrete robot, chimie, (droguri, s. a. ), bacnote, monede, sigilii .
2. in sistemul Ministerului Justitiei exista Institutul National de Exp. Criminalistice Bucuresti care are in subordine >L. i. E. CLUJ, L. I. B. , L. I. E. C. Timisoara si L. I. E. C. Iasi cele doua din urma fiind infiintate doar din 1998, respectiv 1999 cu razele lor de competenta teritoriala. Pana la acea data existau doar laboratorul centrul( devenit in 1998 INEC) si laboratoarele interjudetene de la Bucuresti si Cluj.
Se realizeaza lucrari de expertiza criminalistica din domeniile traseologie, dactiloscopie, examinare grafica, tehnica actelor, balistica judiciara, expertiza chimica, bacnote, monede, si gilografie, expertiza imaginilor fotografice si inregistrarilor audio, expertiza vocii si vorbirii. , .
Institutul National ( I. N. E. C. )> realizeaza exp. largite pt. lucrarile realizate in prima faza de: Cluj, Bucuresti, Iasi Timisoara. de asemenea expertize in explozii, incendii, expertiza. accidentelor auto, a inregistarilor audio, video.
Alaturi de aceste expertize criminalistice propriu zise se mai pot realiza desi mai rar uzitate expertize complexe medico legale si criminalistice(exemplu mecanism traumatic > heteropropulsie, accid. auto, s. a).
Nu exista un raport strict determinat de ierarhie intre constatarile tehnico stiintifice si expertiza criminalistica decat in sensul competentei. Termenul "contraexpertiza" > eronat d. p. d. v. terminologic > pt. ca de fapt se face "o noua expertiza" ( vezi L. Ionescu op. cit) cu un numar mai mare si cu alti experti > 3 si respectiv consiliul celor patru sefi ai Laboratoarelor plus un director al INEC.

Sectiunea10. Consideratii asupra limitelor subordonarii pentru expertul criminalist desemnat pentru efectuarea expertizei

In cadrul sistemului procesual penal roman activitatea de expertiza criminalistica se realizeaza prin intermediul laboratoarelor de expertiza criminalistica, expertii fiind desemnati de catre sefii laboratoarelor sa realizeze o anumita lucrare. “ Imprejurarea ca expertiza criminalistica constituie o examinare de laborator , nu atribuie laboratorului de criminalistica calitatea de expert. ”
Din punct de vedere procedural , expertul criminalist este persoana fizica ce poseda cunostiintele de specialitate specifice unui anumit domeniu, este angajat al unui anumit laborator criminalistic si a fost desemnat ca atare pentru realizarea unei lucrari de expertiza criminalistica de catre seful laboratorului.
In anumite si tuatii, cum sunt cele de realizare a unei noi expertize criminalistice- numita impropriu “ contra expertiza”-, sau pentru cazurile unde numarul pieselor ce se cer a fi examinate este extrem de mare, se pot forma colective de experti numite si “ comisi i de expertiza”). Cu toate ca expertii isi desfasoara in aceste si tuatii activitatea in colectiv, raspunderea pentru calitatea si obiectivitatea stiintifica a examinarilor continua sa fie personala. Daca, in baza cunostiintelor si convingerilor profesionale proprii, membrii comisi ei de expertiza criminalistica ajung la opinii divergente, fiecare expert va putea formula in cadrul raportului opinii proprii si va raspunde pentru acestea.
De vreme ce raspunderea expertului pentru corectitudinea, obiectivitatea si precizia concluziilor formulate este personala, iar pentru realizarea unei anumite expertize el este desemnat de catre seful laboratorului, se pune problema daca si in ce limite activitatea sa va putea fi supusa controlului si respectiv cenzurii din partea sefului unitatii de expertiza criminalistica.
Este neindoios ca problema va trebui aici analizata sub doua aspecte. Primul este cel legat de existenta unei indrumari si a unui control al sefului laboratorului ce se extind la alegerea celor mai adecvate tehnici si metode de examinare, ca si asupra respectarii metodologiilor de lucru, manipulare si pastrare a materialelor supuse examinarii specifice. Acesta se intemeiaza pe prezumtia existentei unei mai bogate pregatiri si experinte profesionale a sefului laboratorului, izvorand in acelasi timp si din regulile interne de organizare si ierarhie ale unitatii. Celalalt aspect priveste dreptul sefului laboratorului de a cenzura concluziile expertului criminalist. Care este intinderea acestui drept? Este el absolut sau comporta unele limite? Care este motivatia ?
Asupra acestei probleme, in literatura de specialitate din tara noastra s-au conturat doua puncte de vedere. Conform unei opinii, dreptul de control ar privi doar conditiile de forma ale raportului de expertiza, in sensul de a se urmari respectarea obiectivelor stabilite de organul judiciar. Controlul insa nu s-ar putea extinde si asupra chestiunilor de fond: concluziile la care a ajuns expertul, intrucat aceasta ar incalca obiectivitatea si ar putea conduce la influentarea din afara a acestuia. si gur ca este necesara o supraveghere a realizarii expertizelor in conformitate cu continutul actului procedural prin care au fost dispuse. Dar, aceasta nu este o cenzura, credem noi, ci face parte din dreptul de indrumare la care ne-am referit mai sus.
Conform punctului de vedere opus, “ conducatorul institutiei poate si trebuie sa-si exercite controlul asupra chestiunilor de fond ale raportului de expertiza, verificand concluziile sub aspectul fundamentarii lor stiintifice”. Apreciem ca atunci cand se constata formularea unor concluzii gresite sub aspect metodologic si profesional, erori de formulare, sau alegerea unor demonstratii insuficient fundamentate, seful laboratorului poate atrage atentia asupra acestor aspecte, recomandand expertului revizuirea si chiar refacerea lucrarii.
Achiesam acestei idei, intrucat acestea nu constituie, in opinia noastra, intruziuni de natura a influenta expertul, avand doar rolul de impiedica trimiterea la organul judiciar a unor concluzii eronate, ce pot genera trenarea ori orientarea gresita a cercetarilor. Desigur ca exista posibilitatea corectarii lor printr-o expertiza noua, dar restituirea raportului pentru completare sau refacere va permite evitarea unor lucrari suplimentare si inutile. Oricum, raspunderea expertului pentru concluziile sale este personala, motiv pentru care acesta si semneaza si ngur raportul de expertiza( sau alaturi de ceilalti experti in cazul comisi ei). Admiterea posibilitatii ca expertul sa fie influentat din exterior pentru concluziile sale l-ar putea transforma intr-un simplu executant docil, cunostiintele sale de specialitate trecand in plan secund, dupa relatiile de subordonare.

Sectiunea 11. Realizarea expertizei si redactarea raportului de expertiza criminalistica

In realizarea expertizei criminalistice activitatile trebuie sa se conformeze caracterului de examinare stiintifica pe care il presupune munca criminalistica. Ea se realizeaza prin etape succesive, cu grade de dificultate si complexitate consecutive si inlantuite in mod riguros si necesar. Corespunzator metodicii examinarii criminalistice , ca in orice proces de identificare, se va face trecerea gradata de la general spre particular prin utilizarea procedeelor logice care constituie temeiul rational si operational pentru orice demers de identificare: examinarea analitica , iar pe baza rezultatelor acesteia, sinteza datelor si formularea unor concluzii.
Cu ajutorul acestor fundamentari logice si conceptuale, procesul de examinare va parcurge urmatoarele etape : analiza problemelor, a materialelor si tehnicilor disponibile, examinarea comparativa, aprecierea finala si formularea concluziilor.
Analiza distincta va permite delimitarea clara a caracteristicilor generale si particulare ce sunt specifice materialelor supuse examinarii ( urme papilare, proiectiule, scris, semnaturi, acte de identitate, bancnote, alte urme) . Acestea vor fi analizate si diferentiate in functie de specificul lor si de corespondenta cu obiectul expertizei si cu materialele de comparatie. Cand se cer a fi examinate in cadrul aceleiasi expertize criminalistice mai multe documente diferite-de exemplu pasapoarte, permise de rezidenta, vize de sedere, s. a. m. d. -acestea vor fi triate si repartizate spre examinare pe categorii, avand in vedere si ceea ce se cere a fi examinat la ele. De exemplu la mai multe permise de sedere si vize turistice se cere a se stabili provenienta lor, corespondenta cu sigiliile autoritatilor emitente, la altele modul de contrafacere, sau metoda folosita, etc. Pentru identificarea grafica se va avea in vedere, directia tendintele si aspectul general al miscarilor, pentru alte urme tipul si particularitatile lor.
In acesta prima etapa, expertul se va orienta asupra stabilirii caracteristicilor ( de exemplu, la un act contestat aspectul general : hartia, imprimarea, elementele de securitate, continutul , cernelurile folosite, integritatea actului, etc. pentru a putea pune in evidenta ceea ce este esential, individualizant si specific documentului examinat, dar care in acelasi timp il face sa fie concordant cu cerintele generale ale clasei de documente din care face parte. Se vor sorta de asemenea si materialele de comparatie in functie de provenienta, stabilindu-se corelatii generale pe tipuri de documente si elemente de securitate, impresiuni de si guranta, retete si probe de hartie, cerneluri, toner.
Atunci cand printre problemele ce se cer a fi rezolvate se afla si identificarea unui anumit aparat: imprimanta, copiator, telefax, care a produs un anumit document se vor realiza materiale de comaparatie cu modelele de copiator, imprimanta sau aparat telefax incluse pe lista celor suspectate. Pentru identificari balistice se vor efectua trageri experimentale de recoltare a proiectilelor sau tuburilor. Acestea vor fi apoi examinate in scopul de a determina ceea ce le este specific, erori de imprimare, defecte de functionare, aspectele macroscopice, ca si micro-urmele si urmele latente produse de partile componente ale mecanismelor de preluare si transport pentru hartie, tonerul; la arme de ghinturile tevii pe proiectil, iar latubul cartus de partea frontala a inchizatorului, de percutor, de opritor, etc. In acest fel se obtine o prima sistematizare si o imagine generala a datelor detinute si cu care se va opera in etapa urmatoare: examinarea comparativa.
Considerata de specialisti ca fiind munca propriu-zisa de expertiza, aceasta este intr-adevar etapa cea mai incarcata de continut specializat, care poate da masura priceperii si preciziei muncii expertului. Ea presupune ca, in raport cu natura materialelor si a elementelor ce sunt supuse cercetarii, sa se folosesca “cele mai adecvate procedee si mijloace tehnico-stiintifice de comparare a insusirilor caracteristice, in vederea stabilirii coincidentelor sau a divergentelor “ . Odata atins acest punct , plecand de la constatarile facute, urmeaza ca expertul , prin intermediul procesului de sinteza si evaluare globala, dar in acelasi timp sintetica a informatiilor obtinute pe calea observatiei directe, ca si pe cale instrumentala sa realizeze explicarea, demonstrarea si ilustrarea constatarilor sale. Aceasta este etapa proceselor de apreciere multilaterala care precede formularea concluziilor si din continutul careia se alcatuieste acea parte a unei expertize criminalistice privind constatarile expertului.
Desi denumirea este limitativa in aparenta, ea constituie corpul principal al continutului expertizei criminalistice, in care asa cum am aratat, pe langa observatii si rezultate ale unor masuratori experimente, etc. se vor face in masura in care sunt necesaare, deductii logice si demonstratii. In unele sisteme juridice ( britanic si american ) actul cu rol de expertiza criminalistica depus la dosar contine doar obiectivele, expertul si concluziile, elementele de examinare si demonstratia fiind prezentate de specialisti in cadrul procesului in cursul etapei de “ Cross-examining”

Demonstratia trebuie sa fie fundamentata temeinic pe date si observatii cu caracter sttintific. Deductiile si demonstratiile se intemeiaza pe acele date, teze si principii ale stiintei criminalistice, ale logicii formale si simbolice care rezulta ca reguli generale de apreciere si explicare. Cand in cadrul demonstratiilor se face apel la datele altor stiinte ( chimie, fizica, electronica, electreomecanica, informatica , etc. ) vor putea fi expuse calcule, rezultate de analize, grafice de absorbtie a radiatiei Uv, cromatograme, explicate moduri de functionare ale unor aparate, programe, moduri de producere ale unor procese,fenomene, accdente, etc. Credem ca trebuie insa evitate formularile inutil pretioase si tehnicizarea excesiva a explicatiei, promovand o formulare cat mai concisa si accesibila. Nu trebuie cautate expresii care nu vor putea fi intelese de nespecialisti. Trebuie oare sa mai amintim ca rostul expertizei este si acela sa ofere organelor judiciare clarificari asupra unor aspecte de mai mare tehnicitate si specializare? Ori exprimarea prea tehnicista si pretioasa nu face uneori decat sa amplifice confuzia. In principiu, organul judiciar trebuie sa obtina din partea de constatari a expertizei criminalistice exact acele informatii care sa-I usureze munca. Concluziile nu sunt totdeauna suficiente, ele fiind uneori prea lapidare. Ele trebuie insotite si precedate de clarificari. Spre exemplu, cu privire la modul de contrafacere al unui document expertul apreciaza ca tehnologiile si aparatele folosite impun activitatera unei / unor persoane cu pregatire de specialitate ( tipografi, informaticieni, etc. )sau cu privire la pericolul pe care il poate prezenta chiar pentru tragator o arma defecta. Caracterul complet si convingator al examinarilor si al constatarilor depinde de modul de analizare, demonstrare si ilustrare.

Sectiunea 12. Concluziile expertului criminalist

Momentul final al realizarii expertizei, alaturi de redactarea raportului de expertiza criminalistica, este cel al formularii concluziilor. Trebuie evitate insa exprimarile echivoce, care lasa loc de interpretari. Este adevarat ca in cele din urma organul judiciar va decide, dar, alaturi de celelate probe din dosar, expertiza trebuie sa asigure o imagine exacta ( stiintifica ) asupra anumitor imprejurari si nu imagini alternative ( subiective deci ) asupra faptei.
Prin formularea concluziilor expertul trebuie sa raspunda la obiectivele stabilite, pe baza datelor rezultate din investigarea criminalistica, vizuala si instrumentala sau analitica, cat si a parerii sale de specialist, in baza cunostiintelor si experientei profesionale personale. In masura in care din constatari se desprind elemente suplimentare, utile si necesare pentru solutionarea cauzei, in virtutea rolului sau activ, expertul isi va extinde cercetarea si asupra acestora pentru o examinare completa. Se evita astfel ordonarea unor suplimente de expertiza.
Este necesar ca, din continutul concluziilor sa se desprinda clar asupra carui urme, document, sigiliu, mentiune, etc. poarta concluzia respectiva. In acest scop documentul, impresiunea, actul de identitate, etc. vor fi identificate cat mai exact. De exemplu” Impresiunea de sigiliu bancar cu mentiunea B. N. R Fililala Cluj cu nr. 5023 “ sau “ Pasaportul cu seria …. Eliberat la data de…. ” pentru a nu se confunda cu alte probleme, urme, etc. la care s-ar referi celelalte concluzii.
Concluziile ce se formuleaza de catre expertii criminalisti nu au intotdeauna acelasi grad de certitudine. Exista si situatii cand concluziile ce se vor formula nu pot fi decat cu grad de probabilitate, sau chiar cazuri in care expertul nu poate solutiona problema supusa spre examinare. Practica expertizei criminalistice de la noi, ca si literatura de specialitate disting in modul de concluzionare urmatoarele categorii de concluzii:
-concluzii categorice sau certe, care pot fi cert-afirmative (de identificare) sau cert-negative ( de excludere);
-concluzii de probabilitate ( incerte);
-concluzii de imposibilitate a solutionarii problemei supuse expertizarii.
Concluziile certe sunt asertiuni cu caracter categoric. Ele indica faptul ca in cursul si pe temeiul examinarilor facute expertul a ajuns la identitate ( “Impresiunea de si giliu de pe contractul de imprumut nr. . nu a fost creata de si giliul apartinand Bancii… “” priecxtilul cal. 7,62 mm extras din corpul victimei a fost tras cu arma PM nr. AO 0998778) sau la neidentitate ( Viza turistica pentru Italia, perioada…, de la fila nr. . . , din pasaportul nr…nu a fost eliberata de Consulatul Italiei). Aceste tipuri de concluzii certe sunt expresia unor adevaruri obiective, ele servind la stabilirea validitatii, contrafacerii ori falsificarii unui anumit document, la identificarea unui anumit autor, areme, instrument de spargere, tip de pneu,etc. Ele au menirea de a inlatura orice indoiala asupra aspectului examinat.
In expertiza criminalistica tehnica a documentelor concluziile certe pot purta si asupra metodelor, procedeelor ori aparatelor folosite la redactarea, copierea sau contrafacerea unui anumit act. De exemplu: se stabileste ca impresiunile de sigiliu de pe actele unui autovehicol nu au fost create de un si giliu autentic al organelor in drept, ci au fost contrafacute cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneala, sau bancnotele in litigiu au fost realizate prin tiparire hoch-druck. Indiferent ca sunt cert-pozitive, sau cert-negative concluziile categorice sunt foarte importante ele putand orienta determinant cercetarile ulterioare.
Concluziile de probabilitate sunt produsul situatiilor in care expertul nu poate formula decat o ipoteza cu privirea la eventualitatea existentei unui anumit fapt. Cand datele ( masterial de comparatie) accesibile expertului sunt reduse, ori datorita unor erori anterioare de ridicare a materialelor de comparatie, sunt decelabile doar un numar redus de caracteristici particulare ale actului sau procesului suspus examinarii. Uneori, acest tip de concluzie este formulat si in situatiile in care cantiatea de materai in litigu este foarte redusa ( de exemplu un grup de cifre, o semnatura simplificata neliterala) ori urma este partial alterata. Pot aparea, alaturi de coincidente si elemente neeexplicabile, divergente. Expertul se afla deci, in imposibiliatea de a formula o concluzie cu caracter de certitutdine, intrucat elementele constatate de el la nivelul caracteristicilor generale si individuale nu au suficient potential identificator. El va trebui deci sa formuleze o capreciere ipotetica, ce poate fi rasturnata de probe noi, contrare, suplimentare, etc. “ Concluzia cu caracter de probabilitate, indiferent de gradul de probabilitate, constituie o ipoteza care insa nu are caracter arbitrar si nu e lipsita de temei, deoarece expertul isi fundamenteaza presupunerile pe elemente obiective si nu pe impresiile sale subiective. ”
Concluziile de probabilitate apar in general in forma “Probabil DA” in sensul ca se apreciaza ca un anumit aspect est posibil sa se fi produs( “Actul in litigiu a fost probabil rebrosat dupa introducerea unei noi pagini cu numele si poza titularului…” Semnatura in litigiu a fost probabil executata de numitul S.R.). Asupra utilitatii acestor concluzii parerile sunt impartite in literatura de specialitate.
Dupa unii autori , concluziile de probabilitate nu ar contribui la solutionarea cauzei, generand chiar confuzie. Pe de alta parte, organul judiciar nu are nevoie de noi ipoteze ci de certitudini, motiv pentru care eI dispune expertiza. Formularea unor concluzii de probabilitate fac sa se mentina nejustificat banuielile cu privire la anumite aspecte, intarziind mersul cercetarilor. Credem insa, in mod contrar acestor opinii caa gasi cu orice pret un autor ori a-l exclude in mod absolut, atunci cand exista si unele dubii este periculos si chiar contrar rolului expertizei in infaturirea actului de justitie. Majoritatea autorilor sunt insa de acord cu formularea concluziilor probabile considerandu-le utile si pertinente. Expertul nu este infailibil, iar datele ce i-au fost puse la dispozitie pot fi insuficiente. Pe de alta parte, concluziile de probabilitate pot oferi organelor judiciare versiuni altenative spre care sa-si indrepte cercetarile, deschizand uneori perspective noi, remarcand laturi considerate pana la acel moment ca neimportante. De exemplu, in cazul unor vize false, existenta unor eventuali complici peste hotare. Concluziile de probabilitate trebuie insa temeinic fundamentate, inclusiv cu privire la alegerea acestei solutii si nu a uneia certe sau de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii.
Concluziile de imposibilitate a solutionarii problemelor supuse examinarii apar ca urmare a unor factori avand in general un caracter obiectiv. Unul dintre acestia este starea materialelor supuse spre examinare - acte distruse, arse, corodate, uzate, portiuni prea mici din camasile unor proiectile, urme “ contaminate”, urme papilare imbacsite cu substanta de evidentiere - ale caror caracteristici generale nu mai sunt explotabile. Insuficienta materialelor de comparatie- ca in cazurile actelor de peste 40-50 de ani, cand nu se gasesc totdeauna in arhive impresiuni de si giliu cu garantii de autenticitate emanand de la organul competent, diplome, acte oficiale asemanatoare, etc. Alteori, ajungerea la o solutie de imposibilitate se datoreaza intinderii foarte reduse a urmelor litigioase. Cand au ramas vizibile doar foarte mici si disparate portiuni de traseu dint urma in litigiu (un text razuit sau radiat privind suprafete de teren, sume de bani, ani de emitere, nume titular, etc), este extrem de dificil a stabili ce a fost scris anterior, iar a formula o concluzie “ pe ghicite” este cel putin lipsit de seriozitate sub aspect profesional, in lipsa posibilitatii de demonstrare si ilustrare.
Nu in ultimul rand, concluzia de imposibilitate poate fi generata si de limitele cunoasterii si experientei, pentru un moment si domeniu dat, de lipsa unor metode si proceduri cu caracter stiintific, precum si a unor dotari tehnice adecvate complexitatii si chiar de lipsa pregatirii, competentei, sau de superificialitatea muncii expertului. Aplicarea defectuoasa a unor tehnici de examinare, sau alegerea gresita a metodelor de lucru, pot si ele conduce la concluzii de imposibilitate a solutionarii problemei.
Concluziile de imposibilitate a solutionarii problemelor stabilite ca obiective ale expertizei pot fi formulate astfel: “ NU se poate stabili care au fost mentiunile cifrice radiate de pe cecul cu seria…” sau “ Datorita lipsei unor materiale de comparatie corespunzatoare nu se poate stabili daca impresiunea de sigiliu de pe actul in litigiu provine din anul … sau a fost realizata ulterior”.
Ajungerea la acest gen de concluzie trebuie insa sa fie insotita intotdeauna de o analiza temeinica si de descrierea tuturor imprejurarilor pe temeiul carora nu se poate formula o concluzie de probabilitate sau una categorica. Pentru acest motiv nu consideram intemeiata solutia oferita ca alternativa, in sensul ca, daca dupa studierea materialelor de examinat expertul nu poate formula decat o concluzie de imposibilitate, el poate restitui materialului organului judiciar, precizand motivul respectiv ca temei al restituirii. Credem ca, odata terminata studierea materialelor, expertul criminalist este in masura sa aprecieze directia solutiilor pe care le poate formula, dar pana la epuizarea tuturor cailor de examinare directa, analitica si instrumentala acestea raman doar ipoteze. Odata realizate toate examinarile necesare si posibile, sub aspect tehnic expertiza a fost deja realizata, ramanand de facut doar partea de redactare a raportului, ceea ce nu se poate compensa prin lapidaritatea unei adrese de restituire. Inclusa in continutul constatarilor din raportul de expertiza si expusa pe larg, fundamentarea si explicarea alegerii acestei solutii are menirea de a convinge organul judiciar si partile din cauza despre “justetea concluziei de imposibilitate” . Explicarea limitelor tehnice si metodice este de natura a informa organul judiciar despre faptul ca un anumit aspect al cauzei nu va putea fi solutionat pe calea expertizei criminalistice, evitand tergiversarea inutila a cercetarilor, determinandu-l sa caute raspunsuri si pe calea reorientarii anchetei, intelegand limitele tehnicii pentru un moment dat, limitele materiale ale unitatii si nu neaparat limitele absolute de cunoastere.