CONCEPTUL DE FUNCTIE A DREPTULUI

Finalitatea dreptului consta in reglementarea, in stabilirea conduitei oamenilor in cadrul raporturilor sociale, raporturi absolut necesare in oricare societate umana. Aceasta reglementare trebuie sa porneasca de la interesul si vointa necesara a societatii, sa corespunda acesteia. Notiunea de functie a dreptului reprezinta acele directii fundamentale ale actiunii mecanismului juridic la indeplinirea carora intregul sistem al dreptului (ramuri, institutiile, normele dreptului), precum si institutiile sociale special abilitate, cu atributii in domeniul realizarii dreptului (vezi si N.Popa, op. cit., p.125)

Prin functiile dreptului se definesc, deci, acele directii generale spre care tinde reglementarea juridica a relatiilor sociale, ce urmareste aceasta reglementare, cat sa lase loc socialului si moralei in desfasurarea relatiilor sociale si cat trebuie sa intervina juridicul, adica norma de drept.

Rolul dreptului este acela de a regla relatiile sociale in limitele unui "normal" ca stare obisnuita, fireasca, perceputa de societate. Atunci cand, spre exemplu, fenomenul de criminalitate explodeaza, dreptul intervine prin majorarea sanctiunilor penale, sau cand administratia locala autonoma se dovedeste neeficienta pentru colectivitatile locale, abuziva, dreptul intervine si restrange competenta acestor autoritati ale administratiei locale. Deci, in raport de anumite situatii, interese, dreptul prezinta doua mari directii de actiune; pe de o parte, regleaza raporturile sociale, asigurand buna functionare a mecanismului social generale si, pe de alta parte, sanctioneaza pe aceia care nu se conformeaza acestei conduite juridice impuse.








Dreptul este organizat ca un sistem, de drept sau sistem juridic constituit din ramuri, institutii, norme juridice. In raport de aceasta finalitate urmarita, se pot lua in discutie urmatoarele functii ale dreptului.

 

 

ENUMERAREA EXPLICITA A FUNCTIILOR DREPTULUI

a/. Functia normativa

Dreptul urmareste sa normeze, sa regleze actiunile indivizilor fata de o conduita prototip, o conduita ce rezulta din nevoile societatii, asa cum este conceput acest comandament al nevoilor societatii, si cum este vazut si hotarat de catre autoritatile statului cu competenta in domeniu. Este unanim recunoscut ca de la inceputul organizarii sociale, chiar primitive, oamenii si-au constituit reguli de conduita ce au dat vigoare si continuitate colectivitatii. Odata cu aparitia statului si a dreptului, una din cerintele sociale, si anume reglementarea juridica in raporturi sociale s-a realizat cu ajutorul normelor juridice. Raporturile sociale nu trebuie sa se desfasoare anarhic, pentru ca astfel ele dauneaza celorlalti membri ai societatii si trebuie sa se desfasoare ordonat, si aceasta ordonare se realizeaza cu ajutorul normelor de drept. Altfel, nu ar avea nici un sens daca nu ar stabili norme si reguli de comportament, obligatorii. Prin aceasta, dreptul reprezinta si un mijloc de organizare si de conducere a societatii, ce se constituie intr-o functie distincta.

b/. Functia de conducere a societatii

Conducerea societatii nu este de conceput fara ajutorul normelor juridice care stabilesc pentru fiecare structura, autoritate, institutie publica, o anumita competenta, locul si rolul acesteia in conducerea societatii, implicarea acestor structuri intr-un domeniu sau altul de decizie. in acest fel, fiecare obiectiv ce si-l propune a realiza statul este atribuit, dat ca responsabilitate, ca obligatie, unui anume organ al sau, si fiecare cetatean trebuie sa se supuna dreptului si autoritatii de conducere a societatii de catre Stat. Si in situatia normelor supletive care creeaza cadrul general de desfasurare a unor activitati, rolul dreptului este important, avand posibilitatea sa" cenzureze" anumite actiuni ale persoanelor, in limitele permisive date de normele juridice. orice norma juridica reprezinta o decizie a organului statului competent care a luat-o si, ca atare, aceasta norma incorporeaza in ea o analiza prealabila, o strategie de dezvoltare a unui domeniu sau altul, si in cele din urma, o alegere intre mai multe variante posibile.

c/. Functia de aparare si garantare a valorilor esentiale ale societatii

Prin valori esentiale ale societatii intelegem drepturile si libertatile cetatenilor, recunoscute unanim pe plan international, inclusiv prin Carta ONU, suveranitatea si independenta nationala, unitatea statului, pluralismului politic, economia concurentiala etc.

Toate aceste valori esentiale sau fundamentale, fara de care personalitatea statului si a individului ar putea fin grav afectate sunt aparate si garantate din drept, atat prin recunoasterea lor ca atare, cat si prin instituirea unor masuri asiguratorii de aparare.

d/. Functia de institutionalizare a organizarii social politice

Dreptul este creat de catre stat, el nu a existat inaintea aparitiei statului. Dar, statul creeaza dreptul si in acelasi timp, folosindu-se de normele de drept, este in masura sa creeze anumite structuri, anumite organe ale statului, stabilindu-le modul de functionare, raporturile dintre ele, limitele de competenta aplicabile fiecarui organism.

Fara drept, statul nu ar putea rezolva nimic, i-ar lipsi forta organizata de impunere a propriei vointe. deci, cu ajutorul dreptului, a normelor juridice, sunt create si organizate institutiile fundamentale ale statului, se realizeaza legatura indisolubila intre drept si stat si importanta fiecaruia pentru celalalt.

Functiile dreptului, dupa cele prezentate mai sus, reprezinta factorii care determina optiunea Statului in reglementarea relatiilor din cadrul societatii, acele directii spre care tinde reglementarea raporturilor sociale, finalitatea acestui demers juridic. Functiile dreptului pot fi diminuate sau extinse in anumite perioade istorice, in raport cu o serie de factori interni sau externi. Astfel, in societatile in care nivelul de civilizatie, constiinta juridica, atasamentul cetatenilor la ideile de dreptate si justitie sunt puternice, functiile dreptului cunosc o diminuare fata de alte societati in care majoritatea covarsitoare a raporturilor sociale sunt convertite in raporturi juridice, ceea ce de multe ori duce la instituirea unor masuri de restrangere a drepturilor si libertatilor individuale, de crestere a fortei de implicare a statului si, bineinteles, a fortei coercitive.