357. Notiune. Istoric. Executorul testamentar este persoana desemnata prin testament
pentru a-l reprezenta post-mortem pe testator, asigurand aducerea la indeplinire
a ultimelor dorinte ale acestuia manifestate cu respectarea formelor si conditiilor
de fond testamentare. o1b24bn
In mod obisnuit, aducerea la indeplinire a dispozitiilor testamentare
este asigurata de erezii defunctului si legatarii universali.
Facultativ, cand crede de cuviinta, testatorul poate insa desemna
in acest scop una sau mai multe persoane (art. 910 C. civ.) in care
are incredere, fie ca este vorba de unul sau altul dintre succesorii sai
legali sau testamentari, fie de persoane straine de mostenire.
Reglementarea actuala a executiunii testamentare din Codul civil francez si
Codul civil roman (care o reproduce pe prima) este tributara conditiilor
istorice in care a fost adoptata, tradand o anume reticenta din
partea legiuitorului . Ignorata de romani, institutia s-a dezvoltat in
Evul Mediu sub influenta Bisericii, cand pentru salvarea sufletului s-a
extins practica legatelor pioase, a caror aducere la indeplinire a fost
incredintata de dispunatori unor persoane de incredere. De la aceste
legate, practica a fost extinsa si la legatele obisnuite. Incepand
din secolele al XIII-lea sau al XIV-lea, s-au recunoscut executorului testamentar
puteri proprii, cum ar fi sezina (preluarea) bunurilor succesorale. Ulterior,
in dorinta de a nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor legali, care
in regiunile de drept cutumiar erau cu totii rezervatari, puterile executorului
testamentar au fot reduse. Revolutia franceza a privit si ea cu reticenta institutia
intrucat intra in conflict cu regulile mostenirii legale,
contribuind la devolutiunea bunurilor contrar noii ordini. De aceea, Codul civil
francez, din care s-a inspirat si legiuitorul roman, a acoradat puteri
relativ restranse executorului testamentar. Astfel se explica actuala
configuratie a reglementarii, pe care insa practica judiciara si doctrina,
asa cum vom vedea, incearca sa o modifice, recunoscand executorului
testamentar puteri sporite, fara a contraveni, desigur, principiilor de drept
incidente.
358. Natura juridica si caracterele specifice. Executorul testamentar exercita
anumite puteri, dar nu pentru sine ci pentru altul. De aceea, in mod obisnuit
se recunoaste executiunii testamentare natura juridica a unui mandat . Executorul
testamentar este mandatarul defunctului, iar nu al mostenitorilor legali sau
testamentari, aducand la indeplinire vointa acestuia .
Uneori, executorul testamentar se poate confunda cu legatarul universal fara
emolument, care este tinut la plata unor legate particulare care absorb in
intregime activul succesoral, dar confuzia trebuie evitata, caci in
timp pe legatrul universal are vocatie la universalitatea succesorala, beneficiind
de ineficacitatea legatelor (supra nr. 346), executorul testamentar este lipsit
de aceasta vocatie . Dat fiind ca atat executorul testamentar, cat
si legatarul universal pot fi desemnati nu numai explicit, ci si implicit ,
se pot pune probleme de interpretare a vointei reale a defunctului, putandu-se
chiar intampla ca sub denumirea de executor testamentar sa fie desemnat
in realitate un legatar universal sau invers, importanta fiind si in
aceste cazuri vointa defunctului, iar nu termenii utilizati de acesta .
Ca si mandatul de drept comun, executiunea testamentara:
-este intuitu personae, ceea ce inseamna ca in cazul in care
este refuzata de cel desemnat sau acesta decedeaza inaintea deschiderii
mostenirii, survine caducitatea , iar daca executorul decedeaza dupa deschiderea
mostenirii, dar inaintea indeplinirii misiunii, puterile acestuia
nu trec la mostenitorii sai (art. 917 C. civ.);
-este in principiu gratuita, executorul avand dreptul doar la rambursarea
cheltuielilor facute pentru indeplinirea misiunii sale, sarcina ce revine
succesiunii (art. 919 C. civ.). Prin exceptie, executorul poate fi gratificat
pentru serviciile facute cu un legat remuneratoriu de valoare modica, numit
„diamant” sau „legatul diamantului”;
-pune in sarcina executorului obligatia de a da socoteala de gestiunea
sa (art. 916 alin. 5 C. civ.).
Executiunea testamentara este insa un mandat aparte, care prezinta unele
caractere diferite de ale mandatului comun, care ii confera un specific
inconfundabil. Astfel:
-executorul testamentar este desemnat printr-un act unilateral, fiind „numit”
de testator in una din formele testamentare (art. 910 C. civ.), iar nu
printr-un contract. Acceptarea executiunii din partea executorului, care poate
fi facuta in orice forma (expresa sau tacita), nu are semnificatia unui
acord de vointe de natura contractuala , ci una identica celei a acceptarii
legatelor . Pe timpul vietii testatorului, executorul testamentar poate fi revocat
oricand de testator, fie expres printr-un nou testament sau act autentic
distinct (supra nr. 307 si 308), fie tacit (supra nr. 309 si urmat.);
-mandatul obisnuit se refera in principiu la incheierea de acte
juridice, in timp ce executiunea testamentara poate include sau sa aiba
exclusiv ca obiect indeplinirea unor acte materiale, cum ar fi distrugerea
unor documente ale defunctului ;
-mandatul obisnuit inceteaza in principiu prin moartea mandantului
(art. 1552 pct. 3 C. civ.), in timp ce executiunea testamentara incepe
sa produca efecte la data decesului testatorului, fiind un act juridic mortis
causa;
-mandatul obisnuit poate fi revocat oricand de mandant (art. 1553 C. civ.),
in timp ce executiunea testamentara este irevocabila dupa data deschiderii
mostenirii, succesorii defunctului neputand revoca unilateral mandatul
incredintat de defunct executorului testamentar, avand doar dreptul
de a cere in justitie destituirea acestuia daca a comis fapte culpabile
in executarea misiunii sale ;
-in timp ce mandatar conventional poate fi desemnata si o persoana lipsita
de capacitate de exercitiu, executor testamentar nu poatde e fi decat
o persoana cu capacitate exercitiu deplina (art. 913 si 915 C. civ.), care se
apreciaza in raport cu data deschiderii mostenirii, iar nu cu data testamentului.
Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca spre deosebire de mandatar,
executorul testamentar nu poate fi supravegheat si revocat de testator, mandatul
sau fiind irevocabil, iar pe de alta parte intrucat administrarea
sa poate compromite interese succesorale importante, nefiind indicata conferirea
sa unor persoane lipsite de capacitate .
359. Pluralitatea de executori testamentari. Testatorul poate numi nu numai
un singur executor, ci doi sau mai multi (art. 918 C. civ.).
In cazul pluralitatii de executori, fiecare dintre acestia are puteri
depline si poate indeplini ca si cand ar fi singur orice act specific
executiunii testamentare (art. 918 alin. 1 C. civ.), afara de cazul in
care testatorul a prevazut altfel, fie dispunand sa lucreze impreuna,
fie atribuind fiecaruia o gestiune anume .
360. Feluri. Evocare. Puterile conferite difera dupa cum executiunea testamentara
este fara sezina (a) sau cu sezina (b). Dincolo de litera legii, dar fara a
contraveni spiritului acesteia, practica judiciara si doctrina au recunoscut
anumite puteri sporite executorului testamentar (c). Incetarea executiunii
va fi analizata in ultima parte a acestui capitol (d).
a) Executorul fara sezina
361. Rolul executorului testamentar fara sezina (fara dreptul de a prelua bunurile
succesorale) este redus, rezumandu-se doar la supravegherea si cotrolul
executarii dispozitiilor testamentare de catre cei tinuti la aceasta (mostenitorii
legali sau legatri). In pofida denumirii sale, executorul fara sezina
nu are asadar puterea de a executa el insusi legatele facand plata
acestora .
El poate initia masuri conservatorii pentru evitarea delapidarii sau deturnarii
bunurilor succesorale, scop in care poate cere punerea pecetilor, daca
exista mostenitori minori, interzisi sau absenti (art. 916 alin. 1 C. civ.)
sau sa ceara inventarierea bunurilor succesorale de catre notar in prezenta
erezilor (art. 916 alin. 2 C. civ.).
In lipsa sumelor pentru plata legatelor, poate cere vanzarea bunurilor
mobile succesorale (art. 916 alin. 3 C. civ.), fie direct erezilor, fie, daca
acestia se opun, instantei pentru a dispune vanzarea prin licitatie publica,
fara a avea insa dreptul sa incaseze pretul , nefiind in drept
sa faca plata legatelor.
Executorul testamentar are dreptul de a se ingiji ca testamentul sa se
execute (art. 916 alin. 4), sens in care poate actiona in justitie
contra erezilor sau legatarilor pentru a aduce la indeplinire dispozitiile
patrimoniale sau nepatrimoniale (de pilda, cele referitoare la inmormantarea
defunctului) . De asemenea, in cazul contestarii executarii dispozitiilor
testamentare, poate interveni pentru a sustine validitatea lor in justitie(art.916
alin. 4).
b) Executorul cu sezina
362. Atribuirea si intinderea sezinei. Executiunea testamantara fara
sezina constituie „dreptul comun” in materie, iar puterile
conferite de aceasta revine oricarui executor testamentar desemnat de testator.
Acestea fiind insa restranse, legea (art. 911 C. civ.) permite testatorului
sa dea puteri sporite executorului, conferindu-i sezina (posesia) tuturor sau
a unei parti din bunurile mobile succesorale, chiar daca exista mostenitori
rezervatari . Executorul testamentar nu dobandeste sezina de plin drept,
ci numai daca ii este conferita de testator, fie expres, fie tacit, putand
fi dedusa din ansamblul dispozitiilor testamentare .
Executorul testamentar nu poate primi decat sezina bunurilor mobile, nu
si a celor imobile si nici a fructelor sau veniturilor acestor bunuri .
Sezina nu are sens decat in cazul in care testamentul contine
dispozitii de plata a unor legate avand ca obiect sume de bani, constituind
in esenta o garantie reala, „un fel de drept de retentie exercitat
de un tert in profitul legatarilor de sume de bani”, care poate
fi opus si mostenitorilor rezervatari atata timp cat nu au facut
plata legatelor .
363. Durata. Sezina poate fi conferita executorului pentru o durata de timp
care nu poate depasi un an (art. 911 C. civ.). Testatorul poate scurta aceasta
perioada, dar nu o poate prelungi, lucru pe care nu il poate face nici
chiar instanta de judecata .
Erezii defunctului pot determina incetarea sezinei inaintea termenului,
facand dovada asigurarii resurselor necesare platii legatelor de bunuri
mobile sau facand dovada platii acestora (art. 912 C. civ.).
Evident, indeplinirea misiunii executorului inaintea termenului
limita atrage si ea incetarea sezinei.
Dupa incetarea sezinei, executorul testamentar poate continua functiile
sale ca executor fara sezina .
364. Efectele executiunii testamentare cu sezina. Sezina executorului testamentar
consta in dreptul de a prelua detentia (stapanirea materiala) mobilelor
corporale si de a incasa creantele succesorale, in vederea platii
legatelor mobiliare de sume de bani . El poate, de asemenea, sa provoace vanzarea
la licitatie a mobilelor succesorale sau, din imputernicirea testatorului
ori cu acordul erezilor defunctului, sa le vanda direct, in acelasi
scop -; asigurarea resurselor necesaresume de bani platii legatelor .
Bunurile mobile incorporale, cum este cazul titlurilor negociabile, vor fi si
ele administrate de executorul testamentar pana la incetarea sezinei
.
Sezina executorului testamentar da dreptul acestuia sa intre de la deschidera
succesiunii, fara nici un fel de formalitate in posesia mobilelor succesorale
si sa se opuna predarii acestora erezilor defunctului.
Prin natura functiei sale, executorul testamentar este un detentor cu puteri
speciale, caci el nu stapaneste bunurile pentru sine, ci pentru erezii
defunctului sau legatari, asemenea unui administrator sechestru . De aceea,
„posesiunea” executorului cu sezina despre care vorbeste art. 911
C. civ., nu se confunda cu „posesiunea” mostenitorilor sezinari
si a celor care o obtin prin „trimiterea in posesie” (art.
653, 889, 895 si 899 alin. 2 C. civ.), singurul element comun, care atrage si
sinonimia , fiind dreptul de a prelua si mentine stapanirea materiala
a unor bunuri succesorale. Diferenta esentiala este insa ca, in
timp ce mostenitorii cu sezina (indiferent daca aceasta decurge direct din lege
sau este consecinta dobandirii ei ulterioare in conditiile legii),
fiind detinatori de drepturi succesorale proprii, au calitatea de a fi subiecte
active sau pasive ale actiunilor sanctionand drepturile succesorale (infra
nr. 579 si urmat.), executorul testamentar cu sezina (si cu atat mai putin
cel fara sezina) nu au aceasta calitate, neavand drepturi succesorale
proprii. Prin urmare, executorul nu poate actiona in judecata impotriva
debitorilor succesorali, dar nici nu poate fi actionat pentru plata datoriilor
succesorale .
Cele doua sezine (a executorului testamentar si a mostenitorilor) nu se exclud,
ci coexista, cea a executorului testamentar restrangand puterea
mostenitorilor „printr-un soi de vase comunicante” .
365. Obligatia de a da socoteala. La sfarsitul misiunii sale, ca orice
mandatar, executorul testamentar are obligatia de a da socoteala erezilor defunctului
despre gestiunea bunurilor succesorale (art. 916 alin. 4 C. civ.), ceea ce presupune
sa prezinte utilizarea data bunurilor succesorale si sa le restituie pe cele
care, eventual, au ramas. Executorul testamentar este raspunzator de faptele
sale culpabile comise pe timpul sezinei, conform regulilor de la mandat (art.
1540 C. civ.) .
Conform dispozitiilor art. 918 alin. 2 C. civ., in cazul in care
au fost numiti mai multi executori, prin derogare de la dreptul comun, raspunderea
acestora este solidara, afara de cazul in care testatorul a separat functiile
acestora, iar executorii au respectat aceasta separare.
Unii autori admit ca, in lipsa mostenitorilor rezervatari, testatorul
poate scuti pe executor de oligatia de a da socoteala, ceea ce echivaleaza cu
instituirea acestuia ca legatar asupra relicvatului (restul ramas dupa plata
legatelor) , dar altii contesta aceasta posibilitate pe motiv ca i-ar scuti
de responsabilitate, ceea ce este inadmisibil .
c) Admiterea „pretoriana” a extinderii puterilor executorului cu
sezina si limitele acesteia
366. Pornind de la constatarea ca puterile executorului testamentar, chiar
si cu sezina, sunt destul de limitate, in ideea de a asigura cat
mai deplin posibilitatea aducerii la indeplinire a vointei testatorului,
practica judiciara si doctrina au admis valabilitatea unor clauze testamentare
menite sa suplineacsa aceste limite, fara insa a se putea contraveni dispozitiilor
impertive ale legii. Astfel, s-a recunoscut valabilitatea clauzelor prin care
executorul este imputernicit:
- sa plateasca datoriile succesiunii , ceea ce, asociat cu conferirea deptului
de a incasa creantele succesorale, il poate transforma intr-un
veritabil lichidator al mostenirii ;
- sa vanda imobilele succesorale, cu conditia de a nu exista mostenitori
rezervatari, in vederea obtinerii sumelor necesare platii legatelor ,
fara sa poata insa poseda aceste bunuri intrucat s-ar contraveni
dispozitiilor art. 911 C. civ..
d) Incetarea executiunii
367. Incetarea executiunii nu se confunda cu incetarea sezinei,
aducerea la indeplinire a ultimelor dorinte ale defunctului poate continua
sub supravegherea executorul testamentar si ulterior incetarii sezinei.
In mod firesc, misiunea executorului testamentar inceteaza atunci
cand toate dispozitiile testamentare au fost aduse la indeplinire.
Ea poate inceta insa si inaintea indeplinirii dorintelor
defunctului pentru:
1°) Decesul sau survenirea incapacitatii executorului. Art. 917 C. civ.
prevede expres ca „dreptul executorului testamentar nu trece la erezii
sai”. Este o consecinta a caracterului intuitu personae. Cand insa
executorul a fost numit prin referire la o anumita functie (de exemplu, notarul
public din localitate, acolo unde exista unul singur), lucru admis ca posibil,
caracterul intuitu personae se estompeaza, astfel incat misiunea
poate fi continuata de succesorul celui aflat in functie la data deschiderii
mostenirii .
Desi incetarea executiunii pentru survenirea incapacitatii executorului
nu este expres prevazuta de lege, ea se deduce in mod firesc din dispozitiile
art. 913 si 915 C. civ., conform carora nu pot fi executori testamentari decat
persoanele cu capacitate deplina de exercitiu. Or, daca nu pot fi executori
testamentari de la inceput persoanele lipsite de capacitate de exercitiu,
inseamna ca nici cei care isi pierd aceasta capacitate pe parcursul
executiunii nu mai pot continua misiunea inceputa.
2°) Demisia executorului. Asumarea executiunii testamentare de catre cel
desemnat de testator nu este obligatorie pentru acesta, dar daca a acceptat-o,
nu mai poate renunta la ea fara a raspunde pentru aceasta decat prin exceptie,
atunci cand ii cauzeaza un prejudiciu, a devenit pre impovaratoare
(art. 1556 C. civ.) sau este imposibil de indeplinit (pentru motive de
sanatate, de pilda) .
3°) Destituirea executorului, care poate surveni prin hotarare judecatoreasca,
la cererea erezilor defunctului, atunci cand comite fapte culpabile grave,
care afecteaza drepturile succesorilor defunctului. Se admite ca destituirea
poate fi ceruta si de un alt executor testamentar .
In caz de destituire, se va angaja raspunderea executorului testamentar
pentru pagubele pricinuite erezilor defunctului.
