|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
ELEMENTE INTRODUCTIVE DE LOGICA, ARGUMENTARE SI RETORICA JURIDICA | ||||||
|
||||||
d4t2ty - FASCICOLUL I - PROBLEME ALE LIMBAJULUI LOGIC SI ALE ARGUMENTARII JURIDICE. PROLEGOMENE LA O RETORICA LOGICO -; JURIDICA I N T R O D U C E R E I.-1. Prezentul Curs I.D. a fost elaborat sub presiunea extraordinara a timpului. De aceea autorul isi cere anticipat scuze pentru eventualele greseli de tehnoredactare computerizata. Cititorii trebuie sa stie ca intre momentul solicitarii acestui curs si cel de “deadline” nu a fost decat o saptamana !…I.-2. Folosirea asa-zisului “plural al majestatii” sau “pluralul autorului” este o forma de falsa modestie, ca sa nu spun o forma de ipocrizie. A recurge la exprimari de tipul “(noi) credem, presupunem, sustinem,… etc.” este o modalitate de a asuma (cu ce drept ?) complicitatea celor ce receptioneaza sau pot, in principiu, receptiona mesajul. Daca se poate, o complicitate aprobativa… In ciuda exemplului atator “autoritati”, reale sau pretinse, este o fuga de raspundere. Trebuie sa-ti asumi intotdeauna responsabilitatea celor enuntate, fie ca-ti apartin, fie ca nu. Literatura stiintifica anglo-saxona este un bun exemplu in acest sens. Este un exercitiu de sinceritate si curaj… I.-3. Acest curs I.D. este o premiera absoluta pentru autor. Efortul subsemnatului a constat practic in “traducerea” in sistem I.D. a volumului I din cartea “Introducere in logica si argumentarea juridica”, Editura Scoala Vremii, Arad, 2000. Aceasta carte este inceputul unui proiect ce se va desfasura pe cinci volume. Prezentul continut este amendat, in final, cu o serie de consideratii introductive in retorica juridica -; parte a unui alt proiect ce a demarat in anul 2002. De asemenea, la fiecare unitate de parcurs -; in sistemul I.D. -; am adus intrucatva la zi bibliografia recomandata studentilor, sub formularea “Resurse bibliografice”. Ceea ca apare ca “Referinte biubliografice pentru Unitatea…” reprezinta sursele de documentare ale autorului pana in anul 2000. I.-4. Modul de structurare a materialului pe unitati de invatare, felul in care au fost concepute Obiectivele fiecarei unitati / subunitati ( Competente, respecvtiv, Performante ) imi apartin. De aceea imi asum toata raspunderea, cu convingerea ferma ca este foarte mult loc pentru mai bine. In cadrul Aplicatiilor am pus accent pe potentialul creativ al studentilor. Sub acest aspect, am fost intotdeauna un optimist… O serie de probleme aplicative au fost preluate -; integral, sau cu unele modificari -; din lucrarile la care am facut expres trimitere la bibliografie. Sistemul de redactare a continutului informational -; de tipul “in cascada” -; imi este propriu. Asa cum m-a ajutat pe mine sa ma controlez logic la fiecare pas, tot asa sper sa fie de ajutor pentru cei ce vor studia disciplina Logica juridica. I.-5. Reiterand rugamintea de a fi inteles pentru posibilele scapari, erori, incompletitudini, s.a.m.d., imi exprim anticipat recunostinta celor care - prin observatii, critici, sugestii etc. -; ma vor ajuta la redactarea unei noi editii a acestui Curs I. D. de Logica juridica.
C U P R I N S UNITATE PRELIMINARA “Sufletului ii este propriu logosul, care se mareste pe el insusi” 0. I n t r o d u c e r e , s a u d e s p r e I. CONTINUT : O pledoarie pentru logica in general, pentru logica juridica, in special II. OBIECTIVE ¦ COMPETENTE : Cei ce vor parcurge aceasta unitate introductiva trebuie sa ajunga sa cunoasca si sa inteleaga: ? de ce este nevoie de o reglementare rationala a raporturilor dintre oameni ¦ PERFORMANTE : Dupa parcurgerea acestei unitati introductive studentii trebuie sa pota reformula - in sistemul lor de idei si de limbaj -; urmatoarele probleme: ? care sunt obiectivele cele mai generale ale logicii III. RESURSE BIBLIOGRAFICE 1. BIELTZ, P, GHEORGHIU, D., 1998, Logica juridica, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti,
p. 9-20. Logica juridica s-a nascut si fiinteaza din momentul in care oamenii au inceput sa-si prefigureze ideea de Justitie ca expresie a rationalitatii co-existentei lor. Realitatea ei a fost, mai intai, una de facto si mult mai tarziu a devenit si una de jure. Nu cred sa gresesc prea mult afirmand ca, in efortul lor de a-si randui, deci rationaliza, pozitia lor in lume si raporturile lor cu aceasta lume, oamenii au simtit aceeasi nevoie de a-si clarifica si reglementa raporturile dintre ei insisi. Daca au invatat sa “se suporte reciproc”, mai degraba dintr-un instinct comun al nevoii de supravietuire, oamenii au ajuns mult mai greu la gasirea suportului rational al acestei co-existente, trecand mereu prin experienta tragica a interminabilelor stari conflictuale. Aceasta lupta continua a omului cu natura, cu viata, cu semenii sai, chiar cu el insusi, s-a purtat nu numai cu mijloace fizice, ci si cu instrumentul cel mai de pret care-i statea mereu la dispozitie, tacut dar de o forta inca inimaginabila la inceputuri: propria lui minte. Descoperirea de sine a omului intru ratiune a durat totusi mult. Ea continua si astazi. Primele reglementari juridice ale relatiilor dintre oameni au insemnat si primele incercari de a le intemeia rational, de a le interpreta si aplica in functie de marea diversitate de interese. Existau si exista mereu atat interese comune, cat si interese diferite si opuse. In contextul spectrului atat de larg al intereselor nu este de mirare ca oamenii au incercat si incearca mereu sa “traduca” ( la propriu si la figurat ) ceea ce este reglementat de catre ei insisi si totusi atat de greu deacceptat tot de catre ei. Fie ca au facut-o, fie ca o fac si o vor face mereu, cu voie sau fara de voie, oamenii vor cauta (si vor gasi !) justificari ale acestor “traduceri”, uneori atat de “personale”... Actul de nastere propriu-zis al logicii juridice s-a “inregistrat” in momentul in care s-a comis si prima abatere de la lege, care a necesitat si prima “cerere de socoteala”, dar si prima “dare de socoteala“. Ratiunea si-a dezvaluit astfel si perversitatea, capacitatea ei de-a se intoarce impotriva ei insesi: ratiunii respectarii unei anumite ordini in viata in comun a oamenilor i s-a contrapus ratiunea incalcarii acestei ordini. Astfel, logica s-a depasit pe ea insasi... 0.1. De peste 23 de secole incoace -; avand in vedere
spatiul si timpul culturii europene, care incepe cu “miracolul grec”
- exista unii oameni care si-au pus, legitim, intrebarea: cum gandim
?. Nu vom putea, in schimb, pretinde niciodata, cu exactitate si pe de-a
intregul, un raspuns rezonabil la intrebarea ce gandim ?.
Nici nu cred ca ar avea atat de mare importanta sa putem raspunde la cea
de-a doua intrebare de vreme ce, intr-o lume cu adevarat civilizata,
bunul simt ne indeamna sa recunoastem ca gandurile sunt libere,
i.e. fiecare are dreptul sa gandeasca ce doreste si ce poate. Si, in
definitiv, istoria dar si hazardul au selectat si sanctionat -; pozitiv
sau negativ -; ceea ce a ramas, sau ramane din ce s-a gandit
si se gandeste. Exista si unii oameni care s-au intrebat si se intreaba
de ce gandim ceea ce gandim. Ceea ce-i deosebeste pe cei ce-si pun
intrebarea cum ? de cei ce se straduiesc sa afle de ce ? este ca, primii
sunt logicienii si matematicienii, iar ceilalti pot fi filosofi, psihologi,
sociologi, istorici, juristi etc. Logica si matematica s-au preocupat intotdeauna
de modul in care functioneaza gandirea atunci cand trebuie
sa-si reprezinte propriile structuri fundamentale, respectiv, structurile reale
si posibile a tot ce exista sau poate fi conceput. Prima este aplecarea gandirii
asupra ei insesi, cea de-a doua este deschiderea gandirii spre exteriorul
real si posibil. Pentru logica si matematica structurile crono-topice se suspenda,
in sensul ca nu intereseaza momentul, locul sau continutul concret a ceea
ce se gandeste, in calitate de conditii prealabile. Se are in
vedere, pe de o parte, acel homo sapiens generic, al tuturor timpurilor si locurilor,
pe de alta parte, acea existenta reala sau virtuala unde cronotopia poate deveni
si ea obiect, dar nu conditie. Astfel, logica si matematica, mai exact, logico-matematica,
se constituie ca demers formal, care transcende stiinta, iar prin aceasta, aspira
la o anumita universalitate. Logico-matematica se identifica cu acea rationalitate
pe care trebuie sa si-o asume orice stiinta si, in definitiv, orice act
teoretic si practic uman.”Fata” logica pe care o are acest Ianus
logico-matematic are o sarcina distincta dar si ingrata -; cea de a prescrie,
i.e. stabilirea regulilor gandirii corecte. Prescrierea este una din ofrandele
aduse in templul inchinat poate celei mai importante valori umane
-; adevarul. Dar si aici exista o anume “tolerata” fata de
o anume “erezie“: spunandu-ne cum trebuie sa gandim
corect, logica nu inchide orizonturile gandirii, ci semnaleaza posibilele
erori de gandire, cu alte cuvinte, ne invata sa invatam din
greselile altora, sa nu le mai repetam, pentru ca, intr-adevar, pe “acolo”,
drumul gandirii nu are nici o sansa de a ajunge la liman. In rest,
gandirea poate fi oricat de “eretica” se doreste. 0.6.1. Cei care trateaza fundamentele dreptului recunosc deschis ca o cercetare a raportului juridic si a raspunderii juridice ar ramane neimplinita fara o abordare a problematicii logicii juridice. Cei care abordeaza teoria generala a dreptului ca stiinta-sistem al stiintelor juridice (ce comporta stiinte generale, particulare si tehnico/aplicabile vizand universul juridic), includ logica juridica in zona tehnico-aplicabilului juridic. Cei care construiesc o filosofie a dreptului sustin, la modul cel mai hotarat, ca, prin ignorarea instrumentului logic, gandirea juridica risca o scufundare in “ labirintul mestesugarescului”, la fel cum gandirea geometrica s-ar pierde in “aproximari comode”. 0.6.2. In spatele persoanei in drept se afla omul care, in calitate de individ, isi aproprie socialul prin normativitatea juridica; in spatele acestei normativitati se afla si asimilarea castigurilor cognitive venite dinspre stiintele preocupate nemijlocit de om, printre care logica (nefiind stiinta, in inteleseul traditional, ci mai mult decat stiinta), isi aproprie rationalul prin normativitatea logica. 0.6.4. Daca logica este -; de la Aristotel incoace -; instrumentul oricarei stiinte, atunci trebuie sa fie si instrumentul stiintelor juridice. Daca ne intrebam cu privire la existenta unei logici proprii a dreptului, atunci trebuie sa presupunem existenta unei ordini rationale specifice a dreptului, ce ar putea fi explicata cu metoda logicii adecvate acestei ordini. Daca ne intrebam insa cu privire la existenta unei logici particulare a stiintelor juridice, prin care sa se explice realitatea juridica, atunci raspunsul se complica: in cazul in care acceptam ca realitatea juridica are forma logica a ordinii, intalnita si in alte domenii de realitate (naturala sau sociala), rezulta ca nu exista o metoda logica particulara a stiintelor juridice; in cazul in care realitatea juridica nu are forma logica a ordinii din celelalte domenii si niveluri de realitate, rezulta ca exista o metoda logica particulara a stiintelor juridice. Toata problema se reduce deci la elaborarea unei simpatice dileme: daca asupra dreptului se extinde logica unica, atunci exista o logica juridica, in calitatea ei de logica unica aplicata; daca dreptul are o logica a sa, proprie, specifica, atunci exista logica juridica, in calitatea ei de ordine rationala tipica; deci, fie ca acceptam sau nu intromisiunea logicii -; generice - in drept, exista o logica juridica... Rationalitatea normativa a logicului si juridicului se impletesc, iar aceasta impletire obiectiva intemeiaza necesitatea, nu mai putin obiectiva, a studierii logicii juridice. Iata cum o logica unica, functionand reflexiv tot ca logica unica, poate “performa” mai multe “logici”: pe “orizontala”, pot fi elaborate tot atatea logici aplicate/specializate, cate domenii de gandire si actiune particulara, “profesionala” exista; pe “verticala”, pot fi construite tot atatea teorii logice cate perspective sunt angajate si cate adancimi de investigatie sunt atinse in analiza gandirii logice unice. 0.6.5. In logica, nu gandirea, ci modul actului de a gandi, i.e. structurile invariante ale gandirii performante si garante a adevarului, deci conduita logica valida, in stare tipizata, este normata si logic; in drept, nu atitudinea, ci actul de luare de atitudine, i.e. conduita, in stare tipizata, este normata si juridic. Principiile logicii si principiile dreptului se aseamana, funciar, mai mult decat se deosebesc: ambele intemeiaza (i.e. au valente ontologice), ambele clarifica (i.e. au valente gnoseologice), ambele indruma (i.e. au valente axiologice). De aici, mai departe, se produce insa si prima ruptura intre logic si juridic: principiile sunt necesare si suficiente in intemeierea realitatii logice (gandirea logica) cat si a realitatii juridice (reglementarea normata a relatiilor si comportamentelor umane), dar axiomele si postulatele sunt numai conventii suficiente in intemeierea unui sistem de gandire avand ca obiect fenomenul gandirii logice, ceea ce nu mai este si cazul sistemului de gandire juridica avand ca obiect fenomenul juridic. Caci nu exista fapte juridice, ci semnificatii juridice ale faptelor sociale, semnificatii ce se constituie pe temeiul unor norme juridice, norme ce nu se mai pot intemeia pe axiome si postulate conventionale si, deci, suficiente dar nu si necesare. Numai logica are privilegiul acestei triple reflexivitati: de a fi propriul sau obiect, propriul sau sistem de gandire a propriului obiect si propriul sau mod de teoretizare si exprimare a gandirii de sine. A doua ruptura intre logic si juridic vine de la caracterul anistoric al logicii, comparativ cu caracterul istoric al dreptului. Logica (in tripla ei ipostaza de proces, gandire a procesului si teorie a procesului, rezultata din gandirea acestui proces), si-a afirmat caracterul anistoric luptand sa se separe de psihologie iar victoria sa (relativa) a readus-o alaturi de sora sa siameza -; matematica. Dreptul s-a luptat sa se distinga de morala iar prin aceasta si-a afirmat caracterul istoric: morala nu are acel carcater anistoric al logicii, este ceva “mai istorica” decat logica, dar cu siguranta este si mult “ mai anistorica” decat dreptul. 0.7. Comportamentul -; teoretic si concret -; uman penduleaza intre rationalitate si irationalitate. Rationalitatea in comportament trimite la gandirea si actiunea necontradictorie, ordonata, consecventa care se finalizeaza prin claritatea, precizia, prezentarea cu tact a ideilor, calitati ce se transmit si deciziilor si faptelor. Corolarul tuturor acestor virtuti este responsabilitatea. Irationalitatea in comportament trimite la sacrificarea conditiilor logice de rationalitate, explicatii si justificari incoerente, patrunse de sentimente si impulsuri oarbe care se finalizeaza prin agresivitate, inserare anomica in tesatura complexa a relatiilor sociale. Corolarul tuturor acestor vicii de existenta umana este iresponsabilitatea. 0.8. Este atunci evident ca orice abordare logica a comportamentului uman, fie el teoretic, fie el practic, nu poate tinti decat la evidentierea aspectelor rationale si rationalizabile ale acestuia. Ceea ce este rational poate fi “prins” si instituit intr-o rationalitate normativa. Aici, ideea de normativitate conoteaza mai degraba “ceea ce este normal”, i.e. este in conformitate cu legitatile realului si, mai ales, cu deziderabilul, care transcende realul, pregatind terenul cristalizarii valoruilor umane. Caci, nu se poate vorbi de valori in sens negativ, opuse rationalitatii: este extrem de putin probabil ca umanul -; cel putin umanul nepatologic -; sa se proiecteze in posibil la modul negativ; idealurile de sine ale omului nu pot fi anti-umane, nu se pot formula ca opuse la ceea ce este mai distinctiv pentru om, i.e. rationalitatea. Totodata, surprinderea aspectelor rationale este mai la indemana decat surprinderea dimensiunilor irationale. Nu se poate face o “lista” a expectatiilor cu privire la dimensiunile irationale, dar tot atat de posibile, ale comportamentului uman, in ideea ca, odata bine circumscrise, ele vor putea fi evitate Ele nu sunt tot atat de previzibile ca propensiunile rationale care au pecetea firescului, unde firescul semnifica conformitate cu legile existentei dar si cu valorile umane. Ceea ce este rational poate fi si rationalizabil. Iar rationalizabilul, in sens de optimizabil (in sistemul de referinta -; om), este ca atare pentru ca apartine posibilului si nu imposibilului. Ceea ce este irational poate fi oarecum surprins, aproximat de pe platforma rationalului, dar niciodata deplin explicat, tocmai in virtutea caracterului sau de irational. Relatia inversa este, evident, imposibila. Logica surpinde rationalul si optimizeaza realul, ancorandu-se astfel in existenta pe calea normativitatii rationale. Ea o face prin prescrierea a ceea ce este rational si proscrierea a ceea ce s-a dovedit irational in demersurile gandirii. Prescrierea deschide mereu drumul spre posibil, proscrierea cauta sa inchida mereu drumul spre imposibil. 0.9. Sa construim acum ceva de o maniera, oarecum, mai speculativa: (a) normativitatea, oricat ar fi ea uneori de conventionala, este instituita de catre oameni, vizand un anume “bine”, in interesul general uman (e.g. interesul major si general de coeziune si supravietuire a societatii); (b) normativitatea are caracter prescriptiv, .i.e. “tipizeaza” si rezuma extrem de concentrat experienta pozitiva a societatii, sub forma trecerii de la “este” la “trebuie sa fie” ; (c) normativitatea este expresia rationalitatii, rationalizand activitatea umana (teoretica si practica), orietata spre ceea ce e real dar si posibil; DECI normativitatea ar trebui sa fie coercitiva pentru cei ce nu constientizeaza suficient acest “bine”, i.e., uneori ar trebui sa se faca acest bine cu forta... Orice logician va observa ca aici concluzia nu se poate impune cu necesitate: din faptul ca normativitatii i se pot asocia o serie de trasaturi ( instituirea ei de catre oameni, caracterul prescriptiv si expresie a rationalitatii ) nu se poate deduce ca aceste trasaturi ale normativitatii sunt -; intre ele -; necesarmente corelate, conditionante si, mai ales ca, din ipotetica lor subsumare la coercitiv, nu se poate ajunge neaparat la ideea de “a face bine cu forta”… De fapt si pseudo-concluzia, din ratiuni de prudenta logica, este formulata cu ajutorul optativului “ar trebui”. In schimb, daca am mai atasa o supozitie auxiliara de tipul (d), respectiv, ceea ce este de natura “proscriptiva”, i.e. circumscrie ceea ce este “rau” in experienta oamenilor, mai precis, poate face acest lucru numai relativ la faptul ca a fost incalcat ceea ce este “prescris” (irationalul, in parte, poate fi surprins de catre rational, nu si invers !), atunci am putea conchide ca: unele acte coercitive, venite din partea societatii sunt instituite de catre oameni, sunt expresie a rationalitatii, vin in numele unei normativitati prescrise spre a evita stari anomice proscrise. Aceasta poate fi uneori singura cale de a asigura un minim bine general. Problema este cine si cum instituie, isi asuma si gestioneaza acest “bine general”. Orice sistem de drept subordoneaza structurile sale interesului si nu binelui. Aici logica juridica are un rol covarsitor. Ea trebuie sa incerce sa refaca “rupurile” dintre logicul - in genere -; si juridicul in ipostaza de Justitie. Caci, altfel, drumul spre justificarea “rationala” a oricarui totalitarism este larg deschis. Pentru logicieni nu exista un “tribunal logic” si un “cod penal logic”: cea mai inalta instanta este viata care sanctioneaza drastic sau suficient de aspru erorile de gandire, aratand la fiecare pas cat de rau este sa nu cunosti si - voit sau nevoit - sa nu respecti experienta umanitatii, concentrata in scheme de gandire valide. Pentru juristi este infinit mai greu sa justifice rationalitatea obligatiilor, permisiunilor si interdictiilor, - relatiile axiologizate si axiologizante din spatiul convietuirii, relatii care valorifica valori umane, - respectiv, faptul ca spatiul valorilor interiorizate formeaza o unitate asumata de subiect iar spatiul valorilor juridice, consacrate de o autoritate exterioara individului, formeaza o unitate de conformare. Caci, dreptul nu cere nimanui sa-si asume, ci sa se conformeze. Sau, cum spunea un cunoscut analist roman al fundamentelor logice ale dreptului,Gh. Mihai, Justitia -; ca principiu al Dreptului - este un justificator anterior logic si un justificator neanterior istoric al Dreptului. Fata de norma logica, care este la discretia dar si riscul cognitiv-practic al omului, norma juridica este o regula de comportament ce e impusa membrilor societatii de catre autoritati recunoscute si pentru respectarea careia se apeleaza la o forta de constrangere (de obicei, forta statala). Daca dreptul pozitiv este dreptul obiectiv, ansamblul normelor juridice, in vigoare, hic et nunc, care, pe principiul “interiorizarii exterioritatii” recurge la specificarea intregului camp normativ ca expresie a valorilor dreptului (liceitate, persoana, cetatenie, interes public, legalitate, s.a.m.d.), atunci aceasta nu inseamna intai a legifera si apoi a justifica, ci intai a gandi, a analiza rational si apoi a institui, a interpreta si a aplica. 0.10. Aceasta digresiune mai degraba logico-filosofica nu poate totusi tine loc de raspuns la intrebarile pe care mi le puneam in # 0.4. . Se pare ca - in esenta - toate interogatiile s-ar subsuma uneia singure: ce fel de abilitati logice, efective, trebuie avute in vedere in educarea si formarea unui jurist, dincolo de simpla memorare a conditiilor logice de rationalitate sau capacitatea rudimentara de a folosi anumite intrumente logice fara a cunoaste prea multe despre ele ? Una este a avea un “instinct logic”, fie el indelung actualizat, exersat, altceva este a dispune deliberat de strategii logice si a le “pragmatiza” performant. In plus, tehnicile si strategiile formale datorate achizitiilor logicii moderne (simbolizari, limbaj artificial, scheme si diagrame, diferite tipuri de calcule logice, etc. ) nu sunt un scop in sine, dar nici cercetarile de logica juridica nu le pot eluda, daca se urmareste si doreste cresterea semnificativa a exactitatii sau descoperirea unor particularitati, relatii si instrumente doar banuite, daca nu cumva chiar deplin ignorate, in arsenalul gandirii juridice. Este la limita bunului sint elementar a sustine ca “indemanarea” logica nu se dobandeste fara exercitiu logic sustinut, fara cunoasterea si constientizarea structurilor si operatiilor logice. ? Cum apare logica juridica drept logica aplicata ? Formulati cel putin trei
aspecte: CAPITOLUL 1 Ce este logica juridica, sau I. CONTINUT : Aproximarea domeniului si obiectului logicii juridice II. OBIECTIVE ¦ COMPETENTE : In parcurgerea acestei secvente studentii vor urmari localizarea, asimilarea cognitiva si intelegerea urmatoarelor repere sau idei principale : ? Genul proxim si diferenta specifica in definirea notiunii de Logica
juridica ¦ PERFORMANTE : Dupa parcurgerea acestei secvente studentii vor putea face deosebire intre aspectul “trinivelar” al logicii - in genere - si particularitatile acestei trinivelaritati in cazul logicii juridice ? se vor aduce argumente pro si contra la ideea ca logica nu este stiinta,
ci mai mult decat o stiinta 1. BIELTZ, P., 1998, Logica juridica, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, p. 39-44. 1.1.1. Ce inteles adanc se ascunde oare in deviza stoicilor,
dupa care << orice eroare logica este automat si o eroare morala>>
? Sau, ce a vrut sa spuna - peste mai mult de doua milenii - britanicul F. W.
Maitland atunci cand afirma ca juristii sunt “mediatori intre
viata si logica” ? aBIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p.10i. Exemple de
astfel de enunturi, cu pretentii de butada, pot continua... O “idee clara
si distincta” - ca sa fiu in spiritul lui Descartes - se contureaza
totusi: procesul atat de complex al gandirii logice efective, apoi,
al cunoasterii legilor sale obiective, tot prin gandire, in fine,
al reprezentarii acestora, din nou, in cadrul gandirii, prin intermediul
limbajului, este o conditie sine qua non pentru omul de stiinta contemporan,
sau pur si simplu, pentru un om cu adevarat instruit. Asa cum a fost, de fapt,
pentru orice demn reprezentant al speciei homo sapiens, de-a lungul istoriei,
daca a avut pretentia de a se insera, in conditii de normalitate, in
viata sociala. Pentru juristi, semnificatia gandului antic este una cu
totul speciala: “orice eroare logica in elaborarea sau in
aplicarea dreptului este sursa unei erori judiciare” a ibidem, p. 12i
. Iata de ce juristii mediaza intre viata si logica... ? Dati o interpretare personala devizei stoicilor “orice eroare logica este automat si o eroare morala” ( max. 50 de cuvinte ) SUBUNITATEA B. I. CONTINUT : Logica si matematica in tandem: structura formala duala a gandirii; baza abordarii stiintifice a logicii juridice II. OBIECTIVE ¦ COMPETENTE : Lectura acestei secvente va prilejui studentilor familiarizarea cu trei probleme teoretice ale logicii : ? specificul raportului gandire -; limbaj ¦ PERFORMANTA : La sfarsitul parcurgerii # 1.2. Universul logicii si # 1.3. Logica si matematica -; cele doua fete ale unui Ianus sui-generis studentii vor putea sesiza si operationaliza marea si discutabila dihotomie formal-factual ? in ce consta natura formalului in logica si matematica 1. ENESCU, Gh. , 1985, Dictionar de logica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, a consultare generala i. 1.2.1. Termenul de “logica” sau “logic” trimite de
obicei la gandirea corecta, cu deosebire, la regulile gandirii corecte.
Rezonanta conotativa asociata este cea de rigoare, precizie, claritate, respect
neconditionat pentru adevar. A spune deci ca logica (numita si “logica
formala”) studiaza “legile formale ale rationarii, legi apte sa
ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate” (s.a.)
aENESCU, Gh., 1998, p. 7i este perfect corect. Este situatia de vericonditionalitate:
sensul enutului presupune adevarul propozitiei exprimate de acel enunt. Vericonditionalitatea
caracterizeaza in general semanticile formale. aMOESCHLER, J., REBOUL,
A., 1999, p. 511i. Dar asa cum precizeaza autorul roman mentionat, este
vorba de un “sens strict”. Tot Gh. Enescu vorbeste si de un “sens
mai larg”, i.e. “logica este studiul formelor de rationare apte
sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate sau de la
propozitii adevarate la propozitii probabil adevarate” (s.a.) aibidemi.
In ambele cazuri, chiar daca se disociaza intre “logica rationamentelor
certe” si “logica rationamentelor probabile” aibidemi, enunturile
sunt, poate prea “scolaresti”. De fapt, asa cum se va vedea mai
departe, la o analiza semantica riguroasa, este intrucatva pleonastic
sa spunem “gandire logica”, respectiv “logica formala”;
insa sintagmele s-au incetatenit deja. 1.2.2.1. Sub impactul instrumentului matematic, mai ales al limbajului simbolic al matematicii -; care se si potrivea ca o manusa formalului sau funciar -; logica moderna tinde sa se defineasca tot mai des drept o teorie stiintifica deductiva a unui limbaj. 1.2.2.1.1. Uneori s-a exagerat atat de mult, incat obiectul acestei teorii se identifica cu limbajul logic. Exista un graunte de rationalitate aici: nu putem exprima decat prin limbaj referentul (i.e. procesul real al gandirii) din care “se decupeaza” ca obiect de cercetare ( i.e. denotat ) structurile formale relativ invariante ale gandirii, centrate pe mecanismul inferentei logice; nu putem construi decat prin limbaj teoretizarea riguroasa, i.e. cunoasterea stiintifica a obiectului si continuturile de sens ( i.e. conotat ) ce rezulta din aceasta cercetare ( i.e. constructe : notiuni/concepte, judecati/propozitii, rationamente/argumente, sisteme ipotetico-deductive/teorii, etc. si norme sau reguli de gandire corecta si productiva); nu putem comunica decat prin limbaj legile gandirii formale ce au fost descoperite si asumate ca principii / legi ale logicii. Limbajul pare sa fie unicul obiect “sensibil/tangibil” al logicii. Mai mult, despre limbaj nu putem “vorbi” decat tot prin limbaj ( i.e. meta-limbaj cu privire la limbaj-obiect, sau, generalizat, limbaj de ordinul n cu privire la limbajul de ordinul n-1). 1.2.2.1.2. Dar tot atat de bine putem vedea lucrurile si altfel: ne referim la procesele gandirii reale, efective ( i.e. extensiune ), “decupam” sau “construim” obiectul de studiu (i.e. intensiune : “obiectul” nu se identifica cu “lucrul”), “producem” stiinta logicii, analizam si/sau propunem un limbaj (natural sau artificial-simbolic), pe scurt, toate aceste demersuri rationale au loc in si prin gandire. Gandirea care se gandeste singura. Cand reputatul logician roman Petre Botezatu conchidea ca “intram intr-o era logica”, dar constienti ca logica este una dintre cele mai dificile intreprinderi ale spiritului aBOTEZATU, P., 1973 i, avea in vedere acel “ efect de <<oglinzi paralele>>” de care pomeneam mai inainte. 1.2.2.2. Se impune, la acest moment, clarificarea si justificarea punctului de vedere pe care il sustin, respectiv ca logica nu este stiinta, ci mai mult decat o stiinta. Am in vedere sensul propriu al termenului de “stiinta” si nu cel vag, de “cunoastere in genere”. Aristotel -; considerat, traditional, drept “parintele” logicii ca stiinta -; atribuia logicii rolul de “stiinta a stiintelor”. Dar, in acest sens, ea nu mai putea sa apara drept o stiinta oarecare, caci “stiinta nu poate fi principiul stiintei”. Ceea ce l-a determinat pe Anton Dumitriu sa precizeze in continuare ca “logica cuprinde numai principii, si nu metode. Ea poate da directivele tuturor procedeelor din alte stiinte, dar ea insasi nu este constituita din metode sau procedee (…) Pentru intelegerea ideii de logica, trebuie sa parasim insa prejudecata dupa care, pentru a fi o disciplina exacta si bine constituita, logica trebuie in mod necesar sa fie o stiinta deductiva. Dimpotriva, tocmai pentru a putea funda toate celelalte stiinte, ea nu poate fi una din stiinte” aDUMITRIU, A., 1973, p.352i. Este adevarat ca gradul de maturizare a unei stiinte este socotit azi in functie de gradul ei de matematizare si de capacitatea de a se reconstrui axiomatic (in sensul “tare”), sau ipotetico-deductiv (in sensul mai putin tare). Primul aspect vine, firesc, din orizontul matematicii, al doilea, din cel al logicii. Ca atare, daca ar fi sa-l parafrazez -; dar sa-l si completez - pe Galileo Galilei, ar trebui sa spun ca avem atata stiinta cata logico-matematica putem pune in ea. 1.2.2.3. In alta ordine de idei, in perspectiva unitatii dar nu si a identitatii dintre gandire si limbaj, se adeveresc cuvintele lui A. Dumitriu: “Daca logica ca logos, adica, asa cum a fost conceputa de vechii greci, ca ordine intrinseca a realitatii, logos apartinand insa si sufletului omenesc, este si sermo si ratio, in actul logic trebuie sa apara amandoua aceste laturi ale lui. Nu exista un act logic al intelectului care sa nu fie si simbol si ratiune; a le separa fara a le uni inseamna a pierde insasi natura acestui act prin acest studiu”(s.a.) aibidem, p.350 i. Iata de ce logica nu poate fi rupta de “corpul-mama” care este filosofia. Ea a fost si continua sa fie o disciplina sau chiar un domeniu al filosofiei. Elaborarea ei “tehnic-pozitivista”, care a proliferat extraordinar astazi, nu anuleaza totusi nimic din esenta ei originara. Putem totusi admite ca logica este stiinta care studiaza regulile gandirii corecte numai daca -; printr-un artificiu metodologic -; plecam de la urmatoarele asumptii: (i) consideram obiectul sau domeniul logicii analog obiectului sau domeniului oricarei stiinte in sensul propriu al cuvantului, de stiinta factuala ; (ii) consideram demersul rational al logicii ca stiinta analog demersurilor stiintelor in sensul propriu al cuvantului ; (iii) consideram cel putin doua restrictii: (a) logica nu uziteaza de intregul arsenal metodologic al unei stiinte obisnuite (e.g. observatia, experimentul, s.a.m.d. ), ci este un demers eminamente teoretic, dar cu nenumarate deschideri practice si (b) logica este organon dar si canon, i.e. o stiinta a structurilor si proceselor gandirii formale ( unde nu intereseaza continuturile concrete, ci doar validitatea si “jocul” valorilor de adevar ), respectiv, o stiinta normativa ( a normelor/regulilor dobandirii, conservarii, si transmiterii adevarului in conditii de validitate, i.e. conformitatea la principiile/legile gandirii sub aspect formal). 1.2.3. Pe aceeasi linie cu cele aratate mai sus, intalnim consideratii mai mult sau mai putin nuantate: (i) Logica formala se ocupa cu “relatiile posibile (cu privire la adevar si falsitate) intre propozitii, fara sa conteze continutul lor. Aceasta ne da noua conditiile necesare pentru inferente valide si ne face capabili sa eliminam rationamentul fals, ceea ce nu este suficient pentru stabilirea oricarui adevar material sau factual in orice domeniu particular. Logica formala ne arata ca oricare astfel de propozitie trebuie sa fie adevarata daca anumite altele sunt astfel” (s.a.) a COHEN, M. R., NAGEL, E., 1978, p. 191 i; (ii) Logica este “ studiul rationamentelor sau inferentelor, considerate din punctul de vedere al validitatii lor”aBLANCHE, R., 1968, p. 9 i; (iii) “Logica este studiul metodelor si principiilor utilizate spre a distinge rationarea buna (corecta) de rationarea rea (incorecta)” aCOPI, I. M.. 1973, p. 3 i; (iv) W.V. Quine se exprima sec si oarecum paradoxal-criptic: “logica este studiul sistematic al adevarurilor logice” aQUINE, W.V., 1975, p. 7 i; (v) Vorbind despre obiectul logicii simbolice, C.I. Lewis si C.H. Langford aratau ca acesta este pur si simplu logica, i.e. “principiile care guverneaza validitatea inferentei” aLEWIS, C. I., LANGFORD, C. H., 1959, p. 3 i; (vi) “Logica (formala) se ocupa cu analiza frazelor sau propozitiilor si a probelor a in sens de temeiuri, n.n. i , atentia fiind acordata formei, prin abstractie de continut” aCHURCH, A., 1956, I, p.1 i ; (vii) “Propozitiile logicii sunt tautologii. Propozitiile logicii nu spun asadar nimic” aWITTGENSTEIN, L., 1961, 6.1 si 6.11. i 1.2.3.1. Am citat -; in nici un caz la intamplare - doar sapte dintre cele mai avizate “voci” ale secolului XX. Lista ar fi enorma. Nu am avut deloc intentia unei treceri in revista. Oricum, deja am nedreptatit atatea si atatea nume al caror prestigiu este dincolo de orice indoiala, ca sa nu mai pomenesc de logicieni romani care isi indreptatesc locul in acelasi Panteon al Logicii. Intentia mea a fost alta: se observa prezenta constanta a unor entitati ca: formal, validitate, adevar, propozitii, inferenta, intemeiere... Acestea sunt principalele constructe prin care logica se ia pe sine ca obiect si, deci, marile teme din universul logicii. 1.3. Logica si matematica -; cele doua fete ale unui Ianus sui-generis 1.3.1. Se obisnuieste sa se faca diverse comparatii si corelari intre
stiinte, discipline, mai ales cand acestea pot intersecta sau sunt “vecine”
-; domenial, metodologic, sub aspectul limbajului,etc. Pe acest fond se
realizeaza diviziuni, clasificari, sistematizari, etc. In acelasi context
al “vecinatatii” semantice, informationale se pot determina si eventual
“calcula” distante s.a.m.d. Este si cazul logicii. Uzual, ea se
raporteaza la astfel de “vecinatati” ( e.g. epistemologie, sociologie,
psihologie, etc. ). La fel se petrec lucrurile in cazul logicii juridice:
se fac raportari la retorica, semiotica, logica modala, logica deontica, etc.
Nu este aici cazul unei astfel de intreprinderi; in definitiv se
pot face nenumarate trimiteri in acest sens la literatura de specialitate,
care abunda si la noi. Ceea ce consider insa necesar aici - mai ales pentru
educatia logica a juristilor - este tentativa de a prezenta, cat se poate
de general si succint, pozitia de cuplu a logicii si matematicii, pe fondul
unei “celebre dihotomii”: formal - factual. De aici, sunt sanse
de a face o serie de precizari cu privire la ceea ce este teoretic si aplicativ,
avand in vedere caracterul eminamente aplicativ-practic al logicii
juridice. |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|