1. Dreptul la viata g8t11tb
Dreptul la viata este inscris, printre drepturile esentiale ale fiintei umane, in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, declaratie preluata in Constitutiile celor mai multe state (art. 3 in Constitutia Romaniei).
Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului. In Conventia Europeana a Drepturilor Omului se dispune: "Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a. pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale; b. pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute; c. pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.
Pactul privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1 ca "Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar."
Potrivit Constitutiei Italiene art. 15 "Toti au dreptul la viata si la integritate fizica si morala, astfel ca, nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau vreunui tratament inuman sau degradant.
Pedeapsa cu moartea este abolita, cu exceptia dispozitiilor cuprinse in legile penale militare in timp de razboi."
Unele Constitutii ale statelor nu consacra in mod expres dreptul la viata, ci numeroase alte drepturi ca obligatii corelative ale statului garantate.
Astfel, corelativ dreptului la viata, statului ii revin obligatii esentiale ca: asigurarea conditiilor minime de existenta pentru ca cetatenii sa aiba o viata decenta; protectia mediului in care traieste omul; asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea sanatatii lui; prevenirea si combaterea infractiunilor contra vietii, incriminarea omorului, genocidului, a avortului ilegal, interzicerea euthanasiei, suprimarea pedepsei cu moartea etc.
Ca urmare, dreptul la viata poate fi privit in doua acceptiuni: intr-o acceptiune restransa, dreptul la viata priveste viata persoanei numai in sensul ei fizic, iar intr-o acceptiune larga viata persoanei este privita ca un univers de fenomene, fapte, cerinte si dorinti ce se adauga, permit si imbogatesc existenta fizica . In aceasta ultima acceptiune larga, dreptul la viata este asigurat prin intregul sistem constitutional.
Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul la viata in ambele sensuri. Astfel in art. 22 se prevede ca dreptul al viata este garantat, iar pedeapsa cu moartea este interzisa. Concomitent sunt reglementate alte drepturi conexe dreptului la viata, cum sunt: dreptul la integritate fizica si psihica, libertatea individuala, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la ocrotirea sanatatii, interzicerea muncii fortate etc.
Totodata Constitutia Romaniei reglementeaza obligatii ale Statului corelative dreptului la viata cum sunt obligatiile statutului ce decurg din garantarea dreptului la viata, astfel:
- prevenirea si combaterea infractiunilor si altor fapte perculoase pentru viata persoanei si viata publica (omorul, tentativa de omor, lovituri cauzatoare de moate, uciderea din culpa, genocidul etc.);
- asigurarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie sociala necesare unui trai decent;
- protectia copiilor, tinerilor, a familiei si a persoanelor handicapate;
- protectia proprietatii private si publice;
- ocrotirea sanatatii;
- ocrotirea vietii intime, familiale si private;
- interzicerea pedepsei cu moartea;
- interzicerea muncii fortate.
Interzicerea pedepsei cu moartea de catre Constitutia Romaniei exprima tendinta dominanta in lume, prezenta in documentele juridice, politice si sociologice, de inlaturare a acestei sanctiuni. Pedeapsa cu moartea este nu numai o incalcare a drepturilor naturale ale omului, dar este prin naturra sa o cruzime, ce foarte rar s-a dovedit dreapta si niciodata eficienta, sustin unii autori. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.
Modul de reglementare in art. 22 pct. 3 din Constitutia Romaniei, prin care se interzice pedeapsa cu moartea nu admite nici o exceptie, cum ar fi cea pe timp de razboi. In Constitutia Italiei, pedeapsa cu moartea este interzisa, "cu exceptia cazurilor prevazute de legile militare pe timp de razboi."
De asemenea, spre deosebire de Constitutia Romaniei, Protocolul nr. 6 al Constitutiei Europene a Drepturilor Omului prevede in art. 2, o exceptie de la abolirea pedepsei cu moartea si anume "pedeapsa cu moartea in timp de razboi". Interzicerea pedepsei cu moartea, cu mentinerea exceptiei pe timpul razboiului se regaseste si in Constitutia Spaniei (art. 15). Este adevarat ca nimeni nu doreste razboiul, dar orice stat care se respecta este indreptatit sa ia in calcul si un astfel de risc, si sa-si creeze o legislatie rationala, legislatie care sa serveasca interesele natiunii. Un razboi poate interveni prin surprindere, ceea ce exclude timpul necesar pentru modificarea Constitutiei astfel incat sa prevada posibilitatea introducerii pedepsei cu moartea in caz de razboi. O astfel de exceptie socotim ca trebuie sa i se gaseasca locul si in Constitutia Romaniei din moment ce in art. 92 pct. 3 si art. 93 se vorbeste de "agresiunea armata indreptata impotriva tarii si respectiv, starea de asediu si starea de urgenta", ca ipoteze prevazute in Constitutie.
In constitutiile a 18 state din cadrul Statelor Unite ale Americii, pedeapsa cu moartea este admisa atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi, motivandu-se ca inca nu sunt conditiile necesare pentru interzicerea acesteia.
O problema interesanta o ridica art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care Romania a aderat in anul 1994 prin Legea nr. 30. Astfel, se pune intrebarea daca art. 20 pct. 3 din Constitutia Romaniei, care interzice pedeapsa cu moartea, nu este incompatibil cu art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care admite moartea rezultata dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a)pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale; b)pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persosane legal detinuta; si c)pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.
Socotim ca aceste prevederi nu contravin art. 20 pct. 3 din Constitutie, deoarece situatiile reglementate de aceasta nu are nici o legatura cu interzicerea pedepsei cu moartea. In astfel de cazuri, moartea intervine nu ca urmare a unor pedepse, ci in cazul unor actiuni legitime fara alternativa.
Pe de alta parte, potrivit art. 11 pct. 2 din Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern al Romaniei in baza Legii nr. 30/1994. Iar conform art. 20 pct. 2 din Constitutia Romaniei daca exista neconcordanta intre pactele si tratativele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
Prin reglementarile din art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana se apara de fapt drepturile si libertatile omului in conditii speciale, astfel: a) In Codul penal este reglementata legitima aparare, caz in care moartea cauzata agresorului, in limitele legii, nu este sanctionata. In acest sens, este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si ingust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Aceste dispozitii ale Codului penal coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, definesc cazul cand cauzarea mortii unei persoane nu se sanctioneaza daca se savarseste in conditiile cumulative:
- ale legitimei aparari si
- pentru apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale.
Este de observat ca, chiar daca sunt indeplinite conditiile legitimei aparari, cauzarea mortii agresorului nu este scuzabila atunci cand autorul pune in pericol orice alta valoare din cele prevazute de art. 44 al. 2 din Codul penal, cu exceptia vietii, integritatii fizice si psihice a persoanei.
In astfel de situatii viata agresorului este mai importanta decat valorile aparate si nu se admite suprimarea vietii persoanei pentru apararea unui bun mobil sau imobil. b) In scopul efectuarii unei arestari legale sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute atunci cand in mod absolut necesar s-a recurs la forta, moartea cauzata nu este imputabila. Aceasta prevedere a Conventiei Europene a Drepturilor Omului trebuie coroborata cu dispozitiile Legii nr. 17/1996 care reglementeaza folsoirea uzului de arma in astfel de situatii.
Cazurile de folosire a armamentului in astfel de conditii sunt strict prevazute de lege, numai daca este absolut necesar, daca nu exista alte alte mijloace legale, in conditiile legitimei aparari si a somatiilor prevazute de lege, daca exista un mandat legal de arestare si o stare legala de detinere. c) Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c, moartea nu este imputabila daca aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta, pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.
Astfel potrivit art. 47 lit. h din Legea nr. 17/1996, uzul de arma se poate face pentru indeplinirea atributiilor de serviciu sau a misiunilor militare, impotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor izolate care incearca sa patrunda fara drept in sediile sau in perimetrele autoritatilor si institutiilor publice.
Potrivit art. 51 din legea nr. 17/1996, "uzul de arma in conditiile si situatiile prevazute in prezentul capitol, se face in asa fel incat sa duca la imobilizarea (nu neutralizarea) celor impotriva carora se foloseste arma, tragandu-se, pe cat posibil, la picioare pentru a evita cauzarea mortii acestora. Daca uzul de arma si-a atins scopul prevazut in aliniatul 1, se inceteaza recurgerea la un asemenea mijloc." Din aceste ultime dispozitii rezulta ca daca agentul autoritatii publice a vizat zone vitale, ale persoanei (cap, inima etc.), atunci se pune problema folosirii ilegale a armamentului, fapta sa ne mai incadrandu-se in conditiile Legii romane nr. 17/1996 si evident a Constitutiei. Iar in cazul in care desi agentul a respectat conditiile legii, moartea a intervenit ca urmare a faptului ca, persoana vizata in mod imprevizibil si-a expus zonele vitale pe directia de tragere, moartea acesteia nu ii este imputabila.
Din acest punct de vedere reglementarea din Legea nr. 17/1996 este mai precisa si in favoarea drepturilor omului, respectiv celui care a incalcat legea, asa cum sunt si prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice.

2. Dreptul la integritate fizica si psihica

Dreptul la integritate fizica si psihica a fost inspirat de asemenea de Declaratia Universala, care in art. 5 proclama ca "nimeni nu va fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante". In acelasi sens a fost formulat art. 7 din Pactul international relativ la drepturile civile si politice. Art. 3 al Conventiei Europene reia, in esenta, art. 5 din Declaratia Universala, mai putin termenul "tratamente crude", spunand ca "nimeni nu poate fi supus torturii si nici la pedepse sau tratamente inumne sau degradante". El nu a preluat insa aliniatul 2 de la art. 7 al Pactului unde se spune: "In special, este interzis ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau, unei experiente medicale sau stiintifice."
Dreptul la integritatea fizica este clar definit prin chiar formularea constitutionala. Stransa sa legatura cu dreptul la viata a determinat reglementarea in acelasi articol. Respectul integritatii fizice este garantat chiar prin Constitutie, rezultand astfel obligatia autoritatilor publice de a o asigura.
Orice atingere adusa integritatii fizice a persoanei va trebui sanctionata de catre lege; iar daca "atingerea" se impune, totusi, din considerente de ordin social, ea se poate face numai pe baza legii, in conditiile art. 49 din Constitutie (de exemplu: vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, recoltarea de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, efectuarea unei operatii chirurgicale cu acordul pacientului etc.). In spiritul Constitutiei pentru protectia integritatii fizice legiuitorul a incriminat ca infractiuni si sanctionat faptele contra vietii, integritatii corporale si sanatii, a infiintat organele imputernicite cu prevenirea constatatoare si sanctionarea acestora, precum si procedurile de urmat. (art. 174 - 185 din Codul penal si articolele corespunzatoare din Codul de procedura penala sunt dispozitii legale date in acest sens.)
Dreptul la integritatea psihica este ocrotit si considerat de valoare constitutionala, omul fiind conceput - sub aspect juridic - ca un complex de elemente in care fizicul si psihicul nu pot fi despartite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritati este contrara drepturilor omului.
Respectul vietii, a integritatii fizice si psihice implica in mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce face in mod expres art. 22 pct. 2 din Constitutie. Practicarea unor asemenea procedee si tratamente este o incalcare a demnitatii si personalitatii omului, omitand obiceiuri primitive care trebuie repudiate si reprimate de catre lege.
Potrivit Conventiei contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante, tortura este un act prin care se produce o durere sau o suferinta ascutita, fizica sau mentala, intentionat unei persoane cu scopul de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii sau marturisiri, de a pedepsi un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis sau se presupune de a o fi comis, de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terte persoane, sau pentru oricare alt motiv fondat pe o forma de discriminare indiferent care este, daca o asemenea durere sau asemenea suferinta sunt produse de un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana avand o imputernicire oficiala sau la instigarea sa ori cu consimtamantul sau expres sau tacit.
De asemenea, Conventia cuprinde angajamentul statelor de a lua masuri legislative, administrative, judiciare si orice alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea de acte de tortura, aplicarea de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe teritoriul ce se afla sub jurisdictia lor.
Din punct de vedere penal, tortura este incriminata si sanctionata in art. 2671 din Codul penal roman, cu pedeapsa inchisorii de la 2 la 25 de ani sau detentia pe viata.
De observat ca, in art. 2671 aliniatul 5 din Codul penal se spune "Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura; de asemenea nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autoritati publice.
Garantarea dreptului la integritatea fizica si psihica se face nu numai fata de autoritatile publice si agentii acestuia prin art. 267 din Codul penal dar si fata de orice alta persoana, prin incriminarea infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii. (art. 180-184 din Codul penal roman).

3.Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private

Conventiile internationale si Constitutia Romaniei impun autoritatilor publice obligatia de a ocroti viata intima, familiala si privata, precum si oricarei persoane, de a respecta dreptul la viata intima, familiala si privata.
Atingerile aduse vietii intime, familiale si private pot sa se infatiseze nu numai ca violarii ale spatiului in care se desfasoara activitatea persoanei, dar si ca incalcari ale domeniului rezervat gandurilor, manifestarilor intime prin violarea secretului corespondentei, a comunicarilor, a convorbirilor (prin interceptarea) ori ca imixtiuni abuzive in viata intima a persoanei prin captarea de la distanta de imagini, sunete legate de viata personala a celui vizat, sau prin inregistrarea de la distanta a convorbirilor purtate, a destainuirilor facute, ori prin obtinerea de fotografii in locuri private, sau cu privire la fapte private, care ar putea dezvalui manifestari intime ale persoanei.
Constitutia Romaniei in art. 26, foloseste terminologia "viata intima, familiala si privata", fara a le defini. Din moment ce le-a folosit constituantul inseamna ca le-a dat semnificatii diferite, astfel incat reglementarea sa fie precisa si completa sub acest aspect.
In art. 18 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului se prevede: "1.Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. 2.Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege, si daca constituie o masura care intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii si a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

Observam ca in aceasta Conventie nu se vorbeste de dreptul la viata intima, lasand sa se inteleaga ca acesta este inclus in dreptul la viata privata si familiala.
Socotim ca reglementarea din Constitutia Romaniei este mai reusita avand in vedere problemele ridicate de evolutia dreptului.
In noul Cod penal francez la art. 226-1 se vorbeste de "intimitatea vietii private" atunci cand defineste ca infractiuni pentru care prevede sanctiuni penale, fapte prin care se aduce atingere intimitatii vietii private, cum sunt inregistrarea, transmiterea, vizuala sau fonica din intimitatea vietii private a altuia.
In doctrina italiana s-au depus, de asemenea, eforturi pentru a se clarifica conceptul de intimitate (riservatezza) introdus pentru prima data, prin Legea nr. 98 din 09 aprilie 1974.
Potrivit legii penale italiene (art. 165 bis) este incriminata fapta aceluia care prin instrumente de captare vizuala sau sonora isi procura ilicit informatii sau imagini tinand de viata privata care se desfasoara in domiciliul unei persoane sau in alte locuri apartinand acelui care are dreptul de a interzice aceasta. In Codul penal spaniol (art. 197) se incrimineaza fapta aceluia care pentru a descoperi secretele unei persoane atinge intimitatea acesteia si isi insuseste fara consimtamant, scrisori, inscrisuri, mesaje sau orice alte documente sau bunuri. Codul penal american ocroteste dreptul persoanei la intimitate incriminand patrunderea ilicita in locuri private, cu intentia de a asculta sau supraveghea o persoana, instalarea de dispozitive de ascultare, fotografiere etc, inclusiv de la distanta.
Constitutia Spaniei in art. 18 pct. 1 prevede: "Este garantat dreptul la onoare, intimitate personala si familiala si la propria imagine." Observam ca se vorbeste de intimitate personala, distinct de intimitate familiala. Tot in acest articol la pct. 4 se arata "Prin lege se va limita folosirea informaticii pentru a garanta onoarea si intimitatea personala si familiala a cetatenilor si exercitiul deplin al drepturilor acestora."
Asa cum am aratat, reglementara data de Constitutia Romaniei in acest domeniu este mai precisa si completa. Astfel putem vorbi de un drept la viata intima, un drept la viata familiala si un drept la viata privata. Aceste drepturi trebuie sa-si gaseasca in lege reglementari specifice diferite.
Dupa prof. I. Deleanu "viata intima" semnifica dreptul individului de a trai asa cum intelege respectand insa si drepturile altora . In incercarea de a delimita oarecum dreptul la viata intima de dreptul la viata familiala si viata privata vom pleca de la definitia data intr-un dictionar francez a adjectivului intim respectiv "interior si profund" care constituie esenta unui lucru; care leaga sau este legat de un sentiment profund . Dreptul la viata intima este o posibilitate care contine prerogativele, manifestari legate de singuratatea persoanei si de persoanele sau lucrurile admise in intimitatea sa, prin acte, expresii, fapte, gesturi etc. nedestinate publicitatii. Astfel in intimitate orice persoana inclusiv functionarul public isi poate exprima orice gand, opinie si chiar injuria, fara ca fapta sau actul sau sa atraga o raspundere juridica; deci, fapta sau actul savarsit in intimitate, de regula nu lezeaza interesul public sau al altei persoane, si ca atare nu sunt incriminate, ceea ce exclude imixtiunea faptului in intimitatea persoanei. Viata intima nu poate fi cenzurata, de aceea cele afirmate in intimitate nu pot atrage raspunderea pentru infractiunea de calomnie sau marturie mincinoasa. Viata intima contine acte si fapte care exced vieti de familie. Viata initima tine in primul rand de persoana, si astfel se face o distinctie intre intimitatea personala si intimitatea familiei, care se desfasoara dupa alte reguli. Dreptul la viata intima nu cunoaste alte limite decat cele care sunt necesare altor membri ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi.
Prin viata familiala intelegem tot ce este privitor la familie, destinat familiei, apartinator familiei.
La nivel de familie, si viata acesteia, are un grad de intimitate, care trebuie respectat de toti si ocrotit de stat. Aceasta presupune drepturi ale membrilor familiei atat in interiorul acesteia cat si in exterior, corelativ cu obligatiile membrilor familiei, ale oricarei persoane cat si ale autoritatilor statului. Dreptul la viata familiala presupune respect si ocrotire a intimitatii conjugale, secretul de familie si alte drepturi prevazute in Codul familiei. ocrotite de Stat.
Dreptul la viata privata, in sens restrans este un drept complex, care cuprinde tot ce nu apartine dreptului public, dreptului la viata intima si dreptului la viata familiala. Viata privata include dreptul la identitate - dreptul de a nu se dezvalui, fara temei sau fara consimtamantul expres al presoanei, numele adevarat, adresa, varsta, situatia familiala, modul de intrebuintare a timpului liber, a elementele patrimoniului sau, obiceiuri cotidiene etc.
Secretul contractelor civile comerciale, din domeniul privat , tine de dreptul la viata privata .
Dreptul la viata intima, dreptul la viata familiala si dreptul la viata privata in sens restrans sunt ocrotite prin instituirea in norme juridice diferite, ca abateri disciplinare, contraventii, infractiuni a actelor si faptelor daunatoare de pagube, reglementara si prevederea procedurilor si organelor care sa descopere, cerceteze si judece persoanele vinovate de incalcarea acestui drept, precum si modalitatile de reparare a acestuia.
In sens larg dreptul la viata privata include atat dreptul la viata intima cat si dreptul la viata familiala. Totusi asa cum a procedat constitutional este necesara reglementarea si protejarea distincta a acestor drepturi, deoarece actele si faptele de incalcare, a fiecaruia, presupune alte conditii de incriminare, sanctionare, cercetare si judecare.
Protectia vietii intime, familiale si private este asigurata si prin consacrarea constitutionala a dreptului la propria imagine. Astfel in art. 30 din Constitutie se prevede "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine."
Dreptul la propria imagine este un drept complementar al dreptului la viata intima, familiala si privata.
Imaginea proprie trebuie inteleasa in contextul acestui drept ca fiind acea imagine publica, creata sau lasata sa se creeze, in mod constient de catre persoana fizica. Orice persoana are o imagine proprie nedestinata publicitatii, imagine care trebuie respectata si aparata de legiuitor. Spre exemplu, anumite trasaturi, defecte, insusiri etc. sunt apreciate de persoana respectiva ca nu trebuie cunoscute de nimeni in afara de ea sau de membrii familiei, ori preotul, medicul, avocatul etc. Acestea sunt protejate prin dreptul la imaginea proprie si pot fi facute publice numai cu consimtamantul expres al persoanei in cauza. Sunt numeroare cazurile cand unele personalitati, din domeniul cinematografiei, artei, sportului accepta pentru sume importante instrainarea unor imagini sau alte documente cu secrete intime, de familie sau din viata privata, pentru a satisface curiozitatea cititorilor sau telespectatorilor consumatori de senzational. In Franta de exemplu, s-au dat hotarari judecatoresti care au recunoscut dreptul de proprietate a fiecaruia asupra imaginii sale.
De altfel, potrivit art. 226-1 pct. 2 din Noul Cod penal francez constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoarea de pana la un an si amenda 300.000 franci "fixarea, inregistrarea sau transmiterea imaginii unei persoane aflate intr-un loc privat, fara consimtamantul acesteia". Iar in art. 226 -1 din acelasi cod este sanctionat si acela care foloseste imaginile obtinute in conditiile art. 226 -1 si le aduce fara drept la cunostinta publicului sau a unui tert.
Curtea din Paris a considerat ca este un atentat la viata privata a persoanei chiar simpla publicare a adresei, numarului de telefon si a resedintei private a unui cantaret, fara consimtamantul acestuia.
De precizat ca trebuie facuta deosebirea dintre demnitatea si functia publica pe de o parte si persoana publica de pe alta parte, deosebire cu implicatii majore asupra drepturilor acestora la viata intima, familiala, privata si propria imagine.
Persoana publica, este aceea persoana care fara a detine o functie sau demnitate publica satisface in regim de drept privat anumite interese ale unui anumit public; din aceasta categorie fac parte artisti, sportivi etc. Daca acestia nu satisfac in bune conditii aceste interese este problema lor, iar aceste interese nu au caracterul intereselor publice institutionalizate.
Ca atare, anumite deficiente, comportari etc. ale persoanei publice chiar daca afecteaza prestatia acestora, nu trebuie cunoscute de public decat numai cu consimtamantul persoanei.
In cazul unei demnitati sau functii publice, situatia este alta. Demnitarul si functionarul public este in slujba natiunii, si satisface anumite interese ridicate de lege la rang de interes public. Or tot ceea ce poate dauna prestatiei la care este obligat demnitarul si functionarul public, trebuie sa ajunga la cunostinta publicului, care trebuie sa aprecieze si sa ceara sa se ia masurile in consecinta in deplina cunostinta de cauza. Spre exemplu o deficienta de comportament, ce poate constitui obiectul unui santaj, in cazul unei persoane publice,respectiv artist, sportiv etc. nu justifica publicitatea, insa in cazul unei demnitati sau functii publice este necesar a fi adusa la cunostinta publicului pentru a evita un eventual santaj, cu implicatii negative asupra serviciului public.
Intr-o speta solutionata in Austria, un ziarist vienez a fost condamnat de autoritatile austriece, la amenda penala de 15.000 silingi, pentru ca a facut public faptul ca Bruno Kreisky, cancelar federal in functie, a apartinut unei brigazi S.S. in timpul celui de al doilea razboi mondial. Sesizata Curtea Europeana a Drepturilor Omului, s-a apreciat ca nu a fost incalcat dreptul la viata privata a cancelarului, demnitar public, fapta ziaristului fiind justificata de intersul public si astfel a obligat statul austriac la restituirea amenzii, plata unei sume de 284.536,60 silingi reprezentand cheltuieli de deplasare, sejur si daune interese ale ziaristului .
Drepturile la viata intima, familiala si privata, precum si dreptul la imaginea proprie, sunt garantate din punct de vedere penal prin:
-instituirea ca infractiune, divulgarea secretului profesional, in care se include si acte si fapte din viata intima, familiala sau privata a persoanei, de care autoritatile iau la cunostinta;
-secretul profesional trebuie respectat in tot cursul procesului penal, civil, comercial, sub aspectul dreptului la viata intima, familiala la propria imagine sau privata a partilor in proces;
-astfel judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta de judecata in procesele in care, publicitatea ar afecta aceste valori, fara sa aduca vreun serviciu legii sau justitiei; (art. 290 al. 2, 3 si 4 din Cod de procedura penala)
Daca judecarea in sedinta publica ar putea aduce atingerea vietii intime a unei persoane, instanta, la cererea procurorului, a partilor, ori din oficiu, poate declara sedinta secreta pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
-instituirea si de alte fapte ca infractiuni cum sunt: violarea de domiciliu (art. 192 din C.p.), violarea secretului corespondentei (art. 195 din C.p.), calomnia (art. 206 din C.p.) s.a.
Deci, orice act sau fapt din viata intima, familiala sau privata a demnitarului si functionarului public, care nu poate influenta negativ prestatia sociala, a acestuia, este protejata.
Pentru a preveni incalcarea acestor drepturi Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat Rezolutia 1003 cu privire la etica ziaristica. In aceasta Rezolutie, printre altele se arata "Nici editorii sau proprietarii, nici ziaristii nu trebuie sa considere ca informatia le apartine. Intr-o intreprindere dedicata informatiei, aceasta nu trebuie tratata ca o marfa, ci ca un drept fundamental al cetatenilor. In consecinta, nici calitatea informatiilor sau opiniilor nu trebuie exploatate in scopul cresterii numarului de cititori sau auditori si in consecinta a resurselor publicitare."

4. Dreptul de a dispune de ea insasi

Este de fapt un aspect al vietii intime si private, fiind unul din cele mai naturale, inalienabile si imprescriptibile drepturi ale omului. Desi receptat mai tarziu in vocabularul constitutional acest drept este incorporat de multa vreme in drepturile umane, chiar daca nu explicit.

Astfel, Declaratia de Independenta a Statelor Unite (4 iulie 1776) se arata ca toti oamenii se nasc egali; ei sunt dotati de Creator cu anumite drepturi; printre aceste drepturi se gasesc viata, libertatea si cautarea fericirii. Libertatea si fericirea care presupun mai multe cautari, sperante, apar apoi formulate in declaratiile de drepturi ce au urmat, desi conceptul de fericire este cel mai dificil de definit. Cautarea fericirii implica si dreptul de a dispune de tine insusi.
Acesta este dreptul de a dispune de corpul sau, sau cea de libertate corporala. Multa vreme aceasta libertate a fost refuzata din motive religioase, morale sau din motive cutumiare. De aceea ea apare, explicit in legislatie mult mai tarziu decat alte drepturi si libertati.
Dreptul persoanei de a dispune liber de corpul sau este o veche revendicare feminista, strans legata de libertatea sexuala in evitarea riscului maternitatii. In timp aceasta libertate a cuprins in continutul sau dreptul de a folosi anticonceptionale, dreptul la avort (creandu-se cum se spune deseori, o noua etica), transexualismul (problema inca discutabila juridic in unele sisteme de drept), dreptul de a dona organe sau tesaturi pentru transplanturi sau alte experiente medicale si de inginerie genetica (transferul de gene, clonarea).
De acest drept sunt legate si problemele ridicate de: secretul medical, vaccinarea obligatorie, analiza grupelor sanguine in materie de filiatie, represiunea alcoolismului, obligativitatea viitorilor soti de a-si comunica reciproc starea sanatatii, obligatia sau refuzul individului de a se lasa ingrijit medical, experimentarea medicala pe om, suicidul - inclusiv prin greva foamei s.a.
Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi cuprinde cel putin doua aspecte: numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa; prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie sa incalce drepturile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viata si libertatea persoanei. In temeiul lui, omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de ancheta, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale sau de alta natura, de a accepta sa se supuna unor experimente medicale, stiintifice, de a accepta prin acte juridice transportul de organe si tesaturi umane, de a participa ca subiect in operatiile de inginerie genetica etc.
Prin consacrarea aceastui drept s-a creat cadrul juridic constitutional reglementarilor care au aparut deja si care vor fi elaborate in acest domeniu.
In art. 26 pct. 2 din Constitutia Romaniei este reglementat dreptul persoanei de a dispune de ea insasi, intr-o maniera moderna, fata de constitutiile altor tari si conventiile internationale in materie. Astfel, "Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica si bunele moravuri." In Conventia Europeana a Drepturilor Omului acest drept are o reglementare implicita; singur in art. 7 al Pactului International privitor la drepturile civile si politice se interzice "ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau unei experiente medicale sau stiintifice".

5. Dreptul fiintei umane de a-si intemeia o familie

Art. 44 din Constitutia Romaniei dispune "Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea educatia si instruirea copiilor. Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. Copii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.
In art. 12 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se consacra dreptul persoanei de a se casatori si de a intemeia o familie, "potrivit legilor nationale care reglementeaza exercitiul acestui drept", incepand - cum spune articolul mentionat "de la varsta pubertatii". Textul isi are originea in art. 16 al Declaratiei Universale, care, mai precizeaza ca dreptul persoanei de a se casatori si de a intemeia o familie exista "fara nici o restrictie in privinta rasei cetateanului sau religiei"; ca barbatul si femeia "au drepturi egale la incheierea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei". Acelasi articol defineste familia ca "element natural si fundamental al societatii", ea avand "dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului".
Fata de normele internationale mai sus citate, art. 44 din Constitutia Romaniei pare a fi in discordanta sub aspectul obiectului reglementarii, el referindu-se nu la dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii, ci la principiile care fundamenteaza familia, la conditiile de forma si de fond ale casatoriei si la statutul copiilor din afara casatoriei. Totusi, prevederile art. 44 alin. 1 din Constitutie implica neindoielnic dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii din moment ce se spune ca "familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti". Sotii sunt egali fata de lege, de exemplu, in ce priveste ocrotirea parinteasca, drepturile nepatrimoniale si patrimoniale, dobandirea sau pierderea cetateniei etc.
Filiatia materna este stabilita prin simplul fapt al nasterii copilului, iar cea paterna prin recunoastere voluntara sau prin hotarare judecatoreasca; parintii copilului nascut in afara casatoriei au aceleasi obligatii nepatrimoniale si patrimoniale fata de acest copil ca si fata de copilul nascut in cadrul casatoriei; drepturile copilului la succesiunea parintilor sai sunt aceleasi ca si in cazul in care s-ar fi nascut in timpul casatoriei; casatoria intre tatal si mama copilului ii confera acestuia statutul juridic al unui copil nascut in timpul casatoriei etc.
Astfel nu este admisa nici o discriminare intre copilul din afara casatoriei si cel din casatorie.