Art.131 din Legea societatilor comerciale este, cu siguranta, cel mai prolific
text legal, din perspectiva interventiei puterii judecatoresti in functionarea
societatilor. In primul alineat, textul consacra principiul fundamental potrivit
caruia hotararile adoptate sunt obligatorii pentru toti actionarii, indiferent
daca au votat contra sau au absentat de la sedinta organului statutar. Art.191
al LSC supune regimul hotararilor asociatilor de la SRL, dispozitiilor
legale referitoare la S.A. Textele legale confera actului juridic al deciziei
adunarii generale a asociatilor/actionarilor putere de lege, prin comparatie
cu art.969 Cod civil in materie contractuala. Acest principiu al fortei
obligatorii a hotararii organului social, care ii leaga si pe asociatii
care nu au adoptat-o, este pilonul principal al constructiei juridice a societatii-institutie. p7v9vt
Cu toate acestea, pastrand cadrul comparatiei cu art.969 Cod civil, dupa
cum conventiile au forta obligatorie numai in masura conformitatii lor
cu dispozitiile legale imperative, tot astfel, hotararile organului statutar
sunt valabile numai cu conditia adoptarii lor prin respectarea legii si actului
constitutiv. Art.131 al.2 permite actionarilor/asociatilor sa atace in
justitie hotararea “contrara legii sau actului constitutiv”,
actiune calificata in al.(5) ca fiind una in anulare. Dispozitiile
art.131, in forma initiala a legii si dupa modificarile succesive pana
la Legea nr.161/2003, au condus la deducerea unui principiu esential in
dreptul societatilor, potrivt caruia punerea in discutie a validitatii
hotararilor AGA este un atribut exclusiv al asociatilor, in timp
ce tertii (creditorii sociali) au numai dreptul, conferit de art.61 al LSC,
de a face opozitie la hotararile AGA. Acest din urma demers nu poate conduce
la anularea unei hotarari AGA, ci numai la constatarea inopozabilitatii
acesteia fata de creditorul petent, pana la plata creantei societatii.
Acest principiu a fost insa inlaturat prin Legea nr.161/2003. Legiuitorul,
luind in considerare presiunile unor reprezentanti ai doctrinei,
dar indeosebi exemplele evidente aduse de practica judiciara, a acceptat
faptul ca exista posibilitatea ca nelegalitatea hotararii AGA sa aiba
sursa in ignorarea anumitor dispozitii legale imperative, straine dreptului
societatilor, apartinand, spre exemplu, dreptului fiscal sau dreptului
privatizarii. Or, terti precum Statul roman, organele administratiei publice
centrale sau locale ori alte institutii publice sunt cu prisosinta vizate de
atari dispozitii legale, avand, prin urmare, interesul legitim de a pune
in discutie insasi valabilitatea unei hotarari AGA, urmarind
anularea ei.
Exemplu. In dreptul roman al privatizarii, Legea nr.99/1999, care a modificat
OUG nr.88/1997, a prevazut majorarea de drept a capitalului societatilor comerciale
care au obtinut certificate care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor
aflate in patrimoniul lor, cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat
certificatele, si care urmeaza sa fie considerata drept aport in natura
al Statului la capitalul social, determinand emisiunea de noi actiuni
al caror titular este Autoritatea pentru Privatizare (APAPS). Presa a semnalat
situatii in care actionarii au ignorat aceste dispozitii legale si au
atribuit alta destinatie actiunilor nou emise. APAPS, in temeiul art.
3228-3229 din OUG nr.88/1997 modificata, a formulat cu succes actiuni in
anularea hotararilor adunarilor generale care nu au respectat dispozitiile
art. 322, in ciuda calitatii sale de veritabil tert.
De aceea, art.131 LSC a fost modificat in sensul ca atunci cand se invoca
motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea
poate fi formulata de orice persoana interesata.
In aceste conditii, de lege lata persista principiul potrivit caruia au forta
obligatorie numai hotararile adoptate in conformitate cu legea si
actul constitutiv al societatii. Prin urmare, actiunea in anulare trebuie
sa intruneasca una dintre urmatoarele conditii de admisibilitate: a) decizia AGA contravine unei dispozitii legale imperative, prevazute in
orice act normativ din dreptul pozitiv roman, de natura societara sau
extrasocietara; b) decizia AGA contravine unei prevederi legale dispozitive/supletive din legea
societatilor comerciale si legislatia cu incidenta in aceasta materie,
iar actul constitutiv al societatii nu prevede vreo clauza derogatorie; c) decizia este contrara actului constitutiv, nerespectand anumite clauze
statutare (cu conditia ca dispozitiile respective din statut sau contractul
de societate sa nu fie invalidate pe motiv de incalcare a unei norme legale
imperative)
In schimb, legiuitorul dedubleaza regimul juridic al actiunii in anularea
hotararilor AGA, dupa cum urmeaza: a) daca se invoca motive de nulitate relativa a hotararii, calitatea procesuala
activa o pot avea numai persoanele care au calitatea de actionar (la ce moment?),
iar termenul de prescriptie al actiunii este de 15 zile de la data publicarii
in M.Of. a hotararii (pentru SA), respectiv de la data la care asociatul
aluat cunostinta de hotararea atacata (pentru SRL); b) daca se invoca motive de nulitate absoluta a hotararii, calitatea procesuala
activa poate apartine oricarei persoane care poate justifica un interes real,
actual si legitim in anularea hotararii si respectarea dispozitiilor
legale imperative, actiunea fiind imprescriptibila.
Distinctia are o deosebita importanta practica. Pe de o parte, daca pana
in prezent, dupa 12 ani de aplicare a LSC, era suficient sa se aprecieze
natura imperativa a dispozitiilor legale incalcate, pentru ca decizia
sa fie lipsita de efecte juridice, de acum inainte este obligatoriu apelul
la teoria nulitatilor din dreptul comun, urmand ca instanta sa stabileasca
natura nulitatii determinate de incalcarea normelor legale in procedura
adunarilor asociatilor. Or, daca se adopta drept criteriu de distinctie intre
nulitati, natura interesului protejat de normele legale incalcate, dreptul
societatilor risca sa fie aplicat neunitar, crescand rolul aprecierii
judecatorului, dar si al pledoariei convingatoare a avocatilor. Mai mult, se
poate anticipa ca noul regim juridic va afecta securitatea dinamica a circuitului
comercial, din doua puncte de vedere. In primul rand, aprecierea naturii
nulitatii nu este atributul suveran al instantei de fond, ci, din contra, tine
de competenta reala a instantelor de control judiciar, find o problema stricta
de drept. In al doilea rand, imprescriptibilitatea dreptului la actiune
risca in mod evident sa repuna in discutie in mod foarte inoportun
si ineficient, valabilitatea si eficacitatea unui act juridic care deja si-a
produs, de mult timp, efectele in circuitul juridic comercial.
Sectiunea 1
Cauzele de nulitate a hotararilor adunarii generale
Sursa principala a nulitatilor in legatura cu activitatea adunarilor
generale este legea societatilor comerciale. Exista, cu alte cuvinte, o ordine
publica societara. In legatura cu aceasta, se pot formula mai multe observatii.
In primul rand, determinarea imperativitatii legale este dificila. Sunt
lesne de stabilit normele imperative explicite, dotate cu nulitati exprese.
Din pacate, exista o categorie extrem de restransa de prevederi ale Legii
nr.31/1990, in care este mentionat ca nerespectarea textului atrage nulitatea
actului, in aplicarea principiului « pas de nullité sans
texte ». Cele doua cazuri, care privesc exercitarea dreptului de vot,
sunt urmatoarele:
- art.27 care, in teza a doua, arata ca orice conventie privind exercitarea
intr-un anumit fel a dreptului de vot este nula ;
- art.124 al.5 prevede ca administratorii si functionarii societatii nu pot
reprezenta pe actionari, sub sanctiunea nulitatii hotararii, daca, fara
votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.
Asadar nulitatile virtuale in materie societara constituie principiul.
De aceea, pasul primordial este determinarea notiunii de imperativitate, purtatoare
a ordinii publice.
Intr-o prima conceptie, ce are in vedere finalitatea imperativului, acesta
exprima si impune un ordin de a face sau a se abtine de la ceva (dictionarul
Petit Robert, ed.1996, p.966). Intr-o alta conceptie, care priveste notiunea
potrivit functiei sale si este in mod curent admisa drept fiind cea mai
juridica, o norma este imperativa cand este inspirata de consideratiuni
de interes general, a carui protectie s-ar compromite daca initiativele individuale
ar putea sa impiedice aplicarea legii ori sa-i deroge . In fine, promotorii
celei de-a treia abordari sustin, din ratiuni pragmatice, ca este imperativa
orice dispozitie in legatura cu care se poate deduce, in mod rational,
ca legiuitorul o considera importanta si obligatorie pentru derularea corecta
raporturilor juridice reglementate in actul normativ . Cele trei conceptii
se pot imbina, prin luarea in considerare a principiilor fundamentale ale dreptului
societatilor comerciale si prin sesizarea intentiei concrete a legiuitorului.
In orice caz, dupa ce se determina natura imperativa a dispozitiei legale, constatandu-se
ca aceasta face parte din ordinea publica, trebuie sa se aprecieze, in
fiecare situatie in parte, daca este vorba despre o ordine publica de
directie sau, din contra, de o ordine publica de protectie. In primul caz, se
considera ca legiuitorul doreste pur si simplu sa dirijeze raportul juridic
intr-un anume sens sau in anume conditii, fara a se putea stabili
ca se protejeaza in concret vreun anumit interes. Este evident ca incalcarea
unei astfel de norme conduce la nulitatea absoluta. Exemplu _____. In cel de-al
doilea caz, trebuie stabilita natura interesului protejat. Daca se poate deduce
ca legiuitorul, prin norma respectiva, ii protejeaza pe asociati/actionari,
incalcarea normei imperative conduce la nulitate relativa. In schimb,
daca ordinea publica protejeaza un interes general, care excede partilor, incalcarea
acesteia determina nulitatea absoluta.
In fine, procedura AGA poate incalca si norme interpretate ca fiind dispozitive.
Atunci, trebuie studiat daca actul constitutiv al societatii are prevazute clauze
derogatorii. In caz contrar, norma se considera incalcata, insa
sanctiunea nu poate fi decat nulitatea relativa, cu toate consecintele
juridice respective.
Ordinea publica societara referitoare la adunarile generale ale asociatilor
sau actionarilor, ca limita a legalitatii hotararilor, dar si a libertatii
contractuale in materie, se constituie in jurul unor norme care
privesc procedura organizarii adunarii generale (§1), obiectul dezbaterilor
(§2), precum si exercitarea dreptului de vot (§3).
&1. In ce priveste procedura organizarii A.G.A., sediul materiei se gaseste
in principal in dispozitiile art.117 si urm. din Legea nr.31/1990,
referitoare la societatile pe actiuni si, in subsidiar, in art.186
si urm., privitoare la societatile cu raspundere limitata, toate avand
un caracter imperativ.
Formalitatile legale de convocare la AGA sunt incalcate, spre exemplu,
in urmatoarele situatii: (a) convocarea nu este facuta de persoanele indreptatite,
care sunt adminsitratorii, cenzorii sau asociatii detinand 25% din capital,
respectiv actionarii detinand 10 din capital, care solicita administratorului
convocarea sau obtin o ordonanta presedintiala de convocare -; in
orice caz, un asociat nu poate dispune el insusi convocarea !!! ; (b)
convocatorul nu a fost publicat in M.Of. sau nu s-au trimis scrisori recomandate
asociatilor cu raspundere limitata, ori convocatorul s-a publicat sau trimis
tardiv, nerespectandu-se termenul legal sau statutar; (c) convocarea nu
cuprinde locul si data tinerii adunarii, cu mentionarea explicita a ordinii
de zi, iar, in cazul in care se urmareste modificarea actului constitutiv,
in convocare nu apare textul integral al propunerilor de modificare; (d)
sedinta s-a tinut in alt loc sau la alta data decat cele comunicate;
(e) administratorii nu si-au indeplinit obligatia de a pune la dispozitia
actionarilor documentele relative la proiectele de hotarari -art.173,
179.
Normele referitoare la organizarea AGA sunt imperative, fiind in principal
norme care tind la asigurarea exercitarii in cunostinta de cauza a dreptului
de vot al asociatilor. De aceea, incalcarea acestor norme atrage in
principiu nulitatea relativa a hotararii astfel adoptate. Cu toate acestea,
daca nu s-a realizat deloc formalitatea convocarii, se poate spune ca nu mai
vorbim de vicierea consimtamantului,ci de inexistenta consimtamantuluit
al asociatilor, deci sanciunea corecta ar fi nulitatea absoluta.
&2. In ceea ce priveste desfasurarea sedintei, sunt, spre exemplu, de natura
a atrage nulitatea hotararilor urmatoarele situatii: a) Neindicarea sau indicarea incorecta a datei de referinta pentru participarea
la dezbateri. Art.122, al.2 si 3, al legii societatilor comerciale instituie
in sarcina administratiei obligatia de stabilire a unei date, anterioare
cu cel mult 60 de zile datei de tinere a adunarii convocata pentru prima oara,
prin raportare la care urmeaza sa se stabileasca actionarii indreptatiti
sa participe la adunare si sa-si exercite drepturile de vot, precum si sa incaseze
dividendele a caror distribuire ar face obiectul adunarii. In lipsa indicarii
in convocator a datei de referinta, pe de o parte nu se pot identifica
titularii de actiuni nominative carora trebuie sa li se trimita notificarea,
daca aceasta este modalitatea de instiintare a actionarilor sau asociatilor
despre tinerea adunarii si, pe de alta parte, este imposibila stabilirea unei
ordini, a unor criterii in baza carora sa se determine care actionari
au dreptul sa participe la adunare si eventual sa ridice dividende, avand
in vedere aptitudinea de circulatie a titlurilor, intre momentul
convocarii si acela al adunarii. b) Nerespectarea procedurii legale a sedintei adunarii generale. Adunarea generala
este un organ. Aceasta inseamna ca activitatea ei este ordonata, structurata,
presupunand implicarea unor persoane care sa asigure atat derularea
sedintei si adoptarea hotararilor in mod organizat, disciplinat,
cat si exprimarea libera a opiniilor actionarilor, in vederea unei
exprimari clare a consimtamantului acestora asupra problemelor din ordinea
de zi. Conform art.128, adunarea se deschide de catre presedintele consiliului
de administratie sau administratorul unic, ori a acelui functionar societar
care ii tine locul. Adunarea alege unul pana la trei secretari,
cu sarcinile principale de a intocmi listele de prezenta, de a verifica
cvorumul si de a redacta procesul-verbal, de a-l semna si de a raspunde pentru
corectitudinea continutului sau.
Procesul verbal este principalul mijloc de proba al indeplinirii procedurii
legale si statutare de organizare a sedintei organului deliberativ. Intregul
mers al sedintei adunarii se consemneaza in acest inscris, care
trebuie semnat de presedinte si de secretar (art.130 al.1). Regimul procesului-verbal
este asemenator cu al unui titlu de credit. Intr-adevar, procesul-verbal „incorporeaza”
dezbaterile si hotararea, dupa cum o cambie incorporeaza dreptul
de creanta. Pe de o parte, in lipsa unui proces verbal al sedintei, hotararea
este nula absolut sau, mai corect, inexistenta . Pe de alta parte, daca procesul-verbal
nu intruneste conditiile (de validitate) prevazute de art.130, hotararile
adoptate de organul statutar sunt nule relativ. Intr-adevar, in principiu,
nulitatea derivata din nerespectarea procedurii sedintei este relativa, intrucat
se poate considera ca legiuitorul a instituit procedura dezbaterilor in
vederea protejarii interesului actionarilor de adoptare a unei decizii in
mod rcorect si oganizat (discutabil: se poate considera ca este vorba, pur si
simplu, despre norme de procedura, si atunci nulitatea ar fi una absoluta ?).
&3. In privinta regulilor de cvorum si majoritate, nerespectarea acestora
este sanctinata cu nulitatea relativa a hotararii. Legiuitorul impus anumite
praguri de cvorum sau majoritate pentru a garanta caracterul democratic al vietii
societare, incercand sa conditioneze formarea vointei juridice a
societatii de intrunirea unei anumite reprezentativitati. Pe de alta parte,
Legea nr.161/2003 a transformat aceste dispozitii in norme dispozitive,
majoritatea sau cvorumul fiind prevazute de lege in conditiile in
care actul constitutiv nu dispune altfel.
§4. Obiectul adunarilor generale marcheaza trecerea de la imperativitatea
societara, la ordinea publica extra-societara. Cea dntai am vazut ca se
raporteaza indeosebi la aspecte procedurale, care conduc in principiu
la nulitati relative. In schimb, cea de-a doua, se refera la problemele de fond
care sunt discutate si stabilite prin hotararile AGA.
In primul rand, este important ca obiectul dezbaterilor determina natura
adunarii (ordinara sau extraordinara), cu consecinte in ce priveste competentele
derivate din statutul legal al organelor deliberatorii (A). Pe de alta parte,
exista si nulitati intrinseci, de fond, ale hotararilor sociale, atunci
cand acestea incalca orice norme de ordine publica existente in
dreptul pozitiv (B).
A. Functionarea societatilor comerciale este construita pe principiul ierarhiei
organelor sociale si al separatiei puterilor. Acest principiu deduce societatilor
natura lor de institutie. Legea fixeaza in mod imperativ puterile si prerogativele
organelor sociale, din doua ratiuni: (a)pentru a permite asigurarea unui echilibru
intern destinat prevenirii abuzurilor in materie societara si garanteaza
un anumit grad de eficacitate al functionarii societatilor si (b) pentru a conferi
securitate si credibilitate tertilor care intra in legatura juridica cu
o persoana fictiva. De aici, doua consecinte.
Daca anumite modificari ale regimului legal sunt operate pe cale conventionala,
prin clauzele actului constitutiv, acestea pot fi valabile numai daca nu aduc
atingere principiului ierarhizarii si separatiei organelor societare, din punctul
de vedere al competentelor. Sunt asadar nule absolut clauzele statutare care
permit transferul de atributii intre organele societare, atat dinspre
adunarea generala inspre consiliul de administratie, cat si dinspre
adunarea generala extraordinara inspre cea ordinara sau invers.
In al doilea rand, urmeaza sa fie considerate nule absolut, toate deciziile
care prin continutul lor, ar incalca normele de competenta ale organelor
sociale, astfel cum sunt stabilite in lege.
Incalcarea competentelor organelor statutare, ca si cauza de nulitate
a hotararilor adunarii generale, nu trebuie confundata cu delegatia de
putere, pe care adunarea generala extraordinara este indreptatita sa o
confere consiliului de administratie in temeiul art.114 din legea societatilor
comerciale.
B. Nulitati de fond sau intrinseci hotararii organului deliberativ.
Ordinea publica in materia adunarilor generale nu se limiteaza la normele
legale referitoare la organizarea, desfasurarea si atributiile acestora. Valabilitatea
actului juridic adoptat prin vointa actionarilor poate fi afectata si de continutul
propriu-zis al hotararii. Datorita caracterului extensiv al formularii
art. 131 al.2 din Legea nr.31/1990, intregul cadru legal al Romaniei
are aptitudinea de a provoca nulitatea deciziei organului social. Alaturi de
imperativitatea interna societara, ordinea publica extra-societara constituie
asadar o sursa extrem de vasta a nulitatilor in materia activitatii A.G.A.
Se pot enumera, cu titlu exemplificativ, cateva dintre cauzele de nulitate
de fond a caror sursa se afla in lezarile numeroaselor dispozitii imperative
prevazute in Legea nr.31/1990:
- majorarea capitalului social prin aportul in munca al unor asociati
(art.15 al.4) sau prin aportul in creante al noilor actionari (art.210
al.2); majorarea capitalului social prin aporturi in natura, in
cazul societatilor detinute public (nulitate absoluta, afectati tertii);
- decizia societatii de a dobandi propriile actiuni, prin nerespectarea
disp.art.103 si urm. din legea nr. 31/1990 (nulitate absoluta, afectati tertii);
- hotararea prin care s-ar conferi presedintelui consiliului de administratie
dreptul de a numi si revoca pe ceilalti membri ai consiliului, prin nerespectarea
competentei exclusive a adunarii generale, prevazute la art.134 al.3 (nulitate
relativa);
- hotararea prin care o persoana este desemnata administrator pe viata,
respectiv pe termen nedeterminat, incalcandu-se principiul caracterului
esentialmente temporar si revocabil al functiei de administrator, instituit
de art. 134 al.1 si al.5 (nulitate relativa);
- hotararea de majorare a capitalului social prin oferirea actiunilor
spre subscriptie publica, fara respectarea dreptului de preferinta al actionarilor,
instituit ca principiu de ordine publica in art. 211 si 212 din legea
societatilor comerciale (nulitate relativa);
- emiterea de actiuni preferentiale fara drept de vot prin depasirea pragului
maxim de o patrime din capitalul social (art.95) sau emiterea de actiuni cu
o valoare nominala mai mica decat limita minima de 1.000 lei prevazuta
de art.93 (nulitate absoluta);
- majorarea capitalului inainte ca actiunile aferente emisiunii anterioare
sa fi fost integral platite de subscriitori (92 al.3) (nulitate absoluta, fictivitate
capital social);
Hotararile adunarii generale se pot anula, in temeiul art. 131
din legea societatilor comerciale, si pentru motive ce tin de ordinea publica
generala, alcatuita din totalitatea normelor imperative din dreptul pozitiv.
Imperativitatea extra-societara care afecteaza deciziile sociale este imposibil
de prezentat in mod exhaustiv. Ea poate fi insa circumscrisa la
toate aspectele referitoare la elementele actului juridic al hotararii
adunarii generale.
Spre exemplu, valabilitatea consimtamantului (exprimat prin exercitarea
dreptului de vot) poate fi afectata de dol, dupa cum sensul votului poate fi
impus chiar prin violenta morala exercitata asupra asociatului. Supraevaluarea
dolosiva a unui bun adus ca aport in natura este, fara indoiala,
alaturi d eprecedentele situatii, cauza de nulitate relativa (a contractului
de societate sau) a deciziei asociatilor, dupa cum aportul formeaza sau majoreaza
capitalul social.
De asemenea, nulitatea hotararii adunarii generale, ca act juridic, poate
fi consecinta caracterului ilicit al obiectului sau cauzei acesteia. Spre exemplu,
numeroase litigii au aparut in urma intrarii in vigoare a prevederilor
legii nr.99/1999, prin care s-a modificat OUG nr. 88/1997 privind privatizarea
societatilor comerciale cu capital de stat. Art. 322 legii nr.99 prevede majorarea
de drept a capitalului social al societatilor comerciale carora li s-a eliberat
certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor evidentiate
in patrimoniu, cu valoarea terenurilor mentionate in certificat.
Terenurile sunt considerate aport in natura al statului sau al unei unitati
administrativ-teritoriale, dupa caz, actiunile emise in schimbul aportului
urmand sa revina de drept institutiei publice implicate. In unele cazuri,
societatile fusesera integral privatizate pana la data obtinerii certificatului,
iar actionarii au decis majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor,
ignorand dispozitia de ordine publica referitoare la titularului aportului
si omitand, prin urmare, sa emita actiuni suplimentare in favoarea
APAPS. Astfel de hotarari sunt nule, prin aceea ca obiectul lor incalca
prevederi de ordine publica extra-societara.
Sectiunea 2
Actiunea in anulare
§1. Calitatea procesuala activa
Art. 131 al.2 prevede ca hotararile pot fi atacate de „oricare
dintre actionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra
si au cerut sa se insereze aceasta in procesul verbal al adunarii”.
Prin urmare, ca principiu, titularul actiunii in anulare trebuie sa detina
calitatea de actionar. Dreptul de a solicita anularea deciziei sociale face
parte dintre drepturile subiective pe care doctrina juridica le denumeste proprii,
inerente calitatii de asociat sau actionar si care, avand valoare imperativa,
nu poate fi eradicat prin clauze statutare si nici nu poate face obiectul unei
renuntari anticipate din partea titularului.
Restrictiile legale referitoare la actionarii care pot avea calitatea procesuala
activa se refera numai la actiunile in anulare propriu-zise. In aceste
situatii, pastrarea dreptului de a ataca decizia adoptata este lasata la diligenta
actionarului, care trebuie sa solicite secretarului adunarii sa insereze in
procesul verbal votul sau negativ, altminteri considerandu-se ca nulitatea
este acoperita.
In schimb, atunci cand se tinde la constatarea nulitatii absolute a hotararii
sociale, se subantelege ca orice actionar, dupa cum orice perosna interesata,
poate chema in judecata societatea.
§2. Procedura
Termenul de exercitare a dreptului la actiune este, conform art. 131 al.2 din
Legea nr.31/1990, de 15 zile de la data publicarii hotararii in
Monitorul Oficial al Romaniei. Termenul este de ordine publica, neputand
face obiectul unei modificari pe calea clauzelor actului constitutiv . Termenul
este, intr-adevar, extrem de scurt, lucru destul de greu de explicat prin
dorinta legiuitorului de a reduce durata planarii incertitudinii asupra efectelor
juridice ale hotararii, in contextul in care nulitatea deciziilor
sociale urmeaza regimul nulitatii societatilor insesi, ceea ce inseamna
ca hotararea, chiar anulata, continua sa-si produca efectele fata de tertii
de buna-credinta, care nu cunosteau cauza de nulitate. In plus, actionarii sunt
dezavantajati prin raportarea termenului la publicarea in Monitorul Oficial,
a carui parte a IV-a este prea putin probabil sa fie lecturata de marea majoritate
a investitorilor.
Insa, acest termen de prescriptie se raporteaza numai la actiunile fondate pe
motive de nulitate relativa, celelalte (in constatatrea nulitatii absolute)
fiind prevazute de lege ca imprescriptibile.
Judecarea cererii de anulare a hotararii este de competenta tribunalului
unde isi are sediul (social) societatea, reclamantul fiind dator sa isi
probeze calitatea de actionar, prin depunerea la grefa a cel putin unei actiuni,
in cazul actiunilor emise in forma materiala, respectiv prin anexarea
la cerere a unui extras din registrul independent al actionarilor, pentru actiunile
emise prin inscriere in cont. Tribunalul judeca in camera
de consiliu, optiune legislativa explicabila atat prin necesitatea mentinerii
confidentialitatii informatiilor transmise in cadrul procedurii, cat
si in scopul asigurarii celeritatii acesteia. Hotararea tribunalului
este supusa recursului, insa din prevederile art.131 al.4 rezulta ca ea
trebuie mentionata la registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial,
intrucat este definitiva din prima instanta.
Potrivit art. 132 al legii societatilor comerciale, o data cu intentarea actiunii
in anulare, reclamantul poate cere presedintelui instantei competente
sa solutioneze fondul, suspendarea executarii hotararii atacate. Suspendarea
se obtine prin procedura speciala, urgenta si provizorie, a ordonantei presedintiale.
Presedintele poate obliga solicitantul la depunerea unei cautiuni, optiune jurisdictionala
care nu poate fi luata decat dupa un control sumar al motivelor de anulare
invocate in cererea pe fond: presedintele nu trebuie sa ingreuneze
sarcina actionarului diligent, interesat de functionarea societatii, decat
in masura in care actele depuse la dosar si motivele de nulitate
sunt indoielnice.
