o8n18np
-; art. 238 -; Infractiunea de ofensa adusa autoritatii cuprinsa in articolul 238 C.pen., in prezent abrogata prin O.U.G. nr. 58/2002, prevedea : “ Atingerea adusa onoarei sau amenintarea, savarsita in public, impotriva uneia dintre persoanele prevazute in art.160, in legatura cu activitatea acesteia si de natura a aduce atingere autoritatii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Lovirea sau orice alte acte de violenta, precum si vatamarea corporala, savarsite impotriva uneia dintre persoanele si in conditiile aratate in alin. 1), se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca s-a produs vatamarea corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”
Art. 16 din Constitutia Romaniei, intitulat “egalitatea in drepturi” prevede la aliniatele 1) si 2) :
- alin. 1) : “ Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
- alin. 2) : Nimeni nu este mai presus de lege.”
Art. 30 din Constitutie, intitulat “ libertatea de exprimare ” arata la aliniatele 6) si 7) :
- alin. 6) : “ Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
- alin. 7) : Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.”
In Hotararea din 7 decembrie 1976, Curtea Europeana arata ca libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice si este valabila si pentru ideile care lovesc, socheaza sau nelinistesc, iar orice restrictie in materie trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit.
Art. 19 al Declaratiei Universale consacra “dreptul la libertatea opiniei si de exprimare”, ceea ce implica -; cum spune textul -; “ dreptul de a nu fi tulburat pentru opinii”, precum si acela “de a cauta, de a primi si de a raspandi, fara consideratii de frontiera, informatii si idei prin orice mijloc de exprimare.”
Cu privire articolul 238 C.pen., au fost ridicate exceptii de neconstitutionalitate in fata instantelor judecatoresti, fiind invocate prevederile art. 16 si 30 din Constitutia Romaniei referitoare la egalitatea in fata legii si libertatea de exprimare, considerandu-se ca incriminarea cuprinsa in art. 238 C.pen. creeaza privilegii si discriminari intre cetateni si ingradeste libertatea de exprimare.
Un exemplu il constituie exceptia de neconstitutionalitate ridicata de numitii Rosca Stanescu Stefan Sorin si Ardeleanu Cristina, caz in care, Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 25/1996, a considerat ca exceptia este neintemeiata, deoarece obiectul juridic protejat prin norma de incriminare este autoritatea publica si nu persoana fizica, si prin urmare, nu se incalca principiul constitutional al egalitatii in fata legii prin sanctionarea mai grava a infractiunilor savarsite impotriva persoanelor investite cu exercitiul autoritatii publice, iar libertatea de exprimare nu este limitata.
Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 238 C.pen. sunt partial abrogate, conform art. 150 alin. 1) din Constitutia Romaniei, ramanand in vigoare numai in masura in care faptele incriminate se refera la o persoana care indeplineste o activitate importanta in stat.
Trimiterea pe care art. 238 C.pen. o face la prevederile art.160 C.pen. face ca prin ofensa adusa autoritatii sa se inteleaga in continuare atingerea adusa onoarei sau amenintarea savarsita in public, impotriva unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta, insa este evident ca prin “ alta activitate publica importanta” se intelege altceva decat “o activitate importanta de stat”, iar obiectul juridic protejat prin incriminarea infractiunilor contra autoritatii nu-l pot constitui decat relatiile sociale privitoare la exercitarea autoritatii statale, nu si orice alta activitate publica importanta.
In sustinerea exceptiei se arata, in esenta, ca dispozitiile art. 238 C.pen. contravin Constitutiei si deci sunt abrogate implicit potrivit art. 150 alin.1) C.R. Se considera ca prevederile sale sunt contrare art. 16 din Constitutie, deoarece instituie o discriminare intre cetateni. Astfel, infractiunile de insulta, calomnie sau amenintare, atunci cand sunt savarsite impotriva unei persoane particulare, se urmaresc numai la plangerea prealabila a partii vatamate, iar pedepsele prevazute de lege sunt mai mici, in timp ce, savarsite impotriva unei persoane care indeplineste o functie importanta in stat, constituie infractiunea de ofensa adusa autoritatii, urmarita din oficiu si mai aspru pedepsita de lege.
Se mai sustine ca dispozitiile criticate sub aspectul constitutionalitatii incalca si prevederile art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care consacra dreptul la o protectie egala din partea legii impotriva oricarei discriminari, deoarece instituie privilegii pentru o anumita categorie de persoane.
De asemenea, se apreciaza infractiunea de ofensa adusa autoritatii “extrapoleaza insulta, amenintarea sau violenta la adresa unei persoane care detine o functie in stat, la nivelul autoritatii’’, deoarece se considera ca o asemenea insulta sau amenintare este o ofensa adusa autoritatii, iar nu persoanei care a fost victima insultei sau amenintarii. Autorii exceptiei mai sustin ca nu exista nici o justificare legala sau logica pentru o asemenea echivalare (insulta adusa persoanei cu functie in stat = ofensa adusa autoritatii), intrucat intr-o societate democratica nu se poate confunda omul cu autoritatea pe care o reprezinta, deoarece el este desemnat sau ales sa exercite o anumita functie pe o perioada limitata, iar protectia sa trebuie sa se manifeste, pe aceasta perioada limitata, numai in stricta legatura cu asigurarea conditiilor pentru a-si exercita functia.
Cu privire la dispozitia din alin. 6) art. 30 Constitutia Romaniei, care prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, autorii exceptiei sustin ca aceste restrangeri se refera la persoana privata in calitatea ei de cetatean simplu, nu de cetatean care detine anumite functii in stat. Pornind de la aceasta interpretare, se critica dispozitiile art. 238 C.pen., pentru ca aduc atingere dispozitiei constitutionale mentionate, prin faptul ca reglementeaza si alte limite exterioare, neprevazute de Constitutie, ale libertatii de exprimare, ceea ce nu poate fi ingaduit.
Apoi, referitor la dispozitiile alin. 7) din art. 30 al Constitutiei, care prevad ingradiri aduse libertatii de exprimare, se arata ca printre valorile fundamentale a caror vatamare sau periclitare nu poate fi ingaduita, in numele libertatii de exprimare, nu este mentionata autoritatea de stat, astfel ca dispozitiile art. 238 C.pen. pot fi considerate ca incalcand si aceasta dispozitie constitutionala. Constitutia interzice defaimarea tarii si a natiunii, nu si a autoritatilor, iar legea penala nu poate institui o limita in plus si nu poate restrange “campul de manifestare a libertatii de exprimare mai mult decat Constitutia”.
In continuare, autorii exceptiei se refera la dispozitiile din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privitoare la libertatea de exprimare, aratand ca nici acestea nu prevad, ca limita a libertatii de exprimare, defaimarea autoritatii publice.
In motivarea exceptiei, autorii au depus la dosar, ca material comparativ, o documentatie privind modul cum este tratata, in diferite legislatii, fapta de ofensa adusa autoritatii. In temeiul acesteia se conchide ca tarile democratice cele mai civilizate nu mai accepta ideea unei protectii speciale, de ordin penal, a unor persoane care detin functii in stat, considerand ca acestea trebuie, atunci cand sunt defaimate, sa foloseasca aceleasi mijloace de aparare ca si cetatenii de rand; mai ales cand presa este implicata in astfel de procese, se considera ca persoanele publice nu au dreptul la o protectie privilegiata. Autorii mai arata ca si in tarile unde astfel de incriminari mai exista, acestea nu se aplica in fapt si ca toate tarile democratice au inlaturat raspunderea penala a ziaristilor in raport cu persoanele publice.
Dupa examinarea incheierii de sesizare, a punctelor de vedere ale Camerei Deputatilor si Guvernului, a raportului intocmit de judecatorul-raportor, a sustinerilor partilor si concluziile procurorului, a prevederilor art. 238 C.pen. raportate la dispozitiile Constitutiei si ale documentelor internationale in materie, Curtea retine ca dispozitiile art. 238 C.pen. trebuie sa fie considerate ca abrogate partial, in baza dispozitiei art. 150 alin.1) din Constitutia Romaniei, deoarece ele sunt contrare Constitutiei in masura in care se refera la o persoana care indeplineste o activitate obsteasca, iar subiectul activ nemijlocit al acestei infractiuni nu poate fi decat o persoana care indeplineste o functie importanta in stat.
Curtea a mai retinut ca nu este intemeiata critica adusa dispozitiilor art. 238 C.pen. prin care autorii exceptiei afirma ca aceste dispozitii contrare art. 150 alin.1) din Constitutie ar creea o favoare pentru persoanele care indeplinesc o functie importanta in stat, aceasta favoare constand in faptul ca in timp ce in cazul insultei adusa unei persoane particulare, tragerea la raspundere penala are loc numai la plangere prealabila a partii vatamate, iar in cazul ofensei aduse autoritatii, prin aceeasi fapta, tragerea la raspundere penala are loc din oficiu.
De asemenea, este neintemeiata afirmatia potrivit careia prin incriminarea ofensei aduse autoritatii se identifica insulta, amenintarea sau actele de violenta asupra unei persoane cu ofensa adusa autoritatii, desi “intr-o societate democratica nu se poate confunda omul cu autoritate pe care o reprezinta.”
Curtea a mai retinut ca argumentul potrivit caruia incriminarea ofensei aduse autoritatii, prin atingerea adusa onoarei, este contrara dispozitiei art. 30 din Constitutie, privitoare la libertatea de exprimare, nu poate fi primit. Afirmatia autorilor exceptiei, in sensul ca dispozitia alin. 6) al aceluiasi articol din Constitutie, care prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viata particulara a persoanei, nu s-ar aplica si cu privire la persoana care indeplineste o functie importanta de stat, nu este intemeiata.
In sfarsit, autorii exceptiei arata ca exista legislatii in care defaimarea autoritatii nu este incriminata, iar in acele legislatii in care incriminarea exista, dispozitiile respective nu se aplica in fapt. Aceste diferentieri de reglementare de la o legislatie la alta indreptatesc concluzia ca apararea prin mijloace de drept penal a autoritatii de stat este o chestiune de politica penala, care se solutioneaza diferit, in functie de realitatile din fiecare tara.

Dupa cele aratate, Curtea, in numele legii decide:

ü constata ca dispozitiile art. 238 C.pen. sunt abrogate partial, conform art. 150 alin.1) din Constitutia Romaniei, ramanand in vigoare numai in masura in care faptele incriminate se refera la o persoana care indeplineste o activitate importanta in stat.

PARTEA A II A

CONSTITUTIONALITATEA DISPOZITIILOR CUPRINSE IN CODUL PENAL PRIVITOARE LA INFRACTIUNEA DE PROSTITUTIE
- ART.328 -;

Infractiunea de prostitutie este prevazuta in art. 328 C.pen. si consta in “fapta persoanei care isi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicand in acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.”
Art. 26 alin. 2) din Constitutia Romaniei, intitulat „Viata intima, familiala si privata”, prevede: „ Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica si bunele moravuri.”
Art. 38 alin. 1) din legea fundamentala : “ Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei., a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”
Art. 49 din Constitutie prevede :
- alin. 1) : “ Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru : apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
- alin. 2) : “ Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii.”
Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi sintetizeaza intrebari mai mult retorice decat prerogative, acum cand fascinantele achizitii ale geneticii au devenit o realitate. Sub semnul acestui drept isi asteapta inca raspunsul adecvat problemele cruciale care privesc sterilitatea voluntara, fecundarea artificiala, manipularea artificiala a materialului ereditar sau, pe scurt, ingineria genetica (de exemplu, transferul de gene, transplantul de organe clonarea), dar si problemele cotidiene, cum ar fi: secretul medical, vaccinarea obligatorie, analiza grupelor sanguine in materie de filiatie, represiunea alcoolismului, obligativitatea viitorilor soti de a-si comunica reciproc starea sanatatii, obligatia sau refuzul individului de a se lasa ingrijit medical, experimentarea medicala pe om, suicidul, etc.
Protectia vietii private stricto sensu. Viata privata corespunde „sferei secrete” a individului sau altfel spus, viata privata este locul unde individul are dreptul de a fi lasat in pace.
Viata privata include dreptul la identitate -; dreptul de a nu se dezvalui, fara temei sau fara consimtamantul expres al persoanei, numele adevarat, adresa, varsta, situatia familiala, modul de intrebuintare a timpului liber, elementele patrimoniului sau, obiceiurile cotidiene, etc. De asemenea, sunt garantate intimitatea conjugala, secretul cu privire la sanatate, viata sentimentala, etc. Prin lege sunt stabilite limitele exercitarii dreptului la protectia vietii private.
Constituie fapte de incalcare a acestui drept fotografierea si reproducerea fotografiilor facute persoanei in locurile ei private, ca si publicarea unor astfel de imagini fara consimtamantul expres al persoanei; sau, in scopuri comerciale ori politice si fara consimtamantul celui in cauza, publicarea fotografiilor facute public, reproducerea de informatii, caricaturi, etc.
Art. 8 pct. 1) din Conventia Europeana se refera la dreptul oricarei persoane de a i se respecta “viata sa privata si de familie”. Textul a fost inspirat de art. 12 al Declaratiei Universale, care spune : ” Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in familia sa, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.”
In fata instantelor judecatoresti a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate privitoare la infractiunea de prostitutie, prevazuta la art. 328 C.pen., aceste exceptii fiind respinse cu motivarea ca dreptul persoanei fizice de a dispune de propria persoana este limitat chiar de legea fundamentala, ca exercitiul acestui drept nu poate incalca ordinea publica si bunele moravuri, iar prin faptul ca se incrimineaza comportamentul de ordin sexual care prin sine insusi lezeaza demnitatea omului, nu inseamna ca se aduc ingradiri dreptului la munca si libertatii alegerii profesiei. De altfel, incriminarea prostitutiei este in acord cu obligatiile internationale asumate de statul roman prin Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si exploatarii prostitutiei altora, adoptata de O.N.U. in 1949.
Judecatoria Constanta, prin Incheierea din 17 octombrie 1995, a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 328 C.pen., ridicate de Bosca Petrica si Corbu Maria Sofia in Dosarul nr. 2.240/1995.
In sustinerea exceptiilor, se arata de catre aparatorul inculpatelor, in esenta, ca dispozitiile art. 328 C.pen., adoptate sub imperiul Constitutiei din anul 1965 ce reflecta conceptia comunista asupra drepturilor omului, contravin Constitutiei actuale care consacra dreptul la libertate si la viata privata, ceea ce inseamna ca orice persoana are dreptul sa dispuna de trupul sau. Se mai arata ca in sarcina inculpatelor s-a retinut savarsirea infractiunii de prostitutie, insa, de fapt, statul roman era obligat sa stabileasca conditiile in care prostitutia, ca exercitare a drepturilor persoanei asupra propriului corp, poate fi legala si sa prevada sanctiuni numai in cazul incalcarii acestor reguli, de aceea considera ca, in lipsa unei reglementari legale, incriminarea prostitutiei reprezinta propria culpa a legiuitorului in incalcarea drepturilor fundamentale ale cetateanului. Se mai sustine ca la reuniuni internationale se pune problema recunoasterii prostitutiei ca profesie, iar inculpatele au muncit pentru a-si castiga mijloacele de existenta.
In sprijinul exceptiei, inculpatele invoca si Decizia Curtii Constitutionale nr. 81/1994, ramasa definitiva prin Decizia nr. 136/1994, prin care s-a declarat neconstitutional textul incriminator al homosexualitatii, respectiv art. 200 alin. 1) C. pen.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 74/1996 s-a retinut ca, incriminand prostitutia, legea nu ingradeste libertatea sexuala, ci comertul cu raporturi sexuale, restrangere conforma prevederilor art. 49 din Constitutie si justificata de necesitatea apararii moralei si sanatatii publice, cat timp prostitutia nu a fost legal recunoscuta ca o profesie ; de altfel prostitutia reprezinta o atingere adusa demnitatii persoanei, prin oprobriul public pe care il atrage, asa incat nu poate avea semnificatia unei restrangeri a dreptului la munca, acesta putandu-se exercita numai prin activitatile legal recunoscute. Cu privire la cele aratate sunt si prevederile H.G. nr. 1.323/1990, emisa in aplicarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, potrivit careia nu pot face obiectul unor asemenea societati “activitatile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni”, fapt ce vizeaza implicit prevederile art. 328 C.pen.
Deci, conform acestei hotarari, este interzisa organizarea pe baze comerciale a raporturilor sexuale pentru practicarea prostitutiei.
Restrangerea pe care textul art. 328 C.pen. o instituie priveste practicarea raporturilor sexuale cu diferite persoane, ca mijloc de procurare a celor necesare existentei, deci ca profesie. Acest fapt a fost considerat de legiuitorul roman nu numai ca profund imoral, in raport cu morala dominanta in societate, dar si socialmente periculos prin consecintele sale imediate si mai ales prin cele indepartate.
Prostitutia este in vadita contradictie cu moralitatea vietii de familie si cu sarcinile de importanta deosebita ce revin familiei in cresterea si educarea tinerei generatii. In acelasi timp, tolerarea prostitutiei reprezinta o grava atingere adusa demnitatii persoanei, stiut fiind faptul ca persoana care practica prostitutia se situeaza intr-o conditie de inferioritate caracteristica celui care se vinde pe sine. La aceasta se adauga situatia umilitoare, consecinta a oprobriului public la care aceste persoane sunt supuse pretutindeni, tocmai pentru ca prostitutia este condamnata de morala publica, laica sau religioasa.
Dispozitiile art. 328 C.pen. nu contravin Constitutiei si deci nu pot fi considerate ca abrogate. De altfel, aceste dispozitii nu contravin nici conventiilor internationale privind prevenirea prostitutiei la care Romania este parte. In acest sens, poate fi invocata Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostitutiei altora, adoptata de Adunarea generala a O.N.U. la 2 decembrie 1949 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 482/1955. In preambulul acestei conventii, se arata ca “prostitutia si raul care o insoteste, traficul cu fiinte umane in vederea prostituarii lor, sunt incompatibile cu demnitatea si valoarea persoanei umane si pun in pericol bunastarea individului, a familiei si a comunitatii.”

Fata de cele aratate, Curtea, in numele legii, decide:

ü respinge ca vadit nefondate exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 328 C.pen. invocate de cei in cauza.

PARTEA A III A

CONSTITUTIONALITATEA DISPOZITIILOR CUPRINSE IN CODUL PENAL PRIVITOARE LA INFRACTIUNEA DE VAGABONDAJ
- ART. 327 -

Infractiunea de vagabondaj este prevazuta in art. 327 C.pen. : “Fapta persoanei care nu are locuinta statornica si nici mijloace de trai si care, desi are capacitatea de a munci, nu exercita in mod obisnuit o ocupatie sau profesie, ori nu presteaza nici o alta munca pentru intretinerea sa, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 ani.”
Cu privire la infractiunea de vagabondaj, se constata ca practica judiciara pare destul de rarefiata, atat inainte de 1990 cat si dupa acest an.
Se constata o depenalizare a faptelor de vagabondaj si cersetorie intr-o larga tendinta europeana, de altfel si Noul Cod penal francez din 1994 a dezincriminat cersetoria si vagabondajul.
Se pune intrebarea daca persoana care savarseste infractiunea de vagabondaj poate fi pedepsita in conditiile realitatii actuale, neputandu-si asigura cele necesare traiului, pentru a avea siguranta zilei de maine, avand in vedere ca societatea nu-i poate asigura unei asemenea persoane nici macar o locuinta sociala, dupa cum exista si multe O.N.G.-uri si fundatii care au alt mobil decat acela pentru care sunt constituite.
Constitutia Romaniei prevede in art. 43 intitulat “nivelul de trai”, urmatoarele:
ü alin. 1): “Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.”
ü alin. 2): „ Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.”

Asigurarea unui nivel de trai satisfacator, mai ales in conditiile unei economii convulsive si tranzitorii, este o aspiratie, realizabila progresiv, prin masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, iar dreptul la un nivel de „trai decent” este un drept fundamental, nu o simpla problema de politica economica si sociala.
Protectia sociala este asigurata prin consacrarea dreptului la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege.
Art. 43 din Constitutie exprima dezideratele cuprinse in art. 22 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu privire la “dreptul la securitate sociala”, si art. 25 al Declaratiei, cu privire la „dreptul la un nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii persoanei, bunastarii proprii si a familiei.”
Dreptul la securitate sociala poate fi examinat din doua perspective:
- stricto sensu, acest drept inseamna securitatea muncii si a muncitorului, iar in anumite conditii chiar a familiei lui; de exemplu, implicarea societatii in determinarea conditiilor de munca, de angajare si salarizare, asigurarea pentru incapacitate de munca din diverse motive (batranete, invaliditate, etc.).
- lato sensu, consta in asigurarea satisfacerii trebuintelor ireductibile, a unor conditii minime de baza, pentru existenta fiecarui individ.
Dreptul la un nivel de viata corespunzator cuprinde, cum precizeaza art. 25 din Declaratie, hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare. Asociat acestui drept este cel consacrat in acelasi art. 25 : ” dreptul la asigurare in caz de somaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau in alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor imprejurari independente de vointa persoanei.”
Statul de drept poate fi in orice caz statul asistentei sociale minimale prin activarea societatii civile si a comunitatilor locale in rezolvarea acestor cazuri, care evident nu pot fi rezolvate prin represiune penala.
De lege ferenda, masurile de corectie penala sau administrativa trebuie inlocuite cu masuri de asistenta sociala, in care sa fie implicat nu numai statul, ci si societatea civila, iar cei care dispun de capacitatea de a munci si nu o vor uzita, ar trebui sa ia aminte de spusele lui Maxim Gorki (pseudonimul lui Alexei Maximovici S. Pescov, mare scriitor rus, 1868 -; 1936) care afirma : “nu exista nimic mai frumos in lume decat ce este facut prin munca, de mana iscusita a omului si toate ideile noastre se zamislesc in procesul muncii. In fond munca este o onoare care il innobileaza pe om, ea n-a dezonorat niciodata pe cineva.”