Notiune si caracterizare e1l15lo
Legitima aparare este o cauza care exclude caracterul penal al faptei datorita lipsei de vinovatie in conditiile in care aceasta este savarsita.
Potrivit art. 44 c.p. “Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un act material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana si drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprjurarile in care s-a produs atacul”
Legitima aparare apare ca o riposta pe care o da o persoana impotriva unui atac ce pune in pericol grav persoana, drepturile acesteia ori interesul public, riposta determinata de necesitatea apararii valorilor sociale periclitate.
Conditiile legitimei aparari
A. Conditiile atacului.
Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva ce se materializeaza de regula intr-o actiune indreptata impotriva valorilor sociale ocrotite.
Pentru a da nastere unei aparari legitime atacul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
• atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust;
• atacul sa fie indreptat impotriva unei persoane, a drepturilor acesteia sau impotriva unui interes obstesc;
• atacul sa puna in pericol grav valorile sociale ocrotite.

1. Atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust. a) Atacul sa fie material. Un atac este material cand se obiectivizeaza prin actiuni fizice, menite sa pericliteze in substanta sa fizica valorile sociale octorite. Si actiunea poate reprezenta un atac material, caci permite altor forte sa pericliteze fizic valorile sociale ocrotite. b) Atacul sa fie direct. Atacul este direct cand se indreapta si creeza un pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita. Atacul este direct, s-a sustinut in literatura juridica, si atunci cand vizeaza una din valorile sociale aparate chiar daca nu are un contact nemijlocit cu acea valoare.
Atacul nu este direct daca intre agresor si victima se afla un obstacol (poarta inchisa, usa inchisa, zid, gard etc.), care face ca atacul sa nu creeze un pericol pentru valoarea sociala ocrotita.
Atacul nu este direct daca intre agresor si valoarea ocrotita exista o distanta mai mare de spatiu. Spre ex.: nu este un atac direct un atac deslantuit de la o distanta de 100 m cu o secure. c) Atacul sa fie imediat. Atacul este imediat cand pericolul pe care-l reprezinta pentru valoarea sociala s-a ivit, este actual sau este pe cale sa se iveasca (pericol iminent). Deci atacul este imediat atunci cand este dezlantuit sau este pe cale sa se dezlantuie. Caracterul imediat al atacului vizeaza raportul in timp intre atac si obiectul vizat.
Caracterul imediat al atacul este reliefat in intervalul scurs intre inceputul atacul si momentul ivirii pericolului. Cand intervalul este mare exista posibilitatea inlaturarii pericolului prin alte mijloace, atacul nu mai este imediat si nu se justifica savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Caracterul imediat al atacului presupune deci iminenta lui (cand este pe cale sa se dezlantuie) cat si declansarea lui. Atacul iminent trebuie sa fie real, obiectiv si nu presupune ca acesta este pe cale sa se dezlantuie.
Atacul imediat este atacul din momentul declansarii si pana in momentul consumarii acestuia, perioada in care apararea este legitima. d) Atacul sa fie injust, adica sa nu aiba temei legal in baza caruia se efectueaza.
Atacul este just si nu poate da nastere unei aparari legitime daca consta dintr-o activitate prevazuta sau permisa de lege: spre ex.: nu reprezinta un atac injust impotriva libertatii, arestarea unei persoane pe baza mandatului de arestare.
Atacul permis sau ordonat de lege isi pastreaza caracterul just atata timp cat este efectuat in limitele prevazute de lege.
Impotriva unui atac dezlantuit de un iresponsabil se va riposta in stare de necesitate, daca cel ce riposteaza cunoaste starea de iresponsabilitate a agresorului si deci va trebui sa comita fapta prevazuta de legea penala numai daca nu putea inlatura altfel pericolul.
Daca cel ce face apararea nu cunoaste starea de iresponsabil a agresorulu el va riposta in legitima aparare inlaturand pericolul prin mijloacele pe care le considera eficiente, nefiind obligat sa caute o solutie mai putin periculoasa. In acest caz legitima aparare va veni in concurs cu eroarea de fapt.
2. Atacul sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara, ori impotriva alteia sau impotriva unui interes public. Atacul se indreapta impotriva persoanei, a drepturilor acesteia susceptibile de a fi atacate direct, material, imediat si injust. Aceste drepturi ale persoanei pot privi: viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, onoarea, averea.
Atacul indreptat impotriva unui interes, public justifica o aparare legitima. Interesul public poate consta intr-o stare, situatie, relatie, activitate ce intereseaza o organizatie publica.
3. Atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori interesul public.Caracterul grav al pericolului care ar ameninta valorile ocrotite se apreciaza in funtie de intensitatea acestuia, de urmarile ireparabile ori greu de remediat care s-ar produce in cazul in care nu s-ar interveni. (Spre ex.: pierderea vietii, cauzarea unei vatamari corporale, distrugerea unor bunuri importante etc.).
B. Conditiile apararii.
Pentru a fi legitima, apararea trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
• sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala;
• sa fie precedata de atac;
• sa fie indreptata impotriva agresorului,
• sa fie necesara pentru inlaturarea atacului,
• sa fie proportionala cu atacul.

1. Apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala. Daca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se cerceteaza conditiile in care aceasta a avut loc, daca sunt indeplinite conditiile cu privire la atac pentru a putea decide daca a fost savarsita in legitima aparare.
2. Apararea sa fie precedata de atac. Aceasta conditie are in vedere desfasurarea apararii dupa inceputul atacului cand acesta devine actual. Simpla presupunere ca agresorul va deslantui un atac nu da dreptul la o aparare legitima.
3. Apararea sa se indrepte impotriva agresorului pentru a inceta atacul si a salva valorile periclitate. Apararea se poate indrepta impotriva vietii, sanatatii, libertatii agresorului, dar nu impotriva bunurilor sale.
Apararea indreptata din eroare impotriva altei persoane decat a agresorului va duce la inlaturarea caracterului penal al faptei si pe cauza erorii de fapt coroborata cu legitima aparare cu care vine in concurs.
4. Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului.Necesitatea apararii se apreciaza atat sub raportul intinderii in care aceasta poate fi facuta cat si sub raportul intensitatii.
Apararea este necesara si atunci cand infractiunea s-a consumat, dar exista posibilitatea inlaturarii ori diminuarii efectelor
5. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului. Aceasta conditie ce priveste proportionalitatea dintre atac si aparare se degaja din dispozitiile art. 44 al c.p. Proportionalitatea dintre aparare si atac nu este de ordin matematic si nu presupune echivalenta mijloacelor. Proportionalitatea apararii cu gravitatea atacului respectarea unei echivalente intre actul de aparare si cel de atac, astfel ca la un atac indreptat impotriva integritatii corporale se poate riposta cu o fapta de aparare ce priveste integritatea corporala a agresorului.
Daca apararea este vadit disproportionata fata de gravitatea atacului si de imprejurarile in care acesta a avut loc, fapta este savarsita cu depasirea limitelor legitimei aparari.

C. Depasirea limitelor legitimei aparari
Depasirea limitelor legitimei aparari poate constitui tot legitima aparare cand se intemeiaza pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul in momentul comiterii faptei. Este asa numitul exces justificat.
Pentru existenta excesului justificat se cer indeplinite conditiile cu privire la atac, conditiile cu privire la aparare pentru existenta legitimei aparari cu deosebirea ca fapta in aparare a depasit marginile unei aparari proportionale cu intensitatea si gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul.
Determinarea starii de tulburare sau temere implica cercetarea tuturor imprejurarilor de fapt in care s-a produs atacul, conditia psiho-fizica a celui ce face apararea.
Daca depasirea limitelor legitimei aparari nu se intemeiaza pe tulburare sau temere, fapta nu mai este considerata savarsita in legitima aparare ci este infractiune savarsita in circumstanta atenuanta prevazuta de art. 73 lit. a c.p. Excesul de data aceasta este scuzabil.
Efectele legitimei aparari
Fapta savarsita in stare de legitmima aparare nu este infractiune pentru ca ii lipseste trasatura esentiala a vinovatiei. Faptuitorul a fost constans de necesitatea inlaturarii agresiunii care punea in pericol grav valorile sociale ocrotite si nu a actionat cu vointa libera.
Fapta savarsita in legitma aparare nu este infractiune si pe cale de consecinta nu atrage raspunderea penala a faptuitorului.
In general se apreciaza ca fapta savarsita in legitima aparare propriu-zisa nu are caracter ilicit si nu poate atrage nici o alta raspunderea juridica.
In cazul excesului justificat (art. 44 al. 3 c.p.) raspunderea civila nu este inlaturata intotdeauna.
Cand legitima aparare vine in concurs cu alte cauze inlatura caracterul penal al faptei, raspunderea civila poate interveni, tocmai pentru astfel de cauze.
STAREA DE NECESITATE
Potrivit dispozitiilor art. 45 c.p. "Este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public".
Se considera fapte savarsite in stare de necesitate:
• spargerea unui zid, a unei incuietori pentru a salva o persoana imobilizata intr-o incapere care este incendiata;
• distrugerea unui pod de lemn peste un rau care impreuna cu obiectele aduse de ape au format un baraj in calea apelor si astfel prezinta un pericol iminent de inundare a unei localitati, a unei uzine;
• sustragerea unui autovehicul pentru a transporta de urgenta la spital o persoana accidentata
Pericolul care ameninta valorile sociale ocrotite in cazul starii de necesitate este generat de diferite intamplari: inundatii, cutremure, incendii, reactii ale animalelor etc si nu de atacul unei persoane ca in cazul legitimei aparari.
Conditiile starii de necesitate
Conditii privitoare la pericol
Sa fie iminent - Pericolul este imonent cand este pa cale sa se produca. Iminenta se situeaza in anticamera atacului, ceea ce presupune ca este indeplinita aceasta conditie de a fi iminent cand pericolul este deja actual.

Pericolul iminent sa ameninte valorile sociale aratate in art. 45 al. 2 c.p. O fapta este considerata savarsita in stare de necesitate cand a fost necesara pentru a salva de la un pericol iminent valorile sociale: viata, integritatea corporala, sanatatea persoanei, ori un bun important al acesteia, ori un interes public.
Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei prevazute de legea penala.
Conditiile actiunii de salvare
Actiunea de salvare a valorilor sociale aratate in art. 45 al. 2 c.p. pentru a fi considerata savarsita in stare de necesitate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazute de legea penala
• actiunea de salvare prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala sa fi constituit singurul mijloc de inlaturare a pericolului. Actiunea de salvare este considerata necesara cand se efectueaza intre momentul in care pericolul a devenit iminent si pana la incetarea acestuia. Daca faptuitorul avea posibilitatea sa inlature pericolul prin alte mijloace fara a savarsi fapta prevazuta de legea penala, era obligat la aceasta.
• prin actiunea de salvare sa nu se cauzeze urmari mai grave decat acela care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul.

CONSTRANGEREA FIZICA SI CONSTRANGEREA MORALA
Constrangerea fizica
Notiune si caracterizare.
Constrangerea fizica este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Constrangerea fizica ete preiunea pe care o forta careia nu I se poate rezita o exercita asupra energiei fizice a unei alte persoane in asa fel incat aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala fiind in imposibilitate fizica sa actioneze altfel.
Conditiile constrangerii fizice
• Sa exite o constrangere aupra fizicului unei persoane. Actiunea de constrangere asupra fizicului unei persoane poate proveni din partea altei persoane (imobilizare, secrestare); constrangerea poate fi di din partea unui animal (un caine dresat care imobilizeaza faptuitorul); ori din partea unui eveniment (inundatie, viscol, cutremur etc.) care rapeste libertatea de miscare a faptuitorului in sensul ca il opreste de la o actiune, ori il impinge la o activitate ca pe un simplu instrument (cadrea pe gheata, lesinul, epilepia etc).
• Constrangerea la care a fost supusa persoana sa nu I se fi putut rezista. Posibilitatea de a rezista constrangerii fizice se apreciaza la cazul concret tinand seama deopotriva de natura si de intensitatea fortei de constrangere ca si de capacitatea si starea psihica a persoanei constranse.
• Sub imperiul constrangerii fizice persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Constrangerea morala
Notiune si caracterizare
Constrangerea morala consta in presiunea exercitata prin amenintarea cu un pericol grav, pentru persoana faptuitorului ori a altuia si sub imperiul careia cel amenintat savarseste o fapta prevazuta de legea penala.
Conditiile constrangerii morale
Sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala sub imperiul unei constrangeri exercitate prin amenintare
Sa exercite o actiune de constrangere exercitata prin amenintare cu un pericol grav. Pericolul grav cu care se ameninta, daca nu se savarseste fapta pretinsa poate privi viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea, averea celui amenintat ori a altei persoane.
Pericolul garv cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin savarsirea faptei pretinse.
CAZUL FORTUIT
Notiune si caracterizare
Cazul fortuit este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
Cazul fortuit desemneaza situatia, starea imprejurarea in care actiunea sau interactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea peroana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza unei energii a carei interventie nu a putut fi prevazuta.
Sursa imprejurarilor fortuite poate fi: fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trasnete, alunecari de teren, invazia unor insecte) a caror producere in timp nu poate fi prevazuta; tehnicizarea activitatilor umane (defectarea unui mecanism); conduita imprudenta a unei persoane (aparitia brusca in fata unui autovehicul in viteza a unei persoane); starea maladiva a unei persoane (epilpsie, lesin, atac de cord etc).
Imprejurarea neprevizibila poate fi anterioara, concomitenta sau subsecventa actiunii faptuitorului.
Conditii de existenta
O fapta se conidera savarsita in caz fortuit cand sunt indeplinite conditiile:
• rezultatul socialmente periculos al faptei sa fie consecinta interventiei unei imprejurari straine de vointa si constiinta faptuitorului.
• faptuitorul sa fi fost in imposibilitatea de a prevedea interventia imprejurarii (fortei straine) care a produ rezultatul
• fapta care a capatat un rezultat socialmente periculos sa fie prevazuta de legea penala.
Iresponsabilitatea
Notiune si caracterizare
Iresponsabilitatea este starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu poate sa-si dea seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor sale ori nu poate fi stapana pe ele.

Iresponsabilitatea priveste incapacitatea pihica a peroanei atat sub raport intelectiv cand aceta nu-si poate da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor ei cat si sub raport volitiv cand nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa.
Pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa exite in momentul savarsirii faptei si sa fie totala.
Conditiile starii de iresponsabilitate
Faptuitorul sa aiba incapacitatea psihica intelectuala si volitiva cu privire la actiunile sau inactiunile lui.
Starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savarsirii faptei. Este indeplinita aceasta conditie si atunci cand dupa savarsirea faptei faptuitorul si-a recapatat capacitatea intelectuala si volitiva.
Nu paote fi considerat in stare de iresponsabilitate cel care si-a provocat o astfel de stare ori care a acceptat sa I se provoace o stare de inconstienta.
Daca in momentul savarsirii faptei, faptuitorul avea capacitatea psiho-fizica intelectuala si volitiva, dar si-a pierdut-o dupa savarsirea faptei, aceasta nu va duce la inlaturarea caracterului penal al faptei. Incapacitatea psiho-fizica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale ori altor cauze.
Fapta savarsita in stare de incapacitate psiho-fizica intelectiva ori volitiva sa fie prevazuta de legea penala.
Betia
Notiune
Betia reprezinta o stare psiho-fizica anormala a persoanei datorata efectelor pe care le au asupra organismului si facultatilor psihice ale persoanei, anumite substante excitante ori narcotice consumate ori introduse, in corpul sau.
Substantele alcoolice ori narcotice introduse in corpul persoanei provoaca devieri de la starea normala psiho-fizica a acesteia, de la diminuarea pana la anihilarea completa a capacitatilor psiho-fizice intelective si volitive in determinarea atitudinii fata de faptele pe care le savarseste in aceasta stare.
Felurile starii de betie
Betia accidentala, involuntara sau fortuita este betia in care a ajuns o persoana independent de vointa ei.
Betia voluntara este starea in care ajunge o persoana care consuma voit bauturi alcoolice, ori substante al caror efect ebriant il cunoste.
Betia preordinata sau premeditata este totdeauna o circumstanta agravanta a raspunderii penale deoarece peroana si-a provocat anume aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei ori pentru a o invoca drept scuza a savarsirii faptei.
Betia simpla poate fi deopotriva si o circumstanta atenuanta caci faptuitorul in momentul cand si-a provocat aceasta stare nu avea intentia sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori alte substante, betia poate fi : completa sau incompleta.
Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si intunecare a facultatilor psihice. In aceasta stare persoana este incapabila de a intelege caracterul actiunii ori inactiunii sale si de a fi stapan pe ea.
Betia incompleta se caracterizeaza prin aceea ca intoxicatia cu alcool ori alte substante ebriante este intr-o faza incipienta, manifestata de regula, prin excitabilitate si impulsivitate. In aceasta stare capacitatea persoanei de a intelege si de a voi nu este abolita, ci doar slabita.
Conditiile starii de betie
Pentru existenta acestei cauze care inlatura caracterul penal al faptei se cer indeplinite conditiile:
• in momentul savarsirii faptei, faptuitorul, sa se fi gasit in stare de betie produa prin alcool ori alte substante
• starea de betie in care se gasea faptuitorul sa fie accidentala, involuntara, fortuita
• starea de betie sa fi fost completa
• fapta comisa in aceasta stare de betie accidentala si completa sa fie prevazuta de legea penala, caci numai atfel isi gasesc incidenta dipozitiile art. 9 c.p.
Efecte juridice
Fapta savarsita in stare de betie accidentala completa nu este infractiune, fiind savarita fara vinovatie.
Faptuitorul in momentul savarsirii faptei, s-a aflat, din cauze independente de vointa sa in imposibilitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale si de a fi stapan pe ele, savarsind fapta fara vinovatie.
Cand betia accidentala nu este completa, atunci caracterul penal al faptei nu este inlaturat, iar starea de betie poate constitui o circumstanta atenuanta.
Minoritatea faptuitorului
Minoritatea este starea in care se gaseste faptuitorul minor, care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise varsta raspunderii penale.
Pana la o anumita varsta minorul este deci, prezumat ca fiind lipsit de capacitatea penala deoarece nu are reprezentarea semnificatiei sociale a actiunilor sau inactiunilor lui.
Prin dispozitiile art. 99 al. 1 din codul penal s-a stabilit ca “minorul care nu a indeplinit varsta de 14 ani nu raspunde penal”, iar in al. 2 al aceluiasi articol s-a stabilit ca “minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.”
Dovada discernamantului in savarsirea faptei concrete incuba acuzarii, in favoarea minorului fiintand prezumptia relativa a lipsei dicernamantului.
Conditiile starii de minoritate
Minoritatea faptuitorului inlatura caracterul penal al faptei daca sunt indeplinite conditiile:
• sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala
• faptuitorul, la data savarsirii faptei, sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal.
Eroarea de fapt
Notiune si caracterizare
Eroarea este definita ca “reprezentarea gresita, de catre cel ce savareste o fapta prevazuta de legea penala, a realitatii din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unor data ale realitatii”.
Felurile erorii
Eroarea se diferentiaza in raport de: obiectul asupra caruia poarta; factori care au determinat-o; posibilitatea de evitare si intinderea consecintelor.
Dupa obiectul asupra caruia poarta se disting: eroarea de fapt si eroarea de drept.
• eroarea de fapt exista atunci cand necunoasterea sau cunoaterea gresita poarta asupra unor date ale realitatii (stari, situatii, imprejurari etc)
• eroarea de drept sau de norma consta in nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme juridice.
Dupa factorii care determina eroare se disting:
• eroare prin necunoastere sau ignoranta ce reprezinta o stare psihica determinata de regula de lipsa de cultura
• amagirea sau inducerea in eroare care reprezinta o stare psihica provocata de actiunea de inselare exercitata de o persoana asupra alteia.
Dupa consecintele pe care le poate avea, eroarea poate fi:
• eroare esentiala cand reprezinta pentru faptuitorul aflat in eroare o justificare a activitatii lui si exclude vinovatia
• eroare neesentiala cand apare ca o scuza pentru faptuitorul aflat in eroare, iar pe planul consecintelor juridice reprezinta o circumstanta atenuanta.
Tot in raport cu criteriul de mai sus completat cu cel al obiectului asupra caruia poarta se distinge:
• eroare principala cand aceasta priveste date de fapt referitoare la elementele constitutive ale infractiunii, de care depinde insasi exitenta infractiunii
• eroare secundara cand aceasta priveste o stare, o situatie, imprejurare ce reprezinta o circumstanta de savarsire.
Dupa posibilitatea de evitare a erorii se disting
• eroare de neinlaturat sau invincibila cand se datoreaza completei necunoasteri a realitatii si care nu ar fi putut fi inlaturata oricata diligenta ar fi depus faptuitorul
• eroare vincibila sau inlaturabila care ar fi putut fi inlaturata daca faptuitorul era mai atent, mai diligent.
Sub raportul consecintelor juridice se cuvine subliniat ca eroarea invincibila inlatura caracterul penal al faptei, iar eroare vincibila nu inlatura caracterul penal al faptei afara de cazul cand faptele sunt incriminate numai daca se savarsesc cu intentie.
Din reglementarea legala se observa ca eroarea poate fi:
• o stare, o situatie, o imprejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei, caz in care fapta nu are caracter penal
• o circumstanta agravanta a infractiunii, situatie in care este inlaturata aceasta circumstanta, fapta ramanand infractiune in varianta tip
Conditiile erorii de fapt
Eroarea de fapt inlatura caracterul penal al faptei savarsite daca sunt indeplinite conditiile:
• sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala
• in momentl savarsirii faptei faptuitorul sa nu fi cunoscut existenta unor stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei
• starea, situatia sau imprejurarea care nu au fot cunoscute sa reprezinte un element constitutiv al infractiunii ori o circumstanta a acesteia.
Efectele erorii de fapt
A. Efectele erorii de fapt cand aceasta priveste un element constitutiv al infractiunii. Eroarea de fapt in cazul faptelor savarsite cu intentie. daca fapta nu a fost incriminata atunci cand este savarsita cu intentie, cat I atunci cand este savarsita din culpa eroarea de fapt va inlatura vinovatia si deci si caracterul penal al faptei si atunci cand este savarsita din culpa, numai daca se constata ca eroarea nu este ea insasi rezultatul culpei
Efectele erorii de fapt, asupra circumstantelor. Si in cazul cand eroarea de fapt priveste o stare, o situatie, o imprejurare ce constituie element de circumstantiere, efectele acesteia sunt diferentiate dupa cum fapta este incriminata cand este savarsita cu intentie, ori din culpa, sau numai din culpa.
Regula este aceeasi, eroarea de fapt inlatura agravarea cand poarta asupra unor circumstante de agravare ale unei infractiuni intentionate, iar cand poarta asupra unei circumstante agravante la o infractiune incriminanta si atunci cand este savarsita din culpa va duce la inlaturarea ei numai daca necunoasterea sau cunoasterea gresita a starii, situatiei, imprejurarii ce constituie circumstanta de agravare nu este ea insasi rezultatul culpei.